Paul LEIBOVICI: Legenda ,,MOȘ CRĂCIUN”

Au trecut de atunci cîțiva ani buni,ba chiar și numeroase sărbători ale ,,CRĂCIUNULUI” dar excursia în LAPLAND rămîne neștearsă din memorie. Excursia, e drept, n-a fost în sezonul iernii, dar imaginile s-au păstrat căci pădurea deasă și CASA LUI Moș Crăciun” -imagini care-și păstrează autenticitatea de-a lungul anilor. Legenda a avut și în acele ,,zile de vară” o prospețime inimaginabilă. Parcul ,,Santa Clauuz,,din Rovani –Cercul Artic .Satul a fost întemeiat în 1989. Parcul e deosebit de tot ce am vizitat (parcuri,grădini cu o mare varietate de soiuri și culori de flori) iar îndrumătorii au fost de o amabilitate ,poate neîntîlnită altundeva. Orașul ROVAN (satul) e veșnic înzăpezit.Ne-am plimbat cu un soi de bicicletă –foarte confortabilă și ușor de mânuit ,pentru orice vârstă. De altfel, toată regiunea este înconjurată de păduri cu arbori semeți, frumoși, soiuri neîntâlnite  și destul de deși. Dar cărările sunt însemnate vizibil, încât –chiar fără ghid, nu te poți rătăci. Canionul Koromoma oferă vizitatorilor atracții deosebite, chiar în mijlocul ,,verii”. Excursia oferă imagini unice în ceea privesc ,,căderile de ape Auttikongas” – căderi de la mari înălțimi. Iar coloritul apelor –pentru privirea noastră de la depărtări ,,e fascinantă” – aș putea afirma ,,căderi basmice”. Una dintre excursiile care ni s-au oferit era la PYHA-LOUSTO-un parc de dealuri, sate antice și panorame basmice.

ROVANIEMY –capitala Laponiei, este cunoscută, mai degrabă drept ,,CASA lui MOȘ CRĂCIUN” . Orășelul a suferit enorme pagube în perioada celui de al Doilea Război Mondial ,,Rovaniemy  a făcut parte din grupul de sate resfirate în Cercul Artic, unde indigenii practicau agricultura pentru hrana animalelor și întreținerea familiei. În iernile dure, doar renii erau sursa de hrană, cît și animale de companie. După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți –ALVAR Aalton a primit misiunea de a proiecta un nou RAVANIEMY. Înspirat de peisajul și viața sălbatică a Finlandei, Aalton și-a ales ca sursă de inspirație unică și originală, cel mai iubit animal al Finlandei ,,RENUL”. Văzut de la înălțime conturul orașului  seamănă într-adevăr cu un REN. În 1950 a fost construită o cabană specială pentru găzduirea D-nei ELEONOR ROOSWELT – soția Președintelui S.U.A – în inima orășelului. Casa ,peste vremi a devenit ,,CASA LUI MOȘ CRĂCIUN” care este înconjurată de un imens parc tematic dedicat faimosului ,îndrăgitului personaj de basm ,,MOȘ CRĂCIUN,,

Străbătută de la Cercul Polar, Leponic această regiune e în fapt o țară în sine. Cuprinde o treime din suprafața Finlandei. Cu  alte cuvinte este cunoscută în întreaga lume drept ,,ȚARA lui MOȘ CRĂCIUN. –un loc magic ,unde alături de spiriduși, Moșul pregătește cadourile  pe care le transmite în Seara de AJUN, copiilor de pretutindeni, străbătînd lumea în SANIA trasă de reni. În mica localitate ROVANIEMY, crăciunul  nu se termină niciodată, iar Moș Crăciun –prietenul tuturor copiilor din lume ,se pregătește intens pentru noaptea magică  a Crăciunului, în care aduce tuturor copiilor de pe pămînt ,darurile pe care și le doresc.

La doar cîțiva kilometrii de oraș,frumoasele peisage din LAPON ,dezvăluite vizitatorilor- o lume misterioasă , liniștită ,sălbatecă în acelaș timp. În ROVANIEMY cele mai importante atracții sunt  SANTA  CLAUS VILLAGE,sau satul lui Moș Crăciun. Situat la aproximativ 8 km., de oraș și chiar pe linia considerată ca delimitarea Cercului Polar, este poate cea mai turistică atracție a zonei ,însă puțini turiști pot face întreaga rută. Și mai puțini sunt cei care îl pot cunoaște pe MOȘ  CRĂCIUN!!!La o scurtă distanță ,de mers pe jos de SANTA  VILLAGE se află SANTA  PARK- un loc imens cu distracții în care tema principală e cea a CRĂCIUNULUI. O vizită la Muzeul ARKTIKUM ,va dezvălui secretul vieții din Laponia,care se desfășoară într-un ritm propriu- extraordinar ,încă din cele mai vechi timpuri. Atrași de natură am vizitat PIEKESELENCE CENTER –o expoziție care redă priveliști inimaginare despre păduri din ținuturile nordice .LEVI-LAPONA,situat la Cercul Polar ,este una din cele mai elegante stațiuni de schi din Finlanda. În Laponia se povestește despre MOȘ CRĂCIUN- are o ascunzătoare secretă în una din păduri;acolo unde obișnuiește să se odihnească.Dar în zilele din preajma Crăciunului nu se odihnește.Este ocupat cu pregătirea cadourilor pentru copii din întreaga lume. Căutările după Moș Crăciun,,sunt zadarnice,,.El are o ascunzătoare secretă în inima pădurii.Pe drumuri înzepezite ,în căutarea ascunzătorii …vom ajunge la o mică colibă unde sunt mari și frumoase daruri -preferate pentru seara tradițională:,,Chris mas Everes snack,,friptură de pui,budincă de orez cu fructe din pădure,băuturi  calde și reci precum și mormane de prăjituri,de torte dulci. Aici va sosi celebrul REN a lui Moș Crăciun înhămat la sanie.Aici este și Oficiul Postal a lui MOȘ CRĂCIUN.Pe fiecare scrisoare are aplicată un timbru special cu însemnele M.C. Iată O SĂRBĂTOARE a cărui dar autentic e,,BUNA DISPOZIȚIE,,!

LECTORILOR mei cât și familiilor, prietenilor le doresc ,,SĂRBĂTORI FERICITE,,

———————–

Dr. Paul Leibovici

Rehovat, Israel

Decembrie 2020

Lasă un răspuns