Vedem de aproape un an tot soiul de cete năucite care #rezist. Întrebați de ce, răspunsul este incoerent sau mai rău. Adevărul este că #rezist deoarece așa li s-a comandat prin Organizațiile Ne-Guvernamentale, finanțate de către demoniacul George Soros, și, cum zicea bătrânul General: ”dacă-i ordin, cu plăcere”.
Din câte pot înțelege motivația acestui # rezist ar fi opoziția față cu anume reforme, ajustări ale legiuirilor privind aplicarea Justiției, mai exact modificarea lor formală și necesară în viată unui Stat. Între altele acești protestări și #rezist comandați, protestează cum că organelor de urmărire penală li s-ar cere “prea multe probe și măsuri procedurale” pentru a pune sub acuzație. În alte cuvinte după acești #rezist, poliția ar trebui să aibă puține probe pentru a pune sub acuzare. Evident este un raționament complentamente anapoda. Abuzurile și excesele se comit mai ales acolo unde poliția poate pune sub acuzare cu puține probe sau fără probe. Să ne amintim că în comunism zeci de mii de oameni au fost trimiși în universul concentraționist fără probe, sau cu “probe” obținute prin confesiuni smulse sub tortură. Mai pe scurt, abuzurile poliției au loc acolo unde regulile de urmărire și probele necesare unei condamnări sunt puține. Acolo unde poliția trebuie să prezinte probe numeroase și a căror validitate poate fi discutată în Curtea de Judecată, acolo abuzurile sunt cu mult mai puține. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Exemplu de ipocrizie și rea-credință”
Categorie: Eseu
Gheorghe Constantin NISTOROIU: Rândunicile de la Vladimirești
Se strâng în stol, în duh de Veronică, Măicuţa lor cu sufletul de pâine,aleargă toată ziua ca harnici albinuțe, să-ofere tuturor prinosul lor de mâine.
Sclipiri de cer şi zămisliri de rai se cern de sus, maramă de azur, iar gânduri albe înmugurite-n grai liturghisesc natura şi oamenii din jur.
Măicuţa Mihaela din ceruri lin suspină, trimiţând fior şi haruri de miresme,pe inimile dalbe ’nălbite de lumină, ce-n suflete răsar fierbinţi catapetesme.
Salcâmii toamnei cu şoaptele-n surdine adună cerul-roadă în mantia lor, frunzele mai poartă un zumzet de albine înflorind ruga dorului sângeriu de petală.
Chivernisesc şi-n toate dau dăruire, mai zămislesc un psalm prin chiciură şi sloată, mai ’nalţă la Măicuţa adânca mulţumire şi-opresc pentru odihnă, fărâme, câteodată…
Teodosia, măicuţa-zori de lacrimi şi zăbrele, strânge-n suflet suferinţa şi-ale ţării oseminte iar din lanţuri şi furtuni, toate-nfrângerile grele le cuminecă în viaţa sufletelor dragi-cuvinte.
Cu paşi înceţi, mărunţi, cadenţa lor blajină strânge soarele la piept şi câte-o mare stea, stau adunate toate-n cor ca florile-n grădină şi cerul de deasupra în cânt divin se minuna.
Mai vine câte-un Sfânt de ziua Sfântului Andrei, coboară legiuni de îngeri, serafimi şi oftează…Maicile-rândunici pun în colinde scântei iar Cerul se pogoară, pământu-înseninează.
Văzduhu-n straie noi se primeneşte împrejur, Colindele lor sublime sunt sufletele-psaltire,pământul lăcrimează iar cerul-de-abajur s-aşterne lucind peste inimi în nepreţuite safire.
Veghează-asupra lor maica Mihaela Portase… maicile-rândunici se-aprind ca spicul în soare, pe toate le cuprinde-n brâul-tricolor de mătase, pe toate le-adună la sân în sfântă-mbrăţişare.
Se strâng apoi în stol sau zboară una câte una, aşezând peste timp slujirea de nemărginire, Rândunelele s-au logodit cu îngeri totdeauna, trăind pururi sublimul întru Hristos-Iubire!
Bat clopotele, porţile se deschid, văzduhul răsună, Sfântul Grigorie Decapolitul a venit la Vladimireşti. Obştea maicilor-rândunici cântă Colinde cu voie bună, pământul Patriei dragi se-mbracă-n veşminte cereşti.
Colindele lor ne aprind şi ne dau fiori de topaze, noaptea surâde şi ne prinde-n mlădierea de ciută,toate sufletele lor albe, ard ca într-o horă de raze, credincioşii vin şi se-nchină şi sfintele moaşte sărută.
Legiunea Albă, cetate semeaţă a Crucilor de foc stau de veghe noapte de noapte în trupurile dalbe.
Nu mai sunt aprinse de mult, nu se mai prind în joc dar toate sufletele lor sunt în ceruri curcubeie de salbe.
—————————————-
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Sf. Mănăstire Vladimireşti , chilia Albă, 1 Decembrie 2017
+ Sf. Prooroc Naum; Sf. Cuv. Filaret Milostivul + Ziua Naţională a Dacoromâniei.
Alexandru NEMOIANU: Mănăstirea Țara Almăjului
Vremea pe care o străbatem este tulbure și încărcată de provizorat, de stări confuze, contradictorii și fără orizont. Mai toate vremile istorice au fost pline de îndoieli, dar în clipa de față această stare de îndoială are dimensiuni planetare. Cred că una dintre cauzele stării de confuzie provine dintr-o rea înțelegere.
Există părerea că o stare, că cea de care pomeneam, dată fiind dimensiunea, extinderea ei, va trebui să aibă o rezolvare “planetară”, cumva din partea cercurilor “puterii”. Această părere generează un climat de neputință și de blocaj, care sunt în mod deliberat induse pentru a motiva lipsa de acțiune. Societatea este tulburată cu tot soiul de probleme minore și de fapt fără importanță. Societatea este fragmentată de grupările de interes care, în esență au aceleași scopuri: înfruptarea din bunul țării. Noi și noi partide apar. Partide care, în vorbele lui Take Ionescu, ”își fac program din nenorocirea țării”. În același timp opinia că lucrurile trebuiesc rezolvate la nivel “planetar” este falsă. Schimbările înspre mai bine și spre normalitate nu vor veni prin voia “puterii”, vor veni prin voia oamenilor și a comunităților locale și organice și asta în măsura în care ele vor avea voința să își asume această responsabilitate. În vorbele Psalmistului, ”…prin cei rămași ai Tai le vei găti căderea” (Ps.20:12). Schimbările spre bine vor veni din partea comunităților care încă mai au conștiința continuității și a tradiției. În acest sens trebuie să știm că, în cazul României, aceste comunități organice sunt satele.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Mănăstirea Țara Almăjului”
Gheorghe Constantin NISTOROIU: Bucuria sfintelor sărbători de iarnă
„În noaptea Crăciunului alb şi senin
O Mamă cu Pruncul la sân,
Curată-n iubire, priveşte-n uimire
Plinindu-se Bunăvestire.
Un Prunc Sfânt se naşte în noaptea-nstelată
Din Sfânta Fecioară şi Duhul cel Sfânt;
Al Tatălui drept Cuvânt
Coboară azi pe pământ
Făclie pe veci luminată!”
(VALERIU GAFENCU – Sfântul Închisorilor, Crăciun 1945)
Fiorul sufletesc al creştinului se strecoară tiptil în Noaptea Albă, serafică, pe sub faldurile de nea primind cântarea Îngerilor ce se pogoară din Cerul albastru care se răsfrânge peste Pământul dacilor împodobit cu sfintele Sărbători.
Adie un vânt sau e pocnet de bici?
Trec păsări în zbor ori e cor de copii ce ne colindă alungând pustia din preajmă?
Tunete şi fulgere se întrec sau sunt zurgălăi de colindători ce ne-învăluie în lumina liberatoare a Liturghiei dumnezeeşti a Naşterii Pruncului Sfânt?
Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Bucuria sfintelor sărbători de iarnă”
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG: Distanța care ne apropie
Privit prin prisma efectului Bernoulli, paradoxul distanţelor este că dacă sufli aer între două foi de hârtie, ele se apropie una de alta. Deci nu se îndepărtează, cum s-ar crede la prima vedere. Distanţa, aşadar, poate fi şi un factor de apropiere, atunci când e privită în dinamică.
Unii susţin că distanţa ar acţiona asupra sentimentelor precum vântul asupra focului: flacăra abia pâlpâindă o stinge, dar vâlvătaia o-nteţeşte mai mult. Sau că, privite dintr-un punct îndepărtat, lucrurile îşi pierd claritatea şi devin neglijabile. Există o puzderie de cugetări, mai mult sau mai puţin profunde, care descriu efectul distanţei asupra percepţiei noastre. Lăsând la o parte platitudinea unora dintre aceste „înţelepciuni”, nu pot să nu remarc cât de contradictorii pot fi efectele înstrăinării asupra noastră, în special în contexte istorice atât de frământate cum sunt vremurile de masivă migraţie pe care le trăim acum. Ca exemplu, ce-i drept cam extrem, iau fanaticii religioşi, care se radicalizează în occident nu în ciuda faptului că sunt înconjuraţi de alte concepţii, ci tocmai din cauza lor. Provocaţi de nostalgie şi de îndepărtarea faţă de acel „acasă” pe care-l idealizează, încep să exagereze calităţile patriei lăsate-n urmă. Sună cumva cunoscut? Cel puţin acelora dintre noi, care, atunci când vizitează România, constată că nu e aceeaşi cu cea de care ţinem strâns în memoria noastră mai mult afectivă decât faptică, fenomenul acesta le-ar putea fi familiar.
Continue reading „Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG: Distanța care ne apropie”
Vavila POPOVICI: S-a terminat ceea ce ar fi putut fi o continuitate
„Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.”
– Mihai Eminescu
Am urmărit cu interes și emoție transmisiunile televiziunilor române, decența și profesionalismul cu care au relatat ceremonialul grandios al înmormântării Regelui Mihai I. Fericiți cei ce au fost martori oculari la măcar câteva momente din tot acest ceremonial. Un om, un rege a cărui valoare morală nu a fost prețuită îndeajuns, cât timp a fost în viață. Un rege față de care poporul a greșit poate, prin pasivitate, când avea dreptul să nu accepte odiosul regim bolșevic, dar nu avea și puterea de a i se opune. Cei care au încercat, au fost învinși, aspru pedepsiți. Martiriul vieții Regelui s-a pliat pe martiriul poporului nostru. Octavian Paler spunea că „iremediabilă este doar greșeala de a te lăsa strivit” în viață, ceea ce Regele nu a făcut. El a luptat din greu, cu demnitate – virtute care i-a determinat comportamentul, pentru supraviețuire a luptat, iubind în totodată țara în care s-a născut.
Continue reading „Vavila POPOVICI: S-a terminat ceea ce ar fi putut fi o continuitate”
Radu BOTIȘ: Crăciun și Sfințenie’n Maramureș
Luminatã si plinã de încãrcãturã duhovniceascã, sãrbãtoarea Nasterii Domnului aduce în fiecare an sfânta bucurie a reîntâlnirii cu Pruncul Iisus Izbãvitorul si Mântuitorul. Chemare tainicã pentru fiecare dintre noi de a porni cu gând bun, fiecare, pe drumul magilor din rãsãrit, însotiti de steaua credintei cu dorinta de a-L reîntâlni pe Cel care, mereu iertãtor, a îndumnezeit lumea prin valoarea Nasterii si a Jertfei Sale.
Vestea Nasterii Mântuitorului a împlinit proorocia, a împlinit însãsi fãgãduinta lui Dumnezeu (Fac.3,15) de a ne reabilita din întinãciunea fãrãdelegilor în care a cãzut neamul omenesc prin pãcatul neascultãrii protopãrintilor (Adam si Eva) nostrii. Dumnezeu se face om pentru ca omul muritor si supus pãcatelor sã fie îndumnezeit.
Cuvântul ,,Crãciun” este înrudit cu termenul de origine latinã ,,creatio” (latina cultã), iatã întelesul, semnificatia-precum o creatie, Dumnezeu coborînd în lume cu scopul rezidirii acesteia aducând împãcarea cu Fiul Sãu Cel ce va ridica pãcatele lumii, începutul noii creatii prin Adam cel nou.
Plinã de parfum divin, minunata sãrbãtoare a Nasterii Domnului (Crãciunul) revine iar ca prilej de bucurie. Cei mici îsi lumineazã copilãria acestor zile deosebite semãnând bucurie prin vestea colindelor, recompensati fiind cu daruri crestineste dãruite. Maramuresul îmbracã sfânta hainã a acestor sãrbãtori poate mai deosebit ca niciunde în lume. Colindele, asemeni unor rugi înãltate spre ceruri deschid usile inimilor si a caselor de maramureseni vrednici, cu fricã si respect pentru Dumnezeu, bucurându-i deopotrivã.
Continue reading „Radu BOTIȘ: Crăciun și Sfințenie’n Maramureș”
Heidi S. SIMON: O zi solemnă
Mă gândesc la ziua de ieri, sâmbătă 16 decembrie, zi pe cât de tristă, pe atât de surprinzătoare prin măreţia şi solemnitatea acelor ore lungi în care am învăţat cu adevărat Istoria. Atât eu, cât şi generaţia mea minţită şi păcălită, dar şi tinerii care încă nu s-au născut pe vremea noastră.
Am aflat ieri ce Om de omenie profund, inteligent şi nobil – nu numai prin obârşie, ci şi caracter, – a fost M.S. Regele Mihai, rege care îşi iubea ţara şi neamul din toată inima, cu totul necondiţionat. Nu cerea niciodată nimic, în schimb nu a pregetat să-şi ofere serviciile ori de câte ori era nevoie de ele.
Am urmărit cu atenţie sosirea celor mai importanţi reprezentanţi ai aristocraţiei europene aliniindu-se pe lângă familia Defunctului în toate momentele zilei, pentru a-şi exprima respectul şi profunda consideraţie, dar şi regretul pierderii unei rude valoroase, care a părăsit cu atâta demnitate această lume nedreaptă şi nerecunoscătoare.
Daris BASARAB: Nihil sine Deo!
„Uite, ce am găsit în Deutsche Zeitung! Se organizează un concurs literar pe tema – Nihil sine Deo!” „Trebuie să fie legat, probabil, de rege, de monarhie. De scris, pot să încerc, dar de concurs, mai va! Tu nu te-ai lămurit ce-s concursurile astea? Trimiţi ca să te afli în treabă. Astea-s cu abonament, iar abonaţii îi găseşti printre organizatori.” „Crezi?!” „Sigur am dreptate!” Cu voie, sau fără voie, lăsă sămânţa să încolţească. Se pomenea, aşa, pe nepusă masă, răsfoind în memorii, zile trecute, de mult apuse, cu străjeri, cu rege, cu tricolor în culori vii, strălucitoare, cu franjuri aurii pe margini, cu o stemă în mijloc, poate cea mai frumoasă din câte văzuse. Cum era oare crezul străjerului?…Deviza străjerului, sau, crezul străjerului este, credinţă şi muncă pentru Ţară şi Rege! Oricum, era pe aproape. Astăzi aceste lucruri sunt îmbrăcate în ceaţa timpului. Peste cinci decenii, nu e o glumă! Nu apucase să ajungă cercetaş, visul ascuns al oricărui copil. Ce ştiu copiii?! Pentru ei timpul nu are valoare, vor să ajungă mari, şi cât mai repede! Anii ’44 – ’47 au fost ani de confuzie pentru adolescentul care simţea că se cască o prăpastie între ceea ce învăţase, trăise, şi ceea ce se anunţa la orizont. Mânat de buldozerul sovietic, se pomeni la Oradea, departe de locurile natale, de Dunăre, de Deltă, de Ismail. Învăţa la un liceu, încă, confesional, dirijat cu o mână de maestru, de directorul preot, sobrul Catană. Continue reading „Daris BASARAB: Nihil sine Deo!”
Alexandru NEMOIANU: Despre abominația #rezist
În acest articol voi căuta să prezint ceea ce, după cunoștința și conștiința mea, ar fi un număr de concluzii privind starea României și viitorul ei. Sunt absolut convins că nu este obligatoriu să am dreptate în tot ce voi spune, dar cu toată siguranță ceea ce spun este, din nou după cunoștința și conștiința mea, adevărul. Nu am nici un fel de afiliere politică în România și ca cetățean Român trăind în afară hotarelor României, nici nu particip la alegerile parlamentare. Direct implicat sunt doar în satul Borlovenii Vechi, satul unde străbunii mei de multe generații au fost fruntași și mari donatori, unde am în proprietate parte dintr-o casă și plătesc impozite. În altă ordine de idei sentimentele mele sunt Creștin Ortodoxe, Naționale și pentru dreptate socială. Deci cine va voi să dea acestui articol înțeles de atitudine partinică, fie nu ar înțelege nimica, fie o face din rea credință.
În România din Decembrie 1989 nu mai există comunism. Acel sistem bestial a fost terminat odată pentru totdeauna și doar oameni tulburați la minte îi pot duce dorul. Dar în același timp istoria nu a stat în loc. O nouă etapă istorică a început și ea este tulbure, contradictorie și încă în desfășurare.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre abominația #rezist”