La cenaclul “Artur Silvestri “al Ligii Scriitorilor. Medalionul literar ”Primăvara pleacă din oraș pe aripile Poeziei“

Ședința  a fost deschisă de președinta cenaclului literar, prof.Voichița Pălăcean Vereș, care a făcut o scurtă analiză a activității de până în prezent, în fața membrilor organizației profesionale, veniți din Baia Mare, Gherla, Turda, Cluj, Gilău, Florești etc. Subliniind că trebuie încurajați tinerii scriitori să participe la activitățile Ligii și să fie primiți în rândurile acestei organizații profesionale. După care a dat cuvântul scriitorului Al.Florin Țene, președintele national al Ligii Scriitorilor Români, care a sugerat titlul medalionului literar.

            Așa cum a intrat în tradiția cenaclului, Al.Florin Țene a prezentat și analizat cărțile scriitorilor, sosite din țară: “Orizontul din deal “ de Dumitru K. Negoiță, “Moara lui Gelu “ de Gelu Dragoș,  “Composesoratul obștea Jiana-Petrila “ de Dumitru Gălățan Jieț, “Istorii, comentarii, miscelenea-vol.51 și 52 “ de Ion N.Oprea, “Trecând prin timp “de Lucia Elena Locusteanu, “În pragul primăverii “ de Dan Teodorescu “, “Epilepsia-între mit și adevăr “de dr.Iustinian Gr.Zegreanu și “Drum fără întoarcere “ de Liubomera Marusciac.

            În continuare a luat cuvântul Iulian Patca, președintele filialei Cluj a Ligii Scriitorilor, care a prezentat și comentat cărțile profesorului Puiu Sfârlea, intitulate “Candela Unirii- La Gherla “,“ Imnele voievodului Gelu“, “Pescarul din Sinapse”, și “ Eșarfa de doliu“ de V. Umbreanu.

            Dr. Mihai Ganea a vorbit despre activitatea dânsului și a Virginiei Paraschiv, despre promovarea culturii române în SUA și la cenaclul “Destine literare” din Canada, după care a citit poemul “Dacă masca”, fiind aplaudat de asistență.

            Scriitorul Gavril Moisa a analizat activitatea filialei Cluj a Ligii Scriitorilor, venind cu propuneri deosebite pentru desfășurarea, în bune condiții, a ședințelor cenaclului “Artur Silvestri.“. Bine primită a fost “Balada pionului “ de V. Umbreanu care a fost citită cu mult talent de autor, iar Ioan Leuca a citit două fragmente din cartea sa “Părintele și revoluția. “, iar Al.Florin Țene a citit poemul “Poezia trece “, din volumul “Întoarcerea statuilor. “

            Au urmat vii discuții pe marginea celor citite și despre starea literaturii române contemporane, evidențiindu-se ideile susținute de dr.Mihai Ganea, Gavril Moisa, Iulian Patca, Voichița Pălăcean Vereș și Al.Florin Țene.

            Cenaclul a intrat în vacanță. Viitoarea ședință este programată joi, 29 septembrie a.c. orele 17 la Cercul Militar Cluj-Napoca.

                                                                                    Titina Nica Țene

Lasă un răspuns