Vicu MERLAN: Misterul zeițelor de la Isaiia

Pe terasele inferioare de pe cursul mijlociu al râului Prut, din partea de est a României, în dreptul localităţii Isaiia, comuna Răducăneni, judeţul Iaşi, s-a făcut în anul 1998 o descoperire care avea să schimbe din temelii istoria străveche a României. A fost descoperită trusa unui şaman preistoric, cu o vechime de peste 7200 de ani, trusă intactă ce conţinea un inventar ocult, magic, cu rol esoteric ce depăşeşte cu mult imaginaţia noastră de astăzi. Artefactele descoperite prezintă o afinitate intrisecă a Numărului de Aur (proporţia divină), cu geometrie sacră (steatopigia divină), scrierea pictografică incipientă pe statuete şi tronurile zeiţelor, cu elemente cosmogonice ce obiectivau Realitatea Divină dintr-o perspectivă transcendentă.^[1]

Scurt istoric

Încă de copil eram atras de tot ceea ce era misterios. Am descoperit cărţile care mi-au oferit unele răspunsuri. Văzând că nu-mi astâmpăr setea de cunoaştere, am început să cutreier dealurile dimprejurul satului natal Isaiia, să caut „flacăra” comorilor, să caut şi să studiez vulcanii noroioşi din zonă, să verific legendele atribuite cetăţii getice de la Moşna din apropiere, a vestigiilor înaintașilor de la Buneşti etc. Aşa mi s-a născut pasiunea pentru arheologie, dar și pentru astronomie.

Situl arheologic de la Isaiia l-am descoperit prin 1991, în urma unei periegheze, pe vremea când eram student în anul I la Facultatea de Istorie-Geografie din Suceava. Nevoia de cadre didactice universitare la proaspăta facultate, reînfiinţată după 1990, a fost un noroc pentru mine de a avea majoritatea profesorilor de la Univ. „Al. I. Cuza” din Iaşi. Printre ei se afla şi unul dintre cei mai buni neoliticieni din Moldova, prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu. I-am dus acestuia un coş de fragmente ceramice descoperite, pe care le-a încadrat arheologic ca aparţinând civilizaţiei Precucuteni III. Am făcut practica arheologică pe şantierele domniei sale, am învăţat alfabetul profesiei de arheolog încă de atunci. Știam ce vreau! După terminarea studiilor, fiind angajat ca muzeograf la Muzeul Municipal din Huşi, m-am aventurat în a deschide un sit arheologic. Fiind la început de drum, aveam nevoie de girul unui specialist. Aşa a început colaborarea noastră.

În 1996, am efectuat primele săpături arheologice la Isaiia, punctul “Balta Popii”^[2] Era locul unde, în copilărie mă duceam cu bunicul la pescuit. Probabil şi vechile triburi pescuiau cam prin aceeaşi zonă. Am fost norocos de la primul sondaj; am decopertat o zonă sacră a unui sanctuar de 7000 de ani, în care am găsit fragmente din lut ars de la măsuţe de altar, statuete antropomorfe feminine, vase de ritual de tip askkos, râşniţe, topoare din piatră de tip „calapod” perforate, vase ceramice, unele reîntregibile, așchii şi lame de silex ş.a.

Printre acestea a apărut şi o tăbliţă din lut ars cu scriere pictografică, mai veche decât cele din Sumer (considerate de cercetători cele mai vechi din lume), fiind aproximativ contemporană cu celebrele tablete-teracotă de la Tărtăria, jud. Cluj. Dacă nu găseam ceva de valoare, sondajul rămânea la acel stadiu, însă cele descoperite ne-au dat speranţe.

Continue reading „Vicu MERLAN: Misterul zeițelor de la Isaiia” →

Daniel IONIȚĂ: Cultura fierbe la Bistrița!

Bistrița e un oraș fascinant! Fusesem acolo cu 15 ani în urmă, dar în treacăt, spre lacul Colibița. Recent am petrecut trei zile minunate în acest oraj, cu ocazia evenimentului lansării unuia din volumele mele (Basarabia Sufletului Meu – Colecție de Poezie din Republica Moldova, scrisă împreună cu editoarea Maria Tonu din Toronto, Canada). Astfel am reușit să ating și să cunosc mult mai îndeaproape aspecte importante ale acestui minunat oraș. Spre exemplu de strada pietonală Liviu Rebreanu cu tavernele și restaurantele ei (îmi vor rămâne îndelung în memoria papilelor gustatie excelentele mâncăruri de la Terasa Casa Doamnelor!), minunatul turn al Bisericii Evanghelice, muzeul, apoi extrem de vechea biserică (acum ortodoxă) „Intrarea în biserica Maicii Domnului”, unul din cele mai vechi monumente din România (fostă mârâstire minorită, apoi biserică romano-catolică, apoi evanghelică, apoi ortodoxă din 1948, pentru ca din 1990 să aparțină parohiei Bisericii Române Unite – Greco-Catolice), etc. (Ca o paranteză legată de ultimul edificiu, discuția avută cu Părintele Profesor Nicolae Feier, despre istoria fascinantă a acestui lăcaș, merită înregistrată și pusă cel puțin într-un volum, dacă nu chiar într-o serie de emisiuni! Mă voi întoarce la Bistrița și numai pentru a mai petrece timp cu acest om excepțional)

Ceea ce va rămâne în memoria mea emoțională va fi faptul că am întânlint la Bistrița un extraordinar, și neașteptat, vulcan cultural! „Cultura fierbe la Bistrița!”. Ghilimelele sunt datorită faptului că citatul nu-mi aparține. Expresia a fost emisă, în cadrul unui interviu de radio, moderat de efervescentul și creativul Menuț Maximilian, de către președintele Palatului Culturii din Bistrița, Dr. Dorel Cosma, omul care, în mare măsură, este responsabil de această temperatură ridicată, înregistrată de mine în dreptul termometrului cultural la Bistrița.

Demn de menționat este faptul că Bistrța are cam șaptezeci de mii de locuitori. Demn de menționat este și faptul că are un palat cultural excepțional nu numai ca structură și arhitectură! Sunt multe asemenea edificii în România, lăsate să se deterioreze, sau nefolostie în scopul intenționat. La Bistrița însă, acest lăcaș al culturii, este extrem de îngrijit, și dotat cu toate cele necesare desfășurării unor activități variate pe tărm cultural/artistic.

Și mai important este faptul că acest edificiu este folosit în mod intens – nu este numai un punct de atracție pentru turiști! Chiar în preajma lansării volumului meu – cu câteva zile înainte și după – fuseseră programate alte evenimente similare, de la reprezentări teatrale, la concerte, la expoziții de artă, simpozioane etc.

Meritul incontestabil pentru această energie culturală palpabilă aparține d-lui Dorel Cosma. De mai bine de un deceniu și jumătate, eforturile domniei sale s-au îndreptat spre încurajarea și promovarea evenimentelor culturale în localitate. Ca un exemplu, din multele posibilie, Dorel Cosma este președintele Asociației Internaționale pentru Folcor. Ca atare, Bistrița a devenit un fel de captală anuală unde (anul acesta, spre exemplu) vor veni reprezentanți din peste 15 țări, la un eveniment internațional de mare răsunet.

Însă ca orice adevărat lider, Dorel Cosma a știut să se înconjoare cu oameni deosebiți, fie că ei fac parte din structura organizațională oficială, fie că sunt colaboratori apropiați. Câteva exemple: Zorin Diaconescu – un om erudit, scriitor și traducător de excepție din și înspre limbile germană și engleză. Apoi deja menționatul Menuț Maximilian, un fel de jongleur cultural extraordinar, care reușește să managerieze postul de radio, apoi ziarul Răsunetul, iar peste toate acestea mai și produce și moderează o importantă emisiune zilnică. O mențiune specială pentru d-na Consultant Artistic Maria Herineanu, fără de care nimic din toate acestea nu s-ar putea petrece. Vedeți, fiecare organizație, fiecare grup, are nevoie de un liant, de cineva care – fără a fi prețios sau temperamental, fără a avea ego – să se ocupe de detaliile absolut vitale, fără de care o activitate, în loc să ajungă să excepțională, ar deveni în cel mai bun caz mediocră – iar d-na Herineanu reprezintă acest element vital. Pozitivitatea, bunăvoința și eficiența domniei sale m-au impresionat în mod deosebit!

Continue reading „Daniel IONIȚĂ: Cultura fierbe la Bistrița!” →

Daniel IONIȚĂ: Papa Francisc și țuica de prune / Papa Francisc and the Romanian plum brandy

Papa Francisc, liderul oficial al Bisericii Romano-Catolice, și lider neoficial (nerecunoscut de toți) al creștinismului mondial, a vizitat recent România pentru trei zile – și s-a întâmplat să mă aflu și eu în patria mumă în această perioadă! Aceasta (vizita papei, nu prezența mea) a avut mare răsunet local, câteva canale media au urmărit și comentat pas cu pas vizita pontIfului vaticanez. Nu știu câtă rezonanță a avut aceasta în presa mondială, dar cel puțin presa australiană (locuiesc la Sydney) a menționat câte ceva, dar nu prea mult. Mă rog, fiind martor al altor vizite papale în alte țări (sunt plecat din România de 40 de ani), nu am urmărit îndeaproape toate detaliile – dar sunt familiar cu evenimentele de la București, Iași și Blaj – impresionante și prin ceea ce a transmis papa, și prin organizarea acestora de către autoritățile locale. De meționat că papa a călătorit în umila Dacie Logan, și nu în limuzine de lux, occidentale. Tipic – și o palmă pentru personalități locale, bisericești sau laice!

Altceva mi-a stârnit interesul în legătură cu vizita papei Francisc. Chiar de pe timpul vizitei au început să apară glume legate specific de vizita papei în România. Una din ele îl prezintă pe papa într-un fel de „before-and-after” legat de îmbibarea cu vestita „Țuică de Prune” românească, chipurile după o vizită (fictivă) la Vaslui. Pentru referință, în fotografia „after” Papa este reprezentat de Jonathan Pryce – cu care Jorge Mario Bergoglio se aseamănă foarte mult la trăsăturile feței, în rolul lui de High Septon/High Sparrow (un fel de lider religios al unui cult din serialul Game of Thrones (Urzeala Tronurilor).

Postarea aceasta a trezit rumoare și chiar comentarii ofensate din partea unora: „Chiar așa?! Dar e vorba de Papa!”; „Chiar nu avem limite (noi Românii) cu glumele proaste, nici măcar cu privire la cineva ca Sfântul Părinte ?”, „S-a întrecut măsura !” etc etc. Nu voi comenta situația interesantă că România – o țară 85% nominal-Ortodoxă, cu vreo 10% neo-Protestantism și foarte puțini Romano-Catolici – a avut aroma, pentru trei zile, de țară eminamente catolică. Acesta nu e o judecată de valoare, ci numai o observație. Pe tema asta discuția va fi mai complexă, și merită o analiză mai detaliată (nu doar reacții superficiale cum am văzut până acum în presa românească) – deci o vom lăsa poate pentru mai târziu.

Vreau să îmi circumscriu comentariile, reflecțiile de mai jos, doar la aceste atitudini ofensate.

În primul rând umorul răstoarnă de pe pedestal numai zeii falși. Nu e un aforism propriu, altcineva mai deștept decât mine a scris asta, dar subscriu sută la sută. Personalitățile neautentice sau mici, distorsionate și totalitare (vezi un Hitler, Mao, Stalin sau chiar… Ceaușescu) trebuiau să se teamă de umor!!! Dar nu cele autentice, pozitive și inteligente. Niciodată! Apoi poanta nu e despre papa Francisc (aici multă lume nu gustă subtilitatea), ci despre alcoolismul rampant din acea zonă a României – papa reprezentând, în acest caz, doar un vehicol pentru a face această observație satirică. Repet, gluma nu este despre papă – doamnelor și domnilor ofensați!

În al treilea rând – și CE DACĂ se fac glume pe seama papei?! El (Francisc) ar fi primul care ar aprecia această glumă – fiindcă Jorge Mario Bergoglio are simțul umorului foarte dezvoltat, e un om deschis și vesel. Dacă ar cunoaște substratul glumei cu țuica, ar râde de s-ar prăpădi! Și în final, ce anume dezvăluie aceste proteste împotriva umorului legat de papă (fie acest umor mai bun sau mai prost), vis-a-vis de atitudinea noastră, ca „ofensați”?

Nu cumva spune că – oripilându-ne la umorul cu privire la „lucrurile sfinte” (papă, patriarh sau popă ortodox, pastor adventist, imam, rabbi, sau Dumnezeu știe…, sau chiar Dumnezeu Însuși/Însăși etc.) – ne asemănăm pe undeva cu musulmanii extremiști din Copenhaga și de aiurea, cei ce acum câțiva ani au asasinat un regizor de film care făcuse un documentar negativ despre Mohamed, iar pe un alt artist grafic, care desenase niște caricaturi publicate în ziar și pe internet – cu bombe agățate în turbanul profetului (binecuvântat fie-i numele…), îl tot amenință pe caricaturist cu moartea?

Dacă stai să te gândești mai bine, chiar glumele care implică divinitatea – (de exemplu sunt multe care încep cu „Dumnezeu se plimba cu Sfântu Petru prin… ”etc etc) – nu sunt, de fapt, făcute pe seama lui Dumnezeu sau a Sfântului Petru. Poanta se referă de obicei la unul sau mai multe din defectele noastre umane. Dumnezeu este antropomorfizat pentru a ne ajută să devenim conștienți de propriile noastre defecte, care altfel ar rămâne în unghi mort. Altfel spus, umorul ne ajută să percepem adevăvruri necomfortabile despre noi, care, dacă ne-ar fi fost expuse direct și cu seriozitate, ne-ar fi revoltat, sau cel puțin ne-ar fi pus într-o situație de defensivă – neavenită schimbării în bine.

Datorită faptului că este o modalitate de gândire paralelă, neliniară, neobișnuită (la o glumă bună poanta vine exact de unde nu ne așteptăm) – umorul pătrunde prin filtrele noastre defensive. Ne trezim râzând fără să vrem de propriile noastre defecte. Ceea ce ne va face, dacă avem inteligență și onestitate, să ne reevaluăm anumite atitudini și fapte. De unde importanța bufonilor la curțile regale din trecut – care, de multe ori, cu pericolul propriei vieți, iluminau prin umor anumite decizii greșite, periculoase sau nejuste, ale suveranilor în slujba cărora se aflau.

***

Daniel IONITA

PAPA FRANCISC AND THE ROMANIAN PLUM BRANDY

Pope Francis, world leader of the Roman-Catholic church, and unofficial leader (as he’s not recognised by everybody) of world Christianity, recently visited Romania for three days, and I happened find myself here in the old-motherland during this period. This (the pope’s visit, not my presence) was assiduously covered by the media, quite a few TV channels followed and commented on the Roman Pontif’s every move and word. I am not sure what resonance this hand in the world media – the Australian media (which I naturally follow) mentioned a little.

Continue reading „Daniel IONIȚĂ: Papa Francisc și țuica de prune / Papa Francisc and the Romanian plum brandy” →

Victor ROȘIANU: La cenaclul ”Artur Silvestri “ – Medalionul literar “Cartea fereastră deschisă spre suflet “

Ședința cenaclului “Artur Silvestri “ din data de joi, 30 mai a.c., deschisă de președinta cenaclului, scriitoarea Voichița Pălăcean Vereș, s-a desfășurat sub genericul spuselor lui Theodore Parker: “Carțile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândești cel mai mult.”

Președinta de cenaclu a subliniat faptul că în sală sunt prezenți membrii ai Ligii Scriitorilor din Baia Mare: Virginia Paraschiv, dr.Mihai Ganea, și din Gherla, scriitorul Teodor T Ungureanu,. Apoi a dat cuvântul președintelui național al Ligii Scriitorilor, care, așa cum a intrat în tradiție, a făcut o retrospectivă a activităților filialelor acestei organizații profesionale, arătând că în prezenta perioadă au fost alegeri în filialele din județele: Olt și Iași.

În continuare președintele a prezentat și discutat cărțile și revistele primite de la scriitorii din țară: despre revista „Moldova literară „ , revistă ce apare sub egida Filialei Ligii Scriitorilor Iași, având ca realizator pe neobositul scriitor Mihai Știrbu, a spus că în peisajul revuistic din țara noastră această publicație este una din cele mai bune din punct de vedere al calității materialelor publicate, dar și din punct de vedere estetic și tipografic. A mai prezentat revista bănățeană “Suflet nou “ și cărțile: “Martorii răstignirii “ de Vasile Cocarcea, “Ape adânci “și “Când se întorc rândunelele “ de Nan C.Ilie, “Percepții “ de Ana-Cristina Popescu, ”Rătăcitoare umbre” de Rodica Iva Dascălu”,”La ceas aniversar” de Gh.Șoptirean”, ”Tartorii roșii” de Constantin Mitachi’’ și ’’Lamura’’ de Paraschiva Cărbunar și Livia Băcia. În continuare a mai prezentat cărți Iulian Patca, președintele filialei Cluj a Ligii Scriitorilor: “Lacrimi de râs “ de Eugen Burghelea , “Mult râvnita primăvară “ de Vasile Gh.Pascal “ , “ Arbore în surâs“ de Paraschiva Cărbunar, “Înțelepciunea lui Godot “ de V. Umbreanu“, “Rază de soare “ de Vasile B. Gădălin “.

Apoi, Al.Florin Țene a prezentat cele cinci volume al scriitorului dr.Mihai Ganea, intitulate “Testamentul filozofic “ și revista “ Porțile nordului“ pe care o editează împreună cu scriitoarea prof.Virginia Paraschiv.

După acest moment dedicat grupajelor de cărți, Voichița Pălăcean Vereș a prezentat cartea “Când amintirile se-ntorc “ de Ioan Ghiolțean, arătând că autorul are vârsta onorabilă de 95 de ani, și, între coperțile acestui volum de Continue reading „Victor ROȘIANU: La cenaclul ”Artur Silvestri “ – Medalionul literar “Cartea fereastră deschisă spre suflet “” →

Dorel SCHOR: Gheorghe Goldhammer – Frumuseți neobservate

Am un prieten, se numeşte Gheorghe Goldhammer, dar e mai cunoscut sub apelativul Gyuri. Acum e pensionar, dar multă vreme a lucrat ca specialist în mecanică fină, a fost inventator şi este un excepţional artizan. A lucrat la Arad, în România, apoi în Israel, la Naharia. Locuieşte acum în Holon, s-a mutat aproape de cei mai tineri din familie. Dar Gyuri mai este un povestitor înăscut, ştie o mulţime de întâmplări interesante, pe care le păstrează într-o originală bancă a amintirilor, din care publică din când în când în presă.

Ceea ce îl face însă pe Gheorghe Goldhammer un artist deosebit, aproape singular, este harul său de a „povesti” în răşină sintetică. El încorporează flori, insecte şi diferite mici obiecte într-o masă transparentă, conferindu-le autenticitate şi, mai ales, acţiune. Treabă care presupune mult simţ artistic, răbdare de miniaturist, îndemânare de bijutier şi imaginaţie de poet. Gyuri posedă toate aceste calităţi, la care se adaugă o mare şi neostoită dragoste pentru natură.

Uneori, el preia o temă clasică, cum ar fi celebra fabulă a lul La Fontaine cu greierele şi furnica, sau nu mai puţin cunoscuta povestire a scriitorului Ernest Hemingway din Bătrânul şi marea. Este remarcabila mişcarea personajelor, cu adevărat autentice, câtă vreme Gyuri a inclus în răşină elemente reale, naturale, îmbogăţindu-le şi poetizându-le.

Cu ani în urmă i-am putut admira multe din lucrările originale lui Gheorghe Goldhammer (în traducere din germană Ciocan de aur) într-o carte întitulată „Fumuseţi neobservate”. Într-devăr, cei mai mulţi dintre noi, prinşi în activităţile cotidiene şi citadine, trecem adesea pe lângă aceste frumuseţi ale Naturii, fără să le observăm, fără să admirăm viaţa miilor de gângânii, fără să le auzim zumzetul, neatenţi la zborul şi ciripitul păsărilor şi la verdele ierbii şi al frunzelor.

Iar Gyuri, venicul îndrăgostit al acestor frumuseţi ancestrale, ne declară:

– A vorbit natura, eu doar i-am ascultat povestea.

Pe care, într-o formă sau alta, ne-o transmite şi nouă.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

28 mai 2019

Al. Florin ŢENE: George Călinescu, scriitorul complex, istoric literar, critic, romancier și publicist

-120 de la naștere-

George Călinescu este cunoscut ca personalitate covârșitoare în literatura română și universală ca istoric literar, critic, poet, romancier, dramaturg, publicist. George Călinescu este cunoscut publicului larg drept cel mai important critic şi istoric literar în cultura română, fiind autorul unor studii fundamentale despre scriitorii români (Viaţa lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viaţa lui Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu etc.), dar şi autorul monumentalei opere, unică în literatura română şi în spaţiul european, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941).

Acest colos al culturii române s-a născut la 19 iunie 1899 la București, ca Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan, copilul a fost crescut de impegatul CFR Constantin Călinescu și Maria. În capitală a locuit primii trei ani familia sa. plecând apoi la Botoşani şi Iaşi, unde a urmat clasele I şi a II-a, după care s-a mutat din nou în Capitală, unde a urmat cursurile Liceului Gh. Lazăr. În 1916, în perioada războiului, a revenit la Iaşi, unde şi-a încheiat studiile liceale la Liceul Internat, susţinându-şi bacalaureatul la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti. După terminarea liceului a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, secţia de filologie modernă şi filozofie, unde i-a avut ca profesori pe N. Iorga, Vasile Pârvan, M. Dragomirescu, Ovidiu Densuşianu şi Ramiro Ortiz, care, alături de Vasile Pârvan, a jucat un rol determinant în formarea sa.

După scurt timp de la susţinerea tezei de licenţă în litere funcţionează ca profesor de limba italiană la diverse licee bucureştene şi timişorene, apoi pleacă la Roma, pentru doi ani, cu o bursă oferită de Accademia di Romania, fondată de profesorul şi istoricul Vasile Pârvan. În 1926 obţine o detaşare la Liceul Gh. Şincai şi citeşte pentru prima oară la cenaclul lui Eugen Lovinescu, Sburătorul. În 1929, se căsătoreşte cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Începând cu 1931, colaborează constant la revista Viaţa Românească, revista fiind coordonată de criticul Garabet Ibrăileanu. Din 1931 devine profesor definitiv de literatură română. În 1933 inaugurează în Adevărul literar şi artistic rubrica Cronica mizantropului. În anul 1936 îşi ia doctoratul în litere la Universitatea din Iaşi, cu o teză despre Avatariile faraonului Tla, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită şi pusă în valoare pentru prima dată de tânărul G. Călinescu. Va fi numit conferenţiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi. În 1937 obţine, în urma concursului, postul de conferenţiar provizoriu la Catedra de estetică şi critică literară a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, iar în 1944 devine profesor titular la Universitatea din Iaşi. Un an mai târziu, în 1945, este numit profesor titular şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. După 1947, va fi eliminat de la catedră în ciuda faptului că în perioada interbelică s-a manifestat drept un intelectual democrat, cu idei de stânga.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: George Călinescu, scriitorul complex, istoric literar, critic, romancier și publicist” →

Simon JACK: Poeme

Fluid încercănat

Vremea e să ne strivim
sărutările de ploaia ce cade sprâncenată
din ochii cerului vântos,
cerceii clipelor fantasmă sună
din urechi ciulite-n ore pe de rost,
atât de alb instinctul vremii
sub aripi de ape asfaltate
cu umbletul nostru, că trec din ere
doar secunde si plouă iar
cu stropi de post,
e vreme de somn între noi si melcii
din ogradă,
e vremea ierbii curgătoare din ecouri
verzi, asurzitoare,
un apostil pe-un nor și-o creangă
devorată de panul unui stol
de fluturi mov,
obosit fluidul unui curcubeu
de promenadă, ne-acoperă cu semnul
dat lui Noe, impostor un înger uituc
ne plouă iar cu lutul sec,
strâns în burlane sub streșini înecate
la margine de gând.

Scaunul umbrei…

A zecea muză
cea care se-ascunde,
merge la braț cu bezna goală pe un pod
de sticlă mată,
timpul îl văd stând pe gânduri
ca o daltă înflorită într-o piatră de colțar,
din tavane amăgite deasupra
unor ochi cu văl,
cad pe rând moliile oglinzilor de șoaptă
si se fac amfitrioni,

mersul dulce, de femeie
ca un mugur nepleznit, lasă aburul
dorinței printre stoluri la ferestre
ce se închid când le deschid,
voci de stele depărtate le aud din
glezna ei,
anagrame de sudoare fac ca frica
dintre ceasuri să dezlege numai demoni,
intind mâna după poale
ce se scurg din palma ei,

e răcoare dintr-o dată…

ora treisprezece fată printre graaluri
labirinturi înnoptate
intr-un fagure de tei,
muza mea se risipește neștiută iar
pierdută în etere de condei,

mi-a lăsat întunecata
la un schit știut de noi,
loc pe-un scaun vechi cât clipa divizată
doar la trei,
ii simt iar din mersu-i fraged o tiară
nepurtată ca un semn din noduri ronde,
o aștept livid din scaun
scaunul îmi roade coasta obosită
de atei,

e răcoare,
cea care se-ascunde-n noapte
mereu coaptă, mereu moartă,
mă renaște-n infinituri, strălucire de himeră
ca un Hamlin nevăzută novă
ce s-a stins în bezna care,
mă înălță către muza
fără chip în nurii ei…

Ora de desen

E plin de tatuaje
sub piele dimineața si mult
mai mult, e indigo martir în zori mereu
la fel,
doar tu și ploaia sau poate soarele
la geam, un selfie picurat
din acuarele la ora de desen,

naivități stau în supliciul
unui vis, cuminți ca roua
din ierbare,
Continue reading „Simon JACK: Poeme” →

Adrian BOTEZ: Cam cât costă, pe la anul 1.200, o palmă, încasată de un Daco-Valah…

sau : românii/DACO-VALAHII NU au gena laşităţii înscrisă în “ADN”-ul lor!!!

Cei mai cutezători războinici ai Terrei – Traco-Dacii-Valahii…!!!

Nu există român de azi (sfertodoct…se înţelege, în condiţiile în care U.E. “dispune” ca Istoria Românilor să înceapă de la…1989!!!), care să nu exclame, din fundul bojocilor săi şi cu un dispreţ suveran: “Aşa am fost noi, românii ăştia, totdeauna! Laşi, nemernici, găinari, căcăcioşi!”

…Şi, ca urmare a acestei stări de dezertare moral-spirituală, lăsăm U.E. să ne calce-n picioare, lăsăm S.U.A., Anglia, Franţa, Germania, Austria, Cehia, Ungaria etc. să ne jefuiască şi să ne asasineze (moral-spiritual, economic …şi nu numai !) – …să ne scuipe-ntre ochi…şi noi nu reacţionăm decât cu umilul, sinucigaşul, “otomanicul” : “Săru’ mâna, coane, săru’ mâna…şi Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă dea sănătate, că ne-aţi uşurat, grabnic şi frăţeşte, de toate cele grele şi strămoşeşti (n. mea : deci, vetuste, “hors mode”!) COMORI FĂRĂ PREŢ…mai luaţi, mai luaţi, ca de la domniile voastre, de-acasă! – nu vă ruşinaţi…luaţi, luaţi…bogdaproste…!”

…Ei, tinerilor şi mai puţin tinerilor, nu-i deloc aşa! Mai lunile trecute, citam din dl BOGDAN MATECIUC, care evoca motivul războaielor dinastiei IMPERIAL-româneşti a Asăneştilor, cu “invincibilii bizantini”: O PALMĂ! – ŞI SOCOTEAM CAM CÂT COSTA, LA ROMÂNI, PE ACELE VREMI (VEACURILE XII-XIII), “O PALMĂ”…:

“În jurul anului 1000, alături de bulgarii slavofoni, izvoarele bizantine, cele narative de la cancelaria imperială şi de la cancelaria patriarhală îi menţionează, la sud de Dunăre, pe aromâni, populatie romanică, din regiune. În anul 1185, în Bizanţ domneşte tânărul împărat Isaac II Anghelos. Dorind să-şi pregătească, cu mare fast, nunta cu fiica regelui maghiar Bela al II-lea, el pune o dare nouă, asupra supuşilor săi. Darea îi afectează, în primul rând, pe cei ce au turme de oi şi vite. Este tocmai cazul valahilor, a căror îndeletnicire principală este păstoritul. Aceste dări şi felul abuziv în care sunt strânse produc o mare nemultumire, printre valahii care locuiesc în muntele Hemus. Aceştia trimit, la împărat, care se afla la Kypsella, în Tracia, o delegatie condusă de FRAŢII PETRU şi ASAN, fruntaşi ai lor, pentru a-şi prezenta plângerile. Cererile lor nu sunt luate în seamă, ba, mai mult, ASAN ESTE PĂLMUIT DE UN DEMNITAR BIZANTIN, „PENTRU NEOBRĂZARE”(s.n.) […n. mea : e vorba de SEBASTOCRATORUL IOAN…). În aceste condiţii, ei [n. mea : Fraţii PETRU şi ASAN] se întorc la Târnovo, în biserica Sf. Dumitru unde, „în limba lor părintească”, după cum spune cronicarul Nicetas Choniates, CHEAMĂ POPORUL LA RĂSCOALĂ ÎMPOTRIVA BIZANTINILOR. (…).Trei ani mai târziu, împăratul Isaac trece muntii Balcani, cu gândul să ocupe Târnovo, capitala Asăneştilor, dar întâmpinând o rezistenţă îndârjită, se retrage. PE DRUMUL DE ÎNTOARCERE, ARMATA SA (n. mea: a împăratului Isaac al II-lea Anghelos, care permisese pălmuirea lui Asan!!!), CADE ÎNTR-O AMBUSCADĂ, ÎNTR-O TRECĂTOARE DIN MUNTI, ŞI SUFERĂ PIERDERI GRELE. ÎMPĂRATUL ÎNSUŞI SCAPĂ CU FUGA, PIERZÂNDU-ŞI COIFUL. VICTORIA ÎNTĂREŞTE ŞI MAI MULT POZIŢIA ASĂNEŞTILOR, CARE RĂMÂN STĂPÂNI PE TERITORIUL DINTRE DUNĂRE ŞI BALCANI (s.mea).(…). Împăratul Isaac trimite o nouă armată, de data aceasta SUB CONDUCEREA SEBASTOCRATORULUI IOAN, CEL CARE ÎL PĂLMUISE PE ASAN (s.n,). Acesta nu rămâne mult timp la comandă, fiind bănuit de complot, şi este înlocuit cu IOAN CANTACUZINO, CUMNATUL ÎMPĂRATULUI. ACESTA NU ARE NICIO EXPERIENŢĂ MILITARĂ ŞI, ÎN URMA UNUI ATAC PE TIMP DE NOAPTE, SUFERĂ O GREA ÎNFRÂNGERE, DIN PARTEA VLAHILOR. (…) În timp ce Alexios se află în răsărit, pentru a înăbuşi răscoala pornită de un rebel din Cilicia, VLAHII RISIPESC O ALTĂ ARMATĂ BIZANTINĂ, ÎN APROPIERE DE ORASUL SERES.(…) După Petru, tronul este preluat de cel de-al treilea frate, Ioniţă cel Frumos (Caloian, 1197-1207), ce dovedeşte remarcabile însuşiri de militar şi om politic. În urma mai multor victorii împotriva bizantinilor, înţelegând că Bizanţul nu-l va recunoaşte niciodată ca „împărat”, Ioniţă apelează la Papa Inocentiu III, căruia îi cere recunoaşterea, ca Împărat al bulgarilor şi vlahilor, precum şi titlul de Patriarh, pentru întâi-stătătorul bisericii sale.(…) Mai mult, cronica grecească a lui Nicetas menţionează, în mai multe rânduri, că Petru şi Asan erau „vlahi” şi că ei aparţineau acelui neam de oameni „care locuiesc în muntele Hemus” şi care „înainte se numeau Mysi, iar acum vlahi se cheamă”. ORIGINEA VALAHĂ A FRATILOR ASĂNEŞTI ESTE CONFIRMATĂ DE NUMEROASE IZVOARE CONTEMPORANE.

Se pune întrebarea: cum au reuşit, aceşti vlahi, care nu constituiau o majoritate, în acea regiune, să repurteze asemenea succese? Răspunsul constă în faptul că VLAHII ERAU ELITA CONDUCĂTOARE PESTE MOZAICUL DE NEAMURI DIN REGIUNE (s.n.). În plus, EI AVEAU, DEJA, O TRADIŢIE, ÎN OPOZIŢIA FAŢĂ DE AUTORITĂŢILE BIZANTINE. De exemplu, în jurul anului 1000, ei sprijiniseră, activ, rezistenţa împotriva împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul. De asemenea, ei fuseseră principalii animatori ai unei răscoale, cu caracter etnic si social, din zona specific românească, Larissa (Thesalia), în preajma anului 1066.(…). Spre dezamăgirea Papei, ÎMPĂRĂŢIA ASĂNEŞTILOR NU DEVINE UN PILON AL ROMEI ÎN SUD-ESTUL EUROPEI ŞI NICI NU SE APROPIE DE IMPERIUL LATIN DE RĂSĂRIT (s.n.), fondat de Balduin de Flandra, care cucerise Bizanţul în cea de-a patra Cruciadă (1204), proclamându-se Împărat al Imperiului Latin de Răsărit. Ioniţă, dorind să stabilească legături cu noii stăpâni ai Bizanţului, trimite o delegaţie, cerând să fie recunoscut şi de aceştia. LATINII FAC ÎNSĂ O GRESEALĂ FATALĂ, CERÂNDU-I REGELUI SĂ NU LI SE MAI ADRESEZE CA UNOR EGALI, CI CA UN VASAL (…n. mea : Ptiu…!!!) STĂPÂNILOR SĂI.

LUI IONIŢĂ, OFENSAT, CARE PORNEŞTE RĂZBOI (s.n.), i se alătură o serie de nobili greci, fosti ofiţeri în armata lui Alexios al III-lea, izgoniţi de latini. Ioniţă preia conducerea noii alianţe, iar LATINII AJUNG REPEDE SĂ ÎNŢELEAGĂ CE GREŞEALĂ AU FĂCUT. VRÂND SĂ ÎNĂBUŞE REVOLTA LUI IONIŢĂ, EI SE DECID SĂ LOVEASCĂ PUNCTUL PRINCIPAL ŞI ASEDIAZĂ ADRIANOPOLELE. BĂTĂLIA, CARE ARE LOC ÎN ZIUA DE 5 APRILIE 1205, SE ÎNCHEIE ÎNSĂ CU UN DEZASTRU, PENTRU LATINI – IAR BALDUIN ESTE PRINS ŞI DUS LA TÂRNOVO, UNDE MOARE ÎN CHINURI GROZAVE, DUPĂ CUM POVESTEŞTE CRONICARUL NICETAS “ – cf. Bogdan Mateciuc, Imperiul Româno-Bulgar al Asăneştilor – Scurtă istorie a imperiului clădit de trei frati vlahi (aromâni), la sud de Dunăre.

…E ceva neînţeles…ceva de comentat…privind reactivitatea DACO-VALAHĂ, în veacuri trecute?!

…“No comment!”

Continue reading „Adrian BOTEZ: Cam cât costă, pe la anul 1.200, o palmă, încasată de un Daco-Valah…” →

Victor ŞTIR: Poetul Daniel Ioniță, președintele Academiei Româno-Australiene, într-o conexiune magică la Bistrița

Societatea Scriitorilor Bistrițeni „Conexiuni” l-a avut invitat, luni, 13 mai a.c., de la ora 17:00, pe poetul și traducătorul Daniela Ioniță, președintele Academiei Româno-Australiene. Întâlnirea a fost deschisă de directorul Palatului Culturii, prof. dr. Dorel Cosma, care a rostit un cald cuvânt de bun venit, celui mai cunoscut și mai activ promotor al poeziei românești pe „continentul cangurilor”.

Așa cum arăta directorul Cosma, întâlnirea lui Daniel Ioniță cu membrii „Conexiuni” a devenit posibilă prin mijlocirea scriitorului Puiu Răducanu de la Râmnicu-Vâlcea, prieten al bistrițenilor, participant la activitățile culturale organizate de Palatul Culturii și aflat în comunicare cu australianul născut la Bucureşti la plecat la 20 de ani în străinătate cu părinţii.

În continuare, scriitorul și traducătorul Zorin Diaconescu, președintele Societății „Conexiuni” a deschis agenda propriu-zisă a întâlnirii cu prezentarea volumului bilingv „ContraDiction / ContraDicție (român-englez), apărut în 2016 la Bibliotheca „Universalis Collection”. Cu anvergura-i cunoscută, Zorin Diaconescu a procedat la o densă radiografie critică a volumului și s-a concentrat asupra discutării unor variante ale versiunii englezești, opiniile de traducator fiind foarte apreciate de scriitorul Daniel Ioniță. La rândul său, scriitoarea Elena M. Cîmpan a recenzat pentru cei prezenți volumul de debut al lui Daniel Ioniță, intitulat „Hanging between the stars / Agățat între stele” și apărut la Editura „Minerva”. Elena M. Cîmpan s-a stăruit asupra tematicii fiecăruia dintre cele trei cicluri ale volumului susținându-și opiniile cu versuri alese, citite.

Despre cea de a treia carte, „Testament”, a vorbit scriitorul și jurnalistul Menuț Maximinian (redactor șef al cotidianului „Răsunetul”) care cunoaște foarte bine cartea deoarece o recenzase pentru o revistă literară cu ceva vreme înainte. Menuț Maximinian a arătat că este vorba despre o antologie de poezie română modernă, apărută la Editura „Minerva” în două ediții, prima în 2012, și a doua, în 2015, îmbunătățită și cu un număr mai mare de scriitori prezentați, autorii antologați figurând cu câte un text. Volumul reprezintă prima carte de vizită a liricii românești în Australia, demersul poetului Ioniță fiind nu numai întemeietor, dar și foarte important pentru cunoaşterea culturii române în ţara de la antipozi.

Continue reading „Victor ŞTIR: Poetul Daniel Ioniță, președintele Academiei Româno-Australiene, într-o conexiune magică la Bistrița” →

Mihai POSADA: Summitul de la Rășinari

În zilele de vineri 10, sâmbătă 11 și duminică 12 ale lunii lui Florar 2019, la Rășinari, lângă Sibiu – prima gazda românească, în zilele precedente, a unui summit politic european- au avut loc lucrările celei de-a XXV-a ediții a Colocviului Internațional „Emil Cioran”, desfășurat cu începere de la 1994, când manifestarea aceasta științifică și culturală – ce adună la un loc specialiști și public iubitor de spiritualitate românească din Țară și din afara ei – a fost inițiată la propunerea universitarului sibian Ion Dur, preluată de regretatul poet neerlandez naturalizat sibian Eugène van Itterbeek și a crescut în importanță, până astăzi, ca un brand sibian ce nu poate fi nici diminuat, nici neglijat pe viitor.

Ajuns la o ediție jubiliară, Colocviul ce poartă numele gânditorului de la Paris, originar din Rășinarii Sibiului, a creat cadrul unui veritabil summit cultural sub coasta Boacii – „muntele magic” al copilăriei invocate cu „nostalgia Paradisului” de desțăratul Cioran, unde s-a regăsit un număr impresionant de cercetători și admiratori ai operei cioraniene, sosiți de la Sibiu și din alte localități ale Țării și din străinătate. Evenimentul a avut un oaspete de onoare cu totul deosebit, în persoana Alinei Diaconu, venită tocmai „din… Patagonia” imaginată de Cioran în convorbirile cu romanciera, traducătoarea și jurnalista din Buenos Aires, celebră în Argentina și devenită recent membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), la Filiala Sibiu. Strădania acestei recuperări de literatură românească valoroasă, din exilul și diaspora sudamericană în literatura română contemporană, precum și osârdia legată de invitarea tuturor participanților, de aducerea invitatei de la aeroportul din București la Rășinari, se datoresc neobositei energii managerial-culturale a dascălului de literatură Anca Sîrghie, inițiatorul evenimentului acestei ediții jubiliare. Domnia Sa și profesorul de filosofie Ion Dur au jucat – ambii, de pe poziția de cercetători ai gândirii literare românești – și rolul de moderatori ai lucrărilor Colocviului.

Comunicările invitaților au abordat, din varii perspective, aspecte interesante din opera și viața fulminantului moralist al lumii contemporane, declarat de experții europeni drept cel mai mare stilist al limbii franceze, E. M. Cioran, fiul preotului Emilian Cioran din Rășinari, ajuns protopop la Sibiu în anul 1924. Dintre cei șaptesprezece comunicanți invitați, zece sunt universitari, doctori, doctoranzi sau studenți, unii prezenți, printr-o salutară tradiție, și la mai multe dintre edițiile precedente. Numărul mare, poate prea mare al comunicărilor, deși prezentate pe parcursul a două zile, a făcut să pară îngust timpul alocat, duminica fiind rezervată excursiei la Păltinișul de deasupra Rășinariului, comuna în care mai dăinuie și azi casele părintești, de odinioară, ale lui Octavian Goga și Emil Cioran. Niciuna din aceste potențiale monumente istorice de valoare universală nu este până în prezent înregistrată, așa cum s-ar cuveni, în zestrea firească a patrimoniului național căruia îi aparțin. Aceasta, din cauza tărăgănelii birocrației noastre executiv-nematurizate, parcă în ciuda eforturilor depuse de primarul localității sau de reprezentanții altor instituții din România.

La sesiunea de comunicări din prima zi, după alocuțiunile de deschidere rostite de organizatori, și-au prezentat lucrările: Anca Sîrghie – Emil Cioran, licean la Sibiu, Mihai Posada – Din publicistica națională a lui Emil Cioran – anul 1931, Ada Stuparu (Craiova) – Emil Cioran, întâlniri cu Marin Sorescu, Aurel Goci (București) – Filosofia lui Emil Cioran, trepte și ascensiune, Claudia Voiculescu (București) – Simțirea și speranța lui Emil Cioran, Vlad Bilevsky (București, student la Filosofie) – Emil Cioran și despărțirea de filosofie, Rodica Brad – Tema originilor în corespondența lui Cioran și Doina Constantinescu – Diagramele nostalgiei din arhitectura discursului cioranian. Poeta Paula Romanescu (București) a susținut un emoționant recital de poezie românească din perioada detenției politice a luptătorilor patrioți anticomuniști intitulat Timp de lacrimi și de sfinți, pentru imaginarea a ceea ce s-ar fi întâmplat dacă atât de liberul gânditor de la Paris ar fi rămas în România, o dovadă fiind chiar condamnarea fratelui său Aurel sau a prietenului de o viață întru cugetare Constantin Noica. Cina festivă oferită tuturor de Primărie la o mândră pensiune locală a încălzit prietenii mai vechi sau mai recente, înfiripate între toți participanții, ospătați cu bucate ardelenești, pâine albă și băuturi de casă, de teasc și de cazan.

A doua zi, 11 mai, slujba religioasă de comemorare a gânditorului și a membrilor familiei sale din cimitirul Bisericii ortodoxe „Sfânta Treime”, oficiată la ora 9 dimineața de patru clerici locali, i-a adunat pe invitații Simposionului în jurul mormântului Cioranilor, situat lângă monumentul vrednicului de pomenire Mitropolit al Ardealului, Andreiu Baron de Șaguna și în apropierea locului de veci al părinților lui Octavian Goga. Reveniți în Sala de ședințe „Emil Cioran” a Primăriei Rășinari, participanții au ascultat comunicările susținute de: Ion Dur – Adolescența erotică a septuagenarului Emil Cioran, invitata de onoare Alina Diaconu – Emil Cioran și Argentina, Marin Diaconu (București) – Emil Cioran – profesor de filozofie la Brașov, Anca Sîrghie – Întâlnirea lui Emil Cioran cu Franța, Radu Petrescu (București) – Centenar. Preotul Gh. Cotenescu și protopopul Emilian Cioran, oaspeți și gazde la Congresul preoțesc de la Sibiu, martie 1919, Gigi Sorin Sasu (Cluj-Napoca) – Melancolia discursului cioranian, Daniel Ioniță (președintele Academiei Româno-Australiene, Sydney) – Între confuzie și deznădejde – relevanța lui Emil Cioran în situația geopolitică contemporană și Gheorghe Răducan (Râmnicu Vâlcea) Ediții Emil Cioran, în Biblioteca județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. Actrița bucureșteană Genoveva Preda a adus un elogiu femeii, adresat interogativ-retoric partenerei de viață a lui Cioran vreme de câteva decenii, la Paris și intitulat Unde se duc iubirile, Simone Boué?. A urmat spectacolul Exerciții de admirație Emil Cioran, susținut pe ulițele comunei, în sălile Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” și încheiat în fața casei unde a locuit în copilărie Cioran cu familia, de actori ai Teatrului „Aureliu Manea” de la Turda, în colaborare cu Asociația internațională de tineret „Become” din Sibiu.

Continue reading „Mihai POSADA: Summitul de la Rășinari” →