Frunză galbenă
Eu sunt o frunză galbenă, uscată,
Între copac şi pământ.
Copacul mă lasă, mă pierde,
Eu nu mai ştiu cine sunt.
Pământul mă cheamă,
Mă freamătă în dulcele stil,
Eu sunt o frunză uscată
De când eram un copil.
Copilul se joacă, aleargă, visând
Iar frunza uscată valsează, vibrează
Purtată de mine în gând.
Eu sunt o frunză galbenă uscată
Ce cade ușor pe pământ.
Sub freamătul paşilor voștri,
Am învățat mai târziu cine sunt.
———————————–
Simina PĂUN-MOISE
19 iunie 2019
Pe străzile sunetului gol al cadenței
îmi aud pașii cuvintelor
alergând printre pietrele gândurilor
în sensul privitului peste umărul umbrei
Încerc să opresc ploaia dintre două silabe
ce tremură sub streașina unui semn uimit de întrebare
De ce cade în cuibul cu vrăbii,
prada sfîșiată de păsări răpitoare ?
Nimic,
este totul când răspunsul
îmi amintește de un fluture cu aripi
ce bâjbâie prin zboruri asimetrice
între lumină și resturi de crisalidă,
sau de un copil ce-și împrumută candoarea,
chipurilor de lut care cioplesc bucuria în piatră și fum
…..
Iar plutesc printre nori de hârtie
care modeleaza albastrul în baloane fără ghidropă!
Cred că mă voi întinde pe drum depărtare,
să prind din întâmplare lungimea infinitului
între arătătorul luminii îndreptat către ,,unde”
și nordul înfipt ca o suliță în indecisul ,,de ce”
Totuși, mai lasă-mă puțin înainte de răsăritul supraaglomerării nuanțelor de gri matur
Vreau să desenez pe asfalt inimi cu formă de suflet!
Prezent în absențe!
Aș spune că prezentul este o incursiune prin cotloanele trecutului
peste care nu s-a așezat încă praful viitorului
Îl ștergem de colb alb pentru zile negre
Îi lustruim clipa pe care uităm să o trăim cu gândul la ora cu 60 de bătăi pe minut
Pantofii de la ușa fugii îi încățăm cu
tălpile pasului cadențat pe loc
Iar sensul înainte îl citim printre rânduri scrise alaltăieri
În ziarul de mâine
ne adunăm giuvaierurile de tinichea
legate de coada câinilor ce latră la luna următoare
Culegem flori din vaza cu imortele
a izului de primăvară rămas în memoria albumului cu fericire colorată
Salutăm cu mâna întinsă în golul strângerii unei alte mâini așezată cordial pe lângă trupul indiferenței
Ne așezăm la masa tacerii ca să ascultăm cuvinte țipate de litere în asurziri sparte
și le poleim virgulele după care urmeaza un punct
și de la capăt
Altfel…
bucolic trece timpul
cu ale lui miorițe, secunde-nvălmășite
în veacuri de-astrahan,
tăceri de miei
lipite arondismentelor ghimpate
ce împresoară stâlpi din aripi
fumegând,
sunt doar în negrăire șoaptă aterizând
departe, pe linii de vecie
cu ștreangul prins de vânt,
în cer nu se vorbește căci nefirească-i
Marea de alb pulverizat pe buze
ocolite de aritmii carnale,
nici moartea nu-i fecioară dar e virgină-n
stupii cu îngerii din miere care se nasc
în larve de fluturi alergând,
altfel tot ce ne trece sau trecem
peste viață, geneze ori sfârșituri, hibrizi
în infinituri, poate un duh malign,
arpegii de lumină cântate-n neuitare
la harpe de atomi,
e altfel de pruncie în fături fără mame
admonestând târâtul șerpilor
care se-ntorc.
La marginea mării
Mi te-nchipui pescăruș în așteptarea
limanelor brațelor mele,
un refugiu marin stă între noi
lagună presărată cu scoici din vântul
tălpilor tale respirând refluxuri
din ochiul meu sărat,
Câțiva bușteni
de pe digul ancorărilor de valuri ceruite
cu briza suspinelor tale,
sunt amnare de cer fluid suspendat
in ploile năvoadelor pline de homari
amerizând în pofte selenare,
La marginea mării două umbre
se sărută într-un cerc
de nisip pletos,
alge de visuri se strâng în două inimi
semnate cu monograma
asfințitului,
din cele două umbre ies pe rând
stele pierdute din Carul Mare.
Furii
În cădere, ploile lovesc asfaltul
sufletului și-l udă cu plebea norilor
introvertiți la-nseninare,
culeg cu brațul ochiului descins
de curcubeie,
tot ozonul gri al zmeielor înălțate
in epoca de piatră a secerișului
de îngeri reformați,
si mă umplu de nimburi în carouri
de ciocolată tămâiată cu măslini,
din fundul blazat al grădinii albe
câinii latră a cerșeală,
numindu-mă în scoarță de copac
mă botez luminii
Continue reading „Simon JACK: Poeme”
Iar și iar tu
Azi noapte mi-ai venit în vis.
Parcă eram într-o pădure,
M-ai sărutat cu buze calde
Ce miroseau a fragi și mure.
Mi-ai spus că ești regina nopții
Și căutai un visător
Să-ți scrie versuri de iubire,
Tu, ascultând, să simți.că zbori.
Dacă din versurile mele,
Din nou te vei îndrăgosti
Să-ți.cer tot ce doresc a cere
Și mi se va înfăptui.
Era un vis, și mintea care
S-a-ndrăgostit de umbra ta,
A cerut un sărut de muză,
Dar visul s-a sfârșit așa.
Și, ca de fiecare dată,
Când te visez sunt întristat,
Că dragostea din vis, cu tine,
Nu e ceva adevărat.
Mi-am.văzut chipul în oglindă
Cu gura toată o vopsea,
Eram tot zmeură și mure,
De gura și din cauza ta.
Așa e Cerul, câteodată,
Când vede cât de mult iubim,
Ne-aduce câte o minune
Și, parcă secole trăim.
Azi noapte mi-ai venit în vise
Furându-mi focul sufletesc,
Așa vrei tu, în orice clipă,
Să știi ce tare te iubesc
———————————-
Cristinel CRISTEA
18 iunie 2019
Întreabă dorul meu de tine.
Sărutul meu e istovit,
Că din visare nu-și revine,
Din clipa când m-ai părăsit.
În mintea mea, idei ciudate
Din amintiri te zămislesc.
Prin lacrimile-mi tremurate,
Abia de chipu-ți deslușesc.
Cum parcă m-a-ngrozit tăcerea
Aș vrea pe nume să te strig,
Dar depărtarea de-ți e vrerea,
Mă-nvăluie năpraznic frig.
Când gându-mi bate-n uși închise,
Zdrelindu-mi zilele în timp,
Pe-altarul sufletelor ninse
Am mai jertfit un anotimp.
Întreabă dorul meu de tine.
Speranța încă n-a murit.
Mai arde-o primăvară-n mine.
Iubirea mi-a înmugurit.
Dacă nu mă mai iubești
Dacă nu mă mai iubești, slut regret adânc mă roade,
Că deși suntem alături, stăm pe două baricade.
Cum ajunse hâda ură să decidă pentru noi?!
Când am dat pacea-ngerească pe un nesfârșit război?!
Dacă nu mă mai iubești, teama pune stăpânire
Pe-a mea inimă rănită ce-a intrat în amorțire.
Pe-ai mei ochi plini de tristețe, stă de veghe plânsul meu.
Pe-a mea gură, orice zâmbet s-o schimonosi mereu.
Dacă nu mă mai iubești, zilele-mi vor fi cernite,
Moartea își va ține toastul cu licorile-otrăvite.
Totu-i gri cât vezi cu ochii, niciun verde împrejur;
Numai muguri de nădejde văd, scăldați în clar-obscur.
Dacă nu mă mai iubești, visele-mi se zbat năuce.
Fără aripi de speranță, au trăirile caduce.
Răsturnând clepsidra vieții peste marginea de timp,
Împietri-voi exilată-n al uitării anotimp.
Carmen, dulce poezie
Carmen, dulce poezie,
Cânt duios în armonie,
Înflorită orhidee
Dezbrăcată de clișee.
Pe ai lumii mari poeți
Să te cânte îi înveți.
Continue reading „Mihaela BANU: Întreabă dorul meu de tine (versuri)”
Mi se spovedește timpul, în clepsidra-i de rezervă,
… cu o mare disperare … și cu foarte multă vervă.
că sub pleoapele prea grele, mai visează întâmplări,
… dospind agonia-n vise … și-n curând în sărutări.
Spânzură geana durerii somnul frumuseții tale,
… căci de astăzi mi se pare … ţi-a cedat clipe de jale!.
am greșit când nemurirea te-a ales numai pe tine,
să faci față conștiinței … și s-o scoți dintre ruine.
… delirările-i se pare că dau numai amânări,
sau iubiri abandonate … rătăcite-n resemnări.
… sunt bolnav de multă vreme fără ca să am habar,
”- Că-n intimitatea sorții … dragostea-și face altar!”.
N-am crezut că ochii tăi … chiar scot radical din vise,
(că sunt vinovați de doruri și de gesturi interzise).
… chiar de au greșit răspunsuri … la vădite remușcări,
tot au înțeles că soarta … suferă modificări.
… ai ucis realități, idealuri sau chiar crez,
(pariind mâna dreptății pe … un gest de amorez).
… în genunche stau acuma, întristat și îmi jelesc,
o posibilă iubire … de care mă-ndrăgostesc.
– Pentru un nebun ca mine timpul tău are valoare!,
(îmi trezește insomnia … chiar din somnolenta-i stare).
neuitând că fericirea … poate fi și foarte tristă!,
… un regret ce n-a uitat că în lume ea există.
Drept pedeapsă fac mătănii și-mpart vise la săraci,
(sub pretextul că iubirii tu oricând poți să-i fii vraci).
… sau că poți (în disperare) … și cu foarte multă vervă,
să le spovedești chiar timpul, în clepsidra de rezervă.
Iubire reinventată…
Rebelă e speranța, visarea mi-e rebelă !
Rămâne doar dorința pe buzele-mi uscate.
Iar visele zglobii ce sunt împachetate
Aș vrea să le acopăr acuma c-o umbrelă.
Continue reading „Florin-Cezar CĂLIN: Clepsidra de rezervă a timpului…”
Am escaladat Everestul!
Mi-au trebuit ani buni
până să mă apropii de culme;
bornă după bornă,
piolet după piolet,
carte după carte,
mii de gărzi de noapte,
puncte de sprijin
ca într-un șotron imaginar!
– ,,O boală învinsă e orice carte,”
cu
Lucian Blaga
– „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată!”,
cu Mihai Eminescu în „Memento mori”,
– „Mi-a trebuit întreaga văpaie-a poeziei,
Cărbunele iubirii să-l schimb în diamant.”
m-a convins marele poet
V. Voiculescu în „Sonetele imaginare”!
– Am evadat cu Lena Constante
,cea singură și singulară
vreme de opt ani într-o izolare amară!
– Am ajuns în iadul celest cu Radu Gyr
primindu-l pe „IIsus în celulă”
– Am retrăit citind
„O zi din viața lui Ivan Denisovici”
trăită la propriu de Alexandr Soljenițîn.
și
„Panait Istrati sunt eu” mi-am zis pornind
la drum lung cu celebrul vagabond!
– I-am ascultat pe marii actori:
pe Leopoldina Bălănuță
rostind
Scrisorile Luceafărului
pe scena Sălii Radiodifuziunii Române!
Delir, delir, delir!
Cum nu vii tu Țepeș Doamne!?
– Pe Ion Caramitru în sanctuarul
Atheneului Român cu „Glossa”…
Și tot acolo Rapsodia Română
a lui George Enescu
ca un cântec vechi de veacuri
vălurind spicele câmpiei române!
Pe scena Teatrului Național
Richard al II-lea:
M-au fascinat marii actori
Marcel Iureș și Oana Pelea.
– Pe o scenă mai mică
am recitat și eu poezia
„Horia” de Aron Cotruș:
„De jos te-ai ridicat
drept,vânjos, viforos
pentru moți,
pentru cei săraci și goi,
pentru toți
și-ai despicat în două istoria
țăran de cremene
cum n-a fost altul să-ți semene,
HORIA!”
…Și câte convorbiri
cu mari personalități
intrate în
„Fonoteca de aur a Radioului”
Mi-amintesc totul parc-a fost ieri!
Stau de vorbă cu ei,
cei duși în eternitate!
Stau de vorbă cu mine,
acum când Everestul meu
a ajuns la etajul optzeci!
–––––––-
Sabina MĂDUȚA
București-Oradea
15 Iunie 2019
Focul vitreg al privirii tale…
”- Ce ciudată este noaptea când, în vise, mă aleargă!”,
… lăsând heruvimii săi … dragostea să-mi înțeleagă.
… sfinții răstignirii noastre … (felinare-n cimitire!),
să iubească focul vitreg, ce-l ascunde-a ta privire.
– Am venit să curăț huma! … – Cea rămasă cu sechele!,
(chiar când moartea e propusă, ca mireasă pentru stele).
… noaptea asta-și prelungește, cota ei de ignoranță,
punând capu-n ghilotină … fără a cere chitanță.
Fiu de servitoare, chinul, paște dorul suferinței,
… chiar pe eșafodul morții, ce-a fost destinat căinței.
văd că jalea își urmează calea, chiar prin labirinturi,
văduvind trecutul nostru de nenumărate gânduri.
Gloduri de muțenii sparte murmură tăcerea ta,
… pe când cârpe de cuvinte … taina visului o vrea.
ca să-nșele Universul cu … contracte efemere,
… măsluite cu dorințe, transformate în himere.
– Între timp smiorcăie-n piețe restul tău de amintire!,
… jalea își filozofează… doza ei de mulțumire.
falsitatea joacă feste … sfinților deja turiști,
fiindcă viața nu dorește, să se afle, că exiști.
… pruncului i-a dat poruncă … în incinta placentară,
(ca să-i facă o ”favoare” … ieșind repede afară!).
… ni se spovedesc părinții de păcate muribunde,
drame strânse chiar sub piele țin discursuri furibunde.
– Văd că haosul slujește pe câmpia neputinței!,
(preacuratei noastre bezne … sub egida umilinței).
… tu rogi sfinții răstignirii (felinare-n cimitire),
să iubească focul vitreg, ce-l ascunde-a ta privire.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
16 iunie 2019
Copil vioi,
Neatins…
De plăceri,
și gând!
Trăit…
în gând,
amintiri,
fantezii,
dulci…
A trecutului
necugetat,
nedescoperit!
Al amintirii parfumat gând
Copil,
dulce…
Al amintirilor.
Parfumat,
gând.
Parfum,
ce…
Printre degete,
îmi scapă.
Parfum,
Ațipitor.
Ce…
Continue reading „Varga Istvan ATTILA: Copil trăit, în amintiri (poeme)”
Nu mai pot fi înfrânt
Ce fericit mă simt de la o vreme !
E-atâta pace-n gânduri şi-n simţiri
de când inima mea nu se mai teme
de umbre gri şi grele poticniri.
Şi sufletu-mi îmi pare-o ciocârlie
ce îmi vrăjeşte viaţa cu-al ei cânt
când zborul său prin trupul meu adie
şi-ajung să cred că-s cer şi nu pământ.
Mi-atât de dragă lumea asta nouă
în care plin de patimă vibrez,
văzând cum bruma se preschimbă-n rouă,
că-n loc să mă-ndoiesc visez, vibrez.
E în fiinţa mea o nouă forţă
din care sorb necontenit curaj
pe care-l port în lume ca pe-o torţă
ce-mi luminează noul peisaj.
Nu mai pot fi înfrânt. Superba pace
pe care-o simt în mine fremătând,
în splendidă lumină va preface
ce-am fost mereu. Un gând născut din Gând.
————————————–
Anatol COVALI
București
15 iunie 2019