Voichița Tulcan Macovei: POEZIA lui Al.Florin Țene mesaj de sentimente înălțătoare *

„Despre un scriitor nu poți vorbi decât cu poemele și cărțile sale în față. De cele mai multe ori e greu de descifrat cheia în care s-a scris o carte, ca să-i dezvălui taina. Ea trebuie să-și lase înțeles conținutul”.

(Elisabeta IOSIF – prefața la vol. „Contemporanul meu, Iisus” – 2012)

Așa s-a dovedit și în cazul domnului Al. Florin Țene. Când un scriitor este atât de prolific, este greu să pătrunzi gândurile, sufletul și simțirea pe care și-a manifestat-o, de-a lungul unor vremuri ce s-au schimbat din mers. Dar, fie că acestea au fost tradiționale, moderne sau postmoderne, Al. Florin Țene rămâne același om și creator, fidel unei concepții armonioase, echilibrate față de artă, care se regăsește în toate genurile literare abordate. Iar domnia sa le-a abordat pe toate, căci este un scriitor fără liniște, care își găsește pacea doar scriind, doar comunicându-ne gândurile.

Iar gândurile dumnealui liniștesc, la rândul lor, sufletele cititorilor!

Domnul Al. Florin Țene nu se joacă cu arta. Dumnealui este artistul care se exprimă, fără să facă din creația artistică o țintă anume. Scopul este de a transmite sentimente înălțătoare, atitudini asupra marilor valori ale vieții omului. Este acela de a clădi valori, prin puterile oferite de harul artei literaturii.

Cu sinceritate mărturisesc faptul că, la început am citit creațiile în proză și dramaturgie ale domnului Al. Florin Țene. După ce am văzut cât de puternic sunt acestea ancorate în realitățile descrise, m-am întrebat cum poate oare, un scriitor obiectiv, critic și satiric la adresa societății, să fie și interiorizat, să trăiască sentimentul iubirii, lăsându-se copleșit de manifestările lui?

Și totuși, poate!

În cele peste 20 de volume de versuri, poetul Al Florin Țene devine liric, interiorizat și sensibil, deși abordează aceeași problematică despre viață, precum în volumele de proză sau dramaturgie. Aceasta ne dovedește că este scriitorul care știe să se transpună pe sine în toate ipostazele unei opere literare, creând valori ce au menirea să uimească, dar și să zidească.

Credem că este o mare calitate, atât a omului cât și a artistului, trăsătură care îi eternizează opera, căci Al Florin Țene trăiește, simte și scrie cosmic. În creația lui respiră pământul, cerul și istoria lumii întregi! De aceea, poetul se simte „contemporan cu Dumnezeu”, Acela pe care Îl respectă și Îl vede dincolo de tot ceea ce se află în natură și în oameni. „Miroase dimineața însorită a mir / Tăcerile treceau pe nesimțite-n mers, / Contemporan fiind cu Radu Gyr/ Trăiam întruparea lui în vers. / Cânta amiaza tristețea-n flori / Uitase să îmbobocească și mălinul, / Cerul desena o cruce din cocori / Ridicând la rang de virtute chinul”. (Contemporan cu Dumnezeu). Astfel, nu de puține ori, versurile sale devin „un plânset al lumii sfâșiate, cu natura sa cu tot, ce se revarsă și se reflectă în starea poetului. Fiecare pare a-și deveni parte consolatoare celeilalte: cuvântul – lumii, de unde trena de metafore întinsă peste rănile acesteia, și lumea – cuvântului, de unde materia lirică încărcată de situații dureroase, insesizabil de mici dar care fac covorul vieții, tot mai acoperite de colbul zilnic și pe care nimeni nu le mai percepe, ele devenindu-ne un modus vivendi”. (Dumitru VELEA – Sonată pentru creșterea ierbii – 2010)

Întâlnim o suavă transcendere spre lumea senină a Divinității, în toate volumele lui Al. Florin Țene, dar mai ales în „Răbdarea pietrei” și „Iisus-contemporanul meu”. Poemele transmit fiorul metafizic al legăturii dintre Dumnezeu și sufletul creatorului pământean. Mereu neliniștit, mereu întrebându-se, Al Florin Țene se mărturisește ca fiind în căutarea și în exprimarea Divinului. Roadele acestei căutări se simt și se transmit, unind sufletul cititorului cu al poetului. „Lumea este în concurență cu ea / Și mai puțin se uită spre Tine sus, / Tu, Doamne, ești Călăuza mea / Când din morți înviază Iisus. / Am un surplus de idei și de har / Și la picioarele Tale le-am pus / În numele veșniciei ca dar, / Când din morți înviază Iisus”. (A înviat Iisus)

Creația se naște, în concepția creatorului Al. Florin Țene din căutare și suferință. „Autorul mărturisea undeva în volumul «Cu inima în palmă»: «Tot ce am trăit a trecut mai înainte prin durere, chiar și bucuriile. La baza edificiului de mai târziu, pe care l-am construit cu ajutorul creației, se află o rană. Fiindcă și atunci când construim o casă, un monument, producem o rană Pământului, prin săparea temeliei. Viața mea a fost consacrată artei cuvântului și aceasta îmi amintește de rana care însemnă pentru mine începutul rodniciei și, în final, bucuria lucrului bine făcut”.” (a consemnat prof. Geantă Constantin în prefața la vol. „Răbdarea pietrei” – 2001)

Fidel concepției sale despre literatură ca artă (proglobmodernă), domnul Al Florin Țene abordează temele literare cunoscute, impunând o viziune realist-romantică versurilor (sau existențialistă cum o numește George Baciu), de o realizare artistică în spatele căreia simțim mâna artistului. „Cititorul întâlnește peste tot imagini, metafore, trăiri transfigurate în vers. Frumusețea imaginii poetice se împletește cu profunda meditație asupra existenței și rostului artistului în lume”. (Geantă Constantin)

„În vremuri ancestrale

Gânditorul din Hamangia

adăstând într-o vale

cu tribul său împreună

se temeau de apariția scrisului,

sub lună,

acele semne de rău prevestitoare:

«cine va mai asculta cântece și gânduri

sub soare

când nimeni nu știe să citească

și scrisul pe piatră costă

cât un ciubăr de iască?»

Își ziceau ieșind dintr-o grotă

anostă…” (Poezia trece)

Este una din viziunile poetului Al. Florin Țene asupra creatorului.

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: POEZIA lui Al.Florin Țene mesaj de sentimente înălțătoare *” →

Voichița Tulcan Macovei: Proza lui Al.Florin Țene ca mesaj social*

„Cred că o receptare corectă a unei opere literare presupune existența unui public atent și interesat, un mecanism al criticii de receptare coerent și așezat pe baze solide de tradiție și profesionalism, un complex de factori care nu sunt sigur că s-ar întruni complet în România ani în șir, în revistele dedicate respectivului domeniu. Astfel de situații sunt palme pe obrazul celor care își exercită liniștita somnolență pe pernele levantine ale paginilor cu cronici de artă. Mai adaug faptul că unele cronici sunt plătite de autori pentru a fi lăudați, iar în altele se plătesc polițe pentru lucruri de natură personală pe care, ca scriitor, le cunosc și mă interesează, numai ca iubitor de adevăr în cultură. Sper că e vorba de un mecanism de receptare culturală care va evolua în timp: are destul loc să se îmbunătățească”. (Al. Florin Țene – Autoritatea valorii morale)

Ni se pare esențial ceea ce afirmă dl Țene în articolul citat. Un element de care ar trebui să țină seama toți scriitorii, ori în ce țară ar crea! Trecând peste factorul „critică literară” care, s-a constat că, de regulă, este tendențioasă, supunându-se anumitor factori (nu dorim să-i numim), ce-i rămâne scriitorului? „Un public atent și interesat” de creația lui. Problemele sunt, totuși, mult mai ample și mai profunde, dar, adevărul este că scriitorul ar trebui să țină cont atunci când creează, de un anumit grup țintă căruia îi dedică propria creație!

Nu se întâmplă întotdeauna așa, deoarece scriitorul, în general, este pasionat de un anumit mesaj pe care, pur și simplu vrea să-l comunice.

Îmi aduc aminte că, imediat după Revoluția din 1989, Eugen Ionescu, reprezentatul absurdului, a fost întrebat ce anume a vrut să transmită prin ideea rinocenizării oamenilor din piesa „Rinocerii”. Maestrul a răspuns sincer: „Eu… nimic. Este problema cititorului să decodifice mesajul.”

Al. Florin Țene este, cu siguranță, un mare prozator al Literaturii Române. A scris 12 volume de proză scurtă și romane, altele decât cele din ciclul „Viața scriitorilor români între realitate și poveste|”. Mărturisirile autorului, reflecțiile și aducerile aminte despre anii în care spiritul său s-a deschis și s-a format spre literatură ca artă, vorbesc despre esența scriiturii sale. Al. Florin Țene nu s-a avântat niciodată către o „artă pentru artă” ci, mai degrabă, către o „artă cu tendință”. De fapt, uitându-ne în profunzime, dacă acceptăm că arta are un creator care așază în colțul creat „dorirea” sa, va trebui să acceptăm volens-nolens, tendința.

Așa s-a întâmplat și în cazul scriitorului Al. Florin Țene. Domnia sa mărturisește, de multe ori, care i-au fost izvoarele ce l-au format, modelele pe care le-a urmat și momentele existențiale ce și-au pus amprenta asupra gândirii sale ca viitor scriitor. Familia (părinții), școlile pe unde a umblat, dascălii, jurnaliștii de renume pe care i-a citit analizându-le ideile și mentalitatea, viața și opera lui Gib Mihăescu – evident, oamenii – românii pe care i-a iubit dintotdeauna, bibliotecile cu sursele lor inepuizabile. Dar, după cum subliniază, seva, ca om și artist, a rămas întreaga viață, orașul natal: Drăgășaniul (Cu picioarele desculțe pe prundișul unei străzi din Drăgășani)

La terminarea facultății, tânăr profesor repartizat în localitatea Tarna Mare (după modelul timpului), avea s-o întâlnească pe cea care îi va deveni soție, prietenă, mama a doi copii, tovarășa perfectă într-o viață de scriitor, ea însăși cu talent creator. „După absolvirea facultății, am fost repartizat profesor la Tarna Mare, comună situată la granița cu Ucraina, pe atunci parte intergtantă a Uniunii Sovietice. Acolo am stat doi ani. Este locul unde m-am căsătorit cu poeta Titina Nica Țene, care era învățătoare acolo… la școala condusă de fratele ei, Ion. Ca o coincidență, soția mea își trăgea rădăcinile din Ușurei, un sat de lângă Drăgășani. Ne-am căsătorit în acea localitate maramureșeană… având verighete câte un fir de iarbă… pe deget! De unde aur, când acest metal prețios era monitorizat de comuniști?! Țin minte că la căsătoria noastră ne-a cântat la pian o doamnă unguroaică și am ciocnit câte un pahar de vin de Tarna Mare. Asta a fost frumoasa noastră nuntă… Eram atât de tineri, plini de speranțe și vise. Era perioada când Poezia ținea de foame. Îmi amintesc…”.

„Nu e păcat

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?” spusese, atât de nemuritor, Eminescu!

Scriitorul Al. Florin Țene nu a „lepădat” niciodată clipa. Toate trăirile care au constituit încărcătura sufletească și de idei se vor regăsi în operele sale.

Proza domnului Al Florin Țene conține romanele: „Răzbunarea Gemenelor”, „Un ocean de deșert”, „Inelul de iarbă”, „Geamănul din oglindă”, „Orbul din Muzeul Satului”, „Insula viscolului”, „Chipul din oglindă”, alături de volumele de proză scurtă „Vârcolacii” și „Pe când poezia ținea de foame” „Cărticica de dat în leagăn gândul”.

„Volumul «Un ocean de deșert» creează o remarcabilă saga a traiectoriei intelectualității românești, continuând seria «Chipul din oglindă», «Insula viscolului» și «Orbul din Muzeul Satului», «o frescă a societății românești din secolul XX, un secol al experiențelor umane triste, dureroase și ucigașe… » – după cum însuși autorul afirmă în paginile noii apariții editoriale”. (Mariana Cristescu)

Cititorii vor descoperi faptul că frumosul din proza domnului Al. Florin Țene întruchipează viața trăită de autor, conturează în cuvinte și imagini, valorile eterne ale vieții unui om, ale unei societăți. Iar aceste lucruri îl așază pe Al Florin Țene între prozatorii realiști ai literaturii noastre, mai exact în latura tradițională, proza oglindind în același timp, trăsăturile curentului proglobmodern. Dar, scriitoarea și cronicarul Voichița Pălăcean Vereș atrage atenția: „…așa cum ne-a obișnuit Al. Florin Țene, romanul său realist este ficțiune. Ficțiune pură, în ciuda faptului că, atras în universul artistic, cititorul are senzația, nu o dată, că realitatea obiectivă a invadat spațiul imaginarului și că recunoaște – camuflate sub masca eroilor din carte și în umbra narațiunilor semnate– persoane, întâmplări, dialoguri ce s-au petrecut cu adevărat… „

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: Proza lui Al.Florin Țene ca mesaj social*” →

Grațiela POPESCU-GIUVARA: Cărțile nu au fost sechestrate în captivitatea carantinei

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România recomandă

Universitatea Hyperion pentru anul universitar 2020/2021

„Given the circumstances, there’s never been a better, or more urgent, time to pick up a book. Within its pages, you can slip into another reality. For the price of a book, you can find a time machine to the distant past; portals to alternate dimensions; airplanes to faraway lands.” (All news about reading, 14 may2020, Euronews TV)

În captivitatea virusului Covid-19, devenit atât de rapid și imprevizibil pandemie socială (cu efectele cunoscute de enclavizare, claustrare, financiare, o proiecție a întregii vieți în online), magia comunicării culturale rămâne un raport de egalitate activ între lume și individ. Fără a face digresiuni sau agresiuni culturale, narativizare persuasivă sau un act de răzvrătire împotriva bolii sociale, subliniez imprevizibilul unei ecuații simple: proiectul didactic ca summa multiculturală.

În media culture, produsul cultural-educativ construiește identități. Conceptul de universitate postmodernă definește, mai ales în paradigma americană (postmodern university apare în nu mai puțin de 21.500.000 postari pe Google), o reconfigurare conformă spiritului contemporan al educației.

Despre postmodernitate (în sensul experimentului hi-tech), menționăm studiile și inovația excepțională, în domeniul IoT, Internet of Things, http://bpuh.hyperion.ro/proiecte-hi-tech-realizate-de-studentii-universitatii-hyperion/), datorate domnului profesor universitar doctor Sever Spânulescu, rectorul Universității Hyperion: „25 mai 2020 este ziua în care celebrăm cea de a 30-a aniversare a Universităţii Hyperion şi putem privi cu îndreptăţită mândrie, la paginile de istorie academică pe care această instituţie cu nume de astru le-a scris în acest interval. Atât pentru ansamblul ideilor de progres colectiv, cât şi pentru fiecare dintre noi, Universitatea Hyperion a fost permanent o sursă de mari satisfacţii intelectuale, o zonă a împlinirilor şi un context integrator al pasiunilor. O atmosferă de colegialitate, înţelegere şi prietenie, pe care cei din exterior o invidiază dar care aici ni se pare firească, a contribuit în mod sigur la toate succesele comunităţii academice Hyperion şi ale fiecărui membru al acesteia. S-a întâmplat ca această aniversare să coincidă cu un moment de sporire a încrederii în viitor, în care devine certă ieşirea cu succes din situaţia de criză mondială a anului 2020, care ne-a adus o mai mare aplecare spre meditaţie şi seriozitate fiecăruia dintre noi.

Principiile de bază ale promovării ştiinţei şi culturii, competenţei și talentului au rămas impenetrabile acţiunilor corozive fireşti ale unui context istoric complex şi frământat. Iar Universitatea Hyperion a dovedit de-a lungul acestor trei decenii o stabilitate remarcabilă, probată în numeroasele încercări pe care le-a traversat.

In imaginile de arhivă ale diverselor evenimente care au marcat această istorie academică putem vedea mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii care şi-au adus contribuţia la evoluţia Universităţii, care ni s-au alăturat în diverse momente sau permanent şi a căror încredere în noi ne-a impulsionat în elita intelectualităţii. Poate nici o altă universitate din ţară nu prezintă o paletă atât de completă de specializari şi competenţe, iar alăturarea acestora creează permanent oportunităţi de progres interdisciplinar, atât ştiinţific cât şi didactic. Poate de aceea zecile de mii de absolvenţi ai Universităţii Hyperion alcătuiesc deja o comunitate solidă, vizibilă şi cu un cuvânt important în cele mai diverse domenii.

Nu întâmplător această aniversare coincide cu aniversarea celui care a canalizat toate energiile, idealurile şi entuziasmul atât de multor personalităţi – profesorul Ion Spânulescu, Preşedintele Universităţii Hyperion. El este cel care a reuşit să convingă, în momente de început sau de cumpănă, prin propria convigere, toate forţele capabile să obţină pentru această universitate realizările remarcabile pe care le contemplăm astăzi. Cu toţii am simţit permanent prezenţa sa, în vâltoarea evenimentelor, ca un punct fix, de sprijin hotărât şi sigur, care a dat forţa şi impulsul permanentei evoluţii a Universităţii Hyperion.

La mulţi ani Universităţii Hyperion, la mulţi ani fondatorului său şi tuturor care poartă în inimă aceasta universitate!”

Prof. univ.dr. Sever Spânulescu

Rectorul Universității Hyperion

Universitatea Hyperion, 30 de ani de EXCELENȚĂ

***

Promovând tinerețea și avangarda educației, Universitatea Hyperion își păstrează, denominativ, amprenta eminesciană a tradiției. Studenții – it-iști, filologi, jurnaliști, actori în devenire – prin vervă și entuziasm, în continuă căutare a identității, demonstrează că blocajul social în care se află societatea românească de azi – pulsiunile politice, criza financiară, kitschul “monden” care invadează excesiv România (cum scrie Eminescu în Timpul, într-un număr din decembrie 1878, “toate acestea, trecătoare, ce formează luxul istoric al existenței noastre”), sunt un simplu Much Ado About Nothing shakespearian.

Folosiți acești ani să învățați!

Educația este cea mai importantă investiție. Este atât de simplu să alegi ceea ce ți se potrivește! Universitatea Hyperion este o ȘCOALĂ – în cel mai complex-modern creativ sens al termenului, specializat și cu rost!

Lector univ. dr. Grațiela POPESCU – GIUVARA

Critic literar, Asociația Scriitorilor din București

Jurnalist, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Iulie 2020

http://bpuh.hyperion.ro/admitere-online-2020-la-universitatea-hyperion-si-colegiul-hyperion/http://bpuh.hyperion.ro/mediatizare-admitere-2020-la-universitatea-hyperion-si-colegiul-hyperion/

http://bpuh.hyperion.ro/proiecte-hi-tech-realizate-de-studentii-universitatii-hyperion/

http://bpuh.hyperion.ro/cursuri-online-automatica-prof-univ-dr-sever-spanulescu/ http://bpuh.hyperion.ro/universitatea-hyperion-organizeaza-cursuri-de-pilotare-drona/

ttps://newsnow.ro/article/view/889553-universitatea-hyperion-30-de-ani-de%20′

https://www.romaniatv.net/oferta-educationala-2020-a-universitatii-hyperion_523034.html

https://www.romaniatv.net/universitatea-hyperion-30-de-ani-de-excelenta_523033.html Continue reading „Grațiela POPESCU-GIUVARA: Cărțile nu au fost sechestrate în captivitatea carantinei” →

Voichița Tulcan Macovei: Al.Florin Țene și recuperările literare necesare. Scrieri prin care autorul reînvie personalitatea unor scriitori români*

Întrebat într-un interviu de către domnul Menuț Maximinian, asupra stării literaturii române de după anul 1989, comparativ cu anii epocii comuniste, domnul Al. Florin Țene răspunde că literatura exprimă epoca în care este creată, subliniind responsabil: „Este vai și amar dacă exprimă numai epoca respectivă”. Aceasta deoarece, adaugă domnia sa „Adevărata artă exprimă toate epocile, pentru că îl exprimă pe om”.

Cu adevărat, oamenii de cultură cărora le pasă de starea literaturii române, sunt îngrijorați de structura și organizarea genurilor și a speciilor literare, de felul cum acestea au început să se transforme în perioada postmodernistă. Căci postmodernismul a fărâmițat valorile, de fapt quintesența adevăratelor specii și genuri literare.

Domnul Al. Florin Țene este cărturarul care cunoaște literatura română, o iubește și o respectă. Nu o dată și-a exprimat suferința pentru faptul că mari scriitori, ctitori de valori monumentale, începând din vechime și până în zilele de astăzi, au rămas într-un con de umbră, deoarece nu mai sunt cunoscuți, nu mai apar în manualele școlare sau în antologii, fiind înlocuiți cu „scriitorii care fac artă din orice”, fără a ține cont de calitatea spirituală sau de profunzimea unor idei.

Nu dorim să exemplificăm trăsăturile postmodernismului, detaliate chiar de ideologul mișcării și nici să aducem în față versuri sau proză din scriitorii existenți în manualele de română ale claselor a XI-a sau a XII-a de liceu. Timpul și istoria vor reașeza lucrurile în matca lor.

Meritoriu și exemplar ni se pare însă, în acest context, demersul domnului Al. Florin Țene de a reînvia chipuri importante, poveștile de viață, ale unor scriitori marcanți ai Istoriei Literaturii Române, revalorificând în același timp, arta lor de a crea. Însuși ne mărturisește într-o „motivație” la romanul „Veniți, privighetoarea cântă…! Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste” apărut în 2017: „Exista pe vremuri o colecție de popularizare a unor evenimente istorice sau a unor personalități, pe care, noi elevii, o citeam cu mare interes. (…). Acele romane ne atrăgeau prin felul de a aborda viața romanțată a scriitorilor, prin modul de a creiona atmosfera socială în care au trăit și, mai ales, felul cum zugrăveau realitatea, în contextul vieții acestora. Astfel, autorii acelor cărți ne făceau să trăim și să suferim alături de ilustrele lor personaje, iar pe nesimțite învățam viața și opera personalităților – «oameni vii» ai acelor romane. (…). Acesta este argumentul pentru care am început să abordez un ciclu de romane de acest gen, primul fiind «La braț cu Andromeda – viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste», apărut în 2016, venind astfel în sprijinul tinerilor învățăcei, dar și pentru cititorii de toate vârstele”.

Mircea Daroși apreciază faptul că domnul Al. Florin Țene, în calitate de „cercetător-biograf” alege să recreeze povestea vieții unor scriitori cu o existență controversată, venind astfel în prelungirea documentelor literare existente până acum.

Deși, în esența sa, este un creator realist, prin aceste însemnări, dar și prin romanele propriu-zise din acest ciclu denumit de către autor „Vața scriitorilor între realitate și poveste”, Al. Florin Țene se dovedește a fi, în interiorul său sufletesc și un mare romantic, calitate pe care o vom întâlni, îndeosebi, în versurile domniei sale. Exemplificăm cu un scurt fragment din volumul „Romanța celui care s-a întors – Viața scriitorului Ion Minulescu între realitate și poveste”: „Primăvara a venit mai devreme în anul acela. Parcurile înverziseră și florile colorau aleile. Nu de puține ori, Minu le lua pe Claudia și pe Maria la plimbare prin parcurile bucureștene. Toată viața, poetul a purtat crucea dorului de Slatina, acolo unde și-a lăsat amintirile copilăriei, ale vieții «copilului de corcodușe». Când focul dorului cobora la inimă, se urca în tren și pleca de unul singur la Slatina să o vadă pe mama Alexandrina. Dar, înainte de a pleca, mai face o plimbare prin București, după care se așază la birou și își scrie impresiile, text pe care îl introduce în «Roșu, Galben și Albastru», carte pe care o publică la Editura Cultura Națională, în anul 1924”.

Se poate afirma, la doar câțiva ani de la începerea acestui tip de scrieri, că au deplin succes la public, indiferent de vârstă. Că paginile bine documentate, întrețesute cu aburul poveștilor unui timp de mult apus, atrag, făcându-l pe cititorul vremurilor noi, să stea în cumpănă, să reflecteze, dar și să compare oameni, epoci istorice, obiceiuri, instituții de învățământ, manifestări ale artei și literaturii. Întâlnim documente de epocă, scrisori ale unor personalități de altădată, descrieri ample de obiceiuri, peisaje și ținuturi românești sau ale țărilor pe unde au poposit scriitorii, colaborări cu autori străini. Cunoaștem felul în care „domnii” evocați ai literaturii noastre au materializat în viața lor, adevăratele valori umane: iubirea, familia, dragostea de țară. Astfel, cei care sunt interesați de mirajul vieții unor scriitori, precum Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Gib Mihăescu, vor găsi, cu siguranță, în romanele domnului Al Florin Țene, pagini fascinante, care te vor determina să analizezi ce anume înseamnă „frumosul în literatură”!

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: Al.Florin Țene și recuperările literare necesare. Scrieri prin care autorul reînvie personalitatea unor scriitori români*” →

Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: „A fi sau a nu fi ?” și temerile noastre existențiale

To be, or not to be: that is the question:

„A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea.

Mai nobil e să-nduri în cuget, oare,

Săgeți și praștii ale-ursitei rele,

Sau apucând o armă tu să curmi al

Restriștilor noian? Să mori, să dormi…

Nimic mai mult. Și printr-un somn să știi

Că pui sfârșit durerii sufletești

Și-atâtor mii de alte suferințe

Ce sunt a cărnii parte. E-o-ncheiere

Chiar foarte de dorit. Să mori, să dormi.”

……………………………………………….

De n-ar fi groază tainei ce urmează

Și-acel hotar necunoscut de unde

Nu-i călător să se fi-ntors vreodată,

Și care zdruncină voința noastră,

Făcându-ne să suferim mai lesne

Urgiile de-aici decât să tindem

Spre altele pe care nu le știm.

………………………………………………..

(Fragment din actul III al piesei “Hamlet”)

Am ales „Hamlet” dintre toate piesele lui Shakespeare, deoarece, la un moment dat, se referă la ceea ce se întâmplă peste tot în zilele noastre. Hamlet este personajul principal al tragediei cu același nume, scrisă de William Shakespeare, prinț al Danemarcei, fiu al răposatului rege și al reginei Gertrude. Hamlet a fascinat cititorii și auditorii timp de secole, preocupându-l întrebările existențiale cu privință la viața după moarte, sinuciderea, soarta corpului uman după trecerea în neființă.

Cea mai importantă întrebare existențială a lui Martin Heidegger (26/9/1889 – 26/5/1976 filozof german ) este despre sensul lumii, destinația Omului și sensul vieții ! Potrivit lui Heidegger, omul este acea ființă, singura, care pune problema sensului Ființei. Omul este diferit de celelalte ființe ale regnului animal, nu numai pentru că el există, ci și pentru că are capacitatea de a înțelege ce înseamnă să existe și ce înseamna să intre în inexistență, acea treaptă tragică pe care doar omul o poate conștientiza și de aici și marea problemă care îl preocupă, „ a fi sau a nu fi ”… precum și marea tragedie. Martin Heidegger a fost una dintre cele mai importante și controversate figuri ale secolului XX. Pe de o parte, rolul său activ de rector și consilier în educație în Germania nazistă, cu percepțiile lui rasiste și, pe de altă parte, gravitatea operei sale filozofice, care a influențat unul dintre cele mai importante curente filosofice ale timpurilor moderne, EXISTENȚIALISMUL.

Cu toate ca știința a cunoscut o mare dezvoltare, întrebările esențiale continuă să preocupe omul, fără a putea ajunge la un răspuns, confirmându-se zicala marelui filozof grec Socrate, carea spus că: ” un singur lucru cunosc, că nu cunosc nimic, spre deosebire de voi, care nu cunoașteți că nu cunoașteți !” Cum, când, de cine, de ce, a fost creată lumea, ce a fost înainte de creare, care este scopul și sensul existenței, sunt întrebări care din vechime l-a preocupat pe OM. Formarea lumii a fost programata sau totul a fost întâmplător, hazardul îndeplinind la un moment dat rolul de CREATOR ? CINE ESTE CREATORUL ? De-am face o experiență punând într-un recipient piesele unui ceas și le-am zbate bine, va exista posibilitate să rezulte un ceas întreg, care sa și funcționeze perfect, ca de exemplu organismul uman, al celorlalte vietăți, a tot ce există pe scară microscopică și macroscopică ?

Martin Heidegger a reînnoit întrebarea „a fi”, dându-i alte interpretări, căutând răspunsuri iar această metodă a fost caracterizată de savanții de mai târziu drept „violență interpretativă” susținând că a reușit să perceapă „ființa” ca o existență directă. Heidegger s-a bazat pe conceptiile lui Schopenhauer și Nietzsche, ocupându-se în principal de natura „ființei” și-n special de ceea ce înseamnă a fi ființă umană. Heidegger leagă existența umană de noțiunea de timp că, trăind cu trecutul, prezentul și viitorul, ele ar determina ceea ce suntem. Suntem în procesul de a ne îndrepta către viitor iar viața noastră este modelată de alegerile noastre, de circumstanțele în care ne-am născut și de factorii mediului înconjurător, la care ne-am adaptat și continuăm să ne adaptăm, având ca rezultat perfecționarea speciei noastre.

Psihologul Irvin David Yalom, născut pe13 iunie 1931, psihoterapeut american, autor, profesor de psihiatrie la Universitatea Stanford este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai școlii de psihoterapie. În 1981, a identificat patru preocupări existențiale absolute, importante: libertatea, izolarea, lipsa de voință și sens în viață și… moartea. Fiecare dintre aceste preocupări determină conflicte interne în cadrul existențial, MOARTEA fiind cea mai evidentă preocupare absolută, care a dominat omul din cele mai vechi timpuri si până azi. Este un sentiment înfricoșător pentru toată lumea, inevitabil, cunoscând că mai devreme sau mai târziu va bate orologiul ultimul gong. Este un adevăr teribil care terorizează oamenii, afectându-le în mare măsură caracterul în căutarea lor de-a se apăra, de-a găsi mijloace de evitare a fenomenului ce le va pune sfârșit existenței. De la o vârstă încă fragedă, copilul este preocupat de ideea morții și-l va preocupa pe om pe toată durata vieții într-o anume măsură, având ca urmare o stare depresivă cu cât pășește spre sfârșitul vieții fiziologice, simțind că existența poate lua sfârșit oricând, de la o zi la alta, stare denumită ca fiind depresia omului în vârstă. Deseori simptomele psihopatologice se datorează incapacității de a depăși teama de moarte. LIBERTATEA: în mod normal, nu am considera-o ca fiind o sursă de îngrijorarea ci, dimpotrivă, ar fi un concept pozitiv și-n istoria civilizațiilor a fost marcată de dorul și lupta pentru libertate, dar în contextul existențial, noțiunea de libertate este un factor de stres, referindu-se la faptul că omul este responsabil de alegerile sale, de faptele și acțiunile sale, devenind autorul propriului plan de viață, creatorul propriei lumi ce-l va înconjura. Creându-ne Sinele și lumea noastră, după cum ne dictează instinctul și propria conștiință, avem senzația că nu pășim pe un sol solid, pe-o cărare cunoscută dinainte ci, noi o descoperim pas cu pas, cu un sentiment de incertiudine și teamă, ca și cum am păși ca acrobatul pe-o frânghie, la fiecare pas având senzația că vom pierde echilibrul și că sub noi există un abis, NIMICUL. Avem sentimentul că suntem efemeri, veniți și plecați dintr-un și într-un Univers care nu pare coerent ci, ca o ecuație cu mai multe necunoscute, în care nu știm lucruri de bază: de ce, cum și când, rolul și menirea.

Exercitarea libertății deschide calea pentru apariția responsabilității, indivizii diferind semnificativ unii de alții în ceea ce privește gradul de responsabilitate pe care îl pot asuma în viața lor, trezind deseori sentimente de vinovăție față de ei și de ceilalți dependenți de faptele lor. Unii o neagă complet, considerându-se victime nevinovate ale evenimentelor externe, chiar de au avut sau nu vreo implicație, iar alți reacționează ca și cum nu ar fi responsabili pentru comportamentul lor.

Un alt aspect al libertății este VOINȚA. Voința trece de la dorință, la decizie și în final la acțiune. Mulți oameni au mari dificultăți în exprimarea dorințelor, unii fiind extrem de siguri de sine pentru ceea ce își doresc, dar au mare dificultate în a decide și acționa, intrând imediat în panică, așteptând ca altcineva să-și asume responsabilitatea în locul lor.Trecerea de la libertate la dorință, la decizie, la acțiune este pentru multe persoane un proces dureros, pe care preferă să-l evite. O altă preocupare absolută este IZOLAREA. Izolarea interpersonală se referă la decalajul dintre „Sine” și alte persoane, din cauza neintegrării sociale și a unei psihopatologii în materie de intimitate. Izolarea existențială este un termen creat prima dată de Freud și se referă la faptul că suntem izolați de părți din noi înșine, experiențele, sentimentele și dorințele, sunt rupte de conștiință și nu știm că există. Cu toate acestea, ele lucrează în subteran și ne tulbură viața fără ca noi să ne dăm seama.

Scopul psihoterapiei în aceste cazuri este de a ajuta acești indivizi să-și recapete și să-și reunească părțile detașate. Mulți încearcă să facă față izolării minimalizându-și dorințele și trăind viața unei alte persoane. Și-acum, preocuparea finală este dacă exista vreun SENS in viață sau nu. Dacă fiecare persoană este singură, trăind în propria-i lume creată după standardele sale, într-un univers indiferent cu care nu se găsește în corelație, nu interacționează, atunci care este sensul vieții ? Ce rol îndeplinim? Ce menire avem ? Întrebarea „ a fi sau, a nu fi ” vine de la sine ! De ce trăim? Dacă nu există o viață predeterminată, atunci fiecare trebuie să-și construiască propriul sens în viață. Într-o lume dezordonată ne simțim instabili și căutăm un plan de acțiune și de supraviețuire. Rezulta întrebarea: cum poate o Ființă care necesită sens să găsească sensul într-un univers fără… sens? Dar UNIVERSUL poate fi fără sens ? Nici într-un caz ! Toate par într-o așa perfectă organizare, după un model standard și divin, de la mic la mare, precum sus, MACROKOSMIC așa și jos, MICROCOSMIC și noi, nu cred ca am fost plămădiți la întâmplare, suntem făcuți pentru „ a fi ” și nu pentru „a nu fi ” ! Ce trebuie însă de făcut ?

Trebuie să urmărim fenomenele, să coborâm în profunzimea conștiinței și să ne armonizăm SINELE cu ritmul universal… Deci, trebuie sa facem o incursiune înlăuntrul nostru, o călătorie anevoioasă, lungă și chinuitoare deseori, pentru că fiecare intră în contact cu sentimentele sale, cu gândurile și crezul lui, pe care înainte nu le știa ca există ! Nu-i întâmplător că dintre cele trei clasice întrebări: cine ești, de unde vii, unde te duci, cunoașterea de sine, identitatea este pe primul loc, pentru că cel ce nu se autocunoaște, destul de greu e să conștientizeze ceea ce a lăsat în urmă și ce are de îndeplinit ! Încearcă fiecare să răspundă întrebării „ cine sunt ? ”, explicând automat ce meserie are, cu ce se ocupă, ce a creat de-a lungul vieții, ce păreri politice are etc, însă toate acestea sunt îndeajuns pentru a răspunde întrebării ? Prin asta doar ne deosebim unii de alții ? Sau, există și-alte laturi care diferențiază oamenii, cum ar fi sensibilitatea, sentimentele, aportul personal al fiecăruia, unicitatea contribuției la binele umanității ? Cu siguranță că toate acestea înseamnă existența de-o viață-ntreagă și chiar numai încercarea permite fiecăruia să știe direcția unde merge ! Firește ca drumul existențial de multe ori este anevoios, nu-i presărat cu petale de roze ci, cu obstacole ce trebuie învinse, care ne pun în alertă, într-o continua lupta, epuizantă de multe ori, producându-ne temeri existențiale, manifestate prin frică, anxietate, nesiguranță, tendința de-a alerga la siguranța trecutului sau în căutarea unor așa-ziși „salvatori”. FRICA ! Cei mai mulți dintre noi suntem speriați. Bărbați, femei, copii, oameni de toate vârstele, nivelurile sociale, educaționale sau economice se tem. Peste tot în jurul nostru se pare că pândesc amenințări evidente sau invizibile. Ne temem aproape de orice: pentru sănătatea celor din familie și-a noastră, pentru singurătate, pentru orice fel de teroriști reali și inexistenți, de-orice posibilă excludere socială sau personală, o așa numită „cultură a fricii”. În timp ce viața, educația, bunăstarea financiară, sănătatea și speranța medie de viață s-au îmbunătățit semnificativ, la fel și frica, nesiguranța, diferitele dileme existențiale ale oamenilor au crescut, într-o măsură paralizantă până la punctul în care mulți nu se pot bucura de realizarea tuturor acestor cuceriri importante.

Un rol important îl joacă Mass-media căutând să insufle teama, să atragă și să influiențeze cât mai mulți oameni, știindu-se că știrile, cu cât sunt mai înfricoșătoare, cu atât sunt mai atrăgătoare, pentru ca majoritatea oamenilor, oricât de îngrijorați sau speriați ar fi, sunt atrași mult mai mult de știrile negative ce provoacă senzație, exemplu fiind evenimentele schimbării de mileniu din 2000, „boala vacilor nebune”, boala păsărilor, sindromul respirator SARS, Ebola care, după ce au terorizat, „s-au vândut” bine, au monopolizat interesul și au jucat ani de zile o scenă de groază bine pusă la punct, cultivată astfel încât să se poată exercita puterea, a se îmblânzi masele formând noi conștiințe și impunând alegeri și logici. Astăzi, în această perioadă a anului, frica de COVID, ne atacă psihicul, ne dezvăluie vulnerabilitatea și scoate la suprafață agonia bolilor grave.

Temerile noastre existențiale vin și ne bat la ușă mai tare ca niciodată. În această etapă, sentimentul de-a ne pierde controlul asupra vieții noastre de zi cu zi, ne crește nesiguranța și dă naștere la manifestări depresive, tulburări psihice și somatice ce pot conduce chiar la amenințare existențială. Astăzi, când este necesară o atenție deosebită pentru distanțare și igienă personală, apar fenomene de hipocondrie și comportamente compulsive pentru a ne simți în siguranță. Mințile noastre pot supraestima riscul și capacitatea noastră de a face față. La unele persoane cu un fond adecvat, pandemia poate fi cea care va provoca mai întâi o tulburare obsesiv-compulsivă, după care vor urma fobiile și tulburările de comportament. Cu alte cuvinte, când se creează senzația de teamă de infecție, aceasta poate duce la „ritualuri” excesive de curățare a domiciliului sau a corpului, dar fără descărcarea energetică mentală paralelă ajungându-se la hipocondrie, o afecțiune psihologică în care disconfortul fizic și frica de sănătate apar într-o măsură mult mai ridicată și obsedantă, ce ne paralizează simțurile afectându-ne existența. Frica pare să ne colonizeze visele, sentimentele, valorile și viețile în general. Ne subminează sentimentul de libertate, ne aruncă într-o fază de suspiciune, nesiguranță, neputință, resemnare, întorcându-ne spre trecut – idealizat – în loc să ne îndreptăm spre viitor. Într-un climat de frică, orice fel de schimbare fiind simțită ca o amenințare, oamenii caută să-și depună încrederea în diverși salvatori, „experți” în vânzare de promisiuni, de speranțe și soluționări. Așadar, există politicieni care vin să salveze chipurile diverse situații, lideri religioși care promit sau dau mângâiere și speranță într-o viață de apoi, precum și mulți alții importanți pentru noi din nevoia de a-i crede!

Credința în Dumnezeu și perspectiva unei vieți care nu se termină cu moartea oferă omului un sentiment de securitate, ușurare, continuitate, speranță și iubire, viața căpătând un sens existențial. Continue reading „Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: „A fi sau a nu fi ?” și temerile noastre existențiale” →

Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu NEAGU (3)

Într-o confesiune din perioada retragerii sale la mânăstire Zoe Dumitrescu Bușulenga afirma: „Pentru mine marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusețe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ține, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a ființei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce la frumusețe. În rugăciune intri pentru a integra absolutului”.

Citind poeziile lui Corneliu Neagu pe facebook am avut această senzație de cufundare în absolut. Apoi a venit dorința de a citi mai mult. Așa am ajuns la volumele sale de poezie. Pentru dialogurile de astăzi am ales trei poezii din volume.

EPITAF FĂRĂ CUVINTE

(„CUNOAȘTEREA DE SINE”, Ed. ePublishers, București, 2017)

V-am explicat cândva, distinsă doamnă,

că nu sunt eu acela care plânge

cu lacrimile ploilor de toamnă

căzând în suflete cu stropi de sânge.

Nici cel dojenitor certând copacii

că în răzoarele de lângă stradă

au ofilit la umbra lor chiar macii

plângând pe Minulescu-ntr-o baladă.

Nu sunt nici vrăjitorul care poate

să vindece iubirile pierdute

întoarse cu regretele lăsate

pe brâul sfânt al marilor redute.

Și nici groparul care duce-n spate

pământul răscolitelor morminte

unde își plâng amantele trădate

iubirile-ngropate mai-nainte.

Sunt numai scribul trist care traduce

jurnalul scris cu vorbe nerostite

de nevăzuții țintuiți pe cruce

în Golgote din inimi părăsite.

Și-acum, spre asfințit târziu de toamnă,

când mă îndrept smerit spre cele sfinte,

îți las un epitaf fără cuvinte,

să îl păstrezi ca amintire, doamnă.

Tatiana Doina Popovici: Pornind de la constatarea lui Marin Preda, exprimată prin sintagma „Timpul nu mai are răbdare”, Corneliu Neagu scrie un „Epitaf” adresat unei doamne, imaginare sau reale. Poetul simte nevoia unei confesiuni care, deși „fără cuvinte”, explică cui se adresează Eul liric.

Încă din prima strofă, se referă la suferințele din iubire, care lasă în urmă drame, simbolizate prin „stropi de sânge”, un fel de metaforă a tragismului. Atent la natura umană, dar și la natura înconjurătoare, în general, poetul precizează anotimpul printr-o personificare – „copacii-au ofilit la umbra lor chiar macii” Poetul nu este vrăjitor care să poată vindeca „iubirile pierdute”, cum nu este nici „groparul care duce-n spate pământul răscolitelor morminte”. De remarcat cum mormintele devin un loc al plângerii, un loc „unde amantele își plâng iubirile-ngropate mai-nainte”.

După ce în primele două strofe polimorfe, poetul explică faptul că trăirile puternice nu sunt personale, în ultima strofă, tot polimorfă, precizează că este „un scrib” care contabilizează suferințele umane găsite în „jurnalul scris cu vorbe nerostite”. Amploarea suferințelor din iubire este sugerată de hiperbola „Golgote”. Poetul conștientizează etapa de viată „asfințit de toamnă” și lasă acestei doamne, ca amintire, „un Epitaf fără cuvinte”. Singura marcă explicită a Eului liric, pronumele personal „eu”, sugerează implicarea directă a poetului în confesiunea-epitaf. Poate tocmai anotimpul toamnei, ca simbol al bătrâneții, îl determina pe autor să facă această confesiune. Cu siguranță că doamna, dacă este reală, va păstra peste timp aceasta amintire valoroasă.

Corneliu Neagu: „Epitaf fără cuvinte” este, fără îndoială, un poem filozofic în registrul expresionist-oniric. Aflat în fața poemului său, autorul trebuie să dea răspuns la două întrebări majore: prima – cui se adresează, respectiv cine este „distinsa doamnă”, a doua – prin cine se adresează. Aceste întrebări nu au existat în actul creației. Creația lirică, în sine, este un miraj care se situează în paradigma trăirilor suprarealiste, nu în sensul strict literar al cuvântului, ci în acela al desprinderii de realitate. De aceea poetul, învăluit în karma muzei sale, își începe discursul liric detașat de realitatea înconjurătoare, fără să știe exact unde va ajunge, unde se va opri. Discursul liric se desfășoară, aproape în exclusivitate, la modul indicativ, persoana întâia singular, Eul liric justificându-și prezența în poem, cu explicații detaliate adresate „distinsei doamne” („V-am explicat cândva distinsă doamnă”…). Această „distinsă doamnă” nu poate fi altcineva decât conștiința creatorului (a Eului liric, în registrul suprarealist). Discursul în sine se proiectează în chip de motivație, un fel de raport în fața rațiunii proprii, judecătorul suprem al oricărui act intelectual. Altfel nu ar exista nici-o justificare a faptului că epitaful este fără cuvinte.

Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu NEAGU (3)” →

Voichița Tulcan Macovei despre conștiința critică a lui Al.Florin Țene despre valorile sistemului comunist*

MANIFEST ÎN ANUL CENTENARULUI

Oricât de mult s-ar strădui unii oameni să uite, să ascundă sau să se ascundă, istoria nu poate fi ștearsă cu buretele, deoarece din ea se trag toate sevele unei națiuni. Pe baza ei, vrem, nu vrem, conștient sau inconștient se creează viitorul. De aceea, credem că este important să întâlnim oameni de cultură care se întorc înspre un trecut atât de agitat precum perioada comunistă, insistând spre înțelegerea acestuia. Iar domnul Al. Florin Țene nu doar că se întoarce, dar chiar critică vehement, ia poziție față de atitudinile nedemne ale unor scriitori ce au pactizat cu comuniștii, spre a li se publica operele literare.

Face acest demers din convingeri patriotice, din dragoste și respect față de valori precum demnitate, adevăr, libertate, credință în Dumnezeu și morala neamului românesc.

Impresionează curajul și frumusețea spirituală a omului și scriitorului Alexandru Florin Țene. Numai aceste calități îl pot determina să afirme în anul 2018 că nu se sperie de nimic, „că este o stâncă, de neclintit. Toate necazurile prin care trece societatea românească se datorează faptului că nu s-a respectat punctul 8 de la Timișoara și propunerea mea din Manifestul publicat în anul Centenarului, care îi privește pe scriitorii colaboraționiști”. (Autoportret)

După ce este ales membru în Uniunea Scriitorilor din România, cel mai probabil, pentru că gândește altfel decât tendința majorității scriitorilor postmoderniști, este exclus pe motiv de plagiat. Evident că se apără de acuzație, ca oricare om care se respectă, dar, iubirea de litere, de literatură și de creație îl determină să urce noi culmi. Poate mai bune și mai interesante decât dacă ar fi rămas în USR. Pe tema plagiatului, scrie multe eseuri și studii, determinat fiind în interiorul său sufletesc să înțeleagă adevărul, până la ultima nuanță a conceptului: „Luându-și drept motto dictoanele «nimic nou sub soare» și «cărțile se fac din cărți», plagiatorul nu imită și nu dezvoltă, el reproduce; el nu citează, ci copiază, făcând confuzie între filiație, adică ideea și plagiatul propriu-zis, adică textul (spre deosebire de cei de azi, care doar mimează confuzia)”. (Considerații despre delațiune, furt și plagiat în lumea literară)

Critica regimului comunist totalitar considerat abuziv, a regimului securității și a turnătorilor acesteia au rămas pentru Al. Florin Țene o permanență a întregii existențe, atât în literatură cât și în viață. Din această cauză avea să sufere întreaga familie. „Tatăl meu este urmărit la serviciul său din Drăgășani, precum și în cadrul cenaclului literar «Gib Mihăescu» din localitate. Poetul Al. Florin Țene este perceput de sursele informative și de către ofițerii de securitate ca un personaj dușmănos orânduirii de partid și stat, care este corespondent al Radio «Rodna», indicativul pentru Radio «Europa Liberă”. Corespondența îi este urmărită și Securitatea ia măsuri operative de monitorizare permanentă. Este inclus în rândul scriitorilor periculoși pentru regimul ceaușist, pentru că a devenit corespondent al activității literare vâlcene și i se recitau poezii la secția culturală de la Radio «Moscova»“. (Ionuț Țene)

Sigur, toate acestea transmit multe lucruri generațiilor tinere…

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei despre conștiința critică a lui Al.Florin Țene despre valorile sistemului comunist*” →

Dorin NĂDRĂU: Dimensiunea esteto-socializatoare a unui cenaclu literar

Rândurile ce urmează mi-au fost motivate cu prilejul invitației de a participa la o recentă reuniune a Cenaclului Literar „Mircea Eliade” din Denver, CO, desfășurată grație platformei ZOOM, o manifestare ce s-a dovedit interesantă, atât prin discuțiile pe care le-a generat, cât și prin aprecierile și evaluările expuse.

Din perspectiva evoluției mentalităților, apariția și exercitarea unei activități specifice unui cenaclu a reprezentat o achiziție prin excelență modernă. Incontestabil, nevoia de cenaclu și importanța sa depind cu preponderență de timpul istoric, ca şi de anumite contexte și de așteptări. Aserțiunea mea este neîndoios consolidată de fenomenul actual de extindere a desfășurării on line. Am realizat că un considerabil avantaj este faptul că noua modalitate oferă posibilitatea apropierii unui mare număr de participanți aflați concomitent în locuri diferite și indiferent cât de îndepărtate, asigurând cenaclului calitatea de a constitui o grupare vie și chiar o stare de spirit și nucleu vital al unei comunități.

Este îndeobște cunoscut că, în mod necesar, structura oricărui cenaclu literar include prezența și interesul intens susținut al unei figuri „spiritus rector” în stare să adune împreună diverse personalități și să le compatibilizeze. Nu mi-a fost greu să recunosc în acest rol pe „admirabilul om al cărții” prof. Anca Sîrghie, împrejurare confirmată de unul dintre membrii cenaclului care a evocat înființarea cenaclului la recomandările și sugestiile acesteia, cu mulți ani în urmă.

Emoționantă „ab initio” prin însăși tema abordată și dezbatută, „Ei au trăit în limba română. Scriitori români în exil”, sesiunea cenaclului, ai cărei moderatori au fost amfitrionii Simona Sîrghie și Sebastian Doreanu, a cuprins un program atractiv. După salutul de „bun venit” și prezentarea invitaților și a unor noi cărți și reviste literare, au urmat prezentările relatate, timp de câte 10 minute acordat fiecăruia, după cum urmează: Andrei Codrescu (SUA)-„…despre Andrei Codrescu”, Mihaela Albu (România)-„Necunoscutul Virgil Ierunca”, Ion Dur (România) -„Post-restant. Recuperarea publicistului Horia Stamatu”, Anca Sîrghie (România)-„Mircea Eliade-spirit renascentist”, Antonia Bodea (România)-„Emil Cioran-sublimarea negației”, Alex Cetățeanu (Canada)-„Dr. Anton Soare-nepotul generalului martir Petre Caramitru”, Francisc-Mihai Lorinczi (România)-recital din poezia lui Dumitru Ichim, Daniela Pănăzan (România)-„Marile sărbători creștine în poezia lui Dumitru Ichim, Ioan Bogdan (SUA)-„Oaze românești”, Cătălin Dima (SUA)-recital de pian Tiberiu Brediceanu. Au prezentat, în continuare, creații proprii: Dumitru Ichim (Canada)-poezii, Adrian Munteanu (România)-sonete, Dorin Nădrău (SUA)-„Vintilă Horia. Tulburătoare pagini de jurnal”, Dan Dănilă (România)-poezii. Horia Ion Groza (SUA) a reținut atenția cu lansarea cărții „Jurnalul lui Ulise” de Dan Dănilă. Cuvântul de încheiere a marcat tema viitoarei reuniuni lunare a cenaclului, anume “Monarhia și literatura”.

Continue reading „Dorin NĂDRĂU: Dimensiunea esteto-socializatoare a unui cenaclu literar” →

Voichița Tulcan Macovei: Viziunea lui Al.Florin Țene asupra adevăratelor valori estetice. Proglomodernul *

Alexandru Florin Țene este cunoscut în spațiul cultural românesc și internațional ca un scriitor polivalent, „ctitor de cenacluri și președintele Ligii Scriitorilor Români, organizație profesională înființată de acesta. În cei peste 50 de ani de activitate pe ogorul Literaturii Române a publicat mii de articole, reportaje, eseuri, critică literară, nuvele, romane și poezii. Numele său îl găsim pe zeci de volume, dovada unui talent vulcanic și spirit neliniștit”. (George Roca)

Credem că cele două trăsături de mai sus (talent vulcanic și spirit neliniștit) definesc traiectoria scriitorului Al. Florin Țene în spațiul literaturii! La acestea se mai adaugă, după părerea noastră, sinceritatea, respectul față de frumosul natural, în dauna celui artificial, dar și iubirea față de țară și neam, ultima reprezentând axa întregii sale creații.

Talentul vulcanic l-a propulsat și l-a menținut mereu în poziție de luptă pentru apărarea valorilor tradiționale, de fapt, a valorilor care țin și vor ține în echilibru un popor, o țară și o cultură. L-a ajutat să fie, mereu, model de gândire și atitudine în depășirea (evitarea) nonvalorilor, a creațiilor sau creatorilor ascunși sub falsitatea unor aparente valori.

Ni se pare importantă conștientizarea permanentă din partea autorului, a locului în care se poziționează în literatura română, a felului în care se raportează la „frumosul estetic” pe care îl promovează, dar și la confrații contemporani. „Știu, am fost pățit în regimul de tristă amintire, când am fost criticat în presă de acești «corifei» și de acoliții lor, că am încălcat morala comunistă, în prezent sunt și voi fi criticat, din motive inventate de cei pe care i-am menționat aici, și de cozile lor de topor. Minulescu a fost criticat aspru și pe nedrept în Istoria lui Lovinescu. Azi e mai cunoscut și mai actual autorul romanțelor, iar de autorul Istoriei Literaturii Române Contemporane (I VI, 1926 1929), puțin mai știu. Așa că, dragi A mici vă avertizez cu cele spuse de Immanuel Kant: «Nu-mi dați sfaturi. Știu să greșesc și singur»“. (Manifest în anul Centenarului)

A fi sincer a însemnat întotdeauna o calitate pentru unii și un defect pentru alții. Al. Florin Țene este sincer, după cum reiese din ceea ce scrie, în toate situațiile: în familie, în societate și… în artă!

Este un lucru rău acesta?

Noi zicem că, dimpotrivă!

Sinceritatea în lupta pentru apărarea adevărului e relevată în toate interviurile care i s-au luat de-a lungul anilor: Dan Dorin Mustață, Menuț Maximinian, Mariana Cristescu, George Roca. Când este întrebat care din genurile atât de diverse pe care le practică îi este mai aproape de suflet, Al. Florin Țene răspunde: „Este o întrebare dificilă. Dar voi răspunde sincer: sunt scriitor. În acest termen intră toate celelalte enumerate de dumneavoastră. Scriitorul este creator de frumos, iar frumosul are și valoare morală, într-o accepțiune mai largă a termenului. Poate nu servește eticii

sociale, dar creează ethos. Frumosul purifică, descătușează, chiar și atunci când este doar un strigăt de disperare… Îl exprimă ori pe om, ori divinitatea”. (George Roca)

În calitate de creator de frumos (autentic-natural), Al Florin Țene a folosit ca surse tematice pentru operele sale: casa patriarhală, locurile copilăriei și ale adolescenței, iubirea, familia, patria, credința omului în frumos, în valorile creștine. Toate aceste teme creează edificiul cultural-estetic al domnului Al. Florin Țene, pentru care se bate și pe care îl apără, deoarece știe că e valoros, știe că reprezintă un edificiu al românismului! Este dezideratul imprimat tuturor scriitorilor pe care îi păstorește: aceia din Liga Națională! „Prin înființarea Ligii Scriitorilor Români am urmărit să promovez scriitorii din România profundă și tainică, cei care în tăcere lucrează fără să iasă în față pe primele pagini ale publicațiilor, sau pe ecranele televizoarelor. Am urmărit să existe între noi o armonie colegială, dar de competiție, fiindcă, dând din coate, cum mai fac unii scriitori din US, înlăturând un coleg, crezând că va înainta astfel pe scara valorilor, se înșală. Numai Dumnezeu, timpul și istoria ne va judeca. Există o mișcare secretă a cărților pe rafturile bibliotecilor. Majoritatea din ele, cu trecerea anilor, trec pe rafturile din spate, acoperite de colbul uitării, chiar dacă autorii lor au dat din coate, lovind colegul pentru a ieși în față”.

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: Viziunea lui Al.Florin Țene asupra adevăratelor valori estetice. Proglomodernul *” →

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Cărți rare, iulie, 2020

Vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm lucrările pe care le avem disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța, că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât pentru nevoile Dvs. spirituale, cât și ale celor dragi.

Parohia noastră pune la îndemână tuturor cărți ziditoare de suflet, de literatură, de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de informație, suntem bombardați cu tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs. O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor în domeniile menționate mai sus.

Înțelegem că această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase și multe altele.

Vă mulțumim cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.

Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.

Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.

În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.

Sănătate, pace și bucurii în viața și în casa Dvs.

Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:

Cărți recent apărute:

Cristian Stănciulescu-Bârda, Ascultă-ți inima! Bârda, Editura ,,Cuget Românesc, 2020, 356 pag., format A5, hârtie offset, tipar offset, 30 lei;

Lucrarea este un imn închinat dragostei, fie că dragostea se adresează ființei iubite, lui Dumnezeu, unui ideal, unei profesii etc. Am putea spune că este o altă variantă a Cântării Cântărilor. Stilul cu care sunt îmbrăcate ideile este inconfundabil și el relevă multă sensibilitate, dedicație, cultură, într-un cuvânt, conturează un portret intelectual bine consolidat.

Pr. Al. Stănciulescu – Bârda, Viața Cuvioasei Teofana Basarab, Bârda, Editura,,Cuget Românesc”, 2020, 276 pag., format A5, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă plastifiată, 40 lei(ediție color), 20 lei(ediție alb-negru);

Fiica Voievodului Basarab I, întemeietorul Țării Românești, ajunsă țarină a Bulgariei, trăiește o viață de jertfă și sacrificii personale, dar desfășoară o activitate culturală fără precedent în cultura bulgară. Se știe foarte puțin despre ea în istoriografia românească, dar ea devine primul monah român cunoscut până în prezent, anterior lui Nicodim cel sfințit de la Tismana. Pe domniţa Teodora Basarab, devenită mai apoi maica Teofana, o vedem ca pe o altă Ana lui Manole, pe care nu soţul, ci tatăl ei, o zideşte la temelia statului român. Nu putem înţelege altfel o căsătorie încheiată din raţiuni politice. Nu putem înţelege altfel o femeie umilită, persecutată de propriul soţ, cu un copil otrăvit de a doua soție a soţului ei, alungată de la curte şi obligată să se călugărească, ea, împărăteasa ţării. Nu putem înţelege altfel tăcerea şi supunerea ei, decât ca pe o autojertfire în folosul păcii, echilibrului politic, în folosul neamului său. Drama personală şi eşecul în căsătorie al Doamnei Teodora ar fi putut declanşa conflicte armate între români şi bulgari, ar fi slăbit puterea românilor în faţa expansiunii tătare şi turceşti. Răbdarea ei şi înţelegerea situaţiei ca pe o rânduială de la Dumnezeu, bunătatea şi înţelepciunea, grija pentru operele de cultură, au făcut pe bulgari să îi atribuie maicii Teofana aură de sfântă şi să o cinstească în consecinţă, ca pe o personalitate de frunte a vieţii lor politice şi religioase din epoca medievală. Sperăm că lucrarea noastră să fie încă un argument pentru cei care vor binevoi să se alăture strădaniei de a obține aprobarea canonizării Cuvioasei Teofana.

Conf. Dr. Ana Sofroni, Gândul zămislește fapta, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2020, 90 pag., format A5, hârtie și tipar offset, copertă policromă, 8 lei;

Doamna Conf. Dr. Ana Sofroni este cadru universitar din Republica Moldova. De mulți ani s-a făcut cunoscută în publicațiile bisericești și nu numai cu articole de o înaltă cugetare și trăire religioasă. Doamna îmbină în mod armonios rugăciunea cu munca, studiul cu viața de creștin adevărat. Împărtășește din cunoștințele și meditațiile sale cu generozitate cititorilor, ca un adevărat teolog. Articolele sale se bazează pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, dar sunt filtrate printr-o gândire fină, care invită pe cititor spre universuri înalte de spiritualitate.

Bogdan Stănciulescu-Bârda, Prețul Alexandrei, Bârda, Ed. Cuget Românesc, 2020, 32 pag., 5 lei:

O palpitantă poveste pentru copii, cu multe ilustrații color. Mesajele pe care le transmite lucrarea sunt optimist: Binele iese biruitor în ciuda tuturor opreliștilor; nimic nu e mai scump pe lume decât un copil. Povestea se citește cu plăcere și de către copii, cărora le este adresată, dar și de adulți.

Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Ortodoxia”(1949-2018), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2020, 672 pag., format A5, hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 50 lei;

Revista ,,Ortodoxia” a fost și este un fel de prințesă a revistelor bisericești. Dacă ,,Biserica Ortodoxă Română” se voia un fel de ,,buletin” al instituției, în care să se consemneze în primul rând faptele și după aceea articolele, studiile și recenziile, dacă ,,Studii Teologice” era revista facultăților de teologie, având menirea să găzduiască, în primul rând, studiilor profesorilor, masteranzilor și doctoranzilor în teologie, revista ,,Ortodoxia” era, pe de o parte, creuzetul în care se plămădeau ideile și pozițiile teologiei românești față de curentele religioase care se vehiculau în lume la un moment dat, iar pe de altă parte, tribuna de la care răsunau vocile cele mai autorizate ale teologiei ortodoxe românești cu prilejul contactelor pe care Biserica Ortodoxă în general și Biserica Ortodoxă Română le avea cu bisericile surori și cu cultele creștine sau religiile lumii. Ea a fost ,,vârful de lance” al Bisericii noastre în confruntările ecumenice și teologice internaționale. Nivelul acestei reviste a fost întotdeauna superior celorlalte reviste centrale bisericești. Am putea spune, că materialele cele mai bune au fost publicate aici, ca o carte de vizită a teologiei românești. Cele mai bine realizate studii ale profesorilor noștri de teologie și al celorlalți colaboratori au găsit găzduire în paginile acestei reviste. Chiar tezele de doctorat au fost selectate și au fost publicate aici doar cele care aveau deschidere spre universal, spre domeniul ecumenic. Poate pentru cititorii de rând și pentru unii preoți a fost mai greoaie prin limbajul utilizat, dar trebuie înțeles acest lucru ca pe ceva firesc în contextul misiunii pe care îl avea revista

6.Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 630 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 45 lei;

Ideea realizării unei asemenea lucrări o port de mulți ani în suflet, ca pe o povară scumpă. După 1989, am început publicarea unui serial de articole menite să explice și să comenteze proverbe și expresii românești cu conținut religios. Articolele s-au bucurat de un ecou foarte favorabil din partea presei și a publicului cititor. Asta m-a încurajat și am continuat cercetările în această direcție, ceea ce a făcut ca să public asemenea materiale și în niște volume speciale. Descopeream în acele crâmpeie de gândire profunzimi nebănuite, care dovedeau nu numai cunoașterea învățăturii creștine, ci și puterea de creație, de sinteză și de exprimare a autorului anonim. Două mii de ani de creștinism pe pământul românesc își spuneau cuvântul cu prisosință și în această specie folclorică: proverbul. Alături de alte specii folclorice, precum colindele și legendele, alături de complexul de tradiții și obiceiuri religioase, care încununează curgerea anului sau a vieții omenești, proverbele religioase formează o bază documentară solidă pentru alcătuirea unei etnoteologii românești. Câteva studii pertinente în acest sens s-au realizat, dar e prea puțin față de volumul imens de material existent.

La realizarea volumelor de față, am avut în vedere câteva teme mari, pe care le-am ilustrat cât am putut mai bine cu material corespunzător, astfel: I. Proverbe și expresii cu caracter dogmatic: cele privitoare la Dumnezeu(creator, conducător, mântuitor și judecător), creația lumii, om(trup, suflet, mântuire), Maica Domnului, biserică, cruce, sfinți, icoane, Sfintele Taine, viață, moarte, judecată, rai, iad, diavol etc.; II. Proverbe și expresii cu caracter moral: cele privitoare la virtuți(credință, nădejde, dragoste, curaj, dreptate, cumpătare, înțelepciune etc.), păcate și vicii (alcoolism, hoție, crimă, corupție, mită, desfrâu, dușmănie, invidie etc.); III. Proverbe și expresii cu caracter canonic: cele privitoare la comportamentul episcopului, preotului, călugărului, la Sfintele Taine(în special căsătoria, familia) etc.; IV. Proverbe și expresii religioase cu caracter liturgic: cele privitoare la sărbători, slujbe, materiale și obiecte liturgice, la comportamentul credinciosului în biserică, la Sfintele Taine etc.; V. Proverbe și expresii religioase necreștine: cele privitoare la soartă, superstiții de tot felul, farmece, descântece, personaje mitologice ș.a., socotind că acestea, în mare parte, sunt reminiscențe ale unor vechi religii precreștine din spațiul românesc sau ale unor religii ale altor popoare cu care românii au intrat în contact de-a lungul timpului. Am însoțit o bună parte din aceste proverbe de note de subsol, în care am făcut comentariile și precizările ce le-am socotit necesare pentru înțelegerea mai bună a unităților paremiologice citate. Sperăm că într-un timp foarte scurt vor vedea lumina tiparului și celelalte volume. Realizarea acestor volume constituie un pas important spre realizarea unor studii mai profunde de etnoteologie românească, bazată și pe proverbe. Aceasta este o necesitate, fiindcă teologii, în special, când au abordat teme de acest gen s-au bazat mai ales pe genul liric, respectiv pe colinde.

Lucrarea noastră era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi, încă o dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul român are o vechime milenară în spațiul carpato-danubian; 2. Poporul român are o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și în alte genuri folclorice; 3. Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca să-și însușească deplin învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un dascăl de cuget și simțire, ca pe o călăuză sfântă a vieții, ca pe o pavăză și un reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a avut capacitatea să recepteze învățătura creștină în nuanțele ei cele mai subtile încă înainte de apariția culturii scrise. Am putea spune, fără teama de a greși, că poporul român a fost cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna; 5. Limba română s-a dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze și să redea cu fidelitate Biblia, fiindcă ideile și terminologia specifică se plămădiseră îndelung în creuzetul gândirii și vorbirii populare, proverbele și colindele fiind dovezi incontestabile în acest sens.

Sperăm că lucrarea noastră să fie de un real folos cercetătorilor și cititorilor.

Colinde străvechi românești, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 94 pag., 8 lei;

Colindele din acest volum au fost culese de regretata învățătoare Alice N. Sârbulescu, originară din Baia de Aramă, înainte de 1951, când a fost deportată împreună cu soțul său, medic, în Bărăgan. Acolo a locuit într-un bordei de pământ, dar, ca intelectual, a folosit timpul, adunând de la localnici folclor, în primul rând situându-se aceste colinde. Ele sunt adevărate perle ale folclorului nostru, unii dintre informatori știindu-le de la bunicii și străbunicii lor, adică de la oameni din Bărăgan, în special din zona Călărașilor, care au trăit la jumătatea veacului al XIX-lea. Textul cărții ne-a fost pus la dispoziție de nepoata regretatei Înv. Alice N. Sârbulescu, respectiv Doamna Deputat Oana Manolescu din Craiova.

N. N. Sârbulescu, Zavera lui Tudor Vladimirescu, Ediția a III-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 58 pag., 6 lei, piesă de teatru în patru acte.

Autorul piesei, N. N. Sârbulescu, face parte din elita intelectualității românești de la începutul veacului trecut; face parte din elita corpului didactic care a format generația celor ce au realizat Marea Unire de la 1918. Autorul este un intelectual notoriu, un patriot desăvârșit și un român adevărat. El valorifică toate cunoștințele sale dobândite din cărți și din informațiile culese de la cei ce au trăit evenimentele respective. Pe toate acestea le coroborează cu pricepere, le expune cu măiestrie în formele unei limbi românești curate, cristaline, accesibile. Creațiile sale sunt gustate și de cei învățați, dar și de cei simpli, mai puțin școliți. Informația este împletită cu plăcutul, cu frumosul, cu utilul și toată construcția literară realizată de domnia-sa urmărește educarea publicului în spiritul dragostei de țară, de istorie, de valorile perene ale neamului românesc. Observăm cu ușurință, după lecturarea piesei de față, că aceste bijuterii literare își păstrează frumusețea, actualitatea și puterea educativă și azi, după mai bine de un secol de la zămislirea ei. Precizăm că prima ediție a fost apreciată și de Constantin Rădulescu-Motru. Aceasta, alături de cartea lui Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu, așa cum l-am cunoscut, și cartea profesorului Ioan Neacșu, Oastea pandurilor, sunt lucrări care se pot constitui într-un adevărat omagiu pe care-l aducem și noi marelui erou cu prilejul comemorării a două veacuri de la martiriul său.

Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1948 – 2008), vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2014, 645 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei;

Dacă vol. I cuprindea Secțiunea Biblică, Secțiunea Sistematică și Secțiunea Practică, vol. II este destinat Secțiunii Istorice. În el sunt înregistrate, pe discipline și probleme, cele câteva mii de materiale privind Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Istoria României. Nu se va putea scrie o istorie obiectivă și adevărată a Olteniei în special și a României în general, o istorie universală, fără a se face apel la studiile, documentele și manuscrisele publicate în ,;Mitropolia Olteniei”. Au colaborat istorici de elită, atât din cadrul Bisericii, cât și din cadrul culturii române în general. În ciuda cenzurii, care a supravegheat-o cu atenție multe decenii, revista, ostenitorii și colaboratorii ei au găsit întotdeauna soluții ca să poată supraviețui și în același timp să-și facă misiunea sa de revistă a spațiului cultural oltean.

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. II, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, format A5, 692 pagini, 45 lei;

Cartea cuprinde capitolele: Istoria Bisericii Universale, Ecumenism, Bizantinologie, Patrologie, Istoria Religiilor, Etnografie și Folclor. Volumul conține acele materiale care privesc răspândirea creștinismului în lume timp de 2000 de ani, relațiile dintre Biserici, relațiile creștinismului cu necreștinii, evoluția sentimentului religios la diferite popoare, tradiții, obiceiuri și datini românești și nu numai. Cele mai importante din cele peste 7.000 de materiale bibliografiate beneficiază de un rezumat telegrafic. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Cărți rare, iulie, 2020” →