Nicolae BĂLȚESCU: Trezeşte-te, Lume!

Trezeşte-te, Lume!

 

Drumeţule! Opreşte-te lângă trista răstignire,

În faţa simbolului Sfintei mărturii păşeşte smerit.

Iisus din vina omenirii în chinuri mari pe cruce a murit.

Mulţumeşte-I pentru calea ce a deschis-o lumii întru mântuire,

Pentru LUMINĂ, ADEVĂR, pentru tot ce ţi-a adus.

 

Bântuia peste tot năluca Satania,

Întunericul domnea, conducea pe pământ.

Nefericirea înflorea, răutatea, pierzania

Îndreptau omenirea spre porţile Iadului,

Alungând bunătatea, mântuirea, sfânta pace a Raiului.

 

Rătăciţi, pământenii, bezmetici, legaţi de pământ,

Înlănţuiţi, zăvorâţi, închişi ca într-o cetate,

Pe deplin limitaţi de spaţiu, de timp,

Nu mai puteau înţelege calea spre Infinit, Eternitate:

Voinţa curată devenise prea slabă în răstimp.

 

Întunericul totul sufoca pe Pământ,

Omenirea cu o viteză nebună aluneca în abis

Şi nu mai putea să găsească calea spre Puritate, Lumină:

Dorul de Înalt nu le apărea nici în vis,

Salvarea umanităţii era în Puterea Divină.

 

Dumnezeu privi îndurerat nesăbuita Lume în rătăcire.

De dragul ei, în Marea Lui Iubire, trimise pe pământ

Colacul izbăvirii – Însăşi Iubirea, devenită Viu Cuvânt,

Să spargă zidul întunecat, să aducă mântuire,

Să redeschidă calea spre iertare şi Paradis.

 

Iisus – postament pământesc al Luminii –

Păşea riguros printre oameni, trezindu-i din somnul de moarte.

A reaprins făclia Iubirii, minunea minunii

Speranţa, năzuinţa, dorul într-înşii să poarte

Pentru o veşnicie, doar ei au o menire, un rost.

 

Lumina, în Puritatea Iubirii, în slavă vibra pe pământ.

Adevărul, Cuvântul viu adus şi rostit de Iisus

Şi minunile ce aveau loc simultan prin preajmă darnic

Luminau omenirii Calea, Credinţa în Tatăl de Sus.

Aceasta a şi fost Lucrarea de mântuire a Lui Christos.

 

Întunecimea fierbea, tot mai des pierdea sprijinul în oameni.

Parcă mai ieri credea că stăpâneşte întregul pământ.

Atunci Bezna rata. Zdruncinată turba Talpa Iadului,

Incitând cărturarii sălbatec şi fariseii în legământ

Să-L omoare pe Christ, risipă să arunce în Sfânta Lucrare a Lui.

 

Lucifer, Anticristul, spera să distrugă Lucrarea Luminii

Doar El stăpânea acest blestemat pământ

Din armia lui de tirani cu smintite, demente dorinţi

Încătuşaţi pământeşte de spaţiu şi timp, lipsiţi de avânt

Se găsise un Iuda să-L vândă pe Christ pentru 30 arginţi.

 

Patima, tristeţea, durerea îL scăldau pe Iisus

Suferinţa paharul umpluse, curgea peste marginea vie

În Ghetsimani Christ în rugă profundă Celui de Sus:

Calea Lumii am deschis, Iubirea nu las pentru certuri

Cuvântul, Adevărul Tău, Tată, Îl las pentru vecie.

 

Din Ghetsimani Iisus a ieşit trist dar hotărât

Lucrarea de mântuire nu va nega niciodată

Gloata întărâtată desprinsese un amârât

Odiosul sărut al lui Iuda l-a trădat pe Christos dintr-o dată

În lanţuri L-au ferecat şi L-au dus la Pilat.

 

Întunericul instiga pământenii cu oarbă furie,

Toţi s-au lăsat de Iubire, de tot şi de toate mai sfinte,

Chiar şi Petru apostolul de trei ori s-a lepădat de Christos,

Totul dase uitării de frică, dar ştia: în zori cocoşul o să cânte.

Prorocia se împlinea, mulţimea zbiera fioros.

 

Cu o plăcere demonică îL torturau, L-au îmbrăcat în purpuriu

În ocară‚ pe cap I-au înfipt coroană de spini Celui fără de vină,

L-au împus Să-şi ducă Crucea, unealta torturii. Pe Cine?

Pe Trimisul Lui Dumnezeu, Aducător de Adevăr şi Lumină!

Lumea, o turmă, urla. Laşii tăceau. Nu-L apărase nimeni.

 

Irod, Anna, Caiafa, Pilat şi toţi din tagma duşmăniei

L-au legat, îL băteau, schinjuiau, îL huleau

Gloata, mulţimea fierbea în culmea mâniei

El Le zâmbea trist, iertător, căci El era Însăşi Iubirea

Omenirea în dementul extaz îL respingea pe Mesia.

 

L-au mânat pe Golgota, cu cei fără de lege a fost estimat

Şi pe unealta torturii, pe Cruce în cuie L-au pironit.

Iisus atârna sângerând. Gloata râdea, sfida,

Triumfa răutatea în demonicul plac.

Cu ultimul suflu, în durere cumplită, Fiul I-a strigat disperat:

Tată, iartă-i! Căci ei nu ştiu ce fac!

 

Trezeşte-te, lume! Nu! Moartea Lui nu v-a adus mântuire!

Ci Cuvântul, Adevărul lansat şi vestit de Christos!

Moartea feroce în chinuri nu a fost necesar sacrificiu, ci crimă!

Şi a încărcat lumea plină de ură cu o mai grea povară şi vină.

Oameni! Este o gravă eroare să credeţi că prin Marele Chin

Al Lui Iisus vi se acordă iertarea păcatelor voastre aşa din senin.

Nu! Mesia Calea v-a arătat spre Adevăr şi Lumină.

Urmaţi-L! Trăiţi după El! Trăiţi-vă viaţa în Iubire!

–––––––––––-

Nicolae BĂLȚESCU

 Aprilie-mai 2008

 Chişinău

Silvia ANDRUCOVICI: Poesis

 

Maestrul

Zilnic pravila. Sfertul de ceas.
Nu pe ceas, ci pe boabe
Pe sutre, pe ritmul respirării.
Cu însoțire. Mereu
La un glas distanță.

Să te înrudești cu prezența,
Ca și cu apa spălatului pe față,
Ca și cu propria talpă călcând,
Ca și cu propria palmă mângâind,
Și inima în piept bătând.

Să înfiezi un sfânt,
Să-l hrănești cu emoția ta,
Cu pâinea ta, cu liniștea ta,
Ba chiar cu furia sau înveselirea.

Fișe de lumini!
Azi zece minute oratio,
Senzație de pasăre, ușor.
Sunt pe cale?
Zborul astral nu e și spiritual.
Cad. Mă ridic. Lângă mine,
În mine, furnica, iarba, părinții, izvorul.

Dragostea să vă fie prima!
Semnul acesta este: mulțumirea.
Cifrul noetic al popoarelor?
Credința. În ce să crezi?
Să te încrezi, să te abandonezi…
Dreptate? Lege?
Dreptatea e doar surogat de dragoste!

A dărui este eliberare de ego!
Dar a primi? Nouă cine ne dă?
De ce așa de târziu primim?
De ce nu suntem auziți?
De ce nu suntem iubiți?

Cineva te aude mereu.
Te strunește fin prin aspirații proprii.
Hamul îți este și frustrare,
Și îndrumare.
Primești doar atât cât poți duce!
Adică măsura personală.
Așa ierți, păcătuiești și iubești,
Și în final, cunoști.

Avvă, Maestru, Învățător.
În noi culegi ce-ai semănat.
Îți suntem urmarea, dar și pecetea.
Ne mai iubești?
Ne mai trezești?
Ne mai sfințești?

 

Pârg

Întindeai o pânză galbenă,
Borangic vechi de un secol.
Șuvoi de raze pe masă.
La întrecere cu fereastra largă
primind lumina.

Două farfurii albastre.
Un cartof, două roșii…
Pâine și sare.
La final căpșuni.
Cărnoase, parfumate…
Mă amețeau.

Liniștea urca din mâinile tale.
Simțeam cum timpul se dilată.
Prin capilarele zilei
Sevă nouă, mustoasă urca.

Spațiul se rotunjea sidefiu în juru-ne,
Ședeam cuminte în mine,
Ca-ntro pupă caldă, brună.
Surâsul tău peste toate.
Aerian, imponderabil.

Mă întrebai ceva despre călătorie,
Eu răspundeam monosilabic, tremurat,
De teamă să nu stric clipa.
Îmi spuneai alintat: Tăcuta…
Simțeam îmbrățișarea de pe peron încă.
Îți spuneam că miroși a scoarță de platan.
Tu-mi sărutai buzele pentru întâia oară.

Și merele pocneau în cămașa lor verde prin livezi.
Pârguind toată firea.

 

Zborul

Misionar blând, cuceritor de inimi,
Peregrin cu surâs de ambasador,
Străbați meridianele cu ușurința unui zefir de april.
Subțire, fără greutate, doar în trecere,
Cu aripile lui Mercur prinse de calcaneu,
Vii, pleci, iar vii, dar pleci îndată,
casa ta e aici, dar mai mult altundeva.

Lacrimile mele se solidifică,
În muncite cărări diamantine,
Dorul ia forma spaimei
Iar regăsirea mă topește în creuzetul inimii tale.
Te întreb cât de mult mă iubești,
Cât Himalaya, îmi spui.
Apoi iar pleci.

Iubești drumul, dar mai ales aerul zodiit,
Iubești berzele,
Îmi spui: Îmi sunt tare dragi,
Le-aș mângâia pe căpșor,
În sânul cămășii mele le-aș purta.
Berzele noastre și bucuria primăverii în doi.

Iubești tare mult avioanele,
Păsări mari de oțel, cu aripi albe.

Continue reading „Silvia ANDRUCOVICI: Poesis”

Elena TUDOSA: Trădat Doamne pentru 30 de arginți

Trădat Doamne pentru 30 de arginți

 

Ai întrat Iisuse la Ghetsimani-n grădină,
Cu tristețe mare ce te-ardea-n inimă,
Gândul îți era abătut, tare-negurat,
Când discipolii la cină ți-ai chemat.

Noaptea era neagră, ca un stins tăciune,
Apostolii mirați, te-ntrebau ce-i cu tine,
Dar oftatu-i adânc, blândule Iisus,
Și cu glasul trist, tremurat le-ai spus:,

Că în seara asta cu ei împreună vei cina,
Dar această cină va fi ultima,
Seara următoare cu toți vor lipsi,
Căci tu printre dânșii, nu ai să mai fii.

După miezul nopții când cocosul va cânta,
De tine cu toții se vor lepăda,
Cu tremur în glas, le-ai spus triste cuvinte,
Și că unul dintre dânșii fariseilor te va vinde.

Discipolii neluând în seamă vorba ta,
Te rugara de poți tu ai învăța,
Ce rugă să spună când le vei lipsi,
Credeau că glumești, că nu vei mai fi.

Impartindu-le apa, vin și pâine,
Le-ai dat trupul tău, sângele din vine,
Apoi cu glas dulce le-ai spus Doamne – n fine,
Sfânta rugaciune cu care să se-nchine (Tatăl nostru).

Unul din discipoli, pe față te-a sărutat,
Însă Tu știut-ai că de el vei fi tradat,
Apoi întristat cu gândul tăcut,
Zisa-i că vei fi trădat c-un sărut.

Beznă nopții mute încet se lăsase,
Apostolii tăi mersera spre-ale lor case,
Tu-ai rămas tăcut, până în miez de noapte,
Lângă un măslin te rugai în șoapte,

Te gândeai la lume, te rugai pentru ea,
Și-ți implorai Tatăl, pentru ai ierta,
Pe pământ și-n cer să se facă voia Sa,
Sufletele lor, era împărăția Ta.

Cu nedumeriri, temeri ce le aveai în gând,
Auzii cocosul de trei ori cântând,
De-undeva din umbra grădinii întunecată,
Soldații te-au prins, legându-te-ndata.

Fusesesi, doar pentru 30 de arginți trădat,
De Iuda care de greșeală seama și-a dat,
Și – și sfârșise viața în cel mai crunt păcat,
Căci se spânzurase singur într-un copac.

Cumplită de lunga îți fu-această noapte,
Căci ți-au pus ostașii cruce grea în spate,
De-aici începuse Iisuse cruntă a Ta soartă,
Hotărâtă de o nedreaptă judecată,

A fariseilor, hoarde barbare, păgâne,
Ce mult te urau, având teamă de tine,
Că le vei fi-mparat ei ast-au crezut,
Fără s-aibe credință te voiau omorât.

Drumul crucii tale a fost nespus de greu,
Sub icoana-ți sfântă, astăzi Doamne eu,
În genunchi mă rog, fac 12 metane,(metanie),
Și te rog plângând, ca să ne ierți Doamne,
Tot păcatul rău cu care noi far’sa vrem greșim,
Și în orice zi slabi și neștiutori te răstignim.

——————————-

Elena TUDOSA

25 aprilie 2019

Ioana CONDURARU: Învață-mă Iisuse

Învață-mă Iisuse

 

Învață-mă Iisuse, crucea să-mi port cu grijă,
Mulțumind că astăzi, am existat din nou
Chiar dacă fericirea e încă o enigmă
Și lacrima se duce, grăbită către hău.

Te-am Răstihnit adesea prin fapte și cuvinte,
Dar Tu m-ai strâns în brațe fără să reproșezi,
Dăruindu-mi tainic Sfintele Cuvinte,
,, Mergi spre fericire și să nu lacrimezi.”

O, Doamne, mă primește, măcar lângă picioare
Cu lacrimi de iubire să pot spăla păcatul,
Că astă viață parcă, mereu mai crud doare,
C-am rătăcit prin vreme și cheia și lacătul

Și mi-a rămas închisă, credința către Tine,
Iar sufletul sălbatec într-una a greșit,
Rătăcind adesea printre și stânci și ruine,
Căutând plângând frumosul răsărit.

Învățămă-mă Iisuse acum când iar trădarea,
Pe cruce pironi-va, Trupul Tău Prea Sfânt,
Să pot învinge teama, să pot învinge ura,
Pășind către Înviere cu sufletul zâmbind.

Primește-mă Iisuse lângă a Ta durere
Pentru-a simți Pironul ce crud te-a sfârtecat,
Să pot păși cu lacrimi spre Sfântă Înviere,
Să pot aduce lauri și celor ce-au iertat.

———————————-

Ioana CONDURARU

24 aprilie 2018

Foto: Icoana Patimile Domnului

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Taina

Taina

 

lumea se stinge tăcută
e aripă frântă
mută este și pădurea de fagi
cuvântul e rugă
e ultimul psalm
stele așteaptă în noapte
cuvânt întrupat
zarea, cărarea sfântă spre cer
luminează un surâs în priviri în bezna adâncă
sub cuvânt
timpul se deschide ca un mugur, a floare
susură apele
într-un colț de tăcere
din aripi fac astăzi o cruce
privirea să-mi fie ieșire
sub taina învierii

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

25 aprilie 2019

Anca-Maria DAVID: Se scurge viața…

Se scurge viața…

 

Se scurge viața printre degete,
curge durerea în valuri,
cad clipele-n paharul amar,
îmi plec genunchii cu fața plină de lacrimi
și mă apropii cu umilință de Iisus răstignit pe cruce
în Săptămâna Mare, cu inima zdrobită de piroane.
Fruntea e plină de răni,
cununa de spini apasă mănunchiul de crini,
răstignit, scuipat, străpuns cu lancea,
Iisus ne iubește necondiționat.
El ne cheamă la Înviere,
ne așteaptă pe drumul crucii,
să deschidem fereastra inimii,
Să intre Lumina, Calea, Adevărul și Viața.

———————————-

Anca-Maria DAVID

25 aprilie 2019

Imagine Internet

Anna-Nora ROTARU: E ora…aceea…

CINE-I DE VINĂ ?

 

Ce e viața asta, Doamne…
Cum dai ochii de lumină,
Vine Harul să condamne,
Așteptând cu-n braț de toamne,
Nori pe ziua ta senină…
De te-ntrebi: cine-i de vină ?

E ca fumul de țigară…
Te naști singur, singur mori…
Prin, nu știu, ce colț de țară,
Ca peron pustiu de gară,
Trenu-ți vine cu ani să zbori,
Precum stolul de cocori !

Dar, atâția se-mbulzesc
Și se cațără pe scări…
De cu zori, când se trezesc,
Până noaptea tot urzesc,
Planuri printre căinări,
Prin iertări și invocări !

Vor un loc cât mai în față,
Vreun vagon mai elegant…
Viața însă nu răsfață,
Toți avem câte-o postfață,
Sau blajin sau arogant,
Pitic d-ești, sau ești gigant !

Ne preocupăm de fleacuri
Și ne zbatem în zadar…
Pripășiți printre zigzaguri
Și la granița-ntre veacuri,
Nu prindem de timp habar
Că sfârșitul ni-i amar…

Și uităm că viața noastră,
Ne e scurtă… de scatiu…
Nu privim nici pe fereastră,
De-i ziuă sau noapte-albastră…
Trenul duce-ntr-un pustiu…
Capătul… e pământiu…
Cui e vina ? Eu o știu…

 

E ORA…ACEEA…

 

E ora…ceea sumbră, cu lună roşie în noapte,
Când trupurile se zvârcolesc în aşternuturi
Şi mută pare gura, de înghesuite şoapte,
Când de coşmaruri, nu poţi să te scuturi…

E ora… când, durerea-n sânge îţi pulsează
Şi sufletul, de teamă, începe să vibreze…
Gândul priponit de-un ciot de vis oftează
Şi-ntunericul vrea fantasme să picteze…

E ora… când, pe la colţuri ies năluci,
Purtând pe ele-ncă, de vremi, uscate jerbe,
Ademenindu-te viclean, pe drumul lor s-apuci,
Cu pas funebru, spre alte lumi, acerbe…

E ora… când, stropi de apă cer setoşii,
Cu gurile căscate, aşteptând a soarbe…
Tresari în somn, când ţipă buful şi cocoşii,
Se zbate pleoapa, pe goalele priviri şi oarbe…

E ora… când, mintea amorţită nu-ţi percepe,
Dramul de conştiinţă se zbate-n agonie…
Simţi că ceva sfârşeşte, altceva nu-ncepe,
Şi hâde umbre-auzi cum gâlgâie a ironie…

E ora… când, ţipătul răzbate prin coşmar,
Speriind la cruci, răscruci câte-o driadă…
Când scuipi în san, jurând s-aduci pe-altar,
Lumânare, tămâie, ultimului păcat spovadă !

E ora… aceea când, Binele luptă cu Răul,
În noi şi pentru noi vroind să învingă…
Aşteptând sentinţa: ori să ne înghită hăul,
Ori în Eden, Mâna cea Sfânta să ne-mpingă …
E ora… aceea…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

24 aprilie 2019

Imagine – Internet

Miriam Nadia DĂBĂU: Până în zorii…

Până în zorii…

 

Noapte buna, iubite,
trimite-mi iubire
în pat mă frământ
cu gândul la tine!

Ești coltul din mine și
pleoapa-mi tresare,
de dorul ce-l simt
când tu ești în zare!

Vreau trandafiri să presar,
pe pat și pe jos,
covor de iubire să-mi fac
și șoaptele nopții dispar,
când brațele tale le am!

Ia-mă de mână si tine-mă
strâns,
noaptea să treacă fāră să
plâng.
Nici să respir, nici să visez
fără de tine mi-e greu
să fiu eu!

Noapte bună, iubite,
trimite-mi prin raze
chipul tău, lângă-al meu
să visăm împreună până
ce noaptea se face lumină!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

24 aprilie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: Priveşte-mă iubite

Priveşte-mă iubite

 

Priveşte-mă-n ochi, dimineața-n zori
Când răsaritul se oglindeşte-n mare
In vuietul mării şi simfonia de culori
Şi ai să simți iubirea mea cea mare

Priveşte-mă când soarele apune
Obrazul tău întoarce-l înspre mine
Să întelegi ce n-am ştiut a spune
Câtă dragoste port eu pentru tine

Priveşte-mă când luna plină apare
Vei vedea lacrimile-mi ca mărgele
Scurgându-se şirag de perle-n mare,
În roşu asfințit, pulsându-mi sângele

Priveşte-mă în lumina ploii stelelor
Recunoşti chipul, ce iubit ți-a fost?
Eu te mai țin în gândul amintirilor,
In inimă te am într-un tainic adăpost

Priveşte-mă sub soarele de vară
Mă vei citi ca pe o carte deschisă
Mă vei înțelege pentru prima oară
Voi simți atunci iertarea ta decisă

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

22 aprilie 2019

Foto by Dan Cristian Mihăilescu

Dunia PĂLĂNGEANU: Lumină și pace

Lumină și pace

 

Îngerul de seară plânge lângă mine
pe tipsia lunii roi de lacrimi grele
mâini neputincioase, fald de aripi frânte
prin câmpia rece se-aud ploi de stele.
Rugăciuni fierbinți suie greu ponorul
tremură icoana la ceasul de veghe
nu e-n noapte nimeni ,mirt de os mi-e trupul
nemiscat sub bolta inimii în zeghe.
Mă rog cu speranță alungând povara
călcând peste firul ars de umilință
să primesc lumina ,bucuria ,pacea,
pe oceanul vieții ,drumuri de căință.

 

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

(Din proiectul literar bilingv în lucru POME CU ÎNGERI, autoare, Dunia Pălăngeanu, ilustrația Dana Sandu, traducere l. engleză prof. Tereza Cambera)