Paul LEIBOVICI: Legenda ,,MOȘ CRĂCIUN”

Au trecut de atunci cîțiva ani buni,ba chiar și numeroase sărbători ale ,,CRĂCIUNULUI” dar excursia în LAPLAND rămîne neștearsă din memorie. Excursia, e drept, n-a fost în sezonul iernii, dar imaginile s-au păstrat căci pădurea deasă și CASA LUI Moș Crăciun” -imagini care-și păstrează autenticitatea de-a lungul anilor. Legenda a avut și în acele ,,zile de vară” o prospețime inimaginabilă. Parcul ,,Santa Clauuz,,din Rovani –Cercul Artic .Satul a fost întemeiat în 1989. Parcul e deosebit de tot ce am vizitat (parcuri,grădini cu o mare varietate de soiuri și culori de flori) iar îndrumătorii au fost de o amabilitate ,poate neîntîlnită altundeva. Orașul ROVAN (satul) e veșnic înzăpezit.Ne-am plimbat cu un soi de bicicletă –foarte confortabilă și ușor de mânuit ,pentru orice vârstă. De altfel, toată regiunea este înconjurată de păduri cu arbori semeți, frumoși, soiuri neîntâlnite și destul de deși. Dar cărările sunt însemnate vizibil, încât –chiar fără ghid, nu te poți rătăci. Canionul Koromoma oferă vizitatorilor atracții deosebite, chiar în mijlocul ,,verii”. Excursia oferă imagini unice în ceea privesc ,,căderile de ape Auttikongas” – căderi de la mari înălțimi. Iar coloritul apelor –pentru privirea noastră de la depărtări ,,e fascinantă” – aș putea afirma ,,căderi basmice”. Una dintre excursiile care ni s-au oferit era la PYHA-LOUSTO-un parc de dealuri, sate antice și panorame basmice.

ROVANIEMY –capitala Laponiei, este cunoscută, mai degrabă drept ,,CASA lui MOȘ CRĂCIUN” . Orășelul a suferit enorme pagube în perioada celui de al Doilea Război Mondial ,,Rovaniemy a făcut parte din grupul de sate resfirate în Cercul Artic, unde indigenii practicau agricultura pentru hrana animalelor și întreținerea familiei. În iernile dure, doar renii erau sursa de hrană, cît și animale de companie. După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți –ALVAR Aalton a primit misiunea de a proiecta un nou RAVANIEMY. Înspirat de peisajul și viața sălbatică a Finlandei, Aalton și-a ales ca sursă de inspirație unică și originală, cel mai iubit animal al Finlandei ,,RENUL”. Văzut de la înălțime conturul orașului seamănă într-adevăr cu un REN. În 1950 a fost construită o cabană specială pentru găzduirea D-nei ELEONOR ROOSWELT – soția Președintelui S.U.A – în inima orășelului. Casa ,peste vremi a devenit ,,CASA LUI MOȘ CRĂCIUN” care este înconjurată de un imens parc tematic dedicat faimosului ,îndrăgitului personaj de basm ,,MOȘ CRĂCIUN,,

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Legenda ,,MOȘ CRĂCIUN”” →

Adrian BOTEZ: UN CRĂCIUN LUMINAT ȘI CURAJOS ! LA MULȚI ANI BUNI !

…Spune Părintele și Sfântul ILIE CLEOPA, în Predica la Nașterea Domnului – 18 Decembrie 1996 ::

”(…) Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mântuitorului? Să nu credeţi că erau vrăjitori ca Valaam din Petor, nu. În Persia, magi se numeau cei mai mari filosofi şi astronomi şi ghicitori în stele sau astrologi. Şi aceştia ştiau, din tradiţia de un mileniu şi jumătate, că va veni o vreme când o să se vadă o stea neobişnuită, iar atunci se va naşte un Împărat care va împărăţi peste toată lumea. Şi ei aveau cărţi vechi, rămase de la Valaam şi de la alţi înaintaşi şi pândeau – că erau astronomi – să vadă când va apărea o STEA care să-şi facă drumul nu aşa ca toate celelalte, ci de la miazăzi spre miazănoapte.(…) Oare nu te-ai speria să vezi acum o STEA că vine de la miazăzi spre miazănoapte? Acum ai zice că e un satelit (…). Deci se ştia că acesta este un semn minunat, nemaiîntâlnit, o STEA făcându-şi drumul ALTFEL, nu aşa cum i-a pus rânduială Ziditorul, de la început. (…) A fost o rânduială Dumnezeiască să vadă STEAUA cu doi ani înainte, ca să aibă ei când se pregăti, când se gândi: <<Oare ce-i cu STEAUA aceasta? O fi STEAUA despre care a spus Valaam din Petor; deci hai să ne pregătim!>>. (…) Şi magii au venit, după cum ştiţi şi, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stăpânitorul Irod şi au întrebat unde este Împăratul abia născut. Şi acela s-a umplut de frică – fiindu-i teamă să nu-i ia domnia – şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului la curtea sa, i-a întrebat: <<Unde este să se nască Hristos, Mesia?>>. Iar ei i-au zis: <<În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul (…)>> (MATEI 2, 4-6).

Şi înţelegând Irod că din Iudeea şi în Betleem se va naşte Hristos, cu mare vicleşug le-a spus magilor: <<Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui>> (MATEI II, 7-8). N-avea el de gând să-L cinstească, ci vrea numai să afle unde este, ca să-L piardă. Dar (…) PLANUL LUI DUMNEZEU NU-L POATE OPRI NIMENI, NICI DRACII, NICI ÎNGERII, NICI OAMENII, NICI POPOARELE – NIMENI, NIMENI! El înaintează veşnic, după cum e rânduit de Dumnezeu. S-au dus, deci, magii, după cum ştiţi şi au aflat deasupra peşterii din Betleem STEAUA, s-au închinat cu mare bucurie şi cinste Domnului Iisus, I-au adus daruri – AUR, SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE – şi înainte de a porni să-i spună lui Irod – căci s-ar fi dus, fiind oameni cinstiţi şi de cuvânt şi necunoscând vicleşugul aceluia –, au luat înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod. Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie (…). Deci a hotărât să taie toţi pruncii care-s de doi ani mai jos, că numai aşa va fi sigur de uciderea Aceluia Care-i Hristos, Mesia. Şi a trimis ostaşi în Betleemul Iudeii şi în jur, ca să taie toţi pruncii de doi ani şi mai jos” (cf. CredințaOretodoxă.ro).

…Da, oamenii simpli, de atunci, au văzut, și ei, Steaua ”care-şi face drumul nu aşa ca toate celelalte, ci de la miazăzi spre miazănoapte” – și s-au uimit, dar nu s-au întrebat : ”Nu cumva Voia Domnului se arată, prin această Ciudată Stea ?” Și nu s-au întrebat : ”Dacă nu aduce războaie, atunci ce va fi vestind și ocrotind ea, ce va fi fiind, oare, sub această neobișnuit de strălucitoare și pașnică Stea ?”

Numai Magii, ”cu cărţi vechi, rămase de la Valaam şi de la alţi înaintaşi” (iar nu cu tablete electronice și interneturi !), au aflat, deci au știut și au acționat, în consecință : au văzut Pruncul-”Împărat” – și i s-au închinat, ”I-au adus daruri – aur, smirnă şi tămâie”. Daruri împărătești („<<Magii au venit ca reprezentanţi ai tuturor popoarelor lumii spre a se închina la leagănul pruncului Isus. Ei nu erau simpli muritori, erau cu poziţii înalte. Erau înalţi demnitari. Au venit la regele Iisus, Împăratul veacului şi i-au adus daruri ca unui împărat>>, a explicat preotul timişorean Ionel Popescu”), prorocind, prin ele, că Pruncul Nou-Născut este Domnul Vieții, Morții și Învierii :

” <<Aurul se oferea şi se oferă regilor, împăraţilor – în semn de preţuire şi de respect faţă de demnitatea înaltă. Tămâia este adusă ca unui mare preot, ca unui mare arhiereu. Iisus Hristos Domnul întruneşte şi demnitatea de arhiereu. Tămâia, se ştie din vechime, era folosită la servicii religioase. Se folosea la templul din Ierusalim, se folosea la sinagogi. Arată că Domnul Isus a venit în lume să slujească şi nu să i se slujească. Smirna era folosită în ritualurile de înmormântare. Cu smirnă şi alte mirodenii erau îmbălsămaţi morţii, înainte de a fi puşi în mormânt. Smirna adusă de magi simbolizează moartea şi jertfa Domnului Iisus, pentru întreaga omenire. Erau reprezentanţii întregii omeniri şi au adus daruri, pe care le-au pus la leagănul Domnului Iisus>>, a arătat preotul Ionel Popescu”.

Dar și nouă, celor de azi, ni se arată semne. Pandemia asta bizară (cu hidosul ei număr, de victime – fizice și morale –, număr rezultat în urma tratării, HAOTICE ȘI MALONESTE, a gravei situații, de către MAI TOATE GUVERNELE LUMII – care încep să semene, tot mai bine, cu Irod cel Mare, ucigașul de prunci !) !) nu este de la Dumnezeu, ci de la Diavol este – dar intră tot în PLANUL LUI DUMNEZEU : căci, cum adevărat spune Părintele Sfânt ILIE CLEOPA : ”PLANUL LUI DUMNEZEU NU-L POATE OPRI NIMENI, NICI DRACII, NICI ÎNGERII, NICI OAMENII, NICI POPOARELE – NIMENI, NIMENI!”

De ce spun eu asta ? Pentru că Dumnezeu, mereu, îl încearcă pe Om, să-i vadă acțiunile și reacția, față de tot soiul de Uneltiri Demonice – să vadă CÂND, ANUME, VA MERITA OMUL (prin DESCOPERIREA FORȚELOR DIVINE ALE DUHULUI său, cât și prin CONDUITA LUI MORAL-SOCIALĂ !), SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN STAREA SA ORIGINAR-REALĂ : STAREA PARADISIACĂ ! Dar, veți spune : ”De data asta, lipsesc Magii, știutorii !” Nu lipsesc Magii ! Noi, toți, putem și chiar avem datoaria, față de noi și față de Pruncul-Dumnezeu, IISUS HRISTOS – SĂ FIM MAGII : adică, în cazul de față – să aflăm/identificăm adevăratele rădăcini ale Răului, și să le stârpim. Nu neapărat prin vaccinuri dubioase, ci, în primul rând, printr-o atitudine fermă, a Duhului nostru, în care sălășluiește HRISTOSUL ! Dacă sub Steaua Neagră a Pandemiei NU se află HRISTOSUL, apoi, numai că, sub această Stea Neagră, se află Diavolul ! IRODUL ! Și dacă aflăm asta, să avem tăria să luptăm pentru HRISTOS – ”CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA” ! Afând pe Diavol (în oricât de înalte și aurite palate !), NOI să-l înhățăm și să-l băgăm în Cușca Fiarelor ! Căci Diavolul este FIARA APOCALIPTICĂ : el vrea, cu toate puterile lui (pe care tot Dumnezeu i le-a dat !), să vină Sfârșitul Acestei Lumi – să ”RESETEZE LUMEA” !

”MAREA RESETARE A LUMII”, pe care o pregătesc (o plănuiesc și o elaborează) BOGĂTAȘII-CRIMINALI AI LUMII, IROZII LUMII – STRÂNȘI-CIOTCĂ, în PALATELE LOR DEMONIACE !

Continue reading „Adrian BOTEZ: UN CRĂCIUN LUMINAT ȘI CURAJOS ! LA MULȚI ANI BUNI !” →

Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: REDAREA MAPAMONDULUI A CULTURII ANCESTRALE DIN SPAȚIUL CARPATO-DANUBIANO-PONTIC

Mapamondul nu cunoaște cea mai veche cultură şi a exclus-o din rândul culturilor lumii. Impresionaţi de „Sanlada” scriitorii din epoca romantică, aflaţi în ţările europene s-au axat pe revelarea comorilor sanscritei. Aşa cum evident indica sanscrită înseamnă scrierea sfântă şi ea şi-a păstrat relevanta denumire de la provenienţa din spaţial carpato-danubiano-pontic, bogat în cele mai impresionante valori culturale, cum o demonstrează monumentala lucrare „Strămoșii Românilor”, în special al patrulea volum „Preistoria Daciei”.

„Preistoria Daciei” ca şi întreaga lucrare în patru volume, conţine descoperirile arheologice, comentate de arheologi din toată lumea şi introduce în muzee. Recent am văzut pe TV cel mai de seamă tezaur aurifer, simbol al comorilor aurifere în care strămoşii noştrii erau deosebit de bogaţi. Se spune: – „„Cloşca cu puii de aur” aparţine goților – este relevant faptul că autorul Carolus Lundius, un scriitor de la curtea Suediei, în jurul anilor 1600 publică cartea „Zalmoxis primul legiuitor al geților” evidenţiindu-l în prim plan pe autorul antic Iordanes, care vorbim de geţi aşează în paranteză goţi. Deci goţii erau geţi.

Situaţia aceasta a interzicerii strămoşilor noştri, 1000 de ani în istorie inclusiv a anticilor autori (li se tăia capul celor care pronunţau cuvintele dac şi Dacia) este de asemenea greu de a se revela.

Va urma…

–––––––––––––––––

Prof. Georgeta BLENDEA-ZAMFIR

Scriitoare, doctor Honoris Causa

Preşedinta Academiei DacoRomâne (Filiala Braşov)

Nominalizata pentru premiul Nobel

Diploma: „Părinte al Patriei”

Brașov, 20 decembrie 2020

Maria FILIPOIU: Sfântul Ignatie – Jertfă sângeroasă

În ziua de 20 decembrie este sărbătorit Sfântul Ignatie Teoforul, sacrificat pentru credința în Dumnezeu, ca hrană vie pentru lei, spre înspăimântarea celor care afirmau și susțineau credința creștină, pe vremea împăratului Traian.

Jertfa cumplită s-a petrecut în 20 decembrie, 107 d. Hr.

Sfântul Ignatie a fost ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul și, potrivit Tradiției, a fost pruncul luat în brațe de Mântuitorul, atunci când le-a zis ucenicilor:

„Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine mă primește.” (Matei 18,5).

Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia, Sfântul Ignatie s-a înfățișat de bunăvoie înaintea împăratului și i-a mărturisit ca este creștin, atunci când a fost întrebat, într-un dialog ce s-a sfârșit în martirizare sângeroasă:

„Ești, deci, ucenic al Celui răstignit sub Pilat din Pont.

– Sunt ucenicul Celui Care a pus pe cruce păcatele mele, Care a călcat în picioare pe diavolul și toate uneltirile lui.

– De ce te numesc Teoforul?

– Pentru că îl port în mine pe Hristos cel viu.

– Tu eşti cel ce te numeşti purtător de Dumnezeu, care te împotriveşti poruncilor noastre şi răzvrăteşti toată Antiohia, ducând-o pe urma Hristosului tău?

– Eu sunt.

– Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?

– Cel ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său, este purtător de Dumnezeu.

– Oare tu porţi în tine însuţi pe Hristosul tău?

– Cu adevărat îl port, că scris este: Mă voi sălăşui întru dânşii şi voi umbla.

– Dar de noi ce crezi?

Nu ţi se pare că purtăm întotdeauna întru pomenirea noastră pe zeii noştri şi-i avem pe aceia ajutători asupra vrăjmaşilor? Continue reading „Maria FILIPOIU: Sfântul Ignatie – Jertfă sângeroasă” →

Al. Florin ȚENE: Sărbătoarea Nașterii Fiului Domnului a fost “ răpită“ de bucuria cadourilor de Crăciun

Aud și citesc adeseori, că datorită epidemiei actuale, cum se vaită unele persoane de restricțiile impuse de oficialități că nu pot sărbătorii Crăciunul. Uitând că pe 25 decembrie creștinii sărbătoresc nașterea Fiului Lui Dumnezeu, Iisus Cristos, nici de cum sărbătorirea unei zile comerciale. Iar ziua nașterii Fiului Lui Dumnezeu este o sărbătoare creștină de familie și nu prilej de benchetuială.

Sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos există din secolul al III-lea în lumea creştină. Însă care a fost motivul care a stat în spatele alegerii datei de 25 decembrie? În realitate, primele sărbători de Crăciun se derulau nu doar pe parcursul unei zile, ci timp de mai multe zile, într-o perioadă care începea din luna noiembrie şi dura până în ianuarie. Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, ce a permis dispariția vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea Domnului. Cu mult înainte de nașterea lui Hristos, romanii celebrau Saturnaliile din 17 până pe 24 decembrie. Saturnaliile erau sărbători care celebrau zeul Saturn, echivalentul roman al zeului grec Kronos. Înlănţuit de Zeus pentru că şi-a devorat copiii, Kronos, eliberat, s-a refugiat în Italia, unde a adus prosperitate – ”Epoca de aur”. Pentru toţi romanii, el a devenit Saturn, zeul semănăturilor şi al agriculturii.

Saturnaliile au devenit sărbătoarea libertăţii redescoperite de către toţi. În timpul Saturnaliilor, clivajele sociale dispăreau, iar rolurile puteau fi inversate. Sclavii luau locul stăpânilor pe care îi serveau. O amnistie judicară era declarată pe toată durata sărbătorii, fapt ce dădea naştere unor excese de tot felul. Casele erau decorate cu frunze şi ramuri, în onoarea zeului agriculturii.

Biserica a combătut însă aceste sărbători şi a sfârşit prin a le interzice la sfârşitul secolului al IV-le. Originile cuvântului ”Crăciun” sunt diverse, controversate şi, adeseori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde ”Crăciun” se spune ”Natale” (Italia), ”Natal” (Portugalia) şi ”Natividad” (Spania).
Pentru alţi istorici, originile cuvântului ”Crăciun” vin de la vechii gali din Franţa, deoarece ”Crăciun” (”Noel” în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – ”noio” (”nou”) şi ”hel” (”soare”). La români, ar veni de la „creangă” simbolul verde al renașterii naturii. Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de către vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului ”Crăciun”. Epifania din zilele noastre este ”moştenitoarea” străvechilor Saturnalii. În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în originile bradului de Crăciun se pierd în negura vremurilor şi combină elemente păgâne, protestante şi catolice. Înainte de naşterea lui Iisus, romanii îşi împodobeau casele cu frunze şi crenguţe de laur, iederă şi brad, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor. De altfel, cultul ”arborelui sacru” există în mai multe culturi şi tradiţii din lumea întreagă. zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – ”creatio, – onis” însemnând ”naştere”. În fiecare an, pe tot Globul, cuvântul ”Crăciun” aduce multă bucurie în sufletele creştinilor. Familia, decoraţiunile, cina de Crăciun, cadourile, bradul şi Moş Crăciun sunt familiare tuturor şi se înscriu în ritualul acestei sărbători, care este celebrată atât de catolici, cât şi de protestanţi şi de ortodocşi la aceeaşi dată – 25 decembrie. Cu toate acestea, anumite ţări păstrează şi anumite tradiţii specifice.

Legenda lui Moş Crăciun s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua de Crăciun a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.

Continue reading „Al. Florin ȚENE: Sărbătoarea Nașterii Fiului Domnului a fost “ răpită“ de bucuria cadourilor de Crăciun” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: „Civilizaţia” germană de la migratori la teutoni, la regi, la kaiseri şi mai departe (partea a V-a)

MIHAI VITEAZUL – Voievodul VALAH al Ardealului

(II)

„Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier

Şi zalele-i zuruie crunte,

Gigantică poart-o cupolă pe frunte,

Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,

Iar barda-i din stânga ajunge la cer,

Şi VODĂ-I un MUNTE!”

(George Coşbuc)

Peste acele straturi – stări încrâncenate învingătorul nobilimii uzurpatoare din Transilvania a aşezat Limba română, rânduind o parte dintre marii săi boieri olteni în dregătorii după rangul şi meritul lor, astfel: Teodosie Rudeanu cancelar (logofăt) pentru Ţara Românească şi Ardeal, banul Mihalcea Caragea, vicecancelar pe lângă stările Transilvaniei, ajutat de postelnicul Preda Buzescu, marele stolnic Stoichiţă din Strâmba, armaşul Sava, Petre Grigorovici Armeanul, spătarul Tudor, postelnicul Duma, vistierul Bărcan ş.a. A numit în fruntea cetăţilor pârcălabi de seamă fapt ce a „bucurat mult” nobilimea autohtonă şi aşa destul de ostilă şi de veninoasă. Domnul însuşi poseda de pe vremea lui Sigismund Bathory multe moşii, precum „cinci sate în comitatul Solnoc-Dăbâca, pe Valea Lujerdiului şi a Lonei, satul Mănărade (lângă Blaj), satul şi castelul Buia (la sud de Mediaş), de care ţineau cam 30 de alte sate.” (Ioan – Aurel Pop, Mihai Viteazul şi Transilvania, în Istoria Transilvaniei Vol. II,p.93)

În vara anului 1600, în luna Mai, Voievodul Ţării Româneşti şi al Ardealului, a pornit spre Moldova care i s-a închinat cu uşurinţă, astfel că la 6 Iunie 1600, Mihai Viteazul a păşit ca un biruitor Rege dac în marea sa Dacie, intitulându-se, „din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei.”

Aşa arăta primul document emis la Iaşi, apoi cele apărute la Alba Iulia. Letopiseţul brâncovicesc îl numea „regele Mihai”, iar voeievodul Radu Mihnea, îl amintea de „crai în scaunul Bălgradului şi a întregii Ţări a Ardealului.” (Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. II, Cronicari şi istorici străini, secolele XVI-XVIII, Texte alese, Ed. Academiei, Bucureşti, 1894, p. 178; C. Rezachevici, Prima unire a conducerii celor trei Ţări Române de către Mihai Viteazul, Bucureşti, 2000, p. 13)

Hotarele Ardealului cu Ţara Românească, l-a atenţionat Viteazul Valah pe suveranul habsburg să rămână cele de pe vremea împăratului Maximilian al II-lea şi a lui Ioan Sigismund, adică „restituirea Oradei cu ţinutul Bihorului, a Husztului cu ţinutul Maramureşului, a ţinuturilor Crasnei, Solnocului, Zarandului, Băii Mari cu Baia de Sus (Baia Sprie) şi a altora… Muntenia, Moldova şi Ţara Transilvaniei le va da Măria Sa regele Mihai Viteazul fiului său, Nicolae, şi urmaşilor săi de viţă bărbătească.” (C. Rezachevici, Prima unire…, p. 26)

La conducerea Ardealului, Voievodul valah a stat 11 luni, vreme în care a convocat Dieta de 5 ori, întrunindu-se doar de 4 ori, fiindcă ultima a fost anulată de răscoala nemeşilor, permanent revoltaţi împotriva lui Mihai Viteazul, împotriva valahilor.

În prima dietă s-au reaşezat drepturile secuilor, în cea de-a două a scos clerul ortodox din starea de iobăgie, în cea de-a treia s-a îmbunătăţit starea iobagilor, iar în cea de-a patra şi-a impus în paralel cu nobilimea administraţia boierilor săi valahi.

Feudalii maghiari, saşi şi secui care, timp de secole au oropsit şi decimat valahii ardeleni, s-au trezit în faţa unui Voievod valah, devenit stăpânul lor. „Mii de oameni în iţari şi opinci îngenunchiau în praful uliţelor şi al străzilor din Alba Iulia, care fură inundate de populaţia satelor învecinate, cât şi a celor situate la distanţe mari. Marea minune se produsese, aşa cum numai Bunul şi Blândul lor Hristos, în care credeau nemărginit, o putea face.” (Dan Lucinescu, Voievodul, Fides, Iaşi, 1998, p. 137)

La intrarea triumfală a VALAHULUI – Cuceritorul Ardealului în Alba Iulia, noianul de umilinţe seculare au aprins vulcanul mândriei naţionale dacoromâne. „Miile de iobagi, cneji şi voievozi, striviţi de ocupanţii sosiţi de nu se ştie unde, formau scuturi de neînvins peste corpurile slăbite ale răsculaţilor. Pe pământurile strămoşeşti apăruseră conace pline de bogăţii, cu luxul şi abundenţa acumulată din sudoarea muncii lor de peste două secole. În acele castele şi clădiri fastuoase ei erau pedepsiţi pe nedrept prin biciuire sau casne de inspiraţie străină de locurile lor.” (ibid., p. 138)

În scurtata sa viaţă şi mai scurta domnie în Ardeal, realizările regelui dac Mihai Viteazul au fost remarcabile. În fruntea Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului l-a aşezat pe vlădica Ioan de la Prislop, sub care s-au reunit toate eparhiile româneşti din Transilvania. Domnul valah a ctitorit bisericile de la Lujerdiu-Cluj, Râmeţ-Munţii Apuseni, Făgăraş, Scheii Braşovului, Ocna Sibiului. A numit ierarhi la Vad, Muncaci, Scheii Braşovului, iar preoţii români au fost scutiţi de dările grele care-i apăsau.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: „Civilizaţia” germană de la migratori la teutoni, la regi, la kaiseri şi mai departe (partea a V-a)” →

Victor RAVINI: Ce să facem ca să înțelegem mesajul ciobanului din Miorița?

Nu vreau să-nvăț carte, vreau să fiu golan. Orice-o fi mai lesne, măcar și cioban. După cum își închipuie unii, ciobanii nu fac nimic și stau sprijiniți în ciomag sau lungiți în iarbă, la fel ca ciobanii din tablourile lui Nicolae Grigorescu. Viața de cioban e mai dură decât a multora dintre noi, care avem alte meserii.

Ca să putem înțelege ciobanul din Miorița și să beneficiem de mesajul lui, ar trebui să ne recunoaștem în el și să trezim conștiința noastră la realitatea divină, prezentă în natura înconjurătoare și în noi înșine, oricât de atei sau anticlericali am putea fi. Asta nu se obține apăsând pe un buton, luând pilule după rețeta cuiva, făcând exerciții călăuzite de vreun guru sau lăsându-ne pe seama bisericii. Un cioban bătrân zicea: Toate sunt în mâna lui Dumnezeu, numai sfințenia omului nu. Totul depinde de sufletul și de cugetul fiecăruia din noi. Depinde de propria noastră conștiință. Dar cine mai stă de vorbă cu propria sa conștiință, cu sine însuși, așa cum vorbește ciobanul cu mioara năzdrăvană? Oamenii arhaici, așa analfabeți cum erau ei, au făcut cele mai mari și mai importante descoperiri: domesticirea animalelor, agricultura, ceramica și țesutul, cu opt sau zece mii de ani în urmă.

Ciobanul din Miorița nu este un om adevărat și identificabil, ca Nechifor Lipan din Baltagul lui Sadoveanu. Este un alt personaj literar, ce reprezintă perfecțiunea umană, cu toate însușirile bune și frumoase ale omului în general, din totdeauna și de pretutindeni, nu numai ale românilor, ci ale omului bun, ideal, așa cum și-l poate imagina întreaga lume. Nimic în Miorița nu este realitate. Totul e simbol.

Ce să facem ca să înțelegem mesajul ciobanului din Miorița? Dar de ce să îl înțelegem? Pentru că ne este folositor fiecăruia din noi să îl înțelegem. Personajul principal din Miorița a fost conceput de către autorii anonimi ca un îndrumător spiritual. În dicționarul de simboluri al lui Chevalier și Gheerbrant, tradus și în română, scrie: „Într-o civilizație de crescători transhumanți de animale, imaginea ciobanului este încărcată de simbolism religios. (…) Simbolismul ciobanului comportă un sens de înțelepciune intutivă și experimentală. Ciobanul simbolizează starea de veghe; funcția sa este un permanent exercițiu de vigilență: el este treaz și vede. Din această cauză el este asociat cu soarele care vede totul. Ciobanul, simbolizând nomadul, reprezintă sufletul, care întotdeauna e trecător prin lume. (…) Ciobanul e un observator al cerului, al soarelui, al lunii, al stelelor, prezice viitorul. (…) Din cauza diferitelor funcțiuni pe care le exercită, ciobanul apare ca un înțelept, ale cărui acțiuni decurg din contemplație și viziune interioară. (…) Ciobanul se dezvăluie că e stăpân suprem pe forțele cosmice ca pe turma sa.” Na! Să mai spună careva ceva de rău despre ciobanul din Miorița. Cine îl mai ponegrește pe ciobanul din Miorița cu tot felul de cusururi și păcate… își face autoportretul.

Avem multe de învățat de la ciobanul nostru din Miorița. Multe și importante de învățat pentru a ne îmbunătăți existența. Când ne vom îmbunătăți existența lăuntrică, psihologică, ne vom îmbunătăți și existența materială: sănătatea și situația socială sau economică.

Am scris cartea Miorița – izvorul nemuririi (publicată la Editura Alcor din București în 2016 și 2017) pentru a înlătura o veche eroare, care încă mai persistă. Eroarea cum că ciobanul ar fi pasiv, resemnat și fatalist a fost lansată de trei scriitori de limbă franceză: Jules Michelet, care a semnat traducerea Mioriței făcută de Alecsandri, elvețianul Amiel – marcat din copilărie de tragedii familiare și care avea o viziune descurajantă asupra vieții – și Edgar Quinet, care s-a căsătorit cu fiica lui Gheorghe Asachi. Ei trei au înțeles ciobanul, pornind de la romanul Roșu și negru al lui Stendhal și de la refuzul lui Julien Sorel de a primi ajutor ca să scape de pedeapsa cu moartea. Simpatia francezilor și interesul Europei pentru România i-a putut deruta pe bonjuriștii noștri, care s-au luat după mofturile născocite de câțiva occidentali deziluzionați politic după revoluția de la 1848, căzuți în romantism lugubru, pesimism și fatalism. E cam greu să ne lăsăm derutați de fasoanele francezilor. Cei trei au spus că ciobanul din Miorița este reprezentativ pentru întregul popor român, ceea ce nu este greșit. Greșit este doar felul în care ei au înțeles ciobanul. Miorița a fost creată în Carpați de către ciobani arhaici, care ciomăgeau lupi și urși. Nu are de a face cu ideile vânturate în cafenele la Paris.

Eu susțin că ciobanul din Miorița reprezintă românii prin faptul că e creativ în producția de bunuri materiale și artistice. El produce materiile prime de bază în societatea vremii sale: alimente (lactate și carne), lână, blănuri și păcură. În unele variante el e păcurar, adică știe să extragă păcură din pământ. Un cioban destoinic își lucra singur fluierele, își sculpta bâta ciobănească, sulița, vasele de lemn și își contabiliza producția pe răbojuri de lemn cu o scriere arhaică a ciobanilor. Ciobanul din Miorița este poet, muzician și sculptor. El este un precursor al lui Eminescu, Enescu și Brâncuși. Geniul lor într-unul.

În toate variantele, alegoria cu moartea ciobanului simbolizează renunțarea la cele pământești. Nunta sa cosmică cu mândra crăiasă, fată de crai este o altă alegorie, ce semnifică o nuntă sfântă cu o divinitate cerească (uranică), divinitatea supremă din matriarhat. Alte variante prezintă unirea lui cu o divinitate a pământului (chtonică), ce apare pe munte sub înfățișarea unei Fete Frumoase cu podoabe aurii, simboluri solare, ceea ce înseamnă că ea este o înfățișare terestră a sorei soarelui, care coboară din cer pe pământ pentru a căuta ciobanul. Această Fată Frumoasă a fost considerată în cercetarea anterioară ca o femeie în carne și oase, o nimfomană fără rușine. Unii savanți au crezut că baciul este ucis de cei doi subalterni din cauză că ea îi refuză pe ei.

Continue reading „Victor RAVINI: Ce să facem ca să înțelegem mesajul ciobanului din Miorița?” →

Ben TODICĂ: Iubiți-vă ! Nu vă trădați sufletul !

Dragi prieteni, dragi români,

Mă bucur să primesc vești bune din țară cu privire la finalizarea și publicarea unor cărți, despre adaptarea dascălilor/profesorilor la munca în mediul online și la succesul și bucuria copiilor chiar și în aceste vremuri tulburi. Învățământul și educația de calitate, scrierea și editarea unor cărți sunt „dulciurile” atât de necesare unei creșteri armonioase și totodată reprezintă mijloace de modelare a tinerilor pentru o creștere viguroasă.

Spun aceste lucruri deoarece chiar și acum îmi pare rău că uneori nu prea înțeleg ceea ce scriu lingviștii și literații și asta din cauză că nu am cunoștințele de bază ale acestor domenii. Am fost mereu corigent limba și literatura română, la orele doamnei Ștefănescu, iar pentru acest lucru era chemată mama la școală. Venea cu cureaua tatei sul în buzunar și o desfășura precum cowboyul biciul în fața clasei și mă ardea ca pe un noaten/mânz nărăvaș. Așa mă croia cu cordonul de la reșou și directorul școlii, d-l Sperlea Dorel. Dumnezeu să-l ierte că a fost un om tare de treabă, însă mă ardea la palmă de umblam cu ele pe pereții reci ai școlii ca să îi răcoresc; și nu eram singur, ci cu alți 4 sau 5 băieți și fete. Plângeam și râdeam în hohote unul de altul, de schimonoselile fetelor suferinde. Era totuși domn că nu ne bătea în public cum o făcea mama de față cu întreaga clasă de se ascundea și profesoara de frică. Mama era un gigant și avea o voce de se auzea de la câțiva kilometri când țipa la rând la carne, la prăvălia lui Ceda, că așa îl chema pe măcelarul de origine sârbă. Așteptau săracii de la trei dimineața, iar când sosea carnea pe la zece, se termina cu ordinea și se îmbulzeau la grămadă ca oile speriate de lup. Îl ștrangulau pe bietul măcelar cu tejgheaua în perete și de aia urla mama la ei. I-auzi moldoveanca! Strigau minerii de pe dealuri. La 40 de ani, venit din Australia în vizită acasă, m-am dus la doamna profesoară Ștefănescu la școală și i-am cerut o carte de limba română și doamna a râs de mine. La ce-ți mai ajută acum? Voiam să știu ce nu știu, ca să știu. I s-a făcut milă și mi-a adus din podul școlii cărțile din ciclul doi. E vastă limba și gramatica română și e o binecuvântare de la Dumnezeu și de la părinți să ți-o însușești la timpul potrivit.

Vine Crăciunul și sunt foarte trist și dezamăgit, deznădăjuit de starea lucrurilor și a omenirii. Mă doare sufletul că familia mea și toți cei dragi care mi-au adus fericire se află în această situație de parcă eu sunt vinovat că au ajuns aici și pentru că am avut curajul și îndrăzneala să cred și să visez la stele, că bunul și frumosul vor învinge, deasemeni omenia și dragostea… și ca un laș mă resemnez cu faptul că sunt bătrân și voi muri, că nu mai e treaba mea, că noi ramoliții nu mai înțelegem vremurile și să lăsăm totul pe seama copiilor să le rezolve. E timpul lor!

Sunt întrebat: ce-am mai făcut? Am descoperit cât de singur sunt, că totul e un univers care va muri o dată cu mine. Și iar visez. Eram în întuneric, în universul fără stele. Întunericul strălucea în jurul unui mare nevăzut. „Revelează-Te, Doamne!”, L-am rugat. „Tu nu ești pregătit pentru intensitatea iubirii mele fiule”, mi-a răspuns. „Am nevoie de iubire, Tată. Ce poate fi mai înălțător decât binecuvântarea SUFLULUI Tău, Părinte ceresc. Fă-mă să înțeleg, Tată!” „Cadoul iubirii e creația, e momentul culminant, apogeul actului împreunării cu ființa iubită… Când se produce, te crezi în ceruri. Imaginează-ți acest zenit multiplicat o dată, de două ori, însutit, înmiit, infinit. La această intensitate a bucuriei exprimate prin toți porii ființei tale, te evaporezi, devii mumie, o umbră, apoi dispari. Te descompui, devii iubire. Ești 80% apă, Mai vrei să mă vezi?” Am rămas pe gânduri. „Și totuși acesta e scopul călătoriei tale Ben. Mulți din fii/fiicele mele ajung la mine construind platoșe și dăruind iubire. Nu ați avut încredere-n Epistole și ați rămas de atunci terorizați de frica morții.”

Continue reading „Ben TODICĂ: Iubiți-vă ! Nu vă trădați sufletul !” →

Al. Florin ȚENE: Epoca trecerii de la presa tipărită la cea digitală

De-a lungul istoriei transmiterea informației s-a făcut, începând de la metode empirice, scrierile semnelor pe stâncile grotelor, focuri, cântece ale menestrelilor, scrierea de mână, scrierea de tipar, după descoperirea tiparului cu litere de lemn de către Gutenberg, până la tipografiile moderne care, încet și sigur, azi vor fi înlocuite de către presa digitală.

Azi trăim o schimbare epocală și fenomenul acesta a început în urmă cu 30 de ani de când englezul Tim Berners-Lee a inventat ceea ce britanicii numesc World Wide Wwb, începând din anul revoluției române, adică, în traducere, totalitatea siteurilor/ documentelor și informațiilor de tip hipertext unite între ele, care se pot accesa prin rețeaua mondială a internetului.

Datorită acestui fenomen presa scrisă și tipărită, tip rotativa de la Casa Presei Libere ce ocupă două etaje, a început să dispară. Cotidianele de pe tarabele difuzorilor de presă au început să se rărească.Diversificarea prin modernizarea dispozitivelor inteligente, creșterea lor în rândul maselor de cititori, combinată cu utilizarea din ce în ce mai mult a canalelor de social media, tip facebook, au determinat ca schimbările să fie de neînlocuit.

Astfel, în lumea presei de la noi, datorită acestui fenomen, au dispărut o mulțime de ziare, reviste tipărite, luându-le locul cele online, printre care: –Adevărul Holding – Acest trust deține multe produse media de print precum Adevărul Auto, Adevărul de Seară (publicații pentru marile orașe ale țării), Adevărul Expert Imobiliar, Adevărul Sănătate, Click, Click! Pentru femei, Dilema Veche, Dilemateca, Historia, OK! România și multe altele, în total numărând 61 de ziare și reviste: –Antena 3 – Acest trust are 8 publicații, și anume, Scânteia, Jurnalul Național – ghid TV, Continue reading „Al. Florin ȚENE: Epoca trecerii de la presa tipărită la cea digitală” →

Alexandru NEMOIANU: Amurg de vremi

Vremile se urmează unele altora și la un loc, ele sunt timpul istoric, trecător și al cărui rost ar trebui să fie mântuirea oamenilor, a tuturora și a fiecăruia.

Amurgul unei anume “vremi”, epoci istorice, este întotdeauna trist, nostalgic, pentru cei care privesc din perspectiva timpului și cel mai adesea violent și sângeros, pentru cei care trec prin acel amurg.

Cu ceva timp în urmă am privit la conace și case de vânătoare ale nobilimii din veacul al XIX-lea. Aceste clădiri erau toate “frumoase”, în înțelesul autentic al cuvântului. Erau întocmite după un plan chibzuit, erau utilitare, dar fără cruzime și mai ales fără ostentație, erau clădiri făcute cu bun gust și bun simț. Am făcut o comparație cu actualele case și anexe ale bogătașilor zilei, ale “neamului prost” ajuns în fruntea bucatelor. M-am gândit la bunkerele construite de neo-ciocoimea românească de azi și la sinistrele exchibitionisme obscene în care viețuiesc, bântuiți de coșmare și droguri, celebritățile Hollywood. Această comparație ilustrează declinul general al omenirii, coborârea în nesimțire, în îngroșarea sufletească și, în consecință, în lipsa de rost.

Putem vedea, sub ochii noștri, cum o supra-putere, se desface, cum sistemul pe care s-a întemeiat, osificat și anchilozat, nu mai este capabil să se reinventeze, să se adapteze la mersul vieții. Iar aici trebuie să fim foarte bine înțeleși.

Cu cât o “civilizație” va fi mai materialistă,mai cosumatoristă, mai egoistă, deci mai îndepărtată de rostul REAL al timpului istoric, sfârșitul ei va fi mai hidos. Căci Rostul timpului istoric este strădania spre mântuire, strădania de a afla drumul și a urma drumul care ne poate reîntoarce în ‘Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”.

Personal pot ilustra cele spuse mai sus prin exemplul bunicilor mei materni.

Bunicii mei materni,Colonelul K.u.K(armata Austro-Ungară,armata cesaro-craiasca) Romulus Boldea și soția sa, Otilia, născută Bauer,germani din Bijeljina (Bosnia), și-au încheiat zilele în satul strămoșilor mei, Borlovenii-Vechi din Valea Almăjului,Banat.

Fără îndoială că au avut beneficiul de a trăi într-o casă generoasă și în declinul, care era încă suficient și decent, al unei gospodării care, fusese, înfloritoare. Dar existența lor a fost dominată de amurgul unei vremi complexe. În Borloveni, sub nemiloasele lovituri ale bestialului sistem comunist, amurgeau ultimele reflexe al “împărăției cesaro-crăiești” și amugea viața tradițională a satului românesc. Dar acele vremi amurgeau lin și în bună măsură, acel amurg, părea un rămas bun și o mângâiere de pe urmă, din partea unui timp rodnic și bun.

Aceste stări încă existau, dar în amurg, și ultimele lor “roade” încă se mai adunau în viața oamenilor și, în acest caz, în viața bunicilor mei.

Tot ceea ce ei consumau era produs în casă și din ceea ce mai era în posesia acelei case. Pâinea era făcută din făină provenind din grâul celor câtorva “parcele” rămase în posesia casei în “luncă”. Acel grâu era măcinat la moară cu piatră mânată de roată “orizontală, cel mai simplu sistem de moară și o adevărată noțiune în Almaj. Făina era cu totul integrală, pâinea care rezulta era neagră și nespus de gustoasă. Untul era făcut din laptele vacii din grajdul casei. Era făcut într-un vas special (cred că se numea “badani’). La fel brânza, venea din “vama” de lapte de oaie ce se cuvenea casei pentru oile care pășteau în câteva grădini,rămase în posesia casei. Mierea venea din “vama” pentru caii lăsați să pășuneze în pădurea de cultură de salcâm, ”băgrin”, ce străjuia casa. Țuica, ’răchia”, de cea mai bună calitate, era făcută din prunele adunate din grădinile casei. Iar carnea provenea din porcii crecuti lângă casă.Modul de preparare era încă cel artizanal și cel care îi prepară, ”piemul” Tonny Ruszichka,era un adevărat maestru.Șuncile afumate erau egale în calitate cu cel mai bun “prosciutto’ pe care l-am mâncat.Lemnul de încălzit casa provenea din “zabranele” casei. Consumul unor produse, eminamente organice și artizanale, este un lux la care doar câțiva oameni se mai pot gândi astăzi. Dar atunci asta era încă viață obișnuită. Era o gospodărie autarhică și aflată în asediu sălbatec din afară. Dar o gospodărie care a rezistat, câtă vreme bunicii mei au trăit. Mă gândesc că acesta conștiința a “asediului” l-a făcut pe Romulus Boldea să se împotrivească până când a închis ochii la gândul introducerii de lumină electrică în casă sau, încă mai violent, la ideea unui televizor. Era o lume în amurg, dar într-un amurg generos. Un amurg al unei vremi cu rost, al unei vremi în care Credința în Dumnezeu era parte esențială a vieții, un amurg care merită să fie păstrat în memorie.

Ceea ce trăim astăzi este un amurg urât, înfricoșător și care vestește un “răsărit” încă mai sinistru. Un “răsărit” , ai cărui inițiatori îl doresc să fie al întunericului,al spaimei, al satanismului. Încă mai avem posibilitatea de a îi sta împotriva. Nu încleștându-ne pe această vreme a globalismului sordid, ci respingând-o cu scârbă.

Pentru a avea rost și nădejde în ziua de mâine, trebuie să privim spre Dumnezeu, Cel în Treime mărit și în Ortodoxie închinat, Cel care este același: ieri, azi, întotdeauna.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Amurg de vremi” →