MILAREPA – Călătoria lui Marpa în India şi visul lui Milarepa. În româneşte de George Anca

… În acest timp, lama plecă în nord către regiunea centrală. Într-o seară, după reuniunea ritualului, o Tara îi revelă lui Marpa Golegs în timpul somnului că el ignora o anume lecţie simbolică a lui Naropa, iar ea îl îndemna cu gestul. Se gândi lama că avea de mers a-l întâlni pe Naropa.

          Cum se întorsese în valea Mestecenilor şi câteva zile trecură, mie însumi, într-o noapte, îmi apăru o fată tânără în vis, albastru de cer, frumoasă-n roba-i de brocart şi podoabele de os, cu sprâncene şi gene de aur scânteietor.

          El mi-a spus: „Fiul meu, doctrina ta Mahamudra poartă la bodhi printr-o lungă meditaţie. Formula ta e a celor şase dogme. Tu o ai pe aceea ce te face a învia întru bodhi meditând-o o clipă. Cere-o”. A spus şi a dispărut.

          M-am gândit în mintea mea: „Fata aceasta tânără purta costumul Taras-elor. Să fie acesta un avertisment al zeilor? Să fie o răutate de demon? Nu ştiam. Orice-ar fi, nu cumva ştia maestrul meu, care este Buddha al trecutului, prezentului şi viitorului? Şi el nu cunoştea decât un lucru, dar tot lucrul, de la formula pentru a deveni Buddha, pe culmi, până la formula de a aduna, jos, o piatră spartă. Dacă e un avertisment al zeilor, am a cere doctrina învierii.

          Fără a lua în seamă zidul tainiţei mele, m-am dus aproape de lama. El strigă:

        „Pentru că nu rămâi într-o severă recluziune, un grav accident ne va fi ajuns. De ce-ai venit?”

          I-am povestit cum era tânăra fată şi ce-mi spusese, şi îl întrebai:

          „Să fie un avertisment, să fie o facere de rău? Nu ştiu. Dacă e un avertisment, am venit a-ţi cere doctrina învierii. Şi ţi-o cer”.

          Lama reflectă un moment şi zise:

          „Este doar un avertisment al zeilor. Când revenii din India, pandit-ul Naropa anunţa: ‘Explicaţia doctrinei învierii’. Cum eram pe picior de plecare, n-am reţinut-o. Pentru aceea o s-o căutăm citind toate cărţile din India”.

          Zi şi noapte, maestru şi discipol, căutarăm cu ardoare cartea învierii. Aflarăm multe despre transmigrare. Dar n-am găsit niciun cuvânt despre înviere. Lama îmi spuse:

          „Avertismentul ce l-am primit în nordul Tibetului central mă îndemna a face aceeaşi cerere. Cum mai sunt şi alte formule pe care nu le cunosc, mă voi duce aşadar să le cer”.

          Eu l-am prevenit pe temeiul vârstei sale înaintate. Dar nu izbutii să-l opresc. Strângând în aur darurile discipolilor săi, el le luă într-o cupă plină şi plecă în India.

          Naropa murise. Dar voind a-l întâlni în pofida vieţii sale, Marpa consultă numeroase oracole şi i se prezise că îl va întâlni. Şi recitând rugăciuni plecă în căutarea lui. Îl întâlni într-o pădure virgină. Îl invită să vină în mănăstirea Phul-la-Hari. Şi acolo îi ceru formula învierii. Panditul Naropa răspunse:

          „Ţi-aduci aminte, ai primit vreun avertisment?

          – Nu-mi amintesc. N-am avut niciodată vreun avertisment. Un discipol de la mine, Veste-Bună, a primit avertismentul zeilor şi a venit să-mi ceară doctrina.

  • O, minune! strigă Naropa, în Tibetul întunecat, acest discipol seamănă soarelui pogorându-se peste zăpezi!”

Vorbind, el îşi ridică  mâinile împreună deasupra capului şi făcu această rugăciune

 

„Salut îţi aduc, o, discipol numit Veste Bună,

Asemeni soarelui pogorându-se peste zăpezi

În tenebrele sumbrului Septentrion”.

 

          Vorbind astfel, el închise ochii şi înclină de trei ori capul. Şi munţii Indiei şi arborii se aplecară de trei ori către Tibet. Încă şi astăzi arborii muntelui Phul-la-Hari au vârful aplecat către Tibet. Naropa îl învăţă, întru totul, formulele transmise de zei. Pe urmă el consultă oracolele. Felul de a saluta al lui Marpa prezicea o scurtă coborâre. Dar doctrina ajunsă prin mijlocitorul meu profetiza o coborâre spirituală mai lungă decât albia unui fluviu.

          Marpa se întoarce în Tibet. Se serba aniversarea morţii fiului său Darma Dode ce se petrecuse potrivit oracolului. Toţi călugării şi discipolii se adunaseră pentru ceremonie. Marii discipoli îl întrebară pe Marpa:

          „Lama preţios, fiul tău este acum asemenea unui Buddha al celor trei epoci, norocul nostru a căzut. Tu însuţi îmbătrâneşti. Cum se va transmite preţioasa învăţătură Kadjupa? arată-ne care trebuie să ne fie ascultarea şi lucrul nostru.”

          Lama răspunde:

          „Eu şi tot pogorământul  panditului Naropa avem puterea de a citi în vise. Naropa a adus o profeţie bună pentru doctrina Kadjupa. Voi, mari discipoli, duceţi-vă şi aşteptaţi visele.”

          Atunci discipolii, după ce avură vise, le povestiră. Cu toate că toţi avuseseră vise fericite, nu le putea prinde povestirea. Eu am visat patru stâlpi. Îmi povestii astfel visul de faţă cu lama:

 

Cum lama purtător de sceptru îmi porunci

Trei nopţi visat-am un vis.

Lui lama îi cânt povestea-i.

Visat-am pe lume la miazănoapte

Un munte de nea înălţându-se, frumoase omături

Cu vârful mângâind cerul.

Soarele şi luna dădeau roată.

Lumina lui umplea spaţiul,

Vatra lui coperea pământul.

Spre patru drumuri cardinale curgeau fluvii.

Din ape se adăpau toate făpturile.

Şi toate se vărsau în mare.

Flori felurite străluceau.

Aşa mi-a fost visul în mare.

Îl spun lui lama, Buddha al celor trei epoci.

 

Ci mai visai cum pe cel munte nalt cu mărire frumoasă

La răsărit se ridica un stâlp mare.

În vârful stâlpului domnea un leu.

Coama de turcoază i se risipea în toate părţile.

El îşi desfăcu pe zăpadă ghearele.

Ochii săi căutau în slavă

Şi alerga pe zăpadă.

I-o spun lui Lama Buddha a trei epoci.

 

Am visat cum la miazăzi se ridica un stâlp mare.

În vârful stâlpului răcnea o tigroaică.

Părul zbârlit o coperea cu totul,

Ea de trei ori a surâs.

Ea îşi desfăcu pe păduri ghearele.

Şi cedri-n codri se amestecară.

I-o spun lui Lama Buddha a trei epoci.

 

Visat-am cum la apus un stâlp mare se înălţa.

În vârful coloanei plutea un mare garuda.

Aripile acestui garuda erau desfăcute.

Coarnele i se ridicau la cer.

Ochii lui căutau în slavă.

Şi a zburat în spaţiu.

I-o spun lui Lama Buddha a trei epoci.

 

Aşa e oracolul visului meu.

Mă gândesc, o fi un oracol ferice.

M-am bucurat de acest noroc.

De-ai vrea să-mi spui ce-nseamnă.

 

Aşa am vorbit, şi lama, plin de bucurie, răspuns-a:

„Acest vis e un vis fericit. Nevastă, pregăteşte un cerc bun de jertfe”.

Şi mama strânse lucrurile necesare.

Când discipolii şi fiii spirituali se adunară în jurul cercului de ofrande, lama le zise:

„Ce vis minunat a avut Mila Trofeu de Diamant!”

Marii discipoli întrebară:

„Descurcând sensul şi semnele acestor vise, de-ai vrea să ne spui profeţia lor”.

Atunci lama, marel avatar şi tălmăcitor, cântă discipolilor acest cântec ce dezvăluie visele:

 

Continue reading „MILAREPA – Călătoria lui Marpa în India şi visul lui Milarepa. În româneşte de George Anca” →

Dr. George ANCA: Colocviile de Marți

Colocviile de Marți

Piața Valter Mărăcineanu 1-3

 

25 februarie 2020, 5 pm

Anul XI  nr. 2 (116)

 

Tema:  EMINESCU  POST MODERN

Mioara și Viniciu Moroianu

interpretează

Sonata pentru vioară și pian de Felix Mendelssohn-Bartholdy

 

Intervenții:

 

Beatrice Marinescu: Restaurare

George Anca: Eminescu în India 

Mircea Coloșenco: Marian Popa versus scriitor postmodern

Cristian Moțiu: Teatralitatea lui Puși Dinulescu

Vasile Menzel: E primăvară în ianuarie 

Streche Nicolae Florentin: Eliade în conștiința alterității  

Viorel Speteanu: Proclamația dela Padeș, 23 ianuarie 1821

   

 

Teatru de poezie :   Liliana Popa, Gabriela Tănase,  Bianca Michi Nema, Adelina Fleva, Elena Armenescu, Antoaneta Bagdasarian, Doina Boriceanu, Agache Catinca, Vasile Menzel, Cristian Moțiu, Daniel Vorona, Corneliu Zeana, Luca Nicolae, Vladimir Udrescu, Adrian Bucurescu, Victor Homescu, Dragoș Vișan, Alexandru Leu, Ioan Rațiu

 

 

Lansare de carte 

Alexandru Surdu, Cristian Radu Nema: București, capitala eroilor patriei, 1916-1919,           Integral, 1919

Nicolae Grigore Mărășanu: Comedia Valahă, trei volume, Editura Istros 2018

Dimitrie Grama: Marea secretă, Conta, 2019

Corneliu Zeana:  Trezirea dragonului, Editura Europeana, 2019 

Ecaterina Petrescu Botoncea:  Anunnaki,  Eikon 2019

Romeo Săndulescu: Aproape sau cât mai departe, Editura Mușetinii

Ioan Rațiu: Misiunea întâmplării, Fast editing 2019

Cristian Gabriel Moraru: Scriitorii timpului meu, Ecreator 2019

Coordonator: Dr. George Anca

 

 

Dr. George Anca

Lucrări publicate (selecţie)

 

Cărţi

Literary Anthropology, Bibliotheca, 2005

New York Ramayana, Academia Internaţională „Mihai Eminescu” (AIME), 2005

Ibsenienii (7 volume), Oscar Print, 2005-2006

Tangoul Tigrului, AIME, 2005

Sanskritikon, AIME, 2002

Baudelaire şi poeţii români, AIME, 2001 (1974)

Manuscrisele de la Marea Vie, Majadahonda, 1996

Haos, temniţă şi exil la Eminescu, Cotruş, Gyr şi Stamatu, Majadahonda, 1995

Articles on Education, Biblioteca Pedagogică Naţională/Consiliul Europei, 1995

Indoeminescology , AIME, 1994

Certificate and Diploma Course in Romanian, University of Delhi, 1981

Poezie (cca 20 volume), proză (cca 20 volume), traduceri (Kalidasa, Jayadeva, Milarepa, Tagore, clasici şi contemporani orientali şi europeni etc.), teatru şi filme pe teme de artă, editări (educaţie, literatură, antropologie, biblioteconomie etc.)

 

Comunicări/ Studii

„Teatrul No şi misterele tibetane”,Universitatea Bucureşti, 1964

„The Correspondence and Dodia in the Creation System”, Congresul Internaţional de Cibernetică şi Sisteme, Bucureşti, 1975

„Universal Values of the Romanian Culture” , Bangalore, India, 1978

„Anthropomorphism in Mihai Eminescu’s Creation”, Xth International Congress of Anthropological and Ethnological Sciences (ICAES), New Delhi, 1978

„Sanskrit and Romanian Poetics”, în Studies on Indo-Asian Art and Culture, vol.VI, International Academy for Indian Culture, New Delhi, octombrie, 1980

„Sanskrit Romance Ontopoetics”, în Modern Art and Poetry, New Delhi, 1981

„Death and Freedom in Romania”, Pugwash, Trento, ianuarie 1990

„Symbols in a Post-Revolution”, ICAES, Lisabona, septembrie 1990

„Romanian Cultural Developments. Mihai Eminescu”, Columbia University, New York, octombrie 1990

„The Beauty of Peoples”, IFLA, New Delhi, septembrie 1992

„Good things in educated people’s worst doings”,WAER, Jerusalem, iunie 1993

„Between Social Cannibalism and Beauty of Peoples”, ICAES, Mexico, august 1993

„From Utraquism to Multicultural Education”, WAER, Creta, mai  1997

„Beauty and Prison”, ICAES, Williamsburg, SUA, 1998

„From Thai Vilasa to Cosmic Library”, IFLA, Bangkok, 1999

„Edgar, Who does (not) need libraries”, IFLA, Boston, 2001

„Indological Studies in Romania”, Nehru University, New Delhi, martie 2003

„In Search of Joy”, ICAES, Florenţa, iulie 2003

„From Bloodshed to Orange Revolution”, Pugwash, Andalo, ianuarie 2005

 

Publicaţii editate

The Milky Way, Delhi, 1978-79

Latinitas, Delhi, 1981-84

Liber, din 25 decembrie 1989

Trivium, din 2003

Ziare-şcoală cu studenţi în jurnalism, Bucureşti, Târgovişte, Delhi

Nicolae BĂCIUȚ: Festivalul de Creație și de Interpretare „Ana Blandiana” – Ediția a IX – a, mai 2020

REGULAMENT

Tipul concursului: transcurricular (arii curricular. Limba și comunicare, arte)

Obiectivul general/scopul

-valorizarea, în cadrul unui context cultural, a limbajului literar și musical, în vederea formării și modelării personalității elevilor, având ca sursă de inspirație creațiile scriitorilor contemporani

Obiective specific

-valorificarea inteligențelor multiple (verbal/lingvistică, muzicală, intrapersonală)

-aprofundarea creațiilor lirice

-stimularea gândirii critice și sistemice

-încurajarea performanțelor artistice

-dezvoltarea competențelor de argumentare/interpretare și reflecție

Grupul țintă

-Concursul se adresează elevilor din învățământul primar/gimnazial/liceal și profesorilor din țară și străinătate

Beneficiari indirecți

-comunitatea locală

-instituții partenere din țară și străinătate

Tematica: ARHITECTURA ZBORULUI

  1. Secțiunile:
  1. Creație literară

Subsecțiunea I: clasele V-VIII Subtema: „Odată am știut să zbor, odată,/ Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte”

– trei poeme

sau

– un text în proză (1-2 pagini)

Subsecțiunea a II-a: clasele IX-XII

Subtema : „Cine și ce ar putea să oprească vreodată/ Această arhitectură-n mișcare”

– patru poeme

sau

– un eseu (2-3 pagini)

  1. Analiză literară / Traduceri (engleză/ franceză);

Subsecțiunea I Analiză literară: clasele V- VIII; scriitorii Ana Blandiana și Adrian Popescu

Subsecțiunea a II-a Analiză literară: clasele IX-XII; scriitorii Ana Blandiana și Adrian Popescu

*O catedrală de lână, Un văzduh mai puțin încărcat, Pasărea deschisă, Selecție, Arhitectură-n mișcare, Printre frunzele aproape reci, Mai departe, Mișcare, În absența sunetelor, Elegie de dimineață (Ana Blandiana)

*Țin păsări în mână, Arsură, Fazani de ploaie, Trei lacrimi, trei frunze, Rândunica, Șoimul, Mierla romană

(Adrian Popescu)

Subsecțiunea a III-a Traduceri: clasele IX-XII

***Se va alege pentru interpretare, din lirica ambilor scriitori, câte o poezie dintre titlurile recomandate sau/și vor fi traduse câte două poezii, din volumul Arhitectura valurilor, Ana Blandiana.

III. Recitare:

Subsecțiunea I: clasele V-VIII; IX – XII

***vor fi selectate, la alegere, două dintre poeziile recomandate la Secțiunea a II-a

– o poezie de Ana Blandiana

– o poezie de Adrian Popescu

Subsecțiunea a II-a: clasele II- IV

***vor fi recitate două texte din lirica pentru copii a Anei Blandiana

– Concursul de zbor

și

– un text la alegere

  1. Interpretare folk:

două piese muzicale:

1.prelucrare din lirica scriitoarei Ana Blandiana sau a scriitorului Adrian Popescu 2.prelucrare din creația românească de gen

*** Vor fi alese pentru interpretare alte piese decât cele prezentate la edițiile anterioare.

  1. Secțiunea de comunicări științifice: MOTIVUL ZBORULUI ÎN ARTĂ

Simpozion cu participare directă și indirectă

Secțiunea A – elevi –

Secțiunea B – profesori preuniversitari și universitari, studenți

Comitetul științific de evaluare, constituit la nivelul Facultății de Litere, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați: prof.univ. dr. Doinița Milea, prof. univ. dr. Simona Antofi, prof. univ. dr. Nicoleta Ifrim

Comitetul de organizare: prof. univ. dr. Simona Antofi (Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați), prof. dr. Zamfir Bălan (Muzeul Brăilei „Carol I”, Brăila), lect.univ.dr. Laurențiu Ichim (Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați), prof. drd. Daniel Kițu (Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila), prof. dr. Gabriela Vasiliu (Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”)

  1. Criterii de evaluare:

Secțiunea I:

– abordarea originală, creativă, reflexivă a temei propuse;

– folosirea intuitivă a unor imagini poetice inedite;

– respectarea normelor de ortografie și de punctuație

Secțiunea a II-a:

– varietatea modalităților de analiză critică;

– expresivitatea și coerența ideilor;

– folosirea limbii literare;

– respectarea normelor de ortografie și de punctuație;

– relevanța și originalitatea traducerilor;

– folosirea adecvată a unei limbi străine (gramatică, ortografie, topică, vocabular)

Secțiunea a III-a:

– tonalitate; mimică; expresivitate; corectitudinea recitării

Secțiunea a IV-a:

– tehnică vocală; artistism și prezență scenică; impresie artistică

Secțiunea a V-a:

– gradul de originalitate, de creativitate și de inovare în abordarea temei;

– calitatea științifică a lucrării;

– condițiile tehnice de redactare.

Continue reading „Nicolae BĂCIUȚ: Festivalul de Creație și de Interpretare „Ana Blandiana” – Ediția a IX – a, mai 2020” →

Puiu RĂDUCAN: Întâlnire de taină la gura cerului

Bezmetică, iarna cu (ne)ninsoare plină, dar cu mânecile suflecate, umblă nervoasă peste tot și aiurea. Pământul făr’ de coafură de înger, zgribulit și el, se uit-a smerenie spre gura cerului și face rugăciuni într-o  geometrie particulară  purtându-ne pe umerii-i (ne)dalbi.

Strecurându-se prin timp și spațiu, prietenii se-ndreaptă spre zona Nord a „orașului domniei mele”, cum îi zicea Mircea cel Bătrân Râmnicului, unde plutește iz de cenaclu. Așadar, în momente de anotimp alb cu povestiri la gura sobei, o mână de oameni s-a luat la luptă cu gerul de-afară și a mers la întâlnirea cu scriitorii Cenaclului “Petale” din Rm. Vâlcea.

Atmosferă frumoasă, cu persoane setoase de cultură care au umplut sala cenaclului. Surpriza a constat în faptul că printre cei prezenți a fost și prof. univ. dr. – membru U.S.R. – Anca Sîrghie de la Sibiu. Domnia Sa, sosită la tratament în stațiunea  Băile Olănești, n-a venit cu mâna goală, ci însoțită de șapte persoane, intelectuali respectabili din Drăgășani, din Sibiu și chiar din urbea noastră, toții prietenii săi. Anca Sîrghie a oferit în dar conducerii Cenaclului cărți importante, precum America visului românesc, vol. 1 și 2, alături de Radu Stanca Evocări și interpretări în evantai, sugerând astfel ca în luna martie a.c. scriitorii vâlceni să marcheze centenarul  nașterii marelui poet și om de teatru Radu Stanca.

  „Tema” cenaclului a fost Alexandru Cerna-Rădulescu, vâlceanul nostru, născut pe 10 ianuarie 1920 la Stănești și decedat pe 21 august 1990 la București. Despre acesta, președintele Cenaclului “Petale”, d-nul Mitică Zamfira a-nceput să ne spună: A fost un poet, eseist și traducător român, „uitat de lume” deși este o personalitate marcantă – nu numai a Râmnicului. Despre personalitatea lui Alexandru Cerna-Rădulescu a vorbit și prof. dr. Ioan Soare, omul care l-a cunoscut personal pe Cerna-Rădulescu, punând accentul pe latura publicistică a omului cu nume de apă. Despre latura religioasă a celui  care este dezbătut în acest cenaclu a vorbit părintele Nicolae State Burluși. Doamna Elena Stoica, bine cunoscut om de cultură al județului Vâlcea, a prezentat o carte intitulată  Cultura tradițională vâlceană în care se face referire la tema cenaclului, dar a vorbit și despre implicarea lui Alexandru Cerna-Rădulescu în viața culturală a Vâlcii. Aici a făcut referire la acea scrisoare de prin anii ‘82 către forurile superioare ale țării ca Cenaclul vâlcean “Anton Pann” să fie afiliat Uniunii Scriitorilor din România, scrisoare  semnată (printre multe alte personalități) de N. Velea, N. Manolescu, Purcaru, L. Avramescu, C. Zărnescu, Cezar Ivănescu, Doru Moțoc, Valeriu Anania etc.

Profesor doctor Mihaela Rădulescu a vorbit despre poezia lui Alexandru Cerna-Rădulescu, despre acest mare om de cultură (intrat într-un con de umbră) și a accentuat ideea că nu s-a făcut nimic referitor la viața și activitatea sa.

Actorul Cristian Alexandrescu a recitat – cum numai el poate s-o facă – poezii de-ale lui Alexandru Cerna-Rădulescu, cu versuri de-o rară frumusețe.

Punctul al doilea de pe ordinea de zi a Cenaclului „Petale” condus de Mitică Zamfira l-a constituit recitarea din creații proprii a următorilor participanți: Nicu Cismaru, Ovidiu Cristian Dinică, Vergil Zamfira,  Marian Pătrașcu, Veronica Stan și subsemnatul. Așadar, un florilegiu de creații proaspete, atât de diferite ca atmosferă sentimentală, ca stil, susținând vivacitatea dialogului dintre scriitorii vâlceni. Publicul a fost sincer emoționat. La fiecare a dat răspuns „criticul de serviciu” al cenaclului, prof. dr. Mihaela Rădulescu, președintele Societății Culturale „Anton Pann”.

Actorul Cristian Alexandrescu revine cu recitări din Alexandru Cerna-Rădulescu, dar și cu… „o porțiune” din viitoarea carte a conducătorului Cenaclului „Petale”, Mitică Zamfira, un fragment de-o rară frumusețe, făcând „asistența” să-ntrebe când este gata cartea, dornică să  intre-n posesia ei. Doamna profesor Anca Sîrghie a subliniat autenticitatea narațiunii în care pătrunderea psihologică a personajelor, desprinse din imediata realitate, dar subtil diferențiate prin dialogul dinamic și convingător, dă valoare povestirii, așezând proza autorului pe linia clasică a lui Marin Preda, fără a-l imita, însă. Universitara de la Sibiu a primit invitația de a vorbi împreună cu alți 3 invitați ai Domniei Sale la o emisiune în direct a profesorului decan Nicolae Dinescu, directorul postului de televiziune locală Etalon.

Fără să ne dăm seama că au trecut aproape trei ore de dezbateri, ne-am apropiat de cel de-al treilea punct al ordinii de zi, la fel de frumos și el, „degustări” de produse românești, cu o socializare prelungită până spre târziul nopții care-și întinsese mantaua-i neagră peste tot.

Afară-i frig și baba iarnă gonește călare pe caii gerului, iar noi mergem acasă bucuroși că am asistat la un eveniment foarte frumos, drept pentru care mă grăbesc să-l felicit pe Mitică Zamfira pentru ceea ce face, să vă informez pe dumneavoastră și să mă semnez:

Puiu RĂDUCAN

25 ianuarie 2020

Cenaclul “Petale”, Rm. Vâlcea

Dr. George ANCA: Orfeu în literatura română şi universală (Note de curs)

Încadrarea temei

“Studiul temelor este un studiu de circulaţie” (Alexandru Ciorănescu). Vladimir Streinu urmează circulaţia ideii de literatură universală, lirica, pe Orfeu.

Studenţii au optat, în elaborarea unor lucrări proprii, pentru “marea conversaţie” – Iliada, Eneida, Divina Comedie, Faust etc.,autorii acestora – Homer, Virgiliu, Dante, Goethe etc. adresându-se empatic şi lui Orfeu. “Coborârea în infern” sau interpretarea ad hoc a unor versete precum “sunt lacrimae rerum” au pus cursanţii în situaţia de a se descoperi pe sine prin interiorizarea sensurilor clasice perene ale capodoperei, nu fără legătură funcţională cu hermeneutica ortodoxiei, principala lor preocupare.

“Tema” Orfeu poate atrage mitologic, liric, “orfic”, principiile comparatiste devenind mai elastice pentru noi, mai ales dacă ni-l asumăm oarecum genetic-literar pe tracul nelipsit mai din nici o literatură a lumii, din nici o epocă, din nici un gen literar, dar atrăgând magnetic literatura românească, de la Eminescu la Blaga, Nichita Stănescu sau Ion Caraion, între mister mistic şi folclor simulat – “Sunt fecior de Dumnezeu/Pe numele meu Orfeu” (Călinescu).

Descrierea temei (arhaism, ubicuitate, sincronism)

Antologia tematic-cronologică ne plasează primordial în antichitatea arhaică, prehomerică, în mit şi, prin Platon, de exemplu, în relativizarea acestuia, a personajului, “molatec sufleteşte, ca un chitarist ce era”. Orfeu, fiul lui Oeagru din neamul tracilor, îşi ridică lira şi intonează cântare nouă, cosmogonică, farmecă fiarele, face şi stâncile să-l urmeze. El însuşi încremeneşte la moartea a doua a soţiei, Euridice. (Ovidiu).

“ Iar viersul care subjuga pe toţi / Nu izbutea să-şi mângâie stăpânul – / Plângându-se că zeii-s nemiloşi, / Înspre lăcaşul de infern se duse. / Acolo prin suave-acorduri el / Strunind vibrarea corzilor, vădise / Tot ce-a sorbit din magicul izvor / Al mamei sale din zeiască spiţă, / Precum şi jalea lui fără de leac /  Şi dragostea sporindu-i chinul zilnic. /…/Judeţul umbrelor se-nduioşează / Şi zice în sfârşit: ‘Am fost învins! / Bărbatului îi dau, să însoţească, / Soţia dobândită prin cântări. / Depinde darul de această lege: / Atât cât se mai află în Tartar, / Nu are dreptul a privi în urmă!’ / Cum să dai legi îndrăgostiţilor? / Iubirea-şi este ei supremă lege. / Orfeu, aproape de al nopţii prag, / Privind spre scumpa lui Euridice, / O pierde şi-o ucide tocmai el” (Boethius).

Literatura milenară asupra lui Orfeu nu face decât să-l actualizeze, să-l reoculteze, să-l “consoleze” dantesc, în atavică simetrie  cu vremurile aurorale, argonautice, muzicale pe care le-a eternizat. Decuparea scenariului originar, în consonanţă cu “variantele” continue, în timpuri şi limbi diferite, este încă şi pe gustul postmodernilor, adoratorii prezumaţi ai unui Orfeu digital, pe home page.

Orfeu, cântăreţul arhetipal, se naşte din Apollo, zeul muzicii, creatorul lirei, şi Calliope, muza poeziei epice, de unde neîntrecutul dar muzical poetic (variantă: părinţi, Oeagrus şi Calliope). Într-un film recent al argonauţilor în căutarea lânii de aur, rolul lui e interpretat de un actor afro-american (şi la moartea lui Franc Sinatra s-a spus, omagial: a cântat ca un negru).

Ca învăţător religios şi iniţiat, în Egipt şi Tracia, descoperă şi răspândeşte mistere, purificarea de păcate, leacuri vindecătoare de boli, mijloace de prevenire a mâniei divine, riturile către Hecate, cultul pentru Demeter Chtonia. Prin credinţa în nemurirea sufletului şi reîncarnare, orfismul întâlneşte religia indienilor, a dacilor, a celţilor. Maxima “te vei naşte Dumnezeu, pentru că eşti fiu al celui Divin” este pusă în legătură cu Iisus Christos rostind “Eu şi Tatăl suntem unul”.

Orfeu coboară în Hades spre a-şi salva soţia, Euridice, faptă de curaj inspirată de iubire spun cei mai mulţi; după alţii, poate prin deconstruire, o probă de laşitate, pentru că nu a vrut să moară pentru ea ci a coborât viu, şi viu a lăsat-o a doua oară moartă. În timp ce Alcesta moare din iubire pentru soţul ei, îngăduindu-li-se, în compensaţie, a se întoarce din morţi. Şi Savitri îl convinge pe zeul morţii – dar şi al dreptăţii -, Yama, să-i readucă la viaţă soţul.

Legendele morţii lui Orfeu includ sinuciderea, trăznirea de către zeu pentru a-i fi divulgat misterele sau, mai ales, sfâşierea în bucăţi de către menadele trace, fie pentru a nu le fi luat în seamă, fie pentru a le fi antrenat soţii în peregrinările lui. Muzele i-au adunat mădularele şi le-au îngropat, iar lira au aşezat-o printre constelaţii, întru amintire.

Chiar fermecând prin vraja viersului nu numai fiare şi stânci (Eschil, Euripide) dar şi stăpânirea morţii (Ovidiu), Orfeu, bineînţeles (postmodernism), “uită”, ca Lot în biblie, restricţia de a întoarce capul spre a-şi vedea soţia. Euridice, sora Evei, fusese muşcată de şarpe (v. şi statuia Eurydice mourante de Charles Nanteuil) în timp ce culegea flori cu naiadele surate – Radha, între băciţele gopi, fusese mai fericită în iubirea pentru Govinda, văcarul, avatarul, tot atât de muzical ca Orfeu, al lui Krishna, în pădurea Vraja (Jayadeva).

Prin misterele întemeiate de Orfeu, s-a scris, grecii ar fi pus stăpânire pe eroii şi zeii cei mai vestiţi. Tracii spun că privighetorile care-şi fac cuibul în preajma mormântului lui Orfeu cântă mai melodios şi mai plăcut decât semenele lor (Pausanias).

Poetul dintâi – poeta vates latin sau adhi kavi sanscrit – se regăseşte, avatar, în Orfeu, în iubirea pentru Euridice, antifon din tot altă vreme sunetului prim, plâns când epopeic, scandat virgilian sau eminescian, când elegie renascentistă, ca la Ronsard, ori expresionistă, la Rilke. Seneca – pe care spaniolii îl numără ca primul lor poet, prin origine, după cum Ovidiu este revendicat de geţi, prin români, între care a sfârşit -, face din Tracia bistonilor scena cântului suprem: “Frumos cântă cu sacrul glas / Unit cu lira-i Pieridă, / La poala tracicei Rodope, / Orfeu, vlăstarul Calliopei – / Nimic nu dăinuie de-a pururi! / Acordurile lui curmară / Tumultul de torente repezi, / Uitară undele să curgă, / Pierzând avântul lor şi-n timp ce / Se-opriră fluviile-n albii, / Bistonii-ndepărtaţi crezură / Că printre geţi secase Hebrul: / Cea care iar se naşte piere! / Atunci, cântând o mângâia / În versul său, cu triste-acorduri / Le spuse geţilor în cântec: / De-o lege-ascultă zeii-n ceruri / Şi cel ce-a vrut ca anul zornic / Să aibă patru anotimpuri / Ce rând pe rând revin întocmai: / Din furca lor avide Parce / Torc firul vieţii tuturora; / Cel ce se naşte-i robul morţii.”(Traducere de Ion Acsan).

Sincronia orfismului se altoieşte pe ubicuitatea Traciei: “Orfeo rege-a fost cândva / Din rude mari în Anglia. /…/ Căci Tracia de-atunci se cheamă / Azi Winchester de bună seamă” (baladă engleză, secolul 14). D.H. Lawrence îşi portretizează psihologic un personaj feminin în comparaţie cu Ovidiu în Tracia.

                   “Orbul sculptor în chilie pipăie marmura clară.

                   Dalta-i tremură… înmoaie cu gândirea-i temerară

                   Piatra rece. Neted iese de sub mână-i un întreg

                   Ce la lume îşi arată palida-i, eterna-i fire,

                   Stabilă-n a ei mişcare, mută-n cruda ei simţire –

                   O durere-ncremenită printre secolii ce trec.

                   Iar pe piatra prăvălită, lângă marea-ntunecată

                   Stă Orfeu”

                                                Mihai Eminescu, Memento mori

Surse, excerpte

Vladimir Streinu, Studii de literatură universală, Univers, Bucureşti, 1973.

Alexandru Ciorănescu, Principii de literatură comparată, Cartea românească, 1997.

Orfeu şi Euridice în literatura universală, antologie de Ion Acsan, Albatros, 1981.

Adrian Bucurescu, Dacia magică, Arhetip RS, Bucureşti, 1999.

          “Pe o gemă tracică, Apollon, cu supranumele de OR-PHEOS ‘Cel Jelit’, apare crucificat, ca şi Christos în iconografia creştină.”(p.206)

          “Ca şi zeul get, Christos a înviat şi s-a înălţat la cer. Lui Apollon i s-a mai spus şi CHAR-YSTOS ‘Fiul Cerului’, iar lui Iisus, Christos. Cei doi Zalmoxis le-au lăsat geţilor un NOF DIADIS ‘Noul Testament’, iar cartea sacră a creştinilor este Noul Testament. Un trib trac se numea CRESTONAI, etnonim ce aminteşte de creştini.

          Asemănările sunt mult mai multe decât cele arătate până acum. Adversarii primilor creştini au observat şi ei aceste coincidenţe, căci iată ce scrie Sfântul Origenes într-o polemică: ‘Apoi fiindcă (noi, creştinii – n.n.) cinstim pe cel prins şi mort, cum spune Celsus, el crede că noi am făcut la fel ca geţii care cinstesc pe Zalmoxis’. E mai uşor de înţeles, după toate acestea, cine şi de ce a distrus cele mai importante cărţi antice referitoare la geto-daci…(p.207).

Angelo Mario, La lingua etrusca (internet). Extras din capitolul introductiv, Etruria:

          “In Tracia (lo sappiamo da pochissimo tempo) sembre sia esistita una grande civilta millenaria anteriore a quela sumerica. Qui del resto non molti anni fa, sonno state rinvenute le Tavolette Tartarie e i primi sigilli cilindrici sumerici-babiloniensi-egiziani; e sembra che proprio qui i Sumeri scoprirono l’arte della scrittura. E forse ai Fenici in seguito a contatti con i Traci nacque loro l’idea dell’Alfabeto. Le due lettera n e m della Tracia del 3500 a.C. sara un caso che in sumero, in egiziano, in fenicio, in etrusco, in greco, in latino, e sempre uguale? Perfino nel significato: la prima (ci sono due onde) con il sistema pittografico e ideografico indicava un piccolo medio grande corso d’acqua, il secondo una granda estensione di acqua, cioe il mare. /…/

Le Tavolette Tartarie hanno rimesso in discussione l’origine della scrittura; un giallo, perche sono state trovate dove – secondo gli esperti archeologi  – non ci dovevano essere. E insieme a queste, molti altri ogetti e tesori che hanno sconvolto il mondo archeologico. Sembra proprio che preistoria Europea sia nata qui, in Tracia.

Una civilta quella della Tracia, che all epoca delle conquiste romane era del tutto scomparsa. I Greci l’avevano cancellata. I Traci anche se 4000 anni prima avevano creato quasi tutti gli dei greci (Zeus in Trace significa Dio, e Dionisio suo figlio – di-nysos in Trace significa di tenera eta, giovinetto; Lo stesso Orfeo e l’orfismo era Trace. Il mitico Monte Olimpo era Trace, perche posto al confine dell’antichissimo territorio Trace.

I Greci si impossessarono oltre che del territorio anche di tutto la mitologia della Tracia. Molti, ancora oggi, credono che la mitologia greca sia greca, invece e della sconosciuta civilta Tracia. Quando I Greci fondarono sul Mar Nero, Apollonia nel V sec. a.C. eressero una statua alta tredici metri (scultore Calamide) in onore del dio Trace afinche proteggesse la…Grecia; e quel dio era Apollo onorato in Tracia 2000 anni prima di quello greco (ritrovato a Dupljaja sul Banato) ecc. ecc. Poi se ne impossessarono. Cosi la dea Cibele, era la dea della fertilita Trace (famose le statuette dalle grosse mammelle).

Se rileggiamo Omero (Iliade) scopriamo che accenna a Reso, come al mitico Re Trace, elogia l’elevato grado di civilta della sue tribu e resta affascinato dal suo cocchio e l’armatura d’oro puro e del suo cavallo piu bello del mondo. A Varna ultimamente e stato scoperto qualcosa che da ragione ad Omero. In Tracia ancora nel 3200 a.C. sguazzavano proprio nell’oro. Vale dire duemila anni prima di Reso Monili d’oro a 24 carati a chili, gli scettri e i gioielli a lamine d’oro come la maschera di Agamennone li avevano gia fatti mille anni prima che sorgesse Micene e Troia. E sappiamo oggi dov’era il famoso (tenuto sempre segreto) ‘forziere’ di Traiano nel periodo piu opulento di Roma: le miniere d’oro tra la Tracia e la Dacia.

Continue reading „Dr. George ANCA: Orfeu în literatura română şi universală (Note de curs)” →

Elena BUICĂ: Cum l-am cunoscut pe Tudor Gheorghe

L-am ascultat iar pe Tudor Gheorghe în spectacolul de Crăciun, 2019 și ca întotdeauna, după ce îl asculți, mult timp te urmăresc cântecele și prezența sa pe scenă, iar gândul frământă impresii despre puternica sa personalitate. Nu te poți desprinde ușor de acest rapsod de mare rang al țării noastre cu care ne putem mândri uitând de atâtea alte neajunsuri.

Ascultându-l, memoria afectivă mă întoarce adesea la momentul când l-am văzut prima dată pe scenă, căci a-l vedea și auzi direct în spectacol pe Tudor Gheorghe, este un eveniment cu totul remarcabil. În spațiul cultural românesc, Tudor Gheorge ocupă unul din cele mai luminoase locuri prin neasemuitul său talent. Spectatorii vin la sala de spectacol “ca la denie”, cum spunea chiar el într-o mărturisire.

Străfulgerări de amintiri îmi luminează pagini de viață trăită mai demult. Era în 1969, anul de debut al lui Tudor Gheorghe. Pe atunci locuiam în Cluj și am văzut afișe în care era anunțată prezența scriitorului – dramaturg, Victor Eftimiu și a solistului Tudor Gheorghe cu recitalul, „Menestrel la curțile dorului”, cu poezia poeților Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu. Eram foarte interesată să îl văd și să îl ascult pe Victor Eftimiu. Mă fascinase drama pusă în scenă “Înșir-te mărgărite” o rafinată feerie folclorică în versuri, și-i predasem opera sa elevilor de clasa a 12-a. Despre Tudor Gheorghe nu auzisem, nu aveam nicio idee cine poate fi, dar în gândul meu i-am dat o notă bună pentru muzica sa pe versurile poeților, până nu demult interziși, scoși din manualele școlare și de curând reașezati în locul cuvenit în programele de atunci ale învățământului românesc.

În ziua  anunțată, împreună cu elevii din câteva clase ne-am așezat în sala de spectacol a frumoasei Case de Cultură a Studenților. Am luat-o și pe fiica mea, Andaluza,  pe atunci cam de 10 ani și împreună ne-am așezat în primul rând. Voiam să sorb orice cuvânt și să nu îmi scape din vedere nici un gest. La ora stabilită, au apărut pe scena fără décor și fără nici măcar o masă sau scaun, Victor Eftimiu pe care îl mai văzusem în fotografia din manual, însoțit de un tânăr, Tudor Gheorghe, înalt, brunet, cu o frunte lată, cu gesturi liniștite și privire pătrunzătoare, purtând o cămășă albă, deschisă la gât, care amintea de îmbrăcămintea bărbaților din sudul țării. În mâna avea o cobza.

Amândoi au venit în fața scenei, în punctul cel mai apropiat de spectatori, rămânând în picioare tot timpul prezentării lor. Victor Eftimiu ne-a încântat cu verva sa născută din conversațiile stălucite din cafenelele bucureștene în care se întâlnea, atât protipendada bucureșteană, cât mai ales lumea artiștilor, în special scriitori din perioada interbelică. Reînvia acum prin Victor Eftimiu viaţa spirituală a acestor cafenele și a Bucureștiului interbelic, un subiect tentant, plin de savoare şi adesea evocat în amintirile celor care le-au trecut pragul. Era fascinant să auzi povestind prin viu grai pe cineva care a simțit gustul, pofta de viață și farmecul de pe vremea când România avea culoare și o individualitate aparte.

Când a terminat de vorbit, aș fi dorit să se termine aici întâlnirea aceasta, ca să nu tulbur starea de spirit pe care o trăiam. Dar, îndată ce a început Tudor Gheorghe să cânte, am trecut int-o altă stare de spirit, la fel de cuceritoare, deși Tudor Gheorghe era încă în formare. De la primele acorduri am știut că merită atenție deosebită.Treptat am simțit că el este mai mult decât o promisiune, e aproape o certitudine a înzestrării cu un talent deosebit. În sală s-a instalat un fel de magie care ne punea întreaga ființă în mișcare. Am simțit că trăiesc melodiile și versurile recitalului acestui menestrel, așa cum nu mai traisem. Cântecele lui ne puneau în mișcare atât mintea cât și sufletul, aveau impuls, o forță care se rostogolea peste noi, nu se mai oprea, sala era în ascultare deplină a frumoasei poezii românești pusă pe muzică și interpretată măiestrit. Ne-a învăluit o caldă dragoste de țară, mândria de a fi români, ne descopeream pe noi înșine, ne puneam întrebări despre noi și despre viață. Erau poezii pe care eu le predam elevilor de liceu. Îmi părea rău că nu sunt în sala toți elevii liceului meu; ar fi înțeles mai bine și mai ușor trăindu-le profund în această sală. Vedeam în perspectivă că această muzică construită pe mari valori literare, ar putea să ocupe un loc important in viata noastă. Figura lui Tudor Gheorghe mi s-a proiectat înaintea ochilor ca un viitor mare artist care va face parte din valorile nestemate ale neamului nostru românesc.

La sfârșitul spectacolului, Victor Eftimiu a mulțumit spectatorilor pentru prezență, pentru aplauze, dar mai ales pentru participarea prin trăiri, așa cum și-au dorit să fie ascultătorii cărora li s-au adresat. Cel mai încântat a fost când a citit pe fața celui mai tânăr spectator din sala încântarea pentru darul ce ni l-a oferit în acea zi. Și zicând acestea, Victor Eftimiu a coborât de pe scenă, a luat-o de mâna pe fiica mea și a urcat-o pe scenă, mângâind-o pe cap, sărutând-o părintește pe frunte și mulțumindu-i pentru bucuria care le-a făcut-o ascultându-i cu deosebită satisfacție. A adus-o de mâna la locul ei și pe mine m-a felicitat că am format-o în spiritul culturii și al frumosului.

Am plecat atunci de la spectacol încărcată de emoție și în același timp, cu convingerea că în Tudor Gheorghe este focul acoperit de spuza de pe vatră și nu peste mult flăcările artei sale se vor ridica până la mari înălțimi. Mi-am propus să urmăresc evoluția sa în timp ca să-mi  verific capacitatea judecăților mele de valoare.

Continue reading „Elena BUICĂ: Cum l-am cunoscut pe Tudor Gheorghe” →

Comunicat de presă – Premiera spectacolului „Luna”, o distopie în regia lui Marcel Țop

Premiera națională va avea loc la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

 

Pe 5 februarie 2020, de la ora 19:30, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București va avea loc avanpremiera spectacolului „Luna” de Koharu Kisaragi. Spectacolul, produs de ArtExtract și distribuit de P2P Theatre, a fost realizat cu sprijinul PMB prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Distribuția, care reunește trei generații de actori, este alcătuită din Laila Abdel Hafiz, Marius Ursu, Maria Radu, Valentin Corneanu, Ana-Maria Bercu, Nicu Rotaru, Ruxandra Bălașu, iar regia este semnată de Marcel Top.

Cunoscut pentru spectacolele sale neconvenționale, regizorul Marcel Țop surprinde și de această dată, construind o imagine poetică a apocalipsei, în care dărâmarea lumii interioare devine metaforă pentru o planetă în pragul dezastrului, iar viața pare să își urmeze cursul ei mărunt, în ciuda faptului că sfârșitul pare a fi aproape. „Marcel Top este un regizor dispus să încerce orice gen și orice text, atâta timp cât simte că provoacă. Un om cu o poveste de viață ca un roman, un regizor care își dorește să-i stârnească reacții viscerale spectatorului” scria criticul de teatru Monica Andronescu în revista Yorick.

Considerând că nepăsarea față de propria planetă este un subiect insuficient abordat de spectacolele de teatru de la noi, Marcel Țop și-a dorit ca această montare să ne ajute să conștientizăm pericolul, amplificând temele despre ecologie pe care piesa scrisă de Koharu Kisaragi le avea deja. Autoarea textului este una dintre cele mai relevante voci ale dramaturgiei japoneze contemporane. Într-o societate tradiționalistă în care femeile sunt încurajate să descopere virtuțile liniștii, textele ei fac gălăgie, agită spirite și emoții.

În „Luna”, Kisaragi pare că spune o poveste ca oricare alta: Soțul și Soția, fiecare încercând să își găsească rostul și trăindu-și propria dramă. El, un tânăr ambițios, pentru care cariera este cel mai important lucru din lume. Viața lui se învârte în jurul acestui job depersonalizant, așa că nu e de mirare că atunci când este concediat, pică în derivă și, pe moment, nu își mai găsește sensul. Ea, o femeie aflată veșnic în așteptarea soțului, dispusă să facă orice și să accepte pe oricine ar putea-o salva din această singurătate înnebunitoare.

Dar universul în care trăiesc ei este unul (deocamdată) distopic, în care ploile acide au devenit un lucru obișnuit, centralele atomice au „răsărit” printre blocuri, iar de la robinet curge doar apă ruginită. În acest timp, oamenii își văd nestingheriți de prioritățile lor meschine, deloc îngrijorați de aceste aspecte, devenite parte din cotidianul lor. Au însă grijă ca bătrânii să nu fie aruncați la sticle goale, pentru că gunoaiele nu trebuie să se amestece, într-o societate cinică în care cei care incomodează sunt reciclați.

„Trăim vremuri în care suntem tot mai preocupați de micile noastre ticăloșii, fără să ținem cont că într-o zi aerul ar putea deveni irespirabil, apa potabilă s-ar putea epuiza, iar cerul ar putea cădea peste noi. Asemenea planetei, și relațiile interumane devin tot mai poluate de stres, goana după statut, crize, griji și de un pragmatism feroce, care ne face să pierdem din vedere lucrurile care contează și să ne îndepărtăm unii de ceilalți.” spune regizorul Marcel Țop despre spectacol.

Continue reading „Comunicat de presă – Premiera spectacolului „Luna”, o distopie în regia lui Marcel Țop” →

Liliana DEREVICI: Început de an la Cenaclul Literar „Artur Silvestri” al Ligii Scriitorilor Români

Ședința cenaclului a fost condusă de președintele Filialei Cluj a Ligii Scriitorilor Români, scriitorul IULIAN PATCA. Aceasta fiind prima întâlnire din acest an, domnia sa a urat tuturor participanților un călduros „la mulți ani” care să fie după gândul și dorința fiecăruia și de asemenea a felicitat pe cei care poartă numele de Ion, Vasile și Grigore. În 30 ianuarie fiind prăznuirea celor 3 Ierarhi, în filială existând 8 persoane care poartă numele de Ion și 6 persoane cu numele de Vasile. Apoi a fost prezentat programul ședinței:

  • informarea privind activitățile din decembrie-ianuarie
  • cuvântul și recitalul de poezie al invitatului special-poetul VALER POPEAN precum și medalierea acestuia cu diploma „Virtutea Literară”
  • propunerea pentru imnul diasporei
  • anunțarea următoarei ședințe a cenaclului în 27 februarie cu lansarea cărții, romanul document –„Întoarcerea din cruciadă, viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste” de Al.Florin Țene, iar în luna martie pe 27 martie va avea loc gala premiilor Ligii Scriitorilor Români.

Primul cuvânt a fost dat domnului președinte al Ligii Scriitorilor, scriitorul AL. FLORIN ŢENE care a anunțat apariția cărții domniei sale, un roman dramatic cu un studiu preliminar despre poezia lui Radu Gyr, victimă a comunismului, studiu  redactat de scriitorul IONUŢ ŢENE care la ședința din februarie va prezenta cartea, împreună cu prof.Lucia Elena Locusteanu etc.

Apoi domnul președinte scriitorul AL. FLORIN ŢENE a anunțat apariția la Chișinău a „Enciclopediei scriitorilor români de pretutindeni” având ca autori pe academicianul Mihia Cimpoi și Traian Vasilcău unde printre cei 1200 scriitori prezentați apare și întreaga familie Țene.

            Așa cum, de fiecare dată, la început de an, președintele național al Ligii Scriitorilor, a anunțat apostolii Ligii Scriitorilor pe anul 2019. Al.Florin Țene, a subliniat că Iisus nu ar fi existat peste timp dacă nu ar fi fost apostolii care au dus mai departe învățăturile Fiului Domnului, așa și“apostolii “Ligii Scriitorilor români.Aceștia au fost nominalizați de președintele Ligii Scriitorilor: Iulian Patca, Gavril Moisa, Dan Teodorescu, Doina Drăgan, Paulian Buicescu, Ligya Diaconescu, Carmena Băințan, Vasilica Mitrea, Lucia Bibarț, Voichița Pălăcean Vereș, Radu Botiș, Corina Gherman, Mircea Dorin Istrate, Adrian Mitroi, Nicolae Cosmescu și Lucia Elena Locusteanu.

Precum a intrat în tradiție, scriitorul Al.Florin Țene a prezentat și comentat cărțile primite de la scriitorii din țară:

  • Florin Țene-„Întoarcerea din cruciadă-Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste”
  • Ana Cristina Popescu din Caransebeș-„Chipul din ceață” , „Din tiparnițele presei” și „Frunze pe ramuri de os”
  • Ana Ionița Popescu-„Cântece de leagăn”
  • Corina Matei Gherman-„Trecere”
  • Doina Drăguţ-„Gânduri de lumină”
  • Dora Alina Romanescu-„Demon și înger”
  • Dumitru Gălăţan Jieţ din Petrila- „Cine sunt momârlanii? »
  • Elena Căpăţînă-„Psaltirea iubirii”, „Sunt un punct…și vreau să fac politică”, „România e frumoasă”, poezii pentru copii și „Joaca-i fără vârstă”
  • Ilie Frandăş-„Alte puncte de vedere -articole și comunicări”
  • Ion Nălbitoru-„Zătreni-file de legendă-„antologie, vol.1/2019
  • Iustinian Gr. Zegreanu-„Mic tratat de deflorare …intelectuală-compendiu de zegrenisme- II”
  • Lucia Elena Locusteanu-„Și-au purtat cu demnitate crucea”, „Trecând prin timp” și „Lecturi subiective, vol II-proză și dramaturgie”
  • Maria Filipoiu-„Pelerin pe Calea Luminii, 101 sonete creștine”
  • Mihai Ganea-„Ultima trecătoare”, poeme
  • Milian Oros-„..poezii și povestiri”, „Femeia din vis” și „Întoarcerea în timp”
  • Nicolae Vălăreanu Sârbu-„Femeia de ploaie” și „Pe acoperișul unui veac”
  • Oana Frenţescu-„Refugii în albastru”
  • Onel Mihalache-„Poezii cu rimă și fără rimă scrise din suflet pentru suflete…”
  • Paulian Buicescu-„Omagii scriitorilor slătineni”
  • Ștefania Kory Calomfirescu-„Cercetări și contribuții în tulburările neuropsihologice din infarctul cerebral”
  • Umbreanu-„Surpriza carantinei” și „Salvate din tornadă”
  • Valer Popean-„60 de ani. Oare totul e poveste?”
  • Valeriu Popean- „Și macii plâng de dorul tău”
  • Vasile Bele- „Graiul în Chiuzbaia-expresii locale”
  • Vasile Bele, Cristina Bele și alții-„Vasile Boiciuc-Rogneanu-rapsod popular. Horitorul de pe Valea Ronişoarei”
  • Violeta Bobocea-„Simfonia dorului”-poezii și „Seninătatea personajelor lui Marin Preda”

reviste

  • „Antologia Ligii Scriitorilor Filiala Iași-Moldova-Continuitate”
  • „Clipa literar artistică-I ziar din Călimănești”
  • „Cuvântul argeșean”-revistă literară septembrie 2019
  • „Litera 13”-revistă manifest nr.21/2020 trim.I
  • „Mărturii maramureşene”-1 decembrie 2019
  • „Popas Jurnalistic și literar”-artistic nr.1 decembrie 2019
  • „Porțile Nordului” revistă internațională de cultură și civilizație editată de Asociația Culturală Porțile Nordului nr. 11-12/2019 Baia Mare

O completare interesantă a adus-o scriitorul IULIA PATCA care ne-a anunțat că i s-a publicat într-o revistă maghiară 6-8 poezii în romană dar și traduse în maghiară.

Continue reading „Liliana DEREVICI: Început de an la Cenaclul Literar „Artur Silvestri” al Ligii Scriitorilor Români” →

Daniel LUCA: Arderea tăcerilor

           Volumul de versuri Tăceri în amurg de George Popovici (Editura Eubeea, Timișoara, 2010) emană un calm clocotitor.

            Liniștea, tăcerea nu înseamnă decât pregătirea unei explozii, ce nu va întârzia prea mult, pentru că oricât ar rezista un om în fața agresiunilor de tot felul, nu va putea să o facă la nesfârșit.

            Și atunci tăcerile vor arde și se vor transforma în îngrășământ, îmbogățind ideile, trăirile, simțămintele, așa încât acestea să se poată dezvolta în voie („Tăceri cad / din turn / ca niște flăcări / agățate de linia / destinului meu / apoi cineva / le adună în grămezi / la marginea drumului / și le dă foc / dăruindu-le țărânei” – Tăceri în amurg).

            Poetul este cel care le transmite mai departe, el nu doar observă, ci și simte, fiind predispus atacurilor din exterior, dar și din interior („până la apariția harului / desenăm forma nervilor / uciși câteodată / în liftul căptușit cu oglinzi / care duce spre / sala de mese a ospiciului” – Poeții).

            Implicarea socială [„observatorii cetății / (…) / obscurizează și tăvălesc / cu nerușinare / (…) / verbul / pe care noi încercăm / să-l învelim / cu o haină / tot mai greu de purtat” – Observatorii cetății] se suprapune cu introspecția („Azi mi-am întors / pielea pe dos / ca să mă pot privi / mai bine / decât voi / care trageți / mereu / în sufletul meu / cu ce apucați / în cele două mâini” – Destin) și cu iubirea, femeia fiind singura capabilă de a-l „reseta” la nevoie [„Uneori deznădejdea / (…) // mă smulge cu rădăcini cu tot / și mă dezbracă / într-un alt trup / acoperit cu liniști / unsuroase peste care / alunecă trupul tău / gol ca o trestie / dezrădăcinată pentru / o mai fericită renaștere” – Simbioza].

            Iubirea reprezintă, așadar, un mijloc prin care poetul își reîncarcă forțele, acesta regăsindu-se și împlinindu-se prin femeie („mai bine / trimite-mi vorbă / din vremea în care alergam / de la un capăt / la altul al zilei / îmbrățișând la întâmplare / firele de iarbă / sau răscolind liniștea / din colțurile cu penumbre” – Despre noi).

            Și doar astfel va putea porni din nou la drum, în căutarea adevărului, aceasta fiind sarcina sa asumată („Intru în adevăr / ca într-un templu” – Neodihna cunoașterii), însoțit de prietenul credincios, cuvântul („Balerin printre Continue reading „Daniel LUCA: Arderea tăcerilor” →

Ionel NOVAC: Mihai Eminescu la „Federațiunea”

În primăvara anului 1870, ziarul de limbă română „Federațiunea” din Pesta publica trei articole, strâns legate între ele: „Să facem un congres” (nr. 33 din 5/17 aprilie), „În unire e tăria” (nr. 34 din 10/22 aprilie) și „Echilibrul” (nr. 38 din 22 aprilie/4 mai și nr. 39 din 29 aprilie/11 mai). Articolele erau semnate cu pseudonimul „Varro”, ales de autor după numele lui Marcus Terentius Varro, mare erudit roman și participant la luptele politice ale vremii sale (116-21 î.Ch.).

În același număr în care apărea articolul „Să facem un congres”, la rubrica „Răspunsuri”, redactorul interimar al „Federațiunii”, Ion Poruțiu, trimitea următorul mesaj: „Dlui Varro. Mulțiamită pentru cele tramise. Primimu cu plăcere promisiunile Dtle. Diuariulu nostru este deschisu tuturoru acelorua, cari și dau ostenela de a lucra pentru binele intelectualu, moralu și materialu alu națiunei nostre. Nu potemu înse determina cu acurateția tempulu, când vom pote începe în „Foișiora” diuariului nostru publicarea romanului ce menționezi. Te rogămu să ni lu tramiți, pentru ca, data ocasione, să lu potemu întrebuinția”.

Ce însemna aceasta? Nici mai mult, nici mai puțin decât faptul că „Varro” trimisese cel puțin o scrisoare pe adresa redacției „Federațiunii”, în care, pe lângă articolul sau articolele atașate spre publicare, acesta promitea și expedierea unui roman, care să fie înserat în cadrul „Foișoarei”. Aceasta era o rubrică aproape permanentă a ziarului în care, pe parcursul apariției acestuia, a găzduit, pe lângă discursurile unor deputați români în Parlamentul ungar, o serie de articole cu tematică literară, istorică, economică, culturală, rapoartele unor ședințe ale instituțiilor publice, preluări din alte publicații ale timpului ș.a.

Corespondența lui „Varro” cu „Federațiunea” a continuat, mărturie fiind și noul mesaj adresat acestuia în numărul 39 din 29 aprilie/11 mai 1870, prin care, tot la rubrica „Răspunsuri”, Ion Poruțiu îi comunica următoarele: „Dlui Varro. Să nu te superi, căci în situațiunea nostră, nu pote altmintre”. Este numărul care conține partea a doua a articolului „Echilibrul”, redactorul răspunzător interimar dorind probabil să se scuze față de autor că, având în vedere dimensiunea articolului, nu a reușit să-l publice într-un singur număr. Sau poate reprezintă răspunsul adresat lui „Varro” ca urmare a unei alte posibile solicitări a acestuia, aspect asupra căruia, în lipsa unor documente, nu ne putem pronunța cu exactitate. Din păcate, nici scrisorile adresate de „Varro” pe adresa „Federațiunii” nu s-au păstrat sau nu au fost descoperite până în prezent.

În cele trei articole amintite mai sus, „Varro” cerea autonomia Transilvaniei, unirea şi solidaritatea românilor, eliberarea naţiunilor de jugul asupritor austro-ungar, fărâmarea dualismului (apărut în anul 1867), „dreptul ce-l are fiecare popor de a-şi determina voinţa prin legi şi de a avea un propriu organ, pentru formularea acestor voinţe”.

Ideile foarte curajoase care se desprindeau din aceste articole conțineau un adevăr istoric crunt, având în vedere realitățile acelui timp și au atras imediat atenția autorităților de la Budapesta, care a intentat un proces de presă redactorului responsabil al ziarului, Ioan Poruțiu.

Ce era, însă, „Federațiunea”? „Jurnal politic, literar, comercial și economic”, așa cum îl prezentau Nerva Hodoș și Al. Sadi-Ionescu, ziarul a apărut la Pesta cu începere de la 3/15 ianuarie 1868, având ca redactor responsabil și proprietar pe Alexandru Roman. Încă de la primul număr, „Federațiunea” s-a dovedit a fi un eficient instrument de luptă politică a românilor din Austro-Ungaria, proprietarul său reușind să-i imprime „un program național și social radical, capabil să opună rezistență fermă oprimării regimului dualist: cu puterea condeiului să apărăm drepturile noastre, să combatem nedreptatea și absolutismul îmbrăcat în zdrențe constituționale, să deșteptăm conștiința națională a confraților noștri”.

Alexandru Roman va conduce ziarul până la încetarea apariției acestuia (29 februarie/12 martie 1876), cu o scurtă perioadă de întrerupere (ianuarie 1870 – ianuarie 1871), când, condamnat la un an de închisoare pentru articolul „Pronunciamentul de la Blaj”, publicat atât în „Federațiunea”, cât și în alte ziare românești, a fost închis la Vác (Vaț).

Referindu-se la cauza sistării apariției „Federațiunii”, profesorul și publicistul Teodor Neș va scrie că „în 1876, la un an după instaurarea regimului tisszaist, ziarul își încetează apariția din cauza greutăților materiale – se zice –, de fapt, însă, din pricina violenței cu care a înțeles Budapesta să rezolve chestia naționalităților”.

Născut la 26 noiembrie 1826, în localitatea bihoreană Aușeu, Alexandru Roman a studiat la liceul din Beiuș, apoi științele juridice și filozofia la Academia de Drept din Oradea (1842-1845). A urmat teologia și filozofia la Colegiul „Sfânta Barbara” din Viena (1845-1848), apoi pe cele ale Universității din Viena (1853-1856). După terminarea studiilor, a predat limba română la Gimnaziul „Samuil Vulcan” din Beiuș și la Liceul „Premonstratens” din Oradea, pentru ca între 1862-1867 să fie titularul catedrei de limba și literatura română, înființată în 1862, în cadrul Universității din Budapesta.

Susținător al promovării și cultivării limbii române în Transilvania, în 1852 a fondat „Societatea de leptură a Junimii Române studioase la Academia de drepturi şi Arhigimnasiul din Oradea-Mare”, iar mai târziu a fost președinte al „Societății de Leptură Petru Maior” a studenților români din Budapesta.

Pe lângă bogata carieră pedagogică, Alexandru Roman a avut și una publicistică, fiind redactor al „Concordiei” (1863-1866) și redactor și director al „Federațiunii” (1868-1876), ambele ziare apărute la Pesta. Ca om politic a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta în mai multe legislaturi (1865-1888). La 22 aprilie 1866 s-a numărat printre membrii fondatori ai Societății Academice Române, fiind ales președinte al Secțiunii Literare între anii 1894 și 1896. A încetat din viață la 15/27 septembrie 1897, la Sebeș, unde a fost și înmormântat.

La 1870, când paginile „Federațiunii” găzduiesc cele trei articole semnate „Varro”, atât patronul ziarului, Alexandru Roman, aflat la acea dată în închisoarea de la Vác (Vaț), cât şi Ion Poruţiu, redactorul-şef interim, care îi suplinea absența, duceau o campanie îndârjită împotriva abuzurilor dualismului austro-ungar faţă de români. Politica ziarului nu putea fi trecută cu vederea de către autorități, astfel că, până la acea dată, „Federațiunea” se confruntase cu nu mai puțin de șapte procese de presă, dar și cu alte câteva citații pentru audieri.

Așa că nu mai constituia nicio surpriză faptul că, după mai bine de cinci luni de la publicarea articolelor, la 26 octombrie 1870, redactorul-șef interim Ion Poruțiu este citat din nou de către Tuschner, judecător de instrucţie în afacerile de presă pentru districtul Pesta: „Nr. 374/1870. Directorul cauzelor regești, ca procuror general în afacerile de presă, plângându-se înaintea mea din cauza delictului de presă cuprins în articolul „Echilibrul” publicat în numerele 38 și 39 ale ziarului „Federațiunea” din 1870: te invit, Domnule Redactor, ca, pentru a fi ascultat, să binevoiești a te înfățișa, sub greutatea consecințelor legale, în localitatea mea oficială (Pesta, Strada Kerepes, Nr. 65), la 26 octombrie 1870, la orele 9,30 antemeridian. Pesta, 20 octombrie 1870. Tuschner, m. p., jude de instrucțiune în afacerile de presă pentru districtul de Pesta. Domnului Ionu Poruțiu, redactor răspunzător al ziarului periodic „Federațiunea”, în Pesta”.

De această dată, sub pretextul că „criticile din articole atacă bazele constituționale ale Imperiului Austro-Ungar”, judecătorul de instrucţie cerea deschiderea unor anchete în legătură cu articolul „Echilibrul” și trimiterea în judecată a autorului său. În pofida amenințărilor la care a fost supus, Ioan Poruțiu a refuzat să divulge cine se ascundea sub pseudonimul „Varro”, astfel că, neputând duce la identificarea acestuia, investigațiile judecătorului Tuschner se prelungesc.

Cum în derularea procesului intervin incidente procedurale, Mihai Eminescu, tânărul student de numai 20 de ani de la Viena, îi cere lui Ion Poruțiu să treacă răspunderea asupra sa pentru articolul incriminat. Ca urmare, „procesele de presă ale ziarului „Federaţiunea”, scria „Familia” în nr. 44 din 1/13 noiembrie 1870, se vor pertrecta în 29 noiembrie şi 7 decemvre, la Curtea juraţilor din Pesta. În urma celui din urmă proces, intentat pentru articolul „Echilibrul”, a intervenit un incident nou, rugîndu-se autorul aceluia de d-l Poruţiu a-i spune numele la judecătoriul de instrucţiune. Aşa dară acest proces se va intenta de-a dreptul în contra autorului. Precum aflăm, autorul e junele poet şi colaborator al nostru, d-l Mihaiu Eminescu”.

Totodată, Iosif Vulcan propagă în gazeta sa incriminarea şi acuzele făcute de justiţia ungară ziarului „Federaţiunea”, aceasta atât din solidaritate cu conducătorii respectivului ziar, cât şi din solidaritate cu tânărul Eminescu. Iar mesajul transmis de acesta prin Poșta redacției („Familia”, nr. 49 din 6/18 decembrie 1870, „Viena. D-lui M. E. Primitu-ai scrisoarea noastră? Așteptăm cu nerăbdare respunsul cerut”), ne îndreptățește să afirmăm că Iosif Vulcan îi ceruse lămuriri în legătură cu procesul în cauză.

După câte se pare, procesul de presă intentat (primul de acest fel) se baza pe interogatoriul luat lui Mihai Eminescu la Budapesta, unde acesta ar fi putut face un drum înainte de 11 februarie 1871. Dată la care, fiind la Viena, i se adresa lui Iacob Negruzzi, redactorul „Convorbirilor literare”, descriindu-i situația în care se afla: „În articolul «Echilibrul» publicat în «Federaţiunea» (Nr. 38 şi 39, mai 1870) am susţinut autonomia Trasilvaniei, fărămarea dualismului, a unei forme ce contrazice natura obiectivă a monarhiei, dreptul ce-l are fiece popor de a-şi determina viaţa prin legi şi de a avea un propriu orgen pentru formularea acestor voinţe, o legislatură. Acest articol a dat însă (ocazia) procurorului public din Pesta de-a mă cita la judecătoria de instrucţiune (…)“.

„Mă veţi ierta, dacă nu v-am răspuns la stimata d-voastră epistolă – se scuza poetul pentru întîrzierea răspunsului la scrisoarea redactorului revistei ieşene -; dar cauzele care m-au oprit, au fost cea mai mare parte independente de mine. La sosirea epistolei d-voastră, eu nu am fost aici; cînd m-am întors însă, nu eraţi d-vostră în Iaşi; ș-aşa s-a prelungit tăcerea mea până acuma. Apoi am avut şi supărări care de care mai minunate; pro primo: un proces de presă, al cărui capăt nu sînt încă în stare de a-l prevedea”. Continue reading „Ionel NOVAC: Mihai Eminescu la „Federațiunea”” →