Un film de istorie, aşa cum nu s-a mai făcut de mulţi ani, am vizionat recent. „Regina Maria” este singurul film al Centenarului, din păcate. Ar fi trebuit realizate mai multe. Este o tramă excelentă bazată pe fapte reale, ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Regăsim o Românie devastată de Primul Război Mondial, care era măcinată de boală, ținută captivă foametei și deznădejdei, soarta politică a naţiunii era extrem de controversată şi schimbătoare. Deşi am câştigat primul război mondial riscam să pierdem la tratativele de pace teritoriile româneşti promise de Aliaţi premierului Ion IC Brătianu în vara lui 1916 şi căştigate prin luptă sau plebiscit popular. Este un film al recunoaşterii internaţionale a Marii Uniri, care s-a realizat nu numai prin sângele soldaţilor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, prin adunarea de la 1 decembrie 1918 de la Alba-Iulia, ci şi prin tenacitatea casei regale din culisele tratativelor de pace de la Paris. Ca să câştige diplomaţia românească între tigrii marilor puteri a trebuit să se apeleze la frumoasa Regină Maria. În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă, cu acordul regelui Ferdinand şi guvernului Ion IC Brătianu, la Conferința de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii și să lupte pentru o Românie Mare. Cu o distribuţie de excepţie regizorii Alexis Cahill şi Brigitte Drodtloff reuşesc să surprindă perfect personajele istorice cât mai aproape de adevăr. Echipa de actori este internaţională şi joacă remarcabil ceea ce însemna la vremea respectivă fizionomiile diverse ale casei regale din România şi politicienii participanţi la Conferinţa de pace de la Paris din 1919: Roxana Lupu, Daniel Plier, Richard Elfyn, Richard Elfyn, Patrick Drury, Caroline Loncq. E interesant şi de apreciat că Regina Maria este interpretată excepţional de actriţa româncă Roxana Lupu. Ea a jucat magistral rolul de regină, reuşind să fie rece şi severă, hotărâtă şi tenace, dar şi caldă şi senzuală atunci când rolul a impus. Se vorbeşte mai multe limbi în film, elita ţării şi contextul extern era profund internaţional. Engleza, germana şi franceza erau limbi uzuale la Bucureşti.
Filmul prezintă participarea regală la Conferința de Pace de la Paris, care a avut loc în 1919, după Primul Război Mondial. Maria a petrecut săptămâni întregi în Anglia și Franța, negociind în numele țării ei și încercând să obțină recunoașterea deplină pentru schimbările suferite de România după Marele Război. Filmul examinează rolul personal al Reginei Maria în negocieri, precum și opoziția de care s-a lovit acasă și în străinătate, în timp ce familia regală are probleme într-o lume aflată în plină schimbare şi sub pericolul bolşevismului. Regizorul surprinde genial consiliile guvernamentale cu un prinţ Carol isteric şi răzvrătit împotriva mamei, Regina Maria, care s-a opus căsătoriei sale cu prinţesa Lambrino, care risca să dezechilibreze înţelegerea dintre domnul străin Carol I şi aristocraţia autohtonă în urma acordului din 1866. Când prinde prilejul, prinţul Carol se răzbună pe mama sa, umilind-o în şedinţele de cabinet. Dincolo de opoziţia lui Carol, dar şi a neîncrederii soţului ei Ferdinand, interpretat de actor cât mai aproape de personalitatea sa, Regina Maria urmăreşte cu tenacitate interesele României Mari la Conferinţa de Pace de la Paris. Frumoasă şi bine îmbrăcată, făcând parte din mariile familii regale ale Europei, Regina Maria reuşeşte să se impună premierului francez Clemenceau, supranumit „Tigrul”. Acesta îl tot amâna până la exasperare pe Ion IC Brătianu în privinţa unirii Transilvaniei cu România, acceptând doar revenirea Basarabiei la patria mamă. Regina Maria s-a folosit şi de presa mondenă care a urmărit-o pas cu pas prin oraşul luminilor, făcându-i o publicitate ce a stârnit curiozitatea politicienilor. Îl seduce cu privirea,inteligenţa şi câteva lacrimi pe premierul francez în audienţa privată şi acesta promite că va fi de partea României unite la conferinţă, mai puţin Banatul, pe care îl preferă împărţit între ţara noastră şi Serbia. La nceput, Lloyd George, premierul britanic, a ignorat-o pe Regină la un prânz de lucru. Aceasta pleacă intempestiv şi merge la verişorul său regele Angliei. Aici într-un cadru familial, de rude apropiate, reuşeşte să-i impună regelui George interesele României. La reîntoarcerea la Paris premierul britanic îi cere o audienţă şi regina aproape îi porunceşte lui Loyd George să recunoască sacrificiile poporului român în război şi să accepte România Continue reading „Ionuț ȚENE – Regina Maria: filmul despre complicatele culise internaţionale ale recunoaşterii României Mari”
Cred că orice european ar trebui să vadă filmul lui Costa Gavras din 2019 ”Adults in the room”, care developează conducerea Uniunii Europene ca o prelungire a intereselor germane și a unor bancheri cinici preocupați doar de bani și numere. Filmul este o radiografie despre criza creditelor din Grecia anului 2015, când partidul de stânga, cu nuanțe radicale, Syriza, condus de Alexis Tsipras, încearcă să renegocieze statutul țării cu Comisia Europeană de la Bruxelles. Regizorul Costa Gavra surprinde genial psihologia unor politicieni greci naivi veniți, prin votul popular de stânga la putere, în Atena, care au crezut că pot negocia cu eurobirocrații de la Bruxelles o refinanțare a băncilor elene și o iertare sau restructurare a datoriilor istorice. Costa Gavra reușește cu o distribuție de excepție să dea viață liderilor guvernului grec, care în anul 2015 au luat drumul Bruxellului, ca să renegocieze datoria istorică a țării, lovindu-se aici de cinismul unor birocrați numiți, care erau marionetele guvernului de la Berlin și a bancherilor care controlează financiar Uniunea Europeană. Actorii principali Christos Loulis, Alexandros Bourdoumis, Ulrich Tukur, Daan Schuurmans, Christos Stergioglou interpretează realist o epopee a unei țări umilite de birocrați cinici, care își văd doar propriile interese sau ale guvernului german, care conduce de facto Europa. Filmul demască artistic o U.E., ca o prelungire a intereselor Germaniei. Regizorul franco-elen Costa-Gavras a fost premiat pentru „contribuţia sa deosebit de originală la inovarea cinematografiei contemporane” la Festivalul de Film de la Veneţia, unde renumitul cineast, câştigător al unui premiu Oscar, a prezentat noul său film, un lungmetraj dedicat crizei datoriei externe a Greciei. Prezent la Veneţia în 2019, cineastul a prezentat filmul „Adults in the Room”, adaptat după cartea omonimă publicată de Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanţe al Greciei, ce descrie negocierile purtate de Grecia în 2015 pentru reeşalonarea datoriei sale externe. „Există o politică foarte confuză în Europa, care trebuie să se cureţe de acest lucru într-o bună zi, dar nu în maniera în care s-a curăţat pe parcursul ultimilor ani”, a declarat Costa-Gavras. „Sper că toate aceste lucruri se vor schimba”. Jean Claude Juncker, șeful UE, este creionat de regizor ca o parodie, un politician fără putere reală, un executant pus pe glume.
Cum la televizor nu prea ai la ce te uita, în afară de certuri politice sterile și propagandă pro/anti-vaccin, prefer să vizionez filme istorice pe internet. Un film care a fost o frumoasă surpriză pentru mine este ”Petru I al Serbiei” realizat de Republica Serbia în anul 2018 și dedicat eroismului tragic al armatei sârbe în lupta cu austro-ungarii și nemții din primul război mondial. Serbia a fost în stare la centenarul Marelui Război să realizeze un film istoric sub formă de mega-producție despre marea retragere a armatei sârbe prin munții înzăpeziți ai Albaiei spre Marea Adriatică. Din păcate, cinematografia românească nu a mai fost în stare să realizeze o producție istorică de anvergură, nici măcar la o sută de ani de la Marea Unire. Ministerul Culturii este prea ocupat de poneii roz în expozițiile internaționale, de diluarea valorilor cultural-identitare sau cu eliminarea istoriei și geografiei din învățământ. Filmul ”Petru I al Serbiei” este excepțional realizat, cu fonduri substanțiale și în regia unui monstru sacru al filmului sârbesc: Petar Ristovski, care a scris și scenariul. Rolul regelui sârb Petru I este jucat magistral de actorul Lazar Ritovski, care îl interpretează pe bătrânul suveran ca un domnitor țăran ce trăia într-o casă modestă la țară ca un fermier. Petru I este surprins de regizor ca un fel de Moise al vremurilor noastre care își conduce armata și poporul sârb, cu un băț de lemn în mână, în retragerea dramatică prin Munții Albaniei spre insula Corfu unde vasele Aliaților îi aștepta să-i îmbarce. Petru Karadjordjevic a fost exilat din Serbia când era copil, de dinastia rivală Obrenovic. I-a fost negat rolul care îi aparține și i-a fost negată ocazia de a crea o legătură durabilă cu țara unde s-a născut, cu oamenii al căror rege ar fi putut fi. În circumstanțe istorice, el se întoarce în Serbia, stabilește o democrație parlamentară și începe să reconstruiască țara. Dar progresul Serbiei este oprit de izbucnirea Primului Război Mondial, precedat de asasinatul de la Sarajevo. Imperiul Austro-Ungar dorește pedepsirea poporului sârb. Pe 24 iulie 1914 armata austro-ungaria atacă Serbia. După luptele eroice de la Cer și Kolubara, guvernul sârb anunță că retragerea este singura opțiune. Din păcate, Aliații nu au trimis armamentul necesar. Regizorul sârb surprinde cu ironie un transport de obuze și arme franceze, pe care aliații sârbi trebuie să-l garanteze cu foarte mult aur. Armata sârbă, decimată și înfometată, trebuie să se retragă spre Corfu, Grecia, prin munții înzăpeziți din Albania. Filmul surprinde epocal drama unei armate în retragere printr-o țară ostilă în plină iarnă. Regatul Bulgariei a declarat război Serbiei. Cu trupele sale depășite numeric și ca armament, mareșalul sârb Radomir Putnik a ordonat o retragere completă a armatei sârbe în sud și vest prin Regatul Muntenegrului și în, pe atunci, neutrul Principat al Albaniei pe 25 noiembrie 1915. Vremea a fost groaznică, drumurile erau proaste și armata a încercat să-i ajute pe zecile de mii de civili care s-au retras împreună cu soldații și care aveau puține sau niciun bun sau aliment. Dar vremea rea și drumurile proaste au reprezentat și un avantaj pentru sârbi, deoarece germanii și bulgari nu au putut trece de munții albanezi. Astfel, mii de sârbi care au fugit din patria lor au reușit să scape de capturare. Cu toate acestea, sute de mii de oameni au pierit din cauza foametei, a bolilor, de sete, hipotermie, și din cauza atacurilor făcute de către forțele inamice și a bandelor tribale albaneze, ca răzbunare pentru conflictele militare dintre armata sârbă și gherilele separatiste albaneze petrecute între anii 1912-1913. Lupii care urlau lugubru atacau în haite soldații rătăciți. Peisajul surprins de regizor este apocaliptic. Singurul care oferă încredere și umanist este regele sârb. Albanezii îi ucideau pe soldații sârbi care rămâneau bolnavi în urmă ca să-i jefuiască. Regizorul surprinde povestea unui tânăr soldat sârb și experiențele sale dramatice în luptă și retragere, dar și despărțirea de mama sa care revenea să-l caute pe front ca să-i aducă ciorapi groși și haine de iarnă, în urma scrisorilor trimise acasă. Trama filmului ține în priză privitorul. Prietenia dintre soldatul sârb, care moare la un moment dat înghețat în munții Albaniei, cu un băiat de trupă căruia nemții i-au ucis mama, tata și cei șapte frați este înduioșătoare. Jertfa soldatului sârb care nu-l lasă pe băiatul bolnav să moară în pădurile înghețate ale Albaniei este dramatică până la lacrimi. Copilul de trupă devine simbolul supraviețuirii trupelor sârbești înfometate și zdrențuite în retragerea lor dezastruoasă ce seamăna cu fuga Marii Armate a lui Napoleon din Rusia anului 1812.
În timpul retragerii sârbilor înfometați, bolnavi și hărțuiți, aproximativ 200.000 au pierit în munții albanezi și mai multe mii au murit odată ce au ajuns pe insula grecească Corfu. Din cauza pierderilor masive de vieți omenești, retragerea armatei sârbe prin Albania este considerată de către sârbi a fi una dintre cele mai mari tragedii în istoria națiuni. Regizorul surpinde epuizarea militarilor sârbi ajunși pe plaja Adriaticii, care pur și simplu mor cu miile pe nisip datorită epuizării. Regele Petru I merge printre muribunzi pe o mare plajă devenită un vast cimitir de cruci. Încearcă să-i îmbărbăteze în ultimele clipe pe soldații fericiți că vorbesc cu Regele lor. Circa 5000 de soldați sârbi morți sunt legați cu bolovani și aruncați din bărci în mare. Marea a devenit cunoscută drept Cimitirul Albastru (Plava Grobnica). Ea se află în apropiere de insula greacă Vido. Soldatul poet sârb Milutin Bojić a scris un poem numit Plava Grobnica sau pentru a-și comemora camarazii căzuți. Poemul de paisprezece strofe, Bojić exprimă soarta tragică a Serbiei, a cărei armată a trecut prin Muntenegru și Albania în insulele grecești Corfu și Vido, câteva mii de soldați sârbi aflați pe ultima dintre acestea fiind îngropați în mare. „Clopotele bisericii noastre anunță totalul morților în loc de ora exactă”. Azi, în Corfu este un muzeu al dramei sârbești, iar în insula Vido un frumos memorial pe versurile poetului sârb.
Filmul se încheie dramatic cu imaginea regelui bătrân Petru I vâslind într-o barcă de lemn spre cuirasatele englezești și franceze și cântând o veche doină sârbească de un tragism balcanic. După război Petru I marcat de tragicele evenimente moare de inimă rea. Paradoxal, a fost regele care a cerut guvernului și statului major sârb să accepte condițiile rușinoase ale Austriei impuse în iulie 1914 pentru a se preveni războiul, știind că acesta va crea multă suferință și moarte. Petru I a luptat în 1870 la Sedan apoi împotriva turcilor în Bosnia, unde și-a văzut camarazii uciși de obuze. În urma primului război mondial Serbia a pierdut o treime din populație, cea mai mare pierdere a unei națiuni în acei ani grei. Petru I considera că ceea ce este azi rușinos poate fi mâine considerat salvator de către opinia publică. Vizionați filmul istoric ”Petru I al Serbiei”, este un film cum numai sârbii, polonezii, francezii sau rușii pot să facă, din păcate, noi, românii se pare că nu mai primim, din păcate, liber la filme despre trecutul nostru glorios sau dramatic. Filmul este o lecție de istorie, că numai prin eroism se cimentează o mare națiune dârză. Azi, Regele Petru I este considerat erou național al Serbiei, având monumente în marile orașe sârbești.
Adam Soch, un cunoscut regizor romano-american, este prezent, cu filmul documentar Reza Abdoh: Theater Visionary, la Muzeul de Arta Moderna (MoMA PS1) din New York. Celebrul muzeu american a organizat prima mare retrospectiva dedicata regizorului de teatru avangardist Reza Abdoh. In cadrul acestei expozitii, se proiecteaza si materialele video ale lui Adam Soch despre Reza, pe care acesta le-a inclus in documentarul Reza Abdoh: Theater Visionary, prezent deja in multe festivaluri internationale de film.
Nu știu dacă ați vizionat filmul meu, intitulat ”Păpușile Morții”. Un film despre starea unei familii și dizolvarea ei – poate. Povestea unui tată care a venit din îndepărtata Moldovă în Banat, la minele de uraniu. Aici a muncit din greu, câștigând toate onorurile guvernului, până la Ordinul Muncii – clasa I. După ce a ieșit la pensie, partidul l-a abandonat și, deși au fost ortodocși, au trebuit să accepte mâna pocăiților penticostali “underground“ pentru a putea răzbi mai departe. Apoi, a venit revoluția cu democrația, care le-a diminuat puterea pensiei și i-a făcut să se apropie și mai mult de frații pocăiți. După 39 de ani de muncă grea în minele de uraniu, tata a murit în urma unui accident de muncă în mină. O piatră i-a căzut în cap de la înalțimea puțului minier, unde făcea revizia și întreținerea lui, i-a spart craniului și o venă. Mama a rămas singură cu băiatul cel mic, Ghiță, handicapat mintal în urma nașterii sale prin cezariană la spitalul din Oravița. Acesta, dintr-o relație trecătoare cu o persoană singuratică, pierdută prin viață, are o fată, care la vârsta de 10 ani a născut primul copil, iar la 11, pe-al doilea. Asta s-a întâmplat pentru că mama s-a îmbolnăvit grav și a căzut la pat. Boala ei a fost efectul unei vechi cezariene, când a fost cusută cu ață normală (de croitorie) în interior. Mai târziu, spitalul a motivat că nu a avut ață chirurgicală, care se topește la nivelul organului operat și cusut, după vindecare. Ața folosită a infectat interiorul, făcând-o pe mama să puroieze mulți ani din burtă. La suprafață, cusăturile s-au vindecat și mai târziu s-au transformat în cancer, care i-a cauzat moartea acum/în film. Deci mama nu a mai putut avea grijă de nepoata ei și, fiind frumușică, sigur a devenit victimă. 
Nu știu dacă ați vizionat filmul meu intitulat Păpușile Morții. Un film despre starea unei familii și dizolvarea ei – poate. A unui tată care a venit din îndepărtata Moldova în Banat la minele de uraniu unde a muncit din greu câștigând toate onorurile guvernului până la Ordinul Muncii Clasa întâi și care după ce a ieșit la pensie partidul l-a abandonat, și deși au fost Ortodocși au trebuit să accepte mâna pocăiților penticostali “underground “ca sa poată răzbi mai departe. Apoi a venit revoluția cu democrația care le-a diminuat puterea pensiei și i-a făcut să se apropie și mai mult de frații pocăiți. Apoi tata a murit lucrând 39 de ani în minele de uraniu din cauza unei spargeri de venă în locul spart al craniului din cauza unei pietre care a căzut din înălțimea puțului minier unde făcea revizia și întreținerea lui. Mama a rămas singură cu băiatul cel mic Ghiță care și el handicapat mintal în urma nașterii sale prin cezariană la spitalul din Oravița și fiica acestuia dintr-o relație cu o trecătoare singuratică/pierdută a vieții, fiica care la vârsta de 10 ani are primul copil și la 11 al doilea. Asta s-a întâmplat pentru că mama s-a îmbolnăvit la pat în urma vechii cezariene care fiind cusută cu ață normal (de croitorie) în interior (mai târziu spitalul motivând ca nu a avut ața de peste care se topește normal înăuntru dupa vindecare) aceasta a infectat interiorul făcând-o pe mama să puroieze mulți ani din burtă. La suprafață cusăturile sau vindecat și mai târziu sau transformat în cancer care i-a cauzat moartea acum/în film. Deci mama nu a mai putut avea grija de ea și fiind frumușică sigur a a devenit victimă. Eu am fost anunțat în Australia că mama mai are o lună de trăit și am făcut totul ca sa viu acasă lângă ea.
Pregătindu-mă să consemnez despre filmul ,,Ţara moartă” (,,Dead Nationş” în versiunea engleza), o realizare, scenariu şi regie a cunoscutului cineast român Radu Jude, am aflat că lung-metrajul este prezentat zilele trecute pe ecranele din multe oraşe din România, dar şi în mari centre ale lumii. Am avut prilejul sa vizionez această creaţie în cadrul Festivalului de Film de la Haifa, la începutul lunii octombrie.
Institutul Cultural Român din New York (RCINY) și American Romanian Cultural Society (ARCS) din Seattle au plăcerea de a prezenta: