Eleonora SCHIPOR: Crasna Bucovinei ne-a adunat din nou

          Iarăși am venit la Crasna. La Crasna lui Ilie Motrescu. Pentru mine, cea mai mare comună românească din Nordul Bucovinei, se asociază în primul rând cu numele regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu. Ceremoniile la care am fost prezentă începând cu anul 2001 până în prezent, la Crasna, au fost legate de numele poetului-martir.

          De această dată sala de festivități a gimnaziului din Crasna ne-a adunat pentru a prezenta invitaților, dar și gazdelor o nouă carte despre această frumoasă localitate de la poale de munte, mai bine zis despre tradițiile ei folclorice. Cartea aparține fratelui mai mic al poetului, regretatului profesor Nicolae Motrescu.

          După ce a scos la lumina tiparului alte două cărți despre Crasna, cu același titlu «Crasna Bucovinei», publicistică și folclor, dar și o carte despre biserica Sfânta Treime, pe când era în viață, iată că la 10 ani de la trecerea sa în neființă a apărut «Crasna Bucovinei (3), Folclor». A muncit mult draga sa soră Maria pentru ca cartea fratelui să vadă lumina tiparului. Foarte bine a spus în prefață ziaristul Nicolae Șapcă «… De câteva ori m-a rugat să înțeleg că toate meritele sunt ale fratelui. Am înțeles. Dar e lesne de înțeles și faptul, că dacă regretații Nicolae, Ilie, Ștefan, toți oameni de vază în istoria Crasnei și a Bucovinei și care mult prea devreme au plecat dintre noi nu ar fi avut o asemenea soră, cum le-a dat-o și le-o ține Dumnezeu pe Maria, multe lucruri inițiate de ei au fi fost date uitării…»

          Câteva cuvinte despre recent apăruta carte. Pe cele 260  de pagini vom găsi mai întâi tradiții și obiceiuri de nuntă, însoțite de fotografii, multe de epocă,

          O serie de informatori populari din Crasna vor fi prezenți cu cântece, strigături, povești, scenete, poezii, amintiri… Printre ei se numără  – Veronica Percic, Axânica Grozavu, Ion Ursache, Anghelina Pleșca, Tanasă Gherman, Marcu Gherman și alții.

          Avem un capitol în care este descris păstoritul în Crasna, cu fotografii ale bacilor și ciobanilor la stână.

          Spre finele cărții vom găsi «Gulagul Aniței Istrate»  (în detalii), relatare amară, din vremea deportărilor staliniste, dar și câteva cântece vechi puse pe note muzicale.

          Cartea de față a văzut lumina tiparului la editura «DrukArt» din Cernăuți. Sistematizarea și redactarea textelor aparțin Mariei Motrescu-Popescu și subsemnatei, lectura Marinei Șapca, paginarea și tehnoredactarea Elenei Ovaciuc, culegerea computerizată Marianei Motrescu.  Cuvântul de însoțire îi aparține ziaristului și poetului, redactorului șef al ziarului «Monitorul de Hliboca» Nicolae Șapcă. Doamna Maria Motrescu-Popescu aduce sincere mulțumiri unor persoane pentru sprijinul financiar acordat la tipărirea cărții, printre care se numără domnul Laurențiu Dragomir din București, nepoților săi Nicolae și Mihai Lașcu, familiei Marina și Nicolae Șapcă.

          Referitor la ceremonia la care a fost prezentată recent apăruta carte a regretatului patriot și crăsnean Nicolae Motrescu, aș vrea să spun că a fost pregătită la un nivel înalt.

          Din sala frumos amenajată în stil popular a gimnaziului crăsnean a lipsit din motive de sănătate vrednica doamnă Maria Motrescu-Popescu, cea pe care fiecare dintre noi am pomenit-o doar la superlativ, cea căreia îi aparține efortul și munca, sârguința și dorința de a vedea cartea fratelui Nicolae tipărită. Bunul Dumnezeu i-a ajutat să-și vadă visul împlinit.

          Prezenți la manifestarea în cauză au fost invitații de onoare printre care se numără Consulul Consulatului General al României la Cernăuți, domnul Edmond Neagoe, redactorul șef al ziarului «Zorile Bucovinei», domnul Nicolae Toma, soții Marina și Nicolae Șapcă din Hliboca,  directorul ș. m. Pătrăuții de Jos, Ion Zmoșu, subsemnata, fiul doamnei Maria, Vasile Popescu, nepoți de-ai familiei Motrescu, familia Marina și Petru David, care și-au adus o contribuție nemijlocită la pregătirea manifestării date, gazda manifestării în cauză, directorul gimnaziului d. Ștefan Mitric, rude ale familiei, profesori, preoți, intelectuali, elevi, săteni.

          În cuvântările lor invitații și localnicii s-au referit la viața și opera, la importanța creației familiei Motrescu pentru Crasna, dar și pentru Bucovina întreagă. Au fost pomeniți pe rând poetul și ziaristul Ilie Motrescu, publicistul, poetul, activistul Ștefan Motrescu, profesorul, publicistul, omul de cultură Nicolae Motrescu, profesoara, publicista, activista Maria Motrescu-Popescu, profesorul, fostul director de școală din Moldova, fratele geamăn al regretatuli Nicolae Motrescu, Grigore, dar și ceilalți frați, vestiți gospodari și cojocari din Crasna. Nepotul regretatului Ștefan Motrescu, Alexandru a povetit pe scurt istoria familiei Motrescu. Manifestarea a fost moderată de învățătoarea Mariana Motrescu, ajutată la mijloacele tehnice de colegii săi.

          Bineînțeles s-au referit toți și la creația vrednicului crăsnean Nicolae Motrescu, la cartea recent apărută, la importanța ei pentru prezent și generațiile viitoare. O mică expoziție cu fotografia autorului, cu cele trei cărți apărute, cu o candelă, a fost expusă în fața scenei. În alt colț al scenei  a mai fost pregătită o expoziție vastă cu cărțile tuturor Motreștilor, cât și cele dedicate lor.

          Pe ecranul multimedia am urmărit secvențe despre obiceiurile din Crasna, despre opera fraților Motrescu, un fragment de nuntă din partea locului, unele dintre personaje fiind prezente în sală.

          Sub îndrumarea profesorilor locali, elevii de la gimnaziu au prezentat câteva fragmente de folclor crăsnean, au recitat, au cântat la fluier și pian. Grupa de dansatori în frumoase costume naționale au prezentat o serie de dansuri populare.

          Sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestei acțiuni comemorative. Sperăm că suita de manifestări de comemorare și prezentare de carte începută la baștină va continua și în alte localități. Doamne ajută!

———————————

Eleonora SCHIPOR

Pătrăuţii de Jos, Bucovina de Nord

23 mai, 2018

Victor COBZAC: Român la mine-acasă

ROMÂN  LA  MINE-ACASĂ

Despre limbă, despre neam,
Despre Țara mea frumoasă,
Vreau să cânt… putere am:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre cerul plin de Soare,
Despre-un dor ce mă apasă,
Vreau să strig… în gura mare:
– Sunt român la mine-acasă!

Despre Mama mea și Tata,
Despre prispă, stâlp de casă,
Zile-n șir să afirm sunt gata:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre oameni, despre glie,
Soarta mea, pe hartă ștearsă,
Toată lumea… vreau să știe:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre sfinte… trei culori,
Nu-i îmbinare mai frumoasă,
Cer albastru, Soare, Sânge:
– Românești… la mine-acasă!

Despre frați, surori, nepoți,
Strânși… în jurul la o masă,
Veseli, pe-o sprânceană, toți:
– Sunt români… la ei acasă!

––––––––––

Victor COBZAC (VicCo)

Chişinău

27 martie 2018

 

 

*Pictorul, poetul Victor COBZAC s-a născut la 6 septembrie 1950 în orașul Ungheni. A absolvit Şcoala de Arte Plastice de la Chișinău în 1975 şi Institutul de Arte Plastice „V. Surikov” din Moscova (1981). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din Moldova din anul 1989.  A îmbinat permanent activitatea de creaţie cu cea didactică, activînd la Şcoala-internat de Arte Plastice „I. Vieru” (Chișinău, 1981-1988), la Liceul „M. Eliade” şi Universitatea Tehnică din Moldova (1990-2008).

A organizat diverse expoziţii personale la Chișinău (1996, 1999, 2010) şi în România (Satu Mare, 1997), expunînd şi în cadrul celor internaţionale (Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Moscova, Strasbourg, Budapesta, Bruxelles), începînd cu anul 1976. Realizează picturi de factură tradiţională, îmbinată cu forme non-figurative.

Expoziții:

Personale – Chișinău (1996, 1999), România (Satu Mare, 1997);

De grup – Iași, București, Bacău, Galați;

Republicane – începînd din 1976;

În străinătate – Moscova, Budapeste, Strasbourg, Bruxelles ș. a.

Achiziții: în colecții de stat și particulare din R.M., România, Germania, S.U.A., Italia, Rusia, Bulgaria.

Distincții: Diplomă la concursul Peisaj și natură statică (1978), Diploma de Onoare a Academiei Europene de Artă, Bruxelles (1997), Diplomă, Premiul III la expoziția M. Eminescu, Chișinău (1999).

Un reportaj despre activitatea pictorului Victor Cobzac este scris de Victoria Colesnic pentru ziarul Timpul. Ce crede artistul despre pictură, citiți aici articolul în întregime.

Surse:

COBZAC, Victor: [notă biogr.] În: COLESNIC, Iurie. Colegiul Republican de Arte Plastice Alexandru Plămădeală. Chișinău: Museum, 2008, pp. 64-65.

Pictorul Victor Cobzac [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.moldovenii.md/md/people/216

COLESNIC, Victoria. Victor Cobzac, omul ce mânuiește pensula, arătătorul și cuvântul [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.timpul.md/articol/reportaj-victor-cobzac-omul-ce-manuiete-pensula-aratatorul-i-cuvantul-45400.html

Sursa imaginii: http://www.timpul.md

 

Marin BEȘCUCĂ: Ceva dintr-un suspin (poeme)

UN RADICAL-ACID DINTR-O METAFORĂ

 POTCOVITĂ DE UN DIFTONG

 

… chiar aiurea gândurile din plin de dimineață,
chiar aiurea …
se lăsaseră din mine unduiri anacronice secundei în care cineva se autoinvitase-n abur …
focul mârâia și,
destul de încins, nisipul împrăștia un aer aladin …
totul se părea fermecat !
încercam oroarea de a nu-mi conveni nimic,
cu toate astea,
cu toate astea …
Profesorul încă stă înghesuit de faptul clipei
și-mi e un dor nebun de prețiozitățile lui …
de partea cealaltă,
Domnul Trandafir știe cum să stea sub avatarurile brazdei,
de unde simte mirificul seminței,
totul curge Magister, dar încerc o stavilă din mine,
pentru mine !
fără să aduc atingere cuiva,
firul de praf mă știe
și recurge la imensitatea de albastru a nepătrunsului,
nepătrunsul mi-a încercat în câteva rânduri răbdările,
dar,
încercările mele sunt atât de meticulos artizanate că,
nicio arhitectură-n durabil nu-mi poate frânge gândul …
și gândul mă împarte cu lumi din celălat capăt al lumii noastre care mi se pare de cam prea multă vreme bătută de reconversia valutelor …
am ce am cu timpul meu !
nu mai avem orașe veci !
avem orașe sterpe, clonate atlantidian, iar acolo,
ocolind Țara de Foc, l-am găsit pe Andre …
i-am lăsat doar poleiul gândului
și m-am întors la bătrânul meu oraș,
atât de bătrân că Cetatea încă vorbește românește !
eu pare că vorbesc tot mai puțin
din moment ce atât de puțini vin să citească un radical acid dintr-o metaforă potcovită de un diftong …
ha-ha !
n-am mai fost la teatru de la Revoluție,
dar teatrul ei mi-a fost în ajuns pentru suta mea de kilograme pe care am împlinit-desplinit-o de ceva însemnări …
chirurgia plastică s-a oprit acolo, satul Acela,
al iubirii !
szebezenizat de polenizarea cu izul sângelui de câine …
ah tu, Ștefane !
câtă auroră ți-am însăilat peste Repede ce ne trece și ne și întrece, că mâine de după un mâine acătării ne vom scobi după un biftec și moleculele de fetească ni se vor părea meteoriții veniți să ne anunțe apocalipsa …
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Ceva dintr-un suspin (poeme)”

Radu BOTIȘ: Colocvii Internaționale Interdisciplinare ”Nicolae Steinhardt”. Memorialistica Marii Uniri

COLOCVIILE INTERNAŢIONALE INTERDISCIPLINARE

„NICOLAE STEINHARDT”
ediţia a III-a
Memorialistica Marii Uniri
8-9 iunie 2018
Baia Mare

 

PROGRAM
ORGANIZATOR
Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare

COORDONATORI:

Prof.dr. Daniela Sitar-Tăut, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
Prof.dr. Maria-Alina Dorle, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
Lector univ. dr. Oana Ursache, Universitatea din Granada, coordonator implementare proiect în Diaspora

PARTENERI

– Consiliul Județean Maramureș
– Școala Doctorală de Științe Umaniste din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca
–  Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca
– Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş
-Lectoratul Român de la Universitatea din Granada, Spania
– Asociația Traian din Cordoba
– Federația Asociațiilor de Români din Andaluzia
– Editura Actaeon Books Baia Mare
– Muzeul de Istorie şi Arheologie Maramureș
– Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca
– Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Baia Mare
– Asociația de părinți a „Colegiului Național Vasile Lucaciu” Baia Mare
– Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”
– Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus

PARTENERI MEDIA/ PARTENERI EXTERNI

Polemici (București/Memphis), Antilethe. Revista pentru rememorarea exilului românesc (Craiova), Australianul (Australia), Clipa (SUA), Mioriţa (SUA), Radio PRO DIASPORA (Germania), Confluenţe literare (Bucureşti), Gazeta românească (Italia), Inforoes (Spania), Graiul Maramureșului, Informația Zilei de Maramureș

COMITET ȘTIINȚIFIC

Prof. univ. dr. George Achim, Școala Doctorală de Științe Umaniste, Universității Tehnică din Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Mihaela Albu, Universitatea din Craiova, CUDTS
Dr. Dan Anghelescu, Uniunea Scriitorilor din România
CS III Flori Bălănescu, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română București
Conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare
Conf. univ. dr. Maria Crina Bud, Universitatea York, Canada
Conf. univ. dr. Nina Corcinschi, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangăˮ, Chișinău
Prof. univ. dr. Bogdan Crețu, Universitatea „Al. I. Cuza Iașiˮ, Institutul de Filologie Română „A. Philippideˮ, Academia Română, Iași
Conf. univ. dr. hab. Aliona Grati, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Doc. Ph. Dr. Peter Kopecký, Csc, Facultatea de Filosofie a Universitatii Constantin Filosoful din Nitra, Slovacia
CS III, dr., Viorella Manolache, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, București
Lector dr. Florinel-Ionel Oprescu, Universität Wien, Institut für Romanistik
Doc. Ph. Dr. Jana Páleníková, CSc, Filosofická fakulta UK, Bratislava
Lector univ. dr. Oana Ursache, Universitatea din Granada
Ph. Dr. Libuša Vajdová, CSc., Ústav svetovey literatýry SAV, Bratislava

Vineri, 8 iunie 2018
Orele 9-10.30
Sala Maramureș a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”

DESCHIDEREA LUCRĂRILOR COLOCVIILOR
CUVÂNT DE SALUT din partea conducerii
Consiliului Județean Maramureș
Facultății de Litere – Centrul Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca
Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş
Colegiului Național „Vasile Lucaciu”, Baia Mare

PRELEGERI ÎN PLEN

Prof. univ. dr. George ACHIM, Director Școala Doctorală de Științe Umaniste, Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Poezia carceralului comunist românesc.
Conf. univ. dr. Gheorghe Mihai BÂRLEA, Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Despre natura interioară a libertății
Orele 10:30-11:00 – Pauză de cafea
Orele 11:00 – 13:30

ACTIVITATE PE SECŢIUNI

LITERATURĂ (1)
Sala Maramureș
MEMORIALISTICIA ÎNCHISORILOR. LITERATURA DIASPOREI ŞI A DISIDENŢEI. CULTURA ROMÂNĂ DIN AFARA GRANIȚELOR
Moderator: prof. univ. dr. George ACHIM

1. CS III, dr., Viorella MANOLACHE, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, București, A patra soluţie (apud Steinhardt şi Orwell).
2. Prof. univ. dr. Horea PORUMB, Université Paris 13, Presupuse amintiri ale unui presupus refugiat politic.
3. Lector univ. dr. Iulian BĂICUȘ, Departamentul de Studii Literare, Facultatea de Litere, Universitatea din București, Nicolae Steinhardt despre poetica romanului polițist.
4. Dr. Dan ANGHELESCU, Uniunea Scriitorilor din România, București, Vintilă Horia: Poetul și Poezia sa.
5. Prof. univ. dr. Mihaela ALBU, Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, Mărturii despre absurdul şi tragismul închisorilor comuniste dezvăluite de scriitoarea Oana Orlea.
6. Prof. dr. Dorle Alina, Universul carceral in romanele lui Dragoș Protopopescu, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
Orele 15:00– 18:00
Sala Maramureș

Secțiunea Literatură (2)
Moderator: Lector univ. dr. Iulian BĂICUȘ

1. Prof. dr. Delia MUNTEAN, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Matei Vișniec – Dezordinea preventivă.
2. Libuše VALENTOVÁ, Facultatea de Litere, Universitatea Carolină, Praga, Privirea lui Virgil Ierunca.
3. Prof. dr. Monica D. CÂNDEA, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Baia Mare, Sanda Stolojan, Jurnal din exilul parizian.
4. Alexandru BUICAN – Polemici. Jurnal de exil 1988-1991, București/New York.
5. Prof. Mihaela BUDE, Nicu Steinhardt și „Școala” de la Mănăstirea Rohia, Școala Gimnazială Cupșeni.
6. Conf. univ. dr. Nina CORCINSCHI, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangăˮ, Chișinău, Eugenia Bulat, mărturisiri lirice din (auto)exil.
7. Manuela PINTEA, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Între întuneric și lumină. Lena Constante.
8. Doc. Ph. Dr. Jana Páleníková, CSc, Filosofická fakulta UK, Bratislava
9. Ph. Dr. Libuša Vajdová, CSc., Ústav svetovey literatýry SAV, Bratislava
SALA TITULESCU – orele 11:00 – 13:30

II. Secțiunea Socio-umane (1)
Fenomenologia torturii. Victime şi torţionari. Lupta de rezistenţă în afara universului concentraționar. Deţinutul român ca tip uman – Memorialistica Marii Uniri
MODERATOR: conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea

1. CS III Flori BĂLĂNESCU, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română București, Chestiunea identității la Paul Goma (O chestiune recurentă de Centenarul Unirii).
2. Radu Sergiu RUBA, Uniunea Scriitorilor din România, București, Cum l-am cunoscut pe Paul Goma.
3. Conf. univ. dr. hab. Aliona GRATI, Publicistica lui Paul Goma, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
4. Prof. dr. Marioara COSMA, Liceul Tehnologic Agricol ,,Alexiu Berinde”, Seini, Monica Lovinescu – Discursul ficțional. ,,Cuvântul din cuvinte”.
5. Doc. Ph. Dr. Peter KOPECKÝ, Csc, Momentul românesc „Decembrie 1989” sau o introducere diletantă pentru un documentar la nivel amator, Facultatea de Filosofie a Universitatii Constantin Filosoful din Nitra, Slovacia.
6. Prof. Adriana MĂIMĂSCU, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Focșani, Nicolae Steinhardt –Jurnalul unui supraviețuitor.
7. Prof.dr. Petronela MUREȘAN, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
8. Sorina-Maria VICTORIA, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Alexandru Paleologu – Scenarii de supraviețuire: carcera văzută în cheie ludică.
SALA TITULESCU Orele 15:00– 18:00

II. Secțiunea Socio-umane (2)

Fenomenologia torturii. Victime şi torţionari. Lupta de rezistenţă în afara universului concentraționar. Deţinutul român ca tip uman – Memorialistica Marii Uniri
MODERATOR: CS III, dr., Viorella Manolache

1. Prof. dr. Maria Daniela ANDRASCIUC, prof. dr. Gheorghe ANDRASCIUC, Victima în oglinda torționarului. Exerciții de conservare a demnității umane, Colegiul Național „Dragos Vodă”, Sighetu Marmației.
2. Prof. drd. Andrei Claudiu DIPŞE, Etica represiunii intelectualităţii în comunismul românesc, Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic, Maramureş/ Şcoala doctorală de Ştiinţe Umaniste, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord – Baia Mare, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
3. Prof. Ramona JITARU, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, General Gheorghe Garoescu, Jurnal de front, vise de iubire. 14 august 1916 – 28 septembrie 1918.
4. Prof. Mircea BOTIȘ, pr. Radu BOTIȘ, Muzeul de Istorie şi Arheologie Maramureș. Activitatea desfãșuratã de cãtre preotul Vasile Lucaciu în America în scopul realizãrii Marii Unitãţi Naţionale.
5. Teresia Bolchiș TĂTARU, Germania/Augsburg, Marea UNIRE, dulce ca mierea și amară ca fierea.
6. Prof. dr. Ancuța Maria COZA, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus, Maramureș, Romanul unui „Soljeniţîn român” – Ostinato.
7. Prof. dr. Ionuț CHIRA, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Titlu rezervat
8. Dr. Mirel GIURGIU, Istoria și activitatea „Bibliotecii si Institutului Roman” de la Freiburg, Kehl -Germania de Sud-Vest
Ora18:00

Închiderea lucrărilor colocviilor
Prof.dr. prof. dr. Daniela SITAR-TĂUT, Paul Goma – Anamneza amneziei. Despre neajunsul de a fi român printre români, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare

SPONSORI
– Consiliul Județean Maramureș
– Asociația de părinți a „Colegiului Național Vasile Lucaciu” Baia Mare
– Revista „Nord Literar”
– Prof.dr. Ancuța Coza, prof. dr. Monica D. Cândea, prof. Claudia Bilașco

Mulțumim scriitorilor și editurilor care ne-au oferit cărți: George Achim, Mihaela Albu, Lászlo Alexandru, Dan Anghelescu, Flori Bălănescu, Gheorghe Mihai Bârlea, Ioan Botiș, Florica Bud, Nicolae Bud, Alexandru Buican, Alexandru Cistelecan, Constantin Ciucă, Carmen Dărăbuș, Horvat Săluc, Marian Ilea, Ramona Jitaru, Viorella Manolache, Irina Petraș, Lorena Stuparu, George Tei, Radu Țuculescu

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Constantin cel Mare şi Dinastia sa Dacică Nemuritoare

    „Constantin a fost recunoscut ca Mare atât în conştiinţa istoriei, cât şi în conştiinţa Bisericii.

   Este primul împărat care păşeşte spre cuvântul Nazarineanului, Îi îmbrăţişează Biserica şi, prin intermediul acesteia, creează o nouă viziune a civilizaţiei.”

(Dimitrios Apostolidis)

 

   Începutul urcuşului mistic spre dimensiunea spirituală a existenţei şi evidenţei noastre liturgic ortodoxe ca Neam haric nemuritor ne este dăruit-călăuzit de Dumnezeiasca Autoritate Creatoare a Tatălui Ceresc, de Frumuseţea Mirelui suprem al Iubirii-Logosul Luminii, de infinita Înţelepciune şi înfiere a Duhului Sfânt, de Atotmilosârda Jertfitoare a Dragostei divine, Crăiasa Maria Vlaherna-Carpatina şi de tot şirul regal strămoşesc care a punctat Istoria în momentele binecuvântării de sus, precum: Hestia, Zamoxis, Dromichaetes, Burebista, Fecioara Maria, Iisus Hristos, Decebal, Basarab I, Mircea cel Bătrân, Radu cel Mare, Alexandru cel Bun, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare și Sfânt, Iancu de Hunedoara, Sfântul Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Sfântul Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza; iar la sferă imperial-universală, ramura tracă a lui Alexandru Macedon, Sfinţii Apostoli, Diocleţian, Ecaterina-Sf.M. Muceniţă, fiica împăratului Costa, principesă şi a Filosofiei care a convertit 100 de filosofi păgâni la creştinism în confruntarea cu ei, devenind apoi martiri, Constantin cel Mare, Constanţiu, Graţian, Teodosie cel Mare, Arcadiu, Teodosie al II-lea, Hypatia-„regina filosofiei”, Marcian şi Pulcheria, Justinian cel Mare, Heraclie, Constantin al IV-lea Pogonatul, Irina, Teodora, Leon al VI-lea Filosoful, Alexios I Comnen, Ioan al II-lea Comnen, Ioan Asan, Petru Asan, Ioniţă Caloian Asan, Mihail al VIII-lea Paleologul, Andronic al II-lea, Jeanne d’Arc, Constantin al XI-lea Dragases.

   Între toţi Aleşii dinastici ai Neamului cea mai mare şi strălucitoare aură după Împăratul Hristos şi Împărăteasa sa Mamă, Fecioara Maria, este cea a dacului Sfânt Împăratul Constantin cel Mare. Asemeni lui Pavel cel Mare-apostolul divin al neamurilor, al lumii deci şi Constantin cel Mare a primit chemarea direct de la Dumnezeu: „Prin acest semn (Crucea) vei birui!”

   În locul idolilor politeişti care au măcinat lumea romană, degenerând-o, Constantin cel Mare a înfipt Crucea biruitoare a Mântuitorului Iisus Hristos.

   Înţelepciunea pelasgo-traco-dacică a fost Darul cel mai mare în care Dumnezeu a odrăslit comuniunea celor Chemaţi şi Aleşi întru toate: gând, cuvânt şi faptă cu Voia Binefăcătorului ceresc.

   Biruinţa creştinului în viaţa sa ortodoxă depinde aproape întru totul de modul cum se circumscrie permanent şi mistic la Împăratul Hristos-Dumnezeu.

   Toate darurile divine ale lui Constantin cel Mare: obârşia dacică, frumuseţea, înţelepciunea, evlavia, autoritatea imperială, eroismul, dragostea apostolească au fost primite de la Mama sa Elena, de la Mama noastră Fecioara Maria, de la Iisus Hristos-Mântuitorul omenirii, pentru a-şi împleti menirea, misiunea, vocaţia cu destinul imperial al lumii creştine şi cu coslujirea apostolească a Bisericii Celei Una Sfinte Ortodoxe, Luptătoare şi Biruitoare.

   Toate persecuţiile şi prigoanele împotriva creştinilor declanşate de înaintaşii săi au fost oprite, emiţând în locul lor legi creştine cu miezul dulce al spiritului ortodox.

   Călăuzit de Pronia divină a îndepărtat definitiv proaspătul imperiu creştin de vechea şi păgâna Romă, ctitorind cea mai mare şi cea mai frumoasă Cetate a Ortodoxiei, a tuturor timpurilor-Constantinopolul.

   Nu „Noua Romă” a Bizanţului cum greşit au spus şi scris cu uşurinţă câţiva neatenţi sau rău intenţionaţi unii, ci Constantinopolul-Romaniei.

   Constantin cel Mare deşi a zidit Cetatea lumii pe numele său-Constantinopol a consfiinţit-o consubstanţialităţii monarhiei cereşti a Fiului şi a Mamei Sale: „Ţie, Hristoase, Care eşti Dumnezeu, dedic acest oraş.”(P.G. 145, col. 1325- VII, 49)

   „Tu, Hristoase, eşti Domnul lumii şi Stăpânul. Ţie Îţi dăruiesc acest oraş ca să-Ţi slujească. Să ai grijă de el şi să-l ocroteşti de orice fel de primejdie.”(Gilbert Dagron, Naissance d’une capitale, Paris, 1919; /şi în ed. greacă, Naşterea unei capitale, Atena, 2000, p. 44)

    Constantinopolul fiind închinat lui Hristos, este evident că intra şi sub pururea ocrotire a Maicii Sale: „Împăratul Constantin a închinat oraşul Fecioarei şi Mamei lui Dumnezeu.” (Ioan Zonaras, P.G. 134, col. 1108- XIII, 3)

   La fel consemnează şi Constantin Acropolites, că: „oraşul a fost ridicat în numele Mamei lui Dumnezeu.” (Cuvânt elogios, p. 340)

   Ctitorirea noii Capitale a noului imperiu creştin a fost lovitura de graţie pentru Ex-Roma păgână, pentru Apusul, care nu i-au iertat-o niciodată lui Constantin cel Mare, el fiind de fapt Împăratul-Apostol care i-a încreştinat oficial pe latini, desăvîrşid opera începută de fratele lui Andrei al nostru, Petru, pe care latinii l-au decăzut din treapta  apostolică numindu-l episcop. L-au făcut deci, din general sublocotenent.

   Nici contemporanii lui Constantin, nici urmaşii lor mireni sau eclesiaştii de atunci şi până astăzi, nu i-au mai pomenit numele decât ca să-l calomnieze. Nici un ierarh sau lider politic nu s-a botezat cu numele Marelui Constantin. Aşadar, Apusul a apus definitiv de atunci… „De atunci, niciun papă sau conducător al Apusului nu s-a mai numit Constantin.” (Konstantinos I. Holevas în prefaţa lucrării lui Kostas V. Karastathis, Marele Constantin, învinuiri şi Adevăr-Studiu Istoric, trad. din lb. greacă: Preot Ion Andrei Gh. Ţârlescu, Ed. Egumeniţa-2013, p. 14)

  Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Constantin cel Mare şi Dinastia sa Dacică Nemuritoare”

Daris BASARAB: ”Atelierul de creație”

Prieten, încă din adolescență, cu artiști plastici în devenire, dacă i-aș aminti doar pe Mircea Ștefănescu, Mircea Bogdan, Nelu Mândruțescu sau Nicolae Otto Kruch, cu  toți elevi ai prestigiosului Liceu Confesional Emanuel Gojdu din Oradea anilor 1945 – 1949, m-am învârtit prin preajma lor cât am stat și eu și ei în orașul de pe Crișul Repede, am cunoscut în mediul în care se învârteau, cioplitori, sculptori, pictori, profesori, care oferindu-le condiții de lucru prin atelierele lor personale, îi și îndrumau, îi și protejau. Cei amintiți s-au realizat, fiecare în felul său, s-au împrăștiat prin țară, m-au adenmenit, i-am urmărit, iam vizitat, la Cluj, la Ploiești, la București. În toate perigrinările mele, urmând pașii lor în devenire, am cunoscut alte nume noi, atmosfera de lucru, ciudățeniile lor. L-am cunoscut pe marele profesor, sculptorul Romul Ladea, am urmărit cu el, din loja lui, spectacole de operă, în culmea emoției iam vizitat enormul său atelier de sculptură din Cluj, m-a lăsat să-l privesc lucrând la o lucrare monumentală, era în faza modelării în lut, necunoscându-i meteahna, l-am împins într-una din multiplele lui ascunzători, prin cârciumi necunoscute, lam admirat fără rezerve. În tinerețe lucrase pentru Casa Regală. Am dat de unele portrete interzise, într-o pivnițădepozit din Oravița unde mi-am petrecut zile bune, grele, dar pline de satisfacții profesionale. Am proiectat Instalații de purificare a apelor de mină cu conținut de Uraniu, La Dobrei și Ciudanovița, fără să știu măcar de existența marelui sculptor. Prin el l-am cunoscut pe minunatul tenor Cornel Fânățeanu, în casa, apartamentul, căruia am petrecut o seară de neuitat cu Nicolae Kruch și Mircea Bogdan. Era vorba de o bere, o bere lungă. Mircea excela în tot ce făcea, în felul cum golea berea dintr-o cană cu toartă de vreo doi litri, fără să respire, în felul în care povestea acaparând total atenția noastră, într-un limbaj de neimitat, specific ardelenesc, ca să nu mai vorbesc de gestică.  Cine l-a văzut interpretând rolul lui Flămânzilă poate înțelege și fără descrierile mele, care numai descrieri nu sunt, ce atmosferă întâlneai în lumea lor. Că au metehne, să li se ierte, dar trebuie înțeles din capul locului că lumea lor este o lume aparte, o lume a ”minunaților ciudați”, creatori de frumos, nu întotdeauna răsplătiți, dar dăruiți cu harul suprem al adevăraților educatori, de formatori de opinii. De la ei, de la toți, fără excepție, am învățat ceva despre creația artistică, am învățat să urmăresc munca lor de aproape, relația de prietenie dintre ei, respectul reciproc. Am început să petrec ore și ore prin atelierele de creație, să particip la cioplitul în piatră, să decopertez, să modelez. E o lume fantastică pe care n-o poți înțelege decât dacă te infiltrezi printre ei și participi ca un observator neutru, un fel de chibiț cu fermuar la gură. Am învățat să tac, să nu pun întrebări, cel mult din privire, să observ. Kruch mi-a oferit cea mai bogată experiență de viață, am devenit prieteni de nedespărțit, la bine și la rău. În atelierul lui de la Opera din Cluj, sau cel din Ploiești, am asistat la intâlniri cu sculptori și pictori, consacrați, striviți de ceea ce am numit cândva ”Rugul Creației”, sau și mai și de ”Rugul Existenței”. Nu se plângeau, se sprijineau, moral și material. Veneau medici, cum a fost excepționalul chirurg Condoiu, cu teme legate de modelarea în laborator a degetelor rupte, sau a altor părți anatomice smulse în accidente, prin crearea de modele pentru sălile de operații, când toți se străduiau să vină cu soluții, se formau echipe, apăreau perechi în tandem. Induvidialismul dispărea. În astfel de ocazii eram și derutat, și fermecat. Se convocau țiganii făuritori de instrumente, de scule de cioplit din cele mai alese aliaje de oțel. Făceau minuni și nimeni nu-i întreba de unde procurau materia primă. Era suficient să le ceri vreo sculă că te și înmormântau sub noianul de idei, care mai de care, dar toate la obiect. Uneori părea o atmosferă de haloimis, dar se încheia la un pahar de vin sau de tărie, în îmbrățișări ”frățești”, ca la cârciumă. Prezența mea nu-i deranja, din contra mă trimiteau după băutură, însoțit de Condoiu, cel cu relațiile de la Valea Călugărească. Alergam cu mașina contra cronometru, știind că răbdarea nu le era la îndemână. Condoiu nu accepta băutură de la cârciumile din oraș, chiar dacă eu ajunsesem să le cunosc mai bine decât mesenii însetați. I-am îndrăgit mult și am început să-i caut și prin taberele de creație.  Ultima mare tabără de creație, inrenațională, cea de lângă Sapoca, de la Măgura Buzău, așezată inspirat pe coama unui deal, ca într-un amfiteatru, m-a impresionat deosebit. Sculptorii așezați la distanțe apreciabile unii de alții, sus pe deal, priviți de jos, de la poalele dealului, lăsau o impresie de necuprins. Doar când luai dealul în piept, trecând printre blocuri de piatră în așteptare, auzind din toate părțile zgomotele ciocanelor care maltratau dălțile și, bineînțeles, pietrele ajunse nu știu cum pe treptele imaginare ale amfiteatrului, începeai să cauți repere pentru observație, să te sprijini cumva în călcâie, să observi figurile transpirate de efort și căldură, bărbați unul și unul, cu torsurile la vedere, îmbrăcate în țesătura fibrelor musculare, atletice. Erau de toate neamurile. Comunicau strigânduși unii altora într-un talmeș-balmeș lingvistic – predominau germana, rusa, franceza, italiana, spaniola, maghiara, româna regională. Semnele erau singura cale de comunicare nepoluantă, dar strivită de vocile spălate de aerul poluat de praful emis de polizoare. Minunat de obositor, dar minunat! Ajuns la Nicolae care se întreținea cu un neamț, am pus și eu o întrebare prin semne – suna cam ”ce aveți de gând?” ”Oooo, ceva măreț…Uite, vezi bolovanul ăsta de marmură de Vașcău, doară n-ai fi vrut să fie de Rușchița, vrem să ne asociem într-o colaborare, în doi, în tandem cum se spune. I-am văzut albumul, l-a văzut pe al meu, s-a mirat de dialectul meu ”vienez”, i-am explicat că de fapt este un dialect șvăbesc, adus de șvabii din vestul Germaniei în Banatul nostru și pe care, se pare că l-au împrumutat  austriecii de pe la noi, de la cei care fugeau în Austria. A râs, puțin încurcat, neînțelegând probabil gluma…Ne-am înțeles pe o temă de ”prietenie”, cu doi tineri întinzându-și brațele pentru o îmbrățișare, el un tânăr din Germania, ea o româncuță, personalizați prin costumații adecvate. Cam asta…Nu suntem singurul tandem, mai sus, dacă te uiți, vezi un cuplu de rus cu un italian, mai la dreapta, o unguroacă cu un  ucrainean…Ce mai! Înfrățirea între popoare…” Am mai spus-o, mă simțeam minunat și nu-mi venea să plec. Am coborât, totuși. Nu eram chiar de capul meu! N-am mai prins așa ceva și am păstrat din tot ce am văzut și auzit ideea tandemului în lumea artelor plastice. Peste ani, am mai dat peste un asemenea cuplu care, mai în glumă, mai în serios, soț și soție, amândoi pictori cunoscuți, Sever și Zizi Frențiu, lucrau la același tablou.

 Fără să vreau, am adoptat vechiul meu stil de a scrie, cel în ”cascadă”, care l-a revoltat pe bunul și neuitatul meu prieten, din anii 2004 – 2009, scriitorul, criticul de artă, colecționarul, profesorul de limbă și literatură engleză, luptătorul anticomunist, deținutul politic, Mihai Rădulescu.  Când i-am vorbit de proiectul meu de a scoate un mic album cu lucrările lui Nicolae Kruch, după ce i-am arătat materialele de care dispuneam, s-a oferit să pregătească o prefață. N-a apucat s-o facă, spre regretul meu. Norocul mi-a surâs peste ani și cu prietenia și profesionismul Emiliei Țuțuianu Dospinescu, cartea, într-o excepțională ediție, a văzut lumina la Editura Mușatinia. Era o datorie să mă întorc, după dispariția celor amintiți, la cei a căror prietenie m-a onorat introducândumă în lumea lor fantastică. La un moment dat i-am relatat cele de mai sus lui Mihai Rădulescu. El, iubitorul de artă plastică, dragoste moștenită din familie, a rămas pe gânduri. ”Tandemul ăsta în arta plastică, e un fel de joacă…Orice lucrare plastică, sculptură sau pictură, este valoroasă prin unicitatea aportului adus, a talentului individual, care are, în fond, un caracter de amprentă, dragul meu prieten.” Ce să spun, mă cam dezumflase, amicul meu. Nici nu îndrăzneam să-l contrazic și nici n-am încercat. Îmi lipsea argumentul de bază. Eu nu am văzut lucrarea celor doi de la Măgura, eu am rămas doar cu ideea lansată în tandem, cu încrederea în talentul prietenului meu. Totuși, chiar bătând în retragere, l-am provocat pe Mihai la părăsirea domeniului artelor plastice și transferarea ideii de tandem în lumea literelor. A rămas chiar buimac. ”Nu, nu ține…Adică tu crezi că doi scriitori, prozatori, poeți, eseiști, critici, ar putea să facă, ce?! Să scrie pe bucățele o poezie, un roman?! Hai să discutăm ca între prieteni. Tu ai început să mă cunoști, dovadă observațiile pe care le lansezi uneori la adresa scrierilor mele, mă copleșești deseori cu laudele tale, mă admiri, o simt și sunt măgulit. Dar un lucru tu nu știi, totuși. Cât efort consum eu în timp ce scriu. Sunt foarte meticulos, pregătesc materialul, fac planul lucrării gândite, revin pe text, transpir. Eu, am început să te cunosc și eu. Îmi place proza ta, îmi plac și poeziile, în special sonetele. După ce am citit Povodul tău am rămas încântat, în afară de stilul inadmisibil al cascadei. Dar romanul curge, personajele sunt reale, sunt multe, apar și dispar fără a pierde nimic din caracterul lor primar. Ți-am spus că ai condeiul uns cu miere, asta după ce am citit Ecvestra, iar la întrebarea cum pregătești planul lucrării m-ai cam dat peaste cap. Cum adică nu pregătești niciun plan?! Te apuci, pur și simplu de scris, condus doar de ideea de bază și te joci cu mulțimea de personaje într-un dute-vino al lor. Știu că, la un mic dejun pe balconul nostru, am primt vizita unui prieten și te-am prezentat drept scriitor, dintre noi doi, prozatorul adevărat. Ai văzut, omul a zâmbit neîncrezîtor, era un mare fan al meu, eu am continuat să te laud.  Ei, spune și tu, cum am putea noi forma un astfel de tandem?! Eu sunt un scriitor realizat, tu ești un scriitor în devenire. Eu mă chinui scriind un roman, tu te joci parcă ai fi pe terenul tău de tenis, alergi. Trebuie să recunosc că stilul tău fără paragrafe, în cascadă, ți se potrivește, chiar dacă nu sunt de acord cu dreptul tău de a chinui oamenii. Așa ai făcut și cu celălalt roman al tău, Ecvestra, dar am reușit să te conving să-l paragrafiezi. Un roman în care n-ai fost un simplu narator, te-ai implicat cu trup și suflet. M-ai făcut să îndrăgesc personajele. Ce-ar ieși dintr-o astfel de colaborare. Nimic!…” Am abandonat cu timpul ideea cu tandemul, cel puțin în forma în care am înțeles-o, atunci, pe dealul amfiteatru al taberei de creație de la Măgura de Buzău. Dispariția intempestivă, dar, din păcate previzibilă, a lui Mihai, m-a aruncat într-o lume a părăsiților, a abandonaților. Alături de el am cunoscut adevărata prietenie, a dăruirii fără margini. Omul acesta devenea prietenul și îndrumătorul celor care ajungeau în preajma lui, sau apelau la el de la distanță .

Dar viața are o calitate aparte, ignorată de mulți, acea ”a pesar de tudo a vida continúa” a mozambicanilor mei, a căror  înțelepciune mă bântuie încă. A fost îngrozitoare pierderea suferită, m-am simțit orfan. Atunci a încolțit ideea cu ”Postumele” în care i-am dedicat versuri după versuri. I-am scris și ceva în proză, un dureros remember, ”Conacul lui Radul”. Așa am hotărât să mă despart de el. N-a fost să fie, o sintagmă care m-a însoțit în multe din scrierile mele. O admiratoare a lui Mihai, a Domnului Profesor, încă de pe băncile liceului, Monica Levinger, l-a dibuit pe internet și plecând de la o lucrare a maestrului ”Biblioteca de împrumut” i-a trimis un material inspirat și adaptat la noua sa condiție de fizician-profesor, măcinată de microbul scrisului. A început o corespondență, o insistentă încurajare, etc., etc. Mereu sub impresia copleșitoare a fostului ei profesor, plimbându-se pe internet, prin Scribd în speță, a dat peste Conacul meu. M-a găsit, m-a readus în lumea neuitatului Mihai, am început să corespondăm, să schimbăm informații, să ne apreciem reciproc, ca să nu spun – să ne lăudăm. O prietenie născută undeva pe unde, bazată pe amintiri comune, câte un telefon, o suită de vizite la noi acasă sau la o cafenea din Gara de Nord, după împrejurări, în drumul ei spre Piatra, la părinți. O prietenie benefică pentru amândoi și pentru cei ai noștri, care ni s-au alăturat din tot sufletul. A fost doar începutul revenirii la vremurile lui Mihai. A citit și Dimitrie Grama Conacul și m-a contactat ca pe un vechi prieten. De fapt Mihai mă pusese să urmăresc adnotările lui pe o carte de poezii a lui Dimitrie, ”Voi lua cu mine noaptea” și să-mi spun părerea.

Continue reading „Daris BASARAB: ”Atelierul de creație””

Galina MARTEA: Doina Drăguţ şi universul ei literar

Având la bază profesiunea de matematician, licenţiată a Universităţii din Craiova, facultatea de  matematică-informatică, Doina Drăguţ (poet, eseist, romancier, critic literar şi de artă, publicist, jurnalist) a reuşit să se afirme cu mult succes şi în domeniul literaturii, în timp, punând în lumină un şir  de lucrări literare destul de preţioase. Debutând în 1994, cu volumul de versuri „Ceasuri de îndoieli” (Editura Spirit Românesc), ulterior Domnia Sa publică şi alte cărţi de poezii, eseuri, romane, critică literară şi de artă care, la rândul lor, sunt lucrări de valoare pentru literatura naţională română. Astfel, facem cunoştinţă cu volumul „Suferinţele unui redactor”, roman (Editura Alma, 2006), „Detaşare într-un spaţiu dens”, poezii (Editura Spirit Românesc, 1995), „Spaţiul din nelinişti”, poezii (Editura Scribul, 1998), „Ochiul de lumină”, poezii (Editura Scrisul Românesc, 2000), „Arabescuri”, eseuri (Editura Spirit Românesc, 1995), „Nelinişti prin timp”, eseuri, prefeţe, recenzii şi cronici literare, cronici plastice (Editura Sitech, 2010), „Individualitatea destinului”, eseuri privind individualitatea destinului în artă (Editura Spirit Românesc, 1996), „Timpul dintre valuri de lumină”, poezii (Editura Fundaţia Scrisul Românesc, 2014). În mod prioritar este cazul de menţionat că Doina Drăguţ, cu o dibăcie aparte, realizează cronici de analiză literară cu referire la creația marilor scriitori români clasici şi contemporani (Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Marin Preda, George Călinescu, Constantin Brâncuşi,  Marin Sorescu etc.), despre unii scriitori din lumea universală (Jorge Luis Borges, Denis de Rougemont, Ernest Hemingway), despre scriitorii români debutanţi şi un şir de artişti plastici români şi nu numai. Astfel, prin lucrările sale, de o semnificaţie distinctă, destinate criticii literare Doina Drăguţ poate fi considerată, cu certitudine, un critic literar de mare calitate, respectiv, realizând cu multă izbândă cercetări complexe asupra genului literar prin poezie, proză, artă, ştiinţă. De-a lungul timpului, urmând calea criticii literare şi de artă, Doina Drăguţ prin analizele sale pune în valoare propriile calităţi scriitoriceşti, dar, în acelaşi timp, descoperă/ redescoperă continuu universul literar/ universul creativ al scriitorului român şi nu numai. Domniei Sale îi reuşeşte de minune să cerceteze diverse genuri literare, iar analiza pe care o propune cititorului este una a noului/ a valorilor autentice, fondată pe criterii concrete şi pline de sens, ce desemnează doar un sistem de însuşiri esenţiale despre arta scrisului. Atentă la orice cuvânt produs şi reprodus, critica literară a Doinei Drăguţ se reflectă cu multă profunzime în ediţia volumului „Nelinişti prin timp” (eseuri critice, prefeţe, recenzii literare şi de artă, Editura Sitech, 2010, pagini 170), lucrare ce reprezintă, cu adevărat, abnegaţie sau, mai bine zis, devotament real faţă de arta literară, şi anume: arta criticii literare. Aşadar, criticul literar şi de artă Doina Drăguţ reuşeşte să delimiteze cu multă perfecţiune şi talent ştiinţa literaturii/ artei, în consecinţă, în baza analizelor efectuate producând numai viziuni şi concepte estetice ce reflectă corect realitatea.

Creaţia literară a Doinei Drăguţ este bogată în lucrări originale/ de valoare care prin conţinutul lor exprimă destul de vizibil capacitatea scriitoricească în a crea lucruri demne de apreciere. Astfel, se profilează modul ingenios al exprimării, acesta demonstrând spiritul inventiv al imaginaţiei ce este suprapus cu spiritul intelectual al scriitoarei. Dacă să ne referim la genul poetic al scriitoarei, atunci acesta impresionează prin farmecul metaforelor din abundenţă, prin modul de a reflecta versul liric cât mai fastuos şi cât mai real prin vibraţiile vieţii cotidiene, accentul forte fiind pus mereu pe existenţa omului în acest univers. Este spectaculoasă această viziune, iar meditaţiile realizate prin intermediul unui sentimentalism pur redau, la direct, doar dragostea faţă de lumea înconjurătoare şi tot ceea ce se numeşte viaţa umană. Descrierile poetice sunt prezente printr-o formă clară a gândirii logice şi, nu în ultimul rând, a gândirii poetice ce este corelată cu funcţiile matematice, ştiinţă şi discurs ce exprimă doar transparenţă şi precizie în cuvântul redat, model fiind: Închid ochii şi mintea mă poartă/ spre un punct fixat din inexistenţa/ ce pare veşnicie, încet-încet înăuntrul meu/ se instalează vidul şi mă eliberez de mine,/ empatia îmi topeşte formele şi mă însufleţeşte în altceva./ Mă găsesc între două lumi diferite închipuite-n sfere,/ una materială, luminoasă, plină de sens,/ alta opac-străvezie, neînţeleasă/  …” (ÎNTRE DOUĂ LUMI). Prin poezia Doinei Drăguţ realizăm cât de frumos este universul uman, necătând la faptul că, în acelaşi timp, este plin de neajunsuri/ suferinţe/ incertitudini, în cele din urmă, omul alăturându-se doar fenomenului pozitiv, astfel formându-şi caracterul hotărât pentru a continua viaţa prin valul alb al existenţei: scad depărtarea/ şi o micşorez/ până se face punct/ adaug târziul/ până la orizont/ apoi ce rămâne/ se umple cu vânt/ aşteptarea se risipeşte/ în valul alb/ de îndoială” (VALUL DE ÎNDOIALĂ). Hipersensibilă la tot ceea ce se întâmplă în lumea înconjurătoare, poeta cântă viaţa prin toate formele ei reale. Prin descrierea sinceră a sentimentelor, acţiunilor, manifestărilor, poezia Doinei Drăguţ pune în mişcare sufletul omenesc şi, în acelaşi timp, cheamă la confesiuni. Anume prin această formă a exprimării poeta atrage şi mai mult cititorul care este mereu stăpânit de emoţiile şi necazurile existenţei. Astfel, versul liric redat prin forma autentică a gândirii cuprinde viaţa intimă-interioară a scriitoarei, dar, nemijlocit, prin formula mijloacelor artistice relatate se distinge talentul poetic ce favorizează pozitiv activitatea creatoare. Poezia, fiind motiv de inspiraţie atât pentru autor, cât şi pentru publicul cititor, este mesajul artistic redat prin imagini expresive, printr-un limbaj centrat pe versul alb sau al versului clasic ce are la bază rima şi ritmul. Prin aceste forme ale comunicării se regăseşte Doina Drăguţ, scriitoarea care reuşeşte să îmbine tenacitatea cu capacitatea poetică nativă, astfel, perfecţiunea literară fiind plasată în limitele unor valori de înaltă intensitate: „Lumina/ se dăruie tuturor/ după măsura fiecăruia/ duşi de dorinţe şi întâmplări/ nu făceau nimic/ dar nimic nu rămânea nefăcut/ se raportau la absolut/ pe potriva firii lor/ relaţia specială/ era asumată/ prin credinţă” (ASUMARE PRIN CREDINŢĂ). Versuri foarte frumoase, stil original/ inconfundabil/ unic. Sintetizând discursul despre versul liric al Doinei Drăguţ, putem afirma: totul are corelaţie şi tangenţă cu universul spiritual al omului, specific sinelui, iar imaginaţia este universul real al scriitoarei, prin care există mesajul de a relata noţiuni cât mai frumoase și producătoare de admiraţie.

Continue reading „Galina MARTEA: Doina Drăguţ şi universul ei literar”

Isabela VASILIU-SCRABA: Marea manipulare de după 1991 – Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați

Motto:

„Odată am spus că în Franța sînt mai mulți staliniști decât locuitori. Din cauză că mă loveam de această mentalitate…Sartre zicea: TOUT LES ANTICOMUNISTES SONT DES CHIENS” (Theodor Cazaban, iunie, 1993).

 

Ioan Petru Culianu se pare că a scris din Franța o notă informativă despre Mircea Eliade (vol. Mircea Eliade în arhiva Securităţii, Ed. Mica Valahie, 2008, p. 233). Autorul este recognoscibil după conținutul notei pentru Securitatea R.S.R. , turnătorul Ion Manea auto-deconspirându-se și el în 1974 odată cu menționarea volumului soției sale, Gramatica comparată ( ibid., p.117). În nota scrisă probabil de Culianu se amintește și de Adriana Berger, după moartea profesorului Eliade autoare a unui articol anti-Eliade în revista „Minimum” din Israel, urmat de alte articole calomnioase. De la Paris, aceasta îi scrisese în românește pe 13 octombrie 1984 lui Ioan Petru Culianu la Groningen „că nu are slujbă”, după ce renumitul savant se dispensase de ajutorul ei la clasarea manuscriselor și a corespondenței, „cea mai gravă eroare din ultimii 25 de ani” (cf. Mircea Eliade, Jurnal, 31 martie 1984).

În nota scrisă probabil în anul 1984, conducerea Securității (instituție strict ierarhizată) era informată că „sursa” o cunoaște pe Adriana Berger, „tipă de o rară mediocritate” care l-a căutat insistent si care îi dactilografiază (în franceză) o conferință. După ce, ajutat de M. Eliade, și-a văzut volumul Eros și Magie publicat la o editură prestigioasă, Culianu a vorbit la Sorbona despre cartea sa pe 25 noiembrie 1984 într-o conferință pe tema Științei în Renaștere (notează el în Curriculum vitae alcătuit prin noiembrie 1990 în vederea angajării la Chicago, la Divinity School). Informatorul mai scrie Securității din țara comunistă că i-a citit Adrianei Berger și teza de doctorat din 1982 pe tema operei lui Eliade, adăugând că a trebuit să-i răspundă Adrianei Berger la o mulțime de întrebări privitoare la „relația sa cu Mircea Eliade”.

După ce îi oferise postul dorit (de redactor la revista „Secolul XX”, vezi interviul înregistrat de G. Adameșteanu, republicat în Revista “22” din 22-23 mai 2011, p. 13), în vara anului 1972 Securitatea i-a permis comunistului Ioan Petru Culianu să treacă dincolo de granițele închise ale Republicii Socialiste România spre a se perfecţiona în italiană la Perugia cu o bursa de două luni, fiind imediat după licenţa în italiană. În decembrie 1990 Culianu îi povestea Gabrielei Adameşteanu că la vremea studenţiei sale bucureştene venise la el un securist spre a-l racola. Acel securist, după ce a aflat de la tânărul italienist dorinţa acestuia de a lucra în redacţia revistei „Secolul XX”, l-a asigurat că Securitatea îi poate îndeplini visul. După asasinatul de la Chicago, Paul Drogeanu şi-a amintit că Ioan P. Culianu primise înainte de a rămâne în Italia postul la revista „Secolul XX” (vezi Paul Drogeanu în Suplimentul „Litere Arte Idei” al Cotidianului din 18 mai 1992, p.7). Decizia comunistului Culianu de a rămâne în Italia a atras după sine abandonarea visului de a lucra la cea mai prestigioasă revistă culturală scoasă în țară, dar nu şi abandonarea colaborării sale cu Securitatea, cu atât mai greu de realizat cu cât temuta instituţie i-a trimis un colaborator al ei în Lagărul de refugiaţi de la Latina din apropierea Romei (cf. Andrei Oişteanu, Asasinarea lui Culianu, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, din august, anul X, Nr.116/ 2011, p.7065).

Nota înformativă din 1984 are data exactă si semnătura turnătorului anonimizate, în conformitate cu Legea 187 si Ordonanța 16 care permite să se „publice doar numele informatorilor care prin acțiunea lor au încălcat drepturile și libertățile omului” (vezi în Revista „22”, nr 862 din 18 sept. 2006, interviul cu Claudiu Secașiu, președintele C.N.S.A.S.), de ca si cum în mod „legal” oamenii în comunism ar fi fost lipsiți de dreptul la o viață privată.

Inregistrările din perioada totalitarismului comunist prin pereții „microfonizați” ai camerei fostului deținut politic Constantin Noica (1), sau pe calea turnătoriilor obținute de Securitate de la mulți dintre vizitatorii filozofului,   n-ar fi fost, vezi-Doamne, încălcări ale acestui drept fundamental. Știindu-se permanent hărțuit, intimidat și urmărit de statul polițienesc, filozoful retras la Păltiniș mai visa câteodată că le va „trânti ușa în nas” securiștilor care l-au băgat fără motiv în închisoare, încălcându-i apoi dreptul la o viață privată, lipsită de urmăritori și „ciripitori” (2). Noica visa că va rămâne la familia lui din Anglia, „ca să nu mai aibe nimeni prilej să se ocupe de el” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Bapoca, nr.282/2014, pp.23-25 ;https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ ).

In studiul său, Totalitarismul ca mod de acaparare a puterii de stat (postat pe internet la www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/varlam , pagină greu accesibilă cu uzualele motoare de căutare) politologul Ion Varlam observase cu justețe că, oricare ar fi ideologia sa, totalitarismul are neapărat un caracter ideologic prin “voinţa de a-şi justifica natura teroristă”. Aceasta ar fi “o primă deosebire faţă de dictatura banală”. Numai că ideologia pe care o practică totalitarismul de dreapta sau de stânga este “nelegitimă până si în ochii propriei doctrine” (cf. I. Varlam, fost deținut politic) pentru că plasează într-un viitor utopic binele ca scop final, în timp ce face răul, actualitatea fărădelegii faţă de persoanele indezirabile fiind mijlocul de realizare a măreţiei viitoare. Foștii comuniști și tinerii pe care îi instruiesc pentru cercetările „Centrului internațional de studii asupra comunismului” din cadrul „Memorialului de la Sighet” sunt foarte atenți ca vorbăria lor să nu fie „impurificată” de punctul de vedere ale foștilor deținuți politici. Primind de la Ioana Diaconescu (cercetătoare a istoriei recente) linkul „Memorialului de la Sighet” pe 17 decembrie 2017 și uitându-mă pe cele 20 de titluri ale „Biblibliotecii Memorialului” am constatat că nu apar titluri ale cărților unor foști deținuți politic povestind ororile prin care au trecut, sau măcar lucrarea de sinteză a lui Fabian Seiche, Martiri și mărturisitori români din secolul XX. Închisorile comuniste din România (ed.II-a, Făgăraș, 2014). De unde reiese că „Memorialul de la Sighet” ocolește (intenționat ?) tocmai volumele de memorii ale victimelor inchisorilor politice comuniste. Acest defect capital se regăsește în mai toată maculatura publicată de „cercetătorii acreditați ai C.N.S.A.S.” care „uită” să prezinte și punctul de vedere al victimelor, difuzând negreșit „limbajul standardizat” al anchetatorilor (cf, Carmen Ciornea, lector univ.la Facultatea de Teologie din Constanța). Spre exemplu, deținutului Petru Manoliu din lotul Noica-Pillat i-a fost indosariată declarația că „Noica, sub pretextul lui Hegel, reafirmă vechile convingeri legionare, pe cât de mistice, pe atât de reacționare” (P.M.). Același lucru, dar cu alte cuvinte, a scris si sursa „Șerban” (Pavel Apostol) căruia Z. Ornea/ Orenstein îi dăduse pe ascuns manuscrisul noician, întâi fragmentar, apoi în totalitate : „Cunoscutul filozof legionar” în lucrarea sa, „una din cele mai periculoase materiale ideologice din țară”, ar face apologia religiei. Lucrarea ar conține „afirmații cu caracter fățiș anti-comunist și mistic”(3).

Un anchetator i-a spus unui deținut politic următoarele : „Vă vom obliga, prin metodele noastre, să declarați numai ce vrem noi. Aceste declarații smulse cu cleștele înroșit în foc le vom păstra ca MĂRTURII, ca acte pentru arhivă, după care se scrie istoria. Vom păstra dosarele până ce voi veți pieri. Vom muri și noi, dar istoria se va scrie pentru generațiile viitoare după aceste documente” (cf. Octavian Voinea, Masacrarea studențimii române, 1995). Carmen Ciornea, autoare a volumului Chipul Rugului Aprins (Ed. Eikon, 2016) spunea la TV-Trinitas că abia după câteva luni de studiu la C.N.S.A.S. a unor dosare de Securitate a realizat că procesele verbale de anchetă erau stereotipe în scopul de a azvârli în închisoare victima îndelung torturată și că pentru aflarea adevărului trebuie neapărat să ia legătura cu supraviețuitorii. Ea a vorbit cu Emanoil Mihăilescu, Nicolae Rădulescu și cu pr. Nicolae Bordașiu din așa numita organizație „mistico-fascistă” a Rugului Aprins, lot din care au fost omorâți în temnița politică trei oameni complet nevinovați: doi poeți, dr. Vasile Voiculescu și Sandu Tudor și un preot: arhim. Haralamb Vasilache.

Pentru că adevăraţii autori ai crimelor care au dus din 1945 până în 1989 la uciderea a 890 000 (optsutenouăzecidemii) de români fără a socoti victimele comunismului din Basarabia, Bucovina şi Ținutul Herţii (vezi dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roşu, ed.I-a 1994, ed.II-a 1998), şi la circa două milioane de întemniţaţi politici pe diferite termene între 23 august 1944 si 1964 (vezi Monumentul victimelor comunismului de la Chene Bourg, Geneva, Elveţia) n-au fost nicicând pedepsiţi, ei şi urmaşii lor au rămas să controleze falsificarea istoriei pentru a-şi ascunde vinovăţia. In „Wikipedia” românească, enciclopedie confiscată de un grup mafiot, s-a inventat chiar și un imaginar „Nuerenberg românesc” care ar fi validat verdictele farselor de procese politice din timpul ocupației sovietice (vezi Testis Dacicus/ George Manu, România sub ocupație rusească în spatele Cortinei de fier, Ed. Mica Valahie, București, 2011).

Din perspectiva beneficiarilor comunismului și ai post-comunismului, apare semnificativă reacţia unui vizitator al filozofului Noica (vizitator devenit ministru) la propunerea lui Sorin Ilieşiu de a fi comemorată într-o zi anume memoria victimelor comunismului. Propunerea lui S. Ilieşiu a stârnit opoziţia lui Pleşu, îngrijorat nevoie mare ca nu cumva să fie “statutate” nişte “noi chermeze” (v. scrisoarea lui S. Ilieşiu către Radu Filipescu, 1 febr. 2012).

Teama de istoria „recentă”, povestită așa cum a fost ea, și nu după șabloane „legalizate” de foști ideologi ai regimului comunist, au avut-o mereu „cripto-bolșevicii” și clientela acestora. Eliade notase în jurnalul său ce-i spusese fostul deținut politic C.C. Giurescu, atunci când s-au revăzut după treizeci de ani: Securitatea a scos biblioteca istoricului arestat în 1950 și i-a dat foc, distrugând nu numai cărțile din bibliotecă ci și manuscrisele (cf.M. Eliade, 6 mai 1972). După exemplul bolșevicului Roller (cu ilustrația manualului prezentând la p. 735 Regimentul de artilerie „Ana Pauker”, ediția a III-a, 1947), istoria trebuia reinventată de criticul literar Z. Ornea, sau chiar de romancierul Culianu, în textul său cu țestoasa cea chioară publicat de marxistul Duerr.

Referindu-se la volumele omagiale Aufsaetze zu Mircea Eliade, îngrijite de Hans P. Duerr (n.1943), dintre care deja apărut (Sehnsucht nach dem Ursprung, 1983), academicianul Mircea Eliade îi scria lui Culianu pe 24 febr. 1984 că nu-l deranjează dacă ele cuprind (4) și articole critice, gândindu-se probabil la diversitatea firească de opinii si nu la etichetarea sa ca „fascist”, sau la minimalizarea faimei de care s-a bucurat gândirea sa înnoitoare pe tărâm științific, cum s-a petrecut în articolul comunistului Andrei Pleșu (vizitator constant al familiei lui Leonte Răutu, nu numai al filozofului de la Păltiniș), falsul „dizident” beneficiar al unor „burse de lux” (cf. Noica ; problema falsei sale dizidențe a fost abordată de sculptorul Bata Marinov, un fost coleg de facultate, într-o scrisoare din 8 febr. 2012 către S. Ilieșiu; http://www.romanianstudies.org/content/2013/02/marea-pacaleala-scrisoarea-lui-bata-marianov-catre-sorin-iliesiu/).

Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Marea manipulare de după 1991 – Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați”

Veronica IVANOV: Irini Pericleous – Recital de vioară „For my mother”

Irini Pericleous a susţinut, în data de 7 mai, un recital de excepţie, în Sala Medievală Kasteliotissa din Nicosia. Ea a interpretat la vioară piese de J.S. Bach, A. Vivaldi, C. Gluck, F. Kreisler, Pugnani, John Williams, Fr. Chopin, Ceaicovsky şi Ciprian Porumbescu (Balada).

La recitalul închinat memoriei mamei sale, prof. Anca Cristina Pericleous, sala a devenit neîncăpătoare. Toţi i-am admirat măiestria şi am observat că la doar 15 ani, Irini şi vioara ei sunt una.

FELICITĂRI, Irini Pericleous!

Mult succes în continuare!

***

BIOGRAFIE IRINI PERICLEOUS

Irini Pericleous a început să cânte la vioară de la vârsta de 7 ani, avându-l ca profesor pe violonistul Sorin Alexandru Horlea – membru al Orchestrei Simfonice Cipru.

Din 2014 devine şi ea membru a Orchestrei Simfonice de Tineret Cipru, sub conducerea dirijorului Iorgos Koundouri. Primul ei recital îl susţine la vârsta de 11 ani, în Sala Medievală Kasteliotissa din Nicosia.

În data de 3 noiembrie 2015, susţine în România primul ei concert, fiind invitată de „Filarmonica Oltenia“ din Craiova, prin programul „Europa Season“.

Participă la lecţii de vioară Masterclass cu marele violonist Alexandru Tomescu, timp de o săptămână, în România şi susţine concertul final la Castelul Bran, în sala de muzică a castelului unde celebrul violonist, pianist şi compozitor George Enescu a susţinut numeroase concerte.

Urmează cursuri Masterclass, cu celebrul violonist italian Salvatore Accardo, în martie 2016, în Cipru.

Cu Orchestra Simfonică de Tineret a Ciprului ia parte la mai multe concerte cu muzicieni renumiţi: Alkistis Protopsalti, Kiprianos Katsaris, Aliki Hrisohou, Iorgos Frangoulis, Salvatore Accardo şi cu opera „Cavalleria Rusticana“.

De asemenea, a cântat la vioară la diverse evenimente organizate de Ambasada României în Cipru şi Şcoala Românească din Nicosia.

În mai 2016 a trecut cu nota maximă clasa a 8-a vioară la Şcoală Regală de Muzică şi şi-a început pregătirea pentru obţinerea Diplomei la Trinity College. În 2017 a participat la emisiunea televizată  –  JUNIOR MUSIC STARS şi a ajuns în finală, pe locul al II-lea.

———————––––––

Veronica IVANOV

Cipru

8 mai, 2018

Lucian Zeev HERȘCOVICI: LaG BaOmer, Meron, Rabi Șimon bar Yochai

Din seara de ajun a celei de a doua zi de Pesach începe numărătoarea de Omer. Ea continuă 49 de zile, precedând  sărbătoarea de Șavuot, care este a cincizecea zi. Numărătoarea de Omer era legată de aducerea primelor roade la Templul de la Ierusalim și de calculul secerișului. Ulterior, după distrugerea celui de al doilea Templu, ea devenit o perioadă de doliu, în amintirea celor 24.000 de învățăcei ai lui Rabi Akiva, îndrumați de el să se alăture armatei lui Șimon bar Kochba. Ei au murit într-o epidemie pentru că nu se respectau reciproc, în primele 32 de zile ale numărătorii. La început nu știau cauza: atunci când au aflat-o, a încetat epidemia. Era cea de 33-a zi a numărătorii (LaG BaOmer). În această zi, doliul a încetat. Mai târziu, ziua de LaG BaOmer  a căpătat un sens cabalistic. Conform tradiției, în această zi a murit Rabi Șimon bar Yochai, un învățat tannait important, elev al lui Rabi Akiva, unul dintre conducătorii luptei anti-romane. Era în perioada împăratului Hadrianus, în secolul al doilea al erei noastre. Despre Rabi Șimon bar Yochai, cunoscător profund al misticii iudaice, s-au țesut câteva legende. Se știe că el, împreună cu fiul său Eleazar, s-au ascuns într-o peșteră pentru a nu fi prinși de autoritățile romane, care îi condamnaseră la moarte. Ei au stat ascunși în acea peșteră timp de 11 ani, minunea fiind că nu au putut fi descoperiți. Altă legendă este că Rabi Șimon bar Yochai, care a murit în ziua de LaG BaOmer, s-a sacrificat pentru a opri epidemia care începuse: prin moartea lui, a oprit epidemia.  Dar pentru că era cunoscător al Învățăturii Secrete (îi este atribuită compunerea Zoharului, în mod legendar) și trebuia s-o transmită învățăceilor săi, iar ultima sa zi din viață, în care urma să moară, era prea scurtă pentru aceasta, Dumnezeu a prelungit-o, amânând apusul soarelui. O legendă asemănătoare a apărut mult mai târziu, în comunitatea sefardă-spaniolă din România, după moartea rabinului sefard Eliezer ben  Yițchak Pappo (1785-1828), considerat un ”țadik”, născut la Sarajevo, care a fost rabin la București (1819) și la Silistra (1820-1828). În acest oraș a fost o epidemie de holeră, iar rabinul Pappo s-a sacrificat, a murit în epidemie, iar aceasta a încetat datorită sacrificiului său. Apropo, la mormântul lui au loc pelerinaje până astăzi, la fel ca și la mormântul lui Rabi Șimon Bar Yochai.

Rabi Șimon bar Yochai este înmormântat la Meron, în nordul Israelului, iar în ziua de LaG BaOmer, când are loc comemorarea lui, la mormântul lui se adună mulți evrei care vin să se roage și serbează înălțarea sufletului lui cu încă o treaptă. Se pare că acest obicei a apărut în secolul al 16-lea; el continuă până astăzi. În legătură cu această serbare (”hilula”) au apărut multe descrieri.  Unele pot fi găsite în cartea ”Sefer Hamoadim”. De asemenea, au apărut cântece, ode în onoarea lui Rabi Șimon bar Yochai care sunt cântate în cadrul acestei ”Hilula”. Unul dintre ele, intitulat ”Bar Yochai”, se referă la profunzimea cunoașterii misticii iudaice de către acest învățat. Cântecul are 10 strofe, cântate de un solist, și un refren, cântat de cor. Refrenul deschide cântecul și este adăugat după fiecare strofă. Strofele au câte 4 versuri, rima fiind între primele 3 versuri, ultimul rimând cu ultimul din celelalte strofe. Este o metrică orientală, de influență arabă. Cântecul, în limba ebraică, provine din folclorul evreilor sefarzi orientali. Am hotărât să-l traduc în limba română, deși nu sunt poet. Nu am putut reproduce nici metrica, nici versificația de 3 plus 1. Am încercat versificarea sub formă de rimă împerecheată, câte două versuri. Refrenul, de două versuri, l-am pus numai la început.

BAR YOCHAI

(Traducere versificată de: Lucian-Zeev Herșcovici)

 

Bar Yochai, ai fost uns cu uleiul bucuriei, sfânt,

Ești mai fericit decât semenii tăi pe pământ.

 

Bar Yochai, uleiul turnat pe tine e plin de sfințenie pură,

Turnat după a sfințeniei măsură,

Ai purtat a coroanei regale sfântă floare,

Care în strălucire veni  pe capul tău să-l înfășoare.

 

Bar Yochai, pe un loc bun te-ai așezat,

În ziua în care ai încercat, în care ai scăpat,

Adăpostit în peștera din stânci, în care,

Ai câștigat și măreție, și onoare.

 

Bar Yochai, salcâmii înfloriți se înalță tot mereu,

Ei învață Cartea Sfântă a lui Dumnezeu,

Lumină minunată, lumina care arde, ca un foc,

Ei ți-au cerut ca să-i înveți  în acest loc.

 

Bar Yochai, tu și în livada cu meri buni,

Te-ai înălțat parfumuri să aduni,

Secretul Torei în mirositoare flori,

”Să facem omul” s-a spus pentru tine, până mori.

 

Continue reading „Lucian Zeev HERȘCOVICI: LaG BaOmer, Meron, Rabi Șimon bar Yochai”