HIPERBOLA POETULUI PAN
Să mă lovească fulgerul aș sta
de-aș fi hotar împotmolit în soare,
să ard, să scap împletitură de fum între
stele fără un drum
s-aduc peste voi ierni cu vedere
la cer,
să vă spăl cu nori pe picioare în ger
infloriți din ursite crescute sub
țurțuri om fi împreună diademe
curate pe frunți de icoane spălate
in matcă de fier,
mijlocul vostru să fiu in mulțime
piatră necioplită pe soclu de post în zi
suspendată,
gară centrală între sutane cu rost
de himere fanare
să vă trimit pe toți în trenuri de noapte
cu păsări la un loc în colivii
călătoare,
și-am să vă fac cu mâna dreaptă
de-a stânga în timp
meridian de înălțare,
să vă întoarceți la mine pierind
cu toții
pe stâlpi prea fierbinți,
impreună cu mine, implorând la pământ
dezlegare…
NEGREȘIT
negreșit îmi vei face cu mâna din aripi
când zboru-ți huzur îl așez
in căderi înnoptate sub sfârcuri din fum,
negreșit iluzoriu-mi vei strânge
lumina de veghe
pecete de rug,
din buzele fragede-apoi îmi vei da
Răsăritul,
voi crede că tu
nesfârșită plăcere din pom
ești tot una cu rodul,
negreșit te vei zbate apoi
printre mâini și aripi să-mi dăinui prohodul
când eu
milenar mă scufund, odată cu tine
in singur trup incantat de iubire!
DOR DE COPILĂRIE
Ai mai trecut pe-aicea oare
copilărie-n tanganezi și în sandale?
mirosul tău îl simt în coate
julite-n veri cum n-au mai fost,
mi-era asfaltul loc de joacă
aveam armată de șotroane și o mulțime
de povești,
ai mai trecut pe-aicea oare
prin lumea mea ce-acum mă-ntreabă
de tine-n nopți cu vise-mpărătești,
mai bag de seamă uneori
sunt tot copil
dar fără răni la coate, șotroanele sunt
mici acum și seamănă mai mult
c-un drum,
te am cu mine-n clipe grele
sărac cum sunt
te port mereu în buzunare,
și-acum când scriu te simt cuminte
printre rânduri, îmi lași pe tâmplă o umbră
răzătoare,
ai mai trecut pe-aicea oare
copilărie-n tanganezi și în sandale?!…
DIN JURNALUL UNUI SINGURATIC
Suiș și coborâș mă-ndeamnă
să trag cortina cerului-napoi,
legat de tălpi și gleznă-n noapte
cu ochii strânși, să mă ridic spre altul nou,
Las totu-n urmă azi eretică schimbare
boem nălucii vechi îi poruncesc,
să lepede ruina drumului din spate
s-o ia-nainte zburând fără îndemn,
Iluzii, visuri și dorințe oarbe
m-or aștepta acum la margini de final,
ce mai contează când melcul fără iarbă
se tot târăște pe dune de asfalt?
Îngădui dar să mă sfădesc cu umbra
unui trecut ce-mi șade peste van,
s-o mai întreb de ce mi-a luat speranța
să pot zbura cât mai eram un fald.
Acum rănesc stigmate vindecate
in coaja unui braț ce nu-l mai am,
sunt tot mai singur și iar răgnesc în șoapte
neauzit mă fac într-un ecou infam.
RECE
Îmbălsămarea suspendată deasupra
pogoanelor de iarnă
mereu neterminată a prins aripi
in trupuri de piatră,
mirosul ei e dulce sonor
cheflii stelari arvunesc încontrarea
Carului Mare cu pomi fructiferi
sădiți în altare uitate pe Marte,
rugăciuni infantile zidesc nezidire
guri de ocară plătite-n tăcerea planetelor
mamă, noi edenuri fade
numesc luciferi,
rece e ochiul dezlipirii de cap privirea
senilă devine un șarpe, anacondă în spuma
himerelor oarbe,
gongul din arce plutind peste ape de vraci
bate în răni începutul tămăduirii
impinse sisific în valea strunirii sistolice
ingrădite cu pulsuri din câmpuri
cu maci,
Continue reading „Jack SIMON: Frigul neumblat (grupaj poetic)”
VIBRÂND
Bradul
VIBRÂND
SĂ NE UNIM DIN NOU, LA ALBA ! 
Izvor, altar în stâncă, vin îngerii și îl sfințesc, apă ninsă, prinsă în oglinda lunii,
