Dan-Obogeanu Gheorghe: Metamorfoză

Mă voi naşte înc-odată,

Toamnei ca să-i fiu loial,

Şi-mi voi lua iubirea toată

Dintr-un nor sentimental

Care plouă, plouă, plouă

Cu scplipiri de păpădii

Îmbrăcând în haină nouă

Frunze galbene prin vii!

Mă voi naşte într-o noapte,

Lunii ca să-i fiu loial,

Pe obraz, sărut în şoapte,

O Lumină de cristal

Care vine vine, vine, vine

Cu scipiri de brume reci,

Tainice iubiri veline

Voi aşterne pe poteci!

Mă voi naşte în Credinţă,

Cerului să-i fiu nuntaş,

Strop de Soare cu dorinţă

Şi pe mări să fiu luntraş

Care pleacă. pleacă, pleacă

Pe oceanul de smarald,

În veşmânt de piatră seacă

Trupul meu rămâne cald….

………………………………

Ma voi naşte pentru-un Tine

Călător cu nopţi senine!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

16 septembrie  2019

Ala MUNTEAN: Poate cândva…

Când cerul e brăzdat de-atâția nori,
Tu îmi trimiți un bob micuț de soare,
De viață-un strop venit din depărtare,
Purtat cu drag în suflet… de cu zori.

Când gândurile ploaia-mi necăjește,
Umbrește razele ce-mi dau Lumină,
Tu știi…atunci mă simt ca o străină
Și doar iubirea ta mă încălzește.

Când vântul își îngână-a sa cântare
Prea jalnică, pe strune de viori,
Dorință-arzândă-n ochii visători,
Speranță e s-audă-a ta chemare.

Când frunza se desprinde de pe ram,
Iar toamna își impune-a sa culoare,
Îmbracă-mi sufletu-n veșmânt de floare!
Poate cândva și eu floare eram…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

16 septembrie 2019

Anatol COVALI: Poeme

Trăiesc din plin

 

Din ce în ce mai mult, cred şi-s convins
că am făcut din teamă biruinţă
şi că degeaba de o vreme-s nins,
căci ruguri ard încredere-n fiinţă.

Trăiesc din plin orice superb avânt
purtând pe umeri aripe imense
şi-n cer s-a transformat al meu pământ
având într-însul constelaţii dense.

Vibrez de bucuria de-a fi fost
ales spre-a arăta că se mai poate
să-ncepi să-ţi făureşti altfel de rost
în zările ce par eternitate.

Văd tinereţea dându-mi buzna-n trup
în chip de o lumină minunată
şi-n vreme ce ca un vulcan erup,
se schimbă în prefaţă-a mea erată.

16 septembrie 2019

 

 

Prietenie

 

Eu nu-mi plec fruntea când vorbesc cu Tine
şi nu stau în genunchi umil, smerit.
Mă uit în ochii Tăi şi-mi este bine,
căci ştiu că totdeauna m-ai iubit.

Te-am socotit prieten. În fiinţă
nu Te-am simţit părinte sau stăpân
şi am ştiut că orişice dorinţă
pot s-o rostesc firesc, nu s-o îngân.

În dragoste Tu eşti nemărginire
şi n-am crezut că poţi să pedepseşti,
căci Tu întâi de toate eşti Iubire
şi pe oricine-oricum şi-oricând iubeşti.

M-ai ocrotit, mi-ai fost mereu aproape
spunându-mi să zâmbesc şi să nu plâng
şi simt intens cum mă săruţi pe pleoape
în vreme ce la pieptul meu te strâng !

15 septembrie 2019

 

 

Ajuns aici

 

Ştiam că pot.Toată fiinţa
vibra dorind să nu cedez
şi să-mi îndeplinesc dorinţa
pe care s-o transform în crez.

Şi-aşa a fost. Din împlinire
azi fericit şi vesel cânt,
nu doar romanţe de iubire,
ci şi îndemnuri de avânt.

Ajuns aici nu îmi mai pasă
că anii-s clipe-n zbor trecând,
căci senectutea e frumoasă
şi ştie să surâdă blând.

Zi după zi trăiesc în transă
dând vieţii mele un alt sens,
la fel cum ea îmi dă o şansă,
lăsându-mă să ard intens.

14 septembrie 2019

 

 

Nu-ţi pasã

 

Ţi-ai zidit în timp şi-n sens fortãreaţã
unde eşti convins cã nu-i cu putinţã
sã mai aibã tot ce-i urât în viaţã
vreo biruinţã.

Mai ai mult de mers. Ai saci de cuvinte
ce-aşteaptã sã faci din ele poeme,
iar sufletul tău îşi pune noi ţinte
în crez şi-n vreme.

De ce sã fii trist? N-are importanţã
cã-n acest sfârşit este plâns şi geamãt
câtã vreme-auzi în câte o stanţã
un tandru freamãt.

Pãsãrile mor, fluviile seacã,
aerul din jur e tot mai fierbinte,
dar poţi sã zâmbeşti şi sã spui: Ce dacã,
merg înainte!

Ninge viscolit, însã râzi. Nu-ţi pasã.
Simţi în aer câlţi, dar respiri cu sete.
Încã poţi sã spui cã-i floare frumoasã
orice scaiete.

14 septembrie 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Poeme”

Laura OPARIUC: Atâta toamnă…

Atâta toamnă stă să cadă
de prin sălbatice genuni,
cu frunza ei din ram de stea
ușor ca fulgul de zăpadă,
clepsidra toamnei cerne frunze
chiar de azi, iubirea mea…
Se-ntorc și șerpii-n văgăune
insectele se duc înspre zări,
e mersul lumii, nu e minune,
toate se scurg în noi depărtări…
Visele-n gânduri taie cărare,
sabie-ascuțită, argint poleit,
cu grație din ele răsare
un mânz inorog chiar din mit…
Suflete din florile soarelui fug,
delirează agonic sub lună,
visele-i amețite se scurg,
pete de soare cad din cunună…
Al meu, înjunghiat, arde pe rug,
suflet de vară tăiat pe din două,
își cară visul sub luna cea nouă,
va renaște, însă, în toamna de foc,
strop de magie, ca într-un joc…
Întâi voi trece, ca o boare, puțin
prin deșertul liniștii albastru,
prin mările albe de porțelan,
da, voi pleca, voi pleca într-o zi,
nu știu în care, din ce an,
suflet de vară, sihastru,
voi prinde singur o nadă,
dar cred că toamnă va fi,
cu ea, când va sta să cadă,
din albastru în galben, voi reveni…

—————————-

Laura OPARIUC

14 septembrie 2019

Sursă foto: Breathtaking pictures of the world

Mariana GRIGORE: Dimineți crescute înlăuntru (poeme)

Simt cum dimineața asta nu are răbdare cu mine
îmi trece existența dintr-o mână de soare în cealaltă,
cu vânt angoasat de îngheț
aripile zâmbetului stau agățate de o ramură afonă
încercând zadarnic să plagieze un zbor de fluturi
pironit pe lespedea fricii de înălțime

brusc, îmi vorbește despre ziua cu același nume
pronunțat letargic
ca un ieri cu finalitate incertă
(de parcă nu mi-aș fi murdărit deja tocurile pantofilor
în bălțile ei cu prea multe covoare roșii)

și uite,
așa, ajung din nou să vorbesc singură,
cu mine
(despre a câta nedeslușire rămasă în urmă?)
nimeni nu are timp să tragă cu urechea la ușa deschisă,
ferestrele se trântesc de geamuri sparte,
iar cioburile se încăpățânează să se creadă oglinzi

sunt atât de guralive păsările moarte pe vitralii,
încât
mă întreb într-o retorică tardivă,
ce se află dincolo de absurd

 

 

Ce ai pus în aburul cafelei mele?

 

Lingurița stă prea dreaptă
între două gânduri cu insomnie pe pleoape,
iar cubul de zahăr (aparent) inofensiv,
a alterat propoziția care începea cu o filosofie amară.
Toarnă-mi două cuvinte peste
caimacul tăcerii
poate,
în graba de a mă îmbăta cu
Iluzia unei zile perfecte,
o să trec cu vederea că ai stins focul,
cu ușa dată de peretele absenței.

Am zărit tableta de ciocolată amară
așezată pe farfuria ultimului zâmbet!
Pot să mușc din colțul
pe care se mai văd încă,
resturi de suflet?
Cred că și ție ți-a scăzut glicemia trăirilor
și nu aș vrea să te găsească toamna,
cu astenie de viață.
Îți păstrez o felie de vis
mi-a rămas de la aniversarea ultimei dezamăgiri!

 

 

Toamnă insolită

 

M-am gândit să disec toamna
cu bisturiul freamatului de frunze,
să tai verdele cu rugină,
Continue reading „Mariana GRIGORE: Dimineți crescute înlăuntru (poeme)”

Corneliu NEAGU: Ecoul clipei trecătoare

ECOUL CLIPEI TRECĂTOARE

 

Un glas fără cuvinte din adâncul meu

ajunge nevăzut la margine de gânduri

pe trunchiul despicat al unui curcubeu

cu capetele prinse-n albia din prunduri.

 

Izvoarele din albii au secat demult,

iar pietrele uscate de prea multă sete

mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult

tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

 

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor

și din mirajul sfânt al undelor spectrale

aduc sub pietrele ce-și caută izvor

iubirile pierdute-n umbre vesperale.

 

Prea multe amintiri deodată se ivesc,

se scurg încet cu picături de apă vie

pe când din geana curcubeului ceresc

cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.

 

Plec capul să ascult surâsul renăscut

al râului brodat cu pietre vorbitoare

și din tăcerea calmă-a visului pierdut

aud ecoul sfânt al clipei trecătoare.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

15 septembrie 2019

Titina Nica ŢENE: Din nou acasă

M-am întors definitiv
acasă, la mine-n sat,
câmpul şi pădurile
tot întruna m-au chemat.

 

Am venit, dar anii care,
mulţi şi în zbor au trecut,
fac să nu-ntâlnesc pe drum
astăzi, nici un cunoscut.

 

Doar din când în când o babă
se mai uită lung la mine
şi mă-ntreabă cu uimire:
“ ce e Titină cu tine? “

Un bătrân de peste gard:
“ tu eşti fata lui Costică?
Nu-mi mai aduc bine aminte,
eşti cea mare ori cea mică?”

In salcâm, pe lângă casă,
avea cuibul chiar o barză
acum a rămas pustiu
zdrenţuit precum o varză.

Grivei nu mai e nici el
s-a făcut demult ulcea
alt câine când văd pe drum
îmi tresare inima.

Gardul aplecat şi strâmb
cu scânduri căzute-n iarbă,
parcă mă-ndeamnă, tăcut,
ca să mă apuc de treabă.

Nucul mare şi fălos,
aplecat peste ulucă
nici el nu mă recunoaşte,
şi-mi aruncă-n cap cu o nucă.

In cimitir, la părinţi,
le-am spus şi lor ce mă doare
şi, aşa, ca un răspuns
teiul sfânt m-a nins cu floare.

Luna, barcă sus pe cer,
Priveşte pieziş la mine:
“nu te frământa atâta
ce-i trecut, trecut rămâne! “

Tristă stau pe prispa casei
nu ştiu încotro s-apuc
satul nu mă recunoaşte
la oraş nu mă mai duc!

——————————

Titina Nica ŢENE

Cluj-Napoca

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Nostalgii la scocul morii

Ba îmi leg pe ochi cocorii
Spre-a putea zbura înalt,
Ba admiri la scocul morii
Cioburi fine de cobalt,

 

Ba mă simt bogat de stele
Ba de tine sunt sărac,
Ba la aripi port atele
Ba sunt înger, ba sunt drac.

Nu-s același niciodată,
Plâng în hohote ori râd,
Sparg oglinda ce m-arată
Când frumos, când foarte hâd.

Nici nu știu măcar destinul
Ce mi-a hărăzit să fiu…
Uneori prea acru-i vinul,
Alteori m-aș vrea chefliu.

Ba aș vrea să fiu mai tânăr
Ba m-aș vrea bătrân de tot,
Anii nici că îi mai număr
Și-mpotrivă-mi fac complot.

Singur cuc la scocul morii
Cioburi de cobalt inspir,
Herghelii îmi strâng cocorii…
Sunt cocor!… De ce mă mir?

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”

Simon JACK: De prin lume adunate (poeme)

lespezi de-ntrebări prin muguri
ofiliți de-o karmă grea
arcuiesc cotidianul unei străzi din
mintea mea,
străjuite ceruri blânde de apostoli
cam fuduli, inroșesc meridiane crucilor
din false guri,
auzita-mi din chenare ipohondre de
eter, cum că cercuri bipolare
ca un fel de nimb…echer,
se mai fac și astăzi umbre pentru sfinți
cu gândul chel,
despre închinare banul fie el și ortul
popii a ajuns mărire sacră într-o lume
adunată în chilii cu demoni fermi,
parcă zboruri se adună la festinul
unui Iudă ce a căpătat din aripi toți arginții
de prin beciuri mult ticsite
cu ofrande,
zboruri merse în picioare nicidecum
pe cerul strâmt,
numai fum, numai prigoană
cică dorm adami prin raiuri mult ferite
de păgâni, e un zero mare-n ornic
nu-l vedem dar îl blamăm se orânduisec
solstiții, luminiști fac echinocții după
bunul plac în gnoste,
graaluri din rugină veche în pereți stau
pentru case unde semnul morții doarme
laolaltă cu cei treji,
de prin lume adunate se mai spun
povești cu feți, la ferestre imbâcsite stau
centurioane oarbe de minciuni cu harapi
buni,
mi-este somn pe-un leagăn sumbru
legat norilor din fier, plumbuit un vis de
seară cam ca prima zi la moară,
se așează peste socluri antrenate pentru
domuri ce susțin un pământ gol,
voi dormi desigur pacea unei insomnii
vacante, de prin lume adunate doar
cuvintele se-ntorc,
dar rămân spre nerostirea unor veșnice
indepărtări, unde tot ce-i rău sau bine
se numesc…voit, uitări.

 

 

Vrăbii

 

mai alaltăieri ținurăm
eu și martorii din umbre un planton
subsidiar, peste templieri cu arcuri
ce păzeau în giulgiuri albe
un apus incendiar…

am văzut cum timpul plânge
pe la colțuri de amiezi,
cum din marea unui glod de vară
prins în valuri de lumină,
se fac scoici meridiane într-un
umblet intomnatic
resemnat în efemer,

chiar și spânzurați salvarăm
de la moartea ruginie,
am găsit pe coridoare în păduri
cu trunchiul trist,
colivii cu vrăbii care stând închise-n
zboruri blânde
fac zăbrelele fuioare pentru ierni
cu focul nins!…

 

 

Nu am ce să ascund

 

Neîmplinirea frunzelor în arbori
de chihlimbar strigă pe muțeste în
alfabetul păsărilor
de mucegai,
sus
cerul e un talant la schimb cu nordul
vioriu,
jos
se plimbă timpul prin catacombe
de lumină repetentă,
nu am ce să ascund
intre toate astea,
eu
Continue reading „Simon JACK: De prin lume adunate (poeme)”

Adrian BOTEZ: Stihuri

ÎNSTRĂINARE

 

ce voiai să-i spui Lui Dumnezeu – spune-mi mie

ruga ta : inutilă şi oarbă – snoabă-i iasomie :

viaţa-i tot smintită  – bivol de-ncăpăţânare

de-a-l îndopa cu bine – pe cel plictisit de cât are…

 

Cretini şi Lingăi : preluaţi voi comandă… :

mai mult rău nu-i face lumii – TÂRFĂ-N SARABANDĂ… !

şleahta de îngeri vârâţi în arest – o faceţi tocană :

în istorie – nicicând – Răul n-avu-altă hrană…

 

Munţi Circumcişi : cu asta ne-alegem – de-o vreme…

Păduri :  Voievodat Evreiesc – barbare domnìi „caino-gene” …

Zalmoxianului Izvor – cum şi Valahei Fântâne

 

Talmuta”-Mitzbeach-ul – de-acuma – le-or fi…”Perciunate Stăpâne”…

…luminaţi-l cu-incendii – Pământ Milenar :

regretăm ploicica de-artă – „sinistrul” Fanar…!

***

 

BLESTEMATĂ  ŢARĂ – BLESTEMAT POPOR

 

blestemată  ţară – blestemat popor

cu văpaie vină Cristul Cel din Nor !

năvălească Focul – Cristul Mâniat

peste nesimţire – peste mâl spurcat…

 

puţiţi hoit de secoli – hoarde de jegoşi

rânjind cum cretinii – şi trădând voioşi :

în loc de Sfânt Neamul – puţ de căcăcioşi !

cine vrea – vă scuipă – demenţi şi râioşi !

 

…ardă toată lepra – sânge şi puroi

din piscuri de munte – până în noroi

cei ce-or vrea  – aicea – doar atât să vadă :

 

fulgii de cenuşă – nu fulgi de zăpadă…

…în vâltori cleioase – şi-n crater căscat

nu e Românie : -i funest Bal Mascat…!

***

 

PALOŞ SMULGE – DIN MÂNA-UNUI CĂZUT DAC

 

Paloş smulge – din mâna căzutului – în Bătălie – DAC

şi fii Viteaz-Furtună – fii CAVALER VALAC !

…tu – laş ascuns printre vieri – ce-nspre nămol eu mân

pretinzi ca…”om” să te numeşti ?…şi : „bun român” ?

 

…”şi ce dac-au fost (ziceţi voi…)  – cândva – Voievozi-Tragici Martiri ?

Ei au fost Sfinţi – hrănind – într-una – ARCUL

VALACUL

– cu Vii-Vânjoase Corzi  – nu cu moarte-amintiri !

…dar nu se recunosc – defel! – Voievozii-Aceia – -n noi – cretini ceacâri

cum leii nu-şi regăsesc obârşia-n catâri !

 

ori – singuri – vă jupuiţi de lene şi prostie

ori pune Crist „hingheri-heruvi” – cu şbilţ să vă…”tămâie”!

iute spălaţi-vă de lepre şi de tembelism

 

să mai păstraţi cu Cerul – încă – …SFÂNTUL ISTM !

…altfel – molcom – veţi arde sub Tălpile de Iad :

da  – tocmai voi – cândva – Ctitori de Neamuri şi-ai Limbii Vad !

***

  Continue reading „Adrian BOTEZ: Stihuri”