Nina TĂRCHILĂ: Tristețe

Tristeţe

m-am făcut atât de urâtă astăzi şi-s tristă!
mi se răsfrânge veşted peste pleoape un gând,
aripile mi-s zdrenţuite-n nelinişti perfide,
mă chircesc şi încap atât de bine-n absurd,
într-o singură lacrimă, într-un singur dor,
într-un cuvânt călător strivit printre pietre-ostenite,
închisă-ntr-un cearcăn vânăt dincolo de care
nici tu n-ai să mă mai iubeşti atât de urâtă, iubite!
o să m-ascund o vreme-ntr-un zvon
care să-ţi pară că mă duce departe de tine,
într-o picătură de rouă încă nezvântată de vânt,
într-un anotimp aşteptat care parcă niciodată nu vine.
şi-aşa, rătăcită-nlăuntru, o să te desenez câteodată
pe-o frunză, pe-un fir de iarbă, pe-o stea,
ca să nu-mi fugă conturul tău din pupile,
ca să nu cad de tot în abisul din inima mea!

astăzi sunt urâtă şi tristă … te du!
ştiu că mă pierzi printre amănunte şi tu…

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

15 aprilie 2019

Anna-Nora ROTARU: Nocturnă

NOCTURNĂ

Întunericul se lasă la fereastră…
Tiptil pătrunde în recea-mi odaie…
Cu stele-amorţite pe manti-albastră,
Acoperă şi florile-mi din glastră…
Pe pereţi pâlpâie-o firavă văpaie

Tresărindă, în focu-aproape stins,
Uitat în noian de gand si vise…
Neagra noapte şi-n cuget s-a prelins,
Că-i şubred şi tăcut, geme învins,
Ajuns pe geana negrelor abise…

Cu ochii goi tavanul îl privesc…
Singurătatea-n mine scânceşte…
Pe buze, nespuse şoapte strivesc,
Aş vrea să spun ceva din ce gândesc,
Dar spartă vocea-n gât se-opreşte…

Cuprinsă de-al vieţii vârtej, efemer,
M-am stins ca foc puternic în vatră…
Neputincioasă parcă-s şi disper,
Că nu am vreo fărâmă să mai sper…
Un zid se-nalţă-n faţă, ca de piatră…

Alene mă ridic într-un târziu,
Să zgândăresc focul prin tăciuni,
Că-i prea rece în odaie şi pustiu…
De fi-va-ntunericul mai străveziu,
Voi evada din umbre şi minciuni…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

14 aprilie 2019

Nicoleta GORDON: N-am rodit a primăvară, să tot ning cu ierni în om

N-AM RODIT A PRIMĂVARĂ, SĂ TOT NING CU IERNI ÎN OM

Prin clepsidre cern nisipuri, grele pietre sfărâmate,
Când îmi plânge coasta stângă, ce-mi ținea inima vie…
Rostul mi-e bezmetic iarăși, simt arterele trădate,
Agonia îmi pulsează într-un rest de poezie.

N-am știut să-mi leagăn pruncii înfășând minciuni la piept,
Mângâind dulcele nopții, adevărul le-am cântat.
De-or veni furtuni și umbre, ei să-și țină drumul drept,
Și din când în când s-asculte al părintelui oftat…

Nu am căutat prin cufăr avuții și rang înalt,
Am țesut din modestie orișice cuvânt rostit.
Mâna mi-e mereu întinsă spre durerea celuilalt,
Zămislită din iubire, în iubire m-am zidit.

Las o lacrimă pe bolta unui cer ce-mi plânge-amiezi,
Și pe gene scriu, cu norii, neputințele de om…
Parcă-i tot mai frig în oameni, și prin suflete zăpezi,
Cum să înfrunzești viața, dacă sevă nu e-n pom?

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

Anatol COVALI: Contraste

Contraste

De n-aş fi din contraste croit, al meu destin
ar fi ca o băltoacă încremenită-n lin

şi nu doresc aceasta
chiar dacă pentru asta

dau bir câteodată demonicului chin.

În mine se înfruntă
c-o disperare cruntă

săracul mult cu foarte bogatul meu puţin

şi-n luptă nu ştiu mila
atracţia şi sila

aşa cum fără ură-n iubire nu-s deplin.

Îmi hohoteşte hăul
de binele şi răul

prin care trec adesea când crunt şi când blajin,

cu disperarea-n braţe
gata oricând să-nhaţe

speranţele ce poartă cununi de flori şi spini.

Chiar Sufletul în mine
neîncetat devine

când cupă cu licoare, când cupă cu venin.

————————————–

Anatol COVALI

București

13 aprilie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Dimineața la Giurgiu

Dimineața la Giurgiu

Bună dimineața,floare de cireș,
zorile palpită blând pe pleoapa mea,
Dunărea trezită bate-n malul sur
fluturii adastă pe o peruzea.

Orașul tresare sub pașii grăbiți
trece-o lăptăreasă pe strada mahmură
cântă stins un clopot în turle prelungi
se-mbracă câmpia în verdea armură.

Norii se răsfiră ,zarea e senină,
Turnul cerne ora ,aripă în zbor ,
cade o petală de gând diafană
învinsă de rouă și de aprig dor.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU – DONARIS

Giurgiu

15 aprilie 2019

Claudia BOTA: Ca un înger ai venit

Ca un înger ai venit

Ca un înger ai venit în noaptea vieții
Senin și palid ca lumina dimineții,
Și mi-ai bătut la geam cu raza ta ușor,
Mărgăritare s-au prelins din lacrima de dor.

Când am deschis a mea carte n-am crezut,
Că printre rânduri eu te-am revăzut.
Și ca o umbră ce apare și se stinge,
Iar taina vieții gândul să mi-o dezlege.

La brațul tău netulburată am pornit
Sub razele de soare ne-am privit,
Când flori din cer și pe pământ,
Din inimă au izvorât într-un cuvânt.

———————————

Claudia BOTA

15 aprilie 2019

Irina Lucia MIHALCA: Atingerea

Atingerea

Când toate zidurile înălțate cad unul câte unul, când barajele gândurilor se surpă,
când simți cum se scufundă, în apele memoriei, toate palatele Veneției,
când visele, cândva suspendate, se trezesc la viață,
când nimic nu mai rămâne între noi,
când pornim unul în celălalt,
privindu-ne adânc,
deschizându-ne,
acceptându-ne,
atunci, doar atunci,
lăsăm iubirea
să curgă
din unul în altul.
Îmbrățișăm totul.
În centrul nostru, un templu al focului!

Fără să ni le vadă cineva
două aripi
ne-au crescut,
la fiecare, pe spate.

23 noiembrie 2018

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

Ioana CONDURARU: Te mai aștept la porți de vis

Te mai aștept la porți de vis

De mult tăcută-i astă lume
Și eu tăcută-s precum ea,
Rătăcind visând la tine,
Prin zările de catifea.
Doar liliacul mi-i alintul
Cu gingășia florilor,
Când înserarea dă tributul
La întâlnirea astrelor.
Ce rece este fără tine!
Am înghețat în așteptări,
Sperând căldura mâinii tale,
Cuprinsă în îmbrățișări.
Dar e deja trecută ora
Și ticăie printre suspine.
Te- ai întrebat ce face, Nora
Când visul din eden revine?
Nu este drept și nici corect
Cu vorba să mă porți într-una
Apoi uitându-mă-n caiet,
Să rupi fila una, câte una.
Croșetându-mi fericirea
Prin diamantul unui gând,
Am înțeles că principală
Este iubirea pe pământ.
Te mai aștept o clipă doară
Lângă izvorul învolburat.
De n-ai să vii, te las pe afara
Să m-aștepți cum te-am așteptat
Căci nu-mi doresc acea povară,
De-a fi un vis la țărm de dor.
Mai bine merg spre altă gară,
Unde mă așteptă alt decor.

———————————-

Ioana CONDURARU

12 aprilie 2019

Pictură -Francois Martin Kavel

Elena VOLCINSCHI: Uitarea

UITAREA

Uitarea-ți sfredelește în adâncuri
Ori te îngenunchează, înnodâd tăceri,
Atâtea vorbe ce-au părut –nimicuri,
Te-au osândit în patima din Ieri…

Și împovărat cu tăinuiri prea grave
Te-acoperi cu lințoliul unor trucuri,
Țesut din gânduri negre, reci, concave
Și doar cu-un fals curaj mă picuri…

Te mai aștept. Dacă ai să vii,
Am să-ți aprind, lumina pe cărare…
Și pașii plânși-ți-voi șterge, din orele târzii,
Apoi te-oi ocroti în cuib de sărutare..

Dar m-amăgesc; căzând, îmbrățișez pământul,
Parcă te văd gonind prin iarba, proaspăt ninsă,
Pe care zac doar eu, când rece vântul,
Mă spulberă-n apusuri fără simțire, stinsă…

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(din vol. ,,Nostalgii din vremurile trecute’’, 2019)

Alina CRISTIAN: Fă-mă Doamne

Fă-mă Doamne-o lacrimă,
Să m-așez pe un obraz…
Coborâtă dintr-un nor
Ce-mi apasă pe grumaz.

Fă-mă Doamne-o pasăre,
Cu aripi largi, ţesute-n ceruri…
Să mă poarte peste lumi,
Peste dorurile-mi grele.

Fă-mă Doamne, un fluture,
Să culeg culori din flori…
Să-mpletesc viaţa cuiva…
Dintr-un fir de curcubeu.

Fă-mă Doamne-o apă lină,
Să alin setea cuiva…
Să mă soarbă cu nesaţ,
Să nu mă poată nicicând uita.

Fă-mă Doamne, anotimpuri,
Cum viaţa e schimbătoare…
Să pun vara într-un zâmbet,
Iarna să fiu așteptarea.

Fă-mă Doamne, o vioară,
Cu arcușul fermecat…
Sa îmi cânt tristeţea-n lume,
S-adorm în visul cuiva…

Fă-mă Doamne-o punte-n mare,
Să unesc lumile toate;
Să pașesc fără de teamă,
Apele ce-s tulburate.

Fă-mă Doamne, o speranţă,
Să m-agaţ de cineva…
Să îmi spună două vorbe
Ce destinul mi-ar schimba.

Fă-mă Doamne, un înger bun,
Să fac strajă la o ușă…
Dă-mi aripi de s-ar putea,
Să îmi port povara grea.

Fă-mă Doamne, nemurirea,
Nemurirea fericirii…
S-o pot dărui cuiva,
Să-mi păstreze amintirea.

——————————–

Alina CRISTIAN