Vacuum

În derizoriu chiar și gându-i prizonier
el are aripi smulse-n echivocul
unui somn pe Marte,
tresaltă anotimpul sacagiilor uciși
in setea ploilor amfibii,
doi monștri din lut își fac siesta lunii
dinspre-noptarea sicrielor din ceară
ei se câznesc să facă liniștea morților
cu ramă, un dulce must băut în beciuri
arondate la prigoană,
și-atât de nebunesc e golul din catrene
ce fost-au scrise-n pergament
din vânt,
Vacuum pedepsit în lirice exoduri ce-și
duc în veacuri poeți ce au cântat strivirea
in sublim, încarcerând o inimă-n
cuvânt.

***

a doua talangă a sunat fals
poate că îngerul a lăsat-o legată pe flamura
ochiului drept,
nu văd departe, văd atât cât inima-mi
soarbe din vânt
miazăziua uitării transplantată din toaca
ochiului stâng, ce stă acum în clopotul
unui apologet desculț de rătăcire,
endemic coralul mărginimilor de ape
inflorește în micimea călcatului
in perle deocheate de Ane fără zid,
surâsul unui clop pe capul
unui Papă,
ademenește tiara unei fiare ascunsă-n
rusticul unei toamne ce face din
talăngi, temple în sunete de moarte.

Inserții dezavuate

dau de mine chiar și-n ora pustnicului
din ape sub moloz,
spăl picioare la satrapi cu plete
strânse-n coifuri de bazalt,
sunt pretutindeni prin colțuri strâmte
de anafură catapultata din ziduri rotunde
in semne criogenate de falange
ce știu a scăpa cruci înclinate
pe rictusul unui clovn romantic,

dau de mine
când mă întorc acasă, în pragul ușii
și nu știu ce cheie s-ar potrivi
ca să trec drept prin mine!…

Simplu, toamna…

Splendoare vie atârnată peste aer
minune postum
in ecouri reîntoarse la pământ,
strigăt plutind în haine ruginii la sindrofii
regale, unde paiațe nemascate reîncarnate
stau paji înamorați în trena
prințeselor din frunze ce se prefac
în vânt,
Continue reading „Simon JACK: Inserții lirice” →