Mariana GRIGORE: Alb și umbre!

Alb și umbre!

Cât îmi era de frica în prăvalul nopții!
Umbrele se adunau în petice rupte de zi
decolorate de lumea asta goală
cusută la repezeală cu o ghidropă
de care atârna un balon de săpun

Ca să trec nedeslușită printre găuri negre damnate de soare
la osânda veșnică a albului imaculat,
mi-am spălat gleznele arse de descântecul lunii
în lacrima unui deja vu ce mi se agățate de talpa visului

Urmele,
acoperite instantaneu cu timpul adunat între noi,
șovăiau într-o cumpănă de ape
la răscruci de clipe ce nu-și găseau motto-ul oțios al curgerii

Gândurile,
timide în sensuri de precizie cu colțuri abrupte
au refuzat tăcerea așternută pe umărul vântului
acoperind toamnele cu palma ta în desen de liniște

Rămân nemișcată în freamătul ce-mi fierbe fecund desprinderea de mine

Las să dospească fragedul moment
în care te încumeți să plămădești
din umbre alungite și incertitudini
conturul ce-mi împinge eliberarea
în Yin-ul Yang-ului tău.

O clipa de frumusețe sortită să rămână alb și umbre!

—————————–

Mariana GRIGORE

19 aprilie 2019

Fernando PESSOA: IX Sunt un păstor

Heinrich von Zügel, 1850-1941

Sunt un păstor.

Turmă-mi sunt gândurile
iar ele toate, simțuri îmi sunt.
Gândesc cu ochi și urechi
cu mâini și tălpi
cu gură și nări.

Când gândesc floare, o văd și o adulmec,
un fruct dacă îl mușc, înseamnă că îl gust.

Așa se face că-ntr-o zi de vară
fiind eu trist, mă-nfrupt din toate astea
întins pe iarbă
și-nchid ochii înfierbântați,
simțind cum mă cufund în calda realitate,
în adevărul cunoscut, mă cuibăresc și sunt ferice.

Alberto Caeiro (Fernando Pessoa), Portugalia (1901-1988)
Traducere: Germain Droogenbroodt – Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***

Sou um guardador de rebanhos./O rebanho é os meus pensamentos/E os meus pensamentos sao todos sensaçaóes./Penso com os olhos e com os ouvidos/E com as maos e os pés/E com o nariz e a boca./Pensar urna flor é ve-la e cheirá-la/E comer um fruto é saber-lhe o sentido.//Por isso quando num dia de calor/Me sinto triste de gozá-lo tanto,E me deito ao comprido na erva,/E fecho os olhos quentes,’Sinto todo o meu corpo deitado na realidade,/Sei a verdade e sou feliz.

Laura OPARIUC: Iele…

IELE…

Se vede respirația mării
pe margini albe de cochilii,
se mută ielele din moarte
în stația mea de așteptare.
Nu reușesc să-ngân nicio silabă
din ruga de-mpăcare cu păcatul,
se-ntinde malul respirării
peste cărarea-mi încurcată.
Cu sarea-n păr și în esențe
mă pierd regal în hora hâdă,
încerc să suflu în tămâie
sub ploaia de coșmar din cântec,
să scap prin respirare de poceală .
Clipesc haotic, fumul sparge vraja,
prin dinți se sparg bucăți de sare,
de fețele sucite se pustie plaja
și eu respir cu tot cu mare…

—————————-

Laura OPARIUC

(sursa foto: Internet)

Daniel BARBU: Vreau să pot…

Vreau să pot…

Vreau să pot să ţin în palmă universul lumii tale,
Să privesc prin ochii lunii veşnicia ta albastră,
Când cu stele argintii ardeau clipele petale
Tu să mă aprinzi lumină înserată la fereastră…

Vreau să pot să îi cer clipei să te leg de infinit,
Să-nfloresc eternitatea în târziul din cuvinte,
Când la margine de timp adorm ceasul obosit
Tu să mă rosteşti iubire dintr-un gând ce nu mă minte…

Vreau să pot să strâng în foşnet înflorirea ta divină,
Şi să-ngrop într-un abis lumea ne-mplinirii noastre,
Pentru această neiubire numai soarta e de vină
Când o flacără din suflet veşniceşte printre astre…

Vreau să pot într-un târziu din parfum de crizanteme
Să-ţi înmiresmez tăcerea… patosului tău ceresc!

——————————

Daniel BARBU

19 aprilie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Spina Coronati

SPINA CORONATI

Nu există o mai mare jertfă
pe această lume
decât aceea de a muri
pentru ceilalți…
Și Tu Iisuse Hristoase
rătignit ai fost pe cruce
pentru mântuirea Lumii,
fiicele Ierusalimului plângeau
cu lacrimi dumicate
pe drumul prelung al durerii
coborâtor din Grădina Ghetsimani
pe unde pașii Tăi de lumină
au lăsat urme adânci
suind până pe Golgota
cu vântul suflând trist
prin mlădioasa trestie,
însuflețind marama răcoroasă
ce a atins fața Ta sfântă.
De trei ori ai căzut în țărâna fierbinte
și te-ai ridicat înfășurat în mantie purpurie,
purtând crucea înaltă
pe care ți-au pironit trupul
sub faldul îndurerat al cerului.
Privesc cununa de spini
cu care ți-au încins fruntea-
odor sfânt rămas mărturie
luminând prin Timpul necuprins-
răspândind victorioasă
harul divin al dumnezeirii
în sufletul nostru însetat și nevrednic
de măreața Ta jertfă.
Cu dragoste nestăvilită mărturisesc
cu genunchii și ochii plecați:
-Nemărginite sunt harul și puterea Ta
Iisuse Hristoase,în cer și pe pământ,
și parfumată apa sfântă păzită de îngeri
în candela rugăciunilor noastre .
Amin!

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

18 aprilie 2019

Elena NEAGU: Te chemam în fiecare noapte

Te chemam în fiecare noapte

Te chemam in fiecare noapte
când ningea cu fluturi peste porți ,
dar erai străin ca o cometă
care lumina potecile la morți.
Te strigam in fiecare gară
călător spre alte săli de așteptare ,
te pierdeam mereu la ‘nvălmășeală ,
dar din rugul ce-ți eram ,
tu erai grăbit s’ aprinzi …o lumânare !
Te iertam plângând si-atunci si-acum ,
tâmplele-mi sunt ninse de zăpezi ,
mi-au rămas doar cuiele din răni
și credința că te-ntorci în gară să mă vezi.

————————-

Elena NEAGU

18 aprilie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Aprilie la Dunăre

Aprilie la Dunăre

Cine ești tu salcie,
cu umbra atingând pământul
ai fost poate fecioară frumoasă
ce și-a pierdut pe chei legământul?

De unde vii firule de iarbă,
hrănit din paloșul strămoșilor mei
când Dunărea purta pe despletite unde
pleoapa ostenită a norilor grei.

Care e povestea ta malule,
cu urechea lipită de Cetate,
se-aude din adânc vuiet de săbii
sau toaca din sufletul meu bate?

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU – DONARIS

Giurgiu

18 aprilie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Ce-ar fi să fiu un exorcist?

Ce-ar fi să fiu un exorcist?

Cu mâna streaşină pe frunte,

Scrutez prin ochiul meu firav

Azurul tulburat spre munte

De griul Marelui Zugrav.

Ades, şi cerul cel din noi

E-ntunecat de norul greu –

Şi-n ce furtuni şi aspre ploi

Ne poartă fiii lui Atreu*!

Ce-ar fi să fiu un exorcist,

Acel care alungă răul

Din cel pătruns de antihrist?

Ce-ar fi, chiar eu să fiu eroul?

Să fiu acel ce mută stânca,

De-i stă în cale vreunui bine.

Dar, vai, ce palidă mi-i brânca

Şi ce bicisnic sunt în sine!

Şi totuşi e în noi arvuna –

Un grăuncior de Dumnezeu –

Ce poate risipi furtuna

Adusă-n om de vreun Boreu*.

Ce-ar fi, în mine-adânc să sap

După granula de-ametist,

Să pot de rele să vă scap?

Ce-ar fi să fiu un exorcist?

———————————

Gheorghe PÂRLEA

18 aprilie 2019

Foto: Internet

*Atreu, Boreu: personaje mitologice. Atreu și Eos (zeița zorilor) aveau patru fii care întruchipau vânturile celor patru zări. Boreu e unul dintre ei (vântul de miazănoapte).

Anatol COVALI: Şi mai mult se poate

Şi mai mult se poate

Mai mult decât atât nu-i cu putinţă !…
Şi-aşa de fapt a fost cu prisosinţă

şi nu mai este
loc pentru un peste

oricât ar vrea nevolnica silinţă.

Prea-i plin paharul
vieţii cu amarul

strâns în atâţia ani de suferinţă

de când în bezne
ne-au legat de glezne

cu lanţuri ce insultă-orice fiinţă.

O ne-ndurare
fără-asemănare

ne-a frânt mândria şi-ultima voinţă

şi-ajunşi fărâme
nu ne mai rămâne

decât să vomităm în conştiinţă.

Şi totuşi, iată,
şi mai mult se poate,

căci răbdăm totul din obişnuinţă!

————————————–

Anatol COVALI

București

18 aprilie 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Lumânarea arde

amurgul
golit de idei
precum o candelă uitată la căpătâiul unui trup
jefuit de ultima speranță
ucisă și ea
pe treptele lumii
tace…
doi oameni rătăciți în ruina unui gând
gonesc la margine de viață
privesc la ei și le vorbesc
în șoapta îngândurată a ultimului cuvânt rostit
raze de foc ard cumplit
trupul, sângele și gândul
unul întinde mâna temător, spre celălalt, ușor
în ochii lui o lacrimă plânge
se scurge încet pe obrazul uscat de gânduri
o ultimă rugă sau un tragic decor
privesc, sfâșiat de întrebări
ce tristă e noaptea
în care durerea a ucis zborul sufletelor către cer
voi fi lângă ei
aduna-voi în mine
mireasma pură a sufletelor
dimineața doua trupuri zac pe un țărm
singuri și triști, tu și eu
pe pat, lumânarea încă arde

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

18 aprilie 2019