Evadare din roșu
Te-as fi-ndoit pe un colț de lumină
în anatema unei săgeți trase
de un demon ce doarme în sarcofagul
unei plăzmuiri de onomatopee
fără origine,
dar ai fugit în goana unui
du-te vino agățat pe coama unui cal
ce nechează în ecouri subacvatice,
rămân în urma ta potcoavele
în iarba înfierarii,
scriu în piatră de cremene
numele tău,
alături de dalta inverzirii
o mână-mi întinde un pan cu fesul roșu,
si numele se face în umbra
din piatră,
un șarpe-garou…
Iubesc!
Iubesc,
iubind mi-e tare teamă
ca nu cumva să te rănesc
în grabă căci
din timpul nostru trece
prea repede o clipă rară
pe trupul nostru nelumesc,
te-nalți pe vârfuri amețită
de un sărut ce încă nu ți-am dat,
s-ajungi la buza mea
risipă
de edenuri ce nu le-am mai
călcat,
eu te cuprind în brațe tandru
îți fac aripe peste gând,
cuprind în coapsa ta o poartă
deschid în pragul ei un vis,
pășesc dincolo de himeră
tu mă urmezi cu ochi închis,
un icnet scurt ca o podoabă
strecoară între noi vacarmul
unui pătrat în cerc promis,
iubesc
și nu mă văd de tine
sunt doar o umbră vie pe
nestematul tău brocart,
din glezna ta subțire știe
doar pasul tău timid de mine,
ca și purtat pe-o năsălie
mă las mai mort c-un puls
udat,
sub pleoapa ta în reverie
sub domul unui măr mâncat! …
Captiv
mă lipsesc de varga începutului
din mine,
odoare așteaptă sub ape fără fund
să le strivesc lucirea cu matca tălpii
ce mă leagă de râma din pământ,
între ud și uscat
e o părere de geană neînchisă
ca un arc întins peste bolți drepte,
paralelism ucis în magii de târg
uitat în nepăsarea unei geometrii de casă
fără tavane,
Nu mai este clipa cum a fost odată
