Elena TUDOSA: Vise deșarte

Vise deșarte,

 

Și te visez iubite aproape în fiecare noapte,
Mi-e dor flămând de tine și te strig în șoapte,
Mă arde-n suflet durerea adâncă – a unui spin,
Că-mi ești asa departe, of Doamne ce destin!

În vise mă zăresc mergând pe o cărare,
Tălpile – s sângerânde, abia mai pot păși,
Lipsa să nu te văd, iubite ce mult doare,
Și nu mai am puterea cărarea a plivi.

Nu pot ca să răzbat prin spini și mărăcini,
Prea greu îmi este drumul, pare atât de lung,
Durerea mea din suflet și – ntepaturile de spini,
Mă doare dorul tău și nu pot să ajung.

Sleita de puteri, privesc roata-mprejur,
Văd razele de soare pământul cum îl scurma,
Când zorii se ivesc și zile-i dau contur,
Dezamăgită plâng, că nu dau de-a ta urmă.

Nu pot ca să răzbat oricât m-aș chinui,
Nu pot să te-ntalnesc iubirea mea din vis,
Destinul vieții mele nu-mi poate dărui,
Nimic din ceea ce doresc cu dinadins.

Doar timpu-acesta care, potrivnic mi-a rămas,
Aș vrea să-l pot opri pentru o vreme-n loc,
Mi-e dor de tin ‘iubite în fiecare ceas,
Mi-s visele deșarte, destinul fără de noroc.

——————————-

Elena TUDOSA

Ana ARDELEANU: Știi ce e straniu

ŞTII CE E STRANIU

 

Că nu te mai găsesc în buzunarul de la piept
Te-am pierdut , cum şi fotografia pătată cu ţuş
Din vremea când florile erau încă flori
Iar tu mi le dăruiai rupându-le din album
După ce îţi trecuseşi aripa peste ele
Îţi duseseşi fluierul la gură, ocalina
Naiul, experimentând, Dumnezeu ştie de ce,
Pentru că motiv de supărare nu era în niciun sunet
Eu tratam toate culorile primăverii la fel
Culoarea regină , e drept, îmi era cea mai aproape
Îi simţeam mirosul august, plenitudinea
Îi studiam coroana regală
Precum şi lenjeria intimă
Nicio hienă nu era înăuntru
Doar mohairul verde al unui timp fericit
Şi emoţiile însemnate cu plus şi minus
Semne precise, de atracţie, de comuniune,
De aceeaşi factură şi propoziţii simple
Ce nu puteau naşte confuzii
Care, la un moment dat, te-ar fi putut crede
Actorul ucis pe ecran
În ambuscada unor sentimente
Excesiv etalate
Într-un orizont de lumină abstract

———————————–

Ana ARDELEANU

6 aprilie 2019

Ioana CONDURARU: Aș vrea

Aș vrea

 

Aș vrea să fiu vântul călător,
În mângâiere să m-aplec spre tine,
Culegând petala buzelor,
Când roua zorilor în taină vine.
Aș vrea, un gând atât să fiu
Pentru-a străbate inima-ți de piatră
Cu gestul elegant și pururiu,
Alintându-te cu dragostea de fată.
Prin gingășia palmei te-aș culege
La ceasul când doar îngerii vorbesc,
Să-ți demonstrez că dragostea alege,
Aceleaș sentiment împărătesc.
Nu mă lăsa pierdută-n valul mării!
Adună-mă la pieptul tău sublim,
Redându-mi fericirea înserării,
Păstrându-mă ca pe un fir de crin.
Vezi, cât de minunată e iubirea
Cu tot ce poate dărui mereu,
Când larg ferestere își deschid firea,
De-a fi lumini de magic curcubeu?
Aș vrea…și cât n-aș vrea aprope,
Lângă tâmplă pulsul să ți-l simt,
Dar vezi iubite, mă îneacă zarea
Că de fapt ești tăcerea ce-a durut.

———————————-

Ioana CONDURARU

5 aprilie 2019

Pictură- George Knowles

Florin-Cezar CĂLIN: Ploaia sentimentelor noastre…

Ploaia sentimentelor noastre…

 

Îți iubesc stropii de ploaie dar și ploaia ta desculță,

(să o simt cum se prelinge, peste trupul meu fierbinte).

… să mă amețesc cu dânsa în avântul de șiroaie,

lacrimile-mi să nu afle … nesecretul din cuvinte.

Ridic fața înspre cer … și mă rog eu ploii tale,

… să îmi spele sufletul, obosit de-a ta iubire,

să mă-nvețe (dacă poate) din tertipurile sale,

și cum inima să spere … tot râvnind la fericire.

 

”- Tu dă-i voie inimii să-și revadă amintire!”,

(fiindcă-ți va preface viața în cascadă de simțire).

… picurii ce se preling din vestita ta privire,

mie-mi pare că sunt lacrimi care-aduc doar fericire.

 

Eu iubesc la nebunie, să alerg desculț prin ploaie,

… să îi simt cum răcorește porii sufletului meu.

apoi să pornesc în tine, dragostei mele … puhoaie,

… care nu pot fi oprite nici de bunul Dumnezeu.

 

Ochii tăi evită cerul chiar în noaptea nunții noastre,

… dar și norii care-ar vrea … să ne plouă cu dorințe.

… în infinitatea zării … mărilor tale albastre,

văd că rătăcesc corăbii. pline ochi, cu suferințe.

– Mi-este sufletul o oază, apă limpede-n deșert!,

(printre dunele de sete … căutând iubirea-n viață).

… se hrănește cu speranța, dar și cu al tău secret,

care tinde să-ți inunde … liniștea de dimineață.

 

Stau și simt cum se prelinge, peste trupul meu fierbinte,

(ploaia ta, care îmi umblă descălțată chiar și-n vise).

… îți iubesc stropii de ploaie … netăcerea din cuvinte,

căci mă ameșesc cu dânșii, în avântul de șiroaie.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

8 aprilie 2019

 

Lorena CRAIA: Poesis

Amândoi

 

ne-am împreunat mâinile

amândouă ca niște îngeri

într-o catedrală

clopotele din depărtare –

liniște

 

era zbuciumul din noi

sau toaca

 

punem amândoi melodia

pe note de subsol

 

sus

arpegiul e vechi

                                            24 mai 2016, Constanța

 

Habar nu avem de zambilele unuia în tăcere

 

acum se lasă noaptea

pe chipul tău străin

o, Doamne, cât de singur

este paharul plin

 

și câte se întâmplă

deodată-n ochii mei

o toamnă fără cruce

în sânge de femei

 

m-aplec spre rugăciune

dar știu că sunt sărac

atât cât noaptea ține

cuvintele îmi tac

 

din pasărea de tablă

am smuls un vis frumos

ceva despre iubire

un vis întors pe dos

 

o noapte cât o moarte

și gust din ea puțin

o, Doamne, cât de singur

este paharul plin

o, Doamne, cât de singur

e chipul tău străin

                                            26-30 decembrie 2018, Constanța

 

Prin tavernă zboară koala

 

considerăm că avem un plan

orizontal

pe care așezăm câteva năluci

negre tuci

apoi lăsăm păianjenul să

coboare

pe ligamentele lor gălbioare

 

ce bucurie!

nimeni nu știe că noi

cântăm împreună

despre cotoare de mere

și lună

 

nimeni nu știe

că noi ne ascundem într-o alună

și cântăm împreună

ne ținem de mână

 

până-o ucidem

pe zâna cea bună

                                           14 februarie 2019, Constanța

 

 

 

Dau un Nobel pentru un acatist de buzunar

 

trimite boabele de rouă

pe spirala tăcerii

și caută întunecimea

verii

îți poți găsi liniștea

lângă tigri și lei

atunci când fugi de

dumnezei

 

nani, nani

pruncul meu iubit

te voi trimite și pe tine-acolo

dacă tot ai murit

                                          26 februarie 2019, Constanța

 

Liniștea curge

 

se lasă o liniște

sau două mai grele

peste liniștea ta

prinsă-n mâinile mele

și fug de cutremur

fug dinspre noi

 

fără să tremur

palma deschid

liniștea curge

pe ochiul livid

al unui Dumnezeu

mai mic și mai jos

 

Continue reading „Lorena CRAIA: Poesis”

Mariana GRIGORE: Germinare!

Germinare!

 

Călătoria începe acolo unde se întretaie apele nenăscute
le aud fierberea de dincolo de cuvântul ce arde în fiecare cratimă necolorată de nonculoare versus lumină

La început,
albul imaterial al negrului solar
era vuietul liniștii așteptând rândul la naștere
pala de răcoare îmbraca veșmântul
trecerii efemere prin timp,
rostuia viața ce își încălzea soarta
în palma liniilor de destin

Pasul,
căzut în deriziunea umbrei prin glezne de umblet
își cauta rostuirea tălpii în amprente telurice

Cerul,
cobora pe tâmpla răsărită din apus,
iar viscerele fierbeau în nucleul seminței ce zori de geneză adormise

Simt seva ce mă cuprinde în spirale de timp
scurs fecund
prin existența sfârșitului care nu-și recunoaște culoarea terminus

O enclavă topește pântecul,
și erupe în sfâșietoare dureri ale facerii de minuni

știu neștiința zidului de început…

Dar, sunt încolțire în firul de iarbă…
Al cărei primăveri?

—————————–

Mariana GRIGORE

7 aprilie 2019

Simon JACK: Tot ce știi despre mine (versuri)

tot ce știi despre mine se face
anotimp stelar,
doi stâlpi ce țin podul dintre ape
sunt ochii mei,
circumferința singuratății în arce
cu far pe diguri scindate,
tot ce știi despre mine
se face pescăruș protocolar în
palma cerului de noapte,
o umbră, un dar de șoapte rostite
solar în patria mamei ce ține frugal
in pântec un rod ancestral,
tot ce știi despre mine
e că mă termin unde începe
nimicul,
atotștiutor în moarte, impar ideal
impărțit sub arbori ce-și leapădă frunza
o dată la o mie de ani,
când eu sunt ciuleandra ce joacă
pe coama unui deal,
uitarea, năpasta!

 

Ceva despre tristețe

 

Tristețea-i un fel de liniște-n icoană
cuvinte ronde în jurnale de poeți,
asceza unei tâmple ascunsă de o rană
ce nu se vindecă nici dacă o regreți,

Tristețea e coroană-ngustă
sub nimburi largi golgotelor tenebre,
e-o foame ce te-ncearcă dar nu gustă
din clipă viitoare, pe ziduri vechi, funebre!

E locul unde fiecare dintre noi
invie monologul cu eul său cuminte,
o cumințenie ce stă mereu în foi
nescrise sub lespezi îndoite de cuvinte,

Ca o statuie din marmoră cu ochi
tristețile sunt inerții ce pot vedea abisuri,
e ploaia-n geam ce scutură de stropi
o lacrimă ecvestră,uscată printre visuri,

Tristețe, acoladă cu festin la mese goale
o moarte clinică-n armură de paradă,
sunt necuvinte rostite-n somnuri fade
ce-și au trezirea în patul unei vămi de pradă,

Tristețea-i lanț nedesfăcut la porți
lumină travestită în lacăte ce nu se-nchid
in nopți, când fericirea ni se joacă printre
morți, ce fură triști si ei în pofta unui rid.

————————–

Simon JACK

8 aprilie 2019

 

Gheorghe PÂRLEA: Tot Ceru-i jos

TOT CERU-I JOS

 

O mie de-ntrebări

pe scara Cerului cutează;

și-n timp ce ele tind în sus,

o mie, altele, sondează

adâncul meu de nepătruns –

cel bulgăre dospit de lut,

cu viul înnodat în sine

pe frânghia de la-nceput,

pe ductul cu suspine.

 

Și-aud un glas curgând prin vine,

nu pogorât din zări senine,

ci din adâncu-mi izvorât,

din Miezul cel zidit în mine

de palmele-Cuvânt:

“Coboară, fiule, coboară,

cu tot cu mia-ți de-ntrebări,

și-atenție la scară!

De ce urci întrebarea sus,

când Cartea e cu tine, jos,

și-n ea, orice răspuns,

cu noimă, cu folos?!”

 

Și-n timp ce-mi coboram frământul,

din nou mă copleși Cuvântul:

“Coboară, fiule, coboară,

tot Ceru-i jos, învăluie Pământul,

cum mitra fătul, până a se naște,

la ce folos să urci pe scară?!

Coboară, fiule, coboară

și pregătește-te de Paște,

deci scapă de povară!”

———————————

Gheorghe PÂRLEA

7 aprilie 2019

 

Florin-Cezar CĂLIN: Năzuințele zilelor noastre…

Năzuințele zilelor noastre…

 

Mi-este dor de vara noastră și de primul tău sărut,

… de momentele în care … Dumnezeu ne-a cunoscut.

(chiar zâmbești din depărtări), ce mi-au fost mult timp străine,

să-mi fii focul mântuirii … care-a tot mocnit în mine.

 

Țipă pescărușii, valul … care te-a cuprins încet,

… iar acum văd cum se sparge chiar în ochiul tău inert.

țărmul celălalt de vise, unde cred că locuiești,

… pare începutul vieții … peste care tu domnești.

 

S-a-ntâmplat în zi de vară să pătrunzi în mintea mea,

… pentru o secundă, două și mi-ai furat inima.

… întărind iubirea noastră cu hulpavul tău sărut,

care pentru multă vreme … a avut un alt statut.

”- Cred c-ai obosit apusul înserării pe retină!,

… fiindcă cerul meu de vise pare o … hemoglobină.

inundându-mi orizontul cu a sa culoare vie,

împărțită uneori … în bucăți de fantezie.

Vrei să te oprești din grabă, să privești adânc în ei,

(doar așa vei căpăta … elixirul dragostei!).

… un sărut demult uitat, pe buze, ce-au stat la soare,

ce-au albit de-a ta dorință … exilată în uitare.

 

Știu că îi auzi chemarea … în fiorii tăi de vară,

… compromiși de multă vreme, însă pentru prima oară.

… îi suporți din timpuri nude și sărace în dorințe,

pentru ați hrăni acum … numeroase năzuințe.

 

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

7 aprilie 2019

Anatol COVALI: Genunchii-s în rugă

Genunchii-s în rugă

 

Genunchii-s în rugă. Fecioară Maria
salvează cu dragostea Ta România!

În tristele plângeri
aşează-i pe îngeri

şi pune-i să spele din noi vrăjmăşia.

Privirea Ta pură
să semene-n ură

flori care să poarte-n culori duioşia.

Să-nceapă să cânte-n
speranţele frânte

şi pacea şi dragostea şi armonia.

Te-ndură de-o ţară
ce Ţie, Fecioară,

îţi poartă-o iubire ce-i cât veşnicia

şi-ntinde-a Ta mână
şi apăr-o până

n-a pus stăpânire pe ea barbaria.

Te roagă-mpreună
cu noi, Maică bună,

ca bun să rămână cu noi şi Mesia.

————————————–

Anatol COVALI

București

6 aprilie 2019