My dear Prof, Anca,

Please accept my hearty good wishes for a very bright, happy and Prosperous Diwali.

 

With warm regards,

Yours Sincerely,

Satya Vrat Shastri

 

***

 

RAMAYANA

 Bala Kanda 1

 

Divinul înțelept Narada și poetul Walmiki

împărtășesc faptele, forma și măreția  lui.

 

Cine-i cu adevărat persoana prezentei lumi,

conștiință a mântuirii și-al adeveririi grai?

 

Cine privește toate ființele cu bunătate,

și este privit ca unic binefăcător?

 

Cine-i curajosul fără ură și gelozie, strălucitor,

frica zeilor, când este provocat la război?

 

Toate acestea vreau să le ascult de la tine,

Mare Înțelept. Astfel l-a chestionat Walmiki pe Narada.

 

Narada, preceptor al celor trei lumi, zise:

„Să fie auzit” și continuă către atentul Walmiki.

 

„Oh, neîntrecut Înțelept Walmiki, te voi limpezi

întru astfel de om pe care îl cunosc de la Brahma.

 

El se trage din dinastia  Ikshvaku, pe nume Rama,

controlor al viciului și al propriilor simțuri.

 

Distrugător al dușmanilor, cu brațe lungi,

cu gâtul ca un ghioc de scoică, față înaltă.

 

Piept de leu, umeri largi, arc lung subjugător,

pe cap coroană împărătească, frunte amplă.

 

Este milociu la stat, cu mădulare simetrice, ochi mari,

are toate trăsăturile providențiale, astfel este strălucitor.

 

Este sincer, cu grija supușilor, conduită nepătată.

controlat de sine, vrednic, astfel este glorios.

 

Este egal Atotștiutorului, susținător al tuturor lumilor,

distruge inamicii, apără toate ființele vii, păzește cinstea.

 

Ocrotește neprihănirea și prosperitarea discipolilor,

Este învățat în Dhanur Veda și arta tragerii cu arcul.

 

Cunoaște esența tuturor scripturilor, memorie strălucită,

stimat de toate lumile, blând, lucid în discriminare.

 

Precum fluviile curg în ocean, la fel mințile

curate sunt primite de  cel reverat, ospăț ochilor.

 

 

Cel ce-și fericește  mama-Kausalya întrupează noblețea,

este profund ca un unic oceanu, inalterabil ca Hymalaia.

 

Rama este valoros ca Vishnu, atrăgător ca luna plină,

egal cu pământul în perseverență, potrivit focului mânios,

 

identic lui Kubera în bunăvoință, în sinceritate

este ca Dharma însăși, zeitatea onestității.

Rama, cu atâtea merite, a cărui veridicitate era

curajul, împodobit cu cele mai bune valori intrinsece,

 

mereu veghind la prosperitatea poporului, dincolo de

a fi cel mai drag și mai vârstnic fiu al lui  Dasharatha,

 

de aceea împăratul Dasharatha intenționa afectuos

să stabilească un astfel de Rama ca prinț al Coroanei.

 

Atunci, văzând aranjamentele de ungere a lui Rama,

regina Kaikeyi ceru exilul lui Rama și ungerea lui Bharata.

 

Legat de veracitatea cuvântului dat și ștreangul judecății,

acel regele  Dasharatha a exilat  în păduri pe fiul său drag.

 

Atât de curjos Rama luă calea pădurii cum vru  Kaikei,

urmând ordinul și cuvântul de onoare al tatălui său.

 

Lakshmana, mai tânăr frate lui Rama, l-a urmat în pădure,

ideal frăției, fericind-o și pe Sumitra, mama lui.

 

Seetha, cea mai sus între doamne, o minune divină,

născută în familia Janaka și devenind nora lui  Dasharatha,

 

soție iubitoare alter-ego lui Rama, și ea l-a urmat în păduri

precum odinioară Doamna Rohini pe urmele Lunii.

Poporul din  Ayodhya și însuși tatăl său Dasharatha

l-au urmărit de departe pe virtuosul Rama pășind în exil.

 

Împreună cu Guha, șeful tribului,Rama a ajuns,

pe malul râului Ganga în orașul Sringaberapura.

 

Când Rama fu alături de Guha, Lakshmana și Seetha,

a lăsat  căruțașul  și un slujitor al tatălui său, anume Sumantra.

 

Trioul  Seetha, Rama și Lakshmana, călcând

pădure de pădure  traversând râuri pletorice,

 

ajunseră la schitul Înțeleptului Bharadwaja și,

prin hirotonirea lui, au descins la Chitrakuta.

Odată Rama dus în Chitrakuta astfel, regele Dasharatha

din îndurerarea pentru fiu a plecat în ceruri.

 

La plecarea lui Dasharatha în ceruri, peste insitențele

Înțeleptului Vashishta și ale altor Brahmani, Bharata

 

a refuzat împărăția ca fiind lacom, gălăgios, asupritor

și a mers în pădure căzând în genunchi dinaintea lui Rama.

Dar, la atingerea marelui suflet Rama, cu umilință Bharata

a declarat: „O, Cunoscător al Cinstei, numai tu vei fi regele …”

 

Binevoitorul Rama răspunde că nu vrea împărăția,

pentru a-și ține cuvântul față de directiva tatălui.

 

Dându-i sandalele spre a păzi regatul până la

întoarcerea sa din exil, Rama l-a trimis înapoi pe Bharata.

Neimplinită dorința lui Bharata, atingând picioarele

lui Rama și luând sandalele, sa întors de la Chitrakuta

 

și, fără a lua decizii din  capitala Ayodhya, conduce regatul

din satul Nandigrama, așteptând Întoarcerea lui Rama.

 

Implorat de Bharata, Kausalya, și chiar Kaikeyi să se întoarcă,

ci Rama intră în pădurea Dandaka să distrugă demonii.

 

Rama-ochi-de-lotus nimici demonul  Viraadha și descoperi

înțelepții Sharabhanga, Suteekhsna, Agastya și fratele-i.

 

Agastya îi dă arcul lui Indra, sabie, două tolbe de săgeți,

Rama fiind foarte încântat să primească  armele potrivite.

 

Toți înțelepții și asceții din vaanaprashta s-au apropiat

de Rama pentru alungarea monștrilor și amenințătorilor.

 

Cum pădurea devenise locuința demonilor, Rama, strălucind

ca un foc ritual, promite înțelepților distrugerea demonilor.

Schimbându-și înfățișările, o demoniță pe nume Shuurpanakha,

locuind în Janasthaana din pădurea Dandaka, este desfigurată.
Rama distruge patrusprezece demoni  răzvrătiți de Shuurpanakha,

apoi doboară șefii  Khara, Trishira, Duushana, verii lui Ravana.

 

Ravana cere ajutorul demonului Maareecha, care-i spune,

Oh, Ravana, nici patrusprezece mii nu-l pot învinge pe Rama.

 

Convulsionat, Ravana fură pe Seetha, soția lui Rama,

când prinții Rama și Lakshmana fuseseră rătăciți de

 

înșelătorul Maareecha, care însăbiase vulturul

Jatayu, în timp ce venea  la Seetha spre salvare.

 

Auzind de la vulturul pe moarte că   Maithili

a fost răpită, Rama a înghețat în durere.

 

Suferind căutând-o pe Seetha prin pădure,

el a văzut pe demonul diform Kabandha.

 

 

Ucigându-l, incinerându-l, în drum spre cer, Kabandha

i-a spus lui Rama: „Oh, Raghava, du-te la asceta Shabari”.

Rama s-a întâlnit cu vanara Hanuman pe malul lacului Pampa,

iar după cuvântul acestuia  s-a împrietenit cu Sugreeva.

 

Sugreeva i-a mărturisit cu groază lupta cu fratele său Vali,

iar Rama i-a promis să-l înlăture pe Vali ca răzbunare.

 

Îndoindu-se de puterile lui Rama față de ale lui Vali,

Sugriva i-a arătat rămășițele demonului Dandubhi, un munte,

 

Rama s-a uitat la schelet surâzând și lovindu-l cu piciorul

până la zece yojana.  Sugreeva tot neîncrezându-se în puterea lui.

 

Atunci Rama a rupt șapte arbori de sala cu o singură

săgeată,  ca să  încurajeze certitudinea în Sugreeva.

 

Cu inima bucuroasă la gândul victoriei sale, Sugreeva

merge la peștera  Kishkindha împreună cu Rama.

 

Sugreeva-corp-auriu a strigat din gura peșterii

cu voce mare către Vali, regele maimuțelor, să iasă.

 

Vali veni împăcându-și soția Tara, nelăsându-l să lupte

cu Sugreeva, căci Rama i-ar lua capul cu o singură săgeată.

 

Eliminându-l pe Vali în luptă, după cuvântul lui Sugreeva,

Rama îl stabilește pe acesta ca singur rege al maimuțelor.

Sugreeva a chemat  toate maimuțele și le-a trimis

în toate direcțiile în căutarea  Seethei, fiica lui Janaka.

 

La cuvântul lui  Sampaati, fratele vulturului  Jataayu,

Hanuman sare oceanul sărat lat de o sută de yojana.

 

Ajuns în Lanka regelui Ravana, Hanuman o vede pe Seetha

în grădinile Ashoka, meditând numai la Rama.

Dându-i inel de la tristul Rama, alinând-o pe soția lui Vaidehi,

a început să zdrobească arhitectura primitoarei grădini Ashoka.

Răpunând cinci generali, șapte fii de minșitri, demonul  Aksha

Kumara, Hanuman fu lovit de arma lui Indrajit, fiul lui Ravana.

L-ar libera Brahma, ar pulveriza demonii, dar îi îngăduie,

cât că-l fac maimuță, ca  să-i vorbească lui Ravana.

 

L-au strâns în frânghii și l-au târât în curte la Ravana.

După audiență, a ars orașul Lanka, nu și locul unde

 

se afla Seetha, prințesa lui Mithila, știind că a găsit-o,

s-a întors la Rama, ca o mare maimuță.

 

 

Apoi, Rama împreună cu Sugreeva și alte maimuțe

au mers pe malul marii oceanului să le dea cale.

 

Zeul oceanului refuzând traversarea, Rama

l-a învălmășit cu săgețile ca razele soarelui.

 

Oceanul-zeu s-a revelat și, după cuvântul său,

Rama l-a pus pe vanara Nala să podească oceanul.

 

Ajuns în Lanka pe acel pod, eliminind pe Ravana în luptă,

Rama a răscumpărat-o pe Seetha, bănuitor, din casa dușmanului.

Rama a vorbit aspru  Seethei  printre maimuțe și demoni

Dar devotata Seetha s-a aruncat în foc la vorbele lui.

 

La cuvântul zeului-Foc, Rama și-a dat seama că ea e fără păcat.

El strălucea când zeii îl reverau pentru eliminarea lui Ravana.

 

Cele trei lumi, ființe, zei, eremiți au exultat

la marea împlinire a marelui suflet Raghava.

Întronând pe Vibheeshana  căpetenie demonilor din Lanka,

Rama a scăpat de orice incertitudine, exceptând pe Jatayu.

 

Maimuțele moarte s-au ridicat cum s-ar fi trazit din somn,

călătorind cu aero-vehiculul Pushpaka la  Ayodhya.

Rama a mers la schitul Înțeleptului Bharadwaja,

trimițând înainte pe Hanuman  în apropiere de Bharata.

 

Părăsind ermitajul lui Bharadwaja, s-a îmbarcat în

Pushpaka până la Nandigrama, unde era Bharata.

 

Întâlnindu-și frații în satul Nandigrama, tăidu-și pletele,

nemaipustnic, gospodar, cu Seetha și-a recăpătat regatul.

Când Rama este întronat, lumea va fi înalt regalată.

Astfel, Narada prevede viitorul și i-l spune lui Valmiki .

 

Când tronează Rama, oamenii nu vor vedea morți copiii lor,

Doamnele vor fi devotate soților și nu vor văduvi în timpul vieții lor.

 

În împărăția lui Rama nu-s temeri de incendii, furtuni sau boli,

nici teamă de foame ori hoți, nici vitele nu se îneacă în inundații.

 

Fie oraș, fie sătuc va fi sătul de ban și grâu,

veselia poporului va fi ca în timpuria eră Krita.

––––––––––––––––––––-

 

Ritualuri de cal, aur donat, la fel milioane de vaci, bogăție

Brahmanilor și savanților, iluminatul Rama trăind în Brahma.

În această lume, Raghava va stabili dinastii

și va menține sistemul de patru caste,

 

punând pe fiecare în propria sa probitate

pentru o armonie socială perfectă.

Zece-unsprezece mii de ani

Rama călătoreste în adăpostul lui Brahma.

Această Ramayana este sfântă, oricine citește legenda lui Rama

va fi cu adevărat liber de toate păcatele.

 

Citind-o un Brahman din clasa profesorală excelează în vorbire,

un Kshatriya din clasa cnducătoare obține moșii,

 

un  Vyshya din clasa comercială câștigă bani

un  Shudra din clasa muncitoare își dobândește excelența personală.

 

Astfel Înțeleptul Narada a dat Înțeleptului

Walmiki miezul Ramayanei.

 

***

 

VOLUSPO

(Profeţia bătrânei înţelepte)

 

Auzi-mă dintre sfintele  neamuri

Ale fiilor lui Heimdall şi mari şi mici;

Rogu-te,Othin, tată Val-d-ucişilor,

Ascultă-mi băsmuirea celor vechi.

 

Îmi mai aduc aminte uriaşii

Hrănindu-mă în zilele tot duse;

Ştiu nouă lumi, nouă în arborele

Tare de rădăcini pe sub lut.

 

Demultul era când Ymir trăia;

Nici mări nici reci unde, nisip nu era;

Pământul nu era, nu cerul deasupra,

Ci genunea Ginnunga, iarbă neunde.

 

Fiii lui Bur urcară şesul tărâm,

Acolo fortăreaţa Mithgart nălţară;

Soarele sudic pietrele încălzi

Şi glia o înverzi, o înierbi.

 

Soarele, soră lunii, din miazăzi

Mâna dreaptă lăsă pe osia cerului;

Nu ştia casa unde-i va fi,

Luna firea nu şi-o cunoştea,

Stelele  locul nu şi-l aflaseră.

 

Atunci se aşezară zeii la sfat

Dumnezeiesc în jilţurile lor;

Botezară amiaza, amurgul,

Dimineaţa şi luna cea scăzând,

Noaptea şi seara, anii de numărat.

 

La Ithavoll veniră tarii zei

Clădiră nalte-altare, temple,

Croiră foale, arămi forjară,

Mşeteriră scripeţi, scule fasonară.

 

În paşnice sălaşe tabla joacă

Zeii, neducând lipsă de aur,

Până sosesc din Jotunheim trei

Preaputernice fete uriaşe.

 

Atunci se aşezară zeii la sfat

Dumnezeiesc în jilţurile lor,

Să afle neamului pitic obârşii

Sângele lui Brimir, picioarele lui Blain.

 

Din toţi piticii Motsognir se făcu

Tartor şi după el Durin;

Mulţi omenească semenişte-s

Piticii lumii zis-a Durin.

 

Nyi şi Nithi, Northri şi Suthri,

Austri şi Vestri, Altjof, Davalin,

Nar şi Nain, Niping, Dain,

Bifur, Bofur, Bombur, Nori,

An şi Onar, Ai, Mjothvitnir.

 

Vigg şi Gandalf, Vindalf, Thrain,

Thekk şi Thorin, Thror, Vit şi Lit,

Nyr şi Nyrath – spusu-v-am –

Regin şi Rathsvith – drept pomelnic.

 

Fili, Kili, Fundin, Nali,

Heptifili, Hanr, Sviur,

Frar, Hornbori, Fraeg şi Loni,

Aurvang, Jari, Eikinskjaldi.

 

Neamul piticilor din spiţa lui

Dvalin pân’ la Lofar ţi-oi pomeni;

Lăsară stânci şi prin haturi ude

Casă-şi aflară în câmpuri de nisip.

 

Erau acolo Draupnir şi Dolgthrasir,

Hor, Haugspori, Hlevang, Gloin,

Dori, Ori, Duf, Andvari,

Skirfir, Virfir, Skafith, Ai.

 

Alf şi Yngvi, Eikinskjaldi,

Fjalar şi Frosti, Fith şi Ginnar;

Fie ştiută-n veci povestea,

Străbunii lui Lofar toţi pomeniţi.

 

Apoi din spiţă trei ieşiră,

Din casa zeilor, tari şi mari;

Doi fără soartă pe câmp aflară,

Ask şi Embla, goi de snagă.

 

Nu tu suflet, nu tu simţire,

Cald or mişcare, nici  înfăţişare;

Suflet dă Othin, simţ dă Honir,

Cald dă Lothur şi înfăţişare.

 

Un arbor ştiu, pe nume Yggdrasil,

Măreţ stropit cu dalbă apă;

De-acolo cade roua-n albii,

Tot verde  cetinind fântâna lui Urth.

 

Fecioarele preaînţelepte

Trei din locaş sub arbor coboară ,

Urth e una, Verthandi alta,

Codrului răsăriră, a treia Skuld,

Legi dau de-acolo, împart viaţă

Fiilor oamenilor şi le dau sorţi.

 

Război ţin minte, primul pe lume,

Când zeii cu lănci sfâşiară pe Gollveig

Şi în al lui Hor dom i-au pus foc,

De trei ori arzând, de trei ori renăscând,

Iară şi iar şi încă trăieşte.

 

O botezară Heith întru casele lor

Magic scrutătoare vrăciţă,

Minţi fermeca de vraja-i gonite,

Bucuria femeilor rele.

 

De oaste lancea Othin svârle

Şi-ncepe războiul dintâi lumii;

Căzut e zidul preajmă zeilor,

Bătut e câmpul de Wani răzbelnici.

 

Atunci se aşezară zeii la sfat

Dumnezeiesc în jilţurile lor,

Să afle cine aerul învenină,

Or a lui Oth mireasă giganţilor dă.

 

Foc de mânie Thor sare-n sus,

Arar stă auzind de-acestea,

Jurăminte călcate, rupt cuvânt şi pacte,

Insemne de vază ce-mpărtăşau.

 

Ştiu cornul lui Heimdall, ascunsul

Sub înalt preasfântul arbore;

Izvor ţâşneşte la semnul othincult

Val-d-ucişilor: vreţi şi mai mult?

 

Singur şezui când Cel Vechi mă văzu,

Spaima zeilor, şi mă privi în ochi:

„Ce vrei să afli? de ce eşti aici?

Othin, ştiu unde ţi-i ochiul ascuns.”

 

Ştiu unde-i ascuns ochiul lui Othin,

Adânc în fântâna lui Mimir vestită;

Mied din voia lui Othin  Mimir a supt

Dimineţile: vreţi să aflaţi mai mult?

 

Şiraguri am, inele de la-al Gazdei tată

Vorba-nţeleaptă-mi fu, gândul vrăjit;

………………………………………………

Am scrutat întru toate tărâmurile.

 

Peste tot văd Vakirii adunate,

Gata în şa spre rândurile zeilor;

Skuld  poartă scutul, Skogul o urmează,

Guth, Hild, Gondul şi Geirskogul.

Fecioarele lui Herjan vă pomenii,

Valkirii gata a călări peste glii.

 

Văzui lui Baldr, zeu sângerând,

Fiu lui Othin, soarta toarsă:

Vestit şi mândru în nalte câmpuri,

Crescut  din plin vâscul şedea.

 

Din ram părelnic zvelt şi drăgălaş

Săgeată se făcu s-o zvârle Hoth;

Dar fratele lui Baldr curând se născu,

O noapte vârsta, cu-al lui Othin fiu luptă.

Nu-şi spălă mâini, nu-şi pieptănă păr,

Pân’ pe duşmanul lui Baldr nu-l nimici.

Dar în Fensalir Frigg plânse tumult

Întru Valhall: vreţi să aflaţi mai mult?

 

Unul văzui prin uzii codri,

Drag răului, semen lui Loki;

Îi stă Sigyn alături, făr’ exult

De dragul lui: vreţi să aflaţi mai mult?

 

Din răsărit prin văi d-otravă curge

Cu săbii şi pumnale râul Slith.

………………………………………

La miazănoapte dom în Nithavellir

De aur răsare neamului lui Sindri;

Şi-n Okolnir altul sălăşluia

Und’ uriaş Brimir dom de bere şi-avea.

 

Un dom văzui, de soare depărtat,

Pe Nastrond, către miazănoapte,

Venin picură pe horn în jos

Şerpii vânturându-se pe ziduri.

 

Văzui bălăcind râuri de răuri

Inşi trădători şi şi ucigaşi,

Răufăcători cu neveste de oameni;

Nithhogg sânge d-ucişi bând hult,

Lupul te sfâşia; vreţi să aflaţi mai mult?

 

Bătrâna uriaşă sta-n Fiercodru,

La rărăsrit, aducând clanul lui Fenrir;

Dintre ei în chip de căpcăun unul

Avea să fure soarele de pe cer.

 

Se satură cu carnea  hoitului,

Înroşeşte casa zeilor în sânge;

Soarele-i beznă, în vară se-ncrunt’

Furtunile: vreţi să aflaţi mai mult?

 

Pe-un deal şedea, bătându-şi harpa,

Eggther cel vesel, giganţilor paznic;

Arătos şi roşu Fjalar şedea,

Cocoş cucurigându-i deasupra-n colivie.

 

Apoi le cântă zeilor Gollinkambi,

El trezeşte eroii din domul lui Othin;

Iar sub pămînt mai crăunea altă

Pasăre ruginie la gratiile Iadului.

 

Acum Garm urlă la Gnipahellir,

Cătuşe sar şi lupul fuge liber;

Ştiu multe şi mai mult pot vedea

Din soarta zeilor războinici.

 

Lupte-se fraţii, doboare-se,

Fii din surori păteze rudenii;

…………………………………

Greu e pe lume, vast curvişag,

Topor-timp, sabie-timp, scuturi frânte,

Vânt-timp, lup-timp, curând lumea cade;

Nicicând nu s-or mai cruţa oamenii.

 

Repezi se mişcă fiii lui Mim, soarta

Se-aude în gama lui Gjallarhorn;

Heimdall zice tare, sus e cornul,

Frică tremură toţi pe căi de iad.

 

Tremură, se cutremură Yggdrasil

Din vechi limburi, se desface;

Othin ia seama la capul lui Mim,

Dar ruda lui Surt curând l-o ucide.

 

Cum o duc zeii? cum o duc elfii?

Jotunheim tot geme, zeii-s la sfat;

Piticii ţipă la uşi catapult’,

Meşteri pietrari: vreţi să aflaţi mai mult?

 

Acum Garm urlă la Gnipahellir,

Cătuşe sar şi lupul fuge liber;

Ştiu multe şi mai mult pot vedea

Din soarta zeilor războinici.

 

Hrym vine din răsărit cu scutul sus;

De mânioşi se strânge şarpele;

Se-nvârte pe unde, iar vulturul roş

Ciugule stârvuri ţipând; Naglfar e dus.

 

Vine pe mare din nord o corabie

Cu lume din Hel, la cârmă stă Loki;

După lup urmează oameni sălbatici,

Iar cu  ei merge fratele lui Byleist.

 

Surt vine din sud cu jalea armelor,

Soarele zeilor lucit-a din sabia-i;

Fărmate stânci, gigante scufundânde,

Mort cârd spre Hel, cerul răscruce.

 

Acum soseşte-n Hlin înc-un rănit

Când Othin tocmai se luptă cu lupul,

Iar ucigaşul lui Beli cată pe Surt,

Spre a se spulbera bucuria lui Frigg.

 

Apoi vine fiul lui Sigfather,

Vithar, la luptă cu lupul în spume;

Şi-nfige sabia-n fiu de uriaş

Până la inimă: tată răzbunat.

 

Vine încoace fiul lui Hlothyn,

Şarpele cască spre cerul de sus;

…………………………………

Contra şarpelui merge fiul lui Othin.

 

Furios bate paznicul pământului,

Toţi bărbaţii de pe acasă plece;

Nouă paşi întâmplă fiul lui Fjorgyn

Şi, ucis de şarpe, neînfricat zace.

 

Negru soare, pământ mării înec,

Stele de foc din cer se-nvârtejesc,

Crunt creşte boarea şi flama de viaţă,

Pân’ focul păşeşte şi peste cer.

 

Acum Garm urlă la Gnipahellir,

Cătuşe sar şi lupul fuge liber;

Ştiu multe şi mai mult pot vedea

Din soarta zeilor războinici.

 

Acum văd pământul din nou

Creşte verde tot din unde iar;

Cascade cad şi vultur zboară

Şi prinde peşte pe sub stânci.

 

Zeii din Ithavoll se strâng preună,

Vorbesc de încercuitorul terrei,

În minte cheamă  trecutul măreţ,

Vechi rune-ale Domnului Zeilor.

 

Continue reading „George ANCA: Bala Kanda – Voluspo – Grobum” →