Anatol COVALI: Venim pe lume

Venim pe lume

Venim pe lume toţi cu o menire,
de-aceea fiecare are-un rost.
E o verigă-a cărei ne-mplinire
pentru-omenire-n timp are un cost.

Venim pe lume spre a înţelege
ceva ce altădat n-am înţeles,
ca să-nvăţăm neghina cum se-alege
din roadele pe care le-am cules.

Venim pe lume pentru-a da întruna
şi nu pentru-a lua mereu prin rapt,
din adevăr să alungăm minciuna,
să fim ce-am fost la început de fapt.

Venim pe lume ca să nu dispară
tot ce în Univers este perfect,
ca să fim iar cum am fost prima oară,
când va pieri şi ultimul defect.

————————————–

Anatol COVALI

București

22 mai 2019

Mugurel PUȘCAȘ: Frumoasa sihastră

FRUMOASA SIHASTRĂ

Mi-e dor de frumoasa sihastră
Cu râsul şuvoi, cristalin,
Ochi verzi, profunzime măiastră,
Icoanei din ea să mă-nchin.

Mi-e dor de o toamnă-arămie,
Cu must şi miros de gutui,
De-a frunzelor grea simfonie,
De trupul tău dulce-amărui.

Mi-e dor de un ceai, înspre seară,
La ceas tăinuit, de taifas,
Sorbit la un fum de ţigară,
De clipe de-alint şi popas.

Mi-e dor de duminica noastră…
Trăirea din noi e dar sfânt,
Să fim ca o floare în glastră,
Tu ramul, eu rodnic pământ.

Femeie, lucrare cerească,
Mi-eşti soare, sub ploi, vânt sau ger,
A inimii mele fereastră,
În vremuri cu iz efemer.

În lumea haină, precară,
Iubirile trec fumegând…
Etern îţi voi fi primăvară,
În trup, în visare, în gând.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

6 mai, 2019

Muzică şi interpretare : Florin Trofin !
Versuri : Mugurel Puscas !
Editare clip : Lucian Dumbravă !

Ionuț ȚENE: Plouă la Cluj!

Plouă la Cluj!

Cad cercuri pe trotuarele memoriei
în orașul care înflorește picături de ploaie
și flori de liliac
Cerul e întrebarea unui plâns năvalnic
Viața pare o Arcă a lui Noe
doar cârma pierde mirarea pe bulevarde

Vine o ploaie grea de la Cluj
ca o femeie însărcinată cu vise de fecioară

Noaptea și furtuna nu vor opri să fulgere.

Orașul este o corabie pierdută în oceanul rumorii
Și morții s-au trezit în piața mare bolnavi de reumatism
Și calul de bronz trece prin peretele umed al clipei
E ploaia care cotropește izvorul iubirii
înfierbântată de aisbergul ce acoperă soarele și luna

Someșul e șarpe de apă care mușcă din bătrânul burg

ochii tăi de femeie, de drăgaică nebună
aleargă unei himere cu scafandrii ce caută o străveche atlantidă

Clujenii sunt stropii de apă ce se întorc plângând spre fântâni

————————-

Ionuț ȚENE

Cluj-Napoca

22 mai 2019

Titina Nica ŢENE: Izvorul din tugă

IZVORUL DIN TUGĂ

Când cântă guguştiucul printre blocuri
îmi aduc aminte cum la mine-n sat
juca, în aer, fagure, căldura,
iar eu mergeam, cu tata, la arat.

Tata-ntorcea cu plugul brazde lungi
iar eu eram cu gândul doar la masă
când boii se vor odihni şi vor bea apă
şi noi vom sta sub salcia pletoasă…

De pe ştergarul alb, pe iarba verde,
nu înainte de-a-nălţa o rugă,
mâncam, cu poftă , ceapă cu mălai,
bând apa rece de izvor din tugă.

Dar tata nu mai e, nu e nici plugul,
nici boii ce trăgeau din greu la jug,
curtea-i pustie, casa stă să cadă
iar buruiana creşte din belşug.

Şi dacă aş putea întoarce timpul
să merg sub salcia pletoasă de la drum
să mai mănânc așa mâncare simplă,
dau toate bunătăţile de acum!

––––––––––

Titina Nica ŢENE

Cluj-Napoca

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Aripile sufletului

Aripile sufletului

durerea s-a odihnit în liniștea cerului
scriam versuri
pe ramuri de noapte
aveam aripile întinse către El
sprea a înțelege lumina
pășeam tăcut printre tainele sufletului
rătăcind între pereții de ploaie
seara coboram pe crestele munților
aveam pașii ascunși între cutele gândurilor
tremurau frunze în copacii de lut
pășeam către cer
visând la eterne iubiri
în bătaia desprinderii
diminețile le spălam cu roua cerului
căutând valul de dor
între lacrimi și armonii
sub pleoapele umede
pe drumul de la moarte la Cruce
sorbind din aripi de ceară lumina

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

20 mai 2019

Nela TALABĂ: Străfulgerare

STRĂFULGERARE

Îmi legãnam aşteptarea
la sân
într-un cuib stingher
troienit de flori de ger.
O strãfulgerare m-a trezit din torpoare.
O strãfulgerare de gând,
o strãfulgerare de vis,
o strãfulgerare de dor,
nu ştiu exact ce era.
Ştiu doar cã
alergai prin troiene cu un şoim pe umãr.
„Adãposteşte-mã în noaptea ta cu stele!”
strigai,
şi strigãtul tãu
a dezgheţat
lichenii sidefii de luminã
încremeniţi de la începutul Creaţiei
pe partea nevãzutã a Lunii.
„Deschide-mi o fereastrã
spre lumea ta de linişte ascunsã!”
mi-ai zis.
Şi te-am primit în ochii mei,
în timp ce îngeri selenari
îmi picurau pe gene
din luna dezgheţatã
şi îmblânzitã ca o cãprioarã.
De-atunci te oglindeşti
în ochii mei
şi-un şoim priveşte din retina mea
direct în soare.
Aşteptarea mea
şi întrebãrile mele fãrã rãspuns
s-au topit
într-o lacrimã ce mi-a înflorit
cuibul troienit de luminã.
Ne urmãm unul pe altul în vis,
iar drumul nostru e o legãnare
înspre înfrunzire.

—————————-

Nela TALABĂ

Galați

20 mai 2018

(Imagine sursa internet)

Alice PUIU: Un neant numit plecare

Un neant numit plecare

Nimic nu-i schimbat între aceste ziduri,
aceleași chipuri în noaptea îmbrățișată de iubire
aceeași cenușă a zilei
printre pașii troieniți de lună
aceleași rotocoale de glasuri foșnind
prin iarba aplecată-n amintire.
Nimic nu-i legat de fântâni, de vânturi,
se lasă aprinsă câmpia unui sărut
de-o floare, ce-n somnul
unui ceas rotit pe-o margine de stea
strigă focul absenței
în ramuri negre, de piatră.
În aurora șoptită din lut muritor
respiră-ntr-un vis de rouă
umbra unui înger rătăcit,
nimic nu-i spulberat pe țărm
doar un neant numit plecare.

—————————–

Alice PUIU

Mai 2019

Pictura Graziella Faini – watercolor

Laura OPARIUC: Puteai să vii…

Ai trecut fluid și palid ca un nor
curgând prin fața luminat-a lunii
imaginând un alt măreț decor
poveștii noastre ideale și a lumii.
Nu ai venit să strângi din lacrimi
durerile culese într-o viață,
tu nu ai pene îngerești, ci patimi
ce-acuză zarurile sorții-n față.
Ca-ntr-un spital de boli necruțătoare
te-ncrezi în orice fir fragil din lume,
tu știi iubirea mea adânc cum doare,
dar nu știi piatră peste piatră pune…
Te-ai oprit mereu la margine de visuri,
zburând cu dor spre mari iubiri,
și laș te-ai cufundat în paradisuri
de faimă efemeră, sclipire și măriri…
Iubirea n-a murit pe drumuri și bariere,
dar nici nu s-a-mplinit ca-n vis,
e doar o mare, tainică tăcere
pășind pe trepte triste în abis…
Se va închide zborul peste clipe
cu mari blesteme duse în vecii,
iubirea se va scurge prin aripe.
cu visul că puteai oricând să vii…
Cu tinerețea vie păstrată peste timp
adorm visând la tine peste fire,
cu aripi îngerești, cu luciu nimb,
te las în visuri, marea mea iubire…

—————————-

Laura OPARIUC

21 mai 2019

Gheorghe APETROAE: Floarea de salcâm

FLOAREA DE SALCÂM

Din ramurile de salcâm
ce ning lumini
pe drumul ei de vis,
o floare ai desprins
şi i-o oferi …
Ea-n părul răvăşit de vânt,
din mers şi-o prinde …
Cu privirea o petreci
la cugetul primei iubiri …
Parfumul florii albe
o-nvăluie şi-aprinde …

Răpit şi tu
de valul ochilor senini,
pluteşti pe mări de raze;
covor de flori
i-aşterni pe adânc,
tot soarele-n privire …
Tresari ! …
În ochii mari, azuri, zglobii
un univers admiri,
iar ea în floarea de salcâm,
o lume de iubire !…

Din cel mai lung fior
al flăcării de-amor,
calea-i întorci şi-i ceri
în locul florii albe,
mâna delicată …
Şi-o întinde vad,
spre trupul ei copil, nevinovat
şi adori ce doar visai,
cea mai frumoasă fată! …

Prin râul sărutărilor adânci,
pe braţe-o treci,
o-nalţi uşor;
de gâtul tău se prinde …
Cerul o scaldă cu seninul
şi-o poartă de cunună;
pe faţa ei: zăpezi de mai,
o floare de salcâm,
curg râu, petale de surâs,
iar buzele-nflorite
le-neacă în furtună …

De atunci, se tot îmbracă
în alb curat salcâmii,
să ningă-n primăveri
un drum de amintiri,
de vise încărcat,
… din locul florii crise,
desprinsă la-ntâlnire,
izvoarele luminei
să curgă ne-ncetat …

Fălticeni, 1964

–––––––––––

Gheorghe APETROAE

Sibiu

(Poem cuprins în ciclul „Cântarea luminii” și publicat în volumul ,,Depăşirea trecerii”, Editura ,,FIAT LUX ” , Bucureşti, 2000)

Anatol COVALI: Prezent

Prezent

Motto : Deşteaptă-te române….

Otrăvite-s toate.
Mucegai, neghină.
Ceaţă în lumină.
Ploi întunecate.

Am dorit palate
şi e viaţa plină
de-o lume-n ruină
şi de nedreptate.
.

Este frig. E seară.
Numai visuri moarte.
Geamurile-s sparte.
Pâinea e amară.

Speranţele zboară,
ura ne dsparte,
dragostea-i departe,
toate par povară.

Mustind de decepţii
privim cum în viaţă
se-nghesuie-n faţă
hoţii şi inepţii,

că nu sunt excepţii,
şi că ne e greaţă
văzând că prin ceaţă
umblă şi-nţelepţii?!…

Nu mişcăm în fronturi
fiindcă-n resemnare
nimeni nu mai are
visuri, orizonturi.

Copleşiţi de ghionturi
traversăm sahare,
zâmbind când ne doare
că-ndurăm afronturi.

————————————–

Anatol COVALI

București

21 mai 2019