Poeme alese din volumele Kaltrina, 1994, Dardania, 1999,i Lumina Dardaniei, 2004, Drumul iadului spre Rai, 2005, toate publicate în Bucureşti. Volumul Lumina Dardaniei a apărut sub egida Muzeului Literaturii Române. Volumul respectiv cuprinde şi poeme inedite.
Inspirat de fiinţa zânelor noastre frumoase ca un răsărit de soare, Baki Ymeri, este poetul fabulos şi cutremurător care crede în steaua iubirii. Cultural, confesional, etnic şi patriotic, el aparţine atât românilor, cât şi albanezilor. Adică: este cel de o fiinţă cu suferinţa şi căldura noastră. Prin lucrarea sa culturală, Baki Ymeri arată un punct luminos, comun şi tandru. El aparţine nu numai limbilor română şi albaneză, ci şi limbilor germană, franceză, bulgară, macedoneană, slovenă, sârbocroată, aromână, italiană, până la zece, ca un Cantemir întors prin Istoria hieroglifă spre poem, ca un cântec care caută o Europă maşteră. Ce bine că poetul nu ocoleşte izvoarele! Cum de s-a oprit tocmai aici unde, alături de noi, şi el a devenit poet! O fi oare o răscruce? O fi oare o mirare? O fi oare ceva dat care ne alege? Baki Ymeri este poetul care stârneşte ninsoarea în limba română. El reface un drum întreg, numai ca să dea o definiţie versului său în albaneză, care albeşte mirarea limbii române (Victor Marin Basarab)
CÂNTEC POPULAR
Prin Rai alergând,
Coborând
Pe aşternutul de vânt
Sânii ei tremurau
Undele lor mă loveau,
Mă trănteau la pământ.
PASTEL
Scoica sânilor tăi
Era sfântă ca luna,
Culoarea lor albă
Era precum spuma
La marginea mării.
PERLA PLĂCERII
Parcă eşti un desert
De şoapte-nsetate!
Tu aprinzi focul sacru
În clipele
Rugăciunilor reci.
Vii şi-mi arăţi
Perla plăcerii
Strălucindu-ţi la sân.
Din bătrânele nopţi
Se furişează
Din nou tinereţea.
La marginea mării.
POEM PUFOS
Revoluţia se face
În numele unui ideal pufos
Într-o legalitate pufoasă.
Lupta miroase a moarte pufoasă
Şi iubitei mele i-se înmoaie picioarele
După o bătălie pufoasă.
Fericirea devine o realitate pufoasă
În aşternutul pufos.
Până aici e totul simplu
Ca într-un roman.
Fericirea începe
Când se deschide Poarta Raiului
Pentru un vulcan setos
Ca o surpriză pufoasă
Şi foarte pofticioasă.
PERLA POETULUI
Eşti ca boarea cea uşoară
Ca o poftă legănată
La un piept de domnişoară.
Eşti, oricând, ca niciodată.
Niciodată nu ştii când
Eşti ca pasărea furată
De văzduhuri pe pâmânt.
Eşti aripa care-n ceruri
Lasă-n urma ei un rând
Din poemul care zboară.
PUTEREA IUBIRII
Cu pielea ta luminezi stelele,
Cu gasul tău sorbi izvoarele,
Cu buzele tale încălzeşti iernile,
Cu gura ta rosteşti rugăciunile,
Cu ochii tăi orbeşti zorile,
Cu numele tău albeşti zilele.
Cu sângele tău înroşeşti rodiile,
Cu sânii tăi străpungi nopţile,
Cu pântecul tău roteşti soarele,
Vezi?!
Cu pântecul tău roteşti soarele.
MIERE
De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Pe buzele tale
Erau polen şi nectar.
Nevăzute albine
Îţi desenau pe buze o inimă.
De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Nevăzute albine
Se trudeau să poarte prin aer
Tremurul inimii tale.
BLESTEM CU MIRESME
Numai zeiţele se pot lăuda
Cu acelaşi cutremur
Al sânilor
Atunci când păşesc!
O, ce vârtej
De dorinţe şi magice arte
Ale descopcierii
Diafanului veşmânt de mătase
Ce cade la picioarele tale!
Nici un blestem
Nu-i mai puternic
Decât al miresmei
Cu care mă-nfăşoară
Golul tău trup!
VECINI LUMINII
Vino, iubito
Sã devenim vecinii luminii!
Tu nici nu ştii
Cã în faţa ta
Existã biblioteci neguroase!
Vino, am şoptit.
Deschide aceste antice cãrţi
Şi lasã-mã
Sã-ţi mângâi trufia!
MONOLOGUL UNUI VIS
Potoleşte setea
Pe Valea Luminii
Râzi
Ca să te mângâie îngerii!
Du-te sus,
Trage perdelele
Şi stinge lumina!
Nu vezi că eu sunt
Lumina ta!
Aşteaptă-mă!
TREZIŢI-VĂ, PIETRE!
Treziţi-vă, zei,
Şi frumoase femei,
Şi bărbaţi plini de griji,
Şi voi, pietre,
Şi întrebaţi-mă
Despre Câmpia Mierlei
Şi despre munţii
Care vor muri
Cu copii noştri în braţe!
EROTICĂ
Cum să te laud, Femeie
Când te alinţi pe divan
Te răsuceşti ca o cheie
Şi te-apleci ca un lan
Şi te-arunci în oglindă
Şi te-neci tot mai goală
Şi nu-i nimeni să-ţi prindă
În agrafa din poală
Părul tău greu ca o beznă
Tremurând lângă gleznă.
SĂRUTUL
Spune-mi, armâno,
Mama ta cu ce te-a alăptat,
În ce odai te-a încuiat
De miroşi atât de frumos
A trup legănat
Şi a pustii mângâieri?
De unde furi oare pofta
Pe care ţi-o simt
Pe sânul amar sărutat
De norul descopciat
La cămaşa lui de bumbac?
Buzele tale sunt fragi?
Vai, armâno,
La amiază când a fulgerat,
De la fulger s-au înmiresmat.
SUFLETUL VERII
Hai să privim în amurg
Disperarea
Şi marea-n ruină,
Pădurea care şi-a apus
Cununa de crengi.
De câte ori ne-npăcăm,
Suntem mai aproape de Dumnezeu.
Hai, vino în sufletul verii –
Vom fi
Precum doi inşi
Aplecaţi tare departe
Şi adormiţi…
DARURI
Dumnezeu îi dăruieşte femeii
Ceva sfânt
Care să-i aducă belşug.
Diavolul uneori trage foloase:
Strâmbă raza
Care-i luminează
Oglinda.
LA CAPĂTUL LUMII
O comoară se-ascunde
La capătul lumii.
De mii de ani
Stă acolo şi-aşteaptă
S-o lovească
Un fulger
Nemuritor.
DIALOG NAIV
Câţi ani ai porumbiţo?
Un stol, un stol, un stol!
Mi-e frică să-ţi spun!
De când gângureşti porumbiţo?
De când îngerul a ţipat ruşinat!
ATÂT DE DULCE
Atât de dulce
Încât
Buzele tale
Pun două amprente
Cu zmeuri de miere
Pe buzele mele.
MURMUR
Cu sufletul pe buze
Trebuie să fie fiinţa
Sau buzele să caute
Sufletu-acela
Care fuge de ele
Ori sufletul să afle
Buzele-acelea
Care să spună :
Stai liniştit,
Noi murmurăm pentru tine !
––––––––––-
Baki YMERI
București