My dear Prof, Anca,
Please accept my hearty good wishes for a very bright, happy and Prosperous Diwali.
With warm regards,
Yours Sincerely,
Satya Vrat Shastri
***
RAMAYANA
Bala Kanda 1
Divinul înțelept Narada și poetul Walmiki
împărtășesc faptele, forma și măreția lui.
Cine-i cu adevărat persoana prezentei lumi,
conștiință a mântuirii și-al adeveririi grai?
Cine privește toate ființele cu bunătate,
și este privit ca unic binefăcător?
Cine-i curajosul fără ură și gelozie, strălucitor,
frica zeilor, când este provocat la război?
Toate acestea vreau să le ascult de la tine,
Mare Înțelept. Astfel l-a chestionat Walmiki pe Narada.
Narada, preceptor al celor trei lumi, zise:
„Să fie auzit” și continuă către atentul Walmiki.
„Oh, neîntrecut Înțelept Walmiki, te voi limpezi
întru astfel de om pe care îl cunosc de la Brahma.
El se trage din dinastia Ikshvaku, pe nume Rama,
controlor al viciului și al propriilor simțuri.
Distrugător al dușmanilor, cu brațe lungi,
cu gâtul ca un ghioc de scoică, față înaltă.
Piept de leu, umeri largi, arc lung subjugător,
pe cap coroană împărătească, frunte amplă.
Este milociu la stat, cu mădulare simetrice, ochi mari,
are toate trăsăturile providențiale, astfel este strălucitor.
Este sincer, cu grija supușilor, conduită nepătată.
controlat de sine, vrednic, astfel este glorios.
Este egal Atotștiutorului, susținător al tuturor lumilor,
distruge inamicii, apără toate ființele vii, păzește cinstea.
Ocrotește neprihănirea și prosperitarea discipolilor,
Este învățat în Dhanur Veda și arta tragerii cu arcul.
Cunoaște esența tuturor scripturilor, memorie strălucită,
stimat de toate lumile, blând, lucid în discriminare.
Precum fluviile curg în ocean, la fel mințile
curate sunt primite de cel reverat, ospăț ochilor.
Cel ce-și fericește mama-Kausalya întrupează noblețea,
este profund ca un unic oceanu, inalterabil ca Hymalaia.
Rama este valoros ca Vishnu, atrăgător ca luna plină,
egal cu pământul în perseverență, potrivit focului mânios,
identic lui Kubera în bunăvoință, în sinceritate
este ca Dharma însăși, zeitatea onestității.
Rama, cu atâtea merite, a cărui veridicitate era
curajul, împodobit cu cele mai bune valori intrinsece,
mereu veghind la prosperitatea poporului, dincolo de
a fi cel mai drag și mai vârstnic fiu al lui Dasharatha,
de aceea împăratul Dasharatha intenționa afectuos
să stabilească un astfel de Rama ca prinț al Coroanei.
Atunci, văzând aranjamentele de ungere a lui Rama,
regina Kaikeyi ceru exilul lui Rama și ungerea lui Bharata.
Legat de veracitatea cuvântului dat și ștreangul judecății,
acel regele Dasharatha a exilat în păduri pe fiul său drag.
Atât de curjos Rama luă calea pădurii cum vru Kaikei,
urmând ordinul și cuvântul de onoare al tatălui său.
Lakshmana, mai tânăr frate lui Rama, l-a urmat în pădure,
ideal frăției, fericind-o și pe Sumitra, mama lui.
Seetha, cea mai sus între doamne, o minune divină,
născută în familia Janaka și devenind nora lui Dasharatha,
soție iubitoare alter-ego lui Rama, și ea l-a urmat în păduri
precum odinioară Doamna Rohini pe urmele Lunii.
Poporul din Ayodhya și însuși tatăl său Dasharatha
l-au urmărit de departe pe virtuosul Rama pășind în exil.
Împreună cu Guha, șeful tribului,Rama a ajuns,
pe malul râului Ganga în orașul Sringaberapura.
Când Rama fu alături de Guha, Lakshmana și Seetha,
a lăsat căruțașul și un slujitor al tatălui său, anume Sumantra.
Trioul Seetha, Rama și Lakshmana, călcând
pădure de pădure traversând râuri pletorice,
ajunseră la schitul Înțeleptului Bharadwaja și,
prin hirotonirea lui, au descins la Chitrakuta.
Odată Rama dus în Chitrakuta astfel, regele Dasharatha
din îndurerarea pentru fiu a plecat în ceruri.
La plecarea lui Dasharatha în ceruri, peste insitențele
Înțeleptului Vashishta și ale altor Brahmani, Bharata
a refuzat împărăția ca fiind lacom, gălăgios, asupritor
și a mers în pădure căzând în genunchi dinaintea lui Rama.
Dar, la atingerea marelui suflet Rama, cu umilință Bharata
a declarat: „O, Cunoscător al Cinstei, numai tu vei fi regele …”
Binevoitorul Rama răspunde că nu vrea împărăția,
pentru a-și ține cuvântul față de directiva tatălui.
Dându-i sandalele spre a păzi regatul până la
întoarcerea sa din exil, Rama l-a trimis înapoi pe Bharata.
Neimplinită dorința lui Bharata, atingând picioarele
lui Rama și luând sandalele, sa întors de la Chitrakuta
și, fără a lua decizii din capitala Ayodhya, conduce regatul
din satul Nandigrama, așteptând Întoarcerea lui Rama.
Implorat de Bharata, Kausalya, și chiar Kaikeyi să se întoarcă,
ci Rama intră în pădurea Dandaka să distrugă demonii.
Rama-ochi-de-lotus nimici demonul Viraadha și descoperi
înțelepții Sharabhanga, Suteekhsna, Agastya și fratele-i.
Agastya îi dă arcul lui Indra, sabie, două tolbe de săgeți,
Rama fiind foarte încântat să primească armele potrivite.
Toți înțelepții și asceții din vaanaprashta s-au apropiat
de Rama pentru alungarea monștrilor și amenințătorilor.
Cum pădurea devenise locuința demonilor, Rama, strălucind
ca un foc ritual, promite înțelepților distrugerea demonilor.
Schimbându-și înfățișările, o demoniță pe nume Shuurpanakha,
locuind în Janasthaana din pădurea Dandaka, este desfigurată.
Rama distruge patrusprezece demoni răzvrătiți de Shuurpanakha,
apoi doboară șefii Khara, Trishira, Duushana, verii lui Ravana.
Ravana cere ajutorul demonului Maareecha, care-i spune,
Oh, Ravana, nici patrusprezece mii nu-l pot învinge pe Rama.
Convulsionat, Ravana fură pe Seetha, soția lui Rama,
când prinții Rama și Lakshmana fuseseră rătăciți de
înșelătorul Maareecha, care însăbiase vulturul
Jatayu, în timp ce venea la Seetha spre salvare.
Auzind de la vulturul pe moarte că Maithili
a fost răpită, Rama a înghețat în durere.
Suferind căutând-o pe Seetha prin pădure,
el a văzut pe demonul diform Kabandha.
Ucigându-l, incinerându-l, în drum spre cer, Kabandha
i-a spus lui Rama: „Oh, Raghava, du-te la asceta Shabari”.
Rama s-a întâlnit cu vanara Hanuman pe malul lacului Pampa,
iar după cuvântul acestuia s-a împrietenit cu Sugreeva.
Sugreeva i-a mărturisit cu groază lupta cu fratele său Vali,
iar Rama i-a promis să-l înlăture pe Vali ca răzbunare.
Îndoindu-se de puterile lui Rama față de ale lui Vali,
Sugriva i-a arătat rămășițele demonului Dandubhi, un munte,
Rama s-a uitat la schelet surâzând și lovindu-l cu piciorul
până la zece yojana. Sugreeva tot neîncrezându-se în puterea lui.
Atunci Rama a rupt șapte arbori de sala cu o singură
săgeată, ca să încurajeze certitudinea în Sugreeva.
Cu inima bucuroasă la gândul victoriei sale, Sugreeva
merge la peștera Kishkindha împreună cu Rama.
Sugreeva-corp-auriu a strigat din gura peșterii
cu voce mare către Vali, regele maimuțelor, să iasă.
Vali veni împăcându-și soția Tara, nelăsându-l să lupte
cu Sugreeva, căci Rama i-ar lua capul cu o singură săgeată.
Eliminându-l pe Vali în luptă, după cuvântul lui Sugreeva,
Rama îl stabilește pe acesta ca singur rege al maimuțelor.
Sugreeva a chemat toate maimuțele și le-a trimis
în toate direcțiile în căutarea Seethei, fiica lui Janaka.
La cuvântul lui Sampaati, fratele vulturului Jataayu,
Hanuman sare oceanul sărat lat de o sută de yojana.
Ajuns în Lanka regelui Ravana, Hanuman o vede pe Seetha
în grădinile Ashoka, meditând numai la Rama.
Dându-i inel de la tristul Rama, alinând-o pe soția lui Vaidehi,
a început să zdrobească arhitectura primitoarei grădini Ashoka.
Răpunând cinci generali, șapte fii de minșitri, demonul Aksha
Kumara, Hanuman fu lovit de arma lui Indrajit, fiul lui Ravana.
L-ar libera Brahma, ar pulveriza demonii, dar îi îngăduie,
cât că-l fac maimuță, ca să-i vorbească lui Ravana.
L-au strâns în frânghii și l-au târât în curte la Ravana.
După audiență, a ars orașul Lanka, nu și locul unde
se afla Seetha, prințesa lui Mithila, știind că a găsit-o,
s-a întors la Rama, ca o mare maimuță.
Apoi, Rama împreună cu Sugreeva și alte maimuțe
au mers pe malul marii oceanului să le dea cale.
Zeul oceanului refuzând traversarea, Rama
l-a învălmășit cu săgețile ca razele soarelui.
Oceanul-zeu s-a revelat și, după cuvântul său,
Rama l-a pus pe vanara Nala să podească oceanul.
Ajuns în Lanka pe acel pod, eliminind pe Ravana în luptă,
Rama a răscumpărat-o pe Seetha, bănuitor, din casa dușmanului.
Rama a vorbit aspru Seethei printre maimuțe și demoni
Dar devotata Seetha s-a aruncat în foc la vorbele lui.
La cuvântul zeului-Foc, Rama și-a dat seama că ea e fără păcat.
El strălucea când zeii îl reverau pentru eliminarea lui Ravana.
Cele trei lumi, ființe, zei, eremiți au exultat
la marea împlinire a marelui suflet Raghava.
Întronând pe Vibheeshana căpetenie demonilor din Lanka,
Rama a scăpat de orice incertitudine, exceptând pe Jatayu.
Maimuțele moarte s-au ridicat cum s-ar fi trazit din somn,
călătorind cu aero-vehiculul Pushpaka la Ayodhya.
Rama a mers la schitul Înțeleptului Bharadwaja,
trimițând înainte pe Hanuman în apropiere de Bharata.
Părăsind ermitajul lui Bharadwaja, s-a îmbarcat în
Pushpaka până la Nandigrama, unde era Bharata.
Întâlnindu-și frații în satul Nandigrama, tăidu-și pletele,
nemaipustnic, gospodar, cu Seetha și-a recăpătat regatul.
Când Rama este întronat, lumea va fi înalt regalată.
Astfel, Narada prevede viitorul și i-l spune lui Valmiki .
Când tronează Rama, oamenii nu vor vedea morți copiii lor,
Doamnele vor fi devotate soților și nu vor văduvi în timpul vieții lor.
În împărăția lui Rama nu-s temeri de incendii, furtuni sau boli,
nici teamă de foame ori hoți, nici vitele nu se îneacă în inundații.
Fie oraș, fie sătuc va fi sătul de ban și grâu,
veselia poporului va fi ca în timpuria eră Krita.
––––––––––––––––––––-
Ritualuri de cal, aur donat, la fel milioane de vaci, bogăție
Brahmanilor și savanților, iluminatul Rama trăind în Brahma.
În această lume, Raghava va stabili dinastii
și va menține sistemul de patru caste,
punând pe fiecare în propria sa probitate
pentru o armonie socială perfectă.
Zece-unsprezece mii de ani
Rama călătoreste în adăpostul lui Brahma.
Această Ramayana este sfântă, oricine citește legenda lui Rama
va fi cu adevărat liber de toate păcatele.
Citind-o un Brahman din clasa profesorală excelează în vorbire,
un Kshatriya din clasa cnducătoare obține moșii,
un Vyshya din clasa comercială câștigă bani
un Shudra din clasa muncitoare își dobândește excelența personală.
Astfel Înțeleptul Narada a dat Înțeleptului
Walmiki miezul Ramayanei.
***
VOLUSPO
(Profeţia bătrânei înţelepte)
Auzi-mă dintre sfintele neamuri
Ale fiilor lui Heimdall şi mari şi mici;
Rogu-te,Othin, tată Val-d-ucişilor,
Ascultă-mi băsmuirea celor vechi.
Îmi mai aduc aminte uriaşii
Hrănindu-mă în zilele tot duse;
Ştiu nouă lumi, nouă în arborele
Tare de rădăcini pe sub lut.
Demultul era când Ymir trăia;
Nici mări nici reci unde, nisip nu era;
Pământul nu era, nu cerul deasupra,
Ci genunea Ginnunga, iarbă neunde.
Fiii lui Bur urcară şesul tărâm,
Acolo fortăreaţa Mithgart nălţară;
Soarele sudic pietrele încălzi
Şi glia o înverzi, o înierbi.
Soarele, soră lunii, din miazăzi
Mâna dreaptă lăsă pe osia cerului;
Nu ştia casa unde-i va fi,
Luna firea nu şi-o cunoştea,
Stelele locul nu şi-l aflaseră.
Atunci se aşezară zeii la sfat
Dumnezeiesc în jilţurile lor;
Botezară amiaza, amurgul,
Dimineaţa şi luna cea scăzând,
Noaptea şi seara, anii de numărat.
La Ithavoll veniră tarii zei
Clădiră nalte-altare, temple,
Croiră foale, arămi forjară,
Mşeteriră scripeţi, scule fasonară.
În paşnice sălaşe tabla joacă
Zeii, neducând lipsă de aur,
Până sosesc din Jotunheim trei
Preaputernice fete uriaşe.
Atunci se aşezară zeii la sfat
Dumnezeiesc în jilţurile lor,
Să afle neamului pitic obârşii
Sângele lui Brimir, picioarele lui Blain.
Din toţi piticii Motsognir se făcu
Tartor şi după el Durin;
Mulţi omenească semenişte-s
Piticii lumii zis-a Durin.
Nyi şi Nithi, Northri şi Suthri,
Austri şi Vestri, Altjof, Davalin,
Nar şi Nain, Niping, Dain,
Bifur, Bofur, Bombur, Nori,
An şi Onar, Ai, Mjothvitnir.
Vigg şi Gandalf, Vindalf, Thrain,
Thekk şi Thorin, Thror, Vit şi Lit,
Nyr şi Nyrath – spusu-v-am –
Regin şi Rathsvith – drept pomelnic.
Fili, Kili, Fundin, Nali,
Heptifili, Hanr, Sviur,
Frar, Hornbori, Fraeg şi Loni,
Aurvang, Jari, Eikinskjaldi.
Neamul piticilor din spiţa lui
Dvalin pân’ la Lofar ţi-oi pomeni;
Lăsară stânci şi prin haturi ude
Casă-şi aflară în câmpuri de nisip.
Erau acolo Draupnir şi Dolgthrasir,
Hor, Haugspori, Hlevang, Gloin,
Dori, Ori, Duf, Andvari,
Skirfir, Virfir, Skafith, Ai.
Alf şi Yngvi, Eikinskjaldi,
Fjalar şi Frosti, Fith şi Ginnar;
Fie ştiută-n veci povestea,
Străbunii lui Lofar toţi pomeniţi.
Apoi din spiţă trei ieşiră,
Din casa zeilor, tari şi mari;
Doi fără soartă pe câmp aflară,
Ask şi Embla, goi de snagă.
Nu tu suflet, nu tu simţire,
Cald or mişcare, nici înfăţişare;
Suflet dă Othin, simţ dă Honir,
Cald dă Lothur şi înfăţişare.
Un arbor ştiu, pe nume Yggdrasil,
Măreţ stropit cu dalbă apă;
De-acolo cade roua-n albii,
Tot verde cetinind fântâna lui Urth.
Fecioarele preaînţelepte
Trei din locaş sub arbor coboară ,
Urth e una, Verthandi alta,
Codrului răsăriră, a treia Skuld,
Legi dau de-acolo, împart viaţă
Fiilor oamenilor şi le dau sorţi.
Război ţin minte, primul pe lume,
Când zeii cu lănci sfâşiară pe Gollveig
Şi în al lui Hor dom i-au pus foc,
De trei ori arzând, de trei ori renăscând,
Iară şi iar şi încă trăieşte.
O botezară Heith întru casele lor
Magic scrutătoare vrăciţă,
Minţi fermeca de vraja-i gonite,
Bucuria femeilor rele.
De oaste lancea Othin svârle
Şi-ncepe războiul dintâi lumii;
Căzut e zidul preajmă zeilor,
Bătut e câmpul de Wani răzbelnici.
Atunci se aşezară zeii la sfat
Dumnezeiesc în jilţurile lor,
Să afle cine aerul învenină,
Or a lui Oth mireasă giganţilor dă.
Foc de mânie Thor sare-n sus,
Arar stă auzind de-acestea,
Jurăminte călcate, rupt cuvânt şi pacte,
Insemne de vază ce-mpărtăşau.
Ştiu cornul lui Heimdall, ascunsul
Sub înalt preasfântul arbore;
Izvor ţâşneşte la semnul othincult
Val-d-ucişilor: vreţi şi mai mult?
Singur şezui când Cel Vechi mă văzu,
Spaima zeilor, şi mă privi în ochi:
„Ce vrei să afli? de ce eşti aici?
Othin, ştiu unde ţi-i ochiul ascuns.”
Ştiu unde-i ascuns ochiul lui Othin,
Adânc în fântâna lui Mimir vestită;
Mied din voia lui Othin Mimir a supt
Dimineţile: vreţi să aflaţi mai mult?
Şiraguri am, inele de la-al Gazdei tată
Vorba-nţeleaptă-mi fu, gândul vrăjit;
………………………………………………
Am scrutat întru toate tărâmurile.
Peste tot văd Vakirii adunate,
Gata în şa spre rândurile zeilor;
Skuld poartă scutul, Skogul o urmează,
Guth, Hild, Gondul şi Geirskogul.
Fecioarele lui Herjan vă pomenii,
Valkirii gata a călări peste glii.
Văzui lui Baldr, zeu sângerând,
Fiu lui Othin, soarta toarsă:
Vestit şi mândru în nalte câmpuri,
Crescut din plin vâscul şedea.
Din ram părelnic zvelt şi drăgălaş
Săgeată se făcu s-o zvârle Hoth;
Dar fratele lui Baldr curând se născu,
O noapte vârsta, cu-al lui Othin fiu luptă.
Nu-şi spălă mâini, nu-şi pieptănă păr,
Pân’ pe duşmanul lui Baldr nu-l nimici.
Dar în Fensalir Frigg plânse tumult
Întru Valhall: vreţi să aflaţi mai mult?
Unul văzui prin uzii codri,
Drag răului, semen lui Loki;
Îi stă Sigyn alături, făr’ exult
De dragul lui: vreţi să aflaţi mai mult?
Din răsărit prin văi d-otravă curge
Cu săbii şi pumnale râul Slith.
………………………………………
La miazănoapte dom în Nithavellir
De aur răsare neamului lui Sindri;
Şi-n Okolnir altul sălăşluia
Und’ uriaş Brimir dom de bere şi-avea.
Un dom văzui, de soare depărtat,
Pe Nastrond, către miazănoapte,
Venin picură pe horn în jos
Şerpii vânturându-se pe ziduri.
Văzui bălăcind râuri de răuri
Inşi trădători şi şi ucigaşi,
Răufăcători cu neveste de oameni;
Nithhogg sânge d-ucişi bând hult,
Lupul te sfâşia; vreţi să aflaţi mai mult?
Bătrâna uriaşă sta-n Fiercodru,
La rărăsrit, aducând clanul lui Fenrir;
Dintre ei în chip de căpcăun unul
Avea să fure soarele de pe cer.
Se satură cu carnea hoitului,
Înroşeşte casa zeilor în sânge;
Soarele-i beznă, în vară se-ncrunt’
Furtunile: vreţi să aflaţi mai mult?
Pe-un deal şedea, bătându-şi harpa,
Eggther cel vesel, giganţilor paznic;
Arătos şi roşu Fjalar şedea,
Cocoş cucurigându-i deasupra-n colivie.
Apoi le cântă zeilor Gollinkambi,
El trezeşte eroii din domul lui Othin;
Iar sub pămînt mai crăunea altă
Pasăre ruginie la gratiile Iadului.
Acum Garm urlă la Gnipahellir,
Cătuşe sar şi lupul fuge liber;
Ştiu multe şi mai mult pot vedea
Din soarta zeilor războinici.
Lupte-se fraţii, doboare-se,
Fii din surori păteze rudenii;
…………………………………
Greu e pe lume, vast curvişag,
Topor-timp, sabie-timp, scuturi frânte,
Vânt-timp, lup-timp, curând lumea cade;
Nicicând nu s-or mai cruţa oamenii.
Repezi se mişcă fiii lui Mim, soarta
Se-aude în gama lui Gjallarhorn;
Heimdall zice tare, sus e cornul,
Frică tremură toţi pe căi de iad.
Tremură, se cutremură Yggdrasil
Din vechi limburi, se desface;
Othin ia seama la capul lui Mim,
Dar ruda lui Surt curând l-o ucide.
Cum o duc zeii? cum o duc elfii?
Jotunheim tot geme, zeii-s la sfat;
Piticii ţipă la uşi catapult’,
Meşteri pietrari: vreţi să aflaţi mai mult?
Acum Garm urlă la Gnipahellir,
Cătuşe sar şi lupul fuge liber;
Ştiu multe şi mai mult pot vedea
Din soarta zeilor războinici.
Hrym vine din răsărit cu scutul sus;
De mânioşi se strânge şarpele;
Se-nvârte pe unde, iar vulturul roş
Ciugule stârvuri ţipând; Naglfar e dus.
Vine pe mare din nord o corabie
Cu lume din Hel, la cârmă stă Loki;
După lup urmează oameni sălbatici,
Iar cu ei merge fratele lui Byleist.
Surt vine din sud cu jalea armelor,
Soarele zeilor lucit-a din sabia-i;
Fărmate stânci, gigante scufundânde,
Mort cârd spre Hel, cerul răscruce.
Acum soseşte-n Hlin înc-un rănit
Când Othin tocmai se luptă cu lupul,
Iar ucigaşul lui Beli cată pe Surt,
Spre a se spulbera bucuria lui Frigg.
Apoi vine fiul lui Sigfather,
Vithar, la luptă cu lupul în spume;
Şi-nfige sabia-n fiu de uriaş
Până la inimă: tată răzbunat.
Vine încoace fiul lui Hlothyn,
Şarpele cască spre cerul de sus;
…………………………………
Contra şarpelui merge fiul lui Othin.
Furios bate paznicul pământului,
Toţi bărbaţii de pe acasă plece;
Nouă paşi întâmplă fiul lui Fjorgyn
Şi, ucis de şarpe, neînfricat zace.
Negru soare, pământ mării înec,
Stele de foc din cer se-nvârtejesc,
Crunt creşte boarea şi flama de viaţă,
Pân’ focul păşeşte şi peste cer.
Acum Garm urlă la Gnipahellir,
Cătuşe sar şi lupul fuge liber;
Ştiu multe şi mai mult pot vedea
Din soarta zeilor războinici.
Acum văd pământul din nou
Creşte verde tot din unde iar;
Cascade cad şi vultur zboară
Şi prinde peşte pe sub stânci.
Zeii din Ithavoll se strâng preună,
Vorbesc de încercuitorul terrei,
În minte cheamă trecutul măreţ,
Vechi rune-ale Domnului Zeilor.
În rară frumuseţe iară
Table de aur se nalţă din iarbă,
Ce zeii le-avură în zile duse,
……………………….
Nesemănate câmpuri dau rod copt,
De bine-s boli, iar Baldr se întoarce;
Baldr şi Hoth în al lui Hropt dom-lupt’,
Şi tarii zei:vreţi să aflaţi mai mult?
Ca soarele mai drag văd domul
Cu aur coperit, pe Gimle stând;
Domnii dreptăţii locuiască-l
Şi fericire-n veci să aibă.
Suie să ţină întreaga putere
Atotputernic domn stăpân a toate
………………………………….
Din jos balaur negru se iveşte,
Nithogg zburând din Nithafjoll;
Trupuri de oameni duce pe aripi
Şarpele: dar acum şi eu apun.
***
MILAREPA
Din Grubum
Ghagyuba
(După ce spulberase toate îndoielile lui Gambopa, Milarepa a cântat un cântec rostind învăţătura tantra în armonie cu tradiţiile Ghagyuba:)
Iubite doctor preot,
Vederea de pe urmă-i căutarea minţii
Drept şi cu hotărâre.
De cauţi vederea afară de minte
Semeni a monstru
Căutător de aur.
Iubite doctor preot,
Nevoinţa de pe urmă-i a vedea
A păcate distracţiile şi toropeala,
Astfel de le vei plezni
Aprinzi lampa-n plină zi.
Iubite doctor preot,
Ascultarea de pe urmă-i să te-odihni
De voie în vedere.
De umbli după ascultare fără legi
Afară din minte
Stâlpi de zigzag dezlegi.
Iubite doctor preot,
Acţia de pe urmă e a înceta de a lua şi a lăsa.
Să iei, să laşi
În plasă ai sălaş.
Iubite doctor preot,
Plinirea de pe urmă este adeverirea întreagă a minţii tale.
De cauţi altunde plinirea nefiinţei,
Ţestoasă-i părea
Pe cer a zbura.
Iubite doctor preot,
Maestrul de pe urmă ţi-e mintea.
De cauţi altunde maestru
E cum ai încerca
De mintea-ţi a scăpa.
Vei şti cum toate formulele
Nu-s decât mintea.
Oceanul Samsara
Mereu deasupra capului îmi stă maestrul fără pereche.
Vai, nu e oare samsara asemeni cu marea?
Goleşte-i câtă apă îţi place,
Ea rămâne, netulburată.
Nu-s oare cei trei mai de preţ asemeni cu muntele Sumeru,
Ce niciodată nimeni nu-l poate clinti?
Nu e Samaya asemeni cu o pană
Ce smulsă-a fost şi nimănui nu-i pasă?
Nu-s oare curatele canoane preoţeşti
Asemeni cu hoitul leprosului abandonat
Pe margine de drum ce nimeni nu-l atinge?
Nu-s oare pieile de breb întinse peste strane
Pline de ghimpi ce-nţeapă bucile
Popilor eminenţi?
Nu e oare adevărat că multă lume gândeşte
Că n-are rost să ţii canoanele popeşti?
Nu e oare adevărat că mulţi călugări îşi uită călugăria?
Năvălesc oare tâlhari mongoli în chiliile iogilor?
Atunci de ce stau mari iogi în oraşe şi cătune?
Nu tânjeşte lumea după renaştere şi bardo?
Atunci de ce se cramponează-atâta de învăţăcei?
Sunt mai scumpe hainele de lână în viaţa următoare?
Atunci ce vor fi ţesând aici muierile atâtea?
Se teme lumea că samsara poate fi golită?
Atunci de ce preoţi şi popor trag nădejdea copiilor?
Îţi pui de-o parte mâncare şi băutură pentru viaţa următoare?
Atunci de ce bărbaţi şi femei nu dau de pomană?
Se află vreo mizerie în ceruri sus?
Atunci de ce aşa puţini îşi plănuie să urce-acolo?
Se află vreo bucurie jos în iad?
Atunci de ce se pregătesc atâţia să-l coboare?
Tu oare nu ştii că toate suferirile
Şi joasele tărâmuri răsplătesc păcate?
Ştii negreşit cum dacă nevoieşti acum întru virtute,
Când vine moartea, pace vei avea în minte, nu regret.
Oaia pe moarte
Milarepa îl ia pe fiul duhului său, Rechungpa, veşnic dorind de plăcerile lumii, spre a cerşi în bazarul din Nya Non. Acolo, povestitorul consemnează mulţime de măcelari adunaţi. Carnea era îngrămădită ca zidurile, capetele – piramidă unele peste altele, pieile aşternute pe pământ, sângele revărsându-se ca într-o luncă. Şiruri de vite legate de par îşi aşteptau rândul la înjunghiat. Cu un braţ ciopârţit un bătrân din Non măcelărea o imensă oaie neagră smulgându-i măruntaiele cât încă era vie. Rănită de moarte, aceasta a scăpat alergând întru ajutor către jetsun. Milarepa a plâns şi a performat yoga transformării pentru oaie liberându-i sufletul pe calea desăvârşită bodhi. Iar pe urmă, copleşitor în compasiune, a cântat:
De plâns mai sunt fiinţele sensibile-n samsara
Cu ochii deasupra, către calea liberării,
Cum nu te-ar îndurera păcătoşii aceştia?
Ce nebuneşte şi trist e a te apuca să ucizi,
Când prin bun noroc şi karma ai chip omenesc.
Ce trist e să faci un lucru
De te va răni într-un sfârşit.
Ce trist e a înălţa un zid păcătos
De carne făcut din trupul părinţilor pe moarte.
Ce trist e să vezi carne
Mâncată, sânge revărsându-se.
Ce trist e a şti cum confuziile
Şi deziluziile umplu minţile oamenilor.
Ce trist e a afla doar viciu
Şi nu iubire în inimi.
Ce trist e a vedea
Vălul orbirii peste oameni
Toţi falnici de păcate.
Pofta dă mizerii
Fapte-n lumi dureri
Mintea nu ţi-o sperii
Leacul de i-l ceri.
Când gândesc la cei ce nici
Când la vieţi ce vin n-au gând
Ci se ţin de rele-aici
Trist mă pomenesc plângând,
Teamă pentru cei de-aici.
Rechungpa, văzând acestea toate,
Nu-ţi aduci dharma aminte? Nu
Laşi samsara inima a bate?
Suie-ţi renunţarea şi te du,
Rechungpa, în peşteră şi ia-te!
Vezi bunătatea maestrului tău
Şi ocoleşte toate faptele păcătuitoare:
Ţinându-te de-o parte de lucruri lumeşti
Fii tare în a ta nevoinţă.
Ţine-ţi bunele jurăminte şi încrede
Viaţa ta gândirii de sine.
A treia călătorie în India a lui Rechungpa
Mă plec dinaintea lui Marpa, Tălmăcitorul.
Rugăm binecuvântă-ne să-ţi păstrăm datina.
Fiul acesta al meu, lăsându-şi pledoaria
Pradă îndoielilor, îşi încetă meditaţia
Gătându-se de rătăciri departe pentru studiu.
Tocmai ce nu se cuvine un yogi a face.
Rechungpa, când vei ajunge în India,
Ţine-te întru Dakini Dharmas cele Fără Corp
Din Succesiunea marelui Pandit Naropa;
Ci niciodată nu te deda studiului de cuvinte!
La început am întâlnit persoana potrivită,
M-am dat pe mâinile lui Marpa.
Apoi am făptuit învăţătura dreaptă,
Meditând pe Muntele Stânca Albă.
La sfârşit, am cerut pomană în locurile hărăzite pomenilor;
Cerşesc aici şi încolo fără prieteni ori neamuri
Cât am dispus de Samsara ori Nirvana
Şi nu am speranţă şi teamă în minte,
Nicicând n-oi da-napoi din meditaţia-mi.
Când mă aflam cu Marpa Guru pe cea colină,
El îmi spuse odată:
Esenţa Dharma Giuvaer o ţine
Regele Roţii Puternice şi Pasărea cu
Cinci familii în ea-şi desface zborul.
Cinci învăţături alese încă vieţuiesc în India:
Întâi, Lampa Înţelepciunii Iluminând,
A doua, Roata Ţesută de Nadi şi Prana,
A treia, Binecuvântarea cea Mare a Cuvintelor de Preţ,
A patra, Oglinda Universală a Egalităţii,
Iar a cincia, liberarea de sine Mahamudra.
Aceste cinci taine încă se-nvaţă în India.
Acum eu-s prea bătrân a merge,
Ci tu copil din neamul lui Marpa,
Ai a te duce în India să-le-nveţi!
Călătoria lui Rechungpa la Weu
(Patronii au spus: „De vreme ce Rechungpa te-a părăsit fără a-ţi arăta nici cel mai mic semn de afecţiune, tu, jetsunule, trebuie a-l uita. Mai ales că Shiwa Aui, Sevan Repa şi mulţi alţi discipoli sunt încă aici. Ei la fel de bine te pot urma”. „Da”, a răspuns jetsunul, „sunt mulţi Repa, dar unul precum Rechungpa e greu de găsit. Pot fi mulţi patroni, dar greu găseşti unul cu adevărată credinţă. Ascultaţi, rogu-vă, la cântecul meu”:)
Nyan Chung Repa din Gung Tang,
Ngan Tson Dewa Shun din Jenlun,
Sevan Jashi Bar din Dodra
Şi Drigom Linkawa din Dhamo,
Aceştia-mi sunt cei patru fii
Mângâierea inimii.
Dintre ei cel mai drag e Rechung
De m-a însoţit îndelung
Acum, că s-a dus, mi-e dor să-l ajung.
Doar nume e vorba „vedere”,
Chiar de lumea-i zice „vedere”,
Abia-i vorbă.
Cel mai greu e să afli un frate
Nezăpăcit de dualitate;
Cel mai greu e să afli pe cineva
Sorbind în sine plinirea sa!
„Nevoire” de nu dezmărgineşte minte
Nu se minte.
Chiar de lumea „nevoire” o cheamă
Abia-i chip de dhyana.
Cel mai greu e să afli om din fire
Împreunând dhyana şi „ochire”.
Cel mai greu e a afla pe cineva a şti
Cum să-ţi muncească mintea cât o trăi.
Când a minţii „acţie” acum e lume,
Acum e noapte – e biet nume,
Chiar dacă lumea-i zice „acţie”,
Faptă e de reacţie.
Cel mai greu e să afli un om din fire
Învingător de lumească dorire;
Cel mai greu e să afli pe cineva
Dharma a întregi întru nevoirea sa.
Căutarea ascultării cum e
Prefăcută e doar nume.
Chiar dacă lumea-i zice „ascultare”
Nu e decât batjocurare.
Cel mai greu e să afli om pe pământ
Nicicând călcând al său jurământ,
greu foarte e a afla
Minţii sale martor nemincinos pe cineva.
„Plinire” de-i dor dur
Tot cuvânt sperjur.
Zică-i lumea „plinire”
E doar dezamăgire.
Cel mai greu e să afli un ins
A plomba al realităţii abis;
Cel mai greu e să afli pe cine
Calea adevărată o ţine.
Rostire de temei părere fie
Adâncă pe hârtie;
Cu greu mai afla-om
Ager şi aprig om;
Cel mai greu e să afli pe cineva
Învăţându-şi însăşi obârşia.
Maeştrii în lumesc zidiţi
sunt numai numiţi;
numai încurcă-lumiţi.
Lumea cred şi slăveşte mărunt.
Cel mai greu e să afli un sfânt
Mereu întru maestru-i sporind.
Rodiri de credo, veneraţii
De pompă sunt doar nominaţii;
A trece viaţă de ovaţii.
Unde se ţine tare-mare karma
Mai nimeni omu-acela-aflar-n-a
În trei tării şi nu de-a valma.
Templu scund de lângă urbe
Nume e să nu se surpe
Strige-l lumea „templu”-n surle
Tot o parte e de „urbe”.
Într-una ce să vezi
Şi cum să te distrezi.
Mai greu omul a găsi
Îndelung în pustnicii.
Cap călugăr de băiat
Ţeapăn stă pietrificat.
Zică lumea-”ascultător”
El în piesă e actor.
E greu să afli unu-n cerbicie
Un altul de călugărie
Canoanele cu dinţi să ţie.
Frumoasele din Nya Non
Patroane-n nume se întorn.
Amăgitoare, chemânde
Puţin femeia gând e.
Greu de tot afli un patron
De toată ofranda prin Nya Non.
Credinţe rele duc în guri.
Patroane-aveţi credinţa nuri.
Credinţa mea mi-e inima.
Piatra-mbătrâni
Faţa-i se-nnegri;
Râul e cărunt
Riduri curg pe prund.
Arborele-i veac
Frunze îl desfac.
Schitul n-are ani
Apă şi platani.
Moşnegitul yog
Gârbov decalog.
Patronii moşnegi
La crezări betegi.
Sunt patroni păuni
Fuduli de nebuni,
Patroni papagali
Pagali-agali-gali.
Vacile niţel
Ţap te cred viţel.
Stăpânii mei, târziu vileag,
Timp a vă-ntoarce în meleag.
Colo jos în peşteră –
Făină de strachină
Şoarecii o macină;
Prescura de unt piatră
Se rostogoleşte-n vatră;
Au vărsat vinul vulpile,
Au zburat carnea ciorile.
Fuga, stăpâni, acasă-ntr-un gând.
Voi jura, revedea-vă-voi curând.
Acum duceţi-vă cu toţi bucurând.
Întâlnirea cu Kar Chon Repa
Întru binele oamenilor
Meditez pe muntele Di Se înzăpezit.
Ţie, rău-văzătorule bonist,
Îţi dau răspuns acest cântec:
Vestitul munte Di Se coperit de zăpadă
Simbolizează alba învăţătură curată.
Undele albastrului lac Ma Pom, cunoscutului,
Simbolizează ducerea în tărâmul absolutului.
Eu, vestitul Milarepa, bătrânul dormind despuiat,
Tărâmul dualist în urmă l-am lăast:
Cântecele din gura mea
Îmi izvorăsc inima
Povestind sutras cu Buddha.
Toiagul din mâna mea
Prin oceanul samsara simbolizează trecerea.
Peste minte şi chipuri înstăpânitu-m-am,
De zeităţi lumeşti nu ajutatu-m-am
Şi toate puterile minunilor le am.
Di Se, cu devas lumeşti la trup fioroşi,
E regele munţilor înzăpeziţi,
E locul buddhiştilor!
Voi, preoţi bon, eretici, dharma de îmbrăţişaţi,
Curând veţi fi ferice fraţi,
De nu, altundeva plecaţi,
Că vraja-mi este mult mai mare,
Priviţi numai ce sunt în stare!
————————–
Dr. George ANCA
București