Daniela SITAR-TĂUT: Colocviile Internaționale Interdisciplinare „Nicolae Steinhardt” – Memorialistica Marii Uniri, ediţia a III-a

COLOCVIILE INTERNAŢIONALE INTERDISCIPLINARE „NICOLAE STEINHARDT”
Memorialistica Marii Uniri
ediţia a III-a
8-9 iunie 2018, Baia Mare

 

PROGRAM

ORGANIZATOR

Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare

COORDONATORI:
prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
prof. dr. Maria-Alina Dorle, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
lector univ. dr. Oana Ursache, Universitatea din Granada, coordonator implementare proiect în Diaspora

PARTENERI
– Consiliul Județean Maramureș
– Școala Doctorală de Științe Umaniste din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca
– Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca
– Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş
– Lectoratul Român de la Universitatea din Granada, Spania
– Asociația Traian din Cordoba
– Federația Asociațiilor de Români din Andaluzia
– Editura Actaeon Books Baia Mare
– Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
– Muzeul de Istorie şi Arheologie Maramureș
– Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca
– Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Baia Mare
– Asociația de părinți a „Colegiului Național Vasile Lucaciu” Baia Mare
– Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus

PARTENERI MEDIA

Polemici (București/Memphis) • Antilethe. Revista pentru rememorarea exilului românesc (Craiova) • Gazeta românească (Italia) • Inforoes (Spania) • Australianul (Australia) • Clipa (SUA) • Mioriţa (SUA) • Radio PRO DIASPORA (Germania) • Confluenţe literare (Bucureşti) • Glasul Maramureșului • Graiul Maramureșului • Maramureș TV • Sighet TV • TL+.

COMITET ȘTIINȚIFIC

prof. univ. dr. George Achim, Școala Doctorală de Științe Umaniste, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca/ Centrul Universitar Nord Baia Mare, Facultatea de Litere
prof. univ. dr. Mihaela Albu, Universitatea din Craiova, Centrul Universitar Drobeta Turnu-Severin, Craiova
dr. Dan Anghelescu, Uniunea Scriitorilor din România, București
CS III Flori Bălănescu, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română, București
conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca/ Centrul Universitar Nord, Baia Mare
conf. univ. dr. Maria Crina Bud, Universitatea York, Canada
conf. univ. dr. Nina Corcinschi, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangăˮ, Chișinău
prof. univ. dr. Bogdan Crețu, Universitatea „Al. I. Cuza Iașiˮ, Institutul de Filologie Română „A. Philippideˮ, Academia Română, Iași
conf. univ. dr. hab. Aliona Grati, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chișinău
doc. Ph. dr. Peter Kopecký, Csc, Facultatea de Filosofie a Universitatii Constantin Filosoful din Nitra, Slovacia
CS III, dr., Viorella Manolache, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, București
lector dr. Florinel-Ionel Oprescu, Universität Wien, Institut für Romanistik
doc. Ph. dr. Jana Páleníková, CSc, Filosofická fakulta UK, Bratislava
lector univ. dr. Oana Ursache, Universitatea din Granada
Ph. dr. Libuša Vajdová, CSc., Ústav svetovey literatýry SAV, Bratislava

Vineri, 8 iunie 2018

Orele 900-1030

SALA DE CONFERINȚE A BIBLIOTECII JUDEŢENE „PETRE DULFU”
DESCHIDEREA LUCRĂRILOR COLOCVIILOR

CUVÂNT DE SALUT din partea conducerii:

Consiliului Județean Maramureș – președinte Gabriel Valer ZETEA
Consiliului Local al Municipiului Baia Mare – primar Cătălin Cherecheș
Universității Tehnice Cluj-Napoca/ Centrul Universitar Nord Baia Mare, Facultatea de Litere – prof. univ. dr. George ACHIM, Director al Școlii Doctorale de Științe Umaniste
Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş – prof. dr. Marius-Ciprian-Vasile CUCUIAT – inspector școlar general adjunct; prof. drd. Camelia BOGDAN – inspector școlar general adjunct
Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, director – prof. Traian COVACIU

PRELEGERI ÎN PLEN

prof. univ. dr. George ACHIM, Director al Școlii Doctorale de Științe Umaniste, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca/ Centrul Universitar Nord Baia Mare, Poezia carceralului comunist românesc.

CS III, dr., Viorella MANOLACHE, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române, București, A patra soluţie (apud Steinhardt şi Orwell).

prof. univ. dr. Petru DUNCA, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca/ Centrul Universitar Nord Baia Mare, Facultatea de Litere, Școala Doctorală, Domeniul Filosofie, Hermeneutica mărturisirii. Nicolae Steinhardt – așa cum l-am cunoscut.

Orele 1030-1100 – PAUZA DE CAFEA

Orele 1100 – 1330

 

ACTIVITATE PE SECŢIUNI

SALA DE CONFERINȚE

I. SECȚIUNEA LITERATURĂ (1)

MEMORIALISTICIA ÎNCHISORILOR. LITERATURA DIASPOREI ŞI A DISIDENŢEI. CULTURA ROMÂNĂ DIN AFARA GRANIȚELOR

MODERATOR: prof. univ. dr. George ACHIM

1. prof. dr. Delia MUNTEAN, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Matei Vișniec – Despre iluzia libertății de gândire.
2. dr. Libuše VALENTOVÁ, Facultatea de Litere, Universitatea Carolină, Praga, Privirea lui Virgil Ierunca.
3. prof. Ramona JITARU, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Bacău, General Gheorghe Garoescu, Jurnal de front, vise de iubire. 14 august 1916 – 28 septembrie 1918
4. prof. univ. dr. Horea PORUMB, Université Paris 13, Presupuse amintiri ale unui presupus refugiat politic.
5. prof. univ. dr. Mihaela ALBU, Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, Mărturii despre absurdul şi tragismul închisorilor comuniste dezvăluite de scriitoarea Oana Orlea.
6. prof. dr. Alina DORLE, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare, Universul carceral in romanele lui Dragoș Protopopescu.
7. prof. dr. Monica D. CÂNDEA, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Baia Mare, Sanda Stolojan, Jurnal din exilul parizian.
8. prof. Mihaela BUDE, Școala Gimnazială Cupșeni, Nicu Steinhardt și „Școala” de la Mănăstirea Rohia.
9. pr. prof. dr. Theodor DAMIAN, Institutului de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă din New York, Patru instituții românești la New York.
10. prof. dr. Adriana CÎNȚA, Școala Gimnazială George Coșbuc Baia Mare, Experiența exilului și dubla identitate – Matei Călinescu și Ion Vianu.
11. prof. Maria Daiana COSTEA, Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte, Jurnalul – amintirea exilului

Orele 15:00– 18:00

SALA DE CONFERINȚE

SECȚIUNEA LITERATURĂ (2)

MEMORIALISTICIA ÎNCHISORILOR. LITERATURA DIASPOREI ŞI A DISIDENŢEI. CULTURA ROMÂNĂ DIN AFARA GRANIȚELOR

MODERATOR: prof. univ. dr. George ACHIM

1. doc. Ph. dr. Jana Páleníková, CSc, Filosofická fakulta UK, Bratislava, Exilul – ca mit posibil.
2. Alexandru BUICAN – director al Editurii Actaeon BOOKS, București/New York, Polemici. Jurnal de exil 1988-1991.
3. prof. Claudia BILAȘCO, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Vasile Voiculescu – suflet încătușat.
4. lector univ. dr. Iulian BĂICUȘ, Departamentul de Studii Literare, Facultatea de Litere, Universitatea din București, Nicolae Steinhardt despre poetica romanului polițist.
5. dr. Dan ANGHELESCU, Uniunea Scriitorilor din România, București, Vintilă Horia: Poetul și Poezia sa.
6. conf. univ. dr. Nina CORCINSCHI, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangăˮ, Chișinău, Eugenia Bulat, mărturisiri lirice din (auto)exil.
7. conf. univ. dr. Virginia POPOVICI, Universitatea din Novi Sad, Facultatea de Filosofie, Departamentul de Limba și Literatura Română, Literatura română din Banatul sârbesc în context balcanic.
8. prof. dr. Daniela CĂPRAR, Liceul Teologic Penticostal Baia Mare, N. Steinhardt și literatura confesivă.

SALA FONDUL DOCUMENTAR AL ACADEMIEI ROMÂNE

Orele 11 00– 1300

II. SECȚIUNEA SOCIO-UMANE (1)
FENOMENOLOGIA TORTURII. VICTIME ŞI TORŢIONARI. LUPTA DE REZISTENŢĂ ÎN AFARA UNIVERSULUI CONCENTRAȚIONAR. DEŢINUTUL ROMÂN CA TIP UMAN. MEMORIALISTICA MARII UNIRI

MODERATORI: prof. univ. dr. Petru DUNCA, dr. Viorella MANOLACHE

1. prof. dr. Maria Daniela ANDRASCIUC, prof. dr. Gheorghe ANDRASCIUC, Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Sighetu Marmației, Victima în oglinda torționarului. Exerciții de conservare a demnității umane.
2. prof. Manuela PINTEA, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Între întuneric și lumină. Lena Constante.
3. prof. drd. Andrei Claudiu DIPŞE, Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic, Maramureş/ Şcoala doctorală de Ştiinţe Umaniste, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord – Baia Mare, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Etica represiunii intelectualităţii în comunismul românesc.
4. prof. Mircea BOTIȘ, pr. Radu BOTIȘ, Muzeul de Istorie şi Arheologie Maramureș, Activitatea desfãșuratã de cãtre preotul Vasile Lucaciu în America în scopul realizãrii Marii Unitãti Naționale.
5. prof. dr. Petronela MUREȘAN, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Trecând pragul tăcerii – aspecte ale fenomenului concentraționar din perioada comunistă
6. Teresia Bolchiș TĂTARU, Germania/Augsburg, Marea UNIRE, dulce ca mierea și amară ca fierea.
7. prof. dr. Ancuța Maria COZA, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus, Maramureș, Romanul unui „Soljeniţîn român” – Ostinato.
8. prof. dr. Victor Ioan CHIRA, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Problema cunoașterii în scrierile lui N. Steinhardt.
9. dr. Mirel GIURGIU, Istoria și activitatea „Bibliotecii si Institutului Roman” de la Freiburg, Kehl – Germania de Sud-Vest

SALA FONDUL DOCUMENTAR AL ACADEMIEI ROMÂNE

Orele 15 00–1830

II. SECȚIUNEA SOCIO-UMANE (2)

FENOMENOLOGIA TORTURII. VICTIME ŞI TORŢIONARI. LUPTA DE REZISTENŢĂ ÎN AFARA UNIVERSULUI CONCENTRAȚIONAR. DEŢINUTUL ROMÂN CA TIP UMAN. MEMORIALISTICA MARII UNIRI

MODERATOR: conf. univ. dr. Gheorghe Mihai BÂRLEA

1. CS III Flori BĂLĂNESCU, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română, București, Chestiunea identității la Paul Goma (O chestiune recurentă de Centenarul Unirii).
2. Radu Sergiu RUBA, Uniunea Scriitorilor din România, București, Cum l-am cunoscut pe Paul Goma.
3. conf. univ. dr. hab. Aliona GRATI, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Publicistica lui Paul Goma.
4. prof. dr. Marioara COSMA, Liceul Tehnologic Agricol ,,Alexiu Berinde”, Seini, Monica Lovinescu – Discursul ficțional. ,,Cuvântul din cuvinte”.
5. doc. Ph. dr. Peter KOPECKÝ, Csc, Facultatea de Filosofie a Universitatii Constantin Filosoful din Nitra, Slovacia, Momentul românesc „Decembrie 1989” sau o introducere diletantă pentru un documentar la nivel amator.
6. prof. Adriana MĂIMĂSCU, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Focșani, Nicolae Steinhardt – Jurnalul unui supraviețuitor.
7. CS III, dr., Lorena-Valeria STUPARU, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, București, Dialogul cultural şi epistolar dintre Nicolae Steinhardt şi Mircea Eliade în perioada 1975-1984.
8. Sorina-Maria VICTORIA, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Alexandru Paleologu – Scenarii de supraviețuire: carcera văzută în cheie ludică.

Sâmbătă, 9 iunie 2018

Orele 800-1800

ORA 1030 – SALA DE CONFERINŢE A MEMORIALULUI VICTIMELOR COMUNISMULUI ŞI AL REZISTENŢEI SIGHET

PRELEGERE ÎN PLEN

conf. univ. dr. Gheorghe Mihai BÂRLEA, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere/ Centrul Universitar Nord Baia Mare, Despre natura interioară a libertății.Relevanța unor modele comportamentale în spațiul concentrațional.

ÎNCHIDEREA LUCRĂRILOR COLOCVIILOR. CONCLUZII

prof. dr. Daniela SITAR-TĂUT, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Paul Goma – Anamneza amneziei. Despre neajunsul de a fi român printre români.

Excursie de documentare la

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet
Mănăstirea Bârsana
Mănăstirea Rohia
Cimitirul Vesel – Săpânța

SECȚIUNEA ELEVI
Vineri, 8 iunie 2018

Ora 1100
SALONUL ARTELOR, BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „PETRE DULFU”

MODERATOR: Marian ILEA
Coordonatori: prof. dr. Valentina-Gabriela TODORAN – inspector școlar pentru limba și literatura română-limba latină
prof. Sonia-Nicoleta HOZAN – inspector școlar pentru limba franceză, [cu atribuţii pe limba italiană şi limba spaniolă moderne]

SECȚIUNEA CONCURS DE REFERATE ȘI CREAȚIE – NICOLAE STEINHARDT. MARTURII DESPRE TRECUT…

1. ALBU Maria, Colegiul Național „Ion Minulescu”, Slatina, Trecutul nostru…, profesor coordonator – MANOLACHE Ștefania
2. VIȚEL Alina Ioana, clasa a IX-a, filologie, Colegiul Național Iași, Orașul închis. Scurt eseu despre cine am fost.
3. BĂLĂNEANU Mihai, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus, Gratiile și existența de dincolo, profesor coordonator – dr. COZA Ancuța
4. BOLBA Denisa, Verticalitatea credinţei părintelui Nicolae Steinhardt în Gulagul ateist, profesor coordonator – ȘOVAGO Adrian
5. CORPODEAN Oana Mariana, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, Baia Mare, Judecătorii.
6. COVACIU Filofteia, clasa a X-a D, O scrisoare din infern, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
7. DRUȚĂ Darius, clasa a XI-a A, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, 100 de ani, România, profesor coordonator – dr. CÂNDEA Dana Monica
8. PITFORODESCHI Patricia, clasa a XII-a I, Supraviețuirea prin poezie, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, profesor coordonator – dr. DORLE Alina Maria
9. SCHIAU Alex-Mihai, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, Balada concentraționară, profesor coordonator – BILAȘCO Claudia.
10. ȘUGAR Anca, clasa a XI-a H, Apusul unui gând rătăcit, profesor coordonator – dr. DORLE Alina Maria
11. TUTUNARU Daria, Colegiul Național „Ferdinand” I, Bacău, Suflet încătușat, profesor coordonator – CEUNAȘ Gigliola
12. ZĂHAN Paula, clasa a XII-a F, Ocnașii, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela

SECȚIUNEA LETTRES DE LA PRISON/ LETTERS FROM PRISON/ CARTAS DE LA CARCEL/ BRIEFE AUS DEM GEFÄNGNIS

LIMBA ENGLEZĂ

1. BÂRLE Mara, clasa a XI-a H, profesor coordonator – Andreea DUMITRESCU
2. BONAȚ Annamaria, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
3. BUGHEȘIU Mara, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
4. BUTICA Emanuela, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
5. CHIRA Maria, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
6. CIURDAȘ Estera, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
7. COSTIN Carina, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
8. GAVRIȘ Alisia, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
9. GULERAN Daiana, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus, profesor coordonator DAN Amalia
10. IOSIF Lorena, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
11. LEMNEAN Eduard, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
12. LUPȘA Doriana, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
13. OȘAN Paula, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
14. POP Alexia, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
15. POP Miruna, clasa a XI-a H, profesor coordonator – Andreea DUMITRESCU
16. POP Răzvan, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
17. PUSZTAY Doris, clasa a XI-a H, profesor coordonator – Andreea DUMITRESCU
18. SIMA Cristina, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
19. TÎNC Dacian, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR
20. VLAD Maria, clasa a X-a H, profesor coordonator – Claudia MORAR

LIMBA FRANCEZĂ

1. AGOȘTON Cătălin, clasa a XII-a F, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
2. BONAȚ Anamaria, clasa a X-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
3. BUGHEȘIU MARA, clasa a X-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
4. BUJOR Andrei, clasa a X-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
5. CHIFOR Emanuela, clasa a XI-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
6. CHINDRIȘ Ioana, clasa a XI-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
7. CORPODEAN Oana Mariana, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, Baia Mare
8. COSTIN Orlando, clasa a X-a D, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
9. DOBRA Maria, clasa a XI-a C, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
10. FILIP Goje Răzvan, clasa a XII-a F, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
11. GAJE Marina, clasa a X-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
12. GAVRIȘ Alisia Emanuela, clasa a X-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
13. HOSSU Andreea Zorița, clasa a X-a D, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
14. HRUBARU Carmen-Gabriela, Colegiul Național „Unirea Focșani”, profesor coordonator – LEPĂDATU Claudia
15. IOSIF Lorena, clasa a X-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
16. MAKRAY Robert, clasa a XI-a C, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
17. MARIAN Ioana, clasa a XI-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
18. MUREȘAN Claudiu, clasa a XII-a F, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
19. PASCAN Carla, clasa a XII-a F, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
20. POP Andreea-Nicoleta, clasa a X-a D, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
21. POP Răzvan, clasa a XI-a C, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
22. PRECUP Mădălina, clasa a XII-a F, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
23. RAȚIU David, clasa a XI-a C, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
24. ROMAN Monica, clasa a XI-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
25. SARCA Andreea, clasa a X-a D, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
26. SÂRB Mircea, clasa a XII-a F, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
27. STAN PATRIC, clasa a X-a D, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
28. SUNYA Denisa, clasa a XI-a C, profesor coordonator – dr. SITAR- TĂUT Daniela
29. ȘUGAR Anca, clasa a XI-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
30. TALPOȘ Mădălina, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus, profesor coordonator RIȘCOU-HOSU Mădălina
31. TIBIL Denisa, clasa a XII-a F, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
32. TIHOVAN Ștefan, clasa a XII-a F, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
33. TÎNC Dacian, clasa a X-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
34. TRIFAN Gabriela, clasa a XII-a F, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
35. VĂLEAN Larisa, clasa a XI-a C, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
36. VERZEȘ Adina, clasa a XI-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
37. VIMAN Cristina, clasa a XII-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
38. VLAD Maria, clasa a XI-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela

LIMBA SPANIOLĂ

1. HUSTI Simina, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare, profesor coordonator – MOLNAR Loredana
2. LIAHOVICI Gabriel, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare, profesor coordonator – MOLNAR Loredana
3. LUPȘE Doriana, clasa a X-a H, profesor coordonator – dr. SITAR-TĂUT Daniela
4. POP Andreea Nicoleta, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare, profesor coordonator – MOLNAR Loredana
5. POP BELLA Alexandra, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare, profesor coordonator – MOLNAR Loredana
6. SZILAGHYI Cristina-Paula, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare, profesor coordonator – MOLNAR Loredana

LIMBA GERMANĂ

IZVOR Mădălina Andrada, clasa a XII-a A, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, profesor coordonator – PÎRVU Gabriela

EXPOZIȚIE INTERNAȚIONALĂ DE GRAFICĂ ORGANIZATĂ DE prof. SILVIA DONCA, COLEGIUL NAȚIONAL „VASILE LUCACIU”

SECȚIUNEA TRAGEDIA ÎNCHISORILOR COMUNISTE

1. BABICI Florina, clasa a IX-a E
2. BABICI Oana, clasa a IX-a E
3. BĂRBOS Diana, clasa a X-a E
4. BÎRLE Blasiana, clasa a IX-a A
5. BÎRLE Ionuț, clasa a IX-a G
6. BLIDAR Alexandra, clasa a IX-a D
7. BONTE Eduard, clasa a IX-a C
8. BOTA Maria, clasa a IX-a F
9. BRAN Diana, clasa a IX-a C
10. BRĂDUȚ Timeea, clasa a VII-a, profesor coordonator GUȘAT Ancuța
11. BRÂNDUȘE Dezire, clasa a IX-a F
12. BUIE Mihai, clasa a X-a C
13. BURZO Giulia Alexandra, clasa a IX-a G
14. BUTEAN Eduard, clasa a IX-a C
15. BUZGO Bianca, clasa a IX-a F
16. CADAR Alesia, clasa a VII-a, profesor coordonator GUȘAT Ancuța
17. CIOLTE Irina, clasa a X-a A
18. CÎMPEAN Ana-Maria, clasa a IX-a B
19. CÎMPIAN Ioana, clasa a IX-a G
20. COROIAN Florina, clasa a IX-a C
21. COSTIN Oana, clasa a IX-a B
22. CSULA Beatrice, clasa a IX-a C
23. DAN Raluca, clasa a IX-a D
24. DANCIU Renata, profesor coordonator – GUȘAT Ancuța
25. DOLHA Ioana, clasa a IX-a E
26. DRĂGAN Vanessa, clasa a X-a F
27. DULF Horațiu, clasa a IX-a D
28. FĂT Laura, clasa a IX-a D
29. GÂRDELEAN Stefania
30. GHIAPIAS Patricia, clasa a X-a E
31. GHIȘA Ionela, clasa a X-a E
32. HERȚEG Ioana, clasa a IX-a A
33. IȘTVAN Bianca, clasa a X-a E
34. IURA Ștefan, clasa a IX-a C
35. KURAK Daniela, clasa a X-a E
36. LAZEA Alex, clasa a X-a C
37. LEORDEAN Maria, clasa a X-a E
38. MARAN Cristian, clasa a X-a E
39. MARCHIȘ Alexandra, clasa a X-a E
40. MATEAȘ Cătălina-Iulia, clasa a IX-a D
41. MATEI Cătălin, clasa a X-a C
42. MĂLĂNCUȘ Cami, clasa a X-a E
43. MEREUȚ Andrei, clasa a IX-a G
44. MEREUȚI Cristina, clasa a IX-a C
45. MERVIAN Krisztina, clasa a IX-a C
46. MESAROȘ Mădălina, clasa a X-a E
47. MICLEA Simina Mihaela, clasa a IX-a D
48. MIHALI Mărioara, clasa a X-a E
49. MIRIȘAN Amalia, clasa a X-a C
50. OANEA Ioan, clasa a X-a C
51. ORZA Georgiana, clasa a IX-a A
52. PETRAȘ Lorena, clasa a VI-a, profesor coordonator – GUȘAT Ancuța
53. POCLITAR Andrei, clasa a X-a E
54. POP Andra, clasa a IX-a D
55. POP Larisa, clasa a X-a C
56. POP Maria, clasa a X-a C
57. POP Natalia, clasa a VII-a, profesor coordonator – GUȘAT Ancuța
58. POP Nicola, clasa a IX-a G
59. POPA Andreea, clasa a IX-a G
60. PUȘCAȘ Patricia, clasa a IX-a B
61. RAD Carla, clasa a IX-a C
62. ROGOJAN Olivia, clasa a IX-a F
63. ROMAN Oana, profesor coordonator – GUȘAT Ancuța
64. SAS Melisa, clasa a IX-a G
65. SĂSĂRAN Cosmina, clasa a IX-a C
66. SĂSĂRAN Dania, clasa a IX-a A
67. SCHIAU Alex, clasa a IX-a C
68. SHIRAZI Saran, clasa a IX-a G
69. STAN Andreea, clasa a X-a A
70. STANCIU Sonia, clasa a IX-a F
71. SZOKOCS Andreea, clasa a X-a C
72. TĂMAȘ Codruța, clasa a IX-a B
73. TEȘILEANU Alexandra, clasa a IX-a A
74. TIMIȘ Iustina, clasa a IX-a E
75. TOHĂTAN Antonia, clasa a IX-a E
76. TOMA Daniel, clasa a IX-a D
77. TULBURE Claudiu, clasa a IX-a C
78. ȚIȚOC Rareș, clasa a IX-a B
79. VĂDUVA Denisa, clasa a X-a C
80. VINȚ Anca, clasa a IX-a D
81. VLAD Anamaria, clasa a X-a F
82. ZOLOTAR Claudiu, profesor coordonator – GUȘAT Ancuța

SECŢIUNEA CENTENARUL MARII UNIRI

1. ARDUSĂDAN Darius, clasa a VII-a A
2. BABICIU Paul Marian, clasa a IX-a C
3. BANC Luca, grupa mijlocie, Grădinița cu program prelungit nr. 27, Baia Mare, profesor coordonator POP Irina
4. BĂBUȚ Cristina, clasa a IX-a E
5. BĂRBOS Diana, clasa a X-a E
6. BOTA Maria, clasa a IX-a F
7. BOZGA Iulia, clasa a X-a G
8. BREHA Paula Maria, clasa a IX-a E
9. BUIE Mihai, clasa a X-a C
10. BURZO Giulia Alexandra, clasa a IX-a G
11. BUTEAN Eduard, clasa a IX-a G
12. CHIRA Cristina, clasa a IX-a E
13. CHIȘ Bogdan, clasa a X-a E
14. CONSTANTIN Ștefania, clasa a X-a G
15. CONȚIU Ricardo, clasa a IX-a D
16. CRIȘAN Călina, clasa a X-a G
17. DAN Raluca, clasa a IX-a D
18. DOLHA Ioana Emilia, clasa a IX-a E
19. DULF Horațiu, clasa a IX-a D
20. FĂT Laura Elena, clasa a IX-a D
21. GHIȘA Ionela, clasa a X-a E
22. GIUVAR Oana, clasa a X-a G
23. GRUMAZ Tudor, clasa a VII-a A
24. HORDO Andreea, clasa a X-a G
25. HORINCAR Ionuț, clasa a IX-a D
26. IOGIBEAN Petruța, clasa a IX-a D
27. IȘTVAN Bianca, clasa a IX-a E
28. JECAN Andrei, clasa a VII-a A
29. KISS Bernadett, clasa a IX-a C
30. LEORIDEAN Maria Georgiana, clasa a X-a E
31. MATEAȘ Cătălina, clasa a IX-a D
32. MATEI Daria, clasa a VII-a A
33. MATEI Mădălina, clasa a IX-a D
34. MĂLĂNCUȘ Cami, clasa a X-a E
35. MĂRAN Cristian, clasa a X-a E
36. MEREUȚI Cristina, clasa a IX-a G
37. MERVIAN Krisztina Karina, clasa a IX-a C
38. MESAROȘ Mădălina, clasa a X-a E
39. MICLEA Andra, clasa a IX-a H
40. MICLEA Simina Mihaela, clasa a IX-a D
41. MITRE David, clasa a IX-a C
42. OFRIM Alexia, clasa a IX-a H
43. ORZA Georgiana, clasa a IX-a G
44. PAUL Andrei, clasa a VII-a A
45. POP Alexandra, clasa a IX-a F
46. POP Andra clasa a IX-a D
47. POP Christoph, clasa a VII-a A
48. POP Larisa, clasa a IX-a F
49. ROGOJAN Roxana, clasa a X-a E
50. ROMOCEA Izabela, clasa a IX-a F
51. SALACI Alexandra, clasa a X-a G
52. SĂSĂRAN Cosmina clasa a X-a C
53. SFÂRCUȘ Tudor, clasa a VII-a A
54. SÎRB Daiana, clasa a VII-a A
55. SOMEȘAN Cosmina, clasa a IX-a D
56. TARDI Raul, clasa a IX-a A
57. TĂMAȘ Claudia, clasa a IX-a D
58. TĂMAȘ Claudia, clasa a IX-a D
59. TIBIL Andreea, clasa a VII-a A
60. TIBIL Oana, clasa a VII-a A
61. TOMOIOAGĂ Ioana Gabriela, clasa a IX-a E
62. TREITLI Carina, clasa a IX-a D
63. TUNYAGI Kekin, clasa a VII-a A
64. TURDA Robert, clasa a X-a E
65. ȚÎNȚAȘ Gabriel, clasa a IX-a D
66. ȚURA Adriana Romana, clasa a X-a E
67. VIMAN Ionuț, clasa a IX-a D
68. VINȚ Anca-Daniela, clasa a IX-a D

SPONSORI

• Consiliul Județean Maramureș
• Asociația de părinți a Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare
• Ferma Zootehnică; S.C. Mesaj Prod. SRL, Tășnad; S.C. Don Pio SRL
• Ancuța Coza, Claudia Bilașco, Elena Cărăușan, Paula Fărcaș, Florentina Ghita, Delia Muntean, Manuela Pintea, Alina Dorle

Mulțumim scriitorilor, profesorilor, instituțiilor și editurilor care ne-au oferit cărți: George ACHIM, Mihaela ALBU, Lászlo ALEXANDRU, Dan ANGHELESCU, Cornelia BĂLAN POP, Flori BĂLĂNESCU, Alexa Gavril BÂLE, Gheorghe Mihai BÂRLEA, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Terezia BOLCHIȘ-TĂTARU, Ioan BOTIȘ, Radu BOTIȘ, Rodica BRAD-PĂUNA, Florica BUD, Nicolae BUD, Alexandru BUICAN, Elena CĂRĂUȘAN, Monica D. CÂNDEA, Doina CETEA, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, Alexandru CISTELECAN, Constantin CIUCĂ, Marius-Ciprian CUCUIAT, Carmen DĂRĂBUȘ, Rodica DRAGOMIR, Editura Actaeon Books Baia Mare, Editura Ratio et Revelatio Oradea, Săluc HORVAT, Ioan HĂDĂRIG, Marian HORVAT, Marian ILEA, Ramona JITARU, Marina LAPOȘI, Viorella MANOLACHE, Muzeul de Istorie şi Arheologie Maramureș, Ioan NISTOR, Irina PETRAȘ, Emilia Coralia POP, Revista „Nord Literar”, Daniela SITAR-TĂUT, Lucia STOIAN, Lorena STUPARU, Ioana Ileana ȘTEȚCO, George TEI, Magda URSACHE, Radu ȚUCULESCU

Continue reading „Daniela SITAR-TĂUT: Colocviile Internaționale Interdisciplinare „Nicolae Steinhardt” – Memorialistica Marii Uniri, ediţia a III-a”

Isabela VASILIU-SCRABA, SUSPENDAT ÎN NEANT

Micșorat-Eliade-gonflat-SecuCuli

Isabela Vasiliu-Scraba, Suspendat în neantul unei noi „forme de remarcare” (Radu Boroianu, 2015)

„Având presimtirea dezastrelor teritoriale din vara acestui an [1940] apocaliptic (1) m’am încumetat să afirm că noi, Românii, vom avea un viitor de natură spirituală cum n’am avut niciodată”. Spusa lui Blaga, -desprinsă din Prelegerea inaugurală pe care a ţinut-o la Sibiu în anul universitar 1940-1941 (la Universitatea din Cluj mutată la Sibiu la vremea când administrația ungurească masacra (2) românii din jumătatea de Ardeal primită de la Hitler -, s-a adeverit întocmai. E suficient să ne gândim la creatorii interziși în țară și la românitatea de după Cortina de fier, cu prestigioasele ei contribuții la cultura universală, la acele nume despre care decenii întregi românii din ţara subjugată de sovietici n-au avut voie să vorbească: Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă, Vintilă Horia, Nicolae Herescu, Emil Cioran, Horia Stamatu, G. Uscătescu, Al. Ciorănescu, G. Ciorănescu, C-tin Amăriutei, Al. Busuioceanu, St. Lupascu, Th. Cazaban, Bazil Munteanu, Eugen Lozovan, Dimitrie Găzdaru, Sever Pop, Alexandru Randa, D. Ghermani, Grigore Nandris, E. Turdeanu, Petru Iroaie, Scarlat Lambrino, Zevedei Barbu, Stan M. Popescu, G. Racoveanu, Octavian Vuia, St. Teodorescu, Vasile Posteucă, Giorgio Caragaţă, Teodor Oncilescu, Eugen Coseriu, Ion Gutia, Mircea Popescu, Petre Ciureanu, Ghe. Bumbesti, Victor Buescu și mulți, multi alții.

Dincoace de Cortina de fier, cultura românească, prin reprezentanții ei rămași în ţara ciuntită, trebuia lichidată după gratii: dr.Vasile Voiculescu, Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Dimitrie Cuclin, Mihail Rădulescu, Barbu Slătineanu, Emanoil Ciomac, Ion Caraion, Ovidiu Cotruș, N. Balotă, I. D. Sîrbu, Ovidiu Papadima, Vladimir Străinu, Dumitru Murărașu, Horia Stanca, Edgar Papu, Alexandru Marcu, acad. Nichifor Crainic, Părintele Arsenie Boca, dr. Benedict Ghiuș, C-tin Tomescu, profesor de istoria bisericii românești la Facultatea de Teologie din Chișinău, Constantin Noica, Anton Dumitriu, N. Steinhardt, Dinu Pillat, Radu Gyr, Păstorel, Al. Paleologu, Teofil Sauciuc-Săveanu, profesor de istorie la Universitatea din Cernăuți, decan al Facultății de Litere și Filozofie din Bucuresti, acad. Florian Stefănescu-Goangă, acad. I. Lupaș, acad. Al. Lapedatu cu fiul său Ion Lapedatu, director al Băncii Naționale, Mihail Manoilescu, guvernator al Băncii Naționale, acad. Silviu Dragomir, acad. Ioan Nistor, Marioara Golescu, acad. Stefan Meteș, acad. R. Rossetti, acad. C-tin C. Giurescu, arestat pe 5/6 mai 1950 în grupul istoricilor închiși la Sighet, acad. George Fotino, acad. Dumitru Caracostea, acad. Mircea Florian, acad. Ion Petrovici, Petre Țuțea, acad. Gheorghe Brătianu, etc.

Marea creație româneacă din perioada interbelică a fost ani de-a rândul interzisă, pusă pe foc, mutilată în imense depozite de cărți necatalogate, improprii pentru conservarea cărților, sau trecută la fonduri secrete (vezi Paul Caravia, Scrieri cenzurate. România 1945-1989, București, 2001). Abia din 1964, după două decenii de „ură manifestă contra tot ce era valoare în cultura noastră a început să ni se restituie cu lingurița ceea ce ni s-a smuls în mod brutal” (Marin Nițescu, Sub zodia proletcultismului, București, 1995, p.378). In locul valorilor validate de timp (precum Nicolae Drăganu, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și onomasticii, 1933, 700p., premiată de Academia Română înainte de desființarea ei) , mercenarii ocupantului sovietic au instituit dominaţia non-valorii și selecţia inversă, adică promovarea unor lucrări de valoare incertă care să le înlocuiască pe cele autentic valoroase. Dar prima grijă a culturnicilor de după 1945 a fost să dea la topit volumul al V-lea dedicat culturii românești din Enciclopedia României, enciclopedie rămasă in patru volume al căror loc va fi (vreme de 45 de ani) numai la Fondurile secrete ale Bibliotecii Academiei R.S.R. condusă de G. Strempel și înainte și după 1990. Acel Ștrempel care dinainte de 1989 a avut grijă să facă „nevăzute” fișele „Tezaurului Limbii Române” la care G.D. Scraba trudise 17 ani, lucrare donată de văduva scriitorului și până prin 1985 încă semnalată în fișierul Sălii de Manuscrise.

Echivalând comunismul cu Vadim Tudor și cu spectacolele Cenaclului Flacăra, impușcarea lui Ceaușescu a devenit bună ocazie de remanifestare a „urii proletcultiste” din primii douăzeci de ani față de „tot ce e național, începând cu însăși istoria națională. În locul scrierilor marilor istorici din perioada interbelică, opere „interzise ca fiind reacționare” (vezi Marin Nițescu, Sub zodia proletcultismului, București, 1995, p. 126) universitarii de azi impun studenților citirea „anilor treizeci” tricotați de Z. Ornea, adică o „istorie falsificată, deformată și insultătoare” (M. Nițescu, op. cit.). In Revista „22” a „contraculturii românești” (cf. Serban C. Andronescu, A fost Culianu „discipolul” lui Eliade?) fostul comunist Lucian Boia (mediatizat cu insistență în Wikipedia confiscată de o mafie care pozează coperțile cărților sale destinate unui public lipsit de discernământ) își legitima activitatea de falsificare a istoriei Românilor printr-o ciudată argumentație: „istoria care a fost este una, și istoria pe care o facem noi, sigur, pornind de la istoria care a fost, dar privind-o din perspectiva noastră, este alta” (vezi. Lucian Boia, în Revista „22”, Anul XII, Nr. 593, 10-16 iulie 2001).

Mircea Eliade observase că perioada de ocupație comunistă a României coincide cu „vremea sterilizării spirituale prin distrugerea sistematică a elitelor și ruperea legăturilor organice cu tradițiile autentic naționale”. Satrapii culturii, „improvizați în diriguitorii ei” (p.375) – cum scria M. Nițescu despre stalinistul Leonte Răutu, –tatăl directoarei Colegiului Noua Europă (New Europe College „omologat” de Ministerul Educației când Andrei Pleșu era ministru de externe) -, n-au ostenit nici după abolirea comunismului să pună la zid valorile autentice, fapt demonstrat, fără putință de tăgadă, chiar prin perseverenţa minimalizării lui Mircea Eliade cu fiecare nouă ocazie de așa-zisă „promovare” a „talentului și inventivității unora ce nu au fost înțeleși în epocă, fie au fost alungați (din țară sau din memoria colectivă) pe nedrept” (cf. Radu Boroianu, n. 1942, în „Cuvânt înainte”, la albumul Mari români de pretutindeni/ Outstanding Romanian Far and Wild, Ed. Alexis, București, 2015). In 1990 R. Boroianu a devenit ministru adjunct al lui Pleșu, consemnează Vintilă Horia în „haznaua sfârșitului de ciclu”, adăugând că îl cunoaște pe Boroianu „de ani de zile” de când acesta circula dincolo de Cortina de fier și putea vorbi cu Vintilă Horia „fără ascunzișuri despre cele din Țară” (V. Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu, București, 2017, p. 617). Din aprile 2015 Radu Boroianu a fost numit președinte al Institutului Cultural Român ce-i are ca vicepreședinți pe Nagy Mihaly Zoltan si L. S. Jicman. Ecoul discuțiilor cu Vintilă Horia se regăsește în prezentarea binevoitoare a laureatului Premiului Goncourt în albumul bilingv : Mari români de pretutindeni/ Outstanding Romanian Far and Wild .

Tendinţa oficială post-comunistă de a-l coborî pe Mircea Eliade înălţându-l în locul acestuia pe Culianu (care se pare că trimitea Securității note despre Eliade, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul XI, nr.1 (110) ianuarie 2017, p.17 ; https://www.cadranpolitic.ro/eliade-si-unul-dintre-turnatorii-sai-anonimizati/ ) s-a conturat de îndată ce „oficialul” Andrei Pleșu a decretat la Televiziunea Română pe 5 octombrie 1991 că Ioan P. Culianu ar fi fost „mai bun decât Mircea Eliade”. Dar chiar și oficialii regimului comunist trecuseră cu vederea „fuga” italienistului I.P. Culianu (care a fost doisprezece ani asistent de română la Groningen și un an profesor de italiană în SUA fiind asasinat înainte de a fi angajat ca profesor asociat la Chicago, la Divinity School) în condițiile în care scrierile celor rămași fără de voie în occident erau scoase din circuitul public și trecute la fondurile secrete ale bibliotecilor publice. „Fugitului” Culianu i s-au recenzat în țara comunistă lucrările susținute în Franța pentru acea carieră universitară în domeniul istoriei religiilor de care nu avea să aibe parte (vezi recenzia lui Adrian Marino tradusă în engleză pentru rev. „Ethnologica”). O conversație dintre Culianu și Andrei Oișteanu (nepotul lui Leonte Răutu) înregistrată în 1984 în Olanda a apărut în „Revista de istorie și teorie literară” în anul 1985. Tot revista Institutului de Istorie si Teorie Literară „George Călinescu” îi publica în 1986 asistentului la catedra de romanistică a lui Noomen un articol comentat doi ani mai târziu de Sorin Antohi într-o revistă clujană.

Părerea lui Pleșu despre prietenul său Culianu a fost mediatizată ulterior si prin Suplimentul Litere, Arte si Idei al ziarului „Cotidianul” (vezi L.A.I., Anul II, No. 19/52 din 18 mai 1992, p.8) devenind apoi un fel de „literă de lege” în mediile universitare de nivel din ce în ce mai scăzut, decanul Universității „A.I. Cuza” de la Iași ajungând să inventeze și o „paradigmă Eliade-Culianu de interpretare a mitului” (N. Gavriluță) fără a-și bate capul să explice ce înțelege el printr-o atare struțo-cămilă inexistentă.

Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA, SUSPENDAT ÎN NEANT”

Ion BRAD: O scriitoare-savant basarabeană

Am avut acest sentiment şi această convingere după lectura volumului Universul umanităţii – Evoluţie şi involuţie al doamnei GALINA MARTEA – Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2017.

Talentata scriitoare şi generoasa editoare Rodica Elena Lupu îi face această prezentare:

O carte şi o lectură ca puţine altele!

Născută în Basarabia, de origine română, distinsa scriitoare (poetă, prozatoare, publicistă) Galina MARTEA este autoare de: monografii ştiinţifice; cărţi de poezii / proză; peste 250 de articole / articole ştiinţifice în economie, învăţământ, sociologie, filosofie, literatură; dialoguri, comentarii, interviuri, critici / analize literare. Este prezentă în: antologii literare (poezie / proză); antologii pedagogice (Pedagogi români notorii din Basarabia interbelică şi postbelică); enciclopedii (Localităţile Republicii Moldova). Participă la conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale, scrie în revistele din R. Moldova, România, Diasporă. Este Laureat al Premiilor pentru poezie, publicistică, volume publicate, presa scrisă.

Ar fi necinstit să nu recunosc, fără pretenţia de a fi un critic al altora, că scriitoarea Galina MARTEA are o vocaţie particulară, aceea a lucrului bine făcut, calitatea pe care mulţi din cei pe care îi cunosc o evidenţiază doar la modul declarativ sau intenţional. Doamna Galina MARTEA, însă, o aplică sistematic, inclusiv aşteptărilor ei de la oameni. Argumentele se găsesc în toată viaţa, expusă sau neexpusă în acest volum. Inteligenţă, putere, iubire, intuiţie, imaginaţie, observaţie – iată prozatorul şi poetul, minunata scriitoare.

Scrisul îţi cere, pe lângă darul înnăscut, multă trudă, puţină îndrăzneală, enormă exigenţă şi nu de puţine ori înţelepciunea de a suporta dureroasele înfrângeri, de a înghiţi amarul propriei neputinţe de a depăşi limitele unor bariere nevăzute. Dar zidirea nu se înalţă fără jertfă.

Această carte a presupus îmbinarea armonioasă a pasiunii savantului cu răbdarea şi migala benedictină  a documentaristului, cu genele încărcate de praful arhivelor. O muncă îmensă, dusă până la capăt, în stilul lăudat cândva de Lucian Blaga.

O carte monumentală, pe  care o merită atât memoria umanităţii cât şi devotamentul admirabil al acestui savant, pedagog, economist, lector universitar cu titlul ştiinţific de „Doctor în ştiinţe economice” şi titlul onorific de „Academician de onoare al învăţământului universitar”, înzestrat, neobosit, plin de toate harurile. Cu  stimă, cu aleasă preţuire şi felicitări!

Aşadar, mulţumiri, stimată doamnă academician Galina MARTEA, pentru noua şi aleasa carte pe care ne-aţi dăruit-o. N-aş putea spune, în încheiere, decât ce-am mai spus altădată:

„Dea, Sfântul, să editez, să primesc, să citesc şi să recomand altora, spre lectură, asemenea cărţi!”

Înainte de-a parcurge textele celor 350 de pagini ale cărţii, reproduc mai jos titlurile cuprinse în Sumar:

Creaţia umană – conţinut spiritual în existenţa valorilor; Fiinţa umană şi sistemul de valori; Intelectul uman – între natură şi evoluţie; Mihai Eminescu – identitate literară universală cu rădăcini spirituale româneşti; Dreptul la identitatea personală corelată cu identitatea socială; Conştiinţa naţională – substanţă prioritară în existenţa unui popor; Instruirea şi educaţia – proces evolutiv în formarea omului şi a mediului social; Creaţia literară prin figura geometrică a universului; Formula existenţei umane între materialism şi spiritualitate; Dezvoltarea umană şi socială a Basarabiei în mileniul trei – realitate şi constatări; Aroganţa – fenomen distrugător în evoluţia unei societăţi; Personalitatea individului şi a sistemului de instruire în societate; Dezvoltarea socială şi calitatea învăţământului prin interacţiunea identităţii; Pedagogia, ştiinţă în reglarea proceselor de formare a omului; Accentul managerial în evoluţia instituţiei de învăţământ; Sistemul de instruire – coloana vertebrală a societăţii; Managerul şcolar – pondere în dezvoltarea societăţii moderne; Motivaţia – stimulent educativ pentru fiinţa umană; Şcoala – rol formator, dar, mai ales, generator de personalităţi; Demagogia – procedeu real în subjugarea unui popor; Basarabia – paradigmă a suferinţei şi nelegiuirilor sociale; Comportamentul schimbător al omului pentru funcţia în stat; Intelectualitatea basarabeană – victimă a regimului social; Basarabia între criză, putere şi mentalitate; Unitatea naţională – substanţă în salvarea societăţii basarabene; Învăţământul basarabean captiv sărăciei şi degradării sociale; Basarabia – între lumina răsăritului şi asfinţitului. Existenţă prin laboratorul întunericului; Imaginea reală a Basarabiei prin definiţia dezastrului; Basarabia şi destinul ei istoric. Anii de independenţă 1991 – prezent – provocări şi incertitudini; Basarabia – societatea celor oropsiţi; Corupţia – involuţie, incultură; Dornici de putere! Alegeri prezidenţiale în Basarabia!; O naţiune în două state separate; Identitatea naţională a Basarabiei în condiţii de criză; Mortalitatea prematură / forţată – pericol real în viaţa poporului basarabean; Listele electorale pentru prezidenţiale în Basarabia, arhipline de persoane decedate; Basarabia – destin sub crucea infernului!; Îndemnul unirii!; Realitatea basarabeană prin definiţia dezastrului; Jurnalismul promovat de UZPR; Academia Româno-Americană de Ştiinţe şi Arte în pragul celui de-al 40-lea Congres.” Le-am transcris pe toate pentru a se vedea că doamna Galina Martea, deşi  trăieşte în Olanda, se prezintă prin substanţa cărţii ca un veritabil medic diagnostician, dar şi curativ, al bolilor din Basarabia şi nu numai.

Despre personalitatea şi prestigiul doamnei Galina Martea s-au pronunţat mai multe nume din lumea ştiinţifică şi literară basarabeană, printre care şi marele poet, eseist şi militant patriot Nicolae Dabija, care a scris printre altele:

„…Condeiul inteligent al Galinei Martea oscilează între eseu şi vers, între articol de analiză şi poem de dimensiune… Pentru ea, Basarabia e mai mult decât o ţară, e o metaforă… Ea vorbeşte simplu, ca un profesor ieşit în faţa clasei, care doreşte să se facă înţeles de auditoriu. Mesajul ei e unul ce impresionează prin sinceritatea rostirii, ea îi convinge pe alţii prin convingerea proprie, dar şi prin vigoarea limbajului…”

Iar autoarea mărturiseşte în Notă asupra ediţiei că:

Universul umanităţiievoluţie şi involuţie este o lucrare literară ce cuprinde articole de publicistică, eseuri, eseuri jurnalistice. În linii generale, lucrarea în cauză este consacrată fiinţei umane care de-a lungul timpului / vieţii este condiţionată să parcurgă diverse etape de dezvoltare şi existenţă, în consecinţă, totul fiind raportat şi corelat la condiţiile de dezvoltare ale propriului mediu social. Totalitatea acţiunilor descrise sunt centrate pe activitatea, existenţa, supravieţuirea omului în societate, în cele din urmă, pe fenomene ce produc evoluţia şi involuţia factorului uman în epoca modernă.

Având ca model societatea prin care există omul, conţinutul lucrărilor abordează realităţi vitale şi anume: „legătura organică şi comunicarea reciprocă dintre individ şi comunitatea acestuia, unde în procesul de existenţă, vrând-nevrând, devin parteneri în dezvoltarea materială şi spirituală cât şi în nedezvoltare. În aşa mod, individul şi societatea acestuia produc efecte atât pozitive, cât şi negative în viaţa de zi cu zi. Astfel, termenii precum „evoluţie şi involuţie” sunt utilizaţi pentru a relata o realitate vie din existenţa umană. S-ar părea că este ceva anormal să te referi la epoca modernă, dar, în acelaşi timp, vorbind despre procese regresive ale factorului uman. Este trist acest lucru, însă, epoca contemporană, la ziua de azi, este arhiplină de neajunsuri sociale, acestea, în mod special, fiind provocate de omul  puterii ce administrează o ţară, o societate, respectiv, tot omul puterii provocând denaturarea proceselor civilizate în dezvoltarea umană şi socială. În aşa mod, în unele părţi ale lumii, omul din epoca contemporană devine victima proceselor evolutive, în rezultat, întreaga societate a acestuia atingând o stare de degradare morală, materială, spirituală, sau mai bine zis „intrând în procesul de regresiune socială”. Cu mare regret, o asemenea parte a lumii este societatea basarabeană care actualmente se confruntă cu mari probleme identitare şi cu modelul primitiv al administrării statale. Primitivismul instaurat in cadrul ţării, cu caracter necivilizat, plasează individul şi comunitatea pe treapta de jos a dezvoltării umane şi sociale. Iar filosofia de existenţă a omului într-o asemenea societate reflectă pe viu realitatea destul de crudă care este contradictorie lumii civilizate.”.

Voi extrage din când în când unele citate din anumite capitole. Primul ar fi acesta din „Creaţia umană – conţinut spiritual în existenţa valorilor”:

„Prin relaţiile de reciprocitate dintre oameni şi fenomene anume cartea / lectura este acel fenomen intermediar şi acea substanţă care provoacă discuţii, schimb de păreri, contraziceri. Respectiv, cartea–creaţia stimulează acţiuni cu caracter cultural şi activităţi ce dezvoltă şi pun în mişcare procesul evolutiv al dezvoltării  umane. Activităţile culturale, având în centrul atenţiei cartea-lectura, sunt conţinuturi spirituale ce condiţionează existenţa umană pentru obţinerea valorilor desăvârşite.”

Al doilea, din capitolul „Mihai Eminescu – identitate literară universală cu rădăcini spirituale româneşti”:

„Luând în consideraţie cuvintele lui Tudor Arghezi „Fiind foarte român, Eminescu este universal”, aş spune: „Universalitatea eminesciană şi universalitatea operei lui Mihai Eminescu sunt o realitate vie, plină de valori, ce au la bază spiritul românesc original”. Universalitatea eminesciană, cu rădăcini spirituale româneşti, este lumea cuprinsului prin care poetul a reuşit să descrie cu multă pasiune şi inteligenţă procesele afective, intelectuale, morale şi voliţionale ale omului. Respectiv, prin procesele trăirilor spirituale, Eminescu reuşeşte să atingă realitatea ce desemnează tot ceea ce există efectiv în existenţa fiinţei umane, aceasta, la rândul ei, fiind prezentă prin etapele filosofice ale dezvoltării. Eminescu, spirit din spiritul românesc, prin inteligenţa şi ideile sale originale a promovat foarte intens cultura neamului românesc, astfel devenind parte componentă a culturii universale. Deci, opera eminesciană corelată prin cultura universală şi vice-versa formează un întreg autentic care poate fi definit ca o identitate universală. În consecinţă, putem confirma încă o dată, de mii şi sute de mii de ori, că Eminescu este identitatea literară universală, având la bază opera eminesciană universală, iar identitatea română este inima prin care bate spiritul românesc al unui poet de mare valoare universală. În acest context, marele scriitor român Vladimir Streinu, critic şi istoric literar, menţiona că opera lui Eminescu este „actul de identitate universală al neamului nostru”. Cred, acestea sunt cuvinte extrem de preţioase la adresa neamului român!

Prin personalitatea omului / poetului / scriitorului /  jurnalistului Mihai Eminescu s-a întemeiat un model real de creaţie literară – în mod aparte, poezia originală – care a îmbogăţit literatura română şi cea universală la cele mai înalte valori. Valori care vor fi mereu autentice atât pentru poezia şi literatura clasică, cât şi pentru poezia şi literatura contemporană. Astfel, personalitatea poetului Mihai Eminescu face parte din personalitatea omului Mihai Eminescu, ca identitate individuală şi socială. Deci, omul-poetul Eminescu este aceeaşi identitate şi personalitate. Totul se corelează prin definiţia personalităţii şi a identităţii, ca formă şi valoare în existenţa umană. De aceea, este firesc să corelăm personalitatea Eminescu cu identitatea scriitorului / poetului Eminescu.

Continue reading „Ion BRAD: O scriitoare-savant basarabeană”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a VI-a)

„Toate revoluţiile sunt revoluţii teologice:

Criza generală în care se zbate lumea în acest moment se rezumă la o frază:

răzbunarea Talmudului asupra Evangheliei.”

                  (Pierre Joseph Proudhon)

 

   Istoria creştinismului ortodox universal adică cel Hristico-apostolic, nu cel papal circumscris doar lui Petru, papei şi influenţei iudaice covârşitoare, oglindeşte lumea de la un capăt la altul într-un prezent continuu, doar în comuniune cu Hristos.

   Hristos este Răsăritul Răsăritului şi Apoteoza Apusului. Deci, Împăratul cosmosului.

   Dar, Hristos a fost detronat de Apus, cum s-a întâmplat mai târziu cu Împăratul Constantin cel Mare, şi înlocuit cu papa, cu papismul după modelul rabinismului.

   Prin urmare Răsăritul şi-a pus temelia pe Transcendenţă, iar Apusul pe naturalism.

   „Hristos este un Om al Răsăritului în cea mai înaltă măsură, şi un Om al Apusului de cel mai înalt rang. El este un răsăritean mai presus de Răsărit şi un apusean mai presus de Apus. Întreg pământul este al Său şi toate marginile sale…” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Mai presus de RĂSĂRIT şi APUS, trad. din lb. sârbă de Gheorghiţă Ciocioi. Ed. Sofia, Bucureşti-2008, p. 10)

   În cadrul istoriei universale istoria Creştinismului ortodox are un rol aparte: de ecumenicitate socială şi de spiritualitate mistică în care i se reflectă chipul profund şi luminos, preocupat de împlinirea spirituală a omului recreat prin Jertfa lui Hristos.

   Tot în cadrul Creştinismului ortodox universal, ortodoxia dacoromână se reflectă în mod cu totul special, cel prin care ortodoxul dacoromân, naţionalistul creştin plămădit întru personalitatea lui Iisus se rezideşte lăuntric împlinindu-se şi definindu-se spiritual. Dacoromânul ortodox naţionalist pătrunde toate acţiunile şi încercările ivite şi abătute asupra sa cu preponderenţa luptătorului zelos, nu numai pentru a se achita virtuos, merituos, ci şi pentru a-şi proiecta lumea în viziunea sa lăuntrică.

   Naţionalistul creştin dacoromân adoptă nu doar o poziţie verticală, nu doar o ţinută de erou, ci şi o conştiinţă mistică ceea ce îl defineşte ca un aristocrat al demnităţii, ca erou-martir, ca mărturisitor al suferinţei şi al iubirii, dar şi jertfitor al Crucii şi al Învierii.

   Această luptă care îmbracă veşmântul eroic o aprinde cu zel mistic de rezistenţă religioasă, nu numai pentru a se împlini sufleteşte, ci şi pentru a crea acea comuniune frăţească, camaraderească cu ceillalţi confraţi-comuniunea Hristică.

   Paleta rezistenţei sale religioase este destul de bogată, destul de variată: rezistenţă fizică, rezistenţă morală, rezistenţă intelectuală, rezistenţă culturală, rezistenţă concentraţionistă, rezistenţă în marea închisoare a Republicii Penitenciare.

   Laboratorul ideologic care a preparat „metoda Makarenko”, după indicaţiile aleşilor spirituali ai Protocoalelor au substituit Lumina Hristică cu cel mai întunecat şi autentic ev totalitar-regimul comunist.

   Desconsiderând creştinismul ortodox, puterea dumnezeiască a suferinţei şi a jertfei, regimul ateu a încercat să suprime ordinea cosmică a istoriei, ordinea morală a omului, ordinea firească a vieţii, ordinea socială a comunităţii.

   Privilegiaţii lumii-Iluminaţii călăuziţi de rabinii lor talmudişti au suprimat Omul creştin renăscut hristic, Omul nou naţionalist-creştin educat mistic, cu „omul nou”, reeducat, robotizat pentru a fi înrolat în Regimentul politic sau în Legiunea ocultă, dispreţuind astfel orice persoană capabilă de instituirea ordinei, a ecumenismului social, a spiritului liturgic, a armoniei culturii, a comuniunii harice.

   Înlocuind Creştinismul Apostolic Ortodox al Evangheliei Iubirii, cel al dreptei credinţe, cu comunismul religiei atee, ideologii sionişti au declanşat prigoana împotriva rezistenţei religioase mai întâi printr-o reinterpretare a Creştinismului lui Hristos, apelând la răstălmăciri ideologice, pentru a-şi întări religia lor marxistă dezbrăcându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos de haina dumnezeirii Sale şi îmbrăcându-L în purpura primului comunist, iar ulterior înfăşurându-L în giulgiul papistaş.

   O dată cu declanşarea prigoanei atee s-a trecut la asediul marilor persecuţii iudaice, neluând în calcul participarea lui Dumnezeu în cadrul Rezistenţei Religioase.

   Astfel, creştinii au devenit naţionalişti, naţionaliştii au urcat în eroi, eroii au covârşit în martiri, iar ţărâna sacră purificată prin sânge s-a întrupat în cuvioşi şi sfinţi.

   Aşadar, naţionaliştii creştini ortodocşi au parcurs drumul eroic al rezistenţei spre calea mistică a mântuirii întru Dumnezeu-Omul-Hristos, dincolo de prigoana-persecuţie ideologică a religiei omului fără Dumnezeu, „care a fost ateismul comunist.” (Bertrand Vergely, Le silence de Dieu face aux malheurs du monde, Ed. Presses de la Renaissance, Paris-2006, p. 97)

Capitolul XXII: <<…Noi avem în mâini cea mai mare putere modernă, aurul: îl putem scoate în două zile din depozitele noastre, în ce cantitate ne va plăcea. Mai trebuie oare să dovedim că stăpânirea noastră e predestinată de Dumnezeu? Oare nu vom dovedi prin asemenea bogăţie că tot răul pe care am fost siliţi să-l facem în cursul atâtor veacuri, a contribuit în sfârşit la adevăratul bine, la punerea în ordine a tuturor lucrurilor?…>>

 

   Aurul lumii nu este metalul preţios atât de mult pripăşit prin voia lui Dumnezeu în toată Vatra Dacoromână din care de milenii l-au furat şi l-au cărat şi-l mai fură şi-l mai cară toţi vrăjmaşii noştri, de ieri, de azi, de mâine, de poimâine dacă mai rămâne…

   Aurul lumii nu este zăcământul atât de râvnit, atât de des căutat, atât de mistuitor, atât de ispititor, atât de declanşator de lupte şi de războaie, atât de prigonitor deci, ci Hristosul Este-Aurul lumii, Aurul Luminii, Aurul Vieţii, Aurul Învierii, Aurul Mântuirii, Aurul Eroilor şi Martirilor, Aurul Mărturisitorilor şi Sfinţilor, Aurul tuturor celor care Îl preţuiesc, care Îl cinstesc, care Îl adoră ca Dumnezeu şi Om.

   Iudaismul a păşit încet, sigur şi milenar spre marele mister al viitorului sionist.

   Tot răul milenar produs asupra lumii creştine l-a filtrat în binele propriu de cuceritor, astfel că aureola puterii iudaice s-a convertit în adorarea mistică sionistă.

   În acest scop crucea iudeilor a rămas Şarpele de Aramă al lui Moise, al Talmudului.

   Profeţii lor, nu sunt proorocii creştinilor, cum foarte eronat s-a crezut şi se mai crede, dar sigur sunt precursorii rabinilor talmudişti, astfel că Biblia lor este o interpretare exclusivă, ultranaţionalistă a voinţei lor, a fariseilor şi saducheilor atribuită poruncitor lui Yahveh-zeul creat pentru a-şi legitima supremaţia asupra lumii.

   În tâlcuirea Deutoronomului iudaic al lui Moise, găsim de fapt tălmăcirea talmudului rabinic de mai târziu, care se reflectă fidel în doctrina Protocoalelor, a Directivelor şi a mişcării ecumenice sioniste, pregătitoare a mondialismului evreiesc:

   „Nu vei trata nici un fel de alianţă cu popoarele din ţara în care vei intra.

   Nu te teme că celelalte naţiuni sunt mai numeroase ca tine, căci cel Etern, Dumnezeul tău, este şi puternic şi teribil şi le va spulbera dinaintea ta,-nu dintr-o dată, dar puţin câte puţin, până vor fi exterminate.

   Tu vei distruge toate popoarele pe care Dumnezeul tău cel Etern ţi le va da în mână.

   Cel Etern îţi va da în mâna ta pe Regii lor, de care nu se va mai vorbi pe pământ.” (Deutor., cartea a VII-a;  Alexandru Iarca, „Destinul şi istoria evreiască”, 1922, p. 43)

   „Talmudul” ni-l defineşte exact marele nostru savant Bogdan P. Haşdeu: „Talmudul se poate numi tot ce au lucrat până acum rabinii, în curs de optsprezece secole şi tot ce vor mai lucra de acum înainte în secolii nesfârşiţi.” (Cf. „Talmudul”, conferinţă ţinută în 1866 de B.P. Haşdeu, publicată la Biblioteca Universală, în 1916, p. 14)

   Faţă de multele lucrări, de vechimea lor şi de autoritatea investigării, documentele cercetate şi cunoscute mai cu seamă cele elaborate de cercetătorii evrei care au consimţit să le pună în lumina Adevărului absolut se cuvin fireştile întrebări esenţiale:

   -Când au greşit creştinii-apostolici?

   Atunci, când ierarhia lor creştină, adică în faza primară i-a trădat încuscrindu-se cu iudeii rabinici, cu iudaismul deci, cu francmasoneria, cu sionismul mondialist.

   Ambele entităţi iudaice şi creştine s-au înrolat sub flamura literei „T”: Tav care, în ebraică înseamnă devenire, asemănare şi Teos, simbolul lui Dumnezeu în greacă.

   Litera „T” mai semnifică pe de o parte Tora, Talmudul, Şarpele de aramă, învăţătura şi drumul sionismului spre Republica universală a iudeilor-sionişti, iar pe de alta Crucea biruitoare a creştinismului întru Înviere.

   Şarpele de aramă-Şarpele simbolic reprezintă poporul „ales”, predestinat să conducă cândva toate popoarele lumii.

   Creştinii au greşit din start mizând pe Toleranţa impusă de iudei, în timp ce aceştia foarte prevăzători au aruncat zarurile pe Talmud.

   Astfel, Ierarhia creştină în loc să urmeze Calea lui Hristos, purtând Crucea eliberării, a învierii, a luat drumul lui Moise, alături de Şarpele de aramă, adică drumul Talmudului, veninul ucigător spre pierzarea creştinilor.

   Este adevărat totuşi că poporul drept măritor creştin al Daciei Mari prin credinţă, prin răbdare, prin luptă, prin curaj, prin nădejde, prin suferinţă, prin jertfă, prin demnitate, prin omenie, prin dăruire, prin iubire alături de conducătorii voievodali şi vlădicii lor de sânge au urmat Calea-Adevărul-Viaţa întru Hristos.

   -Cât de mult au greşit creştinii ortodocşi?

   Atât de mult că, prigonitorii lor fariseii i-au învins cu uşurinţă, folosindu-se evident de aportul nesperat de mare pe care li l-au adus fidelii creştinii spre sinuciderea lor.

   Primele veacuri ale creştinismului au trecut prin iezerul de foc ale persecuţiilor romane aţâţate de iudei. De fapt persecuţiile împotriva creştinilor ortodocşi n-au încetat niciodată, însă în funcţie de tăria şi vigilenţa creştinilor, a conducătorilor lor politici şi spirituali, ele au fost când mai slabe, când mai aprige, dar continue.

   Secolul al XX-lea, prin „palmaresul” celor două războaie mondiale, provocate de Oculta iudeo-sionistă, s-a remarcat şi prin cele mai mari atrocităţii ale persecuţiilor.

   Persecutorii diabolici s-au trezit la un moment dat copleşiţi de spiritul persecutaţilor.

   Persecutorii atei-indivizii fără Dumnezeu au devenit însă la rândul lor în diabolica prigoană anticreştină, hărţuiţi de Oamenii lui Dumnezeu, prin rezistenţa lor fizică, morală, psihică, intelectuală, spirituală, religioasă, adică prin credinţă, răbdare, umor, mărturisire, iertare, jertfă, iubire.

   Fiecărui mod de rezistenţă i s-a aplicat acelaşi sistem de tortură, dar peste măsură: rezistenţei fizice, tortura fizică, rezistenţei morale, tortura morală şi aşa mai departe, astfel că la rându-le ideologii, anchetatorii, torţionarii păreau ei înşişi hărţuiţi de rezistenţa victimelor: „Fiindcă se instalaseră la conducerea poporului român în mod ilegitim, prin minciună, fraudă, teroare şi crimă, comuniştii, majoritatea străini de neamul nostru, se simţeau hărţuiţi din toate părţile.” (Daniel Mazilu în Prefaţa la Ernest Bernea, Criza Lumii Moderne. Ed. Predania, Bucureşti-2011, p. 9)

                                   Directiva nr. 22

   „… Avem în mâinile noastre cea mai mare putere din zilele noastre, adică aurul. Putem să luăm în două zile orice cantitate de aur dorim din seifurile noastre. Mai este oare nevoie să demonstrăm şi altfel că Dumnezeu ne-a hărăzit stăpânirea lumii? Oare nu am dovedit-o cu această bogăţie? Răul pe care am fost forţaţi să-l facem timp de atâtea secole nu ne-a slujit oare până la urmă pentru adevăratul nostru bine şi pentru a pune totul în bună rânduială?”

 

   Capitolul XXIII: <<…Ei trebuie să vadă în el întruparea puterii şi a tăriei. Domnitorul care va lua locul guvernelor de astăzi, care îşi târăsc viaţa în mijlocul societăţilor demoralizate de către noi, care au tăgăduit chiar puterea lui Dumnezeu, şi în sânul cărora se ridică din toate părţile focul anarhiei, acest domnitor va trebui înainte de toate să stingă această flacără mistuitoare…Acest ales al lui Dumnezeu e numit de sus, pentru a sfîrâma puterile nesăbuite, mişcate de instincte iar nu de raţiune, de bestialitate iar nu de umanitate. Aceste puteri triumfă astăzi, jefuiesc, săvârşesc tot felul de violenţe, sub pretextul libertăţii şi al unor drepturi. Ele au nimicit orice ordine în societate pentru a ridica pe aceste dărâmături tronul Regelui lui Israel; dar rolul lor va fi încheiat în momentul ridicării pe tron a regelui nostru.>>

 

   Având de partea ta toată puterea materială jecmănită de la ceilalţi care au intrat  în vârtejul hrăpăreţ al avarilor, o poţi numi oare stăpânire predestinată?

   Tot răul secular, milenar făcut tuturor, oare n-a plămădit binele răufăcătorilor?

   Toată dezordinea care a zdrobit ordinea veche şi care continuă prin violenţe şi mai acerbe şi mai totalitare, oare nu contribuie la stabilirea Noii Ordine?

   Asta nu înseamnă oare că în cele din urmă răufăcătorii lumii au ajuns binefăcători?

   Lumea creştină chinuită de metafizica spiritului, se va elibera ea oare de sub tutela progresului dialectic-materialist?

   Comunitatea cu vatra ei de foc-comuniunea, nu trebuie să devină vasală „EULUI”?

   Puterea iudeilor, a celor „aleşi”, va fi mare fiindcă având sprijin masonic din toate părţile: din stânga, din centru, din dreapta, mai ales de la creştini şi se va concentra într-o singură mână de fier. Sub un singur sceptru. Cu o singură cauză. Sub un singur destin-imperial, nu cu utopii, nu cu promisiuni electorale, nu cu baliverne-doctrinare, nu cu partide peste partide, nu cu putere peste opoziţie, nu cu demagogi peste demagogi, nu cu corupţi peste corupţi.

   Puterea lor va întroniza Ordinea lor.

   Unitatea perfectă de gândire: de idei, de doctrine, de protocoale, de directive, de vederi, de simţire, de mister, de răbdare şi de acţiune este de fapt marea lor forţă genetică milenară ce şi-a tras şi îşi trage seva din Talmudul Vechiul Testament.

   Animalul de povară trage carul mânat cu blândeţe. Dobitocul se mişcă doar atunci când simte biciul pe spate al unei mâini care nu glumeşte şi nu renunţă a-l plesni.

                                  Directiva nr. 23

   „…Ar trebui să vadă în ea (în persoana Regelui nostru) personificarea puterii şi a durităţii. Acest monarh va lua locul guvernelor existente azi, care conduc societăţi deznădăjduite datorită nouă evreilor care am tăgăduit până şi puterea lui Dumnezeu şi în sânul căreia se înalţă peste tot focul anarhiei…

Acest <<ales al lui Dumnezeu>> a fost chemat pe tron pentru a sfărâma forţele mânate de instinct şi nu de logică, de bestialitate şi nu de umanism; aceste forţe triumfă, jefuiesc şi se dedau la tot felul de constrângeri sub pretextul slujirii libertăţii şi adevărului. Ele au distrus orice fel de societate, pentru a ridica pe ruinele ei tronul Regelui lui Israel.”

   Capitolul XXIV: <<…Planurile de acţiune ale regelui, planurile sale imediate, nu vor fi cunoscute nici chiar de aceia care vor purta numele de prim-sfetnici ai tronului. Singur regele şi cei trei iniţiatori ai săi vor cunoaşte viitorul. În persoana regelui, stăpân pe sine însuşi şi pe omenire, mulţumită unei voinţe neclintite, toţi vor crede că văd destinul cu căile lui necunoscute. Nimeni nu va şti ce vrea să atingă regele prin poruncile sale, şi de aceea nimeni nu va îndrăzni să se pună de-a curmezişul drumului necunoscut.>> (Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Fragmente din Textul integral tradus de Ioan Moţa, după Roger Lambelin. Ed. Alma-Oradea-1997)

   Toate acţiunile întreprinzătoare ale sioniştilor stabilesc cele mai elaborate planuri ce emit mijloacele specifice asigurării sceptrului puterii dinastice a regelui lor.

   Cunoscând directivele care îndrumă universal evoluţia lumii, iudeii au aflat procesul de gândire al omenirii, direcţionându-l continuu în scopul preconizat de ei.

 „Noi am pus faţă în faţă calculele individuale şi naţionale ale creştinilor, urile religioase şi etnice pe care le-am ţinut aprinse de douăzeci de veacuri. De aceea nu va găsi nici un guvern ajutor nicăieri; fiecare va socoti că o înţelegere împotriva noastră e dăunătoare propriilor sale interese. Noi suntem atotputernici, de noi trebuie să se ţină socoteală. Puterile nu pot încheia nici cea mai neînsemnată înţelegere fără ca noi să nu luăm îndată parte la ea.

   Per me reges regnant-„prin mine domnesc regii… Toate rotiţele mecanismului guvernamental depind de un motor care e în mâinile noastre şi acest motor e aurul”.

   („Protocoalele Înţelepţilor Sionului”, Capitolul V, trad. în lb. franceză de Roger Lambelin; „Le regne d’Israel chez les Anglo-Saxons, ed. Bernard Grasset, Paris)

   Taina cea mare a lor, rămâne marea lor Taină. Aici şi acolo, atunci şi acum se prelucrează arta conducerii prin misterele iniţierii.

   În aceste mistere ale Tainei, iluminaţii şi viitorii iniţiaţi cercetează guvernarea politică seculară, experienţele acelor veacuri de înfruntări-confruntări, toate analizele şi observaţiile, aduse codurilor de legi politico-economice, toate referinţele emise asupra ştiinţelor sociale, natura şi spiritul acelor legi, corectarea, perfectarea şi aplicarea extraordinară a acelor legi-doctrine-principii-protocoale, care trebuie să le dea autoritatea supremă asupra tuturor statelor şi popoarelor lumii.

   Cernerea candidaţilor la conducere, la guvernare va fi deosebit de riguroasă.

   Atestatele le vor obţine de la rabinii care-i pregătesc, doar acei iniţiaţi siguri, hotărâţi, neînduplecaţi, înfocaţi, orgolioşi şi cruzi.

   Alesul, viitorul lor rege trebuie să posede o inteligenţă extraordinară, o corectitudine exemplară specifică planului ocult, încredinţat spre guvernarea mondială.

                                  Directiva nr. 24

„… Planurile de acţiune urgente, imediate ale regelui, din raţiuni de păstrarea unui secret absolut, vor rămâne necunoscute chiar acelora care vor avea titlu de <<consilieri ai Regelui>>. Doar regele şi cei trei secretari ai săi vor cunoaşte viitorul. În persoana Regelui stăpân pe sine şi, pe omenire, datorită voinţei sale de neclintit, toţi vor vedea încarnarea fatalităţii, cu drumurile ei necunoscute.

Nimeni nu va şti ce urmăreşte Regele. Din ordinul său şi din această cauză nimeni nu va avea curajul să se pună de-a curmezişul unui drum necunoscut.”

   (Traian Romanescu, Marea Conspiraţie Evreiască.Ed. Logos,1997, p. 23-68)

 

   Talmudul iudaic va învinge oare Crucea Evangheliei creştin ortodoxe?

   În prima fază a declanşării de către iudeii-sionişti a Apocalipsei, da!

   Antihristul proorocit de Sf. Ap. Ev. Ioan va avea o domnie scurtă, dar de infern.

   Apoi, Hristos prin Crucea Sa şi sângele curat al ultimelor jertfe creştine vor umple Potirul cuminecării restabilind de-apururi Biruinţa Învierii ortodocşilor mărturisitori.

   Până atunci cucerirea le aparţine sioniştilor, după cum afirmă un lider de-al lor:

   „Cucerirea noastră este de pe acum un fapt împlinit. Am explicat în: A nous la France! că nu voiam să scoatem francezii din Franţa, cum au spus-o cu îndrăzneală unii dintre ai noştri, exaltaţi de victorie (revoluţia francmasonică franceză).

   Noi nu vom suprima decât francezii rebeli dominaţiei noastre, adică un pumn de energumeni. Masa supusă şi muncitoare a indigenilor ne este necesară, cum erau necesari iloţii spartanilor în Laconia, precum induşii sunt necesari Englezilor în Hindustan.

   Înţelelegeţi ce vă aşteaptă, Domnilor indigeni!” (Isak Blumchen, „Le droit de la race superieure”, Cracovia-1914, p. 4)

 

   Ce soartă va avea poporul român de astăzi în ţara care nu mai este a lui se ştie !

   Rebelii vor avea soarta rebelilor! Din nefericire nu sunt prea mulţi, iar indigenii vor avea desigur soarta indigenilor,a turmei bezmetice fără Păstor căzută în prăpastie.

   Pare paradoxal, dar de la o vreme încoace, de vreo două secole, ierarhia bisericii ortodoxe române a contribuit enorm la dărâmarea propriului sens al creştinismului.   

   Astăzi, clerul ortodox român a atins culmea decăderii dogmatice, culmea ereziei: un dement de popă Alexandru Coman, parohul bisericii Petreşti-Alba a făcut din Biserica lui Hristos un Templu masonic al idolilor, evident cu binecuvântarea ierarhului său francmasonic şi cu încuviinţarea celorlaţi vlădici la fel de iluminaţi,  înghesuind deopotrivă poeţi creştini şi filosofi precreştini, mari voievozi şi mari francmasoni ai Ocultei mondiale: George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea şi Mihail Gorbaciov, toţi trei fiind mari iniţiaţi sionişti, ierarhi ortodocşi români, un ierarh al uniaţiei, cel mai mârşav act de trădare papal comis asupra poporului român din Ardeal la 1700 d.Hr., şi un pastor luteran, deocamdată… (Răsunetul.ro)

   Popa, că preot nu poate fi numit, Alexandru Coman este călăuzit de un alt dement, tot ortodox, diaconul rus Andrei Kuraev, care a inventat un manual numit Bazele culturii ortodoxe, manual ce a uzurpat locul religiei din şcoală. Manualul cu pricina nu are nimic de-a face nici cu cultura şi nici cu ortodoxia, ci doar cu bazele masonice. „Masonii, după savantul culturii filosofice universale, naţionalistul creştin Mircea Eliade, posedă o <<bizară schemă simplistă-adică semidoctă, pseudoraţională, lipsită de o reală pătrundere filosofică şi în acelaşi timp lipsită de intuiţia directă a faptelor, a realităţilor>>, rezolvînd totdeauna totul cu ea.

 

   Acest spirit, complet greşit al masoneriei, caracterizat ca fiind simplist, anti-istorie, grosolan, a avut un impact deosebit, răscolind întreaga mentalitate europeană, în clară contradicţie cu spiritul creştin, care admite că, prin faptul istoric al venirii Mîntuitorului pe pămînt, lumea s-a transformat.” ( Mircea Eliade, „Vremea”, 10 septembrie 1936)

   Dacă pereţii bisericii popii Coman mai are printre petele masonice şi câteva aure de sfinţi, Manualul lui Kuraev este curat murdar, adică şters de orice licărire divină. „După Kuraev, toate religiile sînt egale între ele şi fiecare este egală cu aşa-numita <<etică laică>>, adică cu ateismul.” (Savatie Baştovoi, Biserica şi şcoala în politica Rusiei de la Lenin la Kuraev. Ed. Catisma, Bucureşti-2010, p. 34)

   Etica, fie ea laică, mireană, metafizică, dialectică, formală deci, dacă este lipsită de miezul educaţiei creştine este pur şi simplu stearpă, dăunătoare, nimicitoare, după cum ne arată savantul nostru pedagog-filosof Ernest Bernea: „Dincolo de predarea unor cunoştiinţe necesare, educaţia trebuie să se ocupe cu deosebită atenţie de ceea ce numim: conştiinţă, atitudine, gust, caracter, stil de viaţă.

   Educaţia trebuie în primul rând să aibă în vedere omul viu şi omul întreg; aceasta înseamnă omul real, concret, nu omul idee sau cifră, mai înseamnă omul complex, nu unul parţial, redus; actul pedagogic trebuie purtat direct şi pe întreg cuprinsul condiţiei umane.

   În concluzie: nu educaţie dedicată exclusiv exerciţiului abstract al inteligenţii şi cu atât mai puţin al memoriei, ci o educaţie integrală a tuturor funcţiunilor sufleteşti, care să însemne promovarea tuturor virtuţiilor intelectuale şi morale.” (Ernest Bernea, Studii de Pedagogie. Editura Predania, Bucureşti)

   + Traian Romanescu-bibliografie selectivă:

   – dr. Luis Bielski, Sionism şi Comunism;

   – rabinul Tzvi-Hirsh-Kalischer, Derishat Tziyon;

   – Graetz, History of the Jews-Istoria evreilor;

   – Sallustre, Originile secrete ale bolşevismului;

   – Moise Hess, Roma şi Ierusalimul;

   – Theodor Herzl, Statul Evreu;

   – Maurice Pinay, Caracatiţa sugrumă popoarele creştine;

   – Cecil Roth, Historia de los Marranos-Istoria falşilor convertiţi. Ed. Israel Buenos Aires-1946;

   – Abram Leon Sachar, History of the Jews-Istoria evreilor, Ediciones Ercilla, Santiago de Chile-1945;

   – Arhiepiscopul de Port Louis, Mons. Leon Meurin, Filosofia de la Masoneria. Edit. Nos Madrid-1957;

   – J. Amador de los Rios, Cronica;

   – Barnaldez, Istoria Regilor Catolici;

   – Juan de Anchias, Cartea verde de Aragon;

   – Cardinalul Mendoza y Bobadilla, Pete ale nobilimii spaniole-secolul XVI;

   – Rufus Learsi, Historia del pueblo judio-Israel. O istorie a poporului evreu.  Ed. Israel Buenos Aires;

   – Joseph Kastein, History of the Jews-Istoria evreilor, New York-1936;  

   Enciclopedia Judaica Castellana.

 

      + Ioan Moţa, bibliografie selectivă:

  • Roger Lambelin; „Le regne d’Israel chez les Anglo-Saxons, ed. Bernard Grasset, Paris-1921;
  • „Neue Freie Presse”, 25 decembrie 1919;
  • Verax, „La Roumanie et les Juifs”;
  • Maurice Muret, „L’Esprit Juif, Paris-1901;
  • Isak Blumchen, „Le droit de la race superieure” Cracovie-1914;
  • Theodor Herzl, Yionische Schriften;
  • Ford, „Der Internationale Jude, trad. germană, Leipzig-1920;
  • Werner Sombart, „Die Zukunft der Juden”, Leipzig-1912;
  • Werner Sombart „Sozialismus und Soziale Bewergung”, Jena-1920;
  • Emile Cazanove, „La Revolution Antijuive de demain”-1904;
  • Theo-Doedalus, „L’Angleterre juive-Israel chez John Bull-1913:
  • Alexandru Iarca, „Destinul şi istoria evreiască”, Buzău-1922;
  • P. Haşdeu, Talmudul, ca profesiune de credinţă a poporului israelit-1866;
  • Ludendorff, „Kriegfuhrung und Politik”-1922;
  • C. Cuza, Evreii în război, Bucureşti-1923;
  • Nicolae Iorga, „Istoria Evreilor în ţările române”, comunicare la Academie-1913;
  • Paul Rosen, L’Ennemie Sociale, Histoire documentee des faits et gestes de la Franc-Masonnerie, de la 1717 a 1890, Paris-1890;
  • Urbain Gohier, La Terreur juive, Paris, 1909;
  • D.B. Vasiliu, Situaţia demografică a României, Cluj-1923;
  • Nicolae Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria. Ed. Babel/ Vicovia, Bacău-2010.

 

* Fond de carte, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti

–––––––––

Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU

3 iunie, 2018 

Mihai EMINESCU: „Hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi”

Însemnare pe fila unui Ceaslov din biblioteca Mănăstirii Neamț: „L-am spovedit astăzi pe domnul Mihai Eminescu. Era senin, am putut sta de vorbă cu el cam un ceas și apoi l-am împărtășit”.

„Betleemul” prunciei poetului nepereche, binecuvântatul ținut al Botoșanilor, și către viața acestui „geniu sorbit de Dumnezeu din popor cum soarbe soarele un nour din marea de amar”.

De-a lungul timpului s-au scris multe despre Eminescu. Nu știm dacă Eminescu va mai prezenta același interes pentru viitorime. Oare se va mai vărsa cerneală pe sute de pagini, ca și până acum, despre poetul nepereche? Oare va mai prezenta Eminescu interes? Oare vor mai fi români care să-l citească, să-i recite măiestritele stihuri și cărora să le vibreze sufletul când numele său va fi pomenit? Va mai sta Eminescu multă vreme în manualele școlare? Dar în vitrinele librăriilor și în sufletele românilor? Să nădăjduim că da, că Eminescu nu va fi uitat și că „aducerile aminte îl vor troieni cu drag” cât va fi suflare românească pe aceste vechi plaiuri românești. Revendicat de anumite curente literare, de oareșicare mișcări politice, Eminescu ne aparține tuturor, chiar și nouă, cinului monahal.

De ce? Pentru că neîntrecutul bard a iubit foarte mult viața cenobitică. Era fascinat de viețuirea din mănăstiri, de rugăciunea șoptită, de tihna patriarhală din așezările noastre călugărești. Nu-mi propun să fac aici exegeze și nici să concurez cu ele. Voiesc doar să trec în revistă tangențele poetului cu lumea monahală.

Mama lui, Raluca Jurașcu, provenea dintr-o familie profund religioasă, cu nouă copii, dintre care cinci s-au călugărit: trei fete la Mănăstirea Agafton, monahiile Fevronia, Sofia și Olimpiada. Ultima dintre ele a fost vreme de cinci ani stareță la această mănăstire. Doi frați de-ai Ralucăi au devenit călugări: monahul Calinic și arhimandritul Ioachim Jurașcu (în unele adnotări apare cu numele de Iachint sau Jachift).

Sunt însemnări multe despre clipele petrecute de Eminescu la Agafton. Meditație, rugăciuni, participare la pravila călugărească; toate și-au pus amprenta asupra formării spirituale a viitorului poet. Se pare că una din mătușile sale, maica Fevronia, s-a atașat mai mult de nepot, participând chiar și la botezul acestuia. Bunicul din partea mamei, Iorgu Jurașcu, a construit la Agafton două case pentru progeniturile sale călugărite. O altă soră de-a Ralucăi, căsătorită, se pare că a purtat același dor neostoit după viața monahală, de vreme ce una din fiicele ei a fost îndemnată să ia drumul mănăstirii la o vârstă fragedă. Aceasta a fost crescută de măicuțele rude din obștea Agaftonului, devenind o călugăriță plină de râvnă, primind îngerescul chip cu numele de Xenia. Monahia Xenia Velisarie și mătușile ei, schimonahiile Fevronia, Safta și Olimpiada au fost trecute în Patericul românesc datorită vieții lor curate și râvnei pentru credință. Despre viața celor doi călugări din familia Jurașcu nu se știe mai nimic. Monahul Calinic și Arhimandritul Ioachim / Iachint / Jachift Jurașcu probabil că au viețuit la una din mănăstirile de călugări din Moldova, cel din urmă fiind stareț. Ar fi interesant de știut unde s-au nevoit și unde sunt înmormântați.

Eminescu a fost dus de Creangă la spovedit și la împărtășit

Revenind la vizitele junelui Eminescu la Agafton, Gala Galaction a surprins meșteșugit importanța acestei așezări monastice în devenirea spirituală a lui Eminescu: „…Eminescu, copil de patru, de zece, de paisprezece ani… a venit, de nenumărate ori, întâi cu părinţii şi, apoi, singur sau întovărăşit de fraţi şi de prieteni, ca să vadă pe Maica Fevronia şi să cerceteze mănăstirea din codri. Eminescu a coborât din Botoşani pe aceste cărări care descurcă poienile înflorite, vâlcelele mascate cu trandafiri sălbatici şi umbra stejarilor bătrâni şi s-a urcat la schitul cenuşiu şi plin de pace. La Mănăstirea Agafton a cunoscut Eminescu întâia oară cenobitismul creştin-ortodox şi pravilele lui şi toată trista lui Frumuseţe”.

Viața neuitatului poet s-a întâlnit ciclic cu mediul monahal. Să ne amintim de vizitele sale la Mănăstirea Văratic. Academiciana Zoe Dumitrescu-Bușulenga, și ea oaspete vremelnic al frumoasei chinovii nemțene, a publicat mai multe materiale în care făcea referire la un act care spune clar că o modestă casă monahală era închiriată, începând cu anul 1874, de Mihai Eminescu de la proprietara sa, monahia Asinefta Ermoghin. Veronica Micle era găzduită de monahia Eufrosina Popescu, o rudă de-a sa, iar iubitul ei, vizitând-o la Văratic, își închiria câteva zile căsuța măicuței Asinefta. De asemenea, scriitoarea consemnează chiar numele unei maici bătrâne, care l-a cunoscut pe Eminescu. Monahia Pelaghia și-l amintea în anii săi de sfârșit, venind verile la căsuța de sub codru, stând visător la o fereastră, iar uneori primea vizita bunului său amic, Ion Creangă. Îi vedea pe cei doi ieșind diminețile din casă și pornind la plimbare, stihuitorul cu părul răvășit, pășind moale, purtând un sacou albastru de șiac, iar pe Creangă cu mustață și barbă, îmbrăcat într-o haină neagră, aspră, de postav, așa cum poarta unii călugări de la munte. Și mai spunea maica Pelaghia un lucru foarte important: că Eminescu a fost dus de Creangă la spovedit și la împărtășit. Îl cunoscuse ea însăși pe preotul care a oficiat sfântul sacrament.

În timpul viețuirii sale la București, botoșăneanul ilustru a tânjit foarte mult după pacea mănăstirilor moldave și după viața monahală de aici. Atât de mult, încât și-ar fi dorit el însuși să devină călugăr. De unde știm de această intenție? Din cercetările eminescologului Theodor Codreanu. Într-un articol excepțional, intitulat Sacrificiul eminescian: călugărirea, moartea şi mântuirea lui Eminescu, aflăm că poetul îi spunea unui amic de-al său prin 1882: „..știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.

O, ce călugăr, ar fi fost Eminescu! Ce scrieri profunde ar fi plămădit în tihna unei chilii! Ce stareț, ce egumen nu și l-ar fi dorit pe Eminescu monah în obștea vreunei chinovii? Sau poate că nu! Depinde cât și câți l-ar fi înțeles.

Viața lui Eminescu la Mănăstirea Neamț

În împrejurări nu chiar fericite poetul a ajuns să locuiască la mănăstire. Aflându-se într-o stânjenitoare suferință, Mihai Eminescu a fost internat între 9 noiembrie 1886 şi 10 aprilie 1887 în bolnița Mănăstirii Neamț. „A stat destulă vreme şi la M-rea Neamţ, unde, nu e vorbă, era tratat mai omeneşte decât ceilalţi bolnavi” scrie G. Călinescu. În registrul bolniţei era consemnat: „Mihai Eminescu de 34 de ani, ortodox, român, profesiune liberă, din urbea Iaşi, diagnostic: delirium tremens.”

Continue reading „Mihai EMINESCU: „Hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi””

Ben TODICĂ: Vasilica Grigoraș la ceas aniversar

*Vasilica Grigoraş m-a strigat: “băiet din Iezar vin-acasă!” şi m-a pescuit dintre oceanele Indian şi Pacific unde mă pierdusem. Eu uitasem de Vaslui. Devenisem un pod cu scânduri lipsă, greu de trecut, o devărată provocare pentru drumeţul povestirilor mele. După ce Vasilica l-a parcurs cu atentie, impresionată de cele trăite în lumea mea mioritică, a fost convinsă că podul merita să fie trecut de tot românul curios şi interesat să se bucure de plaiurile mele întinse şi pline de dor.  Aşa ca Vasilica a hotărăt să-l întărească şi chiar să defrişeze alături de mine pădurile întinse şi necunoscute ale imaginaţiei. Sigur a fost iubirea lui Dumnezeu şi dragostea ei frăţească pentru puiul de român din exil.

Azi pot fi mândru că Vasilica, sora mea literară, este mâna mea dreaptă în tot ce public. Fără ea nu aş fi cunoscut şi trăit atâtea momente fericite, nu aş fi avut cărti tipărite şi nu m-aş fi împlinit artistic şi spiritual.

 

La Multi ani! Ben Todica, Australia

30 mai, 2018

 

Foto: Doina Constanța SPILCA

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a V-a)

   „ <<Never again>> nu este o expresie care se potriveşte doar pentru protecţia evreilor de un nou holocaust. Ea s-ar potrivi la fel de bine tuturor situaţiilor în care popoarele sunt agresate, chiar în numele unei democraţii care există mai mult în teorie şi insuficient în practică.” (CORVIN LUPU)

 

   Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat dumnezeieşte pe noi fiii Săi creştini ortodocşi să avem dragoste întru Dumnezeu, întru noi înşine, întru aproapele-semenul nostru care face fapte bineplăcute Atotcreatorului şi apoi să iubim şi vrăjmaşul. Ştiind că acest lucru, cu vrăjmaşul ţine doar de puterea dumnezeiască, pe care o capătă doar Martirii şi Sfinţii, nouă celorlaţi nemuritori ne-a înlesnit putinţa prin a nu-l urâ, a nu-i urâ pe vrăjmaşi. Adică să ne rugăm pentru el, ei, ca întorcându-se la Adevăr, la Frumos, la Libertate, la Lumină, la Dragoste, la Cer, la Dumnezeu deci, să-L cunoască, să-L iubească, să se bucure întru El şi întru noi cei care i-am răbdat.

   Această împreună lucrare de fapt se integrează sensului unui tratat autentic despre viaţa reală creştină în care se răsfrâng comunităţii, comuniunea tuturor criteriilor, factorilor, ideilor, răspunderilor şi condiţiilor vieţii creştine în arealul ei dacic ortodox.

   Sinergia acestor lucruri şi fenomene cereşti şi pământeşti dă putinţă Omului să scrie ori o Epistolă a Dragostei dumnezeeşti, ori un Mic tratat de iubire pământeană.

   Practic se pun idee peste idee, rugă peste rugă, raţiune peste raţiune, iertare peste iertare, cruce peste cruce, bucurie peste bucurie, adevăr peste adevăr, libertate peste libertate, dreptate peste dreptate, iubire peste iubire,  frumos peste frumos, împlinire peste împlinire, adică piatră pe piatră pentru a se înălţa edificiul Omului în datul divin al firescului său de purtător al Icoanei Atotcreatorului.

   Numai aşa se reface Omul întru Chipul Creatorului Hristos, pornind cu paşi siguri alături de celălalt pe drumul Asemănării. Altfel nu se poate!

   Nu poate să pună unul ideea şi celălalt s-o ardă!

   Nu poate să pună unul rugăciunea şi celălalt blestemul!

   Nu poate să pună unul raţiunea şi celălalt demenţa!

   Nu poate să pună unul iertarea şi celălalt acuzarea!

   Nu poate să pună unul Crucea şi celălalt Golgota!

   Nu poate să pună unul bucuria şi celălalt necazul!

   Nu poate să pună unul adevărul şi celălalt minciuna!

   Nu poate să pună unul libertatea şi celălalt sclavia!

   Nu poate să pună unul dreptatea şi celălalt înşelarea!

   Nu poate să pună unul iubirea şi celălalt trădarea!

   Nu poate să pună unul frumuseţea şi celălalt bestia!

   Nu poate să pună unul viaţa şi celălalt moartea!

   Puterea absolută a lui Dumnezeu este egală şi duală: Dragoste şi Adevăr.

   Celelalte însuşiri divine se circumscriu egal celor două autorităţi dumnezeeşti.

   Deci, să nu se mai creadă că doar creştinului ortodox îi este scris să ierte totul!

   Cine a scornit această neghiobie e un mişel, iar cine a acceptat-o e un laş.

   Sigur că poţi folosi în contextul binecuvântării lui Dumnezeu răul prefăcându-l în bine. Dar noi nu mulţumim vrăjmaşilor pentru acest fapt, pentru răul făcut, ci Lui şi numai lui Dumnezeu!

   Taina Iertării creştine în practica liturgică a Ortodoxiei se aplică doar răului recunoscut, mărturisit de cel care l-a înfăptuit. Altfel nu se poate. Concilierea, comuniunea se face doar între persoanele prezente care consimt la îndreptare.

   Nu se cuvine ca victima să-şi ierte călăul în absenţa acestuia, fiindcă deşi se poate din partea jertfitorului creştin, vrăjmaşul nu are nici o portiţă de îndreptare.

   Vrăjmaşul nu se poate considera „binefăcătorul” victimei fiindcă aceasta a ajuns erou, martir ori muceniţă. Este vitală întâlnirea celor două persoane, cel bun şi cel rău pentru a se întregi ajutorului lui Dumnezeu. „Unde sunt doi adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”, spune Mântuitorul Hristos. Comuniune în Trinitate.

   Faptul că Mişcarea Sionistă cu toate protocoalele ei, cu toate directivele ei, cu toţi profeţii ei atei şi cu toate sistemele lor totalitare au dat Cerului zeci de milioane de martiri şi sfinţi, ţine de puterea primă a lui Dumnezeu, Iubirea.

   Dar cu puterea cealaltă a Adevărului cum rămâne?

   Cine o scrie? Cine o subscrie? Cine o transcrie? Cine o prescrie?

   Dumnezeu prin Adevăr acordă Iubirea, dar numai prin Iubire ne acordă Adevărul!

   Faptul că zecile de milioane de creştini puşi de atei în situaţia lepădării de Hristos au ales Crucea, nu înseamnă că le-aţi facilitat Învierea! Mântuirea!

   Dacă pe pământ Răul iudeilor sionişti se prescrie imediat, în cer niciodată!

 

Capitolul XIX: <<…Pentru a răpi crimei politice faima ei de faptă vitejească, o vom pune înaintea judecătorilor pe aceeaşi treaptă cu furtul, omorul şi orice altă nelegiuire mârşavă şi josnică…Noi ne-am propus (şi cred că am izbutit) să împiedicăm pe creştini de a lupta în acest fel împotriva uneltirilor răzvrătitoare. În acest scop, prin presă, în cuvântările noastre publicate în manuale de istorie bine alcătuite, am făcut reclamă pentru aşa zisa jertfire de sine făcută de către cei răzvrătiţi în vederea binelui obştesc.Această reclamă a mărit numărul liberalilor şi a aruncat mii de creştini în rândurile turmei noastre.>>

 

   Dacă nu se îngăduie un lucru se încurajează altul. Dacă nu se îngăduie îmbunătăţirea stării poporului se încurajează obrăznicia demagogică a politicului.

   Dacă nu se îngăduie răzvrătiri se încurajează nemulţumirile. Dacă nu se îngăduie prosperitatea unui popor se încurajează corupţia. Dacă nu se îngăduie îndreptarea firească a lucrurilor se încurajează strîmbătăţile dăunătoare. Dacă nu se îngăduie Tradiţia în conştiinţa creştină se încurajează liberul arbitru: liberalismul, progresismul, radicalismul, socialismul, comunismul, democraţia, anarhia în sânul ortodoxiei, iar dincolo în sfera fariseică conservatorismul cel mai riguros.

   Nu se poate ecraniza scena Intrării împărăteşti în Ierusalim a lui Iisus, prin poporul creştin sub ipostasa asinului docil, util şi cârpit cu toiagul de către iudeu.

   Deşi, s-a „premiat” de mult această scenă la toate festivalurile toleranţei creştine.

   Creştinul nu numai că a renunţat la entitatea de Păstor, dar a căzut şi din treapta de oaie devenind dobitoc care schelălăie să primească cuvenitul os.

   Privită prin binoclul Ocultei crima politică se pune pe talerul indulgenţei cuvenite, faptul se denaturează, circumstanţele atenuante iau proporţii covârşitoare prin presa dirijată în acest sens, astfel că vinovatul ajunge în cele din urmă martir.

 

                                Directiva nr. 19

   „… Pentru a şterge aura de vitejie a crimei politice, îi vom pune pe aceştia (pe criminalii politici) la acelaşi nivel cu cei vinovaţi de furt, cu delicvenţii şi infractorii de drept comun etc. Prin aceste metode, trebuie să-i împiedicăm pe creştini să se mai ocupe de chestiuni politice. Deocamdată, am popularizat prin presă şi prin conferinţele ţinute de noi martiriul pe care l-au îndurat rebelii pentru binele public. Această publicitate a sporit rândurile liberalilor şi a adus mii de creştini în rândurile turmei noastre.”

   Capitolul XX: <<…Crizele economice ale creştinilor au fost produse de noi, cu singurul scop de a retrage banii din circulaţie…Vom dovedi necesitatea reformelor noastre prin încurcătura la care au ajuns creştinii din pricina dezordinelor financiare de pe vremea lor…Fiecare împrumut dovedeşte slăbiciunea statului şi neînţelegerea drepturilor sale. Împrumuturile, ca şi spada lui Damocles, atârnă deasupra capetelor guvernatorilor, care în loc să ia ceea ce trebuie de la supuşii lor, printr-un impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să ceară pomană de la bancherii noştri.>>

 

   Uşurinţa cu care se pot declanşa crizele economice depinde cât de repede şi cât de mult încap intreprinderile şi bogăţiile naturale, vitale ale unui stat: industrie, agricultură, mediu, mine de aur, transporturi, bănci, cărbune, petrol, capitalul autohton în capitalul iudaic şi politica externă în politica mondială francmasonică.

   Îndată ce finanţele statului respectiv sunt acaparate de cei „aleşi”, ţara se înjugă de la sine la carul vrăjmaşului. Marionetele politice presupuse a fi creştine devin „Paieţele” din „Teatrul lui Ţăndărică”, iar sforile sunt trase cu măiestrie artistică din Lojele somptuoase de către cei care deja conduc lumea ce s-a predat nevoită.

   Criza economică majoră este declanşată prin speculă, iar mijlocul cel mai eficient al speculei este Bursa care este controlată în totalitate de aceeaşi bancheri ai lumii. Prin Bursă se hotărăşte viaţa economică a unui stat şi apoi a celorlalte instituţii fundamentale ale Naţiei creştine: Familia, Şcoala, Sănătatea, Biserica, Armata etc.

 

                                Directiva nr. 20

    „…Am mai provocat şi vom mai provoca şi în viitor crize economice în scopul de a acapara de pe piaţă aurul aflat în circulaţie…Orice credit (datorie) făcut de stat demonstrează slăbiciunea statului respectiv şi o neînţelegere a drepturilor pe care acesta le are. Creditele atârnă ca o sabie a lui Damocles deasupra capetelor guvenanţilor care, în loc să obţină ce este necesar pentru depăşirea crizei prin impozite temporare de la cetăţenii lor, vin cu mâinile întinse să cerşească de la bancherii noştri.”

 

   Capitolul XXI: <<…Când ne vom urca pe tronul lumii, toate aceste învârteli financiare vor fi desfiinţate fără a lăsa vreo urmă, deoarece ele corespund intereselor noastre; vom desfiinţa de asemenea toate bursele de efecte publice, deoarece noi nu vom îngădui ca prestigiul puterii să ne fie clătinat prin variaţia preţurilor valorilor… Vom înlocui bursele prin nişte mari aşezăminte de credit special, a căror menire va fi de a taxa valorile industriale după vederile guvernului. Aceste aşezăminte vor fi în stare să arunce zilnic pe piaţă valori de câte cinci sute de milioane. În acest fel toate întreprinderile industriale vor depinde de noi. Vă puteţi închipui ce putere câştigăm prin aceasta?>>

 

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a V-a)”

Ionel BOTA: Irina Lucia Mihalca – prezentare pentru secțiunea din antologia „Cercul Poeților”, volumul II, Editura Colorama, Cluj-Napoca

Revanșa eului liric marchează, dincolo de fardarea unei realități căreia i se explorează marota identității, o încremenire în semn. În semnul duratei, mai cu seamă, fiindcă retragerile nu diseminează nostalgii, cum destui cred și din păcate cred că așa trebuie să se exprime în scrisul literar, ci ascund posibile deschideri simbolice. La Irina Lucia Mihalca, lumina e zidire lirică, majestate ființială, punct și contrapunct. Asemeni dansului fotogramelor pe ecranul-iluzie freudian, totul alunecă într-un parcurs ascendent, viziunile sunt ficțiuni, fascinație și deopotrivă experimentări. Dar sinele pozitiv e și în esența lucrurilor, ele se pot reinventa, memoria ne conține, perversă e numai minciuna realității. Poezia aceasta încalcă, am zice că programat, scenariul spectacolului din real, pune voalul pudibonderiei acolo unde nu mai este nevoie decât de depășirea mesageriei idealităților, ea, idealitatea inspiră un alt miracol ( „Străbaţi furtuna deşertului în căutatea celei care/ ţi-a răscolit visele noapte de noapte,/ cascadă curgând/ în carnaţia coapselor/ răsucite din unda de dragoste.”), poveste de dragoste fără sfârșit. Blazonul acestei poezii pare să fie iubirea, viața e o simplă diatribă, doar dragostea e frisonul fonognomonic. Nu există rateuri în acest imagism de efecte, trama ideatică fiind și ea un proiect vizionar. Demitizările, mereu surprinzând incasant zona acestor confesiuni abisale despre „construcția” universului din sentimente și emoții, aur ființial, soare și surâs, sunt parte dintr-un discurs interogativ bine pus la punct. Reveriile convertesc meditația în vis frenetic, eul evocă, uneori emoțional-sarcastic, până și memoria puberă, filiera clasicizantă e însă foarte bine voalată și modernitatea acestei lirici arată o prospețime de invidiat între candidații de promoție la un podium al celor mai buni dintre cei mai buni. Autoarea este protagonista unui metadiscurs iar metaforizarea e mai degrabă concentraționară. Inconfundabilă, însă, pare poetica subsumabilă, stilul pulsează aluvionări de imaginar, asimilări în interiorul discursului. Totul înseamnă un elaborat anti-utopic, polifoniile consacră un happening de răscumpărări ale ființei în relația cu universalul. Continue reading „Ionel BOTA: Irina Lucia Mihalca – prezentare pentru secțiunea din antologia „Cercul Poeților”, volumul II, Editura Colorama, Cluj-Napoca”

„Simţul ce se numeşte patriotism”

                   SITUAŢIA DIN ARDEAL

de Mihai Eminescu [12 martie 1883]

 

I.P.S.S. mitropolitul românilor răsăriteni din Ardeal şi Ţara Ungurească, d. Miron Românul, a adresat protoiereilor din arhidieceză o circulară. Ea opreşte pe cler de-a lua parte la adunările populare cari protestează cu atâta legitimitate în contra proiectului de lege al cărui scop e maghiarizarea institutelor secundare române de învăţământ.

Înainte de toate mărturisim că nu discutăm motivul care-a putut împinge pe prelat la răspândirea acestei circulare. Ştiam că, din nenorocire, mitropolitul românilor prea e o persoană oficială pentru a se putea sustrage de la influenţa guvernamentală şi nici nu se poate pretinde ca orice mitropolit să fie ca Şaguna, care punea ordine ministeriale ungureşti ad acta, fără a le ‘nvrednici măcar de-un răspuns şi care, când dreptatea era în partea poporului său, o susţinea în contra a orice şi a oricui. Se prea poate aşadar ca circulara aceasta să fie comandată de la Pesta, de unde i s-a şi administrat mitropolitului, prin ziare ungureşti, ameninţări de trimitere la mănăstire.

Ceea ce ni se pare însă straniu în această circulară şi lucru la care nu ne-am fi aşteptat este tendenţa pe care I.P.S. Sa binevoieşte a o atribui adunărilor populare, tendenţă substituită, care dă circulării caracterul unei denunţări aproape.

Mai întâi se zice că adunările „au un caracter politic”.

Daca e neapărat de-a li se atribui un asemenea caracter, am întreba de când românii în ţara lor proprie şi strămoşească au căzut, prin vro sentenţă judiciară, sub interdicţiune politică, de când li s-a detras numai lor liberul exerciţiu al dreptului întrunirilor, garantat chiar de-o Constituţie ca cea ungară, în cari să poată discuta liberi şi neîmpiedecaţi atentatul făcut asupra limbii, naţionalităţii şi bisericii lor de cătră reprezentanţii minorităţii populaţiunii din ţară?

Conducătorii – mai zice circulara – se pun pe teorii cari eschid simţul ce se numeşte patriotism şi eschid respectul cătră bazele actuale ale dreptului public… Din partea inteligenţei i se dă poporului în mod ostentativ impuls într-o direcţiune care trece marginile loialităţii…

Simţul ce se numeşte patriotism poate să se fi eschizând; simţul ce este patriotism după cum [î]l înţelege toată lumea – escepţie făcând de maghiari – nu sufere fără ‘ndoială nici o scădere prin manifestări. Căci poate fi cineva bun patriot şi rău maghiar – lucrurile nu au a face una cu alta – şi, viceversa, poate fi cineva fanatic maghiar şi rău patriot, ceea ce maghiarii sunt în genere. Patriot e omul care contribuie la bunăstarea şi înflorirea tuturor elementelor din ţara sa; prin ridicarea simultană a tuturor, patria se ridică. Maghiarii, din contra, văd idealul lor de stat în ruinarea naţiunilor conlocuitoare, în apăsarea lor intelectuală; ei atentează la cel mai de căpetenie instrument de cultură al unui popor, la limba lui, pentru a-i impune în schimb idiomul ocult al unei mici şi izolate rase, idiom cu forme organice fino – tartare, cu lexicon slavonesc. Radical deosebit în structură de câteşitrele grupurile mari de limbi europene, acest idiom prezintă dificultăţile unei limbi moarte fără a prezenta nici unul din foloasele ei. Cine ştie limba română are calea deschisă la tezaurul intelectual al limbilor romanice moderne, are în fine cheia la limba latină, la civilizaţiunea antică. Cine ştie ungureşte nu ştie nimic decât ungureşte, un idiom nefolositor, purtat de o literatură săracă, de-o cultură ştiinţifică înapoiată, care nu deschide nici o poartă în Europa şi – în treacăt vorbind – nici în restul lumii. Cu învăţarea acestui idiom milioane de oameni cheltuiesc un enorm echivalent de putere intelectuală… cu ce folos? Evident că nici unul.

Se esclude respectul către bazele actuale ale dreptului public..?

Continue reading „„Simţul ce se numeşte patriotism””

George ANCA: Eminescu aluziv

            Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă

            Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga –  “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” –  Lumină lină de Tudor Arghezi – la Eminescu,  nonviolentă e Rugăciunea unui dac, sau ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa) –  “Mai e-n tot universul o stea plină de pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”?

            Zricha Vaswani, înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).

             Yatindra Tiwari  a rămas fascinat,   de Heliade (tradcător al Legilor lui Manu sau Tirukural), anume de eufonia stelară a laptelui, în “Zburătorul”.

Între Roma şi Tomis, între cer şi pământ, între Trachina şi Tracia, glasul alcionilor, fii ai luceafărului ubicuu şi etern, îngână pe Ovidiu.

 

mâine de mai vieţuia

doina-şi eminescia

ca românii ce târziu

doina zor eminesciu

 

am mai stat în Washington

pe bănci de lemn din Eminescu

 

din sângele asasinaţilor şi tu

Tahar Djaut la 39 d’ani

 

dă crima omoară-mă

astfel să-ţi  mulţumesc

îmi prenumăr răchita

pluralului eminescian

văduva lui Eminescu

în gura lui Călinescu

am fi putut vorbi mai

mult despre Kalidasa

două egaluri viduşaka

lui Creangă punând Eminescu tilaka

Eminescu în Mexico în inimă

la mijloc New-York-ul încrimină

Creangă Hanuman

 la Eminescu în Coran

iar la bojdeucă Al Rahimi

Rama Crist Eminescu

plănuiam clănuiam tlănuiam

faraonul Tla d’Eminescu

Eminescu să mă omoare

 prioritate româno-indiană

 

L-am uitat pe Creangă, de-am spus, dacă Bucureştiul e mormântul lui Eminescu, Eminescu îi aduce învierea. Zi de zi, spusesem.

            Ultima dată îmi istorisise năvala ataşatului cultural şi apoi a ambasadorului rus la ambasada română să-l urecheze pe ţigan că publicasem Doina lui Eminescu, de l-am crezut, acum, c-a primit două telefoane anonime, crede că de la comandorul peremist de aviaţie în retragere, de beau la Măgura, vizavi de bordelul buncăr neştiut nici de poliţie, cum că la mine la bibliotecă se vorbeşte prea mult englezeşte şi eu nu ştiu că limba oficială e româna?

  1. N-are decât tiparul să înnegrească toată zăpada, niciun liliac alb. Alb fără teritoriu. Căldura vine de la sângele şi respiraţia persoanelor. Tot ce auzi e înjurătură. Înjurătura frigului. Gaz în Bhopal. Mâini calde. Mâini îngheţate. Cum nu-i era frig lui Milarepa, aşa să nu-mi fie nici mie. Iarna asta îmi moare copilul. Fumatul, sursă de căldură. La dumneavoastră e cel mai frig. Furnica albă Moby Dick. Eminescu gol. Timpul se va preface în Vinod. Te-ai schimbat mult, foarte mult, dumneavoastră nu v-aţi schimbat. De înţeles că-s interzis. Cine n-o fi? Puiule, să te fereşti de adjective.

            Doamnă, acţiunea se petrece în Marseille. Peste un sfert de oră e miezul nopţii. Pot spune lucruri frumoase, dar ar trebui, probabil, spuse şi lucruri interesante. Secretara comitetului ar fi fost aspru scuturată pentru programul Eminescu al bibliotecii politehnice. Teroare, i se pare lui Nansi. Dragoş a citit o poezie din taică-său. Am băut ţuică şi vin. Amitei i-am fumat o BT. Nana, că nu m-am uitat la ea, că de ce am amestecat şi grecii – se şi intimidase când i-a vorbit Har Dev Bhalla.

            În copilărie te pasionează animalele, la tinereţe oamenii, bătrân dumnezeu. Muzica se aude dinainte de naştere şi după moarte cu condiţia să ai ureche. Istrate o numise muză, ţinea de scara mecanicului punând becuri, balconetul şi caleaşca, sarmale de nucă, le-am ghicit norocul în Eminescu, pentru Irina Dumnezeu şi om, pentru Romeo Împărat şi proletar, îţi ghicesc şi eu a zis el deschizând la Mănuşa, în sanscrită manushi e femeie, le-am spus.

  1. Românul nu ştie să urască. Bine c-am găsit şi eu un loc unde încă n-ai fost, mi-a fost foarte greu să-l găsesc, dar oricum cred că trebuie să ajungi aici să înfiinţezi o filială a Academiei

M . Eminescu, prin acutul lui simţ poetic, mi se pare un seychelois avant la lettre.

            Florenţa paşaport lămâie mirodonize crize Eminescu new-age clacsoane cercei Cristoase Shiva Parvati ţeasta spinilor ce rău încredinţat genom shinto păzit de maimuţe în gât cu Fuji chinezeşte cu dao da.

Vikingi pe vikingi, pe briţi friţi celţi daci. Victoria icter. Surorile neveste musulmanului. Eminescu între Valhalla şi Vede. Nici zvastika nici valkiria – gender-ul e ca holocaust-ul. Personaj, cnut, din tine – îi e foame şi-şi sfâşie manuscrisul – hagi rupea din el în contra-arhipelag. Interdicţie profunzimii. Fuga pozei. Răcit – înotul în fiord.

Concertele vibrau indianitate iluzionantă chihlimbarului fiordiu două trei ceasuri pe măcel de animale cu istorie omenească aimless ori în Bremen fractal poundian Câmpulungul piatră Dan Barbilian cnutul Mureşene nehamsunian echo Eminescu soldat căpitan.

Welcome to your home in Oslo. His portrait is no on banknote. An equestrian statue born in Lom Vaga/Vogo. Max von Sydow plays Hamsun. Hansen: if you want to meet idiots go to Norway.

Goma în coma românismului, cnutului, rândunea cu timp apă de timpan, şi uite aşa plecai în nord căptuşit de ţipetele urechilor până deasupra fiordului Oslo, se puse, timpule, copilul islamului tău imigrat, şi unde nu asurzi motoarele, nu se înfometă de semilună, ăilalţi frustraţi de gelozia campionului precum Dănilă, un institut Eminescu, timpule, treacă de la tine, pilă duşmanilor, alta se bâţâie crezându-se în New York, staţi, norvegieni, românaşi, dusă-i Plevna, plecă şi-oi mai scrie naşa vreme, surato, grabă mătuşa lene, licuritura minutarului din scris şi statuile sub secundar, o estetică necomparaţie, izvorâtă dintr-un fiord de-o fi îngheţând umbra schiorului.

Je le donne Eminescu en sanscrite en echange de leurs oeuvres. Donosteea nu Noosteea, cu stea să stea voosteea, a cause d’Eminescu. Prolog de sine, căutam subiectul piesei, gene despletite, treaba actului, acatistului, n-o mai poreclesc, de-ar învia actele – o reconstituire aruncată la hazard, sticlă în mare, cocoş în Tihuţa, cu poveste-vânători altcând împuşcată.

Harald nu şi-a tăiat părul, iubito, până n-a învins duşmanul şi nu a unit Norvegia. Pe Arald, copilul zburdalnic, i l-ai cerut just lui Arald, şi acum. Vorbeai numai tu, şi atunci, smulgându-l cu îmbrăţişarea. Cum, strigoaică, i-ai fi dat naştere strigoi din iubirea lui, tot cuplu viking-dunărean (Eminescu, Strigoii,1876), halucinaţie văduvei Alving, în fiord (Ibsen, Strigoii, 1881), în perifrastic arhipelag (Kabanelis, Iakovos: Ibsenland, translated by Marjorie Chambers, Athens 2001). Văduvul avar se unise cu strigoaica dacă din aceeaşi dragoste de la început. De ce s-o fi mutând grecul din vatra trgediei în tema sifilisului? Helena mai să-l violeze pe pastor, retro (voi ce să mai jucaţi, mai bine aţi încerca în norvegiană).

Mihai Eminescu: „Limbajul cel lunecos al diplomaţiei, care îmblânzeşte toate expresiile c-o artă stilistică rară, nu e făcut pentru a ne lumina asupra cestiunei – sed relata referro.” (România şi cestiunea Orientului).

Nordul din amintire o mai ţine visele petrecute în raza lui, Odin, Gynt, Eminescu, calotele au în gând noi fiorduri pentru neomeniri din nevise. Verdland, Kanya Kumari, pier 3. La chiesa ha bisogna di santi. Nessuno mai ha visto dio. Băiat tânăr, 20 de ani, satisfac orice fantezie doamnelor. Nu omori berbecul pentru un purice, nu dai foc pădurii să fugă lupul. Stalin a renunţat la Grecia, pentru englezi. Maniu ar fi văzut Transilvania o Elveţie. Go-Mo-Jo şi-a renegat opera. Numai cine cântă se mântuie.

 

Şi nu te temi că glasul tău

Va-ndulci veşnicia cea amară

A mării!

 

Am venit pe jos de la slujbă. Mai de dimineaţă, mă rugase un adjunct să-i dau o carte a şefului său, ministrul, şi venisem acasă în Mercedes negru, şi aşa aveam impresia că s-au înmulţit. Ai un tic nou, „de fel”, îmi place. Cald în film, frig în cameră. E o ceaţă care te cheamă aici. Speram că voi scrie la piesa Norul. L-am vizitat pe Mihai Velcescu aseară, era singur, a apărut şi Tăbăraş. S-a certat (M.V.) cu socrii. Ca tine. Că nu lucrează. I-am tot spus că-l iau în bojdeucă oricând cum l-a luat Creangă pe Eminescu. Aşa era aseară.

Sângele curăţeşte de orice păcat. Sângele lui Isus Hristos. 13: gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. 13 000 primirăm numai în Bucureşti, de Arhangheli. Lumânări la vii şi morţi, pe Icoanei, şi lui Mihai Eminescu, la intersecţie. Pastorul, altfel, trimisese la Cronici, la Roboam, nu spune tu, s-o spună el. Triburi emigrate în India şi venite în Balkani, azi supărând Italia.

Vă aduceţi aminte, dacă n-ar fi decât o prepoziţie, s-ar putea spune că întru este un sistem de filosofie. Caz din cădere, cazanie. Când nu te vede nimeni, încă nu se cade să faci de nefăcutul. Goethe? Petrecere, cumpăt, întruchipare, mai ales împieliţare şi ba. Eminescu ştie să vorbească filosofic şi ştie să vorbească româneşte.

 

Durga blondă, eminesciană, în colonia bengaleză a Delhiului,

brună totuşi în Shiva Mandir şi Asur nemaiangrez, tot întunecat,

Kali, Kali, maha Kali, o, Durga, pumni de petale aruncate până la cele braţe ale dumnezeiţei, Lakşmi şi Ganeş în stânga, Saraswati cu un sitar şi Kartikeya-Apollo, focul din vas arzându-ne palmele de trei ori şi ni le ducem unii după alţii netezindu-ne părul şi capetele, supraritual mamele la copii

(Eminescu, în miez de pâine). Nişte chestii contează mai ales când te sprijini pe ele până la ultimul punct, până la gravitaţie – îţi dai seama ce bine m-aş fi înţeles cu Eminescu – frumoasă sunt, bucovineancă sunt, materialistă nu, exact ce-i trebuia. Nu-ţi rezistă nici morţii, mai ales dacă sunt argonauţi. Dr. Iason, te rog deranjează-te şi mănâncă.

––––––––––

Dr. George ANCA

Bucureşti

25 mai, 2018