Al. Florin ŢENE: ,,Nu doar povești…“ cu dascălii Cornel Urian și Nadia Urian Linul

La Olănești când am sărbătorit Ziua Limbii Române, în anul Domnului 2019, am primit din partea familiei de dascăli și scriitori Cornel Urian și Nadia Urian Linul interesanta carte “Nu doar povești… “, autori fiind cei doi soți amintiți mai înainte, carte apărută la Editura eCreator, Baia Mare, 2018.

Cartea cuprinde trei secțiuni, prima cuprinde studii despre îndrumarea gustului pentru lectură la elevi și nu numai, analiza probei de evaluare sumativă comunicare în Limba Română la caslsa a II-a, analiza teoriei inteligențelor multiple și notițe după Sistemul Cornell.

A doua secțiune ne încântă cu 19 povestiri în stilul cunoscutei prozatoare Nadia Urian Linul și a treia parte sub titlul “ Stampe“ din cadrul Școlii Gimnazială Cristeștii-Ciceului Uriu-Bistrița Năsăud, practic sunt imagini care surprind clipa din bogatele activități ale colectivului școlii amintită mai sus. Cum ar fi participarea la Ziua Eroilor, activități la muzeul școlii, la cules de cireșe, la târgul de carte, la o masa comună de socializare, exerciții de prim ajutor, la Muzeul Județean, imagine de la Pasul Tihuța cu un grup de școlari, imaginea frumoasei școli din Cristeștii-Ciceului, Hora Unirii de ziua Marii Uniri, în vizită la Cluj-Arena, imagini din drumeții, de la șezători, imagini sugestive din excursii, colectivul de elevi care au luat diplome la concursul Prietenii lecturii, Ziua costumului popular, la Biserică, la Grădina zoologică, sărbătoarea deschideri anului școlar,, laboratorul de fizică-chimie, imagine din holul școlii cu bustul lui Mihai Eminescu, imagine din intrarea în școală, Biblioteca școlii, sala de clasă, Sala profesorală și două foste eleve în costume populare specifice zonei.

Cartea se deschde cu o analiză exhaustive a facorilor necesari în cultivarea și îndrumarea gustului pentru lectură, care începe cu un citat din cronicarul Miron Costin cel care s-a născut în anul 1633, ca fiu al lui Ioan sau Iancu Costin (ridicat ca boier nou, mai întâi postelnic) și al Saftei Scoarțeș. Tatăl său, care era, ca și Grigore Ureche, nobil polon, fusese protejat al domnului Miron Barnovschi-Movilă, rudă cu soția sa. Îl însoțise pe voievod la Țarigrad, unde acesta fu ucis în 1628 din cauza pârelor vornicului Vasile Lupu. Eliberat din închisoare, hatmanul ia trupul decapitat și-l înmormântează. Numele ucisului îl va purta întâiul născut al acestui om neștiutor de carte, care deține moșii în Polonia, în apropiere de Bar. În acest an are loc o invazie în Crăie a turcilor, care îi târăsc în luptă și pe munteni și pe moldoveni. Hatmanul Costin, pentru a-i face pe turci să se retragă, vestește că oști cazace vin în ajutorul leșilor. Vicleșugul reușește, dar Abaza-pașa află adevărul și pune gând rău domnului și hatmanului. Moise Movilă vodă și Iancu Costin fug în Polonia împreună cu familiile.

Fostul hatman ia în arendă, în 1634, moșia Nowosilka Nowa, aproape de Barul Poloniei. În anul 1638, Dieta polonă acordă, la recomandarea regelui, indigenatul polon lui Iancu Costin – bărbat însemnat în Moldova și fiilor săi, pentru însemnatele servicii aduse Crăiei, între care la loc de cinste se situează evitarea cuceririi de către Abaza Pașa și a cetății Camenița. De altfel, boierul moldovean se arată destoinic și în treburi diplomatice, mediind între reprezentanții polonezi și cei al Țarigradului, așa cum făcea și un frate al său, care locuia în Muntenia, de unde se presupune că venise și familia Costineștilor. În anul 1647, tânărul Miron își începe studiile la colegiul iezuit de la Bar și le continuă la cetatea Camenița, remarcându-se atât prin inteligență, cât și prin noblețea trăsăturilor. Ca și Grigore Ureche, distinsul cărturar cunoaște profund valorile antichității, își însușește, pe lângă polonă și rusă, limbile latină și greacă. Iubește istoria, cunoaște retorică și poetică.

Factorul principal și esențial în cultivarea gustului pentru lectură a elevului , scriu autorii, este profesorul. În formarea personalității omului o are lectura. Recomandarea unor cărți nu este obligatoriu ca elevul să o respecte. “Chiar lectura unei cărți interesante pierde din farmec atunci când este impusă. “

Cei doi autori scot în evidență importanța biblioteci școlare. Subliniind faptul că lecturarea unei cărți este bună, ca efect, în bibliotecă, chiar dacă aceasta nu este bogată în numărul de volume.

Autorii subliniază necesitatea listelor bibliografice pentru îndrumarea elevilor la citit, însă un rol important al acestora este ca listele cu titlurile cărților să fie adecvate vârstei lor. În realizarea acestui deziderat, rolul şcolii este hotărâtor, formarea culturii generale este un proces continuu, care începe din copilări şi continuă până la bătrâneţe. Profesorii şi învăţătorii sunt obligaţi să cunoască fondul de cărţi al bibliotecii sau să-i dirijeze pe elevi la alte biblioteci la care au acces. Trebuie să cunoască foarte bine prevederile programei, să afişeze lucrările necesare lecturii şi să alcătuiască el singur liste de lucrări în condiţiile în care programa şcolară nu prezintă liste pentru lectura suplimentară. Atragerea elevilor spre lectură este un proces permanent care se face cu multă grijă prin aplicarea unor chestionare care să ofere informaţii privind preferinţele copiilor, privind biblioteca personală: cine cumpără cărţi în familie, cine citeşte mai mult şi ce?. Pătrunderea în universul cărţii se face încet şi cu grijă pentru a nu-i bloca pe elevi, profesorul îi va învăţa pe elevii săi cum să citească, ce să citească, ce să reţină, ritmul cititului, ce să sublinieze, întocmirea şi utilizarea fişelor de lectură sau a jurnaluli de lectură, consemnarea elementelor de Continue reading „Al. Florin ŢENE: ,,Nu doar povești…“ cu dascălii Cornel Urian și Nadia Urian Linul” →

Eleonora SCHIPOR: Stejari în Țara Fagilor

Stejari în Țara Fagilor au fost și vor fi întotdeauna. Ne-o dovedește a câta oară inimosul domn Ciprian Bojescu, scriitor, publicist, ziarist, om de cultură, dar și de mare omenie. Vine de la Suceava, dar și de la Iordănești, mereu și același. Simplu, modest, cultivat, amabil, binevoitor. La actuala Sărbătoare a graiului matern am cunoscut-o personal (la figurat o știam demult) și pe simpatica-i soție Ioana, mi-a lăsat o impresie deosebită. O familie frumoasă și demnă.

Se pare că la 80 de ani românii noștri sunt atât de viguroși că nici un uragan, fie el cât de puternic, nu-l poate învinge. Ne-au demonstrat-o din plin scriitorii și savanții octogenari ai acestui an: Mircea Lutic, Ilie Popescu, Ciprian Bojescu.

Dacă anul trecut talentatul iordăneștean, stabilit de-o viață cu traiul la Suceava, Ciprian Bojescu, ne-a bucurat cu „Vremea amintirilor”, iar cu doi ani în urmă a publicat „Cu dragoste de pământ românesc” (nemaivorbind de cele publicate până atunci), în acest an jubiliar ne vine cu o nouă carte.

La Salonul de carte românească ce a avut loc anul trecut la biblioteca din satul Pătrăuții de Jos, printre scriitorii invitați, s-a numărat și domnul Ciprian Bojescu, care a prezentat cărțile sale, și a dăruit celor prezenți câteva exemplare.

Așadar ce reprezintă „Stejari în Țara fagilor”. Cuprinde circa 150 de pagini, având girul editurii „Acent Print” din Suceava. Prima copertă ni-l reprezintă pe autor într-o fotografie în Cajvana (fac aici o paranteză, menționând faptul că unchiul meu Gheorghe, (fie-i țărâna ușoară) fratele mai mare al tatălui meu, când s-a refugiat în România cu familia, au trăit 19 ani în Cajvana. Pe urmă s-au transferat în Banat. Am auzit încă copil fiind, de această localitate, din relatările sale, au fost de 2 ori în vizită la noi pe acele timpuri).E lângă Stejarul lui Ștefan cel Mare, monument istoric. Pe ultima copertă găsim două minunate poezii ale lui Gheorghe Vicol „Invitație” și „E primăvară-n Bucovina” (e un veritabil îndrăgostit de Bucovina), cât și fotografia autorului cărții.

Cuvântul înainte este semnat de Dimitrie Poptămaș din Târgu-Mureș. Voi cita doar un singur alineat „…Cu prezenta carte a lui Ciprian Bojescu, preocupările sale publicistice îl consacră printre cei a căror nume se înscriu în patrimoniu nostru cultural cu succes”…

Tot în prefață mai semnează o scurtă prefață și Gheorghe Vicol cu titlul „Stejarii din pădurile de fagi ale Bucovinei”. „…Citiți cartea semnată de Ciprian Bojescu și veți descoperi frumusețea din oameni, fără exagerări ieftine, cu simplitatea și modestia care îl caracterizează pe cei cu adevărat valorși…” ne îndeamnă scriitorul Gh. Vicol.

Cu acest îndemn purcedem la lectura celor 4 capitole încluse în actualul volum.

Primul capitol este numit „Publicistică”. Cuprinde câteva articole semnate de autor în diferite ziare, dar și apărute pentru prima oară chiar în cartea respectivă . Printre cele publicate în săptămânalul „Crai Nou” vom desprinde câteva titluri: „Dumitru Covalciuc – 70 de ani”, „Dor de Bucovina”, „Cine i-a dat chip și voce lui Ciprian Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Stejari în Țara Fagilor” →

Al. Florin ŢENE: Lumina din inimile ce nu plâng niciodată

În cadrul sărbătoarei ZILEI LIMBII ROMÂNE, organizată la Olănești, scriitoarea Zenovia Zamfir mi-a dăruit cartea “În lacrima iubirii, inimile nu plâng niciodată “, apărută la Editura Proșcoală Râmnicu Vâlcea, 1919, cu dedicația”Cu cele mai notabile și alese gânduri . ss Zenovia Zamfir“.

Ediția este îngrijită de Zenovia Zamfir, Maria Lică Catană, Iuliana Radi și Alin Pavelescu, având coperta semnată de Valeriu Ionescu, iar pe a doua copertă un citat din Sfânta Evanghelie după Marcu, Capitolul 12.

Cartea este structurată în trei capitole: I-Bucuria în inimă, lumină în suflet, II-Iubire, credință, lumină, III-Între iubire, bucurie și comuniune, încheindu-se cu: Dovezi fotografice, surprinse la evenimente.

Capitolul I se deschide cu un text amplu, întitulat:”Bucurie în inimă, lumină în suflet “, semnat de Zenovia Zamfir, o animatoare culturală dăruită promovării culturii naționale. Autoarea acestui capitol se axează pe credință, dragoste și suflet.Educată în familie primită, încă din copilărie, a făcut ca Zenovia Zamfir să se aplece asupra credinței, îndrumată fiind de părinți.

Pornind aici a intrat cu inima deschisă în Societatea Culturală Anton Pann din Râmnicu Vâlcea și împreună cu colegele de la Biblioteca Județeană Antim Ivireanu s-a dedicate tup și suflet în protecția copiilor și recuperarea neuropsihică a bolnavilor din Măciuca, comună din județul Vâlcea. Sunt pagini scrise cu pasiune și talent mărturisitoare pentru tot ce face această Doamnă a Culturii Vâlcene cu numele Sfintei Mucenici Zenovia.

Am să fac o mica incursiune în viața acestei Sfinte, pentru a înțelege mai bine activitatea scriitoarei Zenovia Zamfir. În părţile Ciliciei era o cetate care se numea Egea şi în acea cetate s-au născut aceşti sfinţi mucenici, Zenovie şi sora lui, Zenovia, din părinţi dreptcredincioşi, care i-au crescut în bună învăţătură şi în frică de Dumnezeu. Când ei erau încă tineri, părinţii lor s-au dus către Domnul, lăsându-le multe averi. Atunci Zenovie şi Zenovia, deşi erau tineri cu anii, însă cu înţelepciunea erau bătrâni şi desăvârşiţi în fapte bune; deci, văzând deşertăciunea acestei lumi, s-au sfătuit ca, lăsând toate, să urmeze lui Hristos. De aceea, Zenovia a încredinţat fratelui ei şi partea ei de avere rămasă de la părinţi, pentru a fi împărţită la săraci, şi petrecea de bună voie în sărăcie şi în linişte, păzindu-şi fecioria sa fără de prihană pentru Mirele ceresc. Iar Zenovie, luând amândouă părţile de avere, şi a sa şi a surorii sale, le-a împărţit celor care le trebuiau şi în puţină vreme le-a dat pe toate, încât a ajuns şi el ca unul dintre săraci. Dar Dumnezeul Cel ce îngrijeşte de sărmani şi nu-i lasă pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul, l-a îmbogăţit pe Zenovie cu darurile Sale cele cereşti pentru bogăţia cea împărţită la săraci.

Zenovia avea în toata viaţa sa ca ajutor mâna lui Dumnezeu, care o apăra de toate asupririle trupului şi ale lumii şi de războaiele cele diavoleşti care o supărau. Iar Zenovie a luat darul de a tămădui suferinţele, pentru că acele mâini care au miluit pe săraci le-a miluit Domnul cu puterea facerii de minuni şi cu tămăduirea a toate neputinţele şi rănile oamenilor, căci atunci când sfântul se atingea cu mâna sa, îndată bolnavul primea tămăduirea. Deci îndoită milostenie a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu în viaţa sa: una, când a dat săracilor averea, şi alta, când bolnavilor le dădea sănătate, din darul lui Dumnezeu. Şi mulţime de duhuri necurate a izgonit din oameni, pe cei mâhniţi i-a mângâiat şi celor ce se aflau în primejdie le-a ajutat. Pentru aceste fapte bune şi faceri de minuni a fost ales episcop în acea cetate, conducând bine Biserica lui Dumnezeu, ajutând şi neîncetat făcând bine poporului şi tămăduind pe cei neputincioşi.

Sinceritatea cu care își pune inima în palmă autoarea primului capitol al cărții mă face să cred că scriitoarea Zenovia Zamfir este o personalitate deosebită în societatea vâlceană și nu numai.Autoarea nu uită să mulțumească tuturor prietenilor săi din mass-media, cum ar fi: Jana Nicoleta Sdreală, Marius Popescu, celor de la Argeș Expres, părintelui Constantin Olariu, colectivului de la Radio Trinitas și Radio Craiova etc. Îmi cer scuze că nu i-am enumerate pe toți cei scriși de autoare în paginile primului capitol, aceleași scuze îmi cer pentru faptul că nu am enumerat multiplele acțiuni și activități ale acestui suflet mare plin de lumină cu nume de Sfânt.

Capitolul doi, scris tot de Zenovia Zamfir, se deschide cu un citat din Sfânta Scriptură, în care se recomandă că viața noatră trebuie “trăită în spiritual iubirii și ascultării de Dumnezeu(…)”

În paginile acestui capitol sunt relatate acțiuni culturale inițiate de Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din județul Vâlcea, în colaborare cu Părintele Cristian Bănuță, activități sociale ale Ligii Femeilor creștin-ortodoxe la Centrul de plasament “Ana”, și multe alte acțiuni în acest domeniu, apreciate de enoriași.Un eveniment deosebit a fost în data de vineri, 16 martie, când Primăria Glăvile, Școala Gimnazială “Bartolomeu Valeriu Anania “, Biblioteca Județeană “Antim Ivireanu”;și Biblioteca Publică Glăvile, au organizat ediția a VIII a “Memorialului Valeriu Anania“, Continue reading „Al. Florin ŢENE: Lumina din inimile ce nu plâng niciodată” →

Al. Florin ŢENE: “O zi de pomină! “de Lucia Bibarț sau fabula ca morală în educația copiilor

Am primit, în luna august din acest an, cartea scriitoarei Lucia Bibarț, intitulată “O zi de pomină! “, apărută la Editura Gutenberg Univers, Arad 2019, cu dedicația: “ Familiei Țene, această “poartă“ spre copilărie! Cu drag, Lucia Bibarț.Arad, august 2019. Era luna august care este a opta lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. August începe (astrologic) cu soarele în semnul Leului și sfârșește în semnul Fecioarei. Din punct de vedere astronomic, luna august începe cu soarele în constelația Racului și se sfârșește cu soarele în constelația Leului. Numele lunii august vine de la numele primului împărat roman, Cezar August. Luna are 31 de zile, pentru că Cezar August a dorit ca luna august să aibă tot atâtea zile câte are luna lui Iulius Cezar, luna iulie. Înainte, luna august se numea în latină Sextilis pentru că era a șasea lună în calendarul roman, calendar care începea cu luna martie.Grecii numeau luna august Metageitnion .În România, luna august, popular, are mai multe denumiri zonale: Augustru, Măselar, Gustar, Secerar.

Am făcut această digresiune pentru a înțelege mai bine fabula în proză a Luciei Bibarț, a cărei acțiune, se pare, că se desfășoară în luna Gustar, fiindcă iepurașii din povestire se ospătau cu morcovii crescuți în ograda vecinului. Legumă care este bună de ronțăit chiar în această lună care începe în constelația Racului.

Plăcuta fabulă a doamnei Lucia Bibarț se încadrează într- o scurtă povestire alegorică, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalităţi sau greșeli.Încă din titlu, autoarea ne avertizează că vom citii o întâmplare strașnică, grozavă și extraordinară. Toate acestea înglobate în cuvântul pomină.

Ea are următoarea structură: povestirea propriu-zisă și morală. Figura de stil folosită în general este personificarea. Fabula este una dintre cele mai vechi specii literare, despre care s-a crezut o lungă perioadă de timp că își are originile populare în Grecia antică. Însă, datorită izvoarelor sale folclorice, fabula a putut apărea oriunde în lume. Considerat „părintele” fabulei, Esop este cel care, îndepărtând fabula de basm, a reușit să amplifice semnificațiile alegoriei, dând creației propria funcție morlizatoare.

Fabula transpune întâmplări din lumea umană în cea animală, dându-le necuvântătoarelor darul vorbirii pentru a putea spune adevăruri supărătoare despre viciile și însușirile umane. Datorită caracterului ironic al fabulei, La Fontaine – marele fabulist francez- își numea opera : ” O amplă comedie cu mii de vieți în mers / A cărei vasta scenă e întregul Univers.”

Meritul fabulei este acela că, deși prezentă în cel mai comic și ironic mod posibil, defectele umane, reușește să ofere atât copiilor căt și celor mari învățaturi prețioase. Cu toții știm că „Lupul moralist” înseamnă ipocrizia, „Dreptatea leului” – injustiția, „Câinele și cățelul” – parvenitismul, „Pădurea și toporul ” – trădarea, „Talerul cu doua fețe” – fățărnicia.

C. Vandendorpe spunea că fabula „este ca o enigmă care va fi întotdeauna acompaniată de soluția sa”.

Dintre marii creatori de fabule îi amintim pe: Esop, La Fontaine, D.O Ascanio, G. Ranetti, Fedru, Karlov, Grigore Alexandrescu, Anton Pann, Al. Donici, D. Bolintineanu, Ghe. Tautu, C.D Aricescu, C.V. Carp. Tudor Arghezi, vrând să prezinte caracterul umoristic al fabulei, a prefațat creatiile lui La Fontaine si Kârlov, spunând:

„Fabulă se cheamă vechea corcitură
Dintre pilda bună și caricatură.
O minciună blândă-n care se prefac
Hazurile snoavei scurte-n bobârnac.
Incă de pe vremea robului Esop
N-a fost încercată fără tâlc și scop,
Și întotdeauna de la el încoace,
Ea în loc de oameni pune dobitoace.”

Dragi copii, va ajutam să învățați din „pățaniile” animalelor și să nu greșiți și voi asemeni lor! Citiți, fiți drepți, sinceri, cuminți, egali! Fabulele vă ajuta să vă dezvoltați atât la școală cât mai ales ca oameni. Citiți și fiți atenți la morala fabulei scrisă de doamna Lucia Bibarț..

Povestirea “O zi de pomină! “de Lucia Bibarț, este o fabulă în proză, plăcută și interesantă prin narațiunea ei, având personaje din regnul animal cărora autoarea le atribuie caractere și atitudini omenești.

Narațiunea se deschide cu zgomotul ce-l face ciocănitoarea cu ciocul ei puternic căutând viermișori în coaja copacului. Ursul, somnuros, trezindu-se poartă o discuție contradictorie cu pasărea. Considerată”ceas“, ciocănitoarea trezește la o nouă zi societatea animalelor din pădure. Astfel, se trezesc familiile Lupulescu cu soția, Bursucescu, Porumbescu, Veverițescu, animale și păsări care asistă la scandalul dintre Urs și Ciocănitoare.Prin personificare, autoarea, le acordă însușiri omenești, precum și numele pe care il au sunt specifice oamenilor. Această metodă se numește antropomorfismul care constă în atribuirea de însușiri și calități umane unor ființe non-umane, obiecte sau fenomene naturale ori supranaturale. O formă de personificare (atribuirea calităților umane sau animale unor obiecte statice). Antropomorfismul este similar prozopopeei sau personificării, atribuirea calităților umane sau animale unor obiecte statice. Animalele, forțele naturii și personaje invizibile sau neidentificate reprezintă adeseori subiecte ale antropomorfozei.

Numele animalelor cu sufixul escu, care înseamnă fiul, cum sunt Lupulescu, Bursucescu, Porumbescu, se “traduc “în fiul lui Lupul, fiul lui Bursuc, Porumb etc. Acestea sunt exemple din etimologiile numelor folosite de autoare. Asemeni în limba maghiară: Petofi, adică fiul lui Peto, Ghiorfi, adică fiul lui Ghior-Gheorghe.

Porumbeii au început ziua tăind lemne,Porumbițele scuturau praful din pleduri în fereastra Bursucului. Supărat și mofturos pentru acest lucru. Lupul, mare “judecător” al pădurii pleacă la “servici” cu geanta, fiind sfătuit de soață să meargă drept și mândru pe măsura funcției lui. În același timp familia Iepurilă își pregătea copiii pentru școală. Copiii acesteia se mai băteau cu copiii familiei Bufnițescu.

Ursul ieșit din vizuină se întâlnește cu cumătra vulpe pe care o interpelează cu cuvinte dulci de curtuoazie.

Așa le trece ziua, precum oamenilor, până când se așterne înserarea peste pădure. Odată cu aceasta “posturile “de sub nuc au început să se ocupe. Un cerb voinic și un taur, încinși cu șorțuri așteaptă de după tejghea sosirea musafirilor. Musafirii încep să sosească, dichisiți, precum oamenii când se duc la restaurant sau în vizită la prieteni. Un stol de pupeze pudrate se îndreptau svelte spre nuc. Păsările și animalele clevetesc între ele, precum oamenii, despre suratele care vin sub nuc.În timpul petrecerii se încinge o horă, un fel de sârbă românească, la care participă măgarul, boul, cerbul, capra și alte animale, care până la urmă s-au îmbătat.

Țepuș și Bălțatu beți au căzut într-un șanț și au adormit pe loc.

Astfel se încheie povestea unei zile, în Pădurea Tuturor, imagine metaforică a societății românești exprimată prin alegorie, din care se desprind o mulțime de învățăminte pentru copii, dar și pentru părinții lor.

Această poveste scrisă cursiv, într-un stil curat literar și clar, utilă tuturor vârstelor, este însoțită de desene colorate , executate, cu talent, de elevii Liceului de Artă “Sabin Drăgoi “ din Arad: Paula Suiugan, Alexandra Gheorghe-Papadopol și Andrei Burlacu, coordonator fiind prof. Andreea Bereneanț.

Al.Florin Țene

Marta-Polixenia MATEI (BEȘCUCĂ): A priori

Marin BEȘCUCĂ

,,Monstrul de pe DILIMANDJARO”,

carte recomandată de Societatea Culturală „Clepsidra”,

Anul Cărții-Poesis, Editura PAPIRU’S MEDIA, 2019

Astăzi, dragii mei, am deschis sipetul celei de-a 23-a carte adusă spre publicare a jurnalistului, publicistului, romancierului și poetului Marin Beșcucă. Ochii mi s-au plimbat în mângâi peste manuscrisele în care metafora se scălda-n albul colii aidoma unei nimfe și, involuntar, mi-am înfipt privirile pe sub vălurile-i de cerneală ca și cum mi-aș fi vrut să o despoi de veșminte și să i mă insinuez în fiecare por, sorbindu-i umorile.

Pe Marin mi l-am găsit într-un aprilie a lui 2015, într-un trecut de miez de noapte a unui 30 plin de zvârcol, legat în perfuzii pe un pat de spital, însă… scriind!

Pe atunci, întreg universul lui spiritual era încrustat în Săldăbagiu de Munte al Bihorului pe care el l-a transformat prin poem în Săldăbagiu de Munte al Iubirii, așezământ în care poetul a sălășluit bună parte a vieții, locul acela cufundat în sălbăticie din a cărei forță-și trăgea cu nesaț seva poemelor. Însă acolo lipsea ceva, acel ceva care să-i umple ființa încât să dea pe dinafară, să-l facă să se iasă din sine cu totul și să se poată reîntrupa în vers în toată splendoarea lui… acel „ceva” era iubirea, dar nu orice fel de iubire, ci IUBIREA-IUBIRE. Iar IUBIREA-IUBIRE îi purtă pașii până-n dincolo de munți, strecurându-se prin Tihuța, tocmai până la numărul 188 din Dumbrava Roșie a Dorohoilor, leagăn al nașterii Rapsodiei Române, colț la doar câțiva zeci de kilometri de Ipotești și cam tot atâția până la Cetatea de Scaun a Sucevei.

În acest modest colțișor de Moldovă, dincolo de ochiul de fereastră în pleoapa căreia poetul și-a așezat noua măsuță de lucru, se subîntinde privirii o mică obcină pe care, imediat, Marin și-a însușit-o cumva ca aparținând lui, metaforic vorbind și pe care a numit-o… DILIMANDJARO!

Nici nu are importanță ce denumire reală are acest cotlon de natură care aduce căldură sufletului poetului și acel reazem spiritual pe care-l pierduse, odată părăsit Săldăbagiu…

Aici, de sub talpă de timp – mărturisește poetul – mi-am adunat din mine cioburi de tu! Însă vitraliile iubirii erau de mult la vedere atunci când poetul își începuse „balada monstrului”, tânjitul făcea parte din peisaj, așteptul colora depărtările cu propriu-i curcubeu de neliniști, poemele musteau deja de parfumurile acestor locuri și numai din închipuit și doar mai apoi din material.

Mi-ascuțeam simțurile pășind pe vârfurile picioarelor printre versuri și chiar putem auzi felul în care vântul își sufleca mânecile și își pleznea biciul, stârnind furia genelor,/ împătimite de țurțurii lacrimei… și puteam întrezări cum clinchetul din buza călimării scoate-n năduf/ lacrimi indigo și parcă mi-l auzeam șoptind pe poet, dintre închipuiri: știu să nu mă las înțepat de timp. Dar azi mi-am aninat inima în cuiul dimineții,/ …/ să-mi vezi plumbul însidefat pe miocard,/ inima-n sine o scoică…/ dar te vină tu, grăunte de nisip, te vină,/ restul se va curge de la sine… și vedeam totul aievea, exact așa cum se materializa din cuvânt, puterea metaforei depășea orice barieră de spațiu sau timp.

Apoi îmi puteam închipui cum s-ar fi fost în ipostaza în care poetul îngână: m-am gândit să ți mă vin de bonsai…/ …/ musai să-mi dai o formă de Sărut,/ …/ pune-ți după ureche o rămurea,/ bonsaiul din mine te-a fremăta… și chiar „îndrăzneam” să aud cu urechile minții cum lacul întoarce pe dos tăcerea în pește, dar… un diftong, în scânteie,/ va trece Poemul peste găteje/ și se va ridica un fum,/ de cramă!… și cum să nu te gâdile în nări mirosul acela, și cum să nu percepi atâtea culori când… este așa un pastel în decoct…/ sorb sufletul pământului… și/ …mi te simt…?

Și când stai să te gândești cât de puțin îți trebuie să poți simți că exiști, drept dovadă, sarea unei lacrimi te poate face să conștientizezi asta și să o simți… ia: plâng!/ deci sunt viu, și-n aștepturi/ frământ bruma ce-mi cade argintul în tâmple, simțămintele dau năvală și constați că ești palpabil și doar și prin asta, am fost, sunt și voi fi,/ iată mirabila urcare în treaptă și te vrei continua în basmul ce se țese din viul vieții: te vină poveste, și calcă… cu toate că laptele cetății mi-e închegat pe suflet,/ …/ te vreau de primăvară peste toamna firii mele, iar voi, cei care citiți, veți întreba: dar cum, când totul pare că amiroase profund a toamnă?

Ehee, sufletul încheagă puteri nebănuite din orișice anotimp, uite cum, deși mă sfredel, prin frunze ruginite,/ vânturi aducând a doru-mi de tu… eu pot să te simt de primăvară pe ramuri desfrunzite. Sufletul are o filozofie a parte, toată a lui, iar dacă mai e și înclinat către poezie, toamna poate fi cât își vrea de adâncă…/ doru-mi de tu mă inundă!… doru-mi de tu… și-acum îmi îngân acest „barbarism” gramatical (sic!) – prietenii știu de ce! – atât de duios Continue reading „Marta-Polixenia MATEI (BEȘCUCĂ): A priori” →

George ANCA: Poezie-tabu la Puși Dinulescu

Joi 14 noiembrie 2013 (scrisesem 2913), Boema 33 s-a deschis cu poezii de Puși Dinulescu, recitate de autor și de actrița Vali Pena. Ca și cum legenda pornografierii se confirma, potrivit avocatului acuzării, Marcel Fandarac, a intervenit, în apărare, Mircea Bârsilă, declarându-l pe Puși erou pentru nocturnitate. Daniel Vorona a suflat: mare literatură (replică la ceva gen: asta nu e poezie). Pe tema cum scriu prozatorii poezie, fusese evocat și poemul The Sea Sprite And The Shooting Sea de Jack London. Și o părere că Puși se expune dinadins, pentru a fi mitraliat. Căci, nu? „Tu non sei e non sarai / Publius Vergillius Maro / mai” (Pb,7)

Cum și-a publicat poeziile pe cont propriu, ca Joyce sau Eliade, mai că nu s-au băgat în seamă, ci s-au tabuizat ca la carte.

După Poezii bestiale, (Pb) 2002, a urmat Frumoasa și lapovița poezii intraductibile și interzise tinerilor sub 16 ani (Fșl), 2006. Prima include, în ordine alfabetică, 240 de poezii, „rod al unor decenii de speranțe și obrăznicii”, a doua își radicalizează programatic tabu-ul: „Această carte va face multe fețe să se posomorască la întâlnirea cu cele mai dure cuvinte posibile din limba română, cuvinte care exprimă de obicei organe sau acte sexuale și chiar anume chestii, care pot fi taxate drept perversități: laba, muia și cam atât. / Totuși eu nu sunt vulgar, nu sunt poate decât un terorist al limbajului, pe care-l folosesc fără perdea, fără mănuși sau altfel de prezervativ. / Numai din obrăznicie. Nu și din ordinărie”. (Fșl, 5). Totalitatea agresiunii ludice, cu scoaterea chiloților la o petrecere, ar fi procedeul comediei de peste masca sa.

Cauzativ neglijat de critici cu istorii iertate, rămâne ca un Marian Popa să tabelizeze comparatist acest neo spital al amorului, cu sau fără Zulnia, încă ducală, a lui Conachi. De student, a audiat chiar în amfiteatru crudități din cântecele unor artiști populari aduși de profesorul Mihai Pop, cât să-și ia, cu Sion, eufemistic, poeziile drept ceasuri de mulțămire. Sau decameron-vodevil în căldurile ciumei comuniste. “Și cauza în karma se restrânge, / Cu limfă, cu organe și cu sânge” (Fșl. 69).

Poetul, actor de mare fractură interioară – un obraz plânge, altul râde -, deapănă un jurnal erotic, mimat argotic, defulatoriu, masochist, misogin, hamletian, huysmansian… Lăsăm Burlacul de la șosea spre Mogoșoaia, Îngerul contabil din Gașca și diavolul, ba Robert Calul, nu și țoapele tot așa de teatrale, baladabile. Să tot fi făcut 60, că la 70 a tradus Lorca. O tramă de dramă perpetuă, prană panaramă-dell’arte-bășcălion, a nu mai ieși, cândva, din repertorii și stagiuni. „A fi amorezat sub luna care arde… / A sta fragmentic… / Asta e identic / Cu-a amăgi câte-un adaos / Marelui, cumplitului haos” (Pb, 7).

Comedia comediilor și toate-s comedie-parodie-vinărie-superbie-romanțerie-sexomanie-honeyanye-pișărie-scatologie-ahfrumoserie-dezbrăcărie-sfidărie-bășcălie-țigărărie-amorărie-rimărie-berărie-broscărie-țățărie-țâțărie-golănie-menajerie-iubirărie-stomatologie-nasolerie-dorărie-derizorărie-cabotinerie-calamburărie-blonderie-idilerie-futerie-pușerie-cărnărie-linderie-lăcărie-viscolerie-cronicărie (dacă n-a ieșit cel mai lung cuvânt de cuvinte despuiate din orgia foarte calculată estetic-antitetic, stop… se trece la Fșl)-bleu-verterie-mușcătorie-futincurie-pizdamătie-singenistrie-vremvremerie-episoderie-futulerie-inginerie-frigiderie-tengurărie-eroterie-limerickărie-luminoscoperie- mahmuderie-soneterie-tărbăcărie-dementerie-veronicărie-panahihirie.

Personaje Pb. Feminin: Cristina, Roxana, Reli, Sanda, Angela, Olivia, Nuți, Eliza, Minodora, Viorica, Leana, Gina, Cornelia, Puia, Ursula, Carmen, Augusta, Ilona, Moțica, Magda, Jeni, Clementina, Silvia, Anca, Ioana, Mioara, Viviana, Tania, Lăcrămioara, Luci, Linda, Magda, Mihaela, Milica, Anna, Rodica, Alina, Clitemnestra, Cassian Nina, Eugenia, Tamara, Lili, inițiale. Masculin: William Shakespeare, Șekspir, Publius Vergilius Maro, Vlase, Bogdan, Demis Roussos, Ilie, Costică, Chopin, Bimbocel, E.A. Poe, Ovidiu, Mircea Cornișteanu, Yeti, Nae, Borg, Năstase, Dumnezeu, Cezar, Hamlet, Ionel, Elvys, Cielito Lindo, Virgil Teodorescu, Radu, Cristi, Puși, Dendrițoiu, Mazilu, Constantin Drăghici, Dante, Aristotel, Platon, Joseph Haydn, Renoir, Ghiorghiu-Dej, Guy de Maupassant, Ion, Othello, Gogol, Sorescu, Daniel Turcea, Theodor Vandervelde, Pascuale, Nichita, Drăgănoiu, Sabin, Valentin Popescu, Net King Cole, John Coltrane.

Personaje Fșl: Dumnezeu, Puși Dinulescu, Jeni, Gheorghiu-Dej, Năstase, Benedetto Croce, Băcuț, Eminescu, Beniuc, Vasile-Alecsandri, Ildiko, Ursula, Aurora, Jacques Chirac, Veronici, Chivu, Dumitrescu, Vinicius, Coca, Mugur Arvunescu, Monte Cristo, Knut Hamsun, Flora Ion, Găboanță, Ilie, Ivan, Cozmâncă, Dan Petrescu, Buș. Puș, Emil, Doina, Sanda, Sharon Stone, Ion Cristescu, Marivaux, Malraux, Fandarac, Ion Voicu, Tanța, Gigel, Nea Stan, Anton Pann, Lucica, Daniel Suceavă, Duța, Melania, Luminița, Marin Tarangul, Rică, Madam Constantinescu, Kant, Hegel, Coralia, George, Mirela, Goguță, Azap.

Romanul scenic al sexuirii de tinerețe (Pb), pe spații și personaje fibrilatorii, pe cât de simfonic, pe atât de stradival, vrea să posomorască bombastic pudibonderia milenaristă. Lapovița de-a doua (Fșl) nostalgiază sexul arătător printre ținute formalisme, destule citabile clasic, nepistruiat-piz-pul, Tică. Pb:„Oricum, e bine dacă poți / Să pui iubirii roți / Să meargă ca pe bulevard / Cu pas zglobiu de leopard, /Unde neoanele se ard / Și nu e, vere, niciun gard” (12). „Dar poezia mea nu e frivolă / Cum nu este nicio yolă, // Ce plutind pe marea asta verzulie / Scoate-n vânt / Atâta și atâta Continue reading „George ANCA: Poezie-tabu la Puși Dinulescu” →

Mariana GRIGORE: Urmă vie sau… destin

SIMON JACK

,,Umbra unui înger”

Editura LED Force – Noi nu tăiem copacii, Iași, 2019

Multe destine care scriu nu au o biografie, nu recurg la prezentarea unor date despre trecerea prin timp a eului material ci, se confundă cu opera care le este cartea de vizită ce ne ajută să înțelegem mai bine motivația de dincolo de omul social, să pătrundem în intimitatea sufletului parcurgând labirintul frământărilor, gândurilor, trăirilor, complinirea eului spiritual de către cel ce nu poate fi perceput acceptând că existența este un ,,dat” și atât.

În această zonă care sondează percepția de dincolo de cunoașterea senzorială, aș situa urma vie sau destinul celui care dăltuiește cuvântul dându-i forma ,,Umbrei unui înger”.

Să scriu despre poezia lui Simon Jack este o imensă responsabilitate dar și o mare provocare, căci nu oricine se încumetă să pătrundă într-un labirint în care zărește lumina doar dacă este inițiat să vadă prin ea sau în spatele ei.

Poezia să este o criptogramă greu de descifrat , cu caractere secrete, cărora li se atribuie, pe bază unui cod, valori speciale, cunoscute doar de cei inițiați. Citind poezia lui, constați că nu este o apă lină, curgătoare printre fire de nisip ci, un ocean care adună afluenții fierberii interioare, construind pentru fiecare particula de trăire, un nou univers.

Că să te încumeți să pătrunzi în această lume în care raiul se naște din durerea genezei abisului, iar abisul, primind de la renaștere nimburi de lumină, se dezbracă de florile răului, tu, cititorule, trebuie să te înarmezi cu dragostea pentru scriitură în cea mai neobișnuită formă de profunzime, căci, poezia aceasta este scrisă pentru tine, lacrimile curse din călimara sufletului sunt așezate că ofrandă în palmele tale, nopțile în care umbrele s-au ridicat himeric din insomnii de gând, s-au transformat în cele mai luminoase versuri dăruite răsărit, dimineților tale.

Poezia de față este uneori un salt mortal în genune și ca să poți să ieși la lumină, trebuie să te prinzi cu unghiile de fiecare silabă sperând că vei găsi cratima sau virgula care te va uni cu dumnezeirea din cuvântul său, îmbrăcând haină umbrei fără de care lumina este doar o fantezie.

Văd poezia lui Simon Jack că pe un mesager care filosofează cu Eminescu vorbindu-i despre Nichita, trecând prin această lume ,,nemuritoare”, dând noi valențe existenței prin introspecții abisale și deopotrivă telurice, întrebări puse eului cutremurat de iubirea pentru primordialul cuvânt, neliniști ce aleargă năvalnic și nu se opresc din cavalcada gândurilor.

Cine este el, ne dezvăluie singur în poemul ,,Doar un mesager”:

,,eu am venit să v-ascut mintea/ să vă destup urechi și ochi,/nu vă mai faceți rugămintea/din rugăciuni banale fără loc,/ de mă vedeți sau auzi vreodată/atât cât sunt cu voi și sper,/să vă-amintiți că v-am trecut/pragul si sunt din infinituri / doar un mesager! …”

Suprarealismul creațiilor sale denotă libertatea totală de exprimare a nevăzutului, într-o metaforizare realizată cu o putere de creație uimitoare, făurită cu măiestria unui real talent, aș spune fără să greșesc, că, prin cuvânt, Continue reading „Mariana GRIGORE: Urmă vie sau… destin” →

Vasile FILIP: Cugetarea – Omul în fața sinelui

Omul se înfățișează și se mărturisește prin faptele sale. Prin cărțile sale – scriitorul; prin tablourile și sculpturile sale – artistul plastic; prin muzica sa – compozitorul și interpretul. Pentru a nu induce sentimentul discriminării, îmi îngădui să afirm că orice om este, într-un fel sau altul, un mic/mare creator. În top, fără îndoială, se situează oamenii de știință, care, la rândul lor, și ei sunt totodată niște artiști.

Marii gânditori ai lumii au portretizat pe om în fel și chip. Pitagora, de exemplu, a zis că ,,Omul este măsura tuturor lucrurilor”, iar Democrit că ,,Omul este un mic univers”; dar și ,,o ființă sociabilă”, după Aristotel. În timp ce Pindar cugeta că ,,Oamenii sunt visul unei umbre”, Homer cobora mai adânc în realitatea concretă, și crudă, înlăturând fardul metaforic: ,,Nu există ceva mai jalnic decât omul, dintre toate ființele câte respiră și umblă pe pământ”. Apropo: când a trăit Homer? ,,Probabil între sec. 12 și 18 î.e.n.” ‒ ,,precizează” ,,mic dicționar enciclopedic”, care… trăiește din anul 1972 încoace. Cutez a spune că marele gânditor și poet grec este contemporanul nostru. Și încă unul care știe pe-de-rost ce și cum e cu lumea de astăzi, îndeosebi cu cea românească. În care omul-politic și din structurile statului, stâlpii, cum ar veni – se arată marelui public precum ar fi creația satanei, nu a lui Dumnezeu. ,,Homo homini lupus” – ca s-o dăm olecuță și pre lătinie.

Nu am nici o îndoială că scriitoarea Vavila Popovici nu este străină de cele de mai sus, dar și de multe altele, cunoscând-o și ca un pasionat cititor, nu doar ca talentat scriitor. Cine i-a citit măcar o parte din cărțile de poezie, de proză, de publicistică, de interviuri împărtășește în mod cert această părere. Cugetările, mai ales, adunate ca un rod frumos, începând cu anul 2016, dar pare-mi-se și mai înainte, cărțile purtând alte titluri. Al patrulea cu acest titlu de Cugetări, iată, a apărut în acest an, 2019, și determină scrierea acestor rânduri, care nu sunt de critică literară, ci de adeziune la considerațiile scriitoarei față de lume și viață, față de om în primul rând. Cartea, a cincizecea carte publicată de autoare (cincizeci individuale + zece colective), este intitulată Cugetări / Reflections (2019), scrisă în românește și tradusă în englezește.

Cartea, de 126 de pagini (format mic), debutează cu un citat – doar patru cuvinte! – din Horațiu: ,,Poezia este și pictură”. După care, imediat, Vavila Popovici întreabă, evident retoric: ,,Pictura, nu este și ea poezie?” Iar eu mă minunez, admirativ: Doamne, încă ce poezie! În continuare, belșug de izvoare de inspirație, în formulări succinte, specifice acestei ramuri literare, care pun în lumină o concepție de viață sănătoasă și un spirit ales, dăruit nu atât sieși, cât semenilor, în scopul înțelegerii acestui îndemn (măcar): ,,Nu ignora sfaturile oamenilor înțelepți. Ei vor aprinde lumini în plus gândului tău”. Iar ,,Gândurile tale ar fi bine să se îndrepte numai spre viitor”... Și ,,Nu te gândi prea mult la o posibilă nereușită a visului tău…”

Cugetările cuprinse în această carte nu sunt numai formulări succinte și sugestive ale unor adevăruri unanim cunoscute, dar, din păcate, de puțini luate în seamă la modul emotiv-rațional. Ele sunt și prietenești îndemnuri la o Continue reading „Vasile FILIP: Cugetarea – Omul în fața sinelui” →

Daniel IONIȚĂ: Postfață la volumul ,,Taina scrisului”

„La început era Cuvântul… și cuvântul era cu Dumnezeu… și cuvântul era Dumnezeu…”

Ca oameni, facem fără doar și poate, parte din regnul animal. Dar ne deosebim de celelalte vietăți, inclusiv de celelalte mamifere, într-un mod fundamental. Putem reflecta asupra situației noastre, conștientiza această reflecție, și – cel mai important lucru! – putem exprima aceasta prin cuvinte. Aceste calități ne fac deosebiți de celelalte creaturi în mod fundamental. Cuvântul, acestă reflecție a conștiinței de sine, ne aduce aproape de Divinitate într-un fel în care nici o altă formă de viață de pe planetă nu e în stare.

Nu știm care au fost primele cuvinte rostite de înaintașii noștri. Au fost oare cuvinte de iubire, de durere, de bucurie, de ură, de luptă? Cel mai probabil au fost cuvinte care să descrie natura care-i înconjura și frumusețea ei nemăsurată. Apoi, poate că o rugă de mulțumire la adresa Atotputernicului să se fi strecurat de pe buzele lor către cer. Nu știm precis! Este o taină…

Ceea ce George Roca face cu brio în aceste volume, este de a pune la un loc, într-o colecție ce reprezintă un concept fenomenal, și anume: el provoacă un grup de ființe umane cu totul deosebite – scriitorii, să-și reamintească și să descrie care au fost primele lor cuvinte… scrise. Apoi, îi întreabă ce anume, în contextul existenței fiecăruia, a determinat acest demers fundamental, care le-a schimbat viața.

Vedeți, artiștii – iar scriitorii fac parte din acest grup de ființe umane deosebite – sunt cei care consemnează și depozitează pentru posteritate bogăția de spirit a umanității. Cunaștem o mare parte din ceea ce s-a petrecut în epoca neolitică din cioburile de ceramică pe care artiștii le-au pictat pentru vasele folosite zi de zi. Cunoaștem mare parte din ce s-a petrecut în antichitate pentru că scriitori anonimi au scris Epopea lui Ghilgameș, sau Psalmii (atribuiți lui David), sau Cartea lui Iov, Mahabarata. Apoi au apărut autorii, Homer, Aristotel, Plato, Homer, etc. Acestă „depozitare” a devenit mult mai intensă în timpul Galaxiei Guttenberg, și apoi a crescut exponențial odată cu apariția internetului. Însă în esență natura ei a rămas aceeași…

Dar scriitorii nu au doar un rol pasiv, acela dea a ne reaminti de unde provenim, călătoria pe care strămoșii noștrii au străbătut-o fie istoric sau artistic (spiritual – arta implicând în mod nemijlocit spiritul uman). Ei au un rol mult mai mare, și activ mult după ce ei ca ființe umane au dispărut: scrierile lor, fie că au scris pe piei de animale și pergament cu mii de ani în urmă, fie că scriu acum prin mediul computerizat al internetului – continuă să ne Continue reading „Daniel IONIȚĂ: Postfață la volumul ,,Taina scrisului”” →

Lucia-Elena LOCUSTEANU: ,,Suflet ardent emanând în jur lumină”, Titina Nica ȚENE

Trăiește ,,Bucuria lucrurilor simple”, îndemnându-ne:

,,Să te bucuri

Că pădurea-n toamnă a ruginit

poleind cărările cu luna.”

POET, PROZATOR, ESEIST, deținătoare a numeroase distincții, medalii și premii interne și internaționale (ex.:Premiul special al juriului la Concursul Internațional ,,Art&Life” pentru Poezie, Japonia 2015), prezentă în Dicționare, Antologii, TITINA NICA ȚENE e cea care, alături de soțul ei – Al. Florin Țene, a pus umărul la înființarea și bunul mers al Ligii Scriitorilor Români, considerând că:

,,E bine, ca, din când în când,

pe plopi să îi mai luăm în seamă

prin frunza lor cu murmurat de râu

întotdeauna către ei ne cheamă.”

Ne cheamă, așa cum pe Titina o cheamă mereu ,,dragostea față de copii”, dragoste materializată în puterea ,,Cuvântului”, în ,,Poeziile” închinate tinerelor vlăstare, în volume ca: ,,BUCURIA LUCRURILOR SIMPLE”, ,,REACȚIA GRĂDINII” și multe altele.

,,Farmecul cărții pentru și despre copii” a determinat-o să se aplece cu sensibilitate și talent și asupra unor opere închinate universului copilăriei, cum ar fi eseul volumului ,,Cărticică prichindeilor”, volum semnat de distinsa doamnă Ligya Diaconescu.

Volumele de versuri ale Titinei Nica Țene, ca: ,,Amurg de întoarcere”, dar și cele apărute online: ,,Un strop de veșnicie”, cuprind o gamă diversificată de trăiri, sentimente, teme și motive îmbrăcate în haina nemuritoare a cuvântului. Continue reading „Lucia-Elena LOCUSTEANU: ,,Suflet ardent emanând în jur lumină”, Titina Nica ȚENE” →