Biserica este așezământ teandric, întemeiată de către Iisus Hristos, desăvârșită prin Duhul Sfânt, întărită prin jertfa Apostolilor, a martirilor, a mărturisitorilor, a credincioșilor. Biserica este în întregime unită cu Dumnezeu. Ea este formă de viață nouă după modelul și în asemănarea Sfintei Treimi, o existența în Hristos și în Duhul Sfânt, o viață care se împlinește prin participarea în Sfintele Taine. Biserica este o singură realitate, pământească și cerească, văzută și nevăzută, omenească și dumnezeiască. Membrii Bisericii pot, și uneori chiar sunt, individual, păcătoși dar, împreună, în comuniune ei sunt “altceva” decât simpli indivizi. Acest “altceva” este Trupul lui Hristos. Biserica, între altele, are menirea să promoveze și să apere Dreapta Credință, să adune neamurile, să le unească în Pravoslavnicie către slava Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. În afară Bisericii Drept Măritoare nu există mântuire. Ce se va întâmplă cu cei din afară Ei noi nu știm sau, cum spunea Episcopul Kallistos Ware, “noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Este cu totul fascinant că în Biserică, membrii ei, toți și fiecare, nu devin o masă uniformă. Fiecare persoană rămâne unică, având un rol unic de împlinit. Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut prin “limbi” de foc ce s-au așezat peste fiecare dintre cei prezenți. Altfel spus, întotdeauna păcatul este plictisitor și repetitiv și niciodată Sfințenia.Toți membrii Bisericii sunt chemați să mărturisească și propovăduiască Dreapta Credință dar rosturile fiecăruia sunt diferite. Biserica este a ordinii și nu a haosului și confuziei. Biserica nu este a haosului și dezbaterilor fără rost, este a ordinii și ierarhia ei strictă este în același timp cea mai bună, căci este ierarhia dragostei.
Continue reading „Alexandru Nemoianu: Să ne iubim ierarhii!”
Categorie: Eseu
Valeriu Dulgheru: ,,S-a câștigat o luptă nu și întreaga bătălie”
Prezența la vot a fost mult sub limita necesară, cu mult mai mică decât în alegerile din 2015 (de aproape trei ori!). Astfel, la urne s-au prezentat 110502 de persoane, ceea ce reprezintă doar 17,53% din alegătorii incluși în listele electorale, sau aproape de 2 ori mai puțin decât era necesar pentru ca referendumul să fie declarat valabil. Această cifră este cu 22% și, respectiv, aproape cu 40% mai mică decât au reușit să obțină la alegerile locale Zinaida Greceanâi în 2015 și Igor Dodon, în 2011. Este un record negativ al stângii. Un alt record negativ ține mai mult de forțele politice de stângă, socialiștii obținând o prezență foarte redusă chiar și în comparație cu eșecul forțelor de dreapta în cadrul referendumului boicotat în mod similar din anul 2010, la care au participat 30,29% din alegători. Și asta în pofida susținerii totale din partea lui Putin (financiare, logistice, informatice). Bășica ruso-socialistă Dodon s-a dezumflat. În pofida reticenței unora față de D. Chirtoacă, față de liberali, în general, omul de rând nu s-a lăsat păcălit de grangurii socialiști prin tonele de maculatură socialistă pro referendum, prin sutele de banere împrăștiate prin tot orașul, prin spoturile publicitare pro referendum difuzate la fiecare oră atât de cele două posturi de televiziune ale lui Dodon (NTV și AccentTV), dar și de duzina de posturi rusești (RTR, Zvezda, Mir24 ș.a.). S-a observat și încercarea kremlinezului Dodon (De fapt, nu a lui. Nu este el capabil de a țese scenarii atât de sofisticate! E meritul gloatei de polittehnologi ruși trimiși de Putin pentru a-l asista pe Dodon) de a prezenta lucrurile astfel că toți cei care au boicotat referendumul s-ar afla în buzunarul lui Plahotniuc. Nu ia ajutat!
Continue reading „Valeriu Dulgheru: ,,S-a câștigat o luptă nu și întreaga bătălie””
Vavila Popovici: Teama căderii de pe soclu
„Sistemul incorect al priorităților generează agresivitate.”
Serghei Nikolaevici Lazarev
Agresivitatea, conform dicționarului, este însușirea de a fi agresiv, constituind uneori un simptom patologic. Este caracterizată de multe ori ca o interacțiune socială dăunătoare, cu intenția de a provoca o stare neplăcută unui individ, sau chiar societății. Poate fi răspuns la o provocare, sau nu, determinată oricum, de o frustrare.
Agresivitatea este monstruoasă și ea poate lua o varietate de forme, care pot fi exprimate fizic, sau verbal, din care specificăm pe cele mai importante: agresivitatea defensivă (indusă de frică), agresivitatea de dominare, agresivitatea inter-masculină, agresivitatea maternă, agresivitatea legată de sex, agresivitatea teritorială, agresivitatea indusă de izolare.
Continue reading „Vavila Popovici: Teama căderii de pe soclu”
Alexandru Nemoianu: Despre răstignire
Răstignirea sau crucificarea era o formă extremă de execuție a celor mai periculoși adversari sau celor mai răi dintre răufăcători.
Execuția consta în legarea sau țintuirea victimei pe un “stâlp” vertical sau pe un stâlp vertical prevăzut și cu o bară orizontală pentru prinderea brațelor extinse ale victimei. În greacă execuția se numea “stauroo”, iar în latină, ”cruci figere”.
Asa cum ziceam crucificarea era o formă extremă de execuție și ea era considerată atâta de crudă și umilitoare încât cetățenii Romei, prin lege, nu puteau fi executați prin “crucificare”. (De aceea Sfântul Pavel, care era cetățean al Romei, a fost executat prin decapitare).
Execuția prin “crucificare” cuprindea un întreg “ceremonial”.
Victima era întâi biciuită cu “flagellum”, bici cu mai multe limbi prevăzute la capăt cu “arșice” din os, sau bile de plumb. Această biciuire arunca victima în stare de șoc și producea și o considerabilă pierdere de sânge. Apoi, victima, era dusă la locul execuției și silită să poarte “crucea”, obiectul torturii finale. Crucea întreagă avea cam o sută și treizeci de kilograme și, aflată în stare de șoc, victima nu ar fi putut-o duce. De aceea, cel mai adesea, victima ducea doar brațul orizontal al crucii, ”patibullum”, care avea “doar” circa 30-40 de kg greutate. Ajuns la locul de execuție victima era dezbrăcată complet și apoi legată pe cruce. De regulă brațele, extinse, și picioarele erau legate de cruce dar adesea, pentru a spori chinul, în încheieturile mâinilor și picioarelor erau bătute piroane. Ele erau bătute cu “grijă” să nu rupă artere care să facă, prin pierderea de sânge, moartea rapidă. Piroanele erau bătute în încheietura mâinilor și nu în palme, căci, sub povara corpului, palmele s-ar fi sfâșiat. Apoi crucea era înălțată vertical. Durerea din acel moment era atâta de atroce încât victima își pierdea controlul sfincterelor și lichidul biologic țâșnea în râsul participanților. Căci crucificarea urmărea nu doar chinul fizic, dar și cel psihologic, umilirea , batjocorirea, distrugerea oricărei intimități. Uneori, pentru a prelungi agonia, se punea și un soi de “suport” pentru picioare. Cu vârful degetelor de la picioare victima afla un minimal suport care nu făcea decât să prelungească agonia. Durata supliciul depindea de condiția fizică a victimei, de starea vremii și de intenția călăilor. Căci o crucificare era făcută, de la început și până la sfârșit, de același detaliu militar, grupa de soldați, cel mai adesea comandați de un centurion. Acel detaliu militar trebuia să rămână în serviciu activ până la moartea victimei. Uneori, pentru a grăbi moartea, celui crucificat îi erau zdrobite fluierele picioarelor, era lovit în piept sau, un foc, cu fum mult, era aprins la piciorul crucii pentru a sufoca victima. Moartea provenea din pricina deshidratării, cardiac arest, embolism pulmonar și mai ales asfixiere. Asfixierea se producea într-un mod absolut sinistru. Victima, extinsă pe cruce, trebuia, ca să poataâă să respire, să se “tragă” în mâini. Acest efort era enorm și de fiecare dată însoțit de dureri atroce. În final, epuizată, victima nu mai avea puterea să se “tragă” în mâini și atunci, în decursul unor minute crâncene, se asfixia, se îneca.
Aceasta a fost calea prin care Mântuitorul Lumii, Hristos Dumnezeu a fost ucis de oameni.Trebuie sa fie bine știut că Hristos Dumnezeu a suferit pe Cruce în chip real, ca un om, toate chinurile fizice și psihologice. Învățătura marcioniștilor și dochetiștilor, după care Hristos a coborât pe pământ și la iad “doar în aparență”, este o blasfemie. Fără o suferință reală, nu era posibilă o mântuire reală. Hristos a suferit totul din plin. Căci el era Dumnezeu adevărat și om adevărat, mai puțin starea de păcat. El a suferit “pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”. Mai mare jertfă nu există. Iar în același timp trebuie să înțelegem că doar cineva cu o voință de fier, cu un curaj fără margine, putea accepta de buna voie, pentru “lume”, acest chin și această umilință și, în plus, să o ducă plin de cea mai deplină și autentică smerenie. Doar un asemenea OM putea să privească pe necuratul în față și să nu clipească! Căci Iisus a suferit acest chin nu doar ca Dumnezeu dar și ca Om. De aceea cei care vorbesc de “sentimentalism”, stare “căldicică” și lipsa de primejdie în asumarea condiției de Creștin, nu știu ce vorbesc. Creștinismul înseamnă asumarea celui mai mare risc fără nici o garanție. În vorbele Părintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia, creștinismul este salt de la trapez fără plasă. Continue reading „Alexandru Nemoianu: Despre răstignire”
Alexandru Nemoianu: Quod erat demonstrandum sau „ceea ce era de demonstrat“!
Ultimul val de demonstrații din România, organizate de către Organizațiile Ne Guvernamentale finanțate de către George Soros au avut ca scop să intimideze administrația României și să împidice o necesară reformă în justiție. Demonstrațiile nu și-au atins scopul. În ciuda încercărilor de isterizare și a apelurilor disperate făcute prin media și în spațiul virtual, în stradă nu au ieșit decât la nivelul sutelor de oameni, minuscul. În fața acestui eșec grupurile de interes din afara României au declanșat “tunurile cele mari, ”avertismente din partea “comisarilor” de la Bruxelles. Acest Continue reading „Alexandru Nemoianu: Quod erat demonstrandum sau „ceea ce era de demonstrat“!”
Alexandru Nemoianu: Despre legitimitate
În cursul anului care a trecut România a fost martoră unei aproape permanente agitații stradale. În număr mai mare și ulterior în număr tot mai mic, grupuri de români au ieșit în stradă “protestând”. Dar după un an și mai bine ne putem întreba ce se întâmplă?
În esență este o situație care este “complicată” datorită împrejurării că nimeni nu încearcă să o „simplifice” (sic!), din felurite motive: din interes, din comoditate, din lene intelectuală și, fără îndoială, și din neputință intelectuală.
Dar fapt este că această agitație stradală are cauze economice și sociale în primul rând. În această lumină este nevoie să stabilim câteva date fundamentale, esențiale.
Continue reading „Alexandru Nemoianu: Despre legitimitate”
Alexandru Nemoianu: O tabără de lăieți
În jurul Spitalului de Urgență Floreasca este așezată o tabără de lăieți, probabil parte a unei șatre.
Acest grup țigănesc este temeinic organizat. La vremea nopții, separat bărbații de femei, ei dorm sub cerul liber sau, la vreme de ploaie, sub colonadele clădirii din apropiere, o fostă poștă.
Cum spuneam, acolo dorm și viețuiesc. Dimineața pot fi văzuți, sfătuind și bând cafele. În zilele mai reci, sau dimineața, fac mici focuri la care fac ceaiuri și cafele Continue reading „Alexandru Nemoianu: O tabără de lăieți”
Valeriu Dulgheru: Țara arde iar baba se piaptănă!
Tocmai așa procedează acum dreapta basarabeană. Dușmanul Dodon ocupă poziție după poziție, a intrat deja în odaie, iar dreapta basarabeană se piaptănă. Există pericolul real ca în a. 2018 Dodon să repete ”isprava” lui Voronin din 2001 când alegătorii i-au acordat 50 de mandate, alte 21 mandate fiindu-i aduse pe talger de ”generoasa” opoziție malefică și infantilă. Iar cei de pe dreapta stau liniștiți, se ciorovăiesc între ei cine e primul și mai vechi unionist, cine e mai mare unionist. Continue reading „Valeriu Dulgheru: Țara arde iar baba se piaptănă!”
Alexandru Nemoianu: Infinitus est numerus stultorum (Nesfârșit este numărul proștilor)
Uneori la anume opinii și observații pe care le fac, referitor la condițiile din România, primesc semne de aprobare, de îndoială sau îndemnuri critice. Pe toate caut să le primesc în chip pozitiv, ca fiind de bună credință, așa cum este și exprimarea părerilor mele. Dar cu uluire și cu sincer dezgust primesc o observație care sună cam așa; “nu îmi da mie sfaturi căci tu trăiești în afară țării”. Aici am inițial un sentiment de neputință, de zădărnicie; întâlnesc o minte opacă și care înlemnește.
Continue reading „Alexandru Nemoianu: Infinitus est numerus stultorum (Nesfârșit este numărul proștilor)”
Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Estetici culinare la români
După decenii de convieţuire cu oameni provenind din alte culturi decât a noastră, surprizele legate de chichiţele unora sau altora continuă să mă surprindă. Semne de-ntrebare îmi ridică adesea ticurile noastre, izvorâte din obiceiurile locurilor prin care ne-am format gusturile. Nu vorbesc numai despre cele strict olfactive, ci şi de estetica servirii mesei. Am revelaţii când observ cât de mult diferă de la un popor la altul cele mai banale gesturi! Continue reading „Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Estetici culinare la români”