Anatol COVALI: Bucurie

BUCURIE

Bucuria de-a fi e nespusă.

E un dar care naşte extaz,

când din clipa de-apururi apusă

n-am în cea care vine răgaz.

Modelez, caut forme şi màtur

urc pe culmi de speranţe să cânt

şi nici când obosesc nu mă satur

de al vieţii fantastic frământ.

Sper că am încă timp pentru zboruri

ce mă cheamă-n dorinţi în tumult,

unde ruguri de gânduri ard doruri

în a căror miresme exult.

Şi mă-mbăt cu victorii-n înfrângeri

cântând plin de elan ca solist

lângă coruri superbe de îngeri

bucuria că-nvăţ să rezist.

————————————–

Anatol COVALI

București

26 iunie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Gânduri din care răsar drumuri

Gânduri din care răsar drumuri

Într-o noapte lovită de îngheț

cu sufletul desenat pe geamul ferestrei

înghit în sec spânzurat de cuvinte,

încerc să fiu în mijlocul gândurilor

din care răsar drumuri.

Nu știu ce hram poartă, nici unde duc,

le văd numai pietrele rotunjite,

ies prin zăpada subțire ca o inimă de femeie

pusă în fața mea potrivnică,

să-și dezbrace de haine trupul

și-n locul fulgilor

să zburde pe patul alb din odaie

ori să fredoneze de plăcere

simțindu-mă atât de aproape și indiferent

cum frâng unghiurile din geometria coapselor ei,

de nu mai înțeleg de ce nu spune nimic

și o cuprind transpirațiile și extazul.

Habar nu am de ce mă învrednicesc

să-i demonstrez ceva ce știe

și nu recunoaște niciodată.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

26 iunie 2019

Nicu GAVRILOVICI: Înserare

Înserare

Cu un ciob de rază ziua-și taie vena,
Umbre estompate năvălind șuvoi;
Luna, printre stele, greu târându-și trena
Sună disperată unu-unu-doi.

Liliecii zboară ca din arc săgeata,
Greierii, la cobze, corzile le rup,
Negura-și întinde tainică, prelata,
Din concert, brotacii, nu se întrerup.

Câte-o stea, prea coaptă, se rostogolește,
Bufnițele oarbe vor s-o prindă-n cioc,
Lângă Ursa Mare tremurând, clipește
Un quasar albastru fără de noroc.

O privighetoare își revarsă trilul
Ca o apă lină peste-al nopții grind,
Fluturii de noapte dănțuiesc cadrilul
Până ce-n lumina torței se aprind,

Ielele magia-și seamănă, arvună
Nopții, ce se vinde pe treizeci de-arginți,
Ochii tăi, iubito, prevestind furtună,
Flăcări sunt în noapte, ce mă scot din minți…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

26 iunie 2019

Mihaela BORZEA: Când taci…tu îmi adormi strigări

CÂND TACI… TU ÎMI ADORMI STRIGĂRI

Se-adună-n haite lupi turbați, e vijelie-n ochii lor,
Vânează cerbi și căpriori și sânge de strămoși uitați,
Își urlă ierni care-au murit în brazii mirosind a ploi
Și-și cheamă gerul înapoi dintr-un mileniu amorțit.

Se frâng istoriile-n timp, e foc în munți și-n Univers,
Zăpada-n luminiș s-a șters și-i cald în orice anotimp,
Ecoul lupilor nebuni răzbate-n verde și-n amar
Din țara fără calendar în care veșnic este luni.

Dispare lacrima din tei și ciocârlia din păduri,
Tu, haită, cât mai poți să furi din ăst pământ uitat de zei?
Cât râu cu tot cu pești mai sorbi și câtă Dunăre mai seci?
Te-nfrupți de parc-ai fi în veci stăpână peste surzi și orbi!

-Nu simți, române, că sfârșești sub colții lupilor sătui,
Dormi prin țărâna nimănui și tot nu vrei să te trezești,
Descarcă arme-n burți de fier și-ntoarce-te din depărtări!

Când taci… tu îmi adormi strigări, când strig… eu îți trezesc tăceri!

—————————-

Mihaela BORZEA

Elena NEAGU: De-aș putea, aș face-o scară până dincolo de nori

De-aș putea , aș face-o scară
până dincolo de nori

,,Un suflet trist, e un suflet cu luminile stinse.” Arsenie Boca

De-aș putea , aș face-o scară
până dincolo de nori
și când lacrima te-ncearcă
să te învăț cum e să zbori.
Ți-aș lua crucea de pe umăr
și cuiele-n stânga le-aș strânge ,
le aș muta la mine-n sânge
anii cât mai pot să-i număr.
Ți-aș aprinde stele eu ,
calea s-o găsești spre mine ,
sufletul ți-aș mângâia ;
ne-ar vedea doar Dumnezeu ,
mama nu ne poate vede ,
i s-a stins lumina-n ochi,
duce crucea tot mai greu.
De-aș putea m-aș face-o haltă ,
tren cu roțile de flori
să te’aduc la mine’ n poartă
să-mi fii leac atunci când dori.
Numai seara mi-e mai greu ;
munții de n-ar fi de piatră ,
de-aș putea,
i-aș muta cu palma eu !
Sunt mereu aceeași Ană
care-și poartă zidul strâns ;
port iubind , adânc o rană ,
de-aș putea ,
n-aș ninge plâns…

——————————–

Elena NEAGU

25 iunie 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Bătrânețe

Bătrânețe

Ne-am răsfirat prin zeci de anotimpuri
După o clipă ce-am pierdut atunci
Voioși și tineri sufletul ți-arunci
Și-acum cu grijă căutăm prin gânduri.

Iar colbul gros ne creste pe-amintiri
Prin ziua ce ne scade mai opacă
De unde timpul pare că se-apleaca
Și uiți de tot, fiorii din iubiri.

Tabloul vieții ce-i pictat pe-un geam
Cu pensule bătrâne găurite
Culori năuce din priviri pierdute
Și nu mai știu de m-am avut ori te-am.

Orbecăind prin viață singurateci
Cu pielea adunată de pe-un os
Picioarele din vântul unduios
Ne sechestrează ca pe alți ostateci.

In minte adunăm tropot de cai
De nici nu știi dacă mai ești, ori vai !

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Sibiu

25 iunie 2019

Daniel Leonard MORARU: Suflet…

Suflet…

În ochi se ascunde o lumină din stele
Fiori ce străbat întunericul gros,
Se-așază în inimi și plânge cu ele
Încearcă să vadă de are vre-un rost.

Să ne fie povață ne-a fost hărăzit,
A vrut să ne-nvețe tot ce-i frumos,
Dar mintea ne-a fost ca un zid neclintit
Și trupul a fost mereu păcătos…

Rațiunea umană prost înțeleasă
Ne face să credem că noi suntem zei,
Dar cât a pierdut ființa umană
Dorind să își facă statui între ei…

Ne fălim cu știința, noțiuni ’novatoare
Și doar copiem natura-n idei,
Suntem inimi de piatră, natură ce moare
Și nici nu vedem ce primim de la Ei.

Avem case și vile, mașini și benzină
Și florile mor sub un strat de beton,
În inimi aștept să se-aprind-o lumină
Și sufletul demn să revină din somn…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

24 iunie 2019

Anatol COVALI: Răscrucea-n care stau

Răscrucea-n care stau

Răscruncea-n care stau are un singur drum.

Un capăt e înfipt în viaţă, altu-n moarte.

Privesc uimit în jur şi nu-mi dau seama cum

şi mai ales spre ce voi merge mai departe.

N-a fost deloc uşor s-ajung până aici,

dar simt că îmi va fi mai greu de-acum încolo,

lovit necruţător de-al senectutei bici

şi îmbrâncit mereu de toţi de colo, colo.

Se miră cei din jur că uneori sunt trist,

dar n-au privit măcar o dată-n a mea viaţă,

ca să-nţeleagă cum trăieşte un artist

între extaz şi plâns, între sublim şi greaţă.

Am ars pentru-un stupid şi efemer succes

o viaţă ce a fost de renunţări înfrântă,

ca să constat acum că praful s-a ales

din ce mi se părea atunci menire sfântă !

————————————–

Anatol COVALI

București

25 iunie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Gura ta, zmeură coaptă

Gura ta, zmeură coaptă

Afară plouă…
între noi cafeaua fierbinte
ca o amintire de demult
stă în ceașcă cuminte.

E vremea de poezie
de croșetat cu gânduri scurte
pe a foii tipsie
printre fulgere multe.

Închis e oblonul
tăcerea se-mprăștie grea,
gura ta,zmeură coaptă surâde,
lângă farfurioara cu acadea.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Iunie, 2019

Anatol COVALI: Îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte ochii tăi sublimi
ce-mi vrăjeau privirea c-o iubire
pătimaşă,- n care reuşeai să-imprimi
tot ce e esenţă-n fericire.

Îmi aduc aminte de zâmbetul tău
ce-l simţeam pe suflet mângâiere,
alungând din gânduri vechi păreri de rău
cu miraculoasa-ţi adiere.

Îmi aduc aminte ce mult te-am iubit
în întâia noastră primăvară,
când credeam că nu e om mai fericit,
ce-a găsit cea mai de preţ comoară.

Îmi aduc aminte şi surâd senin
retrăind superba tinereţe
de al cărei farmec mă simt astăzi plin
când mă-ncântă blânda ei tandreţe.

————————————–

Anatol COVALI

București

25 iunie 2019