Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

Vreau a florilor stăpână !

 

Muguri verzi de ramuri prinși
Prin crenguțe ruginite,
De prin iarnă, adormite,
Cu cireșii, proaspăt ninși.

S-au topit zapezi de iarnă
Și-au intrat în călimară
Vântul cald, de primăvară,
Mi-a mai alungat o haină

Soarele-i galben, oglindă,
Peste bolta lui ascet,
Și coboară-ncet, încet,
Cât Pământul să-l cuprindă.

Peste dealuri toporașii
Îmbrăcați în rochii mov,
Și citesc ca-ntr-un ceaslov
Parcă-s mîrii, ori nuntașii.

Dar ce mult e până-n seară
Stelele pe cer, cărări,
Înspre cele patru zări
Și miros a primăvară.

Apuc soarele de mână :
-De la noi, să nu te muți ,
Poți ușor să mă săruți,
Vreau a florilor stăpână !

 

Marea mea

 

Marea mea cu ochi deschiși
Te-am încremenit cu gândul
Și mi-am pus pe flăcări rândul
Bați din pescăruși învinși

Te aștern printre cuvinte
Caii mei scăpați din frâu
În galop cu coame-n râu
Și căruțele-nainte…

Soarele-n clepsidră -i spin
Valurile, vântu-n foi
Tu,cu tarmurile-ți moi
Să m-aștepți pân’ am să vin

Ca acum n-ai să mă știi
Am albit ca o nălucă
Dor de tine, dor de ducă
Te presar prin fantezii .

Peste versul meu vei da
Când am să te șterg cu palma
De-ți vin valurile valma
Și incearcă-a le uda.

Bine că n-au șters vecia
Să-mi rămână muritor
Oile fără păstor
Pe sub toată murdăria.

Mai așteaptă-mă o clipă
Sapă-a malului talazuri
Rumenește noi obrazuri
Bate-a brizei vechi aripă.

Numără – n cerul deschis
Luni ce-ți cântă-n Paradis
Literele-n versul scris
Te-am descris ori doar în vis…..

 

La coasă

 

Prin noi e somnul, noaptea se revarsă
Și cerul negru pare-nmugurit,
Cu lunge care, fără de sfârșit
E plin pământul că e zi de coasă.

E vară-n crâng și pare vremea bună
Greblele-n car și fierbe munca-n trup,
Lanțul țărânei astăzi coasa-l rup
Iar brazdele de fân, sunt val prin spumă.

Și leagă boii, brazdelor soldați
Sub un stejar, că-s absolviți de vină,
Cu-n braț de fân, din munca lor divină
Şi bate coasa-n locu-nrourat.

Și cum o bat se-aude…hăt-departe
Și brazda cade prinsă-n agonie ,
Soarele-i sus și prinşi de-o bucurie
Pita cu slană, ziua le-o împarte.

Și s-a mai dus spre cer o zi
Eu îi aștept… pân-or veni !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

10 martie 2019

 

 

Lasă un răspuns