Ai trecut fluid și palid ca un nor
curgând prin fața luminat-a lunii
imaginând un alt măreț decor
poveștii noastre ideale și a lumii.
Nu ai venit să strângi din lacrimi
durerile culese într-o viață,
tu nu ai pene îngerești, ci patimi
ce-acuză zarurile sorții-n față.
Ca-ntr-un spital de boli necruțătoare
te-ncrezi în orice fir fragil din lume,
tu știi iubirea mea adânc cum doare,
dar nu știi piatră peste piatră pune…
Te-ai oprit mereu la margine de visuri,
zburând cu dor spre mari iubiri,
și laș te-ai cufundat în paradisuri
de faimă efemeră, sclipire și măriri…
Iubirea n-a murit pe drumuri și bariere,
dar nici nu s-a-mplinit ca-n vis,
e doar o mare, tainică tăcere
pășind pe trepte triste în abis…
Se va închide zborul peste clipe
cu mari blesteme duse în vecii,
iubirea se va scurge prin aripe.
cu visul că puteai oricând să vii…
Cu tinerețea vie păstrată peste timp
adorm visând la tine peste fire,
cu aripi îngerești, cu luciu nimb,
te las în visuri, marea mea iubire…
—————————-
Laura OPARIUC
21 mai 2019