Camelia BUZATU: Aripi de împrumut

Aripi de împrumut

 

Și am visat că zbor
și zborul meu avea aripi de împrumut
mă strângeau la încheieturi
se prea poate să fi fost recuperate dintr-o dorință copilărească
penele erau atât de mici încât vântul trebuia să îngenuncheze ca să treacă
cu toate astea era un zbor obraznic
ca un copil făcând tuturor cu mâna de la fereastra vagonului său
salutam gravitația
cred că mă ura puțin în acel moment
mai ales că lăsam semne de adio și tuturor
acelora care-mi zămisleseră aroma și pașii
îmi părea rău
mă gândeam că nu le voi mai putea găsi coborârea
cu toate că cei ce zboară își pierd zala
eram alesul care trebuia să atârne doar atunci când cerul avea formă de cruce
priviți-mă le spuneam
priviți-mă cum trec peste mări oceane
cum trec chiar peste destine înalte topindu-se sub flăcări gemene
nu ard
dar priviți-mă și inventați o rugăciune pentru zboruri prăbușite
habar n-am avut că aripile mele sunt de ceară.

—————————-

Camelia BUZATU

17 aprilie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Am tot căutat

Am tot căutat

 

Abia scăpat de patul lui Procust,
îmi căutam împăcarea cu fustele cunoscutelor
ca un întreprinzător printre datornici.
Eram încă pe cai mari,
lumea privea cu împotrivire tăvălugul vremii
de care nu scapă nimeni,
nici dacă ocolește vama morilor de vânt
la care se macină gânduri.

Am tot căutat
până la ultimul bob de speranță,
îmi înfloreau în suflet anotimpuri uitate
cu alte iubite-n grădini așteptând
sentimente nemaiîntâlnite
și nu m-am gândit niciodată la durerea
despărțirilor ce-o să se întâmple.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

17 aprilie 2019

Adrian BOTEZ: A venit și ziua

                                                                            

                                      28 Martie 2019

A VENIT ŞI ZIUA

 

a venit şi

ziua – când sunt atâtea boli în

lume – c-au ajuns să se

bolnăvească” şi

doftorii

 

ce-i prea mult

strică : bolnavii au

plecat – toţi şi

definitiv – la

plimbare – şi-n locul

lor – paturile-n „bolniţă”-s pline de

gemetele şi

suspinul

lecuitorilor”…

***

 

CU CÂT ROSTIM NOI : „PRIMĂVARĂ

 

cu cât rostim noi : „primăvară

cu-atâta e mai frig în lume

cavoul cosmic e o ţară

şi un altar fără de nume

 

 

da – locuim gheţari mirifici

şi delirăm în iambi sisifici

Mega-Gheţarul – catedrală

şi dumnezeu – la repezeală…

 

…acum – abia – zărim copacii că nu dau muguri şi nici rime

simţim şi prăbuşiri de Munte – o – asta nu e bine :

bufniţi-strigoi clocim în piepturi

 

dar nu strigăm : de unde drepturi ?

…nimburi de morţi ne decorează

vântul stelar ne feliază…

 

…a-ncremenit de bezne-amiază…

***

 

U(A)RĂTURĂ DE POET

 

n-am venit la bătălii

ca-amărâte răgălii :

lotca ne-am ‘cărcat cu rime

iar sufletul – cu mult bine…

 

a venit şi Crist-din Tei

să-i vadă pe fiii Săi

dintre ape – din prelunci

cum se bat – curaţi şi-n cruci

 

pentru prunci şi pentru sfinţi

pentru mucenici-părinţi

pentru Cărţile cuminţi

(Logos-ul – venin-inele

pentru-un Prinţ trezit de stele…)…

 

…pe demoni i-am dovedit

şi i-am pus la scris-citit

la arhanghelii căzuţi

le-am crestat aripi mai iuţi

(…le-am cârpit cu fulgi cărunţi…

şi frunţi cu lumini de Munţi…)

le-am pus rime în priviri

să miroasă-a trandafiri…

să-şi schimbe trufaşe firi

în nimburi de sfinţi martiri…

 

…pe toţi – Crist ne-a strâns grămadă

la El – colo – în ogradă :

 

iar păsările-s îngeri

de Lumină – fără plângeri

apele sunt iar aghesme

munţii – iar – catapetesme

florile au iar miresme

şi tot Sufletul cu Strune

făcutu-s-a Rugăciune..

 

…s-au plinit – Ocean şi Miri

Hristosului – Noi Priviri…

Măreţie în Priviri :

Lume Nouă – Nou Răgaz

ispitit doar de  Extaz…!

 

…la Anul şi în Vecie

Văpaia a noastră fie !

***

 

DOINĂ DE PĂSTOR

 

moare fără sfat

datul este dat :

pleacă la iernat…

din cer de-i pornit

el s-a hodinit

la poale de schit…

 

Pasărea dezbină :

zeiţă despină

spini despică-n vină

smulge şi suspină

bucăţi de lumină

 

zdrenţăros şi sfânt

se târăşte frânt

prăvale pământ

descalecă-un Cânt

până la mormânt…

 

…nu vorbi într-una :

ai orbit şi Luna…

descălţat de vânt

pierde şi descânt

cuvânt cu cuvânt…

 

…cine te-o-nsura ?

ploi  şi rigi de nea

munţi – păduri şi frunţi

bureţii mărunţi

sorii cei cărunţi…

 

…moare fără sfat

datul este dat :

pleacă la iernat…

…soarta-n cer a stat

dar Ceasornicar

o porneşte – iar…

***

                                                            

CÂND AU TRECUT TREI OIERI

 

când au trecut trei oieri

s-a luat floarea de pe meri :

unu-i la Zalmoxe-n gazdă

doi fac fiinţării brazdă

 

se mişcă munţii spre Lin

şi izvoarele spre Crin :

o lacrimă cât o Stea

s-a oprit la poarta mea

 

dar nu bate – ci aşteaptă

Fântâna că se deşteaptă

Zodiile din Oglinzi

să se facă – iar – Colinzi

 

…cresc săracii cei bogaţi

în Coroanele de Fraţi

iar o Sălcioară Verde

s-a văzut – nu se mai vede…

 

în mânăstiri şi palate

Hristos scrie – iar – o Carte

să se-opreascăvânturile

împărate-s Cânturile

să roiască gândurile

constelaţii – prundurile…

 

…un Moşneag de la Prisacă

a uitat cum să se facă…

Maica-a venit în poiană

de  a pus Altar şi Strană :

 

Merii iarăşi înfloresc

Lebedele se pornesc

cu taine sfinte sfinţesc

picioarele-Ologului

lanţ de stele Robului

pe Drumu-Inorogului…

***

 

RUGĂCIUNE

                                             

potoleşte – Doamne

durerea (indescriptibil oribilă) – sfâşietoarea

durere a

lumii !

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: A venit și ziua”

Alexandra GĂLUȘCĂ: Catedrala Notre-Dame

Catedrala Notre-Dame

 

Rugăciunile din suflet creştin
Au luat forma unei catedrale,
Pentru un binecuvântat destin,
O bijuterie din divin şi osanale,

Un monument de artă, istorie,
Vechi simbol al lumii creştine
Loc sfânt de pelerinaj şi glorie,
Pacea şi liniştea-n lume susține

Dar iată că din iad se trezesc,
Demoni plini de foc şi mânie,
Cu biserica sfântă se războiesc,
Aduc lacrimi amare lumii creştine.

Lemnul crucii şi cununa de spini,
Sacrificiul lui Isus chiar de Paşte,
Vor alunga diavolii de foc, haini,
Catedrala din cenuşă va renaşte,

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

16 aprilie 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Notre Dame

Notre Dame

 

Noi suntem omenirea cu ochii născuți orbi
Și nu zărim ferestre de cer cum se desfac
Dau flăcări vâlvătaie ca-ntr-un sfârșit de veac
Iar bolta e pustie, nici fâlfâit de corbi.

Din turle de biserici, lungi flăcări, aurii
Flămânde și pustie ca lupi-n vânătoare
Și cade luna tristă într-un apus de mare
Pe unde ești Stăpâne? Pe unde-ai să mai vii !

Iar zidul gros cat viața, se prăbușește-nvins
Și iar se descompune în formele-i primare
Și vezi cum catedrala-i cu viața la spinare
Iadul își ia tributul… de nu se lasă stins…

Din ochii ei se-adapă , alți ochi de fapte orbi
Tu Sfântă Catedrală, cu trupul de artist,
Te lași îmbrățișată, cu foc, de Anticrist,
Și-mi plâng de tot și toate și-mi uit să mai exist.

Cum suntem omenirea cu ochii prostiți, orbi,
Și sfârtecați prin suflet prin trupuri ca de Drac
Uimiți de semn năpraznic, în timp de cozonac…
Dar focul pârjolește…decorul… altor robi…

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Sibiu, aprilie 2019

Ioana CONDURARU: Lalea

Lalea

Delicată, senzuală,
Printre frunze răvășite,
Florea ta, mândră, de gală,
Soarbe raze dăruite.
Etalându-ți frumusețea
La început de dimineață,
Dăruiești lumii finețea
De-a gusta cu drag din viață.
Ce sublim! Ce încântare
Sa deschis la răsărit,
Căci din boabele cernite,
Licuricii s-au ivit!
Mâna mică, delicată
A frumoasele ducese,
Te alină cu ispită:
,, Vai, ce țesături alese!
Și desăvârșită-i clipa,
Revărsată din azur,
Picurând nectarul vremii,
Pe al florilor contur!”
Ea, se-aplecă, elegantă
Într-o mare reverență,
Simțindu-se adorată,
De frumoasa asistență.

———————————-

Ioana CONDURARU

13 aprilie 2019

 

Pictură-Eugenia Filotti-Atanasiu ” Ulcică cu lalele galbene”

Vasile COMAN: Doi frați…eram

Când eram copii la mama,
Ne creşteam unii pe alții,
Nu cunoşteam ura, teama,
Ne aveam bine, ca frații.

 

Purtam haine şi ghetuțe…
Ce rămâneau de la frați
Şi mergeam pe potecuțe
Doar ținandu-ne de braț.

 

Eram veseli si spontani,
Iar cel mic un răsfățat,
Diferența dintre ani
Nu era de speriat.

Anii au trecut de-atunci
Şi cu toți ne-am depărtat,
Gardul nostru din uluci
A picat și l-am uitat.

Fiecare-n drumul său
Aleargă după comori,
Am uitat de Dumnezeu
Parcă am fi nemuritori.

Toate-n viață au un rost,
Şi târziu ne vom da seama
C-am uitat tot ce a fost…
Când eram doi frați…la mama…

26 septembrie Fânari / 4 octombrie 2018 Ploiesti

——————————–

Vasile COMAN

Mia UNGUREANU: Întâmplare

Întâmplare

 

Cu mine se petrece ceva.
Încerc să mă deconectez.
Ascult cu răbdare un foșnet,
Parcă dorm și visez.

Luna e altfel, acum o văd ca atare.
Gândurile încep să-mi răsune.
Chiar amăgire de ești,cu rele și bune,
Mi s-a deslușit adevărată cântare.

Și sufletul tău ți-l cunun,
Cu multă dragoste și iertare.
În inima ta, aș fi vrut să adun,
Dorul tău,dor de mine,dor adânc pân-la Soare.

În mine, adânci rădăcini se-mpletesc,
Ascunzând în adânc fericirea.
Dacă nu eu, atunci cine, din universul lumesc ?
Să-ti aducă în viață iubirea ?

———————————-

Mia UNGUREANU

16 aprilie, 2019

Elena TUDOSA: O lacrimă

O lacrimă stă să curgă,
De sub pleoapa stângă,
Fiindcă inima nătânga,
N-a înțeles c-o să plângă,

A iubit făr’a gândi,
Că iubirea-i păcătoasă,
Acum e fripta și arsă,
Teamă-i că s-o prăpădi.

Zvacneste sărmana – n piept,
Își poartă durerea sa,
Rău se zbate lacrima,
Sub pleoapa ochiului drept.

N-a știut bine s-aleagă,
Pe cine-n viaț-a iubi,
Ruptă-i coarda inimii,
Dar cine s-o înțeleagă?!

O lacrimă-ntr-una șterg,
Zile-ntregi și nopți la rând,
De ce îmi mai ești în gând,
Nici acum nu înțeleg.

Lacrimile râu coboară,
Din ochii mei triști și goi,
Aș da timpul înapoi,,
Și aș vrea să nu mă doară,

Când în iubirea-i crezut,
Și-ai pus suflet mult în ea,
Singură doar lacrima,
Este-al inimii dulce alint.

O lacrimă stă să cadă,
Și mă rog la Dumnezeu,
Să te-ajungă dorul greu,
Când ți-o fi viața mai dragă,

Ai să vrei să fii al meu,
Insa de tin’ n-oi mai ști,
Căci ochii mei castanii,
La tin’nu vor mai privi,
C-au sfârșit a te – ndragi.

——————————-

Elena TUDOSA

16 aprilie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: Salonul trist

Salonul trist

 

E un salon ce plânge,
Bolnavi, chinuite suflete
Unde se scurge sânge,
Din răni şi eprubete.

Orizontul lor a dispărut
In clipa ce moare-n zare,
Lacrimi amare au apărut
În ochii trişti de refuzare

Îşi pun adesea întrebări,
De ce noi,sau tu, sau eu?
De ce aceste mari dureri?
Răspunsu-l ştie Dumnezeu

Timpul aici greu se scurge
Printre reci priviri pierdute,
Aici bucuria nu mai ajunge
Auzi doar suspine, gemete,

Credința-i rază de lumină,
Rugăciunea le este alinare,
Speranța-i a vieții vitamină,
Icoana-i sufletului luminare

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

16 aprilie 2019

 

Pictură by Chiriac Cristian Dan