Adrian BOTEZ: Descântec de nai (poeme)

VIBRÂND

 

vibrând – vibrând – vibrând – vibrând

s-a smuls – din neființă – -n fire

informu’ – -ascuns sub  Forma-Gând

chirciri meschine – în Liturghisire :

Forme – slăvesc DOMNUL CÂNTÂND !

 

…privești boțirea Lumii – -n lucruri

amețitoare-ori  – sceptic – coborânde :

e-o ARMONIE DE COLINDE

și Măreție : plin te bucuri !

 

Îngerii vin să șlefuiască

lumini – Serafii-nvață să Iubească

Ordinea-Strună-o-ntind Heruvii

 

în Lumea Celor Patru Fluvii…

…frumos era – dar iar va fi

când Crist – din Bezne – va păși…!

 

 

ORICÂTĂ PLOAIE ORI NINSOARE

 

oricâtă ploaie ori ninsoare

se-așează – între noi și Soare

oricât Cetăți se tot fărâmă

ocrotiți suntem – Sus – la Stână…!

 

cleioasă de mocirle Lume :

noi stăm cu Crist la Joc și Glume

cântăm – în noi și în Oglindă

tainica Lumii Noi  – COLINDĂ !

 

din amintiri umflăm baloane

aplaudă Îngeri – din Balcoane :

e Rai – Fecioară Neagră – BEZNĂ !

 

…Cântecul te-a rănit la gleznă…

…Oștiri de Candele se-aprind

în Munții-Eterni – ce ne cuprind…!

 

 

ADEVERIREA MODERNĂ…

 

…”Hristos-Dumnezeu

la toate se gândește

cuminte cumpănește

desăvârșit hotărăște…!”

 

..dar noi ne-am retras – demult și

cu totul – din

Afacerea – Grasă și

Plicticoasă – a

Acestei Lumi : stăm

închiși – îngroziți (noi înde

noi înșine !) – într-o

Bulă Surmenată  – dilatată

imens – de atâta

Translucid – și vedem – prin

Ea – Facerea și Desfacerea

Cosmică – precum o activare

banală – a unui

novice – pe

Internet…

 

 

DANSUL SATANEI  ÎN COSM’ SE LĂRGEȘTE

 

Dansul Satanei în Cosm’ se lărgește

vulcanii-i stinge – mări istovește

peste gunoaie – Timp horcăiește…

…Crist – răbdător – de pe Cruce privește…

 

…e-o Vale – tot Vale – și tot prăpădește

Satana Extatic  – nebun  – se rotește :

din gheare-i – pe rând – Nădejdea îi scapă

Norocul și Firea – Sfânta Măsură îl sapă…

 

Dansul Satanei se-nvârte în gol

s-a uscat – terminat – grețosul lui rol :

Histrionul Nebun reverenți risipește…

 

…stricată-i Mașina – la nimeni vreun clește…

…Arhanghel de-o arșiță ! – te prăbușește :

Luna te-ngână : Mătrăguna sporește…

 

 

CRIST ȘI SCRIPCARUL

 

Crist nu îngăduie  – -n dementele lumi – vămuire

Crist ‘și-unește răni cu căzuții din fire

Crist larg își sfâșie piept – să-ncapă al nostru păcat :

Crist  – Cel de Răi – în toi de primejdii – chemat…

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: Descântec de nai (poeme)”

Ileana VLĂDUȘEL: Rugăciunea

Rugăciunea

 

Mi s-a oprit în piept o rugă oarbă

De mila care pașii îi îndruma.

Mă închinam la cer să fiu iertată

Cu aceeași mână ce păcătuia.

 

Cerșeam la cer o ultimă iertare,

Aceeași ultimă de-un timp încoa’

Tot promițând că nu rămân datoare

Și-n acest timp păcatul se-întărea.

 

Se scuturau tulburător de albe

De îngeri, lacrimi pentru ruga mea

Ce răstignită în piept fără scăpare,

Tot pentru mine biata se închina.

 

Ce milă Doamne, o ce milă mare

Ai pus în rugăciune, că și-așa

Strivită de a vieții încercare

Mă tot ridică rugăciunea ta!

 

Mă doare Doamne, sunt fără scăpare,

Am risipit din harul Tău divin,

Simt că te-am jefuit de rugi și doare

În pieptul meu icoana când mă închin.

 

Nu știu cum ai făcut că arde tare

De fiecare dată când mă pierd,

De parcă în crucea răstignirii tale

Păcatul meu înfige un piron.

 

Ce rugă Doamne ai pus să stea-n hotare

Păcatului ce omul l-a învins,

Că orice vinovat are scăpare

Dacă-n regrete sufletul e prins!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

3 decembrie 2019

Árpád TÓTH: Freamătă ușor pădurea (poeme)

Bradul

 

Vreau să fiu doar un brad mare

Și ani mulți ca să trăiesc,
Dar când de Crăciun mă taie,
Repede mă prăpădesc!

Așa frumos împodobit,
Mulți copii înveselesc,
Cadouri multe de-au sosit,
Tot sub mine poposesc!

Dar unde sunt acei copii,
Care pe străzi, de frig crâșnesc?
Rupeți-mi doar o crenguță,
Viața să le-o îndulcesc!

 

 

O vibrație Divină

O vibrație Divină
Mi se prelinge pe față
Și  în clipa ce o să vină
Tentaculele-i mă-nhață.

Mângâierea-i e de înger,
Conștiința îmi e trează,
Eu rigid… sunt băț de sânger,
Adierea fin vibrează.

Cu acea euforie
Gust din a clipei dulceață,
Stând pe un pisc de glorie
Când gândurile-mi îngheață.

 

 

Freamătă ușor pădurea

Freamătă ușor pădurea
Sub trilul meu dulce de pași,
Ceru-mi dăruie savoarea,
Deasupra brazilor trufași.

Un mic izvor din depărtări
Clădește vaduri din alei,
Cu susuru-i spre patru zări
Și calmul frunzelor de tei.

Mii de păsări concertează
La marginea unui desiș,
Când soarele scânteiază
Din tufele de zmeuriș.

Un poet cu lira-i strâmbă
Mă chinuie-n suflet de zor,
Chiar și brazii mi se strâmbă
Și nici la mers nu prea am spor.

Continue reading „Árpád TÓTH: Freamătă ușor pădurea (poeme)”

Adrian BOTEZ: A ieșit – din umbra-i delicată – INOROGUL (stihuri)

VIBRÂND

 

vibrând – vibrând – vibrând – vibrând

s-a smuls – din neființă – -n fire

informu’ – -ascuns sub  Forma-Gând

chirciri meschine – în Liturghisire :

Forme – slăvesc DOMNUL CÂNTÂND !

 

…privești boțirea Lumii – -n lucruri

amețitoare-ori  – sceptic – coborânde :

e-o ARMONIE DE COLINDE

și Măreție : plin te bucuri !

 

Îngerii vin să șlefuiască

lumini – Serafii-nvață să Iubească

Ordinea-Strună-o-ntind Heruvii

 

în Lumea Celor Patru Fluvii…

…frumos era – dar iar va fi

când Crist – din Bezne – va păși…!

***

 

ORICÂTĂ PLOAIE ORI NINSOARE

                                         

oricâtă ploaie ori ninsoare

se-așează – între noi și Soare

oricât Cetăți se tot fărâmă

ocrotiți suntem – Sus – la Stână…!

 

cleioasă de mocirle Lume :

noi stăm cu Crist la Joc și Glume

cântăm – în noi și în Oglindă

tainica Lumii Noi  – COLINDĂ !

 

din amintiri umflăm baloane

aplaudă Îngeri – din Balcoane :

e Rai – Fecioară Neagră – BEZNĂ !

 

…Cântecul te-a rănit la gleznă…

…Oștiri de Candele se-aprind

în Munții-Eterni – ce ne cuprind…!

***

 

ADEVERIREA MODERNĂ…

 

…”Hristos-Dumnezeu

la toate se gândește

cuminte cumpănește

desăvârșit hotărăște…!

 

..dar noi ne-am retras – demult și

cu totul – din

Afacerea – Grasă și

Plicticoasă – a

Acestei Lumi : stăm

închiși – îngroziți (noi înde

noi înșine !) – într-o

Bulă Surmenată  – dilatată

imens – de atâta

Translucid – și vedem – prin

Ea – Facerea și Desfacerea

Cosmică – precum o activare

banală – a unui

novice – pe

Internet…

***

 

DANSUL SATANEI  ÎN COSM’ SE LĂRGEȘTE

 

Dansul Satanei în Cosm’ se lărgește

vulcanii-i stinge – mări istovește

peste gunoaie – Timp horcăiește…

…Crist – răbdător – de pe Cruce privește…

 

…e-o Vale – tot Vale – și tot prăpădește

Satana Extatic  – nebun  – se rotește :

din gheare-i – pe rând – Nădejdea îi scapă

Norocul și Firea – Sfânta Măsură îl sapă…

 

Dansul Satanei se-nvârte în gol

s-a uscat – terminat – grețosul lui rol :

Histrionul Nebun reverenți risipește…

 

…stricată-i Mașina – la nimeni vreun clește…

…Arhanghel de-o arșiță ! – te prăbușește :

Luna te-ngână : Mătrăguna sporește…

***

 

CRIST ȘI SCRIPCARUL

 

Crist nu îngăduie  – -n dementele lumi – vămuire

Crist ‘și-unește răni cu căzuții din fire

Crist larg își sfâșie piept – să-ncapă al nostru păcat :

Crist  – Cel de Răi – în toi de primejdii – chemat…

 

El vine și iartă – iertând firea Lui

ți-alină Chip Ars – căci e Chip de-Alelui

tu  – Măcelar  – la El înveți să suspini – chiar cu Sânge pe Mâini:

ucenicești – Victima-Frate SĂ-NVII – chiar dintre Câini…

 

Să Iubești – Ctitorești – și să Zbori cu Fluturi Hai-Hui

căci tot ce visează – sunt Îngerii Lui :

faci popas – înțelept – pe Gura de Rai

 

și-i descânți Răstignitului – Rana de Nai !

…eu – Scripcarul cel fără de Nume

cânt doar pe-o Strună – dar pân’ la Minune !

***

 

RUȘINEA  DEMIURGULUI

 

Zilele Berii”  – “Ziua Cârnatului”…

dar o Zi a… “Amintirii de Sine”…?!

…știu că nimeni n-o să mai facă niciun bine

dar : “ce faci – face-ți-se-va” – “în numele Tatălui”…!

 

omenire – Bulă Puturoasă

plutești – în văzduh – la Măseaua Scoasă…!

omenirea – Lepra Normalului

a uitat : orice Apă – datorește Malului…!

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: A ieșit – din umbra-i delicată – INOROGUL (stihuri)”

Virginia Vini POPESCU: 1 Decembrie – Ziua Națională a României (grupaj poetic)

SĂ NE UNIM DIN NOU, LA ALBA !  

 

Român frumos, născut din mare,

Din Dunăre şi din Carpaţi,

Ridică-ţi fruntea către Soare,

Adună-ţi mândru, ai tăi fraţi!

 

Să ne unim din nou, la Alba,

De ziua României Sfinte.

Să-i strângem, de prin lume, salba,

Să-i punem jerbe pe morminte,

 

Să ne cinstim înaintaşii,

Să ridicăm spre Cer, drapel,

Regii Unirii şi ostaşii

Să îi pictăm, din nou, pe el!

 

Să mai sorbim din Cer şi Mare,

Puterea de a înflori,

Să rezistăm la încercare

Şi să trăim spre a iubi!

 

 

ARGINTUL BRAZILOR CĂRUNŢI  

 

Argintul brazilor cărunţi

Depus pe fruntea milenară

Şi azi vorbeşte despre mulţi,

Care-au slujit această ţară.

 

Ş-acum îşi amintesc destui,

Prin datul Domnului rămaşi,

Cum în tranşee n-aveau cui

Să-şi plângă dorul de urmaşi.

 

Dorinţa pentru pacea gliei

Şi pentru tihna-n cuibul lor,

Pentru sădirea bucuriei,

Le-a fost marcaj învingător.

 

Continue reading „Virginia Vini POPESCU: 1 Decembrie – Ziua Națională a României (grupaj poetic)”

Adina POPESCU: Scrisori din ţara de mătase

Izvor, altar în stâncă, vin îngerii și îl sfințesc, apă ninsă, prinsă în oglinda lunii,
răsfrânge rugăciunile cerului,
iarbă să fie, strălucitor Smarald,
câmpie în care să coboare stelele,
frunza de verde, îngălbenită, ruginie,
suspin crengilor să fie
în chemarea luceafărului,

Fierbinți să înflorească bujorii de Munte
tu, aripa zborului, frânt,
căuntând pragul bisericii…
până unde iubirea mea a ajuns?
singură îmi veghez Steaua,
o ascult cum cântă vioară și arcuș …
multe, multe ere a străbătut!
să ajungă în inima mea,
urmă găsită adânc în drumul
Raiului către mine!

Pavat cu umbrele vântului, porți în floare
la fiecare răscruce, ușor sărutate,
în aripa brumei, zbatere, petale colorate, mereu spre inima mea
arzândă dragoste, numărată în pietre,

Câte valuri te aduc și te răsfrânge înaltă broderie, clipă în dragoste?
Steaua lui știe, vremelnicie a îngerului
de a te alege și poruncește
„înflorește, înflorește și fii!”

cui să dăruiesc înflorirea de
în lanul tău de pădure soarele nu-i?
cântec de cuci la Răscruci nu-i, nu-i!
zbateri în Colibri împietresc
în umbre colorate,

cerne, cerne roua cerne?
râuri de gheață din spre cer se preling
și aripi au păsări de apă, statui înghețate
încremenitei în frumusețe !
picurată de rouă lacrimi fragede de îngeri
în fața pașilor tăi, lujeri de sălcii vor înfrunzi!

Ce fel de paradis îmi ești de ți se închină cântecul de dragoste al Păsării Vis?
soarele, miezul pământului ,Creangă Bradului, leagăn miezul soarelui,
bulgare în mâinile nevăzutului?
îngeri argintul în Cetina Bradului
cădelnițează prin iarnă,
binecuvântare mirului!

unde mai e sărbătoarea ,iubitul meu,
de a se înalță în văzduh troiță de credință? zadarnice înfloriri împodobi-vor
lemnul învechit,
Nu e nimeni să scuture spinii
de pe fruntea Sfântului!

iubirea în Pietrele ce stau de veghe Aleilor, iubind își strânge aripile, pasăre,pasăre,,,
e noapte ,acoperă tăcerea Mesei de Piatră
să audă doinele Jiului!
Continue reading „Adina POPESCU: Scrisori din ţara de mătase”

Emilia-Paula ZAGAVEI: Țara mea

Țara mea

 

Țara mea, poem și cântec
Cuvânt viu săpat în inimi,
Țara mea, iubit descântec
Sufletul aș vrea să-ți vindec.

Țara mea cu munți și văi,
Cu despletite cărări,
Doină ce răsună-n căi
De lumină și văpăi.

Țara mea, lacrimă arsă
De dureri apăsătoare,
Ne ești mamă, ne ești casă,
Hrană ce ne stai pe masă.

Țara mea, ne ești alean,
Mângâiere și lumină,
Tu transformă-mă-n oștean
Să înfrunt pe cel viclean.

Țara mea, ne ești poveste
Cursă-n istorii amare,
Mulți încearcă să conteste
Calitățile-ți oneste.

Mulți încearcă să dezbine
Scumpul tău popor bribeag,
Ura soră ne devine
Transformîndu-ne-n bovine.

Nu-i lăsa să ne ucidă,
Nu-i lăsa să ne-asuprească,
Nu-i lăsa să ne decidă
Soarta noastră translucidă.

Țara mea, adu acasă
Tot poporul tău cel sfânt,
Să te transforme-n crăiasă,
Să te facă iar mănoasă.

Adu frații iar în țară
Să nu mai fie străini,
Împărțeala să dispară
Țară și diasporă.

Rudele devin străine,
Frații azi nu mai sunt frați,
Dușmanii vor să îți termine
Idealuri vechi, creștine.

La mulți ani, iubită țară,
Binecuvântări cerești,
Sărutăm a ta comoară,
Cu dragoste ne-nconjoară!

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

1 Decembrie 2019

 

Daniel LUCA: Mă cațăr pe ramurile umbrei (versuri)

Trenul

 

Trenul acesta

m-a uitat pe peron

un fluierat

și-a plecat

hăbăuc

de unul singur

nu are nevoie de conductor

și la stația următoare

se va lipsi

și de mecanic.

 

 

Carnețelul

 

Din carnețelul acesta

lipsește

o pagină

au rămas doar

bucățele de hârtie

agățate de agrafe

mă strecor

mă întind

mă prind

și sar

în pagina următoare.

 

 

Îmi pare rău

 

Nu am fost atent

când te-am dezbrăcat

și sânul tău stâng

a rămas

în sutienul

desprins

îmi pare rău.

 

 

Sărutul

 

Când ți-am sărutat

pleoapele

ți-am atins

privirea.

 

 

Restaurantul

 

Restaurantul meu e deschis

o dată în viață

poftiți

azi e acea zi

pășiți cu încredere

intrați

și serviți

un deget

o palmă

o ureche

un ochi

o limbă

un rinichi

un plămân

în fine

care cum vrea

găsiți acolo cuțit

luați și tăiați

cuptorul și plita

sunt pregătite

nota de plată

sunt eu!

 

 

Ușile

 

Șoferul

apasă pe buton

și îmi prinde

poemul

între uși.

 

 

Himalaya

 

Am îmbrăcat

munții Himalaya.

Continue reading „Daniel LUCA: Mă cațăr pe ramurile umbrei (versuri)”

Daniela GUZU: Poesis

fericire

 

te-am trăit preț de câteva poeme

aici la mine-n ograda cu vise a Soarelui

cuvinte respirând clipa îmi izvorau din piele

eram un rug aprins în carnea zilei

dincolo de anotimp de lume de prejudecăți de blesteme

 

te-am trăit preț de-o beție albastră

lichide stelele-mi inundau orbitele dorinței

trupul cerului își metamorfoza constelațiile

și mă năștea mereu în zodia brațelor tale

irepetabil

 

te-am trăit preț de-un sărut

așa cum primăvara sărută prin verde de iarbă trupul pământului

așa cum ape învolburate-n furtună

cutremură înalță afundă sfărâmă

corăbii navigându-și destinul

 

te-am trăit preț de-o privire

ochii mei deveniți guri flămânzite

și

adânc însetate

te-au sorbit

cu toți porii papilelor

te-au redimensionat atât de fidel pe retina sufletului

încât

oricând te-aș putea reda

la fel de întreg

lumii!

 

te-am trăit

 

fericită sunt

că acum

viețuiești

în mine

 

 

hârtie de calc

 

ziua mi s-a așezat pe chip precum o foiță de calc

degetele orelor îmi creionează pe ea

conturul

meticulos

exact

insistă în dreptul ochilor

nasului

buzelor

 

adâncesc bine

până spre durere

 

imobilizare impusă

 

respirația agonizează

intră în

stare de alertă

lovește cu pumnul în pereții de sticlă

exagerat de securizați

ai clipelor

 

ajunge!

 

ochiul ținut deschis își sângerează lacrima

 

încă puțin

copia e gata

se aude din culise

 

eliberarea întârziată

face o nouă victimă

 

foița imprimată

mâine va completa

cartea mea

de istorie

 

 

ieri

 

cu lumină îmi hrănește bătăile inimii poemul tău

și ziua e-un cerc care mă respiră-ntre coaste

Continue reading „Daniela GUZU: Poesis”

Marilena Ion CRISTEA: Emoții lirice

Scrisoare către țara mea 

 

Draga mea țară,

în ziua aceasta ce zboară,

lin, ca o pasăre rară,

gândul meu e aproape de tine,

și-aș vrea să-ți pot da,

tot ce-i mai frumos și mai bun

în inima mea!

 

Îți scriu o scrisoare,

că-i sărbătoare,

și vreau să cunoști,

ce gândesc despre tine,

mi-am pus și ia pe mine,

să pot să-ți vorbesc

în stil românesc!

 

Sunt românul târziu,

de aceea îți scriu,

că am încă spiritul viu,

și aș vrea să fac mai mult pentru tine,

dar timpul trece și vine,

mereu se atinge de mine,

iar drumurile îmi sunt serpentine!

 

De-aș fi o floare,

ți-aș aduce puțină culoare,

roșie, galbenă, albastră,

și m-aș așeza la fereastră,

ca să-ți văd strălucirea în soare!

 

De-aș fi o pasăre-n zbor,

aș urca pân’ la nor,

cu aripile mele cele mai noi,

și, fără să mă uit înapoi,

m-aș avânta către cer,

să pot admira,

privelistea ce se deschide în fața mea!

Îmi place să-ți admir munții,

izvoarele din dreptul frunții,

dealurile tale îndrăznețe,

cu crestele lor lunguiețe,

câmpiile-ntinse și verzi,

livezi inflorite, cât vezi,

râuri, pârâuri ce curg lin la vale,

și se îndreaptă către Dunărea mare,

și, cum, înfrățite, aleargă,

în armonie, spre Marea cea Neagră!

 

Dacă aș fi un pictor, chiar fără talent,

aș pune accent în lucrările mele,

pe strălucirea din stele,

pe descântul de iele,

și aș așeza printre ele,

cel mai pur și frumos sentiment,

iubirea-mi adâncă, de român întregit,

și un dor nesfârșit!

 

Dacă aș fi un umil cântăreț,

cu glasul suav de copil îndrăzneț,

ți-aș cânta cu candoare,

un cântec ce l-am furat,

fără să fiu condamnat,

din susurul izvoarelor tale,

atât de reci și vocale,

din freamătul pădurilor tale,

cu crengile mereu foșnitoare,

din murmurul apelor ce lin curg la vale,

într-o măreață splendoare..

și aș canta cu o octavă mai sus,

și pentru cel ce s-a dus,

pe alte meleaguri, străine,

cu gândul acasă, la tine,

că doar și el ți-aparține!

 

Și dacă istoric aș fi,

cu drag aș vorbi,

Continue reading „Marilena Ion CRISTEA: Emoții lirice”