….Lumina mi-a lăsat Scânteia din care
mi-am dat gândul în amnar,
să zicem când zorii se-ntreceau cu cocoșii din cântat,
fără diapazon!
ieșise o mocirlire în filozofia sunetului, capsomani însă,
zorii își făceau de cap, aducând saturnalii întru întâmpinarea
razei celei dintâi…
pe fază totdeauna,
Soarele se zburlea în coadă de păun
și nimicea câmpul de albastru sub razele cu focul dezvelit,
luasem pentru Poema noastră un curcubeu,
dar nu un curcubeu la voia întâmplării,
nu frate Avicena!
aveam curcubeul noastru,
un umblător al tuturor vârfurilor de munte,
un contemplator al tuturor văgăunilor care-și sticlea sufletul
în lacrimile de zăpadă ale munților
care-i știau respirul de metaforă…
metaforă din care ne-am apropiat de ea!
Curcubeu făcându-ni-o,
un curcubeu care ne lăsa mângâiul peste depărtarea
cât un oftat de clipă,
un curcubeu care ne punea de fiecare dată mângâiul pe pervazul neliniștilor,
de unde-l luam sorb cu sorb să ni se fie panaceul…
ruga ne urca serpentinele Credinței,
convinsă că înțelegea Curcubeul de Bacău,
cum puneam intitulare de aproate unui nume…
stați,
mai aveți răbdare preț de-o carată!
diamantul Prieteniei noastre este șlefuit erasmusian,
cu atât mai mult ne plimbăm prin Bacău,
fără să fi mers vreodată prin arterele lui…
și ce miros sângele pe care ea-l risipește-n fiece ungher
băcăuan, ca, mai apoi,
să ia această aromă să o presare munților,
că e zăpadă ori hățiș luxurian,
iată de ce tresărea DILIMANDJARO,
muntele nostru de spirit pe care coboară Soarele
să-și frece amnarul fiecărei raze în parte,
de unde ritualul dimineților noastre se împarte cu DUMNEZEU care ne pomenise de TITANIA,
pentru că de TITANIA facem vorbire-n Poema de doi:
Curcubeul de Bacău!
și DUMNEZEU ne-a dat Îndemnu-I să nu lăsăm timpul,
dară timul…
timpul!
credeți voi, Cinstite Cititorule, că s-a lăsat?
aș!
atâtea bețe-n roate, că ni se stricau șlefuitoarele,
iar erasmiadele refuzau să iasă la strada mare
fără ținută la patru ace…
TITANIA!
iată noua chemare,
Chemare cu toate fasciile divinuluii,
iar când vom declara deschis balul,
nici nu vrem să nu vă-nchipuiți, Cinstite,
calești câte
și ce harnașamente ar avea inorogii…
falii de parsec și margini de găuri teszle vor imita firescul,
dar cu un ochi în șapte-șapte-șapte!
veți sesiza invidiile, invidii, care,
aflam dinainte de a pune vârf de peniță!
puseseră pe fugă fricile tuturor lumilor…
ha-ha!
dar noi ne scoboram de Poemă să ridicăm fileul cerului
atât cât mingea ridicată,
TITANIA să o zvârle-n palatele Polarei,
știe ea sigur de ce noi asta i-o gândeam…
da, Cinstite,
mai supărăm și noi, dar gândul ne este mereu curat,
iar de azi, marți, 15 de octombrie, a lui 2019,
în Pragul 188, din Dumbrava Roșie,
avem Profesorul meu de Prețiozități – MNIERU!
așa că mereu veți găsi așternuturi frumos îmbietoare-n metafora pe care vi-o aducem întru desfăt:
TITANIA Poema Curcubeului de BACĂU!

—————————-

Marin BEȘCUCĂ

15 octombrie 2019