Un film de istorie, aşa cum nu s-a mai făcut de mulţi ani, am vizionat recent. „Regina Maria” este singurul film al Centenarului, din păcate. Ar fi trebuit realizate mai multe. Este o tramă excelentă bazată pe fapte reale, ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Regăsim o Românie devastată de Primul Război Mondial, care era măcinată de boală, ținută captivă foametei și deznădejdei, soarta politică a naţiunii era extrem de controversată şi schimbătoare. Deşi am câştigat primul război mondial riscam să pierdem la tratativele de pace teritoriile româneşti promise de Aliaţi premierului Ion IC Brătianu în vara lui 1916 şi căştigate prin luptă sau plebiscit popular. Este un film al recunoaşterii internaţionale a Marii Uniri, care s-a realizat nu numai prin sângele soldaţilor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, prin adunarea de la 1 decembrie 1918 de la Alba-Iulia, ci şi prin tenacitatea casei regale din culisele tratativelor de pace de la Paris. Ca să câştige diplomaţia românească între tigrii marilor puteri a trebuit să se apeleze la frumoasa Regină Maria. În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă, cu acordul regelui Ferdinand şi guvernului Ion IC Brătianu, la Conferința de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii și să lupte pentru o Românie Mare. Cu o distribuţie de excepţie regizorii Alexis Cahill şi Brigitte Drodtloff reuşesc să surprindă perfect personajele istorice cât mai aproape de adevăr. Echipa de actori este internaţională şi joacă remarcabil ceea ce însemna la vremea respectivă fizionomiile diverse ale casei regale din România şi politicienii participanţi la Conferinţa de pace de la Paris din 1919: Roxana Lupu, Daniel Plier, Richard Elfyn, Richard Elfyn, Patrick Drury, Caroline Loncq. E interesant şi de apreciat că Regina Maria este interpretată excepţional de actriţa româncă Roxana Lupu. Ea a jucat magistral rolul de regină, reuşind să fie rece şi severă, hotărâtă şi tenace, dar şi caldă şi senzuală atunci când rolul a impus. Se vorbeşte mai multe limbi în film, elita ţării şi contextul extern era profund internaţional. Engleza, germana şi franceza erau limbi uzuale la Bucureşti.
Filmul prezintă participarea regală la Conferința de Pace de la Paris, care a avut loc în 1919, după Primul Război Mondial. Maria a petrecut săptămâni întregi în Anglia și Franța, negociind în numele țării ei și încercând să obțină recunoașterea deplină pentru schimbările suferite de România după Marele Război. Filmul examinează rolul personal al Reginei Maria în negocieri, precum și opoziția de care s-a lovit acasă și în străinătate, în timp ce familia regală are probleme într-o lume aflată în plină schimbare şi sub pericolul bolşevismului. Regizorul surprinde genial consiliile guvernamentale cu un prinţ Carol isteric şi răzvrătit împotriva mamei, Regina Maria, care s-a opus căsătoriei sale cu prinţesa Lambrino, care risca să dezechilibreze înţelegerea dintre domnul străin Carol I şi aristocraţia autohtonă în urma acordului din 1866. Când prinde prilejul, prinţul Carol se răzbună pe mama sa, umilind-o în şedinţele de cabinet. Dincolo de opoziţia lui Carol, dar şi a neîncrederii soţului ei Ferdinand, interpretat de actor cât mai aproape de personalitatea sa, Regina Maria urmăreşte cu tenacitate interesele României Mari la Conferinţa de Pace de la Paris. Frumoasă şi bine îmbrăcată, făcând parte din mariile familii regale ale Europei, Regina Maria reuşeşte să se impună premierului francez Clemenceau, supranumit „Tigrul”. Acesta îl tot amâna până la exasperare pe Ion IC Brătianu în privinţa unirii Transilvaniei cu România, acceptând doar revenirea Basarabiei la patria mamă. Regina Maria s-a folosit şi de presa mondenă care a urmărit-o pas cu pas prin oraşul luminilor, făcându-i o publicitate ce a stârnit curiozitatea politicienilor. Îl seduce cu privirea,inteligenţa şi câteva lacrimi pe premierul francez în audienţa privată şi acesta promite că va fi de partea României unite la conferinţă, mai puţin Banatul, pe care îl preferă împărţit între ţara noastră şi Serbia. La nceput, Lloyd George, premierul britanic, a ignorat-o pe Regină la un prânz de lucru. Aceasta pleacă intempestiv şi merge la verişorul său regele Angliei. Aici într-un cadru familial, de rude apropiate, reuşeşte să-i impună regelui George interesele României. La reîntoarcerea la Paris premierul britanic îi cere o audienţă şi regina aproape îi porunceşte lui Loyd George să recunoască sacrificiile poporului român în război şi să accepte România Continue reading „Ionuț ȚENE – Regina Maria: filmul despre complicatele culise internaţionale ale recunoaşterii României Mari”
Silvia C. NEGRU
Maxim Gorki spunea: „Sensul vieții constă în frumusețea și forța năzuinței spre ideal; fiecare moment al existenței noastre trebuie să aibă un ideal înalt”. Acest lucru îl întâlnim încă din cele mai vechi timpuri, la diferite popoare, deci și la români. Scriitorul, poetul, epigramistul și jurnalistul Vasile Vulpașu își dorește să acceadă la planurile înalte ale creației literare, ghidându-se după ceea ce afirma Rudyard Kipling: „-Veșnic întâiul… să fiu și să întrec pe oricine, neamul părinților mei să nu-l fac cumva de rușine.” Dragostea pentru neamul din care se trage, îl ajută să găsească drumul pentru a-și împlini idealul. Pentru acest lucru, „Curajul este începutul biruinței.” (Plutarh)
Motto: 
Prin totalitatea valorilor spirituale şi materiale se regăseşte mereu omul, fiinţa umană care comunică continuu cu sine însuşi şi cu lumea înconjurătoare doar pentru a găsi izvorul sau drumul etern spre lumină, spre cultură, spre civilizaţie. Anume omul este acel izvor de lumină care prin complexitatea fenomenelor spirituale dă viaţă proceselor evolutive civilizate, concomitent dezvoltând atât natura proprie, cât şi întreaga comunitate a acestuia. Omul, înzestrat cu inteligenţă, are capacitatea de a dezvolta lucrurile până la cele mai sofisticate nivele ale existenţei. Astfel, prin capacitatea intelectuală, se produc acele acţiuni ce inspiră şi provoacă omul spre culmi măreţe şi anume: în a concepe și a pune în lumină creaţii de valoare – creaţii artistice, culturale, științifice etc.. Respectivele procese, parte componentă a spiritualităţii, includ în sine inteligenţa, insistenţa, dibăcia, munca enormă – fenomene naturale prin care evoluează omul în pas cu natura. În aşa mod, pentru a crea valori care să surprindă şi să impresioneze întră în competiţie atât nivelul de cultură şi inteligenţă al omului, cât şi dorinţa acestuia de a crea valori desăvârşite pentru necesităţile umane în dezvoltare. Ca urmare, prin complexitatea valorilor spirituale se regăseşte mereu fiinţa umană, care tinde la nesfârşit să cuprindă frumosul din univers, sincronizând în același timp procesul distinct al evoluţiei și al civilizaţiei umane.
Ofranda literară este o nouă revistă în cultura naţională română, director fiind Liana Nicolae (scriitoare, poetă, eseistă, publicistă, membru al USR), iar redactorul şef Ioan Popoiu (scriitor, poet, teolog, istoric, cercetător literar). Revista este deja la numărul 4-5 în anul 2020, cu 247 pagini, având sediul în București. Cu o denumire foarte frumoasă, elaborată sub mitul unei legende, publicația respectivă întruchipează contribuția în opera de binefacere – un sacrificiu în numele umanității. De la prima vedere revista se prezintă într-o formulă destul de interesantă şi plăcută care formează și unește punctul de atracţie dintre cititor şi lectură. Conţinutul acesteia îşi concentrează atenţia pe subiecte clare, definind imaginea reală a creaţiei literare, având în palmares tematici din diverse domenii ale culturii, fiecare eseu sau studiu redând efectul real al esteticului, acesta fiind în corelaţie directă cu valorile spirituale.
Vasile Puşcaş