Săptămâna Internațională de cultură “Câmpul Românesc”, Hamilton-Canada, 2019

Luni 1 iulie, oră 19:00
1. Preot Dr. Dumitru Ichim, Kitchener, Ontario și ing. Dumitru Răchitan, Toronto, Ontario: Primirea oaspeților
2. Preot Dr. Dumitru Ichim, Kitchener, Ontario: Rugăciunea de deschidere
3. Claudia Voiculescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, București : “Ateneul Român – Simbol al Culturii și Spiritualității Românești, istorie și actualitate”
4. Dr. Elena Armenescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, București: “Mircea Eliade și muzele lui”
5. Julian Ichim, activist și jurrnalist, Kitchener, Ontario: “Globalism și cultura McDonald”
6. Expoziție de sculptură Sylvio Suga și workshop toată săptămâna cum se sculptează.
Moderator: Prof. Sebastian Doreanu.

Marti 2 iulie, ora 19:00
1. Horia Ion Groza, scriitor și poet, San Diego, California, USA: “Sfântul Paisie de la Neamțu și Paisianismul”
2. Claudia Voiculescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, București : “Oameni care fac cinste neamului: Emil Panaitescu”
3. Cristina Liberis, ziarist și producător Trinitas TV, București: “Preoti români – Jertfă și rugăciune pentru Unire”
Moderator Prof. Sebastian Doreanu

Miercuri, 3 iulie, ora 10:00
Excursie la Cascada Niagara.
Miercuri, 3 iulie, ora 19:00
1. Dr. Elena Armenescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala București: “Secretele fericirii și ale longevității”.
2. Mircea Ștefan Bartan, scriitor și poet, Cleveland, USA: “Vasile Militaru și destinul tragic al poporului român”.
3. Prof. Sebastian Doreanu, scriitor și jurnalist , Denver, Colorado, USA : “Condiția scriitorului român în Exil”
4. Cristina Liberis, ziarist și producător Trinitas TV, București: “Zidul de timp”.
Moderator Prof. Sebastian Doreanu

Joi, 4 iulie, ora 10:00
Excursie la comunitatea menonită din St. Jakob, Ontario.
Joi, 4 iulie, ora 16:30
Masă rotundă: Pr.Didel Furtună – ”Crimele” lui Dumnezeu în Vechiul Terstement.Moderator Prof. Sebastian Doreanu
Expozitie de carte veche.
Joi, 4 iulie, ora 19:00
1. Claudia Voiculescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, București: “Pagini de istorie literară – Cenaclul Literar, George Bacovia”
2. Horia Ion Groza, scriitor și poet, California, USA: “Suferință și demnitate – Peregrinările unei familii în Siberia”
3. Prof. Dr. Rodica Gârleanu Costa, scriitor, Oakville, Ontario: “Actualitatea filoofiei lui Mircea Vulcănescu”.
4. Moment poetic – în lectura autorilor.
Moderator Prof. Univ. Dr. Nicholas Andronesco

Vineri, 5 iulie, ora 16:30
Masă rotundă – Cristina Liberis: Ce este Trinitas TV? Lansare de cărți. Moderator Milena Litoiu
Vineri, 5 iulie, ora 19:00
1. Prof. Univ. Dr. Tudor Spătaru, Columbia Univ, New York. USA: Eseu despre “Resurrection from Hell” (“Învierea din Iad”) de Nicolae Dabija în traducerea lui Nicholas Andronesco.
2. Prof. Univ. Dr. Nicholas Andronesco, University of Bridgeport, Connecticut: “Elemente de economie in opera lui Mihai Eminescu”.
3. Proclamațiie: “Reunirea Barasabiei si Bucovinei cu România”, Câmpul Românesc, Canada, 2019.
Moderator, Milena Munteanu

Sâmbătă, 6 iulie, ora 14:00
Programul cultural-artistic al Cenaclului Literar Nică Petre, de pe lângă revista Observatorul din Toronto. Moderator Dumitru (Puiu) Popescu.
Banchetul de Rămas Bun!

Elena BUICĂ: Radio ProDiaspora și Revista ProLitera – adevărate atingeri de suflet

La ceas aniversar, când Radio ProDiaspora își serbează un deceniu de la apariţie, iar  Revista ProLitera opt ani, cuvine-se din partea mea să închin un gând încărcat de emoţie și admirație pentru inițiatorii acestui act de cultură și pentru întreg  colectivul redacțional.  Merită închinat un  imn de slavă celor care au avut această  inspirată idee de a da naștere unui post de radio care să-și trimită vocea cu vibrații calde către toți românii aflați pretutindeni în lume, pentru a-i ține laolaltă, radio pe care l-au botezat, subliniind esența sa, „ProDiaspora”, și revista sa literară, „ProLitera”, în care se fac cunoscute gândurile și trăirile românilor așternute în scrieri literare.

Doamna Elena Câmpean, Directorul general al acestui radio de vis vibrând de viață, de iubire și speranța, așa cum e perceput de toți romanii, a avut această inițiativă împreună cu Robert Landmann din Germania, la care s-au alăturat apoi numeroși înflăcărați ai întruchipării acestui vis, prin muncă de voluntariat. Din programul lor, am aflat că acest radio „s-a născut din dorinţa de a micşora distanţele dintre români, oriunde s-ar afla aceştia. Iniţiativa are ca scop promovarea imaginii României, a românilor, a tradiţiilor, a culturii naţionale în afara graniţelor ţării, în cadrul comunităţilor de români din lumea întreagă”. La acest proiect s-a alăturat și inițiatorul Revistei ProLitera, remarcabilul jurnalist româno-australian, George Roca.

Fenomenul acesta, al diasporei, își întinde tot mai larg aripile peste întreaga lume, dar pentru noi, românii, acesta este ceva mai intens. Existența într-un alt mediu implică multe schimbări, pentru care nu suntem bine pregătiți atunci când ne apar borne în cale. Radio ProDiaspora și Revista ProLitera vin în  ajutorul nostru ca o mare binefacere pulsând alături de noi, dăruindu-ne sugestii de ieșire din impas, clipe de aleasă bucurie, încurajându-ne și întărindu-ne  în  spirit, unindu-ne  și  amintindu-ne  de tot ceea ce definește sufletul poporului român.

Pentru că și eu fac parte din această lume a diasporei, am avut parte de mâna întinsă a acestui minunat colectiv. În anul 2012, mă aflăm în București pentru lansarea unui volum intitulat „Întoarcerea spre obârșii”. În frumoasa sală a Bibiotecii Metropolitane, în primul rând, din fața mea, s-a așezat o doamna pe care nu o cunoșteam, dar care mi-a atras atenția printr-o deosebită frumusețe, eleganță și o aleasă ținută care-mi amintea de acea distincție a doamnelor din frumoasa perioadă interbelică, pe când România avea o culoare și o personalitate distincte. N-am pierdut-o din vedere, în timp ce-mi prezentam cartea, fiindcă mi se părea că participa cu toată ființa sa la tot ce spuneam.

Curând mi s-a umplut inima de bucurie și de emoție, când am auzit-o vorbind cu competență și cu  apreciere despre scrierile mele. Atunci am aflat că era doamna Ecaterina Câmpean care îmi publicase mai multe eseuri în revista ProLitera împreună cu  jurnalistul și promotorul culturii românești, George Roca. Și-a încheiat cuvântul cu înmânarea unei Diplome de Excelență din partea Radio ProDiaspora și a revistei ProLitera. Era prima distincţie pe care am primit-o, și emoționată, cu greu am putut rosti cuvintele de mulțumire. Și acesta nu a fost singurul dar. Mai amintesc doar unul. Colectivul acestui post de radio, ProDiaspora, având în mijlocul lor pe  minunatul scriitor româno-spaniol, Marin Trașcă, mi-au dedicat un program de o oră, intitulat „Carul cu vorbe”, cu muzică din Teleormanul meu natal, fragmente de interviuri, citate din scrierile mele sau comentarii pe marginea lor.

Păstrez însemnările Doamnei Ecateria Câmpean făcute cu acest prilej și redau câteva fragmente din care desprindem viziunea şi programul acestor mijloace de comunicare, dar şi implicarea redactorilor în promovarea valorilor româneşti: „Recunosc cu emoție că în cei mai bine de trei ani de când Radio ProDiaspora emite online și grație prietenului și colegului George Roca din Australia, Revista ProLitera publică sistematic nenumărate materiale primite din toate colțurile lumii, nu o dată mi-am dorit să cunosc persoana ale cărei scrieri fascinează prin originalitatea și spontaneitatea lor, și care nu este altcineva decât doamna Elena Buică, Buni pentru prieteni, astăzi prezentă aici pentru lansarea ultimei sale cărți. Pentru că, iată, Domnia Sa este acum în mijlocul nostru, iar eu mă bucur din toată inima să-i strâng mâna și s-o privesc în ochi, așa cum mi-am dorit de mult timp, și să-i spun cu emoție, bine ai venit «acasă», aceasta este cu adevărat «întoarcerea spre obârșii»! Activitatea doamnei Elena Buică a fost evocată într-o emisiune realizată de Radio ProDiaspora de către colegul nostru Marin Trașcă din Spania și intitulată «Carul cu vorbe», iar eu sper că a fost o surpriză plăcută pentru Buni a noastră, pentru că îmi place să cred că ne numărăm printre prietenii de suflet ai Domniei Sale… La implinirea celor 80 de ani, vom fi alături de Dumneavoastră…” Continue reading „Elena BUICĂ: Radio ProDiaspora și Revista ProLitera – adevărate atingeri de suflet” →

Vicu MERLAN: Misterul zeițelor de la Isaiia

Pe terasele inferioare de pe cursul mijlociu al râului Prut, din partea de est a României, în dreptul localităţii Isaiia, comuna Răducăneni, judeţul Iaşi, s-a făcut în anul 1998 o descoperire care avea să schimbe din temelii istoria străveche a României. A fost descoperită trusa unui şaman preistoric, cu o vechime de peste 7200 de ani, trusă intactă ce conţinea un inventar ocult, magic, cu rol esoteric ce depăşeşte cu mult imaginaţia noastră de astăzi. Artefactele descoperite prezintă o afinitate intrisecă a Numărului de Aur (proporţia divină), cu geometrie sacră (steatopigia divină), scrierea pictografică incipientă pe statuete şi tronurile zeiţelor, cu elemente cosmogonice ce obiectivau Realitatea Divină dintr-o perspectivă transcendentă.[1]

Scurt istoric

Încă de copil eram atras de tot ceea ce era misterios. Am descoperit cărţile care mi-au oferit unele răspunsuri. Văzând că nu-mi astâmpăr setea de cunoaştere, am început să cutreier dealurile dimprejurul satului natal Isaiia, să caut „flacăra” comorilor, să caut şi să studiez vulcanii noroioşi din zonă, să verific legendele atribuite cetăţii getice de la Moşna din apropiere, a vestigiilor înaintașilor de la Buneşti etc. Aşa mi s-a născut pasiunea pentru arheologie, dar și pentru astronomie.

Situl arheologic de la Isaiia l-am descoperit prin 1991, în urma unei periegheze, pe vremea când eram student în anul I la Facultatea de Istorie-Geografie din Suceava. Nevoia de cadre didactice universitare la proaspăta facultate, reînfiinţată după 1990, a fost un noroc pentru mine de a avea majoritatea profesorilor de la Univ. „Al. I. Cuza” din Iaşi. Printre ei se afla şi unul dintre cei mai buni neoliticieni din Moldova, prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu. I-am dus acestuia un coş de fragmente ceramice descoperite, pe care le-a încadrat arheologic ca aparţinând civilizaţiei Precucuteni III. Am făcut practica arheologică pe şantierele domniei sale, am învăţat alfabetul profesiei de arheolog încă de atunci. Știam ce vreau! După terminarea studiilor, fiind angajat ca muzeograf la Muzeul Municipal din Huşi, m-am aventurat în a deschide un sit arheologic. Fiind la început de drum, aveam nevoie de girul unui specialist. Aşa a început colaborarea noastră.

În 1996, am efectuat primele săpături arheologice la Isaiia, punctul “Balta Popii”[2] Era locul unde, în copilărie mă duceam cu bunicul la pescuit. Probabil şi vechile triburi pescuiau cam prin aceeaşi zonă. Am fost norocos de la primul sondaj; am decopertat o zonă sacră a unui sanctuar de 7000 de ani, în care am găsit fragmente din lut ars de la măsuţe de altar, statuete antropomorfe feminine, vase de ritual de tip askkos, râşniţe, topoare din piatră de tip „calapod” perforate, vase ceramice, unele reîntregibile, așchii şi lame de silex ş.a.

Printre acestea a apărut şi o tăbliţă din lut ars cu scriere pictografică, mai veche decât cele din Sumer (considerate de cercetători cele mai vechi din lume), fiind aproximativ contemporană cu celebrele tablete-teracotă de la Tărtăria, jud. Cluj. Dacă nu găseam ceva de valoare, sondajul rămânea la acel stadiu, însă cele descoperite ne-au dat speranţe.

Continue reading „Vicu MERLAN: Misterul zeițelor de la Isaiia” →

Daniel IONIȚĂ: Cultura fierbe la Bistrița!

Bistrița e un oraș fascinant! Fusesem acolo cu 15 ani în urmă, dar în treacăt, spre lacul Colibița. Recent am petrecut trei zile minunate în acest oraj, cu ocazia evenimentului lansării unuia din volumele mele (Basarabia Sufletului Meu – Colecție de Poezie din Republica Moldova, scrisă împreună cu editoarea Maria Tonu din Toronto, Canada). Astfel am reușit să ating și să cunosc mult mai îndeaproape aspecte importante ale acestui minunat oraș. Spre exemplu de strada pietonală Liviu Rebreanu cu tavernele și restaurantele ei (îmi vor rămâne îndelung în memoria papilelor gustatie excelentele mâncăruri de la Terasa Casa Doamnelor!), minunatul turn al Bisericii Evanghelice, muzeul, apoi  extrem de vechea biserică (acum ortodoxă) „Intrarea în biserica Maicii Domnului”, unul din cele mai vechi monumente din România (fostă mârâstire minorită, apoi biserică romano-catolică, apoi evanghelică, apoi ortodoxă din 1948, pentru ca din 1990 să aparțină parohiei Bisericii Române Unite – Greco-Catolice), etc. (Ca o paranteză legată de ultimul edificiu, discuția avută cu Părintele Profesor Nicolae Feier, despre istoria fascinantă  a acestui lăcaș, merită înregistrată și pusă cel puțin într-un volum, dacă nu chiar într-o serie de emisiuni! Mă voi întoarce la Bistrița și numai pentru a mai petrece timp cu acest om excepțional)

Ceea ce va rămâne în memoria mea emoțională va fi faptul că am întânlint la Bistrița un extraordinar, și neașteptat, vulcan cultural! „Cultura fierbe la Bistrița!”. Ghilimelele sunt datorită faptului că citatul nu-mi aparține. Expresia a fost emisă, în cadrul unui interviu de radio, moderat de efervescentul și creativul Menuț Maximilian, de către președintele Palatului Culturii din Bistrița, Dr. Dorel Cosma, omul care, în mare măsură, este responsabil de această temperatură ridicată, înregistrată de mine în dreptul termometrului cultural la Bistrița.

Demn de menționat este faptul că Bistrța are cam șaptezeci de mii de locuitori. Demn de menționat este și faptul că are un palat cultural excepțional nu numai ca structură și arhitectură! Sunt multe asemenea edificii în România, lăsate să se deterioreze, sau nefolostie în scopul intenționat. La Bistrița însă, acest lăcaș al culturii, este extrem de îngrijit, și dotat cu toate cele necesare desfășurării unor activități variate pe tărm cultural/artistic.

Și mai important este faptul că acest edificiu este folosit în mod intens – nu este numai un punct de atracție pentru turiști! Chiar în preajma lansării volumului meu – cu câteva zile înainte și după – fuseseră programate alte evenimente similare, de la reprezentări teatrale, la concerte, la expoziții de artă, simpozioane etc.

Meritul incontestabil pentru această energie culturală palpabilă aparține d-lui Dorel Cosma. De mai bine de un deceniu și jumătate, eforturile domniei sale s-au îndreptat spre încurajarea și promovarea evenimentelor culturale în localitate. Ca un exemplu, din multele posibilie, Dorel Cosma este președintele Asociației Internaționale pentru Folcor. Ca atare, Bistrița a devenit un fel de captală anuală unde (anul acesta, spre exemplu) vor veni reprezentanți din peste 15 țări, la un eveniment internațional de mare răsunet.

Însă ca orice adevărat lider, Dorel Cosma a știut să se înconjoare cu oameni deosebiți, fie că ei fac parte din structura organizațională oficială, fie că sunt colaboratori apropiați. Câteva exemple: Zorin Diaconescu – un om erudit, scriitor și traducător de excepție din și înspre limbile germană și engleză. Apoi deja menționatul Menuț Maximilian, un fel de jongleur cultural extraordinar, care reușește să managerieze postul de radio, apoi ziarul Răsunetul, iar peste toate acestea mai și produce și moderează o importantă emisiune zilnică. O mențiune specială pentru d-na Consultant Artistic Maria Herineanu, fără de care nimic din toate acestea nu s-ar putea petrece. Vedeți, fiecare organizație, fiecare grup, are nevoie de un liant, de cineva care  – fără a fi prețios sau temperamental, fără a avea ego – să se ocupe de detaliile absolut vitale, fără de care o activitate, în loc să ajungă să excepțională, ar deveni în cel mai bun caz mediocră –  iar d-na Herineanu reprezintă acest element vital. Pozitivitatea, bunăvoința și eficiența domniei sale m-au impresionat în mod deosebit!

Continue reading „Daniel IONIȚĂ: Cultura fierbe la Bistrița!” →

Daniel IONIȚĂ: Papa Francisc și țuica de prune / Papa Francisc and the Romanian plum brandy

Papa Francisc, liderul oficial al Bisericii Romano-Catolice, și lider neoficial (nerecunoscut de toți) al creștinismului mondial, a vizitat recent România pentru trei zile – și s-a întâmplat să mă aflu și eu în patria mumă în această perioadă! Aceasta (vizita papei, nu prezența mea) a avut mare răsunet local, câteva canale media au urmărit și comentat pas cu pas vizita pontIfului vaticanez. Nu știu câtă rezonanță a avut aceasta în presa mondială, dar cel puțin presa australiană (locuiesc la Sydney) a menționat câte ceva, dar nu prea mult. Mă rog, fiind martor al altor vizite papale în alte țări (sunt plecat din România de 40 de ani), nu am urmărit îndeaproape toate detaliile – dar sunt familiar cu evenimentele de la București, Iași și Blaj – impresionante și prin ceea ce a transmis papa, și prin organizarea acestora de către autoritățile locale. De meționat că papa a călătorit în umila Dacie Logan, și nu în limuzine de lux, occidentale. Tipic – și o palmă pentru personalități locale, bisericești sau laice!

Altceva mi-a stârnit interesul în legătură cu vizita papei Francisc. Chiar de pe timpul vizitei au început să apară glume legate specific de vizita papei în România. Una din ele îl prezintă pe papa într-un fel de „before-and-after” legat de îmbibarea cu vestita „Țuică de Prune” românească, chipurile după o vizită (fictivă) la Vaslui. Pentru referință, în fotografia „after” Papa este reprezentat de Jonathan Pryce – cu care Jorge Mario  Bergoglio se aseamănă foarte mult la trăsăturile feței, în rolul lui de High Septon/High Sparrow (un fel de lider religios al unui cult din serialul Game of Thrones (Urzeala Tronurilor).

Postarea aceasta a trezit rumoare și chiar comentarii ofensate din partea unora: „Chiar așa?! Dar e vorba de Papa!”; „Chiar nu avem limite (noi Românii) cu glumele proaste, nici măcar cu privire la cineva ca Sfântul Părinte ?”, „S-a întrecut măsura !” etc etc. Nu voi comenta situația interesantă că România  – o țară 85% nominal-Ortodoxă, cu vreo 10% neo-Protestantism și foarte puțini Romano-Catolici – a avut aroma, pentru trei zile, de țară eminamente catolică. Acesta nu e o judecată de valoare, ci numai o observație. Pe tema asta discuția va fi mai complexă, și merită o analiză mai detaliată (nu doar reacții superficiale cum am văzut până acum în presa românească) – deci o vom lăsa poate pentru mai târziu.

Vreau să îmi circumscriu comentariile, reflecțiile de mai jos, doar la aceste atitudini ofensate.

În primul rând umorul răstoarnă de pe pedestal numai zeii falși. Nu e un aforism propriu, altcineva mai deștept decât mine a scris asta, dar subscriu sută la sută. Personalitățile neautentice sau mici, distorsionate și totalitare (vezi un Hitler, Mao, Stalin sau chiar…  Ceaușescu) trebuiau să se teamă de umor!!! Dar nu cele autentice, pozitive și inteligente. Niciodată! Apoi poanta nu e despre papa Francisc (aici multă lume nu gustă subtilitatea), ci despre alcoolismul rampant din acea zonă a României – papa reprezentând, în acest caz, doar un vehicol pentru a face această observație satirică. Repet, gluma nu este despre papă – doamnelor și domnilor ofensați!

În al treilea rând – și CE DACĂ se fac glume pe seama papei?! El (Francisc) ar fi primul care ar aprecia această glumă – fiindcă Jorge Mario Bergoglio are simțul umorului foarte dezvoltat, e un om deschis și vesel. Dacă ar cunoaște substratul glumei cu țuica, ar râde de s-ar prăpădi! Și în final, ce anume dezvăluie aceste proteste împotriva umorului legat de papă (fie acest umor mai bun sau mai prost), vis-a-vis de atitudinea noastră, ca „ofensați”?

Nu cumva spune că – oripilându-ne la umorul cu privire la „lucrurile sfinte” (papă, patriarh sau popă ortodox, pastor adventist, imam, rabbi, sau Dumnezeu știe…, sau chiar Dumnezeu Însuși/Însăși etc.) – ne asemănăm pe undeva cu musulmanii extremiști din Copenhaga și de aiurea, cei ce acum câțiva ani au asasinat un regizor de film care făcuse un documentar negativ despre Mohamed, iar pe un alt artist grafic, care desenase niște caricaturi publicate în ziar și pe internet – cu bombe agățate în turbanul profetului (binecuvântat fie-i numele…), îl tot amenință pe caricaturist cu moartea?

Dacă stai să te gândești mai bine, chiar glumele care implică divinitatea – (de exemplu sunt multe care încep cu „Dumnezeu se plimba cu Sfântu Petru prin… ”etc etc) – nu sunt, de fapt, făcute pe seama lui Dumnezeu sau a Sfântului Petru. Poanta se referă de obicei la unul sau mai multe din defectele noastre umane. Dumnezeu este antropomorfizat pentru a ne ajută să devenim conștienți de propriile noastre defecte, care altfel ar rămâne în unghi mort. Altfel spus, umorul ne ajută să percepem adevăvruri necomfortabile despre noi, care, dacă ne-ar fi fost expuse direct și cu seriozitate, ne-ar fi revoltat, sau cel puțin ne-ar fi pus într-o situație de defensivă – neavenită schimbării în bine.

Datorită faptului că este o modalitate de gândire paralelă, neliniară, neobișnuită (la o glumă bună poanta vine exact de unde nu ne așteptăm) – umorul pătrunde prin filtrele noastre defensive. Ne trezim râzând fără să vrem de propriile noastre defecte. Ceea ce ne va face, dacă avem inteligență și onestitate, să ne reevaluăm anumite atitudini și fapte. De unde importanța bufonilor la curțile regale din trecut – care, de multe ori, cu pericolul propriei vieți, iluminau prin umor anumite decizii greșite, periculoase sau nejuste, ale suveranilor în slujba cărora se aflau.

***

Daniel IONITA

PAPA FRANCISC AND THE ROMANIAN PLUM BRANDY

Pope Francis, world leader of the Roman-Catholic church, and unofficial leader (as he’s not recognised by everybody) of world Christianity, recently visited Romania for three days, and I happened find myself here in the old-motherland during this period. This (the pope’s visit, not my presence) was assiduously covered by the media, quite a few TV channels followed and commented on the Roman Pontif’s every move and word. I am not sure what resonance this hand in the world media – the Australian media (which I naturally follow) mentioned a little.

Continue reading „Daniel IONIȚĂ: Papa Francisc și țuica de prune / Papa Francisc and the Romanian plum brandy” →

Victor ROȘIANU: La cenaclul ”Artur Silvestri “ – Medalionul literar “Cartea fereastră deschisă spre suflet “

Ședința cenaclului “Artur Silvestri “ din data de joi, 30 mai a.c., deschisă de președinta cenaclului, scriitoarea Voichița Pălăcean Vereș, s-a desfășurat sub genericul   spuselor lui Theodore Parker: “Carțile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândești cel mai mult.”

             Președinta de cenaclu a subliniat faptul că în sală sunt prezenți membrii ai Ligii Scriitorilor din Baia Mare: Virginia Paraschiv, dr.Mihai Ganea, și din Gherla, scriitorul Teodor T Ungureanu,. Apoi a dat cuvântul președintelui național al Ligii Scriitorilor, care, așa cum a intrat în tradiție, a făcut o retrospectivă a activităților filialelor  acestei organizații profesionale, arătând că în prezenta perioadă au fost alegeri în filialele din județele: Olt și Iași.

            În continuare președintele a prezentat și discutat cărțile și revistele primite de la scriitorii din țară: despre revista „Moldova literară „ , revistă ce apare sub egida Filialei Ligii Scriitorilor Iași, având ca realizator pe neobositul scriitor Mihai Știrbu, a spus că în peisajul revuistic din țara noastră această publicație este una din cele mai bune din punct de vedere al calității materialelor publicate, dar și din punct de vedere estetic și tipografic. A mai prezentat revista bănățeană “Suflet nou “ și cărțile: “Martorii răstignirii “ de Vasile Cocarcea,  “Ape adânci “și  “Când se întorc rândunelele “ de Nan C.Ilie,  “Percepții “ de Ana-Cristina Popescu, ”Rătăcitoare umbre” de Rodica Iva Dascălu”,”La ceas aniversar” de Gh.Șoptirean”, ”Tartorii roșii” de Constantin Mitachi’’ și ’’Lamura’’ de Paraschiva Cărbunar și Livia Băcia. În continuare a mai prezentat cărți Iulian Patca, președintele filialei Cluj a Ligii Scriitorilor: “Lacrimi de râs “ de Eugen Burghelea , “Mult râvnita primăvară “ de Vasile Gh.Pascal “ , “ Arbore în surâs“ de Paraschiva Cărbunar, “Înțelepciunea lui Godot “  de V. Umbreanu“, “Rază de soare “ de Vasile B. Gădălin “.

            Apoi, Al.Florin Țene a prezentat cele cinci volume al scriitorului dr.Mihai Ganea, intitulate “Testamentul filozofic “ și revista “ Porțile nordului“ pe care o editează împreună cu scriitoarea prof.Virginia Paraschiv.

            După acest moment dedicat grupajelor de cărți, Voichița Pălăcean Vereș a prezentat cartea “Când amintirile se-ntorc “ de Ioan Ghiolțean, arătând că autorul are vârsta onorabilă de 95 de ani, și, între coperțile acestui volum de Continue reading „Victor ROȘIANU: La cenaclul ”Artur Silvestri “ – Medalionul literar “Cartea fereastră deschisă spre suflet “” →

Dorel SCHOR: Gheorghe Goldhammer – Frumuseți neobservate

Am un prieten, se numeşte Gheorghe Goldhammer, dar e mai cunoscut sub apelativul Gyuri. Acum e pensionar, dar multă vreme a lucrat ca specialist în mecanică fină, a fost inventator şi este un excepţional artizan. A lucrat la Arad, în România, apoi în Israel, la Naharia. Locuieşte acum în Holon, s-a mutat aproape de cei mai tineri din familie. Dar Gyuri mai este un povestitor înăscut, ştie o mulţime de întâmplări interesante, pe care le păstrează într-o originală bancă a amintirilor, din care publică din când în când în presă.

Ceea ce îl face însă pe Gheorghe Goldhammer un artist deosebit, aproape singular, este harul său de a „povesti” în răşină sintetică. El încorporează flori, insecte şi diferite mici obiecte într-o masă transparentă, conferindu-le autenticitate şi, mai ales, acţiune. Treabă care presupune mult simţ artistic, răbdare de miniaturist, îndemânare de bijutier şi imaginaţie de poet. Gyuri posedă toate aceste calităţi, la care se adaugă o mare şi neostoită dragoste pentru natură.

Uneori, el preia o temă clasică, cum ar fi celebra fabulă a lul La Fontaine cu greierele şi furnica, sau nu mai puţin cunoscuta povestire a scriitorului Ernest Hemingway din Bătrânul şi marea. Este remarcabila mişcarea personajelor, cu adevărat autentice, câtă vreme Gyuri a inclus în răşină elemente reale, naturale, îmbogăţindu-le şi poetizându-le.

Cu ani în urmă i-am putut admira multe din lucrările originale lui Gheorghe Goldhammer (în traducere din germană Ciocan de aur) într-o carte întitulată „Fumuseţi neobservate”. Într-devăr, cei mai mulţi dintre noi, prinşi în activităţile cotidiene şi citadine, trecem adesea pe lângă aceste frumuseţi ale Naturii, fără să le observăm, fără să admirăm viaţa miilor de gângânii, fără să le auzim zumzetul, neatenţi la zborul şi ciripitul păsărilor şi la verdele ierbii şi al frunzelor.

Iar Gyuri, venicul îndrăgostit al acestor frumuseţi ancestrale, ne declară:

– A vorbit natura, eu doar i-am ascultat povestea.

Pe care, într-o formă sau alta, ne-o transmite şi nouă.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

28 mai 2019

Al. Florin ŢENE: George Călinescu, scriitorul complex, istoric literar, critic, romancier și publicist

-120 de la naștere-

 

George Călinescu este cunoscut ca personalitate covârșitoare în literatura română și universală ca istoric literar, critic, poet, romancier, dramaturg, publicist. George Călinescu este cunoscut publicului larg drept cel mai important critic şi istoric literar în cultura română, fiind autorul unor studii fundamentale despre scriitorii români (Viaţa lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viaţa lui Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu etc.), dar şi autorul monumentalei opere, unică în literatura română şi în spaţiul european, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941).

Acest colos al culturii române s-a născut la 19 iunie 1899 la București, ca Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan,  copilul a fost crescut de impegatul CFR  Constantin Călinescu și Maria. În capitală a locuit primii trei ani familia sa. plecând apoi la Botoşani şi Iaşi, unde a urmat clasele I şi a II-a, după care s-a mutat din nou în Capitală, unde a urmat cursurile Liceului Gh. Lazăr. În 1916, în perioada războiului, a revenit la Iaşi, unde şi-a încheiat studiile liceale la Liceul Internat, susţinându-şi bacalaureatul la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti. După terminarea liceului a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, secţia de filologie modernă şi filozofie, unde i-a avut ca profesori pe N. Iorga, Vasile Pârvan, M. Dragomirescu, Ovidiu Densuşianu şi Ramiro Ortiz, care, alături de Vasile Pârvan, a jucat un rol determinant în formarea sa.

După scurt timp de la susţinerea tezei de licenţă în litere funcţionează ca profesor de limba italiană la diverse licee bucureştene şi timişorene, apoi pleacă la Roma, pentru doi ani, cu o bursă oferită de Accademia di Romania, fondată de profesorul şi istoricul Vasile Pârvan. În 1926 obţine o detaşare la Liceul Gh. Şincai şi citeşte pentru prima oară la cenaclul lui Eugen Lovinescu, Sburătorul. În 1929, se căsătoreşte cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Începând cu 1931, colaborează constant la revista Viaţa Românească, revista fiind coordonată de criticul Garabet Ibrăileanu. Din 1931 devine profesor definitiv de literatură română. În 1933 inaugurează în Adevărul literar şi artistic rubrica Cronica mizantropului. În anul 1936 îşi ia doctoratul în litere la Universitatea din Iaşi, cu o teză despre Avatariile faraonului Tla, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită şi pusă în valoare pentru prima dată de tânărul G. Călinescu. Va fi numit conferenţiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi. În 1937 obţine, în urma concursului, postul de conferenţiar provizoriu la Catedra de estetică şi critică literară a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, iar în 1944 devine profesor titular la Universitatea din Iaşi. Un an mai târziu, în 1945, este numit profesor titular şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. După 1947, va fi eliminat de la catedră în ciuda faptului că în perioada interbelică s-a manifestat drept un intelectual democrat, cu idei de stânga.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: George Călinescu, scriitorul complex, istoric literar, critic, romancier și publicist” →

Simon JACK: Poeme

Fluid încercănat

 

Vremea e să ne strivim
sărutările de ploaia ce cade sprâncenată
din ochii cerului vântos,
cerceii clipelor fantasmă sună
din urechi ciulite-n ore pe de rost,
atât de alb instinctul vremii
sub aripi de ape asfaltate
cu umbletul nostru, că trec din ere
doar secunde si plouă iar
cu stropi de post,
e vreme de somn între noi si melcii
din ogradă,
e vremea ierbii curgătoare din ecouri
verzi, asurzitoare,
un apostil pe-un nor și-o creangă
devorată de panul unui stol
de fluturi mov,
obosit fluidul unui curcubeu
de promenadă, ne-acoperă cu semnul
dat lui Noe, impostor un înger uituc
ne plouă iar cu lutul sec,
strâns în burlane sub streșini înecate
la margine de gând.

 

Scaunul umbrei…

 

A zecea muză
cea care se-ascunde,
merge la braț cu bezna goală pe un pod
de sticlă mată,
timpul îl văd stând pe gânduri
ca o daltă înflorită într-o piatră de colțar,
din tavane amăgite deasupra
unor ochi cu văl,
cad pe rând moliile oglinzilor de șoaptă
si se fac amfitrioni,

mersul dulce, de femeie
ca un mugur nepleznit, lasă aburul
dorinței printre stoluri la ferestre
ce se închid când le deschid,
voci de stele depărtate le aud din
glezna ei,
anagrame de sudoare fac ca frica
dintre ceasuri să dezlege numai demoni,
intind mâna după poale
ce se scurg din palma ei,

e răcoare dintr-o dată…

ora treisprezece fată printre graaluri
labirinturi înnoptate
intr-un fagure de tei,
muza mea se risipește neștiută iar
pierdută în etere de condei,

mi-a lăsat întunecata
la un schit știut de noi,
loc pe-un scaun vechi cât clipa divizată
doar la trei,
ii simt iar din mersu-i fraged o tiară
nepurtată ca un semn din noduri ronde,
o aștept livid din scaun
scaunul îmi roade coasta obosită
de atei,

e răcoare,
cea care se-ascunde-n noapte
mereu coaptă, mereu moartă,
mă renaște-n infinituri, strălucire de himeră
ca un Hamlin nevăzută novă
ce s-a stins în bezna care,
mă înălță către muza
fără chip în nurii ei…

 

Ora de desen

 

E plin de tatuaje
sub piele dimineața si mult
mai mult, e indigo martir în zori mereu
la fel,
doar tu și ploaia sau poate soarele
la geam, un selfie picurat
din acuarele la ora de desen,

naivități stau în supliciul
unui vis, cuminți ca roua
din ierbare,
Continue reading „Simon JACK: Poeme” →

Adrian BOTEZ: Cam cât costă, pe la anul 1.200, o palmă, încasată de un Daco-Valah…

sau : românii/DACO-VALAHII NU au gena laşităţii  înscrisă în “ADN”-ul lor!!!

Cei mai cutezători războinici ai Terrei – Traco-Dacii-Valahii…!!!

 

Nu există român de azi (sfertodoct…se înţelege, în condiţiile în care U.E. “dispune” ca Istoria Românilor să înceapă de la…1989!!!), care să nu exclame, din fundul bojocilor săi şi cu un dispreţ suveran: “Aşa am fost noi, românii ăştia,  totdeauna! Laşi, nemernici, găinari, căcăcioşi!”

…Şi, ca urmare a acestei stări de dezertare moral-spirituală, lăsăm U.E. să ne calce-n picioare, lăsăm S.U.A., Anglia, Franţa, Germania, Austria, Cehia, Ungaria  etc. să ne jefuiască şi să ne asasineze (moral-spiritual, economic …şi nu numai !) – …să ne scuipe-ntre ochi…şi noi nu reacţionăm decât cu umilul, sinucigaşul, “otomanicul” : “Săru’ mâna, coane, săru’ mâna…şi Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă dea sănătate, că ne-aţi uşurat, grabnic şi frăţeşte, de toate cele grele şi strămoşeşti (n. mea : deci, vetuste, “hors  mode”!) COMORI FĂRĂ PREŢ…mai luaţi, mai luaţi, ca de la domniile voastre, de-acasă! – nu vă ruşinaţi…luaţi, luaţi…bogdaproste…!”

…Ei, tinerilor şi mai puţin tinerilor, nu-i deloc aşa! Mai lunile trecute, citam din dl BOGDAN MATECIUC, care evoca motivul războaielor dinastiei IMPERIAL-româneşti a Asăneştilor, cu “invincibilii bizantini”: O PALMĂ! – ŞI SOCOTEAM CAM CÂT COSTA, LA ROMÂNI, PE ACELE VREMI (VEACURILE XII-XIII), “O PALMĂ”…:

“În jurul anului 1000, alături de bulgarii slavofoni, izvoarele bizantine, cele narative de la cancelaria imperială şi de la cancelaria patriarhală îi menţionează, la sud de Dunăre, pe aromâni, populatie romanică, din regiune. În anul 1185, în Bizanţ domneşte tânărul împărat Isaac II Anghelos. Dorind să-şi pregătească, cu mare fast, nunta cu fiica regelui maghiar Bela al II-lea, el pune o dare nouă, asupra supuşilor săi. Darea îi afectează, în primul rând, pe cei ce au turme de oi şi vite. Este tocmai cazul valahilor, a căror îndeletnicire principală este păstoritul. Aceste dări şi felul abuziv în care sunt strânse produc o mare nemultumire, printre valahii care locuiesc în muntele Hemus. Aceştia trimit, la împărat, care se afla la Kypsella, în Tracia, o delegatie condusă de FRAŢII PETRU şi ASAN, fruntaşi ai lor, pentru a-şi prezenta plângerile. Cererile lor nu sunt luate în seamă, ba, mai mult, ASAN ESTE PĂLMUIT DE UN DEMNITAR BIZANTIN, „PENTRU NEOBRĂZARE”(s.n.) […n. mea : e vorba de SEBASTOCRATORUL IOAN…). În aceste condiţii, ei [n. mea : Fraţii PETRU şi ASAN] se întorc la Târnovo, în biserica Sf. Dumitru unde, „în limba lor părintească”, după cum spune cronicarul Nicetas Choniates, CHEAMĂ POPORUL LA RĂSCOALĂ ÎMPOTRIVA BIZANTINILOR. (…).Trei ani mai târziu, împăratul Isaac trece muntii Balcani, cu gândul să ocupe Târnovo, capitala Asăneştilor, dar întâmpinând o rezistenţă îndârjită, se retrage. PE DRUMUL DE ÎNTOARCERE, ARMATA SA (n. mea: a împăratului  Isaac al II-lea Anghelos, care permisese pălmuirea lui Asan!!!), CADE ÎNTR-O AMBUSCADĂ, ÎNTR-O TRECĂTOARE DIN MUNTI, ŞI SUFERĂ PIERDERI GRELE. ÎMPĂRATUL ÎNSUŞI SCAPĂ CU FUGA, PIERZÂNDU-ŞI COIFUL. VICTORIA ÎNTĂREŞTE ŞI MAI MULT POZIŢIA ASĂNEŞTILOR, CARE RĂMÂN STĂPÂNI PE TERITORIUL DINTRE DUNĂRE ŞI BALCANI (s.mea).(…). Împăratul Isaac trimite o nouă armată, de data aceasta SUB CONDUCEREA SEBASTOCRATORULUI IOAN, CEL CARE ÎL PĂLMUISE PE ASAN (s.n,). Acesta nu rămâne mult timp la comandă, fiind bănuit de complot, şi este înlocuit cu IOAN CANTACUZINO, CUMNATUL ÎMPĂRATULUI. ACESTA NU ARE NICIO EXPERIENŢĂ MILITARĂ ŞI, ÎN URMA UNUI ATAC PE TIMP DE NOAPTE, SUFERĂ O GREA ÎNFRÂNGERE, DIN PARTEA VLAHILOR.  (…) În timp ce Alexios se află în răsărit, pentru a înăbuşi răscoala pornită de un rebel din Cilicia, VLAHII RISIPESC O ALTĂ ARMATĂ BIZANTINĂ, ÎN APROPIERE DE ORASUL SERES.(…) După Petru, tronul este preluat de cel de-al treilea frate, Ioniţă cel Frumos (Caloian, 1197-1207), ce dovedeşte remarcabile însuşiri de militar şi om politic. În urma mai multor victorii împotriva bizantinilor, înţelegând că Bizanţul nu-l va recunoaşte niciodată ca „împărat”, Ioniţă apelează la Papa Inocentiu III, căruia îi cere recunoaşterea, ca Împărat al bulgarilor şi vlahilor, precum şi titlul de Patriarh, pentru întâi-stătătorul bisericii sale.(…) Mai mult, cronica grecească a lui Nicetas menţionează, în mai multe rânduri, că Petru şi Asan erau „vlahi” şi că ei aparţineau acelui neam de oameni „care locuiesc în muntele Hemus” şi care „înainte se numeau Mysi, iar acum vlahi se cheamă”. ORIGINEA VALAHĂ A FRATILOR ASĂNEŞTI ESTE CONFIRMATĂ DE NUMEROASE IZVOARE CONTEMPORANE.

Se pune întrebarea: cum au reuşit, aceşti vlahi, care nu constituiau o majoritate, în acea regiune, să repurteze asemenea succese? Răspunsul constă în faptul că VLAHII ERAU ELITA CONDUCĂTOARE PESTE MOZAICUL DE NEAMURI DIN REGIUNE (s.n.). În plus, EI AVEAU, DEJA, O TRADIŢIE, ÎN OPOZIŢIA FAŢĂ DE AUTORITĂŢILE BIZANTINE. De exemplu, în jurul anului 1000, ei sprijiniseră, activ, rezistenţa împotriva împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul. De asemenea, ei fuseseră principalii animatori ai unei răscoale, cu caracter etnic si social, din zona specific românească, Larissa (Thesalia), în preajma anului 1066.(…). Spre dezamăgirea Papei, ÎMPĂRĂŢIA ASĂNEŞTILOR NU DEVINE UN PILON AL ROMEI ÎN SUD-ESTUL EUROPEI ŞI NICI NU SE APROPIE DE IMPERIUL LATIN DE RĂSĂRIT (s.n.), fondat de Balduin de Flandra, care cucerise Bizanţul în cea de-a patra Cruciadă (1204), proclamându-se Împărat al Imperiului Latin de Răsărit. Ioniţă, dorind să stabilească legături cu noii stăpâni ai Bizanţului, trimite o delegaţie, cerând să fie recunoscut şi de aceştia. LATINII FAC ÎNSĂ O GRESEALĂ FATALĂ, CERÂNDU-I REGELUI SĂ NU LI SE MAI ADRESEZE CA UNOR EGALI, CI CA UN VASAL (…n. mea : Ptiu…!!!) STĂPÂNILOR SĂI.

LUI IONIŢĂ, OFENSAT, CARE PORNEŞTE RĂZBOI (s.n.), i se alătură o serie de nobili greci, fosti ofiţeri în armata lui Alexios al III-lea, izgoniţi de latini. Ioniţă preia conducerea noii alianţe, iar LATINII AJUNG REPEDE SĂ ÎNŢELEAGĂ CE GREŞEALĂ AU FĂCUT. VRÂND SĂ ÎNĂBUŞE REVOLTA LUI IONIŢĂ, EI SE DECID SĂ LOVEASCĂ PUNCTUL PRINCIPAL ŞI ASEDIAZĂ ADRIANOPOLELE. BĂTĂLIA, CARE ARE LOC ÎN ZIUA DE 5 APRILIE 1205, SE ÎNCHEIE ÎNSĂ CU UN DEZASTRU, PENTRU LATINI –  IAR BALDUIN ESTE PRINS ŞI DUS LA TÂRNOVO, UNDE MOARE ÎN CHINURI GROZAVE, DUPĂ CUM POVESTEŞTE CRONICARUL NICETAS “ – cf. Bogdan Mateciuc, Imperiul Româno-Bulgar al Asăneştilor – Scurtă istorie a imperiului clădit de trei frati vlahi (aromâni), la sud de Dunăre.

…E ceva neînţeles…ceva de comentat…privind reactivitatea DACO-VALAHĂ, în veacuri trecute?!

…“No comment!”

Continue reading „Adrian BOTEZ: Cam cât costă, pe la anul 1.200, o palmă, încasată de un Daco-Valah…” →