Mihai POSADA: Anca Sîrghie – primul volum al unui ,,vis românesc”

În anul 1930, Nicolae Iorga a vizitat douăzeci de orașe în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu comunitatea româno-americană și cu președintele Herbert Hoover, a fost „oaspete onorabil“ al Universității Case Western Reserve și a ținut câteva conferințe, după care a publicat lucrarea America și românii din America: note de drum și conferințe (Vălenii-de-Munte: Așezământul tipografic Datina Românească, 1930 – 341 pagini, 140 lei). Cele două volume ale cărții Ancăi Sîrghie, veritabilă ambasadoare a literelor românești dincolo de Ocean – pornită după mai bine de 70 de ani parcă pe urmele marelui cărturar – se numesc America visului românesc, iar primul a apărut în anul 2017 la editura sibiană D ⃰ A ⃰ S și are 408 pagini bogat ilustrate cu fotografii-document în culori.

Titlul parafrazează mult-circulata sintagmă a „visului american“, celebră definire succintă a dorinței de realizare, de îmbogățire, așadar de succes în viață, prezentată ca ofertă pentru toți: The American Dream. Încă de pe la sfârșitul veacului al nouăsprezecelea, dar cu precădere din zorii celui de-al douăzecilea secol, visul american i-a mânat pe foarte mulți români, majoritar ardeleni, să ia trenul spre Hamburg și de acolo vaporul transatlantic spre Statele Unite, locul în care se putea împlini măcar un fragment al visului… Din acești temerari, unii au rămas, devenind cetățeni de nădejde ai statului federal nord-american, alții au făcut mii de dolari și au revenit în Țară, alții s-au întors la sursa visului american de mai multe ori, înainte de a se înapoia acasă cu dolarii câștigați acolo, departe. Alături de multe alte cărți semnate de Anca Sîrghie, și acest prim volum despre America visului românesc se alcătuiește ca un răspuns dat apelului lansat cu câteva decenii în urmă de Mircea Eliade, în articolul său România în eternitate, apărut în revista „Vremea”, an VIII, 1935, nr. 409, din 13 octombrie, p. 9, reprodus în „Viața capitalei”, an I, 1990, nr. 3, din 25 ianuarie, pp. 1, 2: „Trebuie să iubești România cu frenezie, s-o iubești și să crezi în ea împotriva tuturor evidențelor – ca să poți uita gradul de descompunere în care am ajuns“.

Autoarea sibiancă precizează, dincolo de bucuria firească a intelectualului de a împărtăși cititorilor impresii din călătoriile sale, unul din motivele – poate cel dintâi – ce au determi

nat-o să înceapă scrierea despre America visului românesc: …„cel puțin o jumătate de secol, imaginea românilor americani a fost privită în oglinzi deformante și corectarea unghiului din care diaspora va trebui să fie estimată pe viitor depinde și de noi, cei care o putem cunoaște la ea acasă“ (p. 88).

⃰ ⃰ ⃰

Cartea este alcătuită dintr-un Cuvânt înainte al autoarei, dintr-o mărturisire lămuritoare: My American Dream și din alte trei secvențe, dintre care cea mai cuprinzătoare este intitulată Reportaje, urmată de A da și a lua interviuri și, respectiv, Recenzii și eseuri, dar și cu un Cuvânt înainte semnat de pr. Gheorghe Naghi din Sacramento, California. Deconcertantă, în economia altfel bine documentată a întregului prezentării, în calitatea asumat-declarată de „istoric și preot“ a părintelui Naghi, ca veche cunoștință a autoarei din vremea studiilor teologale de la Sibiu, părerea potrivit căreia „sărăcia, care i-a determinat să plece“ pe români în America ar fi singura motivație a emigrării, făcând astfel uitată motivația politică, aceea a azilului cerut de mulți români fugiți legal sau nu peste Ocean. Omisiunea nu trebuie să ne mai mire, din moment ce istoricul și preotul își permite să menționeze ca „detectată frecvent în viața cotidiană“ o realitate „încă vizibilă la început de secol XXI“, dar să o considere în același timp „aberantă“ și anume „stigmatizarea“ drept legionare sau comuniste a bisericilor românești din America.

Din textul My American Dream aflăm, între alte amintiri din vremea copilăriei, că familia autoarei se întinde de o parte și cealaltă a Oceanului Atlantic, mult dinainte de venirea comuniștilor la putere. Patru din cei șapte copii ai bunicii Eva din satul făgărășan Sâmbăta de Jos emigraseră cu ani buni în urmă, iar trei mai trăiau încă: unchiul Victor Bițu în Winona-Minnesota, mătușa Istina în Warren-Ohio și unchiul Ion, care s-a întors după o vreme, construindu-și o „casă mândră în satul lui de amintire brâncovenească de sub Fereastra Mare a Munților Făgăraș“. Iar în anii din urmă, exodul a continuat, din cu totul alte motive decât sărăcia, cum spuneam, și astfel, ambii băieți ai familiei Vasile și Anca Sîrghie au plecat din România și s-au stabilit definitiv sau nu tocmai în Statele Unite ale Americii.

Din Reportaje aflăm impresiile de călător avizat ale autoarei, filolog specializat și în biblioteconomie, cu precădere atrasă de bibliotecile din S.U.A. Reținem două reacții, ambele firești la un vizitator al Lumii Noi, descins din vechea Românie socialistă&comunistă timp de 50 de ani. Pe de o parte, vexațiunea autoarei în fața unei demonstrații sui generis de democrație americană aplicată: „Statele Unite ale Americii, țara tuturor posibilităților, rabdă azi ostentația fabuloaselor averi adunate, ce nasc scandaloasa aroganță, cu care, în marile metropole, vip-urile, ca și familiile unor șeici arabi putred de bogați (ce expresie dubioasă!) prin practica alungării cumpărătorilor de rând golesc, mai întâi de lume, magazinul ales pentru a face cumpărături, iar apoi în liniște și discreție, cu milioanele lor de dolari agonisesc tot ce le poftește lor sufletul“ (p. 24). Dar apare și încântarea cu care descoperă manifestări ale veritabilei griji pentru cetățeni, așa cum a întâlnit doar în S.U.A.: „Încerc cu disperare să uit modul cum manualele școlare defineau cândva «umanismul socialist», ca să pot accepta că pe bună dreptate despre o grijă reală față de om se poate vorbi în Statele Americane, unde, total opus logicii europene, marile magazine reprimesc produsele vândute, chiar după ce un articol vestimentar sau de încălțăminte a fost purtat ceva timp. Nici produsele alimentare nu fac excepție, fie și dacă, deschizând pachetul, explici vânzătorului că te-ai răzgândit să-l consumi“ (p. 27).

Răzbate adesea din rândurile cărții dezamăgirea, chiar indignarea, durerea și regretul că unii români deopotrivă cu descendenții lor stabiliți în America își lasă uitate originile: „După ce am văzut în bibliotecile din Anglia și din Franța atâția oameni preocupați să se documenteze asupra vieții înaintașilor lor, gata să reconstituie arborele genealogic al familiei, mă întreb, fără aerul de a le cere socoteală, cum ar putea fi explicat faptul că mulți dintre «urmașii urmașilor» nu mai au dorința de a se reîntoarce în România spre a vizita meleagurile de pe care au plecat străbunii lor? […] ei nu cunosc astăzi nici povestea exactă a propriei familii și nici pe cea a unor români renumiți din debutul emigrației spre Lumea Nouă“ (p. 31); „În comunitățile românilor stabiliți în statul Michigan preocuparea culturală este într-un declin ce se pronunță de la un an la altul“ (p. 140); în orașul Troy, „La Biserica Ortodoxă «Sf. Petru și Pavel», MI [statul Michigan], al cărei preot, originar din Ocna Sibiului și din Nocrich, în mod regretabil nu folosește la slujbele religioase cu suficientă temeinicie limba noastră, «limba sfântă, limba vechilor cazanii»“ (p. 87). O documentată și echilibrată trecere în revistă a descendenței românești dincolo de Atlantic este desfășurată între paginile 31 și 46: de la cei doi imigranți nord americani, frații Titus Dunka (născut la Iași, în 1845) și Nicolae Dunka, fiii lui Ștefan, la rândul său fiu al cavalerului scoțian MacDuncan stabilit în Maramureș, la actualul urmaș Iosif Ioan Dunca, cel care susține că Nicolae Dunka și fratele său, căpitanul Carol Dunca au participat la Războiul de Secesiune [sau Războiul Civil American dintre Nord și Sud, 1861-1865, n. ns., m.p.], sau George Pomuț, căpitan în Regimentul 15 voluntari Iowa, participant cu grad de maior la asaltul Atlantei, cel care va ajunge consul general al Statelor Unite la Petrograd și va participa la cumpărarea de către americani a peninsulei Alaska de la ruși, în 1867 – proiectantul orașului nerealizat New Buda; dar și ziaristul american-canadian-mexican Iuliu Popper născut în 1857 la București, explorator al Țării de Foc și întemeietorul unui domeniu personal unde bate monedă proprie, dar a cărui imensă avere a dispărut în mod misterios… Este amintit sălișteanul sibian Ilie Martin, inițiatorul societăților românești de întrajutorare, la începutul veacului al XX-lea [împreună cu consăteanul Nicolae Barbu, primul președinte al Uniunii Societăților Românești din America, n. ns., m. p.]. De asemenea, primele publicații românești din Statele Unite, dar și istoria zbuciumată și evoluția dezbinată a vieții bisericești la românii din America, de la preoții greco-catolici sau ortodocși Epaminonda Lucaciu, Moise Balea, Lazăr Gherman, Trandafir Scorobeț, arhimandritul Policarp Morușca, întemeierea reședinței episcopale Vatra Românească la 1937, în Jackson, Michigan, pe 73 de acri de teren cu o fermă și o casă cu 25 de camere pentru care s-au plătit 25.000 de dolari, la preoții Simion Mihălțan, episcopul Antim Nica, pr. Andrei Moldovan, apoi arhiepiscopul Valerian Trifa și contemporanii pr. Irineu Duvlea și episcopul Nathaniel Popp, cu rezolvarea acceptată de autoare ca un „deziderat pentru viitor“: „Soluția propusă de profesorul Mircea Păcurariu [preot prof. univ. de teologie al Facultății de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu, istoric al Bisericii Ortodoxe Române, membru titular al Academie Române, n. ns., m. p.] ar fi crearea unei Mitropolii românești cu 3 eparhii sufragane, respectiv o Arhiepiscopie și două Episcopii, care să se pună în legătură cu Biserica mamă din Țară“ (p. 46).

Transpare descumpănirea provocată cercetătorului împătimit de documentare, când constată nu fără „o legitimă revoltă, văzând că teme de interes european pot fi lămurite mai degrabă în Lumea Nouă decât acasă, pe Bătrânul Continent“, acolo unde orarul bibliotecilor, cu totul diferit de cel din Europa, le permite acces la documentare și cetățenilor cu program de lucru prelungit: „căci inclusiv duminica lectura începută la 8 dimineața putea continua până la orele 2 tot… dimineața, ca, după doar 6 ceasuri de răgaz, programul să fie reluat“ (p. 51).

Urmează vizitarea cazinourilor din Atlantic City și croaziera pe Mississippi. Un spațiu special le este destinat, firește, templelor cărții: Biblioteca Centrală Universitară din Ann Arbor, Michigan – cu încântarea descoperirii că „în școlile americane lecturii i se acordă o importanță cu totul specială“, deoarece „între îndeletnicirea cititului și folosirea computerului nu trebuie să existe nicio discordanță, tocmai pentru că ele nu se pot substitui una alteia“ (p. 52), sau modernul lanț de librării Barnes & Nobles, apoi The Old Library Restaurant din orașul Olean, statul New York, unde a fost îmbinată o veche bibliotecă cu un restaurant elegant, cu sălile ticsite de cărți, până la inegalabila, ca mărime a colecției de carte și ca prestigiu, Library of Congress din Washington – Biblioteca Congresului. Drumul „în spirit, de la Sibiu spre America“ este continuat cu relatarea călătoriei în Statele Unite din decembrie 2007, anul Capitalei culturale sibiene, cu vizita la Kennedy Space Center – Centrul spațial Kennedy din Florida, unul din multele sedii ale N.A.S.A. – National Aeronautics and Space Administration, unde se aniversau 40 de ani de când platformele de transport al rachetelor, acționate cu motoare de 2.750 C.P., erau folosite cu succes până în prezent și unde fosta profesoară a unui angajat ulterior la N.A.S.A. constată cu mândrie că: „se aude vorbindu-se românește“, la fel cum și „în clădirea Microsoft din Seattle, WA, 30% dintre angajați sunt conaționali de-ai noștri, drept care s-a afirmat că a doua limbă utilizată acolo, după engleză, este româna“ (p. 72). Florida nenumăratelor parcuri de distracții din Orlando cu obligatoriul de vizitat Epcot Park, pavilioanele națiunilor europene etc., unde Anca Sîrghie constată că „americanul este neînchipuit de răbdător și disciplinat când este vorba de stat la rând, căci el deține toate atributele omului civilizat“ (p. 80). Bucuria întâlnirii autoarei – consilier local la Primăria orașului de pe Cibin-, cu concitadinii membri ai Corului Cædonia din Sibiu, condus de prof. Florin Soare, aflați în periplu concertistic american tocmai în anul când colegii de acasă primeau, laolaltă cu primarul Iohannis, la 28 decembrie, în Palatul Cotroceni, distincția Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, pentru reușita Anului 2007-Sibiu, Capitală Culturală Europeană a fost enormă. La reușita turneului coral și-a adus contribuția și nora autoarei, profesoara Simona Sîrghie. Întâlnirea cu inimoasele Marge Predețeanu la Catedrala Sf. Gheorghe din Michigan și Rodica Raica, la Școala românească inițiată de dânsa în nordul suburbiilor metropolei Detroit, la Troy, MI – ambele originare din Sibiu – a părut și ea providențială.

Vizitele din anii 2009-2010 au un jurnal al lor, pe ruta aviatică Sibiu-München-Chicago-Denver rătăcindu-i-se și regăsindu-i-se o serie de bagaje despre care autoarea mărturisește cu umor: „Am păcălit toate formularele cărora nu le-am încredințat secretul transportului de vegetale, brânză de burduf și dulcețuri de trandafir sau tarhon murat. Eram absolut conștientă că riscul este al meu“ (p. 93). Las Vegas – „orașul viselor fără somn“, complexul hidro-energetic Hoover pe râul Colorado – „a șaptea minune a lumii moderne“, vizitarea în statul Nevada a unei alte minuni, geologice de data asta, despre care aflăm: „Marele Canion este un ținut al indienilor care sunt pretutindeni băștinași în America, iar privilegiile dobândite pe această bază stârnesc astăzi invidia, măcar dacă ne referim la cazinourile pentru care ei nu plătesc impozite“ (p. 105). Impresia în fața canionului cu hăuri de 2.000 de metri impune, iar Anca Sîrghie descrie cele trăite, în termeni poetici:„Aici, uimirea ta este ecoul tăcerii încremenite a pietrei. Ne îmbătăm sufletul cu acea simfonie a tăcerii“ (p. 109), sentimentele fiind diferite de cele trăite la întâlnirea altui mare spectacol al naturii pe tărâm american: „Ce mici și neputincioși părem în fața naturii! Și aici ea ne arată o față splendidă, covârșitoare, cu infinitele ei croiuri de forme geometrizate ale pietrei. Alta este senzația decât la Cascada Niagara, unde apele năvălesc de pe suprafețe de pământ largi, ca să se prăbușească în clocot nimicitor“ (p. 108). La Școala McCollough-Unis din Dearborn, MI, întâlnirea cu o profesoară de origine română: Leonora Lupastian, va prilejui sesizarea unui necaz social: „Nemulțumirea este că statul nu ajută școlile publice și nici marile întreprinderi nu se mai pot implica să susțină educația. Cândva fuseseră bogați și speră să se redreseze economia“ (p. 113). La grădinița din Belleville, Michigan, frecventată de nepotul Alex Sîrghie, bunica lui observă spontaneitatea supravegheată atent și libertatea de manifestare acordată copiilor, stimularea creativității și personalității fiecăruia, servirea meselor și gustărilor de câteva ori pe parcursul unei zile de educație, odihna de acolo și temele primite pentru acasă.

Continue reading „Mihai POSADA: Anca Sîrghie – primul volum al unui ,,vis românesc”” →

Rexlibris Media Group: Ligya Diaconescu a organizat la Horezu a cincea ediție a Festivalului Zilei Limbii Române

După o relatare de Andrada Victoria Diaconescu

Onoare și bucurie, prețuire și respect organizatorilor, distinsei doamne Ligya Diaconescu, directoarea Revistei de Informație, Turism și Cultură Româno-Canado-Americană „Starpress’’, condusă de „Doamna Limbii Române” așa cum au numit- o cei prezenți, denumirea fiind dată de președintele Ligii Scriitorilor Români, în urmă cu câțiva ani.

Doamna Ligya, cea care, alături de domnul Al Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români au luptat împreună cu regretatul om de cultură, regizorul, scriitorul Corneliu Leu, inițiind „Petiția către Parlamentul României”, (făcând numeroase drumuri la Parlament, Președinție, Ministerul Culturii, în decursul a peste 7 ani), privind propunerea Sărbătoririi Limbii Române, a limbii vorbite de românii din interiorul țării, dar și de cei din diaspora”

La minunata sărbătoare au participat scriitori, iubitori ai culturii, colaboratori ai revistei Starpress, membrii ai Ligii Scriitorilor, membri ai Uniunii Scriitorilor, ai altor organizații culturale, români din țară: din SUA și Canada, Marea Britanie, Germania, din România, dar și cântareți de muzică ușoară, populară, pricesne, romanțe etc. , care au desfășurat un spectacol de peste patru ceasuri.

Scriitoarea Ligya Diaconescu, membru în Comitetul de conducere al Ligii Scriitoarilor, directorul Revistei de Informație, Turism și Cultură Româno-Canado-Americană „Starpress”, membru al Clubului de Presă Transatlantic, membru fondator al AJRP (Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni Quebeq, Canada), a „Association des mass-médias et journalistes d’expression roumaine sans frontière”, infiinţata la 25 septembrie 2011, la Toronto/ Canada, a fost sprijinită în acesta an de părintele doctorand Constantin Mănescu din Horezu, președinte al Ligii Scriitorilor Vâlceni, care s-a mobilizat ca și coorganizator al acțiunii, pentru ca sărbatoarea să fie resimțită din plin.

Sărbătoarea a fost precedată, marți 30 august 2018, de o seară de suflet și credință creștină. Ligya Diaconescu, împreună cu amfitrionul din acest an, au organizat o excusie de suflet în patria ceramicii românești și la Mănăstirile Horezu, Bistrița și Arnota. Oaspeții au vizitat Zona Horezu, care este cunoscută ca un vechi centru de ceramică populară. Atelierele de ceramică din Horezu și magazinele cu suveniruri sunt atracția orășelului. Sunt înșirate pe strada principala și îți fac cu ochiul cu o grămadă de produse. Ceramica de Horezu este realizată folosind mijloace tradiționale de producție precum: roata olarului, cuptoare orizontale pe lemne, obiecte de finisat tradiționale. Oaspetii au targuit obiecte minunate, pentru ei, familii și prieteni și au primit în dar de la părintele Constantin Mănescu câte un obiect de ceramic, care să le amintească de vizita în aceste locuri, de neuitat. Olarii le-au povestit istoria olaritului din zona dar și din alte zone în care se prelucrează lutul, din țară, cu care aceștia colaborează. Apoi, autocarul i-a purtat la renumitele mănăstiri din zonă.

Mănăstirea Horezu, situata in judetul Vâlcea, la poalele muntelui Căpațânii, este considerata cea mai reprezentativă construcție în stil brâncovenesc. Numele mănăstirii vine da la huhurezi, o specie de păsari de noapte, cu un penaj colorat. Potrivit legendei, meșterii tocmiti să o construiască, de teama turcilor, erau nevoiti să lucreze numai noaptea, când cântau huhurezii. La această ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, scriitoarea Mariana Popa din Brașov a citit o minunată scriere mai puțin cunoscută despre domnitor, dar bine documentată, despre locul uciderii domnitorului, a pruncilor și a spatarului său la Constantinopol. Ziua execuţiei a fost 15 august, când Constantin împlinea vârsta de 60 de ani, iar creştinii sărbătoreau, ca în zilele noastre, „Adormirea Maicii Domnului”. Domnitorul, împreună cu cei patru fii ai sai, Constantin, Ștefăniţă, Radu, Mateiaş şi ginerele său, Enache Văcărescu, au fost obligaţi să meargă pe jos prin oraş până la locul de execuţie. Aceştia erau desculţi şi îmbrăcaţi doar în cămăşi. La eveniment au fost invitaţi să asiste şi ambasadori din Europa creştină. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a ramas in istorie, incurajandu-i pe fii: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne salvăm sufletele noastre şi să ne spălam păcatele cu sângele nostru”. Vizitat de domnia sa, locul în care se păstrează parcă amprenta acelui timp,scriitoarea a simțit o durere cumplită la vizitarea lui.

În momentul în care scriitoarea Mariana Popa a citit „Călăul i-a tăiat capul domnitorului, acesta fiind fericit că nu a cedat, trecând la religia musulmană”, ca o minune, a început să bată – de 40 de ori – clopotul mănăstirii, anunțând începerea slujbei de seară, vecernia.

Continue reading „Rexlibris Media Group: Ligya Diaconescu a organizat la Horezu a cincea ediție a Festivalului Zilei Limbii Române” →

George ANCA: Dragă Uniune Europeană

George Anca – Florin Zamfirescu – Doina Boriceanu – Puși Dinulescu – Sinziana Ionescu – Gheorghe Constantin Nistoroiu

TAGORE AND ELIADE CONTENPORARIES

By Dr. George Anca

Two years ago, being asked from Office of Prime Minister of India, Sri Narendra Modi, to suggest something for his speach on India’s Independence Day, I could dare only to quote from Bhagavad Gita:

yad yad ācarati śreṣṭhas
tat tad evetaro janaḥ
sa yat pramāṇaṁ kurute
lokas tad anuvartate (3.21)

Whatever action is performed by a great man, common men follow in his footsteps. And whatever standards he sets by exemplary acts, all the world pursues.

na jāyate mriyate vā kadācin
nāyaṁ bhūtvā bhavitā vā na bhūyaḥ
ajo nityaḥ śāśvato ’yaṁ purāṇo
na hanyate hanyamāne śarīre (2.20)

For the soul there is never birth nor death. Nor, having once been, does he ever cease to be. He is unborn, eternal, ever-existing, undying and primeval. He is not slain when the body is slain. English, A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada

For this year celebration of India’s Independence, I have honore to say a few words on Gurudev Rabindranath Tagore, and writer historian of religions Mircea Eliade.

Rabindranath Tagore visited Romania in 1926 and received a doctorate honoris causa from the University of Bucharest. Mircea Eliade spent four years (1938 – 1931) studying philosophy and Sanskrit at Calcutta University. Maitreyi Devi wrote Rabindranath – the man behind his poetry , as well as Na Hanyate ( It Does Not Die: A Romance ) novel, written as a response to Maitreyi /Bengal Nights by Mircea Eliade.

According to Lucian Blaga, all major writers and thinkers of Romania were inspired by Indian culture, starting with Mihai Eminescu. Now a days, from the oak tree planted at centenary of Tagore in Bucharest to Shantiniketan, one faces both the greatness of India.

Thus, for an intended Indian-Romanian conference on Indology, Dr. Shashi Bala thinks it should incorporate history, linguistics, literature and ritual. There may be a panel discussion on Indology in Romania – past, present and future. Other topics can be Sanskrit for all round cultural development, Role of Upanishadic philosophy in establishing peace and harmony ; vedic ritual for controlling pollution… Professor Sayavrat Shastri suggested Modern Sanskrit Literature, Sanskrit teaching both in India and abroad, the utility of Indological studies for modern society.

“The Great Empires, wrote Tagore, change their shape and shakes like clouds; nations play their part and then disappear into obscurity, but these individuals bear in them the immortal life of all humanity”. He was talking about revealing personalities, breathing in the world of the Spirit.

…We speak now in Calcutta’s birth of him (May 6, 1861). In the Victoria Memorial, today’s Bengal Museum, Tagore plays in a Sanskrit drama, with the Nobel Prize on the wall, in front of young actor photo. All of us would build palaces from Tagore’s footsteps. I was telling then that the Saint of Montparnasse Brancusi and the Saint of Shantiniketan Tagore, both of whom were scratched in the words of Tudor Arghezi, cut spiritual salvation into the world. That Tagore is an old Christ, a big brother with Romanian Mihai Eminescu. Calcuttan, by birth, Amita Bhose could even avoid the taste of death by incinerating in Bucharest near the tomb of Eminescu, spreading herself into the cosmos of Orpheus and Tagore alike.

The doctrines of the third millennium will not be able to avoid what Philosopher N. Bagdasar had imposed in 1938, the contrast between European civilization, now on the same American, materialist trend, and the Indian-Oriental culture of the soul and the interior. If the incorporation of Tagore’s thinking into Romanian culture in the 1920s and 1930s could have been destroyed even by Tagore himself, when Sovietized, the third, the fourth Tagore will be again and again the Tagore the first, the true one.

A blasting Tagore aura shows how he named Gandhi “mahatma”. Think how Vivekananda died at the age of 39, as Eminescu.. Questening what title got Ramakrishna?… Chased by the white ants, ui poka, even you, Tagore.

Let be not dispersed Tagore’s house in Pandua, Orissa, former Bengal, where he was writing under a bakul tree the Chitrangada drama-dance. Here was the revenue inspector office. The 1971 cyclone has shattered the surrounding houses, but not that of Kabiguru. Now, ready, we can rebuild our houses, we can not replace Rabindranath’s. Sarada Prasad Malik, no point in building an auditorium in a remote village. The Rabindra Mandap was finally built in Bhubaneswar.

The villagers installed a statue at the entrance to the village and the main street called Rabindra Sarani, unrecognized by the government. Money for bakul mandap. The youth formed the club Biswakabi Rabindranath Yubak Sangsad. They tried a Rabindra Library. Tagore called them: baba aum khao. He came here by dolparba before moving to Shantiniketan. Cooracharan Sahoo, the 56-year-old son of the late Durjodhan Sahoo, Tagore’s estate manager: my father handed me all the papers before he died and asked me not to lose them. I kept my word and saved the papers though I lost my belongings.

Likewise, ready to drown in the ocean, Camoens was wearing the Os Lusiades manuscript above his head.

In 1926, on November 21, he was in the National Theater in Bucharest and uttered his conference on poetry and Indian thought. Today, November 22, 1999, in Shantiniketan, the next day we remember the endlessness of the Ganges-Danube whisper. Happily, I delivered two lectures, Tagore in Romanian Perspective, Vidya Bhavan, 22 November ’99, Tagore and Eminescu, 23 November.

„Who are you, reader, reading my poems a hundred years hence?” (Tagore)

As on Mircea Eliade, younger contemporary of Tagore, in Calcutta and elsewere, he made both India and Romania fresh resonance of universal spirit. His works had a faboulous success since he started first chair of History of Religions in Chicago. His novels turned also into movies.

I received in India many letters from him like this: ‘I will send you as soon as they appear (in March): 1) Cahiers de L’Herne: Mircea Eliade (almost 400 pages, with the bibliography of all the translations in my books, 2) L’epreuve de lairirinthe: Entretiens avec Mircea Eliade. Two more books have been published about Mircea Eliade this autumn and others (three) are under printing. But not everything is interesting! … ‘

Let salute together his masterpiece.

Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne by Mircea Eliade appeared on May 20, 1936. The book is dedicated to the memory of Manindra Chandra Nandi of Kassimbazaar, who granted him scholarships in India, and to both his masters, Professor Surendranath Dasgupta and Professor Nae Ionescu. „Nous ne tenterons pas d ‘exprimer tout que nous devons et l’appui et au génie de ces deux maîtres”.

Eliade had written in October 31, 1934, to Valeriu Bologa: „For a year I have been madly working on the definitive French language of my studies on the phenomenology of Indian meditation. It is more than an Orientalist book or the history of religions It is, I hope, a work of philosophy of culture, although it has philological and technical appearances, I think we could prove a whole new thing: the tendencies towards concrete, to the real and immediate experience of the Indian spirit. Preface to India against the abstract themes of Brahmanism and the Sanskrit „philosophy.” I have been working for five years on this demonstration and have used all the instruments of scientific knowledge: philology, ethnography, religion history, history of philosophy, psychology. Much in the value of this book – my first book that will be printed in April „.

Emil Cioran writes on June 10, 1936: „There is so much vibrant learning in Yoga and a world so special that it awakens so many shy things I thought I had escaped. When you wrote letters, I could not believe you had to write the most serious erudition book that Romania has produced „

In the five volumes titled Mircea Eliade and his correspondents, published between 1993 and 2007, among prestigious names are: J. Przyluski, Professor at the College of France, Vittorio Macchioro, Professor at the University of Naples, Carl Hentze (University of Gand), AB Keith (University of Edinburgh), Samuel Angus (University of Sydney), Ananda Coomaraswamy (Director of the Boston Art History Museum).

Sergiu Al. George: „Paul Masson-Oursel, one of the most important French historians of Indian philosophy, who in his 1967 work defines the Yoga phenomenon in terms surprisingly similar to those of Eliade … This strict adherence to the essential theses of Mircea Eliade seem all the more surprising to me, as at the appearance of the 1936 Yoga monograph, P. Masson-Oursel, in contrast to all the great Indianists (G. Tucci, A. Coomaraswamy, H. Zimmer, L. from Valée Pousin, etc.) was the only one to review the volume reluctantly. „

My translations from Tagore include Gitanjali and The Child.. From Eliade, I received a ‘Thanks for the letter and for 10 Indian Poems ‘. India’s Independence belongs also to theirs creation.

***

16 iulie, 2018

FLORIN ZAMFIRESCU

„Dragă Uniune Europeană.

Trebuie să-ți mărturisesc ceva important. Acum mai bine de zece ani am dorit să mă cuplez cu tine. Erai plină de promisiuni, prevedeam un mariaj fericit. Abia mai târziu am înțeles ce le-ai impus celor pe care i-am trimis se te pețească.

Și ceea ce nouă nu ne-au spus: că ne voiai fără industrie, fără agricultură și că mai voiai că toate averile noastre să fie înstrăinate. Fiindcă veneam la ține, cea bogată, poate că am fi acceptat… Dar, măi Uniune Europeană, am observat apoi că ești o curvă perversă, că vrei să dereglezi mințile oamenilor, că nu ai nimic sfânt”, a scris Zamfirescu.

Continue reading „George ANCA: Dragă Uniune Europeană” →

Traian D. LAZĂR: Identitate

Ca „locuitor” al arhivelor statului și ale diverselor instituții, am constatat, după 1989, o adevărată și mirabilă invazie a unor „cercetători” dornici de informații și acte. Faptul era, în majoritatea cazurilor, efectul legilor de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul democrat-popular. În mai puține cazuri, cercetătorii urmăreau obiectivul de a descoperi și publica mărturii despre păstrarea sau afirmarea identității personale/ familiale sau comunitare. În acest context au apărut în multe zone ale țării monografii dedicate unor persoane, instituții, localități și evenimente.

Printre scrierile meritorii de această natură se numără studiul monografic alcătuit de prof Mircea Botiș și preot Radu Botiș, Ulmeni-Maramureș, Editura Enesis, Baia Mare, 2011. Volumul prinde în cele 271 de pagini, însoțite de consistente imagini foto, identitatea orașului Ulmeni din Maramureș. Pe coperta a patra se află o utilă și interesantă prezentare a C.V-ului profesional-științific al autorilor.

Aflăm astfel că prof Mircea Botiș, absolvent al Facultății de istorie-filozofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și al masteratului „Elite politice” la Facultatea de Istorie și Patrimoniu „Nicolae Lupu” din Sibiu, este un profesionist de clasă atestat prin rezultatele elevilor săi la faza națională a olimpiadei de istorie, prin diploma pentru contribuție deosebită obținută la Concursul de eseuri „Gânduri, idei, sentimente despre Holocaust” și ca organizator la Concursul de Iudaism și Istoria Evreilor desfășurat la Sibiu în 2007.

Radu Botiș este un „sacerdot în cuvânt, în slujire și-n inimă”, un „condei” prezent în redacțiile și colaborator al revistelor din țară și străinătate: Starpress, Dor de Dor, Murmur, Agero-Stutgart, RomanianVIP – SUA, Noul Horizont – Spania, Observatorul – Toronto. Strâns legat de activitatea culturală din zona ce constituie tema monografiei, Radu Boțiș este editorul și fondatorul revistelor Glas comun, Slova creștină și al suplimentului Slova copiilor, precum și președintele fondator al Asociației cultural creștine umanitare Ars Vivat al cărui program de activitate și realizări este prezentat și în monografie.

Autorii tratează cu competență și dăruire – pentru că sunt locuitori ai zonei- identitatea fizico-geografică a localității aparținând spațiului mioritic evocat de Blaga. Spațiul geografic al orașului Ulmeni este prezentat în principalele lui caracteristici și componente: perimetrul, suprafața, relieful, punctele reprezentative, solul, clima, altitudinea, hidrografia, fenomenele atmosferice, resursele biogeografice (păduri, faună cinegetică și piscicolă), demografia, căreia i se consacră un capitol separat.

Identitatea demografică, spun autorii, poartă amprenta istoriei așezării și a spațiului fizico – geografic al zonei. Orașul Ulmeni este o așezare ale cărei rădăcini se află în vechea Dacie și în Dacia romană, când era cunoscută sub numele Bodava. Atestată documentar din 1405, când purta numele Silimeghiu (Sylelmed), metamorfozat în diferite variante, localitatea a luat numele Ulmeni din 1926.

În evul mediu, localitatea s-a aflat în proprietatea voievozilor Balc și Dragoș și a urmașilor acestora. Din punct de vedere politic, așezarea s-a aflat în zona de interferență dintre Principatul autonom al Transilvaniei și regatul Ungariei, trecând apoi sub dominația Imperiului Habsburgic, devenit din 1867 Imperiul Austro-Ungar, destrămat în 1918, prin lupta pentru independență a națiunilor componente. La 1 decembrie 1918, românii din Transilvania, inclusiv locuitorii comunei Ulmeni, au decis unirea la România. Dictatul de la Viena-1940, a impus României cedarea către Ungaria a părții de nord-est a Transilvaniei. Zona Ulmeniului a intrat temporar în stăpânirea Ungariei, dar din toamna anului 1944, a revenit la România. Interesați în prezentarea Ulmeniului, fără a-l izola de satele din jur, autorii adaugă referințe legate și de identitatea acestora.

Autorii prezintă evoluția demografică a localității Ulmeni sub aspect numeric, al structurii de vârstă, sex, etnic, social, onomastic, de stare civilă și militară. Prezentată cronologic, evoluția demografică atestă existența continuă a unei majorități etnice românești. În structura religioasă a populației se subliniază că majoritatea o constituie aderenții bisericii unite Romei.

În continuarea studierii identității demografice, autorii au considerat necesar să aloce un capitol separat funcțiilor geoeconomice actuale ale orașului. Folosind surse statistice, autorii extrag informații privind baza economică a localității, care a fost, până târziu în epoca modernă, agricultura. Un loc important se acordă analizei relațiilor de proprietate asupra pământului, insistându-se asupra momentelor 1853-1854, când s-a desființat servitutea personală, 1921, 1945, 1949, 1991. Concomitent se comentează aspecte legate de mijloacele de producție, tehnologiile folosite, productivitatea. Corespunzător evoluției cronologice, a mersului spre modernizare, se fac referiri la alte ramuri ale economiei, la dezvoltarea meșteșugurilor și industriei, ceea ce a adus ridicarea localității la statutul de oraș. În partea finală a capitolului, autorii ne înfățișează situația actuală a economiei orașului și proiectele de viitor în domeniul ecologic, protejarea mediului și creșterea calității vieții, turistic.

Identitatea culturală reprezintă cea de a treia direcție a studiului monografic dedicat Ulmeniului. Ne sunt prezentate informații privind datinile și obiceiurile ținând de activitatea economică a locuitorilor: unelte, procedee de muncă, pomicultură, creșterea animalelor, ocupații casnice. Aceeași linie de cercetare urmărește: alimentația, portul, credințele despre cer și astre, graiul, obiceiurile de înmormântare, obiceiurile legate de muncile agricole, de datele calendaristice, jocurile tradiționale.

Suntem de părere că locul capitolului consacrat învățământului era aici, pe axa identității culturale, alături de capitolul „Oameni de ieri și de azi”, care ne înfățișează personalitățile culturale ale zonei. Învățământul reprezintă unul dintre factorii importanți în păstrarea identității culturale a unei comunități. Aflați timp de secole sub dominație străină, austriacă și maghiară, românii din Transilvania, deci și cei din Ulmeni, au fost supuși unui proces intens și îndelungat de aculturație. Autorii au prezentat cu acuratețe evoluția învățământului de la cel religios/confesional către învățământul modern, laic. S-au evidențiat mai ales politicile de maghiarizare prin învățământ. Și așa cum era normal au ajuns la nominalizarea personalităților culturale din zonă, problemă căreia i-au consacrat un capitol special incluzând și oamenii politici. Evident nu putem aminti aici decât pe câțiva dintre oamenii de cultură originari din spațiul ulmenean: poetul, prozatorul și traducătorul Petre Dulfu (1856-1953), rapsodul popular Emil Gavriș (1915-1989), poetul, prozatorul și editorul Radu Ulmeanu (1946), poeta și prozatoarea Florica Bud (1957), etc.

Cartea domnilor prof.Mircea Botiș și pr. Radu Botiș tratează ansamblul elementelor ce definesc orașul Ulmeni, identificându-l din masa așezărilor din România.

––––––––––

Prof.Traian D. LAZĂR

Ploiești, septembrie 2018

GANDHI Canon by George Anca

George Anca

GANDHI

CANON

The play turns to Gandhianism

personae

Atma
Usha
Nansi
Nilima
Horace
Regista
Witty
Vidusha
Som
Gupta

Prima donna

Registrar

Regista, Witty

Regista: You’re instinct liberator with self-breaking taboos.

Witty: I guessed he did it to you. And he boasted me, Bravo mister, you came with her to tell me you fucked my babe.
Regista: I also think you did not know him.

Witty: Pretty soon to forget the Romanians. What can I not self believe anymore, that you raped me?
Regista: As well as you have been implanted on to me? The author points out a variation of the subject between the couples caught and detached from the game.
Witty: Not once the blow-out is even. Another distribution is stamped, unavailable holders. Hear is about how to never play the play, pushing actors, scene after scene, preferably in the carcass or tomb, if it is also incinerated as usual in the delicacy of our destination.
Regista: We count on directing and spectators-show.

II
Atma, Horace

Atma: Do you know about Shivaramaya’s assassination?
Horace: I’ve heard. Friend with the former deputy chancellor and me. I also received a threat of death from Iran if not from Romanian security together with them. And Shiv explained the legal ways of my attack, if I had been defending myself in India. The confused accusation of anticommunist Cassanovism had not held him back. Not even the Rushdie article. Until today, nothing. I had also forgotten in India of the incident. Was he not assassinated for me?
Atma: The death threat is mathematically fatal.
Horace: The right to murder that kills one another’s curse.
Atma: Crack of Shivji and NN, murder and cancer. The message I’m going to send is not known to me.
Horace: On Barakamba Intercontinental floor 14, I do not need my person anymore.
Atma: Ashok went to Avignon, invited by Brook. Here’s Vanesa Redgrave.
Horace: Invite, Sir, visiting professors.
Atma: They only gave dictionaries or Indological India. Come with Hindi, more like English.

Horace: Sir, but the money gave you were to pay me, not to wear them.

III
Horace, Som

(Horace, introduced to Som. Refreshments, white lemon).
Horace: Sinha has great ideas.
Som: He can not maintain his own buildings. Do you know how much a new one costs? 400 crores.
Horace: He was thinking of a Eliade Bhavan in Shantiniketan.
Som: I got your point, pragmatism. There are rich people in Chicago. His budget was cut. Shantiniketan lives more on ICCR. They do not keep their courses well enough, foreigners complain.
Horace: I was glad to hold a conference.
Som: Look, 30,000 rupees are here a lot. I give somebody to catalog the Romanian books from the Indian National Library. He can sit at either them or Ramakrishna Mission. You write my proposals in a letter, you show it to the ambassador and you send it to me. I’ll answer you.
Horace: Just one of my librarians stayed at Ramakrishna Mission.
Som: I give you as gift a tie with ICCR sign.
Horace: I also received one from President Dayal Sharma.
Som: I have to make 17 cultural centers and two chairs. But a construction costs 4-5 crores of rupees. Conferences, student exchange annually.
Horace: A Bessarabian was abhorred by Romanian books received in Chisinau.

Som: India is not Bessarabia.
Horace: Oh, my God, what shaving blade of Romania. Somji, you platen me to pragmatism, but offering more than I would have allowed to ask – scholarships, stipends, understanding. That’s what I’m saying, what’s going on out to Minister Murli, which theater swollen-deflated.

IV
Horace, Gupta

Horace: Noon-janoon.
Gupta: You have nothing to tell.
Horace: Where you come from, where you are gone.
Gupta: You would not ask me.
Horace: I would not ask you.
Gupta: Former adulterous, neither at reconciliation it bring their mind.
Horace: The world says I look good for this age.
Gupta: Well, nothing changed.
Horace: Maybe we do not lose all the breath for so many years.
Gupta: Bhai riksha, come on. It’s my country. I was not anywhere, not in England.
Horace: Leave the Tamil alone.
Gupta: Bum bum, Subramanian Bharati.
Horace: Why did not you come to anthropology? We have Armenians from Calcutta, African tribes.
Gupta: In India, Calcutta, Bombay, Madras do not have so many cars.

Horace: Poetry, why not drama.
Gupta: You are a very dramatic person.
Horace: Re-ho-bo’am was one and forty zears. Old when he started to reign. And he reigned seventeen years in Jerusalem, the city which the LORD had chosen all the tribes of Israel to put his name there.
Horace: So Victoria, Queen to her island, Empress, like Shah Jahan.
Gupta: The gate of India in Bombay is taken after Fartherpour Sikri and after the Roman triumphal arches.
Horace: Read the Taj, read the Koran.
Gupta: What did I say to you, Mr. Gupta, when you wanted to convert me, I had translated Kent’s recipe from French to English.
Horace: Get the fish bone in my throat at Shantiniketan, and I’m in the throat of the fish in Bombay.
Gupta: The women remember the dead who beat them, the good ones they forget them.

Nansi, Nilima

Nansi: You have no inspiration.
Nilima: No life.
Nansi: Right in Shalimar Bagh.
Nilima: Marza fucked Mary and passed her to Omer to whom she fell în love. Having sex with someone, she falls in love instantly.
Nansi: After the last, she met a seventy.
Nansi: That’s why you smiled, pop.
Nilima: A Punjabi, eight-year-old widow, has rites, walks around, walks over. He’s not getting very accommodated.
Nansi: Who else to rape virgins over 50?
Nilima: He does not laugh, I do not meet anyone. Pansy or not, vegetarian, he fried my chicken tandoori and died my stomach.
Continue reading „GANDHI Canon by George Anca” →

Eleonora SCHIPOR: Vremea amintirilor

Vremea amintirilor se pare că a început să bată la poarta vieții domnului Ciprian Bojescu din Suceava. Dacă anul trecut i-am prezentat pe paginile ziarelor noastre cartea «Cu dragoste de pământ românesc», iată că la scurt timp domnia sa ne mai vine cu o carte cu un titlu semnificativ vârstei și drumurilor vieții. Noul volum de amintiri frumoase, dar se pare că și nostalgice, cu un titlu semnificativ «Vremea amintirilor», l-am primit în dar de la autor la tradiționala sărbătoare «Limba noastră cea română», ce are loc în fiecare an la începutul toamnei la Cernăuți.

A văzut lumina tiparului în acest an, la Suceava, la editura «Accent Print». Conține circa 134 de pagini, este împărțită în 4 capitole, având mai multe fotografii și imagini, unele color.

Dacă pe prima copertă a cărții vedem frumoasa biserică de la Iordănești, satul de baștină al autorului, atunci pe a doua copertă vom găsi fotografia sa color, iar sub fotografie avem și titlul cărților tipărite până în prezent: «File din istoria satului Iordănești», 2013, în colaborare cu Dumitru Covalciuc și Nicolae Șapcă; «Rătăcind prin Bucovina» – pagini de jurnal, 2015; «Cu dragoste de pământ românesc», 2016.

«Vremea amintirilor» este așadar cea dea 4-a carte a autorului sucevean. În «Сuvânt înainte» semnat de inginerul Constantin Hlușneac, vom putea lua cunoștință cu prezentarea pe scurt a cărții, date din biografia autorului și o pоezie dedicată domniei sale chiar de semnatarul prefaței, Constantin Hlușceac.

Primul, din cele 4 capitole se numește «Tablete care nu au văzut lumina tiparului». Prima tabletă este dedicată memoriei colonelului George Galan, un vrednic român din București, ce era prezent adeseori la manifestările noastre culturale, la Cernăuți. Personal îl țin minte când a participat și la comemorearea poetului martir Ilie Motrescu din Crasna, cu ani în urmă. Tablete le dedică autorul și prietenilor săi cernăuțeni-bucovineni: Mircea Lutic, Ilie Popescu, Octavian Voronca, Dorin Ștefaneli (stabilit cu traiul la Târgu Mureș) și alții.Vom mai găsi la acest capitol și alți oameni de diferite profesii; medici, profesori, ingineri, dar și familii întregi de oameni gospodari, pe care autorul i-a cunoscut, a avut și are contacte și legături. De asemenea sunt și întâmplări din viață, comemorări, impresii din excursii etc.

Partea a doua a cărții de față cuprinde câteva tablete apărute deja în presă. Fie în cotidianul «Crai nou», în almanahul «Țara fagilor» sau în altă parte. Despre familii de refugiați, despre oameni cunoscuți, transporturile sucevene de odinioară (аutorul a lucrat mai mulți ani în domeniul transportuliui auto din Suceava), despre evenimente importante, vom lua cunoștință în acest capitol. Avem aici un interviu al autorului cărții cu binecunoscuta ziaristă bucovineană Doina Bojescu, redactor șef al ziarului «Cоncordia», un articol dedicat prietenului său Arcadie Opaiț, un reportaj dedicat memoriei celui care a fost tot unul din prietenii săi de la Cernăuți Dumitru Covalciuc, ziarist, publicist, cercetătot istoric, folclorist. Vom găsi la acest capitol și numele altui prieten al său, poetul, traducătorul Ion Cozmei, trecut și el prea degrabă în lumea celor drepți. Cea ce m-a impresionat cel mai mult la acest capitol este materialul de la paginile 74-75 intitulat «Cu gândul la poetul Ilie Motrescu». (Este titlul uneia dintre cărțile mele dedicate marelui poet al plaiurilor carpatine). Domnul Ciprian Bojescu menționează faptul că la scrierea acestul articol l-au ajutat două profesoare din Nordul Bucovinei – Eleonora Schipor din Pătrăuții de Jos și Mariana Levytschi din Crasna. Citează cele relatate de mine despre Ilie Motrescu și cele relatate de doamna Mariana desрre fratele poetului, profesorul și publicistul, poetul, animatorul vieții culturale din Crasna Ștefan Motrescu. (Reamintesc cititorilor că despre Ștefan Motrescu și zbuciumata-i viață am scos deasemenea de sub tipar cartea «Un fizician cu suflet de poet», la un an de la trecerea sa în neființă, în 2004). Îi mulțumesc autorului, publicistului sucevean că a inclus acest articol în cartea sa.

Partea a 3-ea cuprinde o serie de legende din zona Vatra Dornei în alcătuirea lui Gheorghe Vicol, în proză și versuri.

Al patrulea și ultimul capitol din recent apăruta carte este dedicat fotografiilor: oameni de vază, locuri importante, momente de la diferite întâlniri, conferințe, sărbători naționale etc. Sunt și câteva imagini de la Paris, capitală europeană vizitată de autor și soția sa. Acolo locuiește unul din fii lor.

Ultima copertă găzduiește o poezie a lui Gh. Vicol «Bătrânul pădurar».

Felicitări autorului Ciprian Bojescu, originar din satul bucovinean Iordănești. Pentru dragostea ce o poartă de-a lungul deceniilor pentru baștina dragă, tot astfel cum o face și artista Maria Iliuț din Crasna, stabilită de mulți ani la Chișinău, dar mai ales poeta și publicista Mariana Gurza, născută în România din părinți bucovineni, iar pe lângă ei mulți alții. Dorul de baștină predomină în scrierile lor, în cântecele lor, în sufletele lor frumoase. Dumnezeu să vă ajute dragi bucovineni, oriunde vă aflați pe acest pământ.

Domnului Ciprian Bojescu îi mulțumim frumos, îi dorim succese și îl așteptăm cu noi cărți și articole de valoare. Doamne ajută!

———————————-

Eleonora SCHIPOR,

Bucovina de Nord / Ucraina

9 septembrie, 2018

Eleonora SCHIPOR: La Cernăuți a fost deschisă o nouă filială ASCIOR

E vorba de filiala ASCIOR a Asociației pentru Civilizația Ortodoxă. Evenementul a avut loc pe 7 septembrie la sediul Societății pentru cultură românească «M. Eminescu» din Cernăuți.

În ajunul acestei zile delegația ASCIOR a poposit în străvechiul oraș de pe Prut, dovedind în scurtul răgaz să viziteze câteva locuri importante din ținut. Din componența delegației române au făcut parte ing. Nicolae Mușat (Buzău) președintele fondator al Asociației, Ec. Dr. Angelica Stănciuloiu (București), direcrtor cu integrarea ASCIOR, poeta Olga Grigorov (Tulcea), președinta filialei ASCIOR-Tulcea, prof. Univ. Dr. Constantin-Mihail Popescu (București), vicepreședinte ASCIOR. În afară de doamna Angelica Stănciuloiu, ceilalți trei delegați au venit pentru prima oară în Nordul Bucovinei și în orașul Cernăuți.

Cu amabilitatea lor caracteristică bucovinenii i-au întâmpinat cu pâine pe un prosop brodat, dăruit de două dintre cele mai bune eleve de la CIE Cupca Marta Belici și Elena Bicer. Tot ele au interpretat pentru toți cei prezenți în sală două frumoase cântece a capella Pentru ea și Eminescu, fiind îmbrăcate în frumoase costume naționale specifice zonei respective.

După prezentările de rigoare făcute de domnul președinte al Asociației ASCIOR Nicolae Mușat, fiecare dintre membri delegației române a rostit un scurt cuvânt de salut pentru cei din sală. Domnul Nicolae Mușat ne-a povestit pe scurt depre rolul și menirea acestei Asociații în viața tuturor românilor, care promovează valorile noastre spirituale, credința ortodoxă, civilizația creștină, cultura, literatura, dar și toleranța, bunătatea, înțelegerea, stima și dragostea oamenilor în societate. Tot domnia sa ne-a prezentat cărțile, revistele care ne-au fost aduse și dăruite, fapt pentru care îi mulțumim frumos. A fost prezentat tuturor noul președinte fondator al filialei ASCIOR-Cernăuți, d. Vladimir Acatrini, istoric doctorand, președintele Societății Bibliotecarilor bucovineni. Lui i s-au înmânat atributele filialei respective. Primvicepreședintă a noii filiale a devenit subsemnata.

Din partea dlui Mușat am primit pachetul cu antologiile ASCIOR-2017, literatură și teologie-sociologie. Grație inimoasei poete creștine din Timișoara Mariana Gurza, în antologia-literatură au apărut mai multe publicații de ale mele, câteva poezii, având și scurte date biografice, însoțite de o fotografie. Sincere mulțumiri stimată doamnă Mariana pentru îndemnul și susținerea acordată. Vrednicul domn Nicolae Mușat i-a îndemnat pe toți doritorii, de a trimite materiale – versuri, proză, articole publicistice pentru viitoarea ediție a acestei antologii. La rândul nostru și noi bucovinenii am dăruit cărți și ziare pentru biblioteca Asociației. Domnul doctor în filologie Ilie Popescu, autor a mai multor cărți, a dăruit o carte proprie despre calvarul familiei sale, care a gustat din amarul deportăților staliniste. Personal am donat mai multe cărți proprii pentru biblioteca ASCIOR, personal pentru membrii delegației, dar și pentru doamna Diana Ciugureanu de la Chișinău, președinta USELR.

Vorbitorii bucovineni, printre care s-au numărat, dr. docent Ilie Popescu, președintele Societății regionale «Golgota», Doina Bojescu – redactor-șef al ziarului «Concordia», ziaristă, poetă, pictoriță, Vasile Bâcu – președintele Societății de cultură românească «Mihai Eminescu», redactor-șef al «Gazetei de Herța», poet, ziarist, Elena Calancea – profesoară, interpretă de muzică populară, Octavian Voronca – profesor de matematică, membru al Prezidiului societății «M. Eminescu», Sergiu Barbuță – colaborator al ziarului «Libertatea Cuvântului», Dumitru Fedorcea – fost combatant al luptelor din Afganistan, membru al Prezidiului Societății regionale «Golgota», activist cultural, Rodica Zegrea – biblotecară-șefă la bibloteca sătească din satul Prisăcăreni, raionul Hliboca, membră a mai multor cenacluri literare din ținut, poetă. (Domnia sa a citit și o poezie proprie dedicată anotіmpului «Toamna»), Natalia Balan – conducătoare artistică la căminul cultural din Pătrăuții de Jos și alții, s-au referit la importanța acestei noi filiale pentru Bucovina noastră. Credem că fiecare dintre cei prezenți în sală, de altfel toți deveniți și membri ai noii filiale, vor contribui nemijlocit la valorificarea și promovarea valorilor creștine propuse de Asociația ASCIOR din România.

Au fost aleși și primii 9 membri ai Prezidiului noii filiale ASCIOR-Cernăuți. Aceștia sunt: Vladimir Acatrini – Președinte; Eleonora Schipor – primvicepreședintă; Sergiu Barbuță – vicepreședinte; Doina Bojescu – secretară, Dumitru Fedorcea, Ilie Popescu, Larisa Popescu-Chedic, Natalia Balan, Elena Calancea, Rodica Zegrea – membri ai Prezidiului.

Spre amintire ne-am făcut mai multe poze, apoi am gustat din bucatele tradiționale bucovinene pregătite de harnicele doamne de la Pătrăuții de Jos.

Delegația din România a plecat spre orașul Soroca din Moldova, urmând ca în câteva zile să fie deschise încă câteva filiale în republica Moldova.

I-am petrecut cu nostalgie, căci ne-a părut rău să ne despărțim, sunt niște oameni minunați și ne pare bine că au reușit să deschidă în acest an deosebit o filială ASCIOR la Cernăuți. Îi mai așteptăm la noi, am primit deja invitații și din partea lor pentru a participa, dar și a colabora atât cu revistele ce sunt scoase de sub tipar de asociație, cât și la viitoarele conferințe. Sperăm că activitatea noastră va fi fructuoasă. Întru-n ceas bun și Doamne ajută!

Aici aș fi vrut să închei, dar nu pot până nu aduc sincere mulțumiri la toți participanții la deschiderea noii filiale ASCIOR, în special domnilor Vladimir Acatrini și Dumitru Fedorcea, și în deosebi grupului format din activiștii satului Pătrăuții de Jos în frunte cu domnul primar Gheorghe Fedorean, care ne susține și este alături de noi la toate manifestările culturale ale satului, dar și a întregii Bucovine, acolo unde sunt implicați pătrăucenii. M-au însoțit în această zi deosebită lucrătoarele din sfera culturii satului – Maria Ștefureac – bibliotecară-șefă, Larisa Popescu-Chedic – directoarea căminului cultural, Natalia Balan – conducătoarea artistică, Maria Drozdic – soră medicală, Constantin Schipor – sportiv amator, activist al satului. Vă mulțumesc din suflet și sper că vom fi alături încă mulți ani înainte pentru a face multe lucruri bune pentru satul natal, baștina dragă.

Încă o filială și-a început activitatea. Doamne ajută!

——––––––

Eleonora Schipor, profesoară superioară, membră a Uniunii Jurnaliștilor din Ucraina, membră a USELR, vicepreședinta Societății regionale Golgota, primvicepreședinta filialei ASCIOR-Cernăuți, laureată a premiului literar Olga Kobâleanska, cetățeană de onoare a satului Pătrăuții de Jos

Pătrăuții de Jos, Bucovina de Nord/Ucraina

8 septembrie 2018

Isabela VASILIU-SCRABA: Concepte cheie în metafizica lui Nae Ionescu

Motto:

„Inițiat în isihie, poetul V. Voiculescu [martir al temnițelor comuniste] depășea starea de extaz și se ridica la starea de înmănunchere a sufletului în propriul său interior” (Valeriu Anania)

La vreo câțiva ani după ce îi apăruse Cordula sau dovada ultimă (1966), Hans Urs von Balthasar îi spunea lui Vintilă Horia că la baza crizei creștinismului ar sta dezinteresul pentru mistică (pentru „viața contemplativă”) care este miezul central al credinței creștine precum si sclerozarea teologiei moderne eșuată într-un „raționalism înspăimântător” (V. Horia, Viaje a los centros de la Tierra, ed. II-a, 1976, p. 115) ilustrat, de ex., de Rudolf Bultmann. Căzut în erezia marcionistă (care nega divinitatea lui Iisus) a fost și darwinistul Ernest Renan. La Biserica din Drăgănescu, Sf. Arsenie Boca l-a pictat pe Renan în compania lui Nietzsche (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca).

Spre a evidenția autenticitatea trăirii revelației creștine, Urs von Balthasar subliniase diferența dintre teologii moderni si unii Părinți ai Bisericii (precum Sf. Maxim Mărturisitorul sau Sf. Grigore de Nyssa) a căror moarte martirică a dovedit că „trăiau ceea ce gândeau”( https://www.youtube.com/watch?v=m1ETPlqMCnA ). Scăpat cu viață după cele 14 luni de lagăr de exterminare (la Canalul ”morții”), călugărul mistic Arsenie Boca trecuse în 1952 pe la Mănăstirea Sihastru. Cu experiența gulagului comunist (de care a avut parte fără vreo condamnare judecătorească, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns), fostul stareț de la Prislop si de la Sâmbăta le-a spus atunci tinerilor călugări că „mănăstirile nu mai pot da martiri, mucenici. Și nici Biserica. Doar pușcăriile se vor transforma în catedrale”. Același lucru îl va evidenția Mircea Eliade în romanul său Noaptea de Sânziene apărut la Paris (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Misterul totalității la două personaje ale romanului Noaptea de Sânziene : Călugărul Anisie /Arsenie Boca și filozoful Petre Biriș /Mircea Vulcănescu). Prin 1961-1962, martirajul creștin de după gratiile închisorilor comuniste a fost transpus pictural de Părintele Arsenie Boca în bolta altarului unei biserici din mijlocul capitalei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade și a Părintelui Arsenie Boca).

Condiția umană din perspectivă creștină a fost unul dintre subiectele predilecte ale filozofului Nae Ionescu încă de când își pregătea doctoratul în Germania. E drept că teza sa de doctorat fusese axată pe critica pretențiilor identificării logicii cu matematica, a logisticii de a se considera un limbaj universal, că bibliografia ei cuprindea nume ca Russell, Whitehead, Bolzano, Hilbert ori Cantor, și că în final, Nae Ionescu evidențiase presupozițiile intuitive ale logisticii, ruinând astfel pretenția de fundamentare a priori a matematicii. Dar perspectiva în care știuse să înfățișeze problema era, fără nici o îndoială, metafizică (vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare, Slobozoa, 2000).

Întâmplarea a făcut ca odată cu ieșirea României din neutralitate (august 1916), doctorandul să fie reținut, până la terminarea primului război mondial, într-un lagăr de intelectuali figurând ca prizonieri de război. ”În lagărele germane, Nae Ionescu a cunoscut numeroși preoți catolici și protestanți de mare cultură, printre care și monseniorul Vladimir Ghica. Întors în țară, acesta a vorbit despre el ca despre o mare personalitate românească.” (vezi Octav Onicescu, Memorii, vol. II, București, 1984). In discuțiile purtate cu teologii din Germania, tânărul de 26-27 de ani va face dovada unei atât de impresionante cunoașteri a problemelor religioase încât va fi recomandat să ocupe postul de referent la o editură ce publica lucrări de profil religios (ibid.).

Din Germania, după susținerea tezei (în 1919), Nae Ionescu se întoarce în țară doctor în fundamentele logice ale matematicii, dar și în subtile probleme de filosofia religiei. Poate de aceea el își va ține cursurile de logică -înfățișată în cele mai recente perspective ale ei (de pildă, “Filosofia gramaticii ca introducere în logică“, 1923-1924; “Logică cu specială privire asupra științelor exacte“, 1926-1927 sau “Logica colectivelor“)-, în paralel cu prelegeri de filosofia religiei, sau cu renumitele sale cursuri de metafizică construite în ideea unei contraponderi pentru ratarea mântuirii. Tematica religioasă se putea însă regăsi chiar și în cursurile de logică, de istoria logicii, sau de teoria cunoștinței. Ceea ce l-a făcut pe Cioran să scrie în 1937 despre acel “plâns de clopote” rătăcit într-un tratat de logică (vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor-Nae Ionescu prin discipolii săi: P. Țuțea, Cioran, Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000). Metafizicianul Nae Ionescu abordează probleme religioase și în bogata sa activitate de jurnalist, nu numai în calitatea sa de universitar făcând faima Universității bucureștene. Asemenea probleme, apărute colateral în prelegerile sale, erau -nu de puține ori- regândite cu ocazia scrierii câte unui articol pe teme religioase.

În cadrul metafizicii ființei pe care o înfățișează la cursul din 1936-1937, Nae Ionescu ajunge la un moment dat să se preocupe de natura omului după cădere, evidențiind ideea dezechilibrării ordinii firești a lumii în care inițial omul a fost pus de Dumnezeu în rând cu celelalte făpturi ale Sale.

In cea de-a XVI-a prelegere a ultimului său curs de metafizică, Profesorul încearcă să delimiteze cel mai omenesc “loc în existență”. Vorbind de pe pozițiile unui gânditor creștin, inițiatorul Școlii trăiriste va face ca totul să graviteze în jurul interpretării mitului biblic al păcatului originar. În primul rând, Nae Ionescu prezintă studenților săi care ar fi sensul interdicției omului de a mânca din pomul cunoașterii. După interpretarea de atunci, mitul biblic nu ar povesti doar cum Dumnezeu l-a făcut pe Adam, a făcut-o pe Eva, i-a așezat în grădina Raiului și le-a spus să nu mănânce dintr-un anumit pom de acolo. Ci cum Dumnezeu, după ce l-a făcut pe Adam, după ce i-a dat și soție, ar fi zis: “Dar ia să-i pun și o lege!”. Cu umorul său propriu, subtilul metafizician ridică următoarea problemă: oare Dumnezeu a făcut legea pe care a făcut-o pentru “a-i face mizerie lui Adam?” (vezi Nae Ionescu, Tratat de metafizică. 1936-1937, București, 1999, p.158). Răspunsul, desigur, nu poate fi decât negativ. Numai că soluția acestei probleme a făcut să difere între ele toate interpretările care s-au mai dat mitului biblic al păcatului originar.

Cu profunzimea de gândire atât de admirată de contemporanii săi, filozoful oferă (și de astă dată) un răspuns surprinzător: prin legea pe care a pus-o după ce a creat primii oameni, Dumnezeu ar fi exprimat însăși condiția umană. Pasajul în care își expune noua interpretare este atât de viu și atât de caracteristic lui Nae Ionescu încât merită să fie citat în întregime: “Dumnezeu nu a spus: <<N-ai voie să faci cutare lucru>>. Dumnezeu a spus cu totul altceva: Mă omule, tu trebuie să știi că asta nu e de nasul tău, asta nu e natura ta. Dacă tu faci asta, tu nu calci legea mea, calci legea ta. Vrei să treci peste condiția ta!” (p. 159)

La începutul prelegerii vorbise despre opoziția dintre om și existență care este pornită din necesitatea omului de a ști. Profesorul subliniase caracterul neutru al opoziției apărute numai întru cât problema cunoașterii presupune un subiect și un obiect de cunoscut.

Acum, odată ajuns cu interpretarea mitului la nesocotirea “legii omului”, filozoful anulează caracterul neutru al cunoașterii, prin care cunoașterea figura ca simplu raport subiect-obiect. Înaintând în interpretarea mitului biblic, Nae Ionescu arată că mâncând din fructul oprit, omul nu numai că trece peste condiția lui, întrucât face “un act de împotrivire față de el însuși”, dar, atacând problema cunoașterii, omul face și un act dușmănos, odată cu actul „de împotrivire față de Dumnezeu” (p.159).

Pentru a explica de ce problema cunoașterii are, prin ea însăși, un caracter dușmănos, Nae Ionescu se oprește la structura actului de cunoaștere. Cunoașterea ar fi, dincolo de polaritatea subiect-obiect, un act de „luare în posesie” a obiectului de către subiect, o mânuire, după bunul plac al subiectului, a tot ce poate deveni obiect de cunoaștere, a tot ce există nu numai în afara subiectului, dar și în opoziție cu subiectul, ca intrând în câmpul de cunoaștere al subiectului.

Prin cunoaștere, s-ar mai întâmpla însă ceva: omul ajunge să își creeze pentru sine o situație cu totul specială. Așa este nesocotită ordinea naturală, omul împotrivindu-se față de Dumnezeu și față de ordinea firească. Ceea ce-i spusese șarpele Evei, când a ispitit-o să mănânce din măr, anume că mâncând din măr omul va ajunge asemenea lui Dumnezeu s-a întâmplat: “Procesul cunoașterii creează pentru om o situație specială, de aceeași natură ca poziția pe care Dumnezeu o ocupă față de existență (…) Cine l-a pus pe om aici? Dumnezeu nu l-a pus (…) Din acest moment apare tragedia umană, prin această rupere, această smulgere, care se întâmplă prin om și pentru om, în momentul în care intervine procesul de cunoaștere.” (pp.161-166).

Ordinea rațională pe care omul o introduce în lume își are izvorul în păcatul originar, va scrie Nae Ionescu și într-un articol publicat în același an (Limitele criticei teologice, în “Predania”, anul I, nr.5, 5-15 aprilie 1937). Prin procesul de diferențiere în care omul, ca subiect cunoscător, se instituie pe sine deasupra celorlalte realități, se anihilează omogenitatea creației, se produce o ierarhizare a existenței, o oarecare dependență -de om- a existenței obiective, “cel puțin sub raportul cunoașterii”.

O primă consecință a păcatului originar va fi așadar instituirea unei deosebiri dintre creație și om. În ordinea firească, dinainte de păcat, toate erau, nu existențe proprii, ci “existențe în funcție de Dumnezeu” după cum era vrerea lui Dumnezeu. Nici omul, nici celelalte făpturi ale lui Dumnezeu nu erau “existențe autonome”. A doua consecință este însuși conflictul în care se pune omul cu Dumnezeu, a treia decurgând din conflictul dintre om și existența pusă în contradicție cu natura ei, în măsura în care ea devine condiționată de ceva diferit de “sursa ei firească”.

Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Concepte cheie în metafizica lui Nae Ionescu” →

Livia CIUPERCĂ: Sărbătoarea Zilei Limbii Române 2018 organizată de Revista Starpress

REVISTA STARPRESS INTERNAŢIONAL –valcea-turism.ro – A ORGANIZAT a cincea EDIŢIE A SĂRBATORIRII ZILEI LIMBII ROMÂNE, la HOREZU – 31 august 2018

Limba roastră cea Română este Regina. O regină cu rădăcinile înfipte-n magma stră-stră-stră-moşilor noştri traco-daco-geţii, învăluită-n misterul atâtor transformări şi-nmiresmări, îngemănare arzândă cu seminţii nenumărate care-au sălăşluit de-a lung de milenii peste plaiurile ce-nconjoară generosul Arc Carpatic.

Decizia de a sărbători Ziua Limbii Române rămâne sfântă datorie creştină – aş zice. Un gest binecuvântat, pentru care, implicarea unor Români inimoşi, se cuvine a fi amintit, cu recunoştinţă, respect şi consideraţiune. Indiferent în orice colţ al lumii s-ar afla. Nicio acţiune de amploare, mai ales, cu participare internaţională, nu este uşor şi simplu de înfăptuit.

Ligya Diaconescu – inima şi sufletul atâtor acţiuni dedicate Limbii şi Culturii Româneşti, fondator şi călăuzitor neobosit al atâtor organisme de cultură şi spiritualitate românească, DOAMNA care îmbrăţişează, la propriu, cu generozitate creştină, pe toţi cei care au voinţa şi puţinţa de a sfinţi (Teodora Cosmina Coloja – Buteni), cu „fior” artistic (Costina Ştefănescu – Padeş) această nestemată a graiului străbun, vibrează de mulţi ani pentru o cauză nobilă: prestigiul României în lume.

Vineri, 31 august 2018, întâlnirea de la Horezu-Vâlcea, întru Slava Limbii Româneşti, s-a dorit – din partea Doamnei Ligya Diaconescu – director general al S.C. Starpress SRL – Râmnicu Vâlcea şi al Asociaţiei Internaţionale de Cultură şi Turism STARPRESS, cu implicarea directă a domnului Al. Florin Ţene – Preşedintele Naţional al Ligii Scriitorilor Români şi Membru al Academiei Americane Române, a preacuviosului preot drd. Constantin Mănescu – Preşedinte al Filialei Vâlcea a Ligii Scriitorilor Români, a oficialităţilor locale şi judeţene Vâlcea, o generoasă invitaţie la reflecţie (Maria Giurgiu – Pordenone-Italia) privind fibra noastră genetică (Petruţa Freund – Germania).

Concursul literar „CENTENARUL UNIRII” STARPRESS 2018, iniţiat sub cupola Revistei Internaţionale Româno-Canado-Americană Starpress, laureate en titre, fiind doamnele Melania Rusu Caragioiu şi Mariana Popa, şi-a precizat esenţa, într-un amplu poem-simbol, din care desprindem doar versurile: „Limba noastră românească / Prin dor mult ne-aduce-acasă/ Pribegiţi prin lumea largă/ Într-o horă românească” (Ligya Diaconescu).

Lansarea Antologiei „Limba noastră cea română” Starpress 2018, în care se regăsesc 33 grupaje de texte lirice şi 18 grupaje de texte epice explică emoţie la ceas de proslăvire a unui moment de mare vibraţie naţională, Centenarul Marii Uniri. Un demers extrem de migălos şi responsabil, la care Doamna Ligya Diaconescu întăreşte ideea că este un suflet ales, o inimă generoasă, un distins şi stilat formator, cooptând în juru-i oameni frumoşi şi generoşi, cu iubire de neam, ţară şi credinţă.

Privind în ansamblu, această Antologie ni se-nfăţişează, precum un „colind la cumpăna de ani” şi-ndemn la Re-întregire (Virgiliu Ciucă – New York), întru slăvirea Limbii care, „de prin milenii, şi-a urzit izvorul” (Melania Rusu Caragioiu – Montreal).

Versurile şi prozele selecţionate (cu ochi critic) de către Doamna Ligya Diaconescu, au devenit, „rugă, smerenie şi sfiiciune” (Mariana Popa – Braşov). Şi nu-i deloc simplu să fii „pescar de cuvinte” (Andrei Pogany – Timişoara) întru perfecţiune! Iar pentru a găsi „izvorul fericirii”, s-ar cuveni să fim pregătiţi „a sorbi scânteia” divină (Ionela Flood – Londra).

Lectura versurilor şi a prozelor selectate ni se revelă, precum o călătorie prin „Ţara din poveste”, „Maica Românie” (George Filip – Montreal), şoptind priceasne (Ionuţ Ţene – Cluj) sau rostind legende dedicate aştrilor (nemuritorii), precum ne propune Olimpia Sava din Galaţi. Să reţinem, „Nicio limbă nu aprinde/ Coaja vorbelor de iască/ Precum arde în colinde/ Miez de limbă românească” (Rodica Calotă – Tg. Jiu). „Aceasta-i „esenţa vieţii” (Teodora L. Ianto – Arad)!

Invitaţia de a ne „privi în oglinda” veşniciei (Teona Scopos – Iaşi), împreună cu „Vuia, Coandă, Eminescu,/ Brâncuşi, Brătienii, Enescu…” (Constantin Iordan – Constanţa) – „amprente certe pentru amintiri…” (Carina A. Ienăşel – Arad) sunt daruri coborând din mireasma bunătăţii divine.

Fiecare dintre noi, am putea deveni, cu voia Domnului, „lăstar” al rodniciei (Ileana Cornelia Neaga din Robiţa-Hunedoara). Aceasta este invitaţia, speranţa şi mesajul (generalizând), „zbor” întru iubire de frumos (Cristina-Maria Negreanu din Potcoava-Olt, Bianca Georgiana Bele – Baia Mare).

Cu puţină aplecare înspre înstelarea din noi, putem deveni „călători prin lume” (Geanina Iovănescu – Arad), „picătură de lumină divină” (Mariana Popa – Braşov)!

În concluzie, acţiunile de la Horezu, din 31 august 2018, se compun – „sacră amintire” (Maria Filipoiu – Bucureşti) – drept o flacără arzândă (Nicoleta Stăvărache – Bucureşti) pentru „Regina sufletului românesc” (Rodica Fercana – Bistriţa), binecuvântata LIMBA ROMÂNĂ.

Tuturor celor prezenţi, implicaţi direct, artişti, interpreţi, premianţi, spectatori… n-avem uita, nicicum, Limba noastră cea Română, rămâne Unică Floare, „stăpâna timpului” (Elena-Alina Grecu – Curtea de Argeş). Sub fald Tricolor, fiii României mileniului al treilea, te slăvesc dulce şi melodioasă Limbă a Neamului nostru cel Creştin!

–––––––-

Livia CIUPERCĂ

Iaşi, 2 septembrie 2018

Daniela TOMA: Atitudinea poetică, alternanța și complexitatea nuanțelor în arhitectura câmpului literar – receptări actuale

Examinator permanent al propriului orizont estetic bine conturat, profesorul şi omul de excepţie, Silvia Bodea Sălăjan surprinde lumea concretului cu feminitate dar şi cu forţă, iar acestea nu pot trece sub nicio formă neobservate datorită manierei inconfundabile prin care sunt abordate temele majore ale poeziei – cea mai sensibilă dintre toate artele, învrednicită cu atât de multă atenţie. Cu o amprentă literară puternic aşternută în peisajul liric contemporan, poeta Sivia Bodea Sălăjan stabileşte un echilibru între formă şi fond, poezia aflându-se pur şi simplu precum „un miraj al spiritului”, precum o evadare din timpul propriu-zis. Relevante în sensul celor spuse mai sus sunt volumele de poezie apărute sub semnătura poetei: „În căutarea Graalului”, „Talanţi risipiţi”, „Chivot jefuit”, „Suburbiile şarpelui”, „Pelerin la poarta cerului”, „Primejdia tăcerii”, „Limita umbrei”, „Serbările luminii”. Cu tonuri înalte, autentice, profunde, dar totodată calme şi pline de substanţă, Silvia Bodea Sălăjan oferă cititorului libertatea de a-i cunoaşte poemele în orice stare, în orice moment favorabil sau nu substratelor fine ale fiinţei, învrednicindu-le cu lumină din plin: „am vrut în părtăşia ta să fiu luminilor altar de rouă să primesc globul împăcării cu mii de straturi de luceferi şi frunzele măslini să cheme peste cununile de spini iar eu să pot să dăruiesc iubiri cu mâinile-amândouă … „ Esenţa poemelor relevă calitatea lor, subliniind, de asemenea, starea experimentală aflată în context intim cu muzica sufletului, cu iubirea, cu pasiunea, cu trecerea timpului, cu spectacolul impresionant al vieţii. Voi exemplifica prin următoarele versuri: „de dincolo de limita umbrei pândeşte ochiul unui pictor analfabet ce bea din paharul în care n-a rămas decât verdele cucutei Doamne şi lutul se strânge în jurul cuvântului …” Pentru Silvia Bodea Sălăjan, cuvântul intonează valori tulburătoare, asociaţii fericite care definesc un demers liric bine închegat. Interesul faţă de relaţia poetei cu lumea este evident, transmite multă emoţie şi duce lucrurile într-o direcţie de libertatea conştientizată, într-un spaţiu de visare unde orice poate deveni posibil, dar cuvântul are din nou cea mai mare importanţă: „în seara aceasta n-am să vorbesc voi lăsa cuvintele în oglinzile somnului şi poate voi încerca să mă tocmesc printr- un gest cu faţa umană a lui ianus şi-apoi să-nvăţ să supravieţuiesc” Există elemente imagistice care dau vitalitate contextelor, punându-le în lumină şi probând (dacă mai era cazul) iscusinţa poetei de a le intui sensuri dintre cele mai sensibile, profunde, cu vădită decenţă: „şi-atunci inelul lumii prins în soare va fi un curcubeu cald de lumini din care o logodnă se va naşte între pământ şi cerul cel de veci iar pe golgota crucea cea de spini fi-va un zbor pentru lumina lumii îmbrăţişat în aripi şi măslini” Acest lucru o obligă să rămână fidelă modului în care a ales să împrăştie frumuseţea pe înălţimi, acolo unde este locul ei favorit pentru afirmare, pentru că ea ştie că există mereu un timp favorabil poeziei, bucuriei scrisului şi emoţiei pe care acesta o oferă, împotriva unei lumi din ce în ce mai brutale: „mi-a căzut o fericire la sorţi cum cad merele coapte (putrezite pe jumătate) şi la cumpăna dintre zile şi nopţi am căutat prin ungherele inimii toate vrând să dăruiesc jumătate (să împart frăţeşte partea cea bună fireşte) … „ Desigur, în acest mediu elevat şi intim al gândirii nu poate pătrunde oricine, scriitorul convieţuind atât de confortabil cu propria-i existenţă şi cu Dumnezeu – este liniştea marilor întrebări, un câştig dintre cele mai importante pentru contextul lăuntric, semn că divinitatea, odată ce a dăruit har celui pe care îl iubeşte, îi va arăta, fără îndoială şi formele delicate de exploatare ale acestuia. Silvia Bodea Sălăjan este un astfel de exemplu! În ceea ce priveşte proza, Silvia Bodea Sălăjan scrie „Poveşti din lumea lui Tudor” (în limbile: română, engleză şi maghiară), „Rastoltul Desert-metafora unei iubiri”, „Tudor şi Tania în lumea poveştilor” cu aceeaşi plăcere cu care scrie poezie, semn că artistul nu se limitează, intelectualizarea emoţiei îşi află spaţiu confortabil în orice gen literar, crescând mereu din interior spre rondul de gală al lumii, şi asta în condiţiile în care echilibrul nu se forţează pentru că nu trebuie să devină dăunător, dimpotrivă, calitatea relaţionării este din ce în ce mai accentuată şi nu poate să ducă decât spre formarea unor legături foarte strânse între personaje şi întâmplări, devenind astfel obiect literar de valoare artistică demnă de evidenţiat.

––––––––––––––

Prof. Daniela TOMA,

director editorial Art Creativ