Categorie: Cultură

Ionuț ȚENE: Republica Moldova merita să câștige Eurovision 2022, și juriul României să voteze cântecul unionist ”Trenulețul”!

Așa cum se aștepta toată lumea și conform pronosticurilor caselor de pariuri, Ucraina a câștigat Eurovision. Nu a fost nicio surpriză pentru că, în general, concursurile internaționale de muzică s-au transformat într-o interfață politică, propagandistă și ideologică. Ediţia Eurovision Song Contest 2022 de la Torino a fost câştigată de Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra cu melodia „Stefania”, care a primit din partea publicului 439 de puncte, un total de 631 de puncte, iar Republica Moldova, cu cea mai bună melodie din concurs a primit doar 253 de puncte, și a încheiat concursul pe locul 7. Melodia moldovenilor, adevărați români, Zdob și Zdub & Frații Advahov – ”Trenulețul” a fost cea mai bună de la Eurovision. Merita să câștige concursul. Se știe deja că acest concurs Eurovision a devenit o competiție ideologică și politică care nu mai are aproape nicio legătură cu muzica de calitate, cu talentul, ierarhia și valoarea, ci cu propaganda politică la modă și cu interesele economice imediate de pe continentul european. Grav este că juriul din România în loc să voteze cu frații din Republica Moldova, care au prezentat cea mai frumoasă melodie, și cu un mesaj unionist, a votat cu reprezentanții altui stat, care s-a înfățișat la concurs cu un cântec destul de modest din punct de vedere al valorii muzicale. Pe bună dreptate, reprezentanții de seamă ai showbiz-ului sau societății civile românesc s-au revoltat pentru nedreptatea făcută Republicii Moldova și pentru faptul că TVR nu a susținut o melodie unionistă a fraților de peste Prut. În seara finalei Eurovision, Dan Negru a postat pe Facebook un nou mesaj de susținere pentru piesa „Trenulețul“ cântată de Zdob și Zdub & Frații Advahov: „Moldovenii au co*ie. S-au dus la Eurovision cu o melodie care are un mesaj puternic politic pro-unionist.Showbiz-ul românesc nu are curajul mesajelor politice. E ticsit de pițipoance și papițoi care trăiesc din banii televiziunilor și a primăriilor și de asta n-au curajul mesajelor politice. Dacă tot recunoașteți că Eurovision e un concurs cu miză geo-politică, atunci România putea să arate Europei, la oră de maximă audiență și pe toate televiziunile europene, că două țări sunt una! Moldovenii au avut curajul să spună Europei că București-Chișinău e totuna! România nu a avut curajul!” Ucraina nu a dat nciun punct României, dar noi le-am dat toate punctele și am primit umanitar, cum era firesc, circa un milion de refugiați.

Cântărețul Mihai Trăistariu a analizat finala concursului Eurovision, câștigată de Ucraina. El se arată șocat și revoltat de voturile între România și Moldova: ” Dacă scoatem din ecuație razboiul din Ucraina … MOLDOVA ar fi câștigat Eurovision-ul! Dar cel mai straniu tot asta mi se pare – Moldova a cântat despre legătura Chișinău – București. Deci, despre frăția dintre Moldova și România !!!Iar noi le-am dat zero. Iar ei ne-au dat … zero. N-am văzut în viața mea așa ceva! Practic, ne-am pișat unii pe alții!!! Of, Doamne ! Chiar incredibil!!! De asemenea, un reprezentant al societății civile s-a arătat de asemenea indignat pe bună dreptate. ”Nu înțeleg de ce tvr mai bagă bani publici în porcăria aia de “concurs”. E mai fals decât raportările de recoltă la ha și de capete de vite furajate ale lui Ceaușescu și decât statistica avioanelor de luptă doborâte cu borcanul de murături sau cu fantoma”, a spus avocatul Gheorghe Piperea, pe pagina sa de Facebook. Chiar și păpușarii din spatele acestui concurs ideologico-muzical și-au dat seama că voturile pe țări au fost măsluite? Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul Eurovision, a transmis un comunicat de presă în care a explicat că în cea de-a doua semifinală juriile naţionale din şase ţări au fost eliminate din concurs. Acestea au fost apoi înlocuite cu un rezultat agregat bazat pe ţări cu tipare de vot similar atât în a doua semifinală, cât şi în marea finală, scrie News.ro. Nici acum nu este clar de ce România a votat în unanimitate cu Ucraina și dacă votul exprimat a fost corect sau măsluit. Cele şase jurii naţionale eliminate din Eurovision 2022 ar fi: Azerbaijan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino, scrie publicaţia escxtra.com. ”Podul de flori” nu a mai funcționat la ordinul mai marilor Europei?

Din păcate, din nou, reprezentanții României din TVR și tovarășii din instituțiile statului român au dovedit că sunt paraleli cu muzica, pe lângă valoarea muzicală, și votează politico-ideologic, conform intereselor unei mode trecătoare, de moment, melodii care nu se ridică la gradul de excelență pentru a câștiga un concurs de muzică internațional autentic. România trebuia să voteze Republica Moldova care s-a prezentat cu cea mai bună melodie la Eurovision, cu atât mai mult cu cât, prin mesajul unionist al melodiei ”Trenulețul”, românii aveau datoria morală de a vota cu frații lor de peste Prut. Moldova parcă a fost părăsită de frați, ca în 1940. Trist. Felicitări moldovenilor, adevărați români, Zdob și Zdub & Frații Advahov, care meritau să câștige ediția de anul acesta a Eurovision 2022. Frații noștri români de pe peste Prut au fost cei mai muzicali și cei mai buni. Dar se știe că concursurile nu reflectă întotdeauna valoare și talentul, ci interese ideologice și politice de moment. Clasamentul s-a aranjat, de pe ultimele locuri o melodie a câștigat pentru că trebuia să câștige ca înainte de 1989? În ce Europă democratică și liberală trăim? Din nefericire, Eurovision de vreo 10 ani nu mai este despre muzică. Se putea nominaliza înainte de concurs câștigătorul Eurovision pe care l-au dat învingător casele de pariuri și bursa zvonurilor? Nu se mai cheltuiau bani și energii pentru un final preconizat? Potrivit informaţiilor jurnaliștilor de la Paginademedia.ro, Televiziunea Română a fost anunţată în miez de noapte, la ora 1.10, că votul juriului din România a fost anulat.

Potrivit sursei citate, juriul din România acordase cele mai multe puncte – 12 adică, piesei Zdob şi Zdub, care a reprezentat Moldova. Conform aceloraşi surse, şi Moldova acordase tot 12 puncte piesei din România.  S-a câștigat concursul prin vot aranjat? Pentru mine ”Trenulețul” unionist a fost câștigătorul de anul acesta al concursului Eurovision, de altfel, ca și pentru toți românii.

Ionuț Țene

Dumitru MNERIE: O BALADĂ PENTRU RĂZEȘII DE AZI

În general rostul unui editor de carte, este de a se îngriji ca o anumită operă literară să intre sub tipar, ca mai apoi să ajungă la cititori. Ingratitudinea posturii de editor este dată uneori de aparența interesului material, prin faptul că publicația editată devine o marfă pe piață, în care editura se asociază la succesul produsului, pe bază de contract cu autorul, în vederea încheierii cu bine a unei afaceri. Politica practicată de Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI din Timișoara, încearcă să fie mereu o urmare firească a respectului cel păstrăm mentorului nostru spiritual, marele scriitor al literaturii române clasice, Ioan Slavici, consacrat spiritului generos și demn. Selecția scrierilor literare, cu angajament de editare, se bazează exclusiv pe subiectivismul echipei noastre editoriale. Condiția esențială rămâne plăcerea și bucuria noastră mai întâi, de a citi ceea ce mijlocim să apară pe piața cititorilor de literatură. Așa putem împărtăși împreună cu cititorii bucuria înnobilării sufletești prin parcurgerea pagină cu pagină a cărții.

În anul 2019, poetul Marin BEȘCUCĂ ne-a propus o colaborare, dorind să aducă un omagiu eroilor-martiri din Timișoara căzuți în zilele Revoluției române din 1889. Așa s-a născut, sub egida Editurii noastre, cartea TIMIȘOARA – Acolade peste timp. În urma evenimentului de lansare, realizat în colaborare cu „Liga scriitorilor”, Filiala Timișoara Banat, ecourile privind valoarea apariției editoriale au fost extrem de favorabile, semn că ceea ce ne-a plăcut nouă a plăcut și celorlalți.

            Oportunitatea colaborării din nou cu Marin BEȘCUCĂ pentru prezenta carte, ni s-a părut de la început salutară. Cuvintele cheie „han” și „răzeș” ne-au apropiat cu gândul atât de particularitățile operelor scriitorului nostru drag Ioan Slavici, cât și de preferințele Președintelui-fondator, profesorul Titus Slavici, care a dirijat importante investiții în Timișoara și Arad, (aflate în proprietatea Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI), acum atât de bine cunoscutele hoteluri pentru tineret, cu nume de „MARA” sau „MOARA CU NOROC”, care, în fapt sunt tot un fel de hanuri.

            Încă din citirea primelor poeme propuse pentru cartea < „Hanul Răzeșilor” : balada lui Asaftei>, am identificat nota caracteristică dată de poetul Marin Beșcucă în cărțile anterioare, mai ales în impresionanta apariția editorială de dată recentă, <„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă!” > Motivația alegerii titlului se găsește chiar din primul poem intitulat „ION ASAFTEI – Balada”. Astfel, Ion Asaftei nu este prezentat ca un erou de legendă, ci ca o persoană din zilele noastre, pe care poetul a întâlnit-o într-un moment ales parcă de Dumnezeu. Poetul a descoperit în profilul „Bădiei” Ion Asaftei pe adevăratul răzeș contemporan, bine înrădăcinat în vatra de veacuri a Moldovei și care a ctitorit „HANUL RĂZEȘILOR”, un loc plăcut de popas „nu departe de Războienii lui Ștefan cel Mare și de Schitul de la Țibucani”, așa cumdescria proprietatea însuși ctitorul  într-un interesant interviu. Poetul își manifestă satisfacția prin poem de a-l avea părtaș la un sfat prietenesc pe acest răzeș contemporan, pe tot parcursul cărții. Misiunea asumată de autor se înțelege bine și din versurile: … „nisip primenit în vânt, îmi primenea Balada ta, Bădie,/„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă!/iată piatra unghiului în ceea ce vom înridica de acum încolo,/întoarcem lumea cu fața către noi!”,/scoatem din istorii toate câte și ne aducem de istorie!” În același prim poem, se poate observa compatibilitatea sufletească simțită de autor față noul interlocutor, cu care se alătură cu gândul nobil de a mai da cititorilor încă o șansă de desfătare pe valurile date de multiplele figuri de stil puse cu recunoscuta-i dibăcie poetul: … „și lăutele se-ndrăceau, îndrăcindu-le Nea Mărin!/ce nume!, coincidență ori nu,/DUMNEZEU ne vroia!/speranță totul e Bădie Ioane,/Balada lui Asaftei da!, din „HANUL RĂZEȘILOR”/s-a pornit să se toarne turnându-te pe tine Bădie Asaftei/ca parte din sufletul meu ce se sfărâma aiurea, de parcă/timpul să-l ceară bucată cu bucată…” În continuare, se înlănțuie metaforele inspirate din actualitatea cotidiană, îmbogățită de bucuria re-construcției, nu departe de Ceahlău, a unui nou reper continuator de semeție pus la îndemâna trecătorilor: „călcam cu inima prin băltoacele din trotuar…/eram eu, Bădie Asaftei, care aduceam Letopisețiu”M/„HANUL RĂZEȘILOR” să ți-l așez subt picioare,/eh-da!/metafora albului mă îmbălsăma!/într-atât cât Ceahlăul să mă dăruiască înălțimilor, și-l/vedeam cum îmi glăsuie din emoție, emoție prăvălind:/își lasă cerul sufletul în vizită!” Poetul întrevede măreția posibilă a noii creații literare, chiar tinzând să fie „Sanctuarul Poeziei pentru Unirea Româniilor! Era pentru/prima dată Bădie când eu personal simțeam pe pielea mea/cum sinoptica visului doare…/dar Bădie, săreau Răzeșii!”, fiind atenționat cititorul de continuitatea scrierilor pe aceeași temă, dar cu diferențe de context, care dau poemului o gamă bogată de culori: < „HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă/a adus „HANUL RĂZEȘILOR! – Balada lui Asaftei/și mai ales cum Bădia Ion Asaftei a copt ideea/„HANUL RĂZEȘILOR – Mlădița Hangiță…” > .

În discuțiile imaginare ale poetului ni se destăinuie asupra crezului personal față de iubire: „și… parol!…îți mai zic!/da, Bădie Asaftei, iubirea, fermentul fără de care/nimic nu crește, nimic nu înfloare, nimic roduie…/iubirea!/mareea care niciodată nu se termină,” („NU EU UCID”)

            În această perioadă a scrisului, când știrile din media dominau cu „starea sănătății nației”, cu evoluția cumplitei molime corona virus, frământările fiecăruia dintre noi sunt surprinse bine de poet:  

„un gând rătăcit…/dar eu nu puneam preț pe mișcările dinlăuntru,/eram obosit de suflet!/eram obosit de inimă!/eram obosit de viață!/eram obosit de ani!/eram obosit de oboseala care făcea maraton peste/încercările mele de a-mi redimensiona speranța…” („FANTOME DE ALB ÎMBRĂCATE ÎN NEGRU”)

            La dezbateri poetul alătură interlocutorului Ion și pe „copiii-cărți”, zămislite sub aceiași aură a zbuciumului trăirilor puse sub semnul resemnării: „și te uită Bădie Asaftei și tu, Letopisețiu M!/Balada lui Asaftei-„HANUL RĂZEȘILOR”! Mlădița Hangiță – „HANUL RĂZEȘILOR”!/Cei trei magi sunt de  bună credință și adaugă aci/„LA STEAUA POLARĂ”…” …„da, SUNT O SUMĂ DE GREȘELI ÎNTR-UN SUSPIN! și mi-am lăsat sughițul de prim solist pentru amurg…/un ordin de evacuare mă urmărește zalmoxian, dar nu mă mai tem de mitologii, am înfipt în coaste timpii cei târzii,/susur rugăciunea inimii și-n vecernii,/văd peste Dealul Mare bezelele iernii… dar stai!” (GÂNDESC RESEMNAT)

            Tema „nelumescului” începută mai demult de Marin Beșcucă revine și-n această creație, cu asumarea înfrângerilor, dar și protecția asigurată de palma blândă a Marelui nostru Creator: „sunt prea multe luptele pierdute, Doamne,/sunt prea multe abordările cu sens prea strâmt,/deși mă știu o deschidere…/mă știu că am dus tot ce se putea duce/și mai știu legea mea:/Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!”( „UN OARECE NELUMESC”). Ca un desăvârșit bun creștin, poetul cere în fel personal clemență lui Dumnezeu, smerindu-se: „hai, Doamne!/eu sunt, Marin, robul Tău cel mai păcătos” („SINOPTICA VISULUI DOARE”)

            Cititorul, purtat de versuri, poate chiar absorbit de dialogul poetului cu fratele-răzeș Ion Asaftei, poate înțelege și alege un rost al dragostei de țară, în Lumea de azi atât de grăbită și parcă prea superficială: „liniile noi put a vechi Frați Răzeși, hoții s-au sofisticat,/Hoți!/au întins sărăcia cât harta, dar țara s-a rămas aci,/mai suntem proști cu rădăcini!/și încă destui…/și ne vom întâlni cu Ștefan la Vaslui” (CU VITEZA LUMINII TRECUTUL ÎN VIITOR”)

            Așa cum locația „HANULUI RĂZEȘILOR”, nu este deloc un loc ascuns, deși se află în comuna Tupilați (județul Neamț), nici cartea nu se vrea pitulată în vreo magazie cu maculatură pregătită pentru reciclare. Este o carte vie, plină de viață, cu rol de regăsire pentru cititor, la fel ca orice muritor – un purtător de cruce a sorții.

În numele Editurii Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI din Timișoara, îmi exprim convingerea că mesajele transmise de poetul Marin Beșcucă prin această nouă apariție editorială va fi foarte bine asociat succesului antreprenorului cu chip de autentic răzeș de azi, Ion Asaftei. „Balada” este dedicată în fapt acelor oameni din preajma noastră care, prin înfăptuirile lor mai aduc bogăție vetrei noastre strămoșești.

Așa cum am putut descoperi în poem, despre „HANUL RĂZEȘILOR” vom mai auzi. Să ne vedem cu bine și alături de Mlădița Hangiță!

                        Așa să ne ajute DUMNEZEU!

Dumitru MNERIE – Director al Editurii

Fundației pentru cultură și Învățământ IOAN SLAVICI

din Timișoara

Al. Florin ȚENE: 9 de ani de la plecarea dintre noi a prietenului, poetul frumos ca Eminescu, ale cărui “râuri visau oceanul”

Pe Anghel Dumbrăveanu, născut la 21 noiembrie 1933, în comuna Dobroteasa din județul Olt, comună aflată nu departe de orașul meu natal Drăgășani, îl citeam prin anii 1960 în revista “Scrisul Bănățean”, unde era redactor. În acea perioadă i-am trimis poezii pe care le-a publicat pe parcursul anilor. Când am fost redactorul Stației de Radioficare din Drăgășani îi trasmiteam poezii la Emisiunea Locală. Făcea parte din familia Bacșiși din Dobroteasa.

            Însă, l-am cunoscut personal în luna mai din anul 1961 când, împreună cu poetul din Iași, Horia Zilieru, a lansat volumul de versuri “Fluviile visează oceanul “, apărut în colecția “Luceafărul”, care a fost lansat la Librăria “Mihai Eminescu” din București, după care am fost împreună la Casa Scriitorilor din Mogoșoaia.

            De câtre ori se ducea la Dobroteasa, venea cu trenul la Drăgășani și-l așteptam în gară, după care luat RATA spre comuna natală. Întâlnirea era o adevărată sărbătoare.

            Ne-am mai întâlnit, după mulți ani, la Serile de Poezie de la Brădiceni, organizate de scriitorul Ion Popescu Brădiceni. De câte ori ne întâlneam discutam despre poezie și, la Târgu Jiu, despre relația lui Brâncuși cu poezia populară.

Poetul de o mare sensibilitate, după absolvirea Școlii Pedagogice (1949–1953), a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din Timișoara  între anii 1962–1968. În perioada anilor 1953 și 1990 funcționează ca redactor, apoi ca secretar general de redacție și redactor-șef adjunct al revistei Scrisul bănățean, devenită Orizont. În ultimul timp a fost redactor-șef al revistei Rostirea românească. A fost căsătorit cu profesoara și poeta Alina Dumbrăveanu. Cei doi au împreună o fiică – profesoara, poeta și traducătoarea Violeta Dumbrăveanu.

            A scris și publicat peste 50 de volume de beletristică. Teritoriul poetic al lui Anghel Dumbrăveanu s-a conturat de-a lungul a patru decenii în volumele:

Fluviile visează oceanul (București, 1961),

Pământul și fructele (1964),

Iluminările mării (1967),

Oase de corăbii (1968),

Fața străină a nopții (1971),

Singurătatea amiezii (Timișoara, 1973),

Diligența de seară (1978),

Tematica umbrei (1982),

Curtea retorilor (București, 1989),

Predica focului (Cluj-Napoca, 1993),

Diamantul de întuneric (1997),

O ireală bucurie de-a aștepta (1999),

Begoniile de la mansardă (Timișoara, 2002).

Este prezent în: Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – „Lumina piezișă”, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3-9803871-1-9 Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”

            Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1973),

Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1982),

Marele Premiu al Festivalului Internațional „Nichita Stănescu“ (1986),

Premiul Internațional de Poezie „Rozeta de la Bela Voda“ la Krușevăț-Iugoslavia (1998)[necesită citare]

Anghel Dumbrăveanu, Războiul estetic (cu o Postfață de Crișu Dascălu), București, Editura Eminescu (Poeți Români Contemporani), 1998 (vol. I), 2000 (vol. II).

Anghel Dumbrăveanu, Iarna imperială, București, Editura Minerva (colecția Biblioteca pentru Toți), 1986.

Violeta Dumbrăveanu, Tratat despre melancolie (antologie de 472 de pagini, cu esențialele cronici / studii literare despre „teritoriul poetic“ al lui Anghel Dumbrăveanu), Timișoara, Editura Eurostampa, 2001.

Mircea Tomuș, Carnet critic, București, Editura pentru Literatură, 1969.

Mircea Tomuș, Cincisprezece poeți, București, Editura pentru Literatură, 1968.

Ion Pachia Tatomirescu, Generația resurecției poetice, 1965 – 1970, Timișoara, Editura Aethicus, 2005, pp. 278 – 270; 388 – 402.

Ion Pachia Tatomirescu, Poemele lui Anghel Dumbrăveanu – «imateriale aripi ale materiei» – sau despre receptarea spectrală a lumii și paradoxismul existențial-cromatic, în Orient latin (Timișoara), anul VII, nr. 3 (septembrie) / 2000, p. 2.

Ion Pachia Tatomirescu, O ireală bucurie…, recenzie, în Caietele Dacoromâniei (Timișoara), anul V, nr. 17, 22 septembrie – 22 decembrie 2000, pp. 12 – 14.

Ion Pachia Tatomirescu, Receptarea spectrală a lumii, în Ramuri (Craiova), nr. 4 (250), 15 aprilie 1985, p. 4.

Ion Pachia Tatomirescu, Smirdarul din priveliștea Logosului (cronică la volumul de versuri, publicat în 1999, O ireală bucurie de-a aștepta de Anghel Dumbrăveanu), în Rostirea românească (Timișoara), anul VI, nr. 10-11-12 / octombrie – noiembrie – decembrie, 2000, pp. 70 – 72.

Este Cetățean de onoare al municipiului Timișoara.

   Autor al unei opere literare impresionante prin dimensiune și complexitate, personalitate cu o vocație aparte a prieteniei și a deschiderii generoase către scriitorii tineri, inegabil întemeietor, deschizător de drumuri și constructor al vieții literare timișorene, Anghel Dumbrăveanu lasă, prin plecarea sa, un imens și dureros gol în spațiul cultural românesc, în sufletul celor care l-au iubit, citit și prețuit ca pe unul dintre cei mai importanți și proeminenți scriitori din această parte de țară.

            După o lungă suferință a decedat la 12 mai în anul 2013 la Timișoara.

            Liga Scriitorilor în memoria acestui mare poet i-a închinat un medalion literar, unde Al.Florin Țene a vorbit despre viața și opera lui Anghel Dumbrăveanu, iar un grup de tineri au recitat poezii ale acestuia. Iar eu am citit poezia sa: „Niciodată uitarea”.

Sub icoana ta îmi încep ziua.
Aripa mea crește din umărul tău.
M-au închinat mării, aprig și pur,

Să fiu și să nu fiu învins.

Între noi sunt zăpezi și nisipuri.
Mâine, poate, cerul căzut.
Dar bucuria de-a traversa noaptea,
Să-ți ies înainte pe celălalt țărm,
Unde niciodată uitarea…   

Al Florin ȚENE                                                                                                         

COSMISIAN: CLEPSIDRA ȘI CREAȚIA LITERARĂ

Destăinuiri – Scriiturile mele se nasc din îmbrățișarea tăcerii

Au trecut câteva zile de când cauți să îmi înțelegi scriitura. Este seară și e devreme în primăvară. Simți și tu răcoarea ce se rostogolește pe podea spre picioarele noastre? Sper că nu te deranjează că am aprins câteva fărâme de lemn, cât să ne încălzească puțin, cât să îi ofere culoare șemineului. Recunosc că mă atrage sfârâiala cu care lemnul își captează privitorul, un sunet deloc înfiorător. Din toamnă până adânc în nopțile cu care primăvara se mai ține de răcoare privesc incandescența focului din șemineu. Mă liniștește și mă inspiră.

Te rog să iei loc pe scaun. Îl poți alege pe care dorești, amândouă sunt la fel, neatinse de prea multă vreme. Este prima dată când îi ofer cuiva să șadă pe unul din scaunele mele, mai ales în calitate de interlocutor ce își manifestă curiozitatea de a-mi ști secretele scrisului. Presupun că pentru tine este un lucru cu care te-ai obișnuit. Ți-am observat carnețelul pe care îl porți cu tine, în care scrii. Tu chiar ai desenat un cub rubik? Am tras cu ochiul și am reușit să citesc ce ai reușit să surprinzi din descrierea mea. Crezi tu oare că îți va folosi la ceva să zădărnicești perfecțiunea cubului fără a-i putea aprecia dispunerea de după?

Am văzut că ai numerotat întrebările pe care doreai să mi le pui, dar nici una dintre ele nu a prins glas. Aș fi refuzat să îți răspund unor asemenea întrebări. Te-ai gândit vreodată că modul în care adresezi întrebări unui scriitor îl poate determina să nu îți spună ce e cu adevărat în inima lui? Cine a născocit o asemenea suită nocivă de întrebări pe care să le aruncați asupra scriitorilor? Ți-am dezvăluit un secret drag mie. Văd în ochii tăi confuzie. Încă nu îți e clară complexitatea pe care cubul rubik o are în nașterea personajelor mele. Se pare totuşi că ai învățat un lucru din vizitele tale în casa unui scriitor oarecare precum sunt eu. Ai vrea să îți destăinui un alt secret al scrisului.

Pauzele – iată aici un mare secret al scrisului. Cu cât scriu mai mult, cu atât mai mult simt nevoia să tac. Tăcerea unui scriitor este de departe cel mai prețios secret pe care îl dețin până acum. Pauzele și tăcerea sunt înscrise în sufletul meu. Scriiturile mele se nasc din îmbrățișarea tăcerii. Te întrebi acum ce am scris eu în timp ce tăceam? Mă voi destăinui. Se întâmplă în fiecare primăvară…

Vântul adie ușor pe buza timpului, atingând granulele de nisip uscate, ușor de dislocat din loc. Eu mă plimb cu mintea liberă de vreo sarcină impusă de titulatura de scriitor. Soarele își ține încă fruntea sus, privind spre locurile pe care încă nu le-a vizitat, plutind spre ele maiestuos. În mintea mea se formează noi înțelesuri, unele derivate din firicelele de nisip purtate de vânt, altele culese din mintea mea, sătule să își aștepte rândul. În mintea mea există multe cuvinte, lipite între ele, prinse în neformă, adormite pe o semantică nebănuită.

Te-ai gândit vreodată cum ai putea încetini trecerea timpului? Ai crede că mă transform într-o pânză de păianjen care să prindă nisipul de strălucirea lui aurie, pentru a-l încetini. Eu îl umezesc cu roua dimineților în care mă târăsc scriind. Nisipul uscat este ușor de spulberat, așa cum sunt cuvintele fără sens ale vieții anoste. Doar roua știe să lege cuvintele de sensuri ce rămân fixate de tâmpla unei clepsidre literate.

Am dat din cap, convins fiind că aș putea creiona câteva făpturi stinghere, tăinuite de tăcere. Nu de puține ori mi-am privit curios umbrele din labirintul impus al minții mele, sperând să pot prinde ocazional sensul efemer al cuvintelor, poate înainte de a se disipa în neființa ce cuprinde uneori viața, poate după ce acestea se nasc printre oameni, clandestine, cu o viață ca de insectă, misterioase precum Palingenia longicauda.

Te-ai gândit de cât timp am nevoie pentru a permite cuvintelor să se ridice la suprafață, pentru a fi cunoscute? Nu îmi nasc cuvintele pentru spectacolul semantic, ci pentru a le oferi un mediu în care să se reproducă pentru o nouă perioadă de tăcere.

În piept port ființe ce pulsează a viață. Le hrănesc cu emoție, le fac cuiburi în care să se odihnească peste noapte, apoi le adap cu lacrimi pe care nu le vede nimeni. Ochii mei își plâng lacrima în inimă, râuri pe care le poate săruta în liniște doar cuvântul.

Cuvintele par a îmbrăca mantia sunetelor, ca ale unui pian ce își duce melodia spre adâncimile sufletului, într-o extrasistolă, o notă căzută pe umărul surorii ei, un contratimp viu, unul pe care doar pauzele de respirație îl mai înțeleg. Atunci, pe neașteptate, din sânul timpului, o fărâmă de cuvânt, nenăscut cu totul, vine să își suplimenteze destinul, resuscitând dorința de a scrie. Te-ai gândit cum se nasc cuvintele care rămân? Ele renasc după ce trăiesc în interiorul unei ființe ce găzduiește semnificații pe care puțini le pot culege.

Când scriu, cuvintele mele devin dantela cu care înfrumusețez coloanele pe care se sprijină liniștea. Liniștea mea. Anii tinereții mele au fost nesăbuiți, iar cuvintele lor au fost ca lampioanele pe care le lasă să lumineze întinderea cerului, de parcă el ar avea nevoie de efemerul pe care îl poate purta un licăr de lumină. M-am deșteptat pe măsură ce nopțile în care îmi așteptam în zadar reîntoarcerea cuvintelor lampion se disipau.

Păcat. Mi-a luat mult timp să învăț să-mi țin cuvintele aproape de nări. Le expir ușor, cât să prindă formă, apoi le inspir îmbibate cu aer proaspăt. Ai crede că ele au nevoie de aer. Eu vorbesc pentru a-mi transforma gândurile în cupe cu care să recoltez aerul cu care îmi umplu pieptul. Doar după ce îmi înnobilez cuvintele pot afirma că scriu.

Stilul meu nu are menirea de a mă face cunoscut în rândul celor ce citesc. Pentru mine, stilul este o necesitate interioară, singura de altfel când vine vorba de scris. Stilul este zbuciumul cuvintelor, este înflorirea naturală a semințelor pe care le port în piept, spontaneitatea cu care cuvintele doar devin ce sunt, niciodată mai mult, niciodată mai puțin. Stilul, în ciuda aparentei insistențe cu care îl invoc, este doar o obligație pe care o am față de freamătul interior. Crezi că îi poți face loc acestui secret și în inima ta?

(Din Manuscrisul „Ciornele unui scriitor tăcut”)

Autor: Cosmisian

Liliana MOLDOVAN: Scriitorul Al. Florin Țene, la ceas aniversar

A scrie despre viața și personalitatea unui maestru al literaturii române contemporane, precum domnul Al. Florin Țene, este o mare onoare, dar și o mare responsabilitate, fiindcă ești nevoit să găsești formula potrivită pentru a prinde într-o definiție elocventă și completă, atât pe omul Al. Florin Țene, cât și pe mentorul și autorul de literatură, care a construit un edificiu literar solid, variat și extrem de valoros.

            Încercând să surprindem structura literară a acestui edificiu, primul palier de autoritate ne conduce, inevitabil, spre vastul și inconfundabilul teritoriul al poeziilor lui Al. Florin Țene, scriitorul care a descoperit deliciile creației poetice, de timpuriu, debutând, la frageda vârstă de 17 ani, în revista „Tribuna” cu poezia „Eu m-am născut când…”, publicată în această binecunoscută publicație clujeană la rubrica „Debut”. După câțiva ani de la prima apariție într-o revistă, s-a produs și debutul editorial al tânărului Țene, care a luminat lumea cu fiorul versurilor sale și a tipărit întâiul volum de poezie „Ochi deschis” în 1974, la Editura Litera, din București. De la momentul debutului și până azi, Al. Florin Țene s-a dăruit poeziei cu o dragoste nestăvilită și a oferit publicului 23 de volume de versuri. În toate aceste cărți, talentul „poetului se dezvăluie din plin, iar cititorul este condus spre ființarea întru poezie”(Constantin Geantă).

            Sunt versuri scrise în clipe de tristețe și de bucurie, sunt versuri zămislite în miezul unor profunde dileme existențiale sau răsărite din delicate clipe surprinse în momente de spiritualitate și extaz. Fiecare poem ne poartă „într-o lume aflată sub mirajul cuvântului”(Constantin Geantă).

            În palmele gândirii sale poetice s-au așezat, de-a lungul spornicilor ani de creație literară, versuri ce pot fi comparate cu poemele marilor maeștrii ai literaturii naționale și universale.

            Dar, președintele Ligii Scriitorilor din România este și un adevărat maestru al prozei contemporane. Ajunși pe cel de-al doilea palier de autoritate, cel al prozatorului, este firesc să așezăm în lumina reflectoarelor, ca într-o complexă, bogată și nemuritoare expoziție și cele 5 volume de proză scurtă dar și cele 16 romane pe care le-a scris. Dintre ele, un loc dominant ocupă biografiile romanțate despre viața și opera unor scriitori români și oameni remarcabili precum : Gib I. Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Ion Minulescu, Traian Dorz. Aceste inedite pagini document, aflate la hotarul dintre realitate și ficțiune, fac parte – dacă ar fi să o parafrazez pe Mariana Cristescu, autoarea prefeței cărții „Geamănul din oglindă” – din categoria romanelor puternice, emoţionante, „aflate sub drapajul literar  al unor vremuri dramatice trăite de oamenii acestui pământ românesc”.

            Printre volumele tipărite de Al. Florin Țene se găsesc și piesele de teatru : „O stafie tulbură speranța”(2010), „Florile Sarmisegetusei”(2010), „Cozia, dramă istorică în versuri” (2010), „Magazinul frumoaselor vise de vânzare:  farsă comică” (2017). Fără prezența acestor cărți de teatru, de pe scena celui de al treilea palier de autoritate, dl. Țene, nu și-ar fi împlinit pe deplin vocația de scriitor.

            Extrem de valoroase sunt preocupările de istoric și critic literar ale dascălului Al. Florin Țene. Din perspectiva cercetărilor de estetică și critică literară vom reține că  dl. Țene a insistat mereu asupra necesității ca interpretarea oricărei opere literare să se realizeze nepărat „în orizontul ei istorico-literar specific”. Aflat pe cel de al patrulea palier de autoritate, criticul, filosoful și estetul literar consideră că literatura contemporană are nevoie de o nouă carte de istorie literară, completă, actualizată, trecută prin filtrul prezentului și decantată prin prisma recentelor paradigme de critică și estetică literară. În cadrul unei noi istorii a litetarturii române, care ar putea deveni cartea de căpătâi a neamului nostru, Al. Florin Țene, crede că procesul de decantare al operelor literare ar trebui să înceapă cu filtrarea critică și responsabilă a cărților de literatură scrise în perioada comunistă.

            Dorindu-și „o lume tot mai rațională, mai dreaptă, mai bună, mai frumoasă”, Președintele Ligii Scriitorilor din România, se dovedește  a fi un vizionar ce are încredere în capacitatea oamenilor de a se reîntoarce la esența culturală și spirituală a sufletului românesc.

            Încrezător în capacitatea culturii a ne îmbogăți spiritual, Al Florin Țene a construit, și va lăsa posterității, o solidă citadelă literară. În acest sens, s-a folosit de  incomensurabila sa forță de creație, de o voință de fier și o intensă și constantă activitate de documentare și cercetare în domeniul literaturii române și universale.

            Cu fiecare carte dăruită tiparului, a renăscut și s-a împlinit, atât ca om, ca autor și critic literar, dar mai ales, cu fiecare volum editat și-a mai construit câte o treaptă spre cerul nemuririi literare. În consecință, cu referire la scriitorul, jurnalistul și criticul literar Al. Florin Țene, putem afirma pornind de la Noica, marele filozof român, că : Președintele Ligii Scriitorilor Români a trăit tot atâtea vieți, câte cărți a scris!

Liliana Moldovan,

Secretar – LSR Mureș/UZPR

Veronica BALAJ: Realitatea între metaforă și visare – „Mariette, muza și inspirația lui Jules Verne”, autor Cosmisian

La Editura Siono, din București a apărut un nou volum semnat de Cosmisian, scriitor care se află deja în posesia unei tonalități proprii, recognoscibilă dacă citești fie și fragmentar vreuna dintre cărțile sale. Ar fi vorba de mlădierea metaforei, după cum impune inspirația. Desfășurarea epică a celor trei volume ale sale, Mouelle Roucher, Lucette-Viața dincolo de imunitatea zero, respectiv acum, Mariette, muza și inspirația lui Jules Verne, se sprijină pe sentimentul iubirii, eterna lege a firii. Întâmplările din volumele sale au totdeauna o aură ușor enigmatică, problemele grave sunt îmbrăcate în metafore așa cum sunt și trăirile care strălucesc sau, faptele neprevăzute.

Să ne imaginăm că ne propunem a fi cititorul acestui volum care, firește, a fost gândit să intre mai întâi  în competiția vizuală cu numeroasele apariții editoriale care ne încântă și ne atrag privirile oriunde ar fi expuse. Așadar, condiția grafică nu trebuie neglijată. Ca urmare, se arată excelentă. Nu o poți trece cu vederea între celelalte exponate livre-ești de pe rafturile unei librării. Atractivitatea copertei și-o asumă Claudia Feti.

Prefața cărții, prin autoarea sa, Petruța Petre ne avertizează că vom avea de-a face cu o poveste plină de surprize. Imprevizibilul se ivește din metafore, dar, nu numai. Acestea fac nota particulară despre care pomeneam la început. Ușurința cu care manevrează iluzia că universul epic își are veridicitate, că este chiar așa cum ni-l prezină metaforele, am mai subliniat și cu alte ocazii, și repet, este remarcabilă. Cunoscând acestea, iată-ne oarecum pregătiți să purcedem la lectura acestui volum cu titlu atât de incitant.

Prima surpriză este că, ne învăluie un parfum imprimat în fiecare pagină. Ar fi, să spunem, o discretă invitație la o lectură plăcută. Astfel, se confirmă faptul că autorul este un  perfecționist, un foarte atent la detaliile care pot  stabili o relaționare cu cititorul.

Mă feresc a povesti în detaliu subiectul. Ar fi ciuntită curiozitatea stârnită de subiectul care, trebuie spus de la bun început, se clasează în trei părți și un Epilog. Pentru a nu răpi  plăcerea descoperirii noului, a evoluției epice, mi se pare absolut firesc să mă refer la particularitatea artistică a textului. La valențele sale stilistice în structura epicului.

Remarc de la bun început inventivitatea autorului. El însuși devenind personaj, recunoscut în Naratorul, (vocea auctorială). Foarte interesantă această poziție a celui care creează povestea.

Textul ne atrage într-un vertij de întâmplări care, ne-ar putea depărta de realitatea imediată. Dar, nu se întâmplă asta întrucât Cosmisian știe să echilibreze balanța visare-imaginar–realitate, la momentul potrivit. Exact când trebuie. În acest carusel, adevărat carusel dirijat între enigmatic și explicit, Jules Verne este absolut firesc să apară. Legătura dintre Mariette și Jules Verne este o altă dovadă de inventivitate artistică. Într-un angrenaj al visării, gestionat de Fetița cu Codițe, Jules Verne devine și el într-un anume fel, personaj implicit. Precum Fetița cu Codițe, Mariette, precum părinții, precum obiectele fermecate, tabla de șah, sentimentele atât de diverse. Punctul care susține caruselul este în mișcare, sub forma unui  pandant mobil între vis și realitate. Luând în atenție și relaționarea dintre personaje și tehnica folosită, înaintând pe firul epic, ne întâlnim cu Firul Narațiunii, care, uneori se implică explicit în mersul poveștii sau, rămâne doar spectator. Desigur, nu putem să nu remarcăm această  altă….  inventivitate scriitoricească:

”M-am abținut cu greu să nu intervin. Cu toții știm  dacă Naratorul îi permite Firului Narațiunii să intervină pentru a-și salva personajele, doar pentru c-ar putea să le schimbe destinul”. (pag16)

Putem conchide că avem a cunoaște un demers epic plin de dinamism, o derulare a faptelor trăite la rang de vis ardent sau, nu, de realitate ambiguă uneori tristă, oricum, caruselul se învârte între magie și realitate. Vom accepta să ne imaginăm o tablă de șah misterioasă, o călimară, la fel, o bogată lume de vise pe care o duce cu sine Mariette și, ca element de rotunjire al acestui univers magic, intervine realitatea cât se poate de palpabilă.

Putem conchide că întreaga derulare a epicului poate fi asemuită cu o călătorie fascinantă între cei doi poli numiți deja: real și imaginar legați prin metaforă, (o forță magică de asemeni).

În același registru al metaforei, a surprizelor narative, intră în scenă personaje simbol: Destinul, Timpul, Manuscrisul 66 în forma unei Neașteptări, (ca un colier care sugera chiar pe Fetița cu două Codițe) sau, Joji, rugat să o îndrume pe fetiță într-o aventură de la un capăt la altul al lumii… De remarcat felul în care Cosmisian, și în acest roman ca și în celelalte semnate anterior, îmbracă faptele dramatice în metaforă și tandrețe discretă. Coloratura aventuroasă a viselor, tristețea, un anume dat dramatic, care ține de destin, legat de fetița cu sindrom Down, totul este prezentat cu o admirabilă finețe sentimentală.   

Călătoria dinspre realitate spre zona fascinantă a visării, a imaginarului și invers, redă un anume fel de-a trăi. Subliniez acest pandant foarte bine strunit. Când ai impresia că Fetița cu Codițe, personajul principal, Mariette, ne va atrage în labirinticele spații ale imaginației sale, unde ne-am putea pierde, la moment, se restabilește un echilibru și intrăm într-o realitate cât se poate de obișnuită.

Veronica BALAJ

Nina ISTRATE: A apărut cartea ,,Personalitățile din Drăgășani – borne de hotar ale culturii române”, de Al. Florin Țene

Aproape întreaga operă literară a harnicului scriitor și ziarist Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor, membru UZPR, fiind vorba de romane și poezie, sunt pătrunse de fiorul dorului locului nașterii sale, municipiul Drăgășani. A cărei atestare documentară provine din anul  1535 (7043), iunie 7. Hrisov prin care Vlad Vintilă vv., domnul Ţării Româneşti, îi întăreşte lui Fârtat pârcălabul din Drăgăşani şi fiilor lui, ocine în Lăleşti, Drăgăşani şi Murgeşti. „Din mila lui Dumnezeu, Io Vlad voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi preabunului Radu Voievod, dă Domnia mea această poruncă a domniei mele, cinstitului boier al domniei mele jupanului Fârtat pârcălabul şi cu fiii lui, ca să-i fie în Lăleşti şi în Drăgăşani şi în Murgeşti, pentru că îi sunt drepte ocine dedine”. Text aflat în volumul, recent apărut, intitulat ,,Personalitățile din Drăgășani – borne de hotar ale culturii române”, semnat de Al.Florin Țene. Carte de istorie locală, apărută la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2022.

            Practic volumul, care este structurat în următoarele secțiuni: Cuvânt înainte, Cuprins, Postfață, Addendă și Bibliografie, nu este de istorie locală, fiindcă peronalitățile cuprinse sunt cercetători, scriitori , istorici  și oameni politici care au scris pagini de istorie în știința, cultura națională și politica țării, fiind recunoscuți și peste hotare.

 Încă de la început autorul își justifică acțiunea sa, spunând, că: “Am scris acest articol cu gândul că cititorii vor cunoaște acele personalități din Drăgășani, unde a fost castru roman Rusidava, combătând cu exemple zicerea lui Sadoveanu. Am pornit la punerea în practică a acestei idei, având în memorie și zicerea lui Blaga: „Este greu de spus în ce măsură ideea creează istoria. Dar un lucru e sigur; ideea e atât de puternică încât în istorie ea ține adeseori loc de realitate.”

Un alt argument al meu este acela ca numele acelor personalități drăgășenene să fie cunoscute în timp ca borne de hotar al culturii române, împotriva fenomenului de globalizare. În aceste condiții, există pericolul ca o parte din istoria poporului din spațiul Carpato‑Danubiano‑Pontic și din „lada de zestre” a spiritualității românești să fie uitate, sau să dispară, așa că este necesar ca lucrări precum cea de față să apară cât mai multe pentru tezaurizarea valorilor neamului nostru. Numai așa se poate confirma adevărul din aforismul lui Emil Cioran: „Când valorile pentru care luptă un neam se cristalizează într‑o adevărată lume istorică, atunci acel neam s‑a integrat în devenirea culturală.”

            În această carte descoperim importante personalități cunoscute în țară și străinătate, care au scris pagini de istorie în știința și cultura națională și internațională, precum: compozitorul Marin Brânaru, prof.univ.Bucă Marin, pictorul Cerăceanu Constantin, procurorul general și scriitor Cochinescu Nicolae, Vintilă Corbu scriitor, Mugor Isărescu, economist, Guvernatorul Bănci Naționale, Istocescu Emil istoric literar, poetul Virgil Mazilescu, Nanu Sava Ion,  membru al Academiei Române, prof.univ.Negreanu Ion, Compozitorul și dirijorul Paraschiv Oprea, Scriitorul și președintele Ligii Scriitorilor, membru al Academiei Americană Română  Al.Florin Țene, poeta Titina Nica Țene, doctor în istorie, Ionuț Țene, specialistul în televiziune Vali Florin Țene, istoricul, prof.univ Radu Vasile, fost Prim Ministru al României, istoricul și profesorul universitar Vulpe Ilie etc. Cartea cuprinde 52 de personalități, truditori pe “altarul” culturii și științei românești.

            Urmare întreprinderi autorului Al.Florin Țene, îmi dau seama, că acest scriitor talentat este și un cercetător dotat cu acribia arhivistului care din documente pline de corbul timpului, a scos la lumină o pagină din istoria națională. Volumul emană, printre rânduri, iubirea de concetățenii, știuți și neștiuți ai municipiului Drăgășani.

                                                                                                            Nina Istrate

Al. Florin ȚENE: Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Se aprinde-n inimă lumina

Coborând în noi de Sus.

Când sevele înverzesc tulpina

Înviază-n suflete Iisus!

.

Cântă pădurea-n mierle, prin copaci,

Înseninând cerul spre apus

De parcă au înflorit ogoarele de maci,

Când înviază-n suflete Iisus.

.

Cântă iarba în mieii de prin lunci

O aud cum creşte şi prin sat,

Când din Tainele Porunci

Hristos a Înviat!

.

Se aprinde-n inimă lumina

Coborând în noi de Sus.

Când sevele înverzesc tulpina

Înviază-n suflete Iisus!

Al. Florin ŢENE       

CENACLULUI LITERAR „ARTUR SILVESTRI ” al LIGII SCRIITORILOR: Medalionul literar ,,Primăvara aleargă desculță prin oraș ca o paparudă”

Sub amenințarea unei ploi de primăvară prevestind roadele bogate din toamnă, membrii Ligii Scriitorilor, veniți din mai multe colțuri ale țării, au participați la ședința cenaclului ce s-a desfășurat ca de obicei, la Cercul Militar Cluj-Napoca, Sala Armelor, care  a fost condusă de scriitoarea prof. VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ, fiind  în prezidul cu scriitorul AL. FLORIN ŢENE, președintele național al Ligii Scriitorilor și poetul IULIAN PATCA, președintele Filialei Cluj-Napoca a Ligii Scriitorilor Români.

După manifestarea bucuriei și emoției pozitive prezente în această seară din săptămâna luminată alături de participanți, VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ a sesizat perioada care a trecut, în ciuda pandemiei, ca fiind o perioadă foarte rodnică din punct de vedere al creației literare. Scriitorii stând mai mult în casă au creat și publicat mai multe cărți, dând ca exemplu pe Eugen Coța și Al. Florin Țene. Acesta din urmă a vorbit despre activitatea rodnică a scriitorului Dumitru K Negoiță din Buzău, primul președinte al filialei Ligii Scriitorilor, care a decedat chiar în ajunul Sfintei sărbători de Paște.

La propunerea președintelui național s-a ținut un moment de reculegere în memoria  scriitorilor care au trecut într-o lume mai bună în această perioadă.

După aceea, președintele național al Ligii Scriitorilor, Al. FLORIN ŢENE,  a prezentat și analizat noile apariții literare din ultima lună, cărți primite din țară de la diferiți scriitori:

·         Petre Chichirdan –“Raiul este aici pe pământ”, vol. I și II

·         Ion N. Oprea: „Istorii, comentarii, miscelanea”, vol. 48 și 50

·         Al. Blaga: „Vraja Soarelui”, poezii

·         Claviaturi: „Revistă trimestrială de poezie-serie nouă”, de la Brașov

·         Eugen Coța: „Cadențe târzii (poeme și parodii covidiene)”

·         Iulian Patca : „Armonii de absență”

·         Vasile Bele: „Scriitori de nota 10”

Comentând cu multă căldură activitatea publicistică a  scriitorului prof Gelu Dragoș, din

Maramureș, pe siteul său “Moara lui Gelu “ și cărțile sale.

În continuare, poetul IULIAN PATCA, președintele Filialei Cluj-Napoca a Ligii Scriitorilor Români, și-a prezentat antologia de poezie de dragoste „Armonii de absență”, pe care tocmai a adus-o din tipografie și pe care cu generozitate și drag a distribuit-o tuturor celor din sală.

De asemenea, domnia sa a vorbit despre publicarea în luna iunie-iulie a revistei nr. 44 a cenaclului, solicitând membrilor cenaclului câteva poezii sau proză scurtă pentru apariția următorului număr al revistei.

Domnului EUGEN COŢA, președintele național al Ligii Scriitorilor, i-a  acordat  diploma de excelență, “Virtutea Literară”, pentru opera sa, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani.

Au urmat discuții pe marginea cărților noi publicate și lecturarea din aceste cărți. A fost prezentată cartea domnului EUGEN COŢA de către doamna prof. VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ, la a cărei editură NAPOCA NOVA, a fost publicată, volum în care poetul EUGEN COŢA s-a războit cu pandemia prin parodii, folosind o deosebită măiestrie a cuvintelor cu două sensuri. Autorul a luat cuvântul făcând completări la prezentarea cărții, citind un “un buchet “de poezii.

IULIAN PATCA, președintele Filialei Cluj-Napoca a Ligii Scriitorilor Români, și-a prezentat și cartea „Armonii de absență”, explicând semnificația titlului acestei cărți de dragoste și citind poezia: „Precuvântare” și o strofă din ultima  poezie din carte: „Sfârșit de poveste”.

„Se vine vremea să mă las de toate,

Am obosit de-atâta poezie,

Las dorul în genunchi și coate

Să lupte-n van și în zădărnicie.”

Oaspeții din Maramureș, scriitorii GELU DRAGOŞ și VASILE BELE, au încântat asistența cu texte și poezii din opera lor. Scriitorul dr. MIHAI GANEA, din Baia Mare, vicepreședinte al Ligii Scriitorilor a vorbit despre  cartea, apărută în Canada, în care domnia sa și Virginia Paraschiv au publicat procesul literar-politic al lui Mihai Sadoveanu, colaborator al regimului criminal comunist, desfășurat prin internet în cadrul cenaclului “Destine literare “, condus de Alexandru Cetățeanu. Despre această temă a vorbit și Al. Florin Țene care a adus multe amănunte despre colaborarea autorului “Baltagului” cu regimul de tristă amintire. În continuare, Mihai Ganea a citit pe fond de muzică ucrainiană un poem, ce exprima un adevăr de o tristețe amară. Fiind aplaudat de către asistență. Cu mult patos și dăruire și-au prezentat opera recitând din aceasta CLEMENTINA MIREŞAN, care în continuare  a vorbit  despre poezia domnului IULIAN PATCA. Domnul ALEXANDRU BLAGA, din Bonțida, a făcut mențiuni asupra cărții sale: “ Vraja Soarelui”, poezii despre natură, om și neam, satul natal, citindu-ne  două superbe  poeme despre natură.

Președintele național al Ligi Scriitorilor a mulțumit celor prezenți pentru participare și intervențiile binevenite.

Președinta cenaclului, Voichița Pălăcean Vereș, a anunțat că viitoarea ședință va avea loc în data de joi, 26 mai a.c.

Liliana Derevici

Al. Florin ȚENE: Au înflorit nucii de Sfântul Gheorghe

            Aleargă primăvara desculţă prin sat

                    Şi stele au căzut în nucii grădinii

                    Dimineaţa nu s-au mai stins, n-au mai plecat

                    Au rămas ochiuri de izviare la rădăcina luminii.

.

                    În apele lor închegate, tremurând în cupe de muguri

                    Se zămislea rodul de sevă, răcoare…

                    Luminau crengile ca nişte ruguri

                    Şi raze picurau, uimite de soare.

.

                    O, stelele pe punţile nucilor au căzut

                    Cu hlamidele lor muiate în lumină

                    Dimineața nu s-au pierdut,

                    Au rămas inimi pe vechea tulpină.

.

                    Păsările odihnindu-şi zborul înalţă un tril

                    Pe crengile nucilor la concert au venit şi cucii

                    E sfârşitul nopţilor zgribulite de april…

                   …Era noaptea Sfântului Gheorghe şi înfloriseră nucii.

                                                                        Al. Florin ŢENE