Cum la televizor nu prea ai la ce te uita, în afară de certuri politice sterile și propagandă pro/anti-vaccin, prefer să vizionez filme istorice pe internet. Un film care a fost o frumoasă surpriză pentru mine este ”Petru I al Serbiei” realizat de Republica Serbia în anul 2018 și dedicat eroismului tragic al armatei sârbe în lupta cu austro-ungarii și nemții din primul război mondial. Serbia a fost în stare la centenarul Marelui Război să realizeze un film istoric sub formă de mega-producție despre marea retragere a armatei sârbe prin munții înzăpeziți ai Albaiei spre Marea Adriatică. Din păcate, cinematografia românească nu a mai fost în stare să realizeze o producție istorică de anvergură, nici măcar la o sută de ani de la Marea Unire. Ministerul Culturii este prea ocupat de poneii roz în expozițiile internaționale, de diluarea valorilor cultural-identitare sau cu eliminarea istoriei și geografiei din învățământ. Filmul ”Petru I al Serbiei” este excepțional realizat, cu fonduri substanțiale și în regia unui monstru sacru al filmului sârbesc: Petar Ristovski, care a scris și scenariul. Rolul regelui sârb Petru I este jucat magistral de actorul Lazar Ritovski, care îl interpretează pe bătrânul suveran ca un domnitor țăran ce trăia într-o casă modestă la țară ca un fermier. Petru I este surprins de regizor ca un fel de Moise al vremurilor noastre care își conduce armata și poporul sârb, cu un băț de lemn în mână, în retragerea dramatică prin Munții Albaniei spre insula Corfu unde vasele Aliaților îi aștepta să-i îmbarce. Petru Karadjordjevic a fost exilat din Serbia când era copil, de dinastia rivală Obrenovic. I-a fost negat rolul care îi aparține și i-a fost negată ocazia de a crea o legătură durabilă cu țara unde s-a născut, cu oamenii al căror rege ar fi putut fi. În circumstanțe istorice, el se întoarce în Serbia, stabilește o democrație parlamentară și începe să reconstruiască țara. Dar progresul Serbiei este oprit de izbucnirea Primului Război Mondial, precedat de asasinatul de la Sarajevo. Imperiul Austro-Ungar dorește pedepsirea poporului sârb. Pe 24 iulie 1914 armata austro-ungaria atacă Serbia. După luptele eroice de la Cer și Kolubara, guvernul sârb anunță că retragerea este singura opțiune. Din păcate, Aliații nu au trimis armamentul necesar. Regizorul sârb surprinde cu ironie un transport de obuze și arme franceze, pe care aliații sârbi trebuie să-l garanteze cu foarte mult aur. Armata sârbă, decimată și înfometată, trebuie să se retragă spre Corfu, Grecia, prin munții înzăpeziți din Albania. Filmul surprinde epocal drama unei armate în retragere printr-o țară ostilă în plină iarnă. Regatul Bulgariei a declarat război Serbiei. Cu trupele sale depășite numeric și ca armament, mareșalul sârb Radomir Putnik a ordonat o retragere completă a armatei sârbe în sud și vest prin Regatul Muntenegrului și în, pe atunci, neutrul Principat al Albaniei pe 25 noiembrie 1915. Vremea a fost groaznică, drumurile erau proaste și armata a încercat să-i ajute pe zecile de mii de civili care s-au retras împreună cu soldații și care aveau puține sau niciun bun sau aliment. Dar vremea rea și drumurile proaste au reprezentat și un avantaj pentru sârbi, deoarece germanii și bulgari nu au putut trece de munții albanezi. Astfel, mii de sârbi care au fugit din patria lor au reușit să scape de capturare. Cu toate acestea, sute de mii de oameni au pierit din cauza foametei, a bolilor, de sete, hipotermie, și din cauza atacurilor făcute de către forțele inamice și a bandelor tribale albaneze, ca răzbunare pentru conflictele militare dintre armata sârbă și gherilele separatiste albaneze petrecute între anii 1912-1913. Lupii care urlau lugubru atacau în haite soldații rătăciți. Peisajul surprins de regizor este apocaliptic. Singurul care oferă încredere și umanist este regele sârb. Albanezii îi ucideau pe soldații sârbi care rămâneau bolnavi în urmă ca să-i jefuiască. Regizorul surprinde povestea unui tânăr soldat sârb și experiențele sale dramatice în luptă și retragere, dar și despărțirea de mama sa care revenea să-l caute pe front ca să-i aducă ciorapi groși și haine de iarnă, în urma scrisorilor trimise acasă. Trama filmului ține în priză privitorul. Prietenia dintre soldatul sârb, care moare la un moment dat înghețat în munții Albaniei, cu un băiat de trupă căruia nemții i-au ucis mama, tata și cei șapte frați este înduioșătoare. Jertfa soldatului sârb care nu-l lasă pe băiatul bolnav să moară în pădurile înghețate ale Albaniei este dramatică până la lacrimi. Copilul de trupă devine simbolul supraviețuirii trupelor sârbești înfometate și zdrențuite în retragerea lor dezastruoasă ce seamăna cu fuga Marii Armate a lui Napoleon din Rusia anului 1812.
În timpul retragerii sârbilor înfometați, bolnavi și hărțuiți, aproximativ 200.000 au pierit în munții albanezi și mai multe mii au murit odată ce au ajuns pe insula grecească Corfu. Din cauza pierderilor masive de vieți omenești, retragerea armatei sârbe prin Albania este considerată de către sârbi a fi una dintre cele mai mari tragedii în istoria națiuni. Regizorul surpinde epuizarea militarilor sârbi ajunși pe plaja Adriaticii, care pur și simplu mor cu miile pe nisip datorită epuizării. Regele Petru I merge printre muribunzi pe o mare plajă devenită un vast cimitir de cruci. Încearcă să-i îmbărbăteze în ultimele clipe pe soldații fericiți că vorbesc cu Regele lor. Circa 5000 de soldați sârbi morți sunt legați cu bolovani și aruncați din bărci în mare. Marea a devenit cunoscută drept Cimitirul Albastru (Plava Grobnica). Ea se află în apropiere de insula greacă Vido. Soldatul poet sârb Milutin Bojić a scris un poem numit Plava Grobnica sau pentru a-și comemora camarazii căzuți. Poemul de paisprezece strofe, Bojić exprimă soarta tragică a Serbiei, a cărei armată a trecut prin Muntenegru și Albania în insulele grecești Corfu și Vido, câteva mii de soldați sârbi aflați pe ultima dintre acestea fiind îngropați în mare. „Clopotele bisericii noastre anunță totalul morților în loc de ora exactă”. Azi, în Corfu este un muzeu al dramei sârbești, iar în insula Vido un frumos memorial pe versurile poetului sârb.
Filmul se încheie dramatic cu imaginea regelui bătrân Petru I vâslind într-o barcă de lemn spre cuirasatele englezești și franceze și cântând o veche doină sârbească de un tragism balcanic. După război Petru I marcat de tragicele evenimente moare de inimă rea. Paradoxal, a fost regele care a cerut guvernului și statului major sârb să accepte condițiile rușinoase ale Austriei impuse în iulie 1914 pentru a se preveni războiul, știind că acesta va crea multă suferință și moarte. Petru I a luptat în 1870 la Sedan apoi împotriva turcilor în Bosnia, unde și-a văzut camarazii uciși de obuze. În urma primului război mondial Serbia a pierdut o treime din populație, cea mai mare pierdere a unei națiuni în acei ani grei. Petru I considera că ceea ce este azi rușinos poate fi mâine considerat salvator de către opinia publică. Vizionați filmul istoric ”Petru I al Serbiei”, este un film cum numai sârbii, polonezii, francezii sau rușii pot să facă, din păcate, noi, românii se pare că nu mai primim, din păcate, liber la filme despre trecutul nostru glorios sau dramatic. Filmul este o lecție de istorie, că numai prin eroism se cimentează o mare națiune dârză. Azi, Regele Petru I este considerat erou național al Serbiei, având monumente în marile orașe sârbești.
–––––––––
Ionuț Țene