Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis

CUVÂNT ÎNAINTE,

volumul, ”Fata din Vis” de Irina Lucia Mihalca

Cunoscută pentru prezența sa constantă în lirica contemporană, pentru frecvența apariției poemelor sale în mediile literare, succesul în concursuri literare naționale și pentru abordarea facilă a postmodernismului literar, Irina Lucia Mihalca, după apariția creației sale poetice, atât în volumele de versuri colective, cât și în cele trei volume de versuri personale, intitulate „Aliterația timpului”, Editura Însemne culturale, 2012, „Dincolo de luntrea visului”, Editura Mușatinia, Roman, 2016 și „Cerul din inima mea”, apărut la Editura Euroastampa din Timișoara, 2017, se remarcă acum cu cele cincisprezece elegii ce constituie un poem faustian de lung metraj în care se îmbină genul liric cu cel epic, înserate în volumul „Fata din vis”. Abordarea textuală este una gnomic-reflexivă și ontologică, și nu sugerează neapărat sentimente elegiace, înscrise într-un registru elegiac.

Volumul a fost realizat în cadrul proiectului Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, fondat în 1989, manuscris premiat la ediția 2018 și apărut cu sprijinul CLUBUL MITTELEUROPA VIENA / ORAVIȚA, fotografia coperților fiind realizată de autoare.

Vorbind de Irina Lucia Mihalca, palmaresul ei literar este impresionant, de aceea se cuvine a releva câteva date care reușesc să o repereze pe aceasta în axisul social și literar.

S-a născut la data de 05. 05. 1967, în municipiul Piatra Neamț. După studiile generale și liceale a urmat cursurile Facultății de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice din cadrul Institutului Politehnic din Iași și, ulterior, cursurile Academiei de Studii Economice București, specializarea Gestiune Economica-Finanțe-Bănci, precum și cursuri post-universitare în domeniul managementului și afacerilor.

Activitatea literară a Irinei Lucia Mihalca este marcată de o experiență redacțională îndelungată, de publicarea volumelor de poezii colective și personale și de apariția scrierilor sale în numeroase antologii literare, în multitudinea de reviste literare din țară și străinătate, impresionantă fiind și participarea poetei la numeroase concursuri literare de poezie și proză organizate de diferite instituții culturale și de reviste literare din țară și din străinătate.

Experiența sa redacțională începe din anii 2002 – 2005, periodă în care o găsim redactor – editor la revista IT „Era Comunicațiilor”, unde manageriază rubrica „Software de la A la Z” și este, probabil, locul din care și perioada în care Irina Lucia Mihalca își descoperă calitatea de arhitect al cuvântului, unde începe să cocheteze serios cu literatura și să-și certifice valențele literare, să participe la concursuri literare și să-și expună din creațiile sale în presa literară din țară și din străinătate. Așa se face că în anul 2009, I.L.M. participă la concursul literar organizat de revista literară „Esențe”, finalizat cu publicarea textelor valide într-un volum colectiv. În anul 2010, o aflăm participantă la concursul literar „Poezie și suflet”, organizat de publicația „Algoritm literar”, unde i se atribuie „Mențiune”. Tot în anul 2010, participă la Concursul național de poezie, proză și scenarii, intitulat „Incubatorul de condeie” – IDC 2010, ediția I, secțiunea poezie romantică și suflet, este declarată finalistă unde i se decernează Premiul I. În anul 2011 participă la concursul „Pașii profetului”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba, organizat de publicația „Algoritm literar”,și i se atribuie Premiul II. În aceeași perioadă, a anilor 2010–2011, o găsim pe Irina Lucia Mihalca, secretar de redacție la „Cititorul de proză” și redactor colaborator la revista virtual-literară „Faleze de piatră”. În anul 2013, participantă la Festivalul de poezie și muzică aromânească „Lumina Maicii Domnului” și „Constantin Belimace” și în concursul literar organizat de Ministerul Afacerilor Externe la Scopie din Macedonia, pentru românii de pretudindeni, aceasta având origine aromână, este declarată finalistă și i se decernează Premiul I. În anul următor, 2014, Irina Lucia Mihalca o aflăm participantă la trei concursuri literare, respectiv la: Concursul Național de Poezie organizat de Asociația Culturală „Vatra Dudeșteană” și revista „Sintagme literare”, unde prestația sa literară este apreciată cu Mențiune, apoi, participantă la a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, în același an, primește Premiul I, la secțiunea manuscrise, acordat de Editura Vinea, și, tot în același an, participă la Concursul Internațional–The Internațional Contest „Art &Life”, Japan, din Tokio, o manifestare literară internațională în care i se decernează Marele premiu la secțiunea poezie. În anul 2016 participă la Concursul Internațional de Poezie „Călător prin stele”, ediția I, Onești-Bacău unde i se decernează Premiul „Nomen Artis”. În perioada 2012 – 2016, poeta activează ca redactor la departamentul cultură la revista „Actualitatea Irl” – Dublin – Irlanda. În anul 2017 i se decernează de către „Centrul Cultural și Complexul Muzeal Teatru Vechi „Mihai Eminescu” și de Clubul Mitteleuropa Viena / Oravița, „Premiul de excelență” pentru un volum de poezie în manuscris și i se atribuie titlul de „Laureat în Litere și Arte”. Și, tot în anul 2017 i se decernează Premiul special – The International Poetry Prize – English (Franga Bardhi – 2017). În sfârșit, în anul 2018, participantă la Concursul Internațional de Publicații ”Expresia ideii”, i se decernează poetei Irina Lucia Mihalca „Premiul Special al Juriului” pentru volumul de poezii ”Cerul din inima mea”, apărut la Editura Eurostampa din Timișoara, 2017.

Începând cu anul 2010, creația sa poetică apare în numeroase antologii literare, dintre care amintim: „Antologia de poezie tipărită a finaliștilor concursului național literar ”Incubatorul de condeie”, 2010; Antologia de poezii ”Însemne”, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Antologia de versuri ”Lanțul Prieteniei”, Editura Contrafort, Craiova, 2011; Antologia de poezie ”Arta sfâșiată” – 73 poeți contemporani”, coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART din Sibiu; Antologia de poezie și proză ”Confluențe lirice”- Editura Pim, Iași, 2012; Antologia de poezii ”Amprente temporare”, volum 2, Editura Doducocenter Bacău, 2012, coordonator Cronopedia; Antologia ”O zi ca un poem”– dedicată zilei internaționale a poeziei, Editura Armonii Culturale, 2013; Antologia poeziei românești contemporane „Însemne culturale”, Editura Armonii culturale, Adjud, 2013; Antologia Poeziei Românești Contemporane „Meridiane lirice (Aripi de vis)”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; Antologia de poezie „Roșu mocnit” sub egida „Casa gândului – Cleopatra”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014; Antologia de poezie feminină „Vina zilnică a frumuseții” îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, București, 2018 ș. a. De asemenea, îi găsim creația sa poetică deseminată într-o multitudine de reviste de cultură și literare din țară și din străinătate, dintre care amintim revistele: „Agora”, Cluj-Napoca; „13 Plus”, Iași; „Absolut”, București; „Actualitatea literară, Lugoj; „Apostrof”, Cluj; „Ateneu”, Bacău; „Bucovina literară”, Suceava; „Caiete silvane, Zalău; „Citadela”, Satu Mare; „Cronica”, Iași; „Destine literare”, Montreal – Canada; „Familia”, Oradea; „Feed Back”, Iași; „Familia noastră”, Tel Aviv- Israel; „Hyperion”, Botoșani, „Luceafărul”, Botoșani; „LitArt”, Târgu Mureș; „Levure litteraire”, Paris-Franța; „Oglinda literară”, Focșani; „Onyx”, Dublin – Irlanda; „Ardealul”, Deva; „Arumunet” Albania; „Actualitatea irl”, Dublin – Irlanda; „Algoritm literar”, Hunedoara; „The Alternative”, Toronto – Canada; „Alternanțe”, Munchen – Germania; „Sintagme Literare”, Dudeștii Noi–Timiș ș.a, precum și în almanahul „Sintagme Literare”, editia din 2016/ 2017/ 2018, Editura Eurostampa, Timișoara.

Din anul 2016, Irina Lucia Mihalca devine membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

Volumul, intitulat ”Fata din Vis”, despre care vom vorbi în continuare, abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii, în proză și în versuri, scrise cu simțire, cu fascinantă imaginație și erudiție, toate în registrul onirismului generalizat și accentuat reflexiv, al cunoașterii în timp – în fond, al cuvântării ideatice a efebului în transă, fascinat de toate trăirile sale, în reamintirea, de nesfârșitele interogații ale intensei perioade existențiale, declanșată de visul comun prin care pășește, însoțit de iubita sa în Templul de Aur, în imperiul dialogului ideatic-platonician, „El”, confundat cu sufletul liniștit – Chanchala Sarvaga, „Ea”, confundată cu sufletul neliniștit – Shanti Ramya, și, uneori, cu ”Fata din vis”– Catrinel. Pentru reușita călătoriei în vis are loc dedublarea apolinică și chiar tanathică a sufletului liniștit și transfigurat – Chanchala,care poate al înțeletului sau chiar al poetei Irina Lucia Mihalca – autoarea acestei cavalcade de teme – scenarii meditative interesante.

Continue reading „Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis” →

Al. Florin ŢENE: Mariana Popa sau un altfel de jurnal de călătorie scris pe vitraliile „Ferestre (lor) spre lume”

Zilele trecut am primit de la scriitoarea Mariana Popa din Brașov, pe care o întâlnesc în fiecare an la sărbătorirea “Zilei Limbii Române” organizată de revista internațională STARPRESS și Liga Scriitorilor Români, cartea “Ferestre spre lume-Un altfel de jurnal “, Editura Libris Editorial, Brașov, 2019, însoțită cu o notiță: “Domnului președinte al Ligii Scriitorilor Români, Al.Florin Țene , Cu deosebit respect și prețuire vă trimit cartea mea FERESTRE SPRE LUME, editată în 2019 cu speranța aprecierii ei, Cu înaltă considerație,ss Mariana Popa, Brașov, 15.09. 2019. “

Autoare a 17 volume de poezie, haiku, proză scurtă și reportaj, Mariana Popa, în volumul de care facem vorbire își etalează talentul într-un original jurnal de călătorie, practic, fiind reportaje sentimentale însoțite de poeme scrise cu ocazia vizitării unor obiective turistice încărcate de istorie de pe majoritatea meridianelor lumii.

Volumul editat în condiții grafice deosebite, având o grafică stilizată, semnată de Marcela Rădulescu și Irinel Merlușcă se încheie cu imagini color din diferite colțuri ale lumii vizitate de autoare. Remarc traducerea poemelor în engleză făcută de Delia Cojocaru și Mircea Doreanu (Petra, Etna).

Cartea se deschide cu o Prefață semnată de Doru Munteanu, urmată cu câteva rânduri scrise de autoare, în care face mărturisirea: “Uneori amintirile îmi creează o stare de ieșire din timp.“Cele 30 de reportaje ce sunt tot atâtea oglinzi a unor obiective turistice însoțite de un poem tradus în engleză inspirat de “Fiordurile Nordului “care “m-au legănat într-un peisaj încremenit între ape… “, despre care poeta spune: “Izvorăsc din stâncă/ repezi izvoare, a lor naștere/ ascunsă-i în ani/ precum comoara corăbiilor/ vikinge “(În fiorduri scandinave).

Deschizând cartea mi-am adus aminte de zicerea lui Robert Louis Stevenson care spunea:Călatoresc pentru a ajunge undeva, ci numai de dragul calatoriei. Cea mai mare placere a vieții este să călătorești.”

Despre propria-i carte Mariana Popa scrie: “
Uneori, amintirile îmi creeaza o stare de ieșire din timp. Aducerile aminte încolțesc la vederea unor obiecte, la auzul unui sunet sau la revederea unei culori de floare. Cel mai puternic stimulent al trăirilor departe de casă îl reprezinta fotografiile. In timp ce revăd albume, cuvintele încep să curgă, imaginile fiind adevărate secvențe ale developării amintirii. Foșnetul răsfoirii unui caiet îmi evocă biroul de lucru, cu caietele de poeme scrise ordonat de Pablo Neruda. Mi se parea ireal să pot atinge caligrafia unui laureat Nobel pentru poezie. Acea zi a fost foarte emoționantă pentru mine. Retrăiesc povești, legende. Revăd figuri umane. Se apropie și-mi trezesc anumite cuvinte cheie, adevărat cifru pe care-l deschid, pentru ca apoi să pot să vă ofer trăiri pe meridianele globului pământesc. “

În capitolul “De la Atlantic la Pacific “ autoarea face o incursiune în America de Sud, unde descoperă o Fluidă lume scăldată de cele două oceane. Și aici eul poetei vibrează la cascada Iguazu care are 275 de căderi de apă, dedicându-i un poem. În Chile vizitează casa poetului Pablo Neruda care a primit premiul Nobel. Născut la 12 iulie în Parral în Chile. Pablo Neruda care a decedat în . 23 septembrie 1973 a fost mai întai pseudonimul și, mai apoi, numele legal al poetului și politicianului Neftali Ricardo Reyes Basoalto. Și-a ales acest nume după poetul ceh Jan Neruda.
A scris într-o varietate de stiluri, de la poeme pline de erotism la poeme suprarealiste, istorii si manifeste politice.Pablo Neruda scria mereu cu cerneală verde, deoarece pentru el această culoare era simbolul speranței. Poeta îi dedică un poem în urma căruia: “Un drum a rămas în mine, / în suflet:/ primăvăraticul imperiu al poeziei.”(Acasă la Pablo Neruda). Peste tot sunt muzee, plăci sau inscripții cu citate din Pablo Neruda. Până la urmă poetul nu a fost ucis de militari cum se zvonea, ci a decedat în urma unei hemoragii în casa unde era izolat de regim, asta neîmpiedicând armata să-i devasteze locuința din capitala Santiago, un oraș imens de 7 milioane de locuitori. Autorii au făcut și muncă de dedectiv literar. Au dat peste o antologie de poezie românească realizată de Pablo Neruda și publicată în spaniolă, cu un cuvânt înainte care laudă genialitatea și talentul poeților români. ”44 poetas rumanos” traduși de Pablo Neruda cuprind de fapt poeziile trimise de prrietena sa Veronica Porumbacu, care a făcut o selecție din Arghezi, Beniuc, Bacovia, Blaga, Radu Boureanu, Ion Brad, Ilarie Voronca, Nicolae Labiș, Eugen Jebeleanu, Al. Philiphide și clujeanul nostru Aurel Rău. Poetul chilian considera poeții români frumoși și liberi, cu un potential creativ datorită frumuseții doinei și peisajului mioritic. Pablo Neruda a fost de mai multe ori în România, pe Valea Prahovei, dar și în zone viticole ca Drăgășaniul.În această oglindă sufletească desfășurată între cele două oceane, Mariana Popa își deschide sufletul ce vibrează în câteva poeme pline de matefore despre trăirile pe care le-a avut la Montevideo când “Vântul strigă și îngână/ glasul nălucilor “( Montevideo).

Scriitoarea trăiește în memoria trecutului pe când vizitează Londra, emoționată că se află pe pământul lui Shakespeare și privește lumea prin”Ochiul Londrei. “Aici poeta scrie trei poeme inspirate de istoria locurilor vizitate, și al Druzilor. Aceștia alcătuiesc astăzi o comunitate de aproximativ 500000 de persoane, răspândite între Liban, Siria și Israel. Doctrină religioasă și inițiatică, druzismul își păstrează secretul doctrinei de aproape o mie de ani.

La începutul anilor 1840, poetul Gérard de Nerval începe o lungă călătorie care îl duce până în Orientul Apropiat. Pe parcursul acestui periplu, el intră în contact cu membrii unei comunități religioase secrete, druzii.Europeanul ne relatează ideile cunoscute în epocă: „Druzii au fost comparați succesiv cu pitagoricienii, esenienii, gnosticii și cred că templierii, rozecrucienii și francmasonii moderni au împrumutat multe din ideile lor.”El adaugă că „religia druzilor nu este decât un sincretism din toate religiile și toate filozofiile anterioare”. Ar fi destul de dificil să ne putem face o idee asupra druzismului dacă Nerval nu ar preciza că „religia lor se diferențiază de altele prin faptul că susține că este cea din urmă revelație a lumii”. Printre prozeliții druzi se remarcă, în afară de Darazi, iranianul Hamza, căruia al-Hakim îi acorda întreaga sa încredere. Adevărat tată al doctrinei druzilor, predicator fără odihnă, el îi aduna pe toți partizanii din califat, care vedeau în el ultima emanație a divinității, manifestarea Unicului.În această perspectivă, Hamza se proclamă imam, călăuzitor și purtător de cuvânt al califului. Conform ideilor sale, istoria este ciclică, ea practicând manifestări și ocultări ale Unicului care s-a încarnat de mai multe ori de-a lungul timpului.Profeții Noe, Abraham, Moise, Iisus și bineînțeles Mahomed i-au răspândit cuvântul până la o nouă încarnare, în persoana lui al-Hakim, în anul 408 de la Hegira (1017). Mișcarea druzistă cunoaște o dezvoltare importantă până în 1021; în acest an, cu ocazia unei plimbări prin Cairo, al-Hakim dispare în mod misterios.Atunci Hamza anunță retragerea califului, dar și faptul că va reveni: începe o nouă fază de ocultație. Se pare că din acesta epocă datează scăderea influenței druze în Egipt. Totuși, mișcarea, prin intermediul misionarilor, se răspândise până în Siria.

Atunci când Hamza dispare la rândul său, druzii intră într-o nouă eră, cea a așteptării întoarcerii lui al-Hakim și a imamului său. Ei alcătuiau acum o comunitate sudată, retrasă în munții Siriei și Libanului, care va deveni o societate din ce în ce mai închisă.

Poeta dedică un sensibil poem misterului de la Stonehenge unde enigmaticul ansamblu Stonehenge, considerat drept cel mai valoros monument din Marea Britanie, se află la o distanţă de 130 de kilometri de Londra, comitatul Wiltshire. Construcţia este realizată din piatră, datează din epoca megalitică şi este inclusă pe lista monumentelor protejate de UNESCO. Se crede că ridicarea monumentului a durat peste 2000 de ani, realizându-se in mai multe etape. Arheologii au depistat, tot în acest loc, rămăşiţele unor constructii mult mai vechi. Amplasarea unor piloni relevă funcţionalitatea lor: aceştia susţineau un monument de lemn, cu o vechime estimativă de 8000 de ani. În jurul anului 2600 î.Hr., construcţia din lemn a fost inlocuită cu măreţele construcţii din piatră. Stonehengeul este format din patru cercuri concentrice, construite din 82 de pietre, care sunt plasate în poziţie verticală (denumite menhire) şi orizontală (denumite dolmene). Blocurile de rocă sunt imense, fiecare având înălţimea de aproximativ 6 metri şi greutatea de peste 50 tone. Se presupune că ele au fost aduse pe sănii de lemn, din Câmpia Salisbury, aflată Continue reading „Al. Florin ŢENE: Mariana Popa sau un altfel de jurnal de călătorie scris pe vitraliile „Ferestre (lor) spre lume”” →

Al. Florin ŢENE: Petre Din, „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective”

Zilele trecute am primit de la profesorul Petre Din, un profund istoriograf cu aplicații spre filosofia istoriei, volumul „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective „ , apărut la Editura Napoca-Star, 2019, cu următoarea dedicație: “ Domnule Președinte al Ligii Scriitorilor din România, Alexandru Florin Țene Am onoarea și bucuria de a vă dărui această carte în semn de respect și prețuire pentru modelul de intellectual pe care îl reprezentați în societatea românească. Cu deosebită gratitudine, ss Din Petre, Avrig, 10.09.2019.“

Cartea cu o Prefață semnată de Prof.univ.dr Gabriel Moisa este structurată în 13 capitole, Bibliografie și Summary, are pe ultima copertă câteva rânduri despre autor:”Petre Din este autor a 10 cărți. A publicat 103 studii și articole în difese reviste de specialitate. A participat la 87 de sesiuni de comunicări științifice, naționale și internaționale. În present, Petre Din este cadru didactic la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig”.

În introducerea cărții, autorul, “construiește” un tablou asupra evenimentelor petrecute înainte de Primul Război Mondial, numit în vremurile acelea Marele Război, în timpul luptelor, conturează personalitățile străine și române implicate în acele timpuri și evenimente, locurile geografice unde s-au desfășurat cele mai încrâncenate lupte etc.

Nicolae Iorga autorul a peste 1300 de cărți și a 25000 de studii spunea: “„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.“ Autorul cărții de care facem vorbire face istorie predând-o la elevi și scrie istorie pentru generațiile viitoare.

Sensibilitățile, opțiunile, atitudinile premergătoare Primului Război Mondial ale lui Octavian Tăslăuanu care a militat pentru unirea teritoriilor locuite de români cu Regatul României, sunt abordate cu empatie de autor. TASLAUANU Oct. C, se naște la 1 febr. 1876, comuna Bilbor, judetul Harghita – moare in 22 oct. 1942, București.
Fiul preotului Ioan Taslauanu si al Anisiei . urmează cursurile liceelor de la Nasaud, Brașov și Blaj apoi urmează Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București.

În acest capitol autorul face o succintă biografie a intelectualului transilvănean.. Octavian Codru Tăslăuanu – contribuţii la cercetarea Octavian Codru Tăslăuanu (n. 1 februarie 1876, om

Octavian Tăslauanu Octavian Codru Tăslăuanu – contribuţii la cercetarea Octavian Codru Tăslăuanu (n. 1 februarie 1876, comuna Bilbor, județul Harghita – d. 22 octombrie 1942, BucuunAcesta a fost unul din reprezentanţii de marcă ai intelectualităţii româneşti care a militat pentru realizarea unităţii şi libertăţii naţionale. Numele său este legat de revista Luceafărul,

Scrierile sale surprind prin sensibilitate, subtilitate şi ingeniozitate. De o incontestabilă valoare istorică şi literară sunt Spovedaniile care evocă mai ales amintiri şi portrete din copilăria şi adolescenţa sa, şi din perioada petrecută la „Luceafărul”. Spovedaniile, încep printr-o descriere plină de sensibilitate a satului său natal, Bilbor: „Am coborît în largul vieţii dintr-un sat aninat pe crestele Carpaţilor.

Un sat frumos, ca-n poveşti”. „Sufletul meu a luat fiinţă în creierul munţilor, departe de mare… De cum am deschis ochii, mi s-au îndreptat spre piscurile munţilor şi spre cerul albastru care se răzima pe coamele lor”. „Cine se deprinde din copilărie să privească spre înălţimi ajunge să aibă predispoziţii spre idealism (…). Aşa am început să-mi dau seama că pe înălţimi se ajunge cu multă trudă şi cu multe primejdii. Viaţa mea de mai tîrziu – care n-a fost decât o necurmată luptă pentru cucerirea înălţimilor – a dovedit cu prisos acest adevăr. Idealismul a rămas temelia lumii mele sufleteşti, oricîte decepţii am îndurat” Acesta a fost crezul său faţă de care a rămas fidel indiferent de greutăţile întâmpinate în viaţă”. Nichifor Crainic scria despre Tăslăuanu că “dispunea de un talent robust și cald, pus în desbaterea prolemelor de cultură ale provinciei de peste munte. Uneori felul său de a judeca indispunea și stârnea discuții aprinse și polemici fără capăt. Dar nu e mai puțin adevărat că viața literară se înviora și îmbogăția prin asemenea discuții.

O altă personalitată, căreia Petre Din îi conturează un medalion socio-politic și literar este Sextil Pușcariu, pedalând mai mult pe anul 1914.Acesta a fost primul rector al Universității clujene, a creat Muzeul Limbii Române și a altor instituții de interes cultural și de cercetare. Cu toate acestea acesta avea o sensibilitate aparte față de “bunul împărat “, în ciuda faptului că acesta era membru titular al Academiei Române.

Un studiu de caz este cel despre Lucian Blaga, în care autorul se apleacă asupra paginilor de istorie despre naționalismul sârb de prin anul 1914.
Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu – d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. Moga), de origine aromână. Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea în Sibiu. Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Petre Din, „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective”” →

Cornelia CHIFU: Considerații asupra volumului „Taina scrisului”

„Taina scrisului” este un act de cultură iniţiat de scriitorul George Roca ce reuneşte în paginile a două volume de antologie o sută de eseuri de motivaţie literară aparţinând tot atâtor scriitori de limbă română de pe întreg mapamondul, un concept a cărui importanţă pentru literatura română nu mai trebuie demonstrată.

Dincolo de bogăţia spirituală pe care o înmagazinează în paginile sale, „Taina scrisului” este un document pentru Istoria literaturii române, oferind date exacte şi informaţii privind debutul şi evoluţia literară a celor o sută de participanţi la acest original proiect cultural, ceea ce înseamnă când şi de ce au început să scrie, persoanele care i-au îndrumat, încurajat şi călăuzit paşii, reviste, publicaţii şi edituri cu care au colaborat, volume tipărite, premii şi distincţii obţinute.

Sigur, nu toţi vor rămâne în analele Istoriei literaturii! Dar din paginile celor două volume nu-i va şterge nimeni şi cititorii acestora vor afla cum s-au născut cândva aripile unor vise, cum au crescut ele şi cât de înalt le-a fost zborul. Pentru că eseurile nu sunt doar o înşiruire de date şi titluri. Concepute în stiluri diferite, unele mai riguroase, unele pline de umor, altele mai lirice, ele vorbesc despre taina creaţiei, acea scânteia divină ce a purtat mereu spiritului uman spre desăvârşire şi spre lumină.

„Taina scrisului” poate fi asemănată cu o carte de poveşti. O sută de poveşti ce creionează o sută de personaje principale pornite să cucerească lumea cu ajutorul cuvântului, instrumentul miraculos, cu puteri nebănuite care se lasă descoperite doar celor cu har, meniţi să dezvăluie oamenilor bucuria minţii şi a inimii. O sută de poveşti despre începuturi finalizate cu multă trudă, despre încercări şi reuşite şi deznădejdi, despre talent şi emoţie şi totul în numele comunicării şi împărtăşirii cu ceilalţi.

Cercetându-le îndeaproape mesajul, cred că am putea elucida dilema acestei controversate epoci a internetului care a scăzut drastic numărul cititorilor de literatură scrisă ce se află în raport invers proporţional cu lansările de carte. Cred că am afla ce îi motivează pe scriitori să mai treacă pragul editurilor, să-şi dedice viaţa acestei pasiuni – scrisul – şi să lanseze cu încăpăţânare carte după carte.

Esenţa acestui demers cultural o descifrăm din titlul pe care i l-a ales autorul, „Taina scrisului” pentru că, nu-i aşa, destinul oricărui scriitor este o taină.

Dacă Dicţionarul limbii române ne spune că taina este ceva necunoscut, neînţeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească, în scrierile religioase taina este „o lucrare misterioasă, ceva necunoscut şi neînţeles minţii omului care se face cu putere divină”, exemplificându-se cu cele şapte taine ale Bisericii creştine care „pecetluiesc legătura dintre divinitate şi om”. Taina scrisului este acel fior al creaţiei, o chemare lăuntrică, misterioasă, pe care o simt cei dăruiţi cu har şi care pecetluieşte legătura dintre cuvântul scris şi om, înlesnind zborul sufletului spre lumi tainice, doar de el ştiute.

Dar să vorbim şi despre fiorul liric pe care îl conţine cuvântul „taină”, despre acel freamăt al eului liric încărcat de emoţia necunoscutului.

Nuanţe poetice ale cuvântului „taină” desprindem din chiar definiţia lui de „mister”, „minune”, „poveste minunată”. Despre sensul poetic al cuvântului „taină” ne vorbeşte cu măiestrie Lucian Blaga prin metaforele sale: „corola de minuni a lumii”, „nepătruns ascuns”, „sfânt mister”, „ne-nţelesuri mari”. Dar, pe când Blaga nu cercetează tainele lumii, nu le ucide cu mintea, nu le vrea lămurite, George Roca îi invită la ceas de spovedanie pe cei o sută de scriitori şi porneşte alături de ei pe drumul destăinuirilor, lăsând posterităţii o sută de „poveşti minunate” prin care să dezlege „Taina scrisului” cunoscând emoţia şi bucuria creaţiei artistice.

„Taina scrisului”, este o încununare a muncii neobosite de promotor cultural pe care o desfăşoară George Roca întru descoperirea şi formarea de noi talente, întru promovarea scriitorilor de limbă română în spaţiul cultural internaţional şi, deci, a limbii şi a culturii româneşti. Îi dorim mult succes în acest demers şi drept încurajare îi amintim că „cei ce duc soarele în viaţa altora vor trăi şi ei în lumină!”

———————

Cornelia CHIFU

10 septembrie 2019

Timişoara

Continue reading „Cornelia CHIFU: Considerații asupra volumului „Taina scrisului”” →

Ionel NECULA: ,,Mic tratat de Poetică”, de Adrian Botez

A trecut multă vreme – de fapt, multe decenii – de când Adrian Botez mă ţine în priză calofilă, trimiţându-mi, cu o consecvenţă de prieten adevărat, cărţile sale, parcă special pentru a mă fascina şi complexa cu productivitatea sa. Este, după câte-mi dau seama, unul dintre cei mai productivi scriitori, din câţi conţine breasla noastră actuală.

Dacă-l invidiez? Bineînţeles, dar nu pentru prolificitatea sa genuină, ca autor, ci pentru neputinţa mea de a mă ţine în ritmica noutăţilor propuse de el şi pentru că îmi induce un simţământ de culpă prin omisiune, prin mulţimea isprăvilor sale scriitoriceşti, rămase în afara capacităţii mele de lectură.

Recent, ne propune, iată un Mic tratat de Poetică (Editura Rafet, Rm. Sărat,2019) – lucrare curajoasă şi mai mult decât necesară spiritului nostru public, marcat de o inflaţie de poeţi prolifici şi agresivi : mulţi dintre ei nici n-au auzit de imperativele actului de creaţie, dar scriu carte după carte, ajungând ca numărul cărţilor publicate să fie mai mare decât al celor citite, în toată perioada formării lor intelectuale. A fost o vreme când fenomenul acesta a mai fost descurajat, de către Alex Ştefănescu şi emisiunea sa televizată Tichia de mărgăritar, dar fenomenul a devenit prea generalizat, pentru a fi asanat de o singură emisiune.

Am avut posibilitatea să cunosc mulţi premianţi ai Festivalurilor de poezie, organizate peste tot în ţară, şi mulţi dintre cei ce-mi induceau o nestăvilită îndoială, încercau să mă convingă, prin numărul mare de premii obţinute, la aceste manifestări. Voiau să mă convingă prin cele 18-20 de premii obţinute, pe la diferite festivaluri din ţară. Uneori, mi-am arătat surprinderea, chiar şi faţă de juriile stabilite să decidă asupra calităţii şi valorii lucrărilor prezentate la concurs – şi m-a consternat explicaţia oferită : precum că din plicurile primite, trebuia, musai trebuia să aleagă şi să premieze pe cineva, chiar şi în condiţiile când diletantismul şi precaritatea erau evidente. Nu-s deloc sigur că toţi aceşti tineri care bat la porţile afirmării literare au o idee, oricât de vagă, de teorie literară, c-au auzit despre Poetica lui Aristotel, despre Arta poetică a lui Boileau, sau despre alte exegeze de teorie literară, mai noi, apărute în ultimii ani.

Cartea lui Adrian Botez completează, fericit, o bibliografie destul de precară şi umple un mare gol din eseistica românească. Cred că şi îndelungata lui experienţă de profesor şi de conducător al cenaclului literar, din liceul unde a funcţionat mai multe decenii la rând, l-a condus la concluzia că tinerii, cei cu abilităţi literare şi cu vocaţie creatoare, chiar au nevoie de un îndrumar, care să-i aşeze într-o direcţie, într-o opţiune, într-un sens şi într-o manieră literară, cu toate motivaţiile teoretice, asumate imperativ. Cineva trebuia să atragă atenţia numeroşilor amatori – celor mulţi, care fac literatură după ureche şi-şi trâmbiţează genialitatea claxonat – că actul de creaţie literară implică anumite rigori, o anumită cultură, că nimeni nu poate răsări din nimic, în absenţa unui pat germinativ productiv.

Adrian Botez şi-a asumat acest rol propedeutic şi pune la dispoziţia tinerilor creatori, dar şi tuturor celor interesaţi, un instrument de lucru, un îndrumar care nu trebuie să lipsească de pe masa de lucru a celor dornici de afirmare literară. Ba, chiar merge mai departe şi consideră că şi facultăţile de profil au nevoie de un curs universitar, care să inducă studenţilor exigenţele actului de creaţie.

Locul geometric al întregii arhitecturi propuse de Adrian Botez este Cuvântul, dar Cuvântul în înţelesul lui biblic, unde avea funcţii constructive, demiurgice, dacă avem în vedere că toată Facerea s-a realizat prin intermediul Cuvântului. Autorul insistă mult asupra acestui aspect şi conferă Cuvântului o triplă accepţie: de corporalitate materială, de Suflet şi de Duh (Spirit). De vreme ce Cuvântul este semnul lingvistic al unei denominări, autorul, în Micul său tratat de Poetică, îşi propune să-l dispună într-o întreită perspectivă; să alcătuiască o istorie a opiniilor despre poezie, să diferenţieze semnul lingvistic, aşa cum a fost statornicit de Saussure şi semnul poetic ca revelaţie divină şi să redea dimensiunea lui cosmo-divină, prin actul transfigurării. S-a spus adesea că poezia este suflarea lui Dumnezeu pe pământ, ori tocmai acest aspect orfic a fost eludat de Ferdinand de Saussure şi de ciracii lui – europeni şi/sau de peste ocean.

Adrian Botez are meritul de a fi restabilit înţelesul primordial al semnului poetic şi de a-l fi analizat în toată complexitatea lui semnificaţională. Arta, spune autorul, arta în general şi cea poetică în special, este expresia nostalgiei fiinţei după starea originară, expresia voinţei fiinţei de a se autorecupera, de a-şi revela Logosul (de a se revela prin/ca Logos) . Logosul este ordinea ritualică (liturgică) a gesturilor (re)sacralizante – dar, poate, în primul rând, este acea vibraţie (ca pendulare între starea de personalitate-criză şi starea de impersonalitate sublimă, atotechilibratoare), sesizabilă, ca fond cosmic al fiinţării, ca tonus (vital şi recuperator întru divin, în acelaşi timp) al cosmosului-fiinţare (p.97) Continue reading „Ionel NECULA: ,,Mic tratat de Poetică”, de Adrian Botez” →

Al. Florin ŢENE: Când copii zâmbesc citind cartea scriitoarei Olimpia Sava

În ziua când sărbătoream Ziua Limbii Române la Olănești, cu participarea multor scriitori din țară și diaspora, majoritatea membri Ligii Scriitorilor și colaboratori ai revistei internaționale STARPRES condusă de scriitoarea Ligya Diaconescu, am primit de la scriitoarea și editoarea din Galați Olimpia Sava o frumoasă carte pentru copii, intitulată sugestiv “Povestioare hazli pentru voi , iubiți copii!“(Ediție revăzută), Editura Olimpias, Galați, 2015.

Cartea cuprinde 14 poezii ample, scrise în stil clasic cu rimă, în majoritatea cazurilor, pereche, făcându-le muzicale, ușor de înțeles pentru micii cititori.

Personajele poeziilor sunt mici animale jucăușe care pătrund în viața copiilor cu gingășia și nevinovăția lor:

“E născut în București

Și, atent dacă-l privești,

O impresie frumoasă

Ai, că-i un pisoi…de rasă!“ (Un pisoi de la oraș )

Botezat Tom de o fetiță Carmen, pisicul face diferite năzbâti ce-i încântă pe micii cititori.

Poeziile sunt adevărate povestiri în care un rol principal îl au pisicile, șoriceii, motanii, găinușile, cățelul, cocoșul, practic spoeziile unt fabule care transmit învățăminte copiilor.

Pentru a înțelege mai bine ce sunt faulele am să explic pes curt această specie poetică: Fabula este opera epica de mica intindere, cu caracter satiric si moralizator, in care intamplarile sunt puse pe seama animalelor, obiectelor sau fenomenelor, care intruchipeaza anumite tipuri umane. Perntru a crea o atmosferă plăcută copiilor, autoarea folosește, de multe ori, epitete, care sunt: figurile de stil care constau în evidentierea insușirilor deosebite ale obiectelor, ființelor sau fenomenelor în stare de a emoționa pe cititor. Autoarea mai folosește comparația care este figura de stil ce constă in evidențierea trăsăturilor a doi termeni, în scop expresiv, dar mai ales metafora plastiăc care este figura de stil care constă în înlocuirea unui termen cu sens propriu cu unul cu sens Continue reading „Al. Florin ŢENE: Când copii zâmbesc citind cartea scriitoarei Olimpia Sava” →

Al. Florin ŢENE: ,,Scrisori de la poarta nemuririi”, sau poemele unui suflet în nopțile albe

La Olănești în timpul manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române, poeta din Anglia de origine română Ionela Flood mi-a dăruit volumul său de prozopoeme intitulat “Scrisori de la poarta nemuriri “, apărut la Editura Transylvanian Edition Londra, Marea Britanie, 2015.

Cartea se deschide cu calde “Mulțumiri “ pe care le aduce unor scriitori și prieteni spirituali din țară și de pe mapamond care “în mod spiritual, m-au încurajat să scriu.“

Alături de fotografia autoarei se află o “Dedicație“oferită celor care “au ales sau au fost obligați să stea în exil (… ) fie unul spiritual, ca formă conștientă sau subconștientă de penitență, de sacrificiu și de purificare a destinului personal sau colectiv. “

Rândurile scrise de Ioan Astaluș “Credința în lumină mai presus de tăcere “sunt o invitație la lectura acestor proze cu iz de poeme.

Practic poemele în proză ale Ionelei Flood sunt scrisori ale eului către sinele poetei ca o împăcare a sufletului cu metafizicul prin care încearcă să înțeleagă existența. Iubirea (Imperială) este o luptă cu sine în căutarea jumătății mitologice. Aceasta fiind, practic, încercarea reciprocă de a se înțelege unii pe alții în descifrarea cântecului cărnii.

Prietenia, acel sentiment pe care îl simte poeta în relația afectivă și de cooperare între ființe umane, care se caracterizează prin sentiment de simpatie, respect, afinitate reciprocă. Prietenia presupune o atitudine de bunăvoință reciprocă, suport reciproc la nevoie sau în criză de loialitate, buna-credință și altruism. Relația de prietenie (Născut norocos) se bazează pe încrederea reciprocă.

Concepția poetei despre sentimentele ce leagă doi parteneri de sex opus este un“Trandafir îmbobocit “, un fel de clipă, de un minut de a scrie și expedia un rând către sufletul celei ce scrie. Este minutul un fel de istorie a unei relații dintre doi parteneri. La Ionela Flood, sufletul este fantastic și gregar, însetat de orizonturi, experiențe, dorințe Continue reading „Al. Florin ŢENE: ,,Scrisori de la poarta nemuririi”, sau poemele unui suflet în nopțile albe” →

Al. Florin ŢENE: ,,Nu doar povești…“ cu dascălii Cornel Urian și Nadia Urian Linul

La Olănești când am sărbătorit Ziua Limbii Române, în anul Domnului 2019, am primit din partea familiei de dascăli și scriitori Cornel Urian și Nadia Urian Linul interesanta carte “Nu doar povești… “, autori fiind cei doi soți amintiți mai înainte, carte apărută la Editura eCreator, Baia Mare, 2018.

Cartea cuprinde trei secțiuni, prima cuprinde studii despre îndrumarea gustului pentru lectură la elevi și nu numai, analiza probei de evaluare sumativă comunicare în Limba Română la caslsa a II-a, analiza teoriei inteligențelor multiple și notițe după Sistemul Cornell.

A doua secțiune ne încântă cu 19 povestiri în stilul cunoscutei prozatoare Nadia Urian Linul și a treia parte sub titlul “ Stampe“ din cadrul Școlii Gimnazială Cristeștii-Ciceului Uriu-Bistrița Năsăud, practic sunt imagini care surprind clipa din bogatele activități ale colectivului școlii amintită mai sus. Cum ar fi participarea la Ziua Eroilor, activități la muzeul școlii, la cules de cireșe, la târgul de carte, la o masa comună de socializare, exerciții de prim ajutor, la Muzeul Județean, imagine de la Pasul Tihuța cu un grup de școlari, imaginea frumoasei școli din Cristeștii-Ciceului, Hora Unirii de ziua Marii Uniri, în vizită la Cluj-Arena, imagini din drumeții, de la șezători, imagini sugestive din excursii, colectivul de elevi care au luat diplome la concursul Prietenii lecturii, Ziua costumului popular, la Biserică, la Grădina zoologică, sărbătoarea deschideri anului școlar,, laboratorul de fizică-chimie, imagine din holul școlii cu bustul lui Mihai Eminescu, imagine din intrarea în școală, Biblioteca școlii, sala de clasă, Sala profesorală și două foste eleve în costume populare specifice zonei.

Cartea se deschde cu o analiză exhaustive a facorilor necesari în cultivarea și îndrumarea gustului pentru lectură, care începe cu un citat din cronicarul Miron Costin cel care s-a născut în anul 1633, ca fiu al lui Ioan sau Iancu Costin (ridicat ca boier nou, mai întâi postelnic) și al Saftei Scoarțeș. Tatăl său, care era, ca și Grigore Ureche, nobil polon, fusese protejat al domnului Miron Barnovschi-Movilă, rudă cu soția sa. Îl însoțise pe voievod la Țarigrad, unde acesta fu ucis în 1628 din cauza pârelor vornicului Vasile Lupu. Eliberat din închisoare, hatmanul ia trupul decapitat și-l înmormântează. Numele ucisului îl va purta întâiul născut al acestui om neștiutor de carte, care deține moșii în Polonia, în apropiere de Bar. În acest an are loc o invazie în Crăie a turcilor, care îi târăsc în luptă și pe munteni și pe moldoveni. Hatmanul Costin, pentru a-i face pe turci să se retragă, vestește că oști cazace vin în ajutorul leșilor. Vicleșugul reușește, dar Abaza-pașa află adevărul și pune gând rău domnului și hatmanului. Moise Movilă vodă și Iancu Costin fug în Polonia împreună cu familiile.

Fostul hatman ia în arendă, în 1634, moșia Nowosilka Nowa, aproape de Barul Poloniei. În anul 1638, Dieta polonă acordă, la recomandarea regelui, indigenatul polon lui Iancu Costin – bărbat însemnat în Moldova și fiilor săi, pentru însemnatele servicii aduse Crăiei, între care la loc de cinste se situează evitarea cuceririi de către Abaza Pașa și a cetății Camenița. De altfel, boierul moldovean se arată destoinic și în treburi diplomatice, mediind între reprezentanții polonezi și cei al Țarigradului, așa cum făcea și un frate al său, care locuia în Muntenia, de unde se presupune că venise și familia Costineștilor. În anul 1647, tânărul Miron își începe studiile la colegiul iezuit de la Bar și le continuă la cetatea Camenița, remarcându-se atât prin inteligență, cât și prin noblețea trăsăturilor. Ca și Grigore Ureche, distinsul cărturar cunoaște profund valorile antichității, își însușește, pe lângă polonă și rusă, limbile latină și greacă. Iubește istoria, cunoaște retorică și poetică.

Factorul principal și esențial în cultivarea gustului pentru lectură a elevului , scriu autorii, este profesorul. În formarea personalității omului o are lectura. Recomandarea unor cărți nu este obligatoriu ca elevul să o respecte. “Chiar lectura unei cărți interesante pierde din farmec atunci când este impusă. “

Cei doi autori scot în evidență importanța biblioteci școlare. Subliniind faptul că lecturarea unei cărți este bună, ca efect, în bibliotecă, chiar dacă aceasta nu este bogată în numărul de volume.

Autorii subliniază necesitatea listelor bibliografice pentru îndrumarea elevilor la citit, însă un rol important al acestora este ca listele cu titlurile cărților să fie adecvate vârstei lor. În realizarea acestui deziderat, rolul şcolii este hotărâtor, formarea culturii generale este un proces continuu, care începe din copilări şi continuă până la bătrâneţe. Profesorii şi învăţătorii sunt obligaţi să cunoască fondul de cărţi al bibliotecii sau să-i dirijeze pe elevi la alte biblioteci la care au acces. Trebuie să cunoască foarte bine prevederile programei, să afişeze lucrările necesare lecturii şi să alcătuiască el singur liste de lucrări în condiţiile în care programa şcolară nu prezintă liste pentru lectura suplimentară. Atragerea elevilor spre lectură este un proces permanent care se face cu multă grijă prin aplicarea unor chestionare care să ofere informaţii privind preferinţele copiilor, privind biblioteca personală: cine cumpără cărţi în familie, cine citeşte mai mult şi ce?. Pătrunderea în universul cărţii se face încet şi cu grijă pentru a nu-i bloca pe elevi, profesorul îi va învăţa pe elevii săi cum să citească, ce să citească, ce să reţină, ritmul cititului, ce să sublinieze, întocmirea şi utilizarea fişelor de lectură sau a jurnaluli de lectură, consemnarea elementelor de Continue reading „Al. Florin ŢENE: ,,Nu doar povești…“ cu dascălii Cornel Urian și Nadia Urian Linul” →

Eleonora SCHIPOR: Stejari în Țara Fagilor

Stejari în Țara Fagilor au fost și vor fi întotdeauna. Ne-o dovedește a câta oară inimosul domn Ciprian Bojescu, scriitor, publicist, ziarist, om de cultură, dar și de mare omenie. Vine de la Suceava, dar și de la Iordănești, mereu și același. Simplu, modest, cultivat, amabil, binevoitor. La actuala Sărbătoare a graiului matern am cunoscut-o personal (la figurat o știam demult) și pe simpatica-i soție Ioana, mi-a lăsat o impresie deosebită. O familie frumoasă și demnă.

Se pare că la 80 de ani românii noștri sunt atât de viguroși că nici un uragan, fie el cât de puternic, nu-l poate învinge. Ne-au demonstrat-o din plin scriitorii și savanții octogenari ai acestui an: Mircea Lutic, Ilie Popescu, Ciprian Bojescu.

Dacă anul trecut talentatul iordăneștean, stabilit de-o viață cu traiul la Suceava, Ciprian Bojescu, ne-a bucurat cu „Vremea amintirilor”, iar cu doi ani în urmă a publicat „Cu dragoste de pământ românesc” (nemaivorbind de cele publicate până atunci), în acest an jubiliar ne vine cu o nouă carte.

La Salonul de carte românească ce a avut loc anul trecut la biblioteca din satul Pătrăuții de Jos, printre scriitorii invitați, s-a numărat și domnul Ciprian Bojescu, care a prezentat cărțile sale, și a dăruit celor prezenți câteva exemplare.

Așadar ce reprezintă „Stejari în Țara fagilor”. Cuprinde circa 150 de pagini, având girul editurii „Acent Print” din Suceava. Prima copertă ni-l reprezintă pe autor într-o fotografie în Cajvana (fac aici o paranteză, menționând faptul că unchiul meu Gheorghe, (fie-i țărâna ușoară) fratele mai mare al tatălui meu, când s-a refugiat în România cu familia, au trăit 19 ani în Cajvana. Pe urmă s-au transferat în Banat. Am auzit încă copil fiind, de această localitate, din relatările sale, au fost de 2 ori în vizită la noi pe acele timpuri).E lângă Stejarul lui Ștefan cel Mare, monument istoric. Pe ultima copertă găsim două minunate poezii ale lui Gheorghe Vicol „Invitație” și „E primăvară-n Bucovina” (e un veritabil îndrăgostit de Bucovina), cât și fotografia autorului cărții.

Cuvântul înainte este semnat de Dimitrie Poptămaș din Târgu-Mureș. Voi cita doar un singur alineat „…Cu prezenta carte a lui Ciprian Bojescu, preocupările sale publicistice îl consacră printre cei a căror nume se înscriu în patrimoniu nostru cultural cu succes”…

Tot în prefață mai semnează o scurtă prefață și Gheorghe Vicol cu titlul „Stejarii din pădurile de fagi ale Bucovinei”. „…Citiți cartea semnată de Ciprian Bojescu și veți descoperi frumusețea din oameni, fără exagerări ieftine, cu simplitatea și modestia care îl caracterizează pe cei cu adevărat valorși…” ne îndeamnă scriitorul Gh. Vicol.

Cu acest îndemn purcedem la lectura celor 4 capitole încluse în actualul volum.

Primul capitol este numit „Publicistică”. Cuprinde câteva articole semnate de autor în diferite ziare, dar și apărute pentru prima oară chiar în cartea respectivă . Printre cele publicate în săptămânalul „Crai Nou” vom desprinde câteva titluri: „Dumitru Covalciuc – 70 de ani”, „Dor de Bucovina”, „Cine i-a dat chip și voce lui Ciprian Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Stejari în Țara Fagilor” →

Al. Florin ŢENE: Lumina din inimile ce nu plâng niciodată

În cadrul sărbătoarei ZILEI LIMBII ROMÂNE, organizată la Olănești, scriitoarea Zenovia Zamfir mi-a dăruit cartea “În lacrima iubirii, inimile nu plâng niciodată “, apărută la Editura Proșcoală Râmnicu Vâlcea, 1919, cu dedicația”Cu cele mai notabile și alese gânduri . ss Zenovia Zamfir“.

Ediția este îngrijită de Zenovia Zamfir, Maria Lică Catană, Iuliana Radi și Alin Pavelescu, având coperta semnată de Valeriu Ionescu, iar pe a doua copertă un citat din Sfânta Evanghelie după Marcu, Capitolul 12.

Cartea este structurată în trei capitole: I-Bucuria în inimă, lumină în suflet, II-Iubire, credință, lumină, III-Între iubire, bucurie și comuniune, încheindu-se cu: Dovezi fotografice, surprinse la evenimente.

Capitolul I se deschide cu un text amplu, întitulat:”Bucurie în inimă, lumină în suflet “, semnat de Zenovia Zamfir, o animatoare culturală dăruită promovării culturii naționale. Autoarea acestui capitol se axează pe credință, dragoste și suflet.Educată în familie primită, încă din copilărie, a făcut ca Zenovia Zamfir să se aplece asupra credinței, îndrumată fiind de părinți.

Pornind aici a intrat cu inima deschisă în Societatea Culturală Anton Pann din Râmnicu Vâlcea și împreună cu colegele de la Biblioteca Județeană Antim Ivireanu s-a dedicate tup și suflet în protecția copiilor și recuperarea neuropsihică a bolnavilor din Măciuca, comună din județul Vâlcea. Sunt pagini scrise cu pasiune și talent mărturisitoare pentru tot ce face această Doamnă a Culturii Vâlcene cu numele Sfintei Mucenici Zenovia.

Am să fac o mica incursiune în viața acestei Sfinte, pentru a înțelege mai bine activitatea scriitoarei Zenovia Zamfir. În părţile Ciliciei era o cetate care se numea Egea şi în acea cetate s-au născut aceşti sfinţi mucenici, Zenovie şi sora lui, Zenovia, din părinţi dreptcredincioşi, care i-au crescut în bună învăţătură şi în frică de Dumnezeu. Când ei erau încă tineri, părinţii lor s-au dus către Domnul, lăsându-le multe averi. Atunci Zenovie şi Zenovia, deşi erau tineri cu anii, însă cu înţelepciunea erau bătrâni şi desăvârşiţi în fapte bune; deci, văzând deşertăciunea acestei lumi, s-au sfătuit ca, lăsând toate, să urmeze lui Hristos. De aceea, Zenovia a încredinţat fratelui ei şi partea ei de avere rămasă de la părinţi, pentru a fi împărţită la săraci, şi petrecea de bună voie în sărăcie şi în linişte, păzindu-şi fecioria sa fără de prihană pentru Mirele ceresc. Iar Zenovie, luând amândouă părţile de avere, şi a sa şi a surorii sale, le-a împărţit celor care le trebuiau şi în puţină vreme le-a dat pe toate, încât a ajuns şi el ca unul dintre săraci. Dar Dumnezeul Cel ce îngrijeşte de sărmani şi nu-i lasă pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul, l-a îmbogăţit pe Zenovie cu darurile Sale cele cereşti pentru bogăţia cea împărţită la săraci.

Zenovia avea în toata viaţa sa ca ajutor mâna lui Dumnezeu, care o apăra de toate asupririle trupului şi ale lumii şi de războaiele cele diavoleşti care o supărau. Iar Zenovie a luat darul de a tămădui suferinţele, pentru că acele mâini care au miluit pe săraci le-a miluit Domnul cu puterea facerii de minuni şi cu tămăduirea a toate neputinţele şi rănile oamenilor, căci atunci când sfântul se atingea cu mâna sa, îndată bolnavul primea tămăduirea. Deci îndoită milostenie a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu în viaţa sa: una, când a dat săracilor averea, şi alta, când bolnavilor le dădea sănătate, din darul lui Dumnezeu. Şi mulţime de duhuri necurate a izgonit din oameni, pe cei mâhniţi i-a mângâiat şi celor ce se aflau în primejdie le-a ajutat. Pentru aceste fapte bune şi faceri de minuni a fost ales episcop în acea cetate, conducând bine Biserica lui Dumnezeu, ajutând şi neîncetat făcând bine poporului şi tămăduind pe cei neputincioşi.

Sinceritatea cu care își pune inima în palmă autoarea primului capitol al cărții mă face să cred că scriitoarea Zenovia Zamfir este o personalitate deosebită în societatea vâlceană și nu numai.Autoarea nu uită să mulțumească tuturor prietenilor săi din mass-media, cum ar fi: Jana Nicoleta Sdreală, Marius Popescu, celor de la Argeș Expres, părintelui Constantin Olariu, colectivului de la Radio Trinitas și Radio Craiova etc. Îmi cer scuze că nu i-am enumerate pe toți cei scriși de autoare în paginile primului capitol, aceleași scuze îmi cer pentru faptul că nu am enumerat multiplele acțiuni și activități ale acestui suflet mare plin de lumină cu nume de Sfânt.

Capitolul doi, scris tot de Zenovia Zamfir, se deschide cu un citat din Sfânta Scriptură, în care se recomandă că viața noatră trebuie “trăită în spiritual iubirii și ascultării de Dumnezeu(…)”

În paginile acestui capitol sunt relatate acțiuni culturale inițiate de Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din județul Vâlcea, în colaborare cu Părintele Cristian Bănuță, activități sociale ale Ligii Femeilor creștin-ortodoxe la Centrul de plasament “Ana”, și multe alte acțiuni în acest domeniu, apreciate de enoriași.Un eveniment deosebit a fost în data de vineri, 16 martie, când Primăria Glăvile, Școala Gimnazială “Bartolomeu Valeriu Anania “, Biblioteca Județeană “Antim Ivireanu”;și Biblioteca Publică Glăvile, au organizat ediția a VIII a “Memorialului Valeriu Anania“, Continue reading „Al. Florin ŢENE: Lumina din inimile ce nu plâng niciodată” →