Dunia PĂLĂNGEANU: Tristeți provinciale

Tristeți provinciale

 

Domnișoară,
ți s-au înecat corăbiile
în ceașca de cafea
plouă cu nostalgii
și albastre himere
ceru-i de mucava.
Fugi de pisica neagră
te temi de ce va fi
scrii versuri pe pereți
praful uitării se-așează lacom
invadând universul
în fiecare zi…
Domnișoară,
tricotezi în amurguri
o amintire pe față,trei pe dos,
trec calești prin burguri
zurgălăii palizi te strigă pe nume
răscolind înserarea ,duios :
Domnișoară…

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

26 iulie, 2019

Mariana POPAN: Nourii gândului

Nourii gândului
O pasăre rănită poate fi
De alta vindecată,
Cum de-un delir acest destin
Pe calea dreaptă e chemată.
E greu şi drumul, ca şi gândul,
Cum zi de zi noi ne simţim
Mai liberi şi uşori ca vântul.
Trăind iubim, iubind trăim.
Fiinţele din noi există.
Puterea lor e gândul meu
Când lumea veselă e tristă
Rămână ce a fost mereu.
Un sentiment nu-i de cerşit.
E sentimentul existent.
E-aici.În sufletul rănit,
De un trecut impertinent.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

Mia UNGUREANU: Poeme

De-aș fi cu tine

 

Aș vrea la răsărit de soare lângă val de mare…
Sub orizontul zărilor deschise…
Purtată-n vânt asemeni unei boare.
Aș vrea să-ți dau o dulce sărutare,
Dând frâu speranțelor de mult ucise.

Aș vrea să-ți fiu cuvânt de mângâiere…
Spre asfințit când mulcom vântul bate.
Să suie-n suflet slava de-nviere…
Cuprins de dor, să uiți că sunt departe.
Mă strânge-n brațe cu a ta putere!

Cu tine inima mi-ar fi ușoară,
M-aș pierde-n ochii tăi de fericire.
Eu te-aș veghea în fiecare seară,
Cu tine viața mea ar fi, Iubire..
N-aș vrea să fiu , banală amintire!

22 iulie 2019

 

Prea târziu

Continue reading „Mia UNGUREANU: Poeme”

Irina-Cristina ŢENU: Singurătate de safir (poeme)

Sunt lumină ce-ți scaldă așteptarea

În valuri răscolitoare de secunde moarte.

Sugrum un întuneric ce mi-a devenit sclav,

Îl prefac în raze de viață, impuls să îți trimit

Pe calea rătăcită în timp primăvăratec

Ce drum spre mine caută.

Sunt o clipă de imaginație, pictez

În mine, pe șevaletul simțirii, chipul tău

În nuanțe curcubeice de amintire,

Dau formă unui drum prin inima ce și-a făcut

Din trupu-mi o fortăreață de gheață.

Doar tu o poți topi, cu un pas de vei alinta

Sigurătatea mea de safir.

 

 

Vino

 

Vino, îmi întind aripile către tine,
Mă predau ție, visare încărunțită în mine, sunt roaba ta.
Fă-mă pană de vis, du-mă în paradis, fă-mă iubire în amurg,
În curcubeu de ropote prin inimă să curg.
Ascultă-mi glasul surd,
Pe câmpia-ți verde, vie, vreau să zburd
De mână cu valul ce-mi mângâie simțirea abia ieșită
Din sufletu-mi ce râvnește s-atingă nemurirea.
Vino, cuprinde-mă, să simți cum curge prin mine
Dulcea văpaie cu care mă îmbăt zi de zi.
Vino, să ne îmbatăm împreună cu gustul divin al iubirii din noi,
Ce moare și renaște precum valul pe țărmul rece.
Vino, potolește-mi iarna din mine și dăruiește-mi vara din tine.
Mângâie-mi pletele reci, alintă-mi ochi pustii, soarbe-mi tăcerea nefirească,
Sunt doar a ta, asfințit ce-mi învălui trupul smerit.
Sunt roaba ta, visare cu chip multicolor,
Vino…
Continue reading „Irina-Cristina ŢENU: Singurătate de safir (poeme)”

Anatol COVALI: Poeme

Oglinda

 

Mi-amintesc că mi-ai dat o oglindă
şi mi-ai spus surâzând drăgăstos:
Să o prinzi de a inimii grindă
şi privind-o să spui: Sunt frumos!

M-am uitat la-nceput, dar deodată
am uitat că există-ntr-un cui.
Doream doar ca menirea-mi să poată
să se urce pe-al ţelului grui.

Şi-au trecut anii-n iureş pe lângă
al meu vis care printre căderi
a-nvăţat să suspine, să plângă
după tot ce frumos a fost ieri.

Şi-ntr-o noapte oglinda mi-apare
într-un gând obosit de târziu
şi privind-o, cu tristă stupoare
am şoptit: Cine eşti? Nu te ştiu!

26 iulie 2019

 

 

O VIAŢĂ NOUĂ

 

Du-te tristeţe. Nu se mai poate
să-mi stai în gânduri şi să suspini,
când al tău suflet, cu răutate,
însămânţează-n inimă-mi spini !

Pleacă durere. Cât să reziste
trupul în care te zbengui des,
când decolează de pe-a lui piste
lacrimi din care fulgere ies?

Daţi-vă-n lături spaime bizare,
căci locu-mi nu e printre căderi.
Inima-mi este mistuitoare,
Sufletul plin e de adieri.

O viaţă nouă vreau în cotururi.
Sper ca-n esenţe s-aud pulsând
imaculate, splendide-azururi
unde să bântui din când în când .

25 iulie 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Poeme”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Versuri

TOIAGUL LUI MOISE!

(Varianta nouă)

 

Doar un semn făcu Profetul și se despica o mare,

Iar prin zid înalt de ape se desprindea o cărare,

Căci din spate moartea aprig gonea neam israelit,

Însă Domnul viu promise să îi scoată din robit!

 

Iar când pe o stâncă seacă Moise-al lui toiag îl pune,

Deodată izvor dulce se porni a curge-n spume,

Și-a băut tot Israelul, lacom viața să-și îndrepte,

Căci deasupra lor văzură protejarea mânei drepte!

 

Emigrând drum lung bătuta-i, neam ales, an după an,

Ca să vezi făgăduința mănoasă din Canaan;

De te-ai rătăcit adesea ori cu gând de răzbunare,

Călcând drumul cel pietros, tu găseai din nou salvare!

 

Iar noi, azi, având în Țară un pământ canaanean,

Avem calea și izvorul, calea dreptului uman!,

Și-ngrijind toiagul limbii, strămoșeasca noastră Limbă,

În Carpații românești izvorul să se desprindă!

 

Căci e timpul azi Române, fiu de nobilă sorginte,

În frăție-n lumea mare și sub semnul Crucei Sfinte,

Să urmăm toiagul limbii, căci e sfânt, neostenit,

Ia aminte de pustiul și de neamul cel robit!

 

Neamul nostru să trăiască! Vârfurilor ce conduc,

Li se cer săși deie mâna pe cărările ce-apuc,

Astfel sub Toiagul Limbii implorăm, dar cu grăbire,

Guvernanții să ridice a ei farmec și-a ei veșnică unire!

 

Peste poli, peste tropice iar Luciafărul răsare,

E al nostru Eminescu pe-a sa limpede cărare,

A lui Duh în inimi crește turma viselor de aur,

Să le paștem cu Hristosul și cu-a Limbii toiag faur!

 

7/7/2019

 

 

ENDURANCE

(The ghost ship)

 

Weddell Sea, Weddell Sea,

Can you tell the older story

And remember Polar nights,

When it-s run the tragic glory?

 

Weddell Sea, Weddell Sea,

Why you between icebergs wall,

Crashed beauty Endurance?

In a winter night at Pole!

 

Dark, with minus fifty-cool,

Hell of Pole Magnetic Storm,

There Frank Hurley brave man,

The hero of Glebe born,

 

Took with camera al story:

Endurance, Endurance,

The tall ship and the gost ship,

You are glory, remembrance!

 

Weddell Sea, Weddell Sea,

There was taller iceberg blocks,

As a ghost of Antartica,

The wind blow terible knots!

 

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Versuri”

Mircea Dorin ISTRATE: Poeme

MINCINOSUL  SOL

 

 

Sunt mesagerul vostru spre ceresc,

Trimis solie ca să povestesc

Cum  încă neamul nostru mare,

De lucrui rele, bune, fosta-n stare.

 

Și ce să spun, că sunteți de nimica?

Și nici măcar nu vă încearcă frica

Atunci când îmbiați de mari păcate

Nu stați o clipă-n loc, le faceți toate?

 

Că ați uitat că raiu-i în ceresc

Și nu în colțul vostru de lumesc?

Că doar trecând de sfânta judecată

Avea-ve-ți drept la rai, ca o răsplată.

 

Că ați uitat de neam, de-a noastră țară

Și numele îi faceți de ocară?

Că  sunteți lași, nemernici, trădători,

Vândute Iude, veșniciți datori?

 

Că banul e stăpânul vost’ de-acuma

Și pentru el vă vindeți țara, muma?

Că nu mai e în voi pic de voință

Și veștedă vă e cea conștiință?

 

Că-mi sunteți de acum o biată turmă

Și-ncet se șterge slaba voastră urmă?

Că n-aveți baci în fruntea voastră fie

Vă scape de păcat pe veșnicie?

*

Cum toate astea și-ncă alte multe

Cerescul Domn să vrea să le asculte?

Că de le spun s-o umple de mânie

Și vai de-al vostru suflet o să fie.

 

Mai bine voi minții și cu-n păcat

Vă scap pe toți, că poate-o-i fi iertat,

Iar de-mi va da o veșnică osândă,

Pentru voi toți, mi s-o părea că-i blândă.

 

 

ÎNȚELEPTUL   PUSTNIC

 

La schitul învechit de lungul timp,

Acolo sus pe munte, ca-n Olimp,

Monahul înțelept uitat de viață

Își tot înșiră zilele-i pe ață.

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Poeme”

Mioara BACIU: Poesis

Clipă de neuitare

 

Când inima lui
i-a-mbrățișat suspinul,
Sufletul ei
s-a transformat în lebădă
lunecând pe-o lacrimă …

C-o zbatere de aripă
a atins țărmul
rănindu-și clipa
de neuitare …

 

În mersul ei grațios

mai șchioapătă, uneori,

însă, nu a uitat să zboare

și să renască

iar și iar….

 

 

Mărturisire în amurg



Adio-ți spun, iubite, cu inima rănită
Prea multe-am îndurat de când ne știm
Ce-a fost frumos s-a stins într-o clipită
Păreri de rău, in van, acum, rostim.

Nu poate, clipa, zidul să îl sfarme
Nici măcar versul nu ne mai unește
Suntem captivi în propriile karme
Destinul nemilos ne pedepsește.

De-a fost sau nu, iubire-adevărată
Ne vor răspunde frunzele de tei
Ce-or netezi cărarea-îndurerată
De pașii tăi pierduți în pașii mei…

Continue reading „Mioara BACIU: Poesis”

Corneliu NEAGU: Îngerii de altădată

ÎNGERII DE ALTĂDATĂ

 

De mă-ntorc cu gândul înapoi,

căile îmi par mai încurcate…

Ce-a rămas în urmă după noi? –

doar iubiri ce plâng neterminate.

 

Tușă trasă dintr-un vechi clișeu,

ne vedeam în fiecare seară,

zorii zilei arc de curcubeu –

drum știut, cândva, pe dinafară…

 

L-am pierdut la umbra unui nuc,

se rupea chiar acul de busolă,

când în glasul trist al unui cuc

auzeam doar plâns de gladiolă.

 

Anii s-au tot dus, fără răgaz,

dor și amintiri se-ntorc agale,

să ne-așeze-n suflet un necaz –

mai putem oare găsi vreo cale?

 

Poate-ar trebui să ne-ntâlnim,

să-ncheiem iubirea ne-mpăcată,

doar o noapte încă să mai fim

îngerii frumoși de altădată…!

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

25 iulie 2019

Baki YMERI: Regina sufletului (Poezii de dragoste)

 

PERLA POETULUI

 

Eşti ca boara cea uşoară

Ca o poftă legănată

La un piept de dumnişoară.

Eşti, oricând, ca niciodată.

Niciodată nu ştii când

Eşti ca pasărea furată

De văzduhuri pe pâmânt.

Eşti aripa care-n ceruri

Lasă-n urma ei un rand

Din poemul care zboară.

 

 

PUTEREA IUBIRII

 

Cu pielea ta luminezi stelele,

Cu gasul tău sorbi izvoarele,

Cu buzele tale încălzeşti iernile,

Cu gura ta rosteşti rugăciunile,

Cu ochii tăi orbeşti zorile,

Cu numele tău albeşti zilele.

Cu sângele tău înroşeşti rodiile,

Cu sânii tăi străpungi nopţile,

Cu pântecul tău roteşti soarele,

Vezi?!

Cu pântecul tău roteşti soarele.

 

 

EROTICĂ

 

Cum să te laud, Femeie

Când te alinţi pe divan

Te răsuceşti ca o cheie

Şi te-apleci ca un lan

Şi te-arunci în oglindă

Şi te-neci tot mai goală

Şi nu-i nimeni să-ţi prindă

În agrafa din poală

Părul tău greu ca o beznă

Tremurând lăngă gleznă.

 

 

SUFLETUL VERII

 

Hai să privim în amurg

Disperarea

Şi marea-n ruină,

Pădurea care şi-a apus

Cununea de crengi.

De câte ori ne-npăcăm,

Suntem mai aproape de Dumnezeu.

Hai, vino în sufletul verii –

Vom fi

Precum doi inşi

Aplecaţi tare departe

Şi adormiţi…

 

 

SĂRUT

 

Prima oară, prima oară

Erai pui de caprioară

Miroseai a domnişoară

Mai încolo, către seară

Erai zână

Când la margine de lună

Un cercel se furişa

Cu un zâmbet în fântână.

Baki Ymeri este fiul unui filogerman pe nume Aivaz Voka. S-a născut la Şipkoviţa (Macedonia). Marin Sorescu îl considera un foarte bun român (după mamă) şi un foarte bun albanez (după tată). A absolvit Facultatea de Filozofie la Universitatea din Priştina (Limba şi literatura albaneză). Între timp, a urmat cursuri de specializare a limbii române, la Universităţile din Viena (1974) şi Bucureşti (1975). A fost urmărit (1971-75) şi persecutat politic de autorităţile comuniste iugoslave (1975-79). Este doctorand al Universităţii din Bucureşti, membru a Uniunii Scriitorilor din România, redactor-şef al revistei Albanezul/Shqiptari, autor a numeroase articole despre aromânii din Balcani, românii din Valea Timocului şi albanezii din Kosova. Pentru activitatea culturală şi publicistică în folosul societăţii, a fost nominalizat din partea Institutului Biografic American (ABI), Omul Anului 2001.

Continue reading „Baki YMERI: Regina sufletului (Poezii de dragoste)”