Mia UNGUREANU: Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine

Jinduind după iubire, după dragoste cu dor,
Te sărut ușor pe frunte, vreau să-ți spun că te ador!
Și râvnesc atât de tare să-ți văd ochii strălucind,
Vreau să fiu mereu cu tine, de grumaz să te cuprind.
Să m- agăț de trupu- ți falnic, cu putere să te strâng,
Și din dorul-dor năvalnic, cu dorință să te-ating.
Clipe-mi trec și-n zbor se duc,
Mi-e dor de tine!
Și fără tine viața-i grea,
Mi-e dor de tine!
Și cu lacrimi de iubire, ce-mi inundă sufletul,
Vreau să te iubesc pe tine, întărindu-mi cugetul.

———————————-

Mia UNGUREANU

Simon JACK: Nopți lirice

Noaptea

Rătăcitoare noapte, prințesă
fără haine, mireasa tuturor
celor ce dor nesomnului coroană
de întuneric, veșmântul morților,

renaște doar din tine zgura
noianelor firide ce nu se văd sub drum,
un fel de umbră-ntruna
eternitate rece cu trupul nins de fum,

din tine veșnic mănâncă luna
sub bolți răvășitoare, magie din argint,
in aurul tăcerii iti împletești cununa
tu noapte-nsingurată, pe capul labirint,

nu vezi nici soare lumina o ascunzi
ești doar pirandă cu sufletul în vânt,
in lumea ălor vii în somnuri te afunzi
insinuezi edicte de insomnii agonizând,

noapte tu ești amurg si răsărit odată
sfidezi altare ce ard chiliilor surpate
în catedrale de păcat dar, niciodată
nu vei sclipi stigmatelor exorcizate,

noaptea-i odihna între El și infinit
găselniță frustrată îngemănare oarbă,
a demonului cruce cu stampa unui mit
dormirea Ariadnei,înmărmurind vacantă,

doar tu, noapte, noapte, noapte…

Tot ce am

Din tot ce am
neavând dar tot sperând în armăsarul
…a avea,
ți-aș dărui liniștea dintre cuvintele mele
nor alb pufos
peste ceruri paralele,

paralel cu mine si cel de dincolo
care mă izbăveste
in confuzia cercului pătrat,
mă izbăveste
…de mine
prea aplecătoare! …

tot ce am
nefiresc de mult în puținul hoitului
înamorat pe caldarâmul
unui graal subiectizat
intre sintagme cabaline,

ține frâiele astea,
e tot ce am în goana de după
zăbala ruptă-n două
pe șaua morții unei morți
nepotcovite,
cu clopote ce bat a-nsingurare!

Arătare…

Atât de târziu
și totuși devreme să numărăm stele
în poduri uscate în vrece,
pe-afară se-ngâna stafii colorate
în colțuri vitralii,
se-ascund vârcolacii prin roade târzii
sub viespea din umbra uitării
cântă coșarul pe case si stupi,
Continue reading „Simon JACK: Nopți lirice” →

Mariana GRIGORE: Poesis

Opiu de viață!

Prin starea de imponderabilitate a sufletului
trec cohorte de posibile existențe
care adună sub copite nepotcovite,
absențe de la prezența într-un spațiu îngust de eu

Nimic nu rămâne intact după invazia de imprecizii
care se năpustesc ca lăcustele într-un lan cu prea mult roșu
Simt vinovăția firului de iarbă
că s-a încumetat să se nască în întâmplarea că este
Și parcă tremur
ca vântul în albastrul de sub cearcănele unor nori de ploaie uitată în întomnare

Mă încumet să întind năvodul de vise
în apele uitate de Noe
sub arca ce-și prorocea facerea din unicul cuvânt
Nu mă regăsesc în mâlul ce se prinde de glezna genezei,
nici împresurare închisă după zăbrelele unei colivii ermetice care răpește aripi

Cu o mie de zboruri alerg înapoia timpului
și caut urmele fără miros de pământ crăpat
Simt ca locuiesc în secunda aldină a literei fără scriere
și mă pierd în lumină culegând fluturi
imaginari
din grădini suspendate pe brațe de insomnii ce se cred opiu de viață.

Vitraliu

În timpul care mă inundă într-o
mansardă fără boltite gânduri
Am spart vitraliul unui început, cu cioburile ce-mi scrijiliseră din întâmplare
poarta sărutului
pe ultima masă a tăcerii

Neîntâmplarea cu ziduri mișcate
pe fațada luminilor paralele,
se joacă cu mângâierea degetelor
cioplite în contopire fără semne cardinale

Continue reading „Mariana GRIGORE: Poesis” →

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Simfonia sărutului

Soarele-și sărută luna și se duce la culcare,
Ziua își sărută noaptea pe obraz de asfințit,
Întunericul se-aprinde în genuni ca o ninsoare…
O aștept la o-ntâlnire c-un sărut amănunțit.

Stelele sărută cerul cu alai de constelații,
Carul Mic și Carul Mare se salută cu-n sărut,
Un Luceafăr se destinde pozând pentru ilustrații…
O aștept încă să vină cu sărut de dor cerut.

Marea își sărută țărmul vălurind digul și malul,
Farul își sărută zarea clipind des, neîncetat,
Un vapor sărută zarea trimițând în port semnalul…
O aștept privind iar ceasul cu sărutul brevetat.

Vântul îmi sărută fruntea cu răcoarea nopții albe,
Avioane fără trupuri mă sărută cu lumini,
Gândurile-mi fanteziste mă sărută pe silabe…
O aștept să-mi plimb sărutul printre ochii ei senini.

Și deodată mă cuprinde poleind cu foc sătutul
Ce se scurge dintre flăcări ca o voce de pian,
O vioară cântă-n mine, asezând pe strune vântul
Simfoniei ce concertă, în imensul meu ocean.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

12 mai 2019

Elena NEAGU: Alteori, cânt a durere când plânge cu ochii mei…

Alteori, cânt a durere
când plânge cu ochii mei…

Uneori, cânt a vioară
parcă aș fi un dor nestins
ce-a trăit în altă viață
și învie-n nopți ce-s albe,
ca un trup de lumânare,
pâlpâind de lacrimi nins…
Ca un marinar la prora
unei nave în tangaj,
când își cântă dor de țărm,
de femeia dintr-o poză
care-i plânge depărtarea,
într-o cală … în bagaj…
Uneori mi-e dor de el
ca de-o liturghie -n noapte
ce-o ascult fără să știu
că mă poartă rana lui
și mă picură cu șoapte…
Alteori , cânt a durere
când plânge cu ochii mei
ca o rugă în tăcere,
parcă ar fi un dor nestins
ca un trup de lumânare
pâlpâind de lacrimi nins…

————————-

Elena NEAGU

Nicu GAVRILOVICI: Tragere la sorți

Tragere la sorți

Și simt că a pleca e prea devreme
Iar a mă transforma e prea târziu,
Constat prea multă iarnă în poeme
Și ghiocei puțini în tot ce scriu,

Dar cum… când pentru bine dăm cu zarul
Și tragem pentru dragoste la sorți?
Am dărâmat iubirilor altarul
Și-al urii chip l-am încrustat pe porți.

Îmi pare existența o cocotă
Ce ne înșeală-n fiece apus,
Plătim cu-a lacrimei din ochi bancnotă
Iar zâmbetul e socotit intrus,

Se-aprind (din întâmplare?) catedrale,
Se trage în rafale-n zi de paști,
Miroase omenirea a fecale
Încât îți este greață să te naști.

O gașcă de nebuni țin frâu-n mână,
Ceilalți, cei mulți sunt doar actori ori slugi,
E teama peste toți și tot stăpână
Și-ai vrea, dar nu ai unde să mai fugi.

O singură alternativă este
Și totuși… ni se pare prea banal:
IUBIREA… Nu, iubirea nu-i poveste,
E lucrul cel mai nobil și real.

Și simt că a pleca e prea devreme
Și disperat mai bat la-nchise porți…
Mă-nchid precum un schimnic în poeme
Și plâng… Și pentru mâine trag la sorți…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

15 mai 2019

Anna-Nora ROTARU: Poeme

ZORI DE ZI

Noapte vine, noapte fuge risipindu-se prin ceață…
Cade bruma peste frunze, apar zorile de zi
Și, încet, toată natura se trezește iar la viață,
Soarele din nou v-apare, cu o față zâmbăreață,
Alungând ultimii nouri, vântu-ncepe-a se-mblânzi,
Voal din valuri va urzi…

Freamătă în spume albe, face țărm să se-nfioare
Marea, scânteind verzuie, prinsă de vraja luminii
Și te-mbie să te-atingă, lin cu forța-i răpitoare,
De mijloc să te cuprindă și în val să te-nfășoare,
Destrămând din gene somnul, să valsezi ca balerinii,
Cu-albatroșii și delfinii…

Fruntea zile-i somnoroasă, zorii împletesc cunună…
Cerul îi destramă norii, strâns îi leagă de pripoane,
Iară timpul într-un ieri, dormitând prin văgăună,
Întinzându-se molatec, cheamă clipele, le-adună,
De pe unde-s adormite, din cuibare, prin cotloane
Sau, ascunse sub șoproane…

Tremură aripa zilei, precum frunza de ferigă…
Iar îmbobocesc speranțe, veștejite-n noaptea sură
Și, cuprinse-n briza mării, vin spre mine și îmi strigă,
Să mă prind cu vântul, valul, dănțuind prinși ca verigă…
Pare totu-așa feeric, ca desprins dintr-o gravură,
Zbor, cu zâmbetul pe gură…

RĂTĂCIRI ÎN TOAMNĂ

Mă caut sub fiecare frunză ce-a căzut,
Azi, zi de toamnă, plină de melancolie…
Sub pietre, buturugi, vreun loc neprevăzut,
De ochii multora ascuns, de necrezut,
Sub talpa trecutului, sub bulgăre de glie,
Sau, în tăcuta mea chilie…

Rătăcit mi-e pasul prin bolovani, hârtoape,
Mă-mpinge vântul în păduri şi mai la vale…
Cu frunzele amestecate-n vârtejurile de ape,
C-apoi la cotitură cu ele să mă-ngroape,
Nimenea să afle, de-am fost pe-a lumii cale,
Sau, pe cărări astrale…

O linişte de toamnă pe plaiuri se întinde
Şi bruma se lipeşte de carnea încă-mi crudă…
Şuviţă de veşmânt din mine se desprinde,
Din braţe cuvioase, ce dragostea cuprinde,
Mă pierd, mă caut, mă găsesc, ca paparudă,
Râzând, cântând în ciudă…

Dar mi-i devreme, Doamne, să îngenunchez,
Să merg spre fără-ntoarcere, ştiuta punte…
Mai vreau zile la rând şi nopţi să mai veghez,
Chiar cu talazuri, mai lasă-mă să navighez,
Ştergând cu dosul palmei sudorile pe frunte,
Voi căuta speranţa in grăunte …

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

15 mai 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme” →

Anatol COVALI: Speră

Speră

Doar de noi neîncetat depinde
să ne bucurăm de orice clipă,
nelăsând destinul să colinde
prin neîmplinire şi risipă.

Orice vis se-nfăptuieşte dacă
are-n el credinţa noastră, care
ştie cum în zbor să îl prefacă
pentru a străbate orice zare.

Să eviţi mereu orice răscruce
cu poteci sau drumuri ce se-nfundă
în golgota, pe a cărei cruce
viaţa poate deveni secundă.

Speră, crede, nu face greşeala
de a şovăi măcar o vreme.
Râzi când te cuprinde îndoiala
şi nicicând de nimeni nu te teme.

————————————–

Anatol COVALI

București

15 mai 2019

Ala MUNTEAN: În leagănul slovelor

ÎN LEAGĂNUL SLOVELOR

În leagănul slovelor mele
E un tumult de sentimente,
Crâmpei de vise printre stele,
Diamantine confluente…

În gând se zbuciumă cuvântul,
Iar doru-ncearcă să-l seducă,
Îl adulează-n grabă vântul
Ca de pe buze să nu fugă

Se-naltă pelerinii-umbre
În amurg spre bolta nesecată,
Printre roșcate raze sumbre
În unduiri justificate.

Își caută loc printre stele
Mănunchiuri de sclipiri divine,
În leagănul slovelor mele
Azi rostul își găsesc destine!

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

15 Mai 2019

Gavril Iosif SINAI: în lut

stropi de litere au căzut pe hârtie
prefăcute în sânge albastru
curg prin lanuri de gânduri
încă necoapte
fiindcă poetul și-a ros timpul
cu file de carte / de sub unghii mizeria
lutului frământat cu mâinile sale
a încercat s-o spele cu vise
care nu pot trece de marginea paginii
unde se petrec cele mai strașnice aventuri
sub cerneală /

palisadele scornelilor
de poet rănit în colțul versului
/ văduv / cu iubita în adâncurile lui /
au ars sub asediul lumânărilor
aprinse de rugăciuni

învăluite în carne
cuvintele au luat forma zilei de mâine
s-au făcut trup de poem
cu mâini și picioare de adolescent
zbuciumat de primele întâlniri
cu ochii căscați pe trupul său

ceasornicul ticăie fără să miște secundele
versului încarnat
posedat de poetul migrator
prin universul sădit cu nașteri
de oameni și poeme în lut

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

15 mai 2019