„La început era Cuvântul… și cuvântul era cu Dumnezeu… și cuvântul era Dumnezeu…”
Ca oameni, facem fără doar și poate, parte din regnul animal. Dar ne deosebim de celelalte vietăți, inclusiv de celelalte mamifere, într-un mod fundamental. Putem reflecta asupra situației noastre, conștientiza această reflecție, și – cel mai important lucru! – putem exprima aceasta prin cuvinte. Aceste calități ne fac deosebiți de celelalte creaturi în mod fundamental. Cuvântul, acestă reflecție a conștiinței de sine, ne aduce aproape de Divinitate într-un fel în care nici o altă formă de viață de pe planetă nu e în stare.
Nu știm care au fost primele cuvinte rostite de înaintașii noștri. Au fost oare cuvinte de iubire, de durere, de bucurie, de ură, de luptă? Cel mai probabil au fost cuvinte care să descrie natura care-i înconjura și frumusețea ei nemăsurată. Apoi, poate că o rugă de mulțumire la adresa Atotputernicului să se fi strecurat de pe buzele lor către cer. Nu știm precis! Este o taină…
Ceea ce George Roca face cu brio în aceste volume, este de a pune la un loc, într-o colecție ce reprezintă un concept fenomenal, și anume: el provoacă un grup de ființe umane cu totul deosebite – scriitorii, să-și reamintească și să descrie care au fost primele lor cuvinte… scrise. Apoi, îi întreabă ce anume, în contextul existenței fiecăruia, a determinat acest demers fundamental, care le-a schimbat viața.
Vedeți, artiștii – iar scriitorii fac parte din acest grup de ființe umane deosebite – sunt cei care consemnează și depozitează pentru posteritate bogăția de spirit a umanității. Cunaștem o mare parte din ceea ce s-a petrecut în epoca neolitică din cioburile de ceramică pe care artiștii le-au pictat pentru vasele folosite zi de zi. Cunoaștem mare parte din ce s-a petrecut în antichitate pentru că scriitori anonimi au scris Epopea lui Ghilgameș, sau Psalmii (atribuiți lui David), sau Cartea lui Iov, Mahabarata. Apoi au apărut autorii, Homer, Aristotel, Plato, Homer, etc. Acestă „depozitare” a devenit mult mai intensă în timpul Galaxiei Guttenberg, și apoi a crescut exponențial odată cu apariția internetului. Însă în esență natura ei a rămas aceeași…
Dar scriitorii nu au doar un rol pasiv, acela dea a ne reaminti de unde provenim, călătoria pe care strămoșii noștrii au străbătut-o fie istoric sau artistic (spiritual – arta implicând în mod nemijlocit spiritul uman). Ei au un rol mult mai mare, și activ mult după ce ei ca ființe umane au dispărut: scrierile lor, fie că au scris pe piei de animale și pergament cu mii de ani în urmă, fie că scriu acum prin mediul computerizat al internetului – continuă să ne afecteze identitatea, felul în care gândim și vedem lumea, felul în care emitem judecăți de valoare, esența noastră adâncă – fie ca indivizi, fie chiar ca societate. De multe ori această uriașă și pătrunzătoare influență se poate petrece la mulți ani după ce scriitorul nu mai există…
De aceea ceea ce întreprinde George Roca în aceste volume mi se pare crucial. El îi invită pe acești scriitori să reflecteze (cum am spus, o caracteristică de bază, ce ne deosebește de alte vietăți), și să raporteze pentru noi și pentru posteritate care au fost primele lor cuvinte… scrise. Cuvinte care le-au pecetluit soarta de a deveni scriitori. Rezervoare pentru memoria cultural-artistică a umanității.
Plasa de pescar-de-scriitori a lui George Roca este aruncată pe o suprafață enormă – poeți, prozatori, dramaturgi, jurnaliști, eseiști, istorici, etc – toți sunt incluși.
Dar George Roca face ceva mai important chiar decât acest lucru. Afară de categoriile de scriitori încluși, el nu uită pe mulți dintre scriitorii români care au fost uitați… de România, deși aceștia nu și-au uitat țara lor de baștină. Se fac multe demersuri literare, antologii etc, unde scriitori afirmați în afara țării nu sunt incluși, dovedind marele adevăr al dictonului „ochii care nu se văd, se uită”… dacă nu mai locuieși în România, și nu faci parte din „cercurile” stabilite acolo…
George Roca, redactor cu mare experiență de reviste literare online (mai există, sau mai sunt oare relevante revistele literare tipărite?!), și-a petrecut ultimile trei decade din viață adunând la un loc, și încurajând să publice, scriitori de limbă română de pe toate meridianele lumii – de la București, la New York, la Auckland, la Sydney, la Tel Aviv, la Stuttgart etc. etc. etc.
Nu cred că există vreun redactor de revistă literară românească care să fi făcut vreodată mai mult pentru literatura română – răspândită acum în jurul globului – care să fi realizat atât de multe proiecte, să fi pus în legătură unii cu alții atâția scriitori de pe atâtea meridiane, să aibă acest rol de liant al literaturii române de pe Terra. De aceea, „Taina scrisului”, vine cumva atât de natural. Faptul în sine, dacă luăm în considerație pedigree-ul și istoria editorului, nu surprinde. Dar asta nu trebuie să ne facă să ignorăm cumva importanța momentului.
„Taina scrisului” ne amintește că la început era Cuvântul. Ne amintește cât de cruciale sunt primele cuvinte pe care le așternem ca scriitori – fie pe hârtie, fie pe ecranul calculatorului. Dar ne mai amintește și cât de crucial este rolul unui redactor care își ia riscul (foarte mare!!!) de a publica un nou scriitor, ca să-i ofere șansa de a deveni un depozit al memoriei omenirii și un diriguitor al conștiinței noastre a tuturor.
Doresc ca acest volum să fie citit de cât mai mulți! Poate că va inspira pe câțiva din noi să punem mâna, fie pe pix, fie pe keyboard-ul computerului, și să devenim purtători ai Cuvântului scris – cuvântul care rămâne, cuvântul care ne aduce mai aproape de Divinitate.
–––––––––
Daniel Ioniță
Sydney – Australia
August 2019