Nicoleta GORDON: Fluturi orbi

FLUTURI ORBI

 

Acolo unde fluturi ning zăpezi
și albul e mai alb decât omeții,
Miroase-a rod necopt de prin livezi
și-a necuvinte care-și plâng poeții.

 

Acolo unde marea-și toarnă sarea
pe brațe de sirene adormite,
Vreo două stele luminează zarea
prin ochi de lampadare învechite.

 

Acolo unde pașii scâncesc umbre
din dansul mirilor făr’ de mirese
Nuntașii vând conduri pe gânduri sumbre

încoronând pe-altar cenușărese.

 

Acolo unde cerul sângerează,
cu glezna fracturată de iluzii,
Destine de carton se redactează,
pe-artere strâmbe, pline de contuzii…

 

Acolo unde orbii poartă vina
de-a fi poveri pe umeri de paiață
De unde să-și mai ia cu ei lumina?
Se tem de întuneric și de viață…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

1 septembrie 2019

Elena TUDOSA: Dă-mi să fiu o nemurire

Dă-mi te rog din slova cărții,
Stropul sfânt de-ntelepciune,
Să-mi fie lumina vieții,
La ceas de intinaciune.

Dă-mi din tot ce este vers,
Frumusețe-acelor rime,
Să-mi clădeasc-un univers,
De iubire-n astă lume.

Dă-mi cuvintele mărețe,
Ca din frumusețea lor,
Să sorb sfintele povețe,
Să-mi fac drum în viitor.

Dă-mi din aura iubirii,
Ce mă face om frumos,
Gustul suav al fericirii,
Să-l aștern în grai duios.

Dă-mi e rugămintea care,
Azi mă face să respir,
Prin versul ce-i alinare,
Când pe coală îl înșir,

Dă-mi, fii gândurilor mele,
Vis măreț, spre implinire,
Să mă veșniceasca-n stele,
Să devin o nemurire!

——————————-

Elena TUDOSA

1 septembrie 2019

Simon JACK: Poetică de buzunar…

Voi pleca,
să nu-mi mături pașii
și lasă- mi încă crudă umbra
în pragul ușii
și răsuflarea aia-atât de lungă
pe-o margine de canapea,
ceasul să nu-l întorci
clipa o taie cu brațul stângii
ce nu-ți cuprinde sfertul pâinii
fără mine,
te du la colțul străzii ce nume
noi i-am pus,
udă sub talpa ta colbul ce l-am călcat
împreuna și lasă să-i crească
iar o leacă din mugurii
ce se vor lăsa,
din prima brumă înainte
de a te ninge surd
…cu iarna mea !

31 august 2019

 

 

Septembrie

 

M-apuc să culeg de toamnă
umbrele le fac statui
pe-o rană,
in lumina nimănui.

Cad din frunze răsărituri
asfințituri se fac ram,
se-arcuiesc pe ore mituri
vremea-n liniște-i balsam…

În Septembrie mă scutur
de pământul colorat,
al vitraliilor din sâmbur
unui fruct cu nimb furat.

Continue reading „Simon JACK: Poetică de buzunar…”

Simina PĂUN: Am sau nu am

Am răsăritul în spate,
De mult e apus!
Am viața în toamnă, jăratec,
Mă caută pe văi şi eu nu-s.
În pragul ninsorii aprinse,
Am gânduri în doi.
Te chem, pe prundişuri,
Pe maluri ascunse,
Te chem, să leg clipa de noi.

Şi vinul din ulcioare, pelin,
Se amestecă cu verde-albastru, sublim.
Mă cheamă, mă-ndeamnă să am..
Şi eu îi răspund: sunt toamnă jăratec!
Verde sublim şi albastru,
Nu pot sa mai am.

Am sau nu am?
Mă-ntreb şi te întreb,
Într-un mod al nostru, tăcut.
Am dreptul la viață?
Ai dreptul să ştii,
Că ai dreptul să ai,
Ce nu ai avut?!

Am diminețile-ascunse în nopți
Ce nu le-am trăit.
Şi nopțile de-acuma ni-s ninse.
N-am parte de tine,
Şi nici n-am avut.

Am sau nu am…
Nici nu mai ştiu dacă mai sunt…
Şi calea, bezmetic înspre tine
O caut în ploaia târzie,
Ce-am fost şi ce-ți sunt.

Cuprinsă de patima vieții apuse,
Sunt prinsă în jocul copilului trist.
Pe drumul de cruci cu lumânări neaprinse,
Am, sau nu am curajul, să spun cine sunt!

Am sau nu am?
Atât aş vrea să-mi răspunzi!
Am timp, din şampania
Desfăcută în grabă,
Din vinul albastru,
Am timp,
Ultima picătură,
Să o sorb….
Îl mai am…l-am avut?!

———————————–

Simina PĂUN, septembrie, 2019

Alice PUIU: Nostalgică reinventare

Singurătăți din glasuri

într-o respirație de frunze,

ce-n rotirea unei albe variabile

reinventează luna,

țes o ecuație sortită

acestui început de tăcere

în care tu incendiezi

geometria nerostitelor cuvinte

cu zâmbetul asimetric al unei emoții

venite din apele imaginarelor stele

în care nescrise iubiri rătăcesc

prin labirintul realului

metamorfozându-te într-un mit,

zeu rătăcit într-o metanie păgână

nostalgică reinventare a paradisului pierdut.

—————————–

Alice PUIU, septembrie 2019

(Pictura gibbesmuseum.pastperfect-online.co)

Ileana VLĂDUȘEL: Ars poetica

Ars poetica

 

În această cupă sângele cald

așteaptă buze care să-l bea

lacom și ars,

trupul acesta întins pe eșafod,

sacrificându-se,

zâmbește către norod.

Luați, mâncați,

acesta este darul meu

pentru mințile voastre!

Eu, Prometeu,

mă dăruiesc vouă să aprindeți foc

peste cenușa minții.

Dinspre norod

vin pietre aruncate la întâmplare

zdrobind darul.

Doar rar, o floare

Alinare…

Și totuși pe rug

încă se zbate trup de Iisus

iubind,

sacrificiul paharului plin…

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

2 septembrie 2019

 

Mircea Dorin ISTRATE: Se risipește neamul

SE  RISIPEȘTE  NEAMUL

 

Mai de mult, cât țin eu minte din a mea copilărie,

Neamul nost’ era-naintea orișicărui pe pământ,

Ne făleam cu ei, cu moșii, ce-au trăit în vrednicie

Și strămoșilor mai încă le-ntorceam al nostru gând.

 

Țara ne era în toate și-o vorbeam numai de bine

Și-o plângeam când în necazuri era dânsa în nevoi,

După mamă, ea, smerita, pentru mine și oricine

Venea-n rând la cea iubire fiecăruia din noi.

 

Și-apoi satul, cu-ale sale, nu-l dădeam pe lumea toată

Că aici era vecia și întorsul de oriunde,

Ne ținea legați de dânsul, toate cele adunate

În minunea tinereții, ce aicea se ascunde,

 

În aroma primăveri din cea brazdă răsturnată

Și în colbul verii care ne topea-n călduri de soare,

În mirosul fără seamă din gutuia îmbrumată

Și în gustul de sarmale ce pe lume preț nu are.

*

De oriunde doar aicea ne-ntorceam să fim ACASĂ

De oriunde doar aicea ne-adunam la-ceeași MASĂ,

De orinnde doar de-aicea, din a casei  noastre TNDĂ,

Ascultam smeriți chemarea din bătrâna cea COLINDĂ.

 

Astăzi încă m-aș întoarce să mai fiu odat’ acasă,

Să ne povestim cu neamul adunat l-aceeași masă,

Dar de-acum mai câțiva suntem din ce-am fost cândva, odată,

Neam cu nume, vechi pe humă, veșnicie înnodată.

 

Risipiți îmi sunt cu toții prin a lumii sihăstrie,

Înrobiți îmi sunt cu munca, nici pe unde cine-mi știe,

Locul cela de născare îl mai țin în a lor gând,

Tot mai dus în cea uitare și s-o șterge în curând.

 

Când nu e s-avem ACASĂ și nici NEAMUL împrejur,

ȚARA  ni se risipește, gol de face-n al nost’ jur,

Nu mai e în noi tărie, suntem frunze duse-n vânt,

Nume  fără de istorii, loc uitat, pe-acest pământ.

***

Când nici morții nu vă-ndeamnă să-i cătați în cimitire

Și-o lumină să le-aprindeți, să le faceți pomenire,

Dezlegați sunteți de neamul, ce va fost reazem odată

Și de țară, Maica noastră, ce-i de-acum, ÎNSTRĂINATĂ.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

Septembrie  2019

Corneliu NEAGU: La mansardă

LA MANSARDĂ

 

Stau cărțile strâmbe pe raftul de sus

privind prin fereastra cu geamuri ovale

cum soarele trece din nou spre apus

cu razele-n ziduri ca niște pumnale.

 

Rămâne o clipă de strajă pe deal,

ascultă fanfara din vechea cazarmă,

soldații repetă un marș triumfal,

iar notele parcă sunt trase din armă.

 

Ajung în rafale sus la mansardă,

s-așază pe cărțile-n rafturi uitate,

bemolii stresați încep să mă ardă

cu doruri tardive de-acasă plecate.

 

Rămâne în urmă un dor mai rebel,

mă bântuie-n voie cu gânduri haine,

aș vrea să-l alung sau să trec peste el

dar stă și-mi vorbește întruna de tine.

 

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

2 septembrie 2019

Zurinah HASSAN: Căutând spațiul

Pictură de Tineke Storteboom

***


Căutând spațiul

 

Deodată s-a trezit,
a stins lumina
și-a zis: „Odaia e mai mare pe-ntuneric.
Pentru că zidurile nu se văd”.

Eu am aprins din nou lumina
zicându-i: „Spațiul este lumina însăși
ce-ades rămâne-ntemnițată
între pereți pe care nu-i vedem”.

Zurinah Hassan, Malaezia

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

 

Din: Menghadap ke Pelabuhan/Facing the Harbour, ITBM, 2010

Daniela PÂRVU DORIN: Asta-i toamna mea (versuri)

Te-am aşteptat!

 

te-am aşteptat! sărut pe frunze uitat!

ascunsă-n făclii făcute din păsări

te-am aşteptat! cu sufletul dat nimănui…

fragedă legănare

te-am aşteptat! să-mi colorezi in roşu -amărui

sărutul şi anii şi…nedeclarata ta sărbătoare

dar ai uitat!

ascunsă in aceleaşi făclii– făcute din păsări-

sărut pe frunze gravat!

 

 

îmbrăţisează-mă cu-n sărut de gutuie…

 

port gustul tău

şi-al toamnei prin sărut,

mă uit la tine

fără să mă uit

ca să iert tot ce se poate ierta/într-un dor

picură-mi în sânge

din frunze-un izvor!

să-mi fie de nuntă şi de-o frunză gălbuie…

îmbrăţisează-mă cu-n sărut de gutuie…

 

 

Să murim ar fi prea frumos…

 

Pecetluită explozie,

subțire scurgere de vin

din bob luminos și divin,

îndulcire divină!

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Asta-i toamna mea (versuri)”