Ala MUNTEAN: Poate cândva…

Când cerul e brăzdat de-atâția nori,
Tu îmi trimiți un bob micuț de soare,
De viață-un strop venit din depărtare,
Purtat cu drag în suflet… de cu zori.

Când gândurile ploaia-mi necăjește,
Umbrește razele ce-mi dau Lumină,
Tu știi…atunci mă simt ca o străină
Și doar iubirea ta mă încălzește.

Când vântul își îngână-a sa cântare
Prea jalnică, pe strune de viori,
Dorință-arzândă-n ochii visători,
Speranță e s-audă-a ta chemare.

Când frunza se desprinde de pe ram,
Iar toamna își impune-a sa culoare,
Îmbracă-mi sufletu-n veșmânt de floare!
Poate cândva și eu floare eram…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

16 septembrie 2019

Lasă un răspuns