Paul LEIBOVICI: Legenda ,,MOȘ CRĂCIUN”

Au trecut de atunci cîțiva ani buni,ba chiar și numeroase sărbători ale ,,CRĂCIUNULUI” dar excursia în LAPLAND rămîne neștearsă din memorie. Excursia, e drept, n-a fost în sezonul iernii, dar imaginile s-au păstrat căci pădurea deasă și CASA LUI Moș Crăciun” -imagini care-și păstrează autenticitatea de-a lungul anilor. Legenda a avut și în acele ,,zile de vară” o prospețime inimaginabilă. Parcul ,,Santa Clauuz,,din Rovani –Cercul Artic .Satul a fost întemeiat în 1989. Parcul e deosebit de tot ce am vizitat (parcuri,grădini cu o mare varietate de soiuri și culori de flori) iar îndrumătorii au fost de o amabilitate ,poate neîntîlnită altundeva. Orașul ROVAN (satul) e veșnic înzăpezit.Ne-am plimbat cu un soi de bicicletă –foarte confortabilă și ușor de mânuit ,pentru orice vârstă. De altfel, toată regiunea este înconjurată de păduri cu arbori semeți, frumoși, soiuri neîntâlnite  și destul de deși. Dar cărările sunt însemnate vizibil, încât –chiar fără ghid, nu te poți rătăci. Canionul Koromoma oferă vizitatorilor atracții deosebite, chiar în mijlocul ,,verii”. Excursia oferă imagini unice în ceea privesc ,,căderile de ape Auttikongas” – căderi de la mari înălțimi. Iar coloritul apelor –pentru privirea noastră de la depărtări ,,e fascinantă” – aș putea afirma ,,căderi basmice”. Una dintre excursiile care ni s-au oferit era la PYHA-LOUSTO-un parc de dealuri, sate antice și panorame basmice.

ROVANIEMY –capitala Laponiei, este cunoscută, mai degrabă drept ,,CASA lui MOȘ CRĂCIUN” . Orășelul a suferit enorme pagube în perioada celui de al Doilea Război Mondial ,,Rovaniemy  a făcut parte din grupul de sate resfirate în Cercul Artic, unde indigenii practicau agricultura pentru hrana animalelor și întreținerea familiei. În iernile dure, doar renii erau sursa de hrană, cît și animale de companie. După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți –ALVAR Aalton a primit misiunea de a proiecta un nou RAVANIEMY. Înspirat de peisajul și viața sălbatică a Finlandei, Aalton și-a ales ca sursă de inspirație unică și originală, cel mai iubit animal al Finlandei ,,RENUL”. Văzut de la înălțime conturul orașului  seamănă într-adevăr cu un REN. În 1950 a fost construită o cabană specială pentru găzduirea D-nei ELEONOR ROOSWELT – soția Președintelui S.U.A – în inima orășelului. Casa ,peste vremi a devenit ,,CASA LUI MOȘ CRĂCIUN” care este înconjurată de un imens parc tematic dedicat faimosului ,îndrăgitului personaj de basm ,,MOȘ CRĂCIUN,,

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Legenda ,,MOȘ CRĂCIUN””

Adrian BOTEZ: UN CRĂCIUN LUMINAT ȘI CURAJOS ! LA MULȚI ANI BUNI !

…Spune Părintele și Sfântul ILIE CLEOPA, în Predica la Nașterea Domnului  – 18 Decembrie 1996 ::

”(…) Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mântuitorului? Să nu credeţi că erau vrăjitori ca Valaam din Petor, nu. În Persia, magi se numeau cei mai mari filosofi şi astronomi şi ghicitori în stele sau astrologi. Şi aceştia ştiau, din tradiţia de un mileniu şi jumătate, că va veni o vreme când o să se vadă o stea neobişnuită, iar atunci se va naşte un Împărat care va împărăţi peste toată lumea. Şi ei aveau cărţi vechi, rămase de la Valaam şi de la alţi înaintaşi şi pândeau – că erau astronomi – să vadă când va apărea o STEA care să-şi facă drumul nu aşa ca toate celelalte, ci de la miazăzi spre miazănoapte.(…) Oare nu te-ai speria să vezi acum o STEA că vine de la miazăzi spre miazănoapte? Acum ai zice că e un satelit (…). Deci se ştia că acesta este un semn minunat, nemaiîntâlnit, o STEA făcându-şi drumul ALTFEL, nu aşa cum i-a pus rânduială Ziditorul, de la început. (…) A fost o rânduială Dumnezeiască să vadă STEAUA cu doi ani înainte, ca să aibă ei când se pregăti, când se gândi: <<Oare ce-i cu STEAUA aceasta? O fi STEAUA despre care a spus Valaam din Petor; deci hai să ne pregătim!>>. (…) Şi magii au venit, după cum ştiţi şi, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la stăpânitorul Irod şi au întrebat unde este Împăratul abia născut. Şi acela s-a umplut de frică – fiindu-i teamă să nu-i ia domnia – şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului la curtea sa, i-a întrebat: <<Unde este să se nască Hristos, Mesia?>>. Iar ei i-au zis: <<În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul (…)>> (MATEI 2, 4-6).

Şi înţelegând Irod că din Iudeea şi în Betleem se va naşte Hristos, cu mare vicleşug le-a spus magilor: <<Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui>> (MATEI II, 7-8). N-avea el de gând să-L cinstească, ci vrea numai să afle unde este, ca să-L piardă. Dar (…) PLANUL LUI DUMNEZEU NU-L POATE OPRI NIMENI, NICI DRACII, NICI ÎNGERII, NICI OAMENII, NICI POPOARELE – NIMENI, NIMENI! El înaintează veşnic, după cum e rânduit de Dumnezeu. S-au dus, deci, magii, după cum ştiţi şi au aflat deasupra peşterii din Betleem STEAUA, s-au închinat cu mare bucurie şi cinste Domnului Iisus, I-au adus daruri – AUR, SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE – şi înainte de a porni să-i spună lui Irod – căci s-ar fi dus, fiind oameni cinstiţi şi de cuvânt şi necunoscând vicleşugul aceluia –, au luat înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod. Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie (…). Deci a hotărât să taie toţi pruncii care-s de doi ani mai jos, că numai aşa va fi sigur de uciderea Aceluia Care-i Hristos, Mesia. Şi a trimis ostaşi în Betleemul Iudeii şi în jur, ca să taie toţi pruncii de doi ani şi mai jos” (cf. CredințaOretodoxă.ro).

…Da, oamenii simpli, de atunci, au văzut, și ei, Steaua ”care-şi face drumul nu aşa ca toate celelalte, ci de la miazăzi spre miazănoapte” – și s-au uimit, dar nu s-au întrebat : ”Nu cumva Voia Domnului se arată, prin această Ciudată Stea ?” Și nu s-au întrebat : ”Dacă nu aduce războaie, atunci ce va fi vestind și ocrotind ea, ce va fi fiind, oare, sub această neobișnuit de strălucitoare și pașnică Stea ?

Numai Magii, ”cu cărţi vechi, rămase de la Valaam şi de la alţi înaintaşi” (iar nu cu tablete electronice și interneturi !), au aflat, deci au știut și au acționat, în consecință : au văzut Pruncul-”Împărat – și i s-au închinat, ”I-au adus daruri – aur, smirnă şi tămâie”. Daruri împărătești („<<Magii au venit ca reprezentanţi ai tuturor popoarelor lumii spre a se închina la leagănul pruncului Isus. Ei nu erau simpli muritori, erau cu poziţii înalte. Erau înalţi demnitari. Au venit la regele Iisus, Împăratul veacului şi i-au adus daruri ca unui împărat>>, a explicat preotul timişorean Ionel Popescu”), prorocind, prin ele, că Pruncul Nou-Născut este Domnul Vieții, Morții și Învierii :

” <<Aurul se oferea şi se oferă regilor, împăraţilor –  în semn de preţuire şi de respect faţă de demnitatea înaltă. Tămâia este adusă ca unui mare preot, ca unui mare arhiereu. Iisus Hristos Domnul întruneşte şi demnitatea de arhiereu. Tămâia, se ştie din vechime, era folosită la servicii religioase. Se folosea la templul din Ierusalim, se folosea la sinagogi. Arată că Domnul Isus a venit în lume să slujească şi nu să i se slujească. Smirna era folosită în ritualurile de înmormântare. Cu smirnă şi alte mirodenii erau îmbălsămaţi morţii, înainte de a fi puşi în mormânt. Smirna adusă de magi simbolizează moartea şi jertfa Domnului Iisus, pentru întreaga omenire. Erau reprezentanţii întregii omeniri şi au adus daruri, pe care le-au pus la leagănul Domnului Iisus>>, a arătat preotul Ionel Popescu”.

Dar și nouă, celor de azi, ni se arată semne. Pandemia asta bizară (cu hidosul ei număr, de victime – fizice și morale –,  număr rezultat în urma tratării, HAOTICE ȘI MALONESTE, a gravei situații, de către MAI TOATE GUVERNELE LUMII – care încep să semene, tot mai bine, cu Irod cel Mare, ucigașul de prunci !) !) nu este de la Dumnezeu, ci de la Diavol este – dar intră tot în PLANUL LUI DUMNEZEU : căci, cum adevărat spune Părintele Sfânt ILIE CLEOPA : ”PLANUL LUI DUMNEZEU NU-L POATE OPRI NIMENI, NICI DRACII, NICI ÎNGERII, NICI OAMENII, NICI POPOARELE – NIMENI, NIMENI!

De ce spun eu asta ? Pentru că Dumnezeu, mereu, îl încearcă pe Om, să-i vadă acțiunile și reacția, față de tot soiul de Uneltiri Demonice – să vadă CÂND, ANUME, VA MERITA OMUL (prin DESCOPERIREA FORȚELOR DIVINE ALE DUHULUI său, cât și prin CONDUITA LUI MORAL-SOCIALĂ !), SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN STAREA SA ORIGINAR-REALĂ : STAREA PARADISIACĂ ! Dar, veți spune : ”De data asta, lipsesc Magii, știutorii !” Nu lipsesc Magii ! Noi, toți, putem și chiar avem datoaria, față de noi și față de Pruncul-Dumnezeu, IISUS HRISTOS –  SĂ FIM MAGII : adică, în cazul de față – să aflăm/identificăm adevăratele rădăcini ale Răului, și să le stârpim. Nu neapărat prin vaccinuri dubioase, ci, în primul rând, printr-o atitudine fermă, a Duhului nostru, în care sălășluiește HRISTOSUL ! Dacă sub Steaua Neagră a Pandemiei NU se află HRISTOSUL, apoi, numai că, sub această Stea Neagră, se află Diavolul ! IRODUL ! Și dacă aflăm asta, să avem tăria să luptăm pentru HRISTOS – ”CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA! Afând pe Diavol (în oricât de înalte și aurite palate !), NOI să-l înhățăm și să-l băgăm în Cușca Fiarelor ! Căci Diavolul este FIARA APOCALIPTICĂ : el vrea, cu toate puterile lui (pe care tot Dumnezeu i le-a dat !), să vină Sfârșitul Acestei Lumi – să ”RESETEZE LUMEA” !

MAREA RESETARE A LUMII”, pe care o pregătesc (o plănuiesc și o elaborează) BOGĂTAȘII-CRIMINALI AI LUMII, IROZII LUMII – STRÂNȘI-CIOTCĂ, în PALATELE LOR DEMONIACE !

Continue reading „Adrian BOTEZ: UN CRĂCIUN LUMINAT ȘI CURAJOS ! LA MULȚI ANI BUNI !”

Melania RUSU CARAGIOIU: În prag de Crăciun fericit!

 

 

ÎN PRAG DE CRĂCIUN  FERICIT!

 

O sărbătoare într-un gând frumos,

În sfânta zi când stele vin din cer,

În iz de brad, tămâie, chiparos,

Un vis ce nu va trece efemer.

 

Și n-o spun eu, ci poeți visători

Ce poartă-n suflet amăgiri de flori!

 

Gândind la ce a fost și-o să mai fie

În eul cel prea plin și melancolic,

Aș scrie într-o nouă ortografie,

Sau aș picta o scenă ,,în bucolic”…

 

Azi așteptând o troică de Crăciun,

Un PRUNC născut spre blânda împăcare,

Mai ascultând colinda, semnul bun

Si tot ce Domnul zice spre iertare,

Îți strânge mâna cel ce-a așteptat

Un vis în sărbători, vis îmbunat

Cu Moș Crăciun și brad împodobit

ȘI crăciunița ce a înflorit.

————————————–

Melania RUSU CARAGIOIU

Canada – România, Timișoara, decembrie 2020

 

Al. Florin ȚENE: Sărbătoarea Nașterii Fiului Domnului a fost “ răpită“ de bucuria cadourilor de Crăciun

Aud și citesc adeseori, că datorită epidemiei actuale, cum se vaită unele persoane de restricțiile impuse de oficialități că nu pot sărbătorii Crăciunul. Uitând că pe 25 decembrie creștinii sărbătoresc nașterea Fiului Lui Dumnezeu, Iisus Cristos, nici de cum sărbătorirea unei zile comerciale. Iar ziua nașterii Fiului Lui Dumnezeu este o sărbătoare creștină de familie și nu prilej de benchetuială.

Sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos există din secolul al III-lea în lumea creştină. Însă care a fost motivul care a stat în spatele alegerii datei de 25 decembrie? În realitate, primele sărbători de Crăciun se derulau nu doar pe parcursul unei zile, ci timp de mai multe zile, într-o perioadă care începea din luna noiembrie şi dura până în ianuarie. Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, ce a permis dispariția vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea Domnului. Cu mult înainte de nașterea lui Hristos, romanii celebrau Saturnaliile din 17 până pe 24 decembrie. Saturnaliile erau sărbători care celebrau zeul Saturn, echivalentul roman al zeului grec Kronos. Înlănţuit de Zeus pentru că şi-a devorat copiii, Kronos, eliberat, s-a refugiat în Italia, unde a adus prosperitate – ”Epoca de aur”. Pentru toţi romanii, el a devenit Saturn, zeul semănăturilor şi al agriculturii.

Saturnaliile au devenit sărbătoarea libertăţii redescoperite de către toţi. În timpul Saturnaliilor, clivajele sociale dispăreau, iar rolurile puteau fi inversate. Sclavii luau locul stăpânilor pe care îi serveau. O amnistie judicară era declarată pe toată durata sărbătorii, fapt ce dădea naştere unor excese de tot felul. Casele erau decorate cu frunze şi ramuri, în onoarea zeului agriculturii.

Biserica a combătut însă aceste sărbători şi a sfârşit prin a le interzice la sfârşitul secolului al IV-le. Originile cuvântului ”Crăciun” sunt diverse, controversate şi, adeseori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde ”Crăciun” se spune ”Natale” (Italia), ”Natal” (Portugalia) şi ”Natividad” (Spania).
Pentru alţi istorici, originile cuvântului ”Crăciun” vin de la vechii gali din Franţa, deoarece ”Crăciun” (”Noel” în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – ”noio” (”nou”) şi ”hel” (”soare”). La români, ar veni de la „creangă” simbolul verde al renașterii naturii. Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de către vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului ”Crăciun”. Epifania din zilele noastre este ”moştenitoarea” străvechilor Saturnalii. În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în originile bradului de Crăciun se pierd în negura vremurilor şi combină elemente păgâne, protestante şi catolice. Înainte de naşterea lui Iisus, romanii îşi împodobeau casele cu frunze şi crenguţe de laur, iederă şi brad, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor. De altfel, cultul ”arborelui sacru” există în mai multe culturi şi tradiţii din lumea întreagă. zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – ”creatio, – onis” însemnând ”naştere”. În fiecare an, pe tot Globul, cuvântul ”Crăciun” aduce multă bucurie în sufletele creştinilor. Familia, decoraţiunile, cina de Crăciun, cadourile, bradul şi Moş Crăciun sunt familiare tuturor şi se înscriu în ritualul acestei sărbători, care este celebrată atât de catolici, cât şi de protestanţi şi de ortodocşi la aceeaşi dată – 25 decembrie. Cu toate acestea, anumite ţări păstrează şi anumite tradiţii specifice.

    Legenda lui Moş Crăciun s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua de Crăciun a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.

Continue reading „Al. Florin ȚENE: Sărbătoarea Nașterii Fiului Domnului a fost “ răpită“ de bucuria cadourilor de Crăciun”

Concursul „SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN”(ediția a 2-a)

MULȚUMIRI ȘI PREMII DE LA MOȘ CRĂCIUN

Dragi elevi și preșcolari, participanți la

Concursul  „SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN”(ediția a 2-a),

organizat de Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureș în colaborare cu Biblioteca Județeană Mureș, în calitate de buni prieteni ai MOȘULUI, vă mulțumim pentru scrisorile, poeziile și desenele trimise. La concurs s-au înscris 117 participanți, de vârste diferite cu lucrări literare (scrisori și poezie) dar și cu desene sau colaje.

 Ne face plăcere să vă anunțăm câștigătorii acestei ediții :

–          la categoria grădiniță : Premiul I : Brejan Ilinca, Tomescu Andreea Ioana; Premiul II : Pop Ioana Gabriela, Cioban Cezara Maria; Premiul III : Laszlo Obrija Ariana.

–          6-8 ani : Premiul I : Iftimie David Dumitru; Premiul II : Gligor Lorena, Medeșan Sonia, Pop Iulia Elena Maria, Varadi Eduard, Premiul III : Ringo Paolo Nicolo, Tudor Andrei Gherman.

–          9-13 ani : Premiul I : Diana Botoi, Raul Alexandru Mitruț; Premiul II : Babeș Ionică, Babeș Ilinca Maria, Cîmpean Iulia Maria, Ginga Roxana Gabriela, Irimia Ioana Viviana, Suciu Oana, Sasz Ana Maria; Premiul III : Minea Diana, Grădinaru Daria, Lutsch Annemarie, Tinca Andreea

–          14-16 ani : Premiul I : Babeș Ilinca Maria, Ilie Rareș, Pero Ariana; Premiul II : Iftimie Andreea; Premiul III : Ținu Elena Petronela, Covaci Crenguța.

–          Din partea Bibliotecii Județene Mureș, Premiul de Originalitate a fost oferit lui Diaconu Ioan iar Premii de Excelență au luat : Antonia și Ștefania Rașcu, Birou Ioana Teodora.

Continue reading „Concursul „SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN”(ediția a 2-a)”

Marilena ION-CRISTEA: Gânduri de Crăciun

Crăciun fericit!

 

Se leagănă, se leagănă, dorul meu se clatină, leagăn verde de mătase, împletit cu sfoara-n șase, se leagănă-n vânt ușor, simt că aș putea să zbor, nu prea mult, până la nor!

Se leagănă, se leagănă, leagăn albastru de nuc, crengile, dorul imi duc, într-o grădină frumoasă, de pe-acolo, de pe-acasa, crengile se unduiesc, în neant călătoresc, trec prin satul de departe, cu un gând aparte..

Leagăn galben de gutui, pe poteca dorului, zi de zi, cat pot, mă sui, ca să pun uitarea-n cui, galben de gutui! Drept in ușa casei mele, c-un puhoi de stele, flori micuțe și amare, dar, mirositoare! Drept în față scărilor, un puhoi de dor, dulce-amărui, gustul de gutui!

Se leagănă, se leagănă, leagăn roșu de mătase, impletit cu ață-n șase, ață roșie târzie, dar, la fel de vie, cu borduri de ie, înainte și-napoi, lucrăm la război ! Însă, printre ițe, umbre de cosite, râset de fetițe!

Leagăn ca mărul de roșu, pe un stâlp cântă cocoșul, iar mai sus in vie, cantă-o ciocârlie! Lie, ciocarlie, prin butuci de vie, strugurii mustesc, tare se grăbesc, să plece din vie, bine să ne fie!

Se leagănă, se leagănă, leagănul mă duce, încă o răscruce, dar, la fel de dulce, mă duce în sus, acolo-i Isus, m-apleaca în jos, totul e  pe dos, mă duce la stânga, accept ca nătânga, mă duce la dreapta, unde e răsplata!

Leagănă-mă mult, ca să pot s-ascult, vântul printre ramuri sau prin colț de geamuri, cânt de gâze albe, în florile dalbe, să văd peste dealuri sau urcat pe maluri, ape nesfârșite, de doruri golite, privind către cer, după-un lerui ler!

Se leagănă, se leagănă, leagănele albe, amintiri in salbe, ziua e senină, soarele mi-anină, aur în privire și dor de iubire, dor de-o nouă viață, într-o dimineață, cu apă sfințită și bine-mpărțită!

Și nimic nu cer, doar un lerui ler, flacăra s-aprind, ca să vă colind!

 

 

Craciunul de acum…

 

Crăciunul de acum, Crăciunul de-altădat,

Îmi pare că-s aceleași, nimic nu s-a schimbat,

Aceleași mici atenții, aceleași mari cuvinte,

Și-același pom de iarnă, dacă mi-aduc aminte!

 

De fiecare dată, în ziua de Ajun,

Împodobeam brăduțul în gând cu Moș Crăciun,

Și-l așteptam apoi, privind pe o fereastră,

Cum urcă și coboară din sania albastră!

 

Îl invitam în casă mai către dimineață,

Îl ajutam să intre și-l scuturam de gheață,

Și ne-așezam la vorbă stând la un ceai fierbinte,

Ne-nțelegeam din ochi, din câteva cuvinte!

 

Și anu-acesta este, la fel ca altădată,

Ne-am primenit de rele, cămara e curată,

Mă uit la voi și-mi pare că nu-i nimic schimbat,

Doar inima ne bate în ritm tare ciudat!

 

 

Gânduri de Crăciun 

 

Căciula roșcată prinsă-n cuier,

Abia mai respiră de-al său lerui ler,

Iar haina cea largă stănd agățată,

Parcă ar vrea să mai zboare odată,

 

Continue reading „Marilena ION-CRISTEA: Gânduri de Crăciun”

George ROCA: POEZII DE CRĂCIUN 2019

SEARA DE CRĂCIUN

 

Este seara de Crăciun,

Stelele sclipesc în ceruri,

Luna s-a gătit de gală,

Peste tot e armonie!

 

Este seara de Crăciun,

Nori pufoşi cu albe mantii

Cern încet fulgi de zăpadă,

Peste tot e feerie!

 

Este seara de Crăciun,

Creştineasca sărbătoare,

Îngerii cântă colinde,

Peste tot e pietate!

 

Este seara de Crăciun,

Stau doar eu cu mine însumi,

Mi-e un dor nebun de tine,

Peste tot, singurătate!

 

Este seara de Crăciun,

M-am culcat să-mi alin dorul,

Te visez numai pe tine,

Peste tot e doar iubire!

 

Este seara de Crăciun,

Visele mă duc departe,

Sunt copil ca altădată,

Peste tot doar amintire!

 

Este seara de Crăciun,

Lângă mine stau părinţii,

Aşteptăm să vină Moşu’…

Peste tot, doar mângâiere!

 

Este seara de Crăciun,

Mă trezesc udat de lacrimi,

Nu mai e ca altădată,

Peste tot e doar durere!

 

 

POEZIA IERNII

 

De când m-am trezit

sunt copleşit de-atâta bucurie,

e totul alb afară şi ninge,

ninge cu poezie!

 

Stau în zăpadă singur

şi norii cern încet

versuri, lirică dulce,

din suflet de poet.

 

Un fulg e Eminescu,

altul Alecsandri,

Coşbuc, Blaga şi Labiş

şi câţi oare-or mai fi?

 

Pe-o mânecă Arghezi,

căzut lângă Sorescu,

pe-un umăr Cincinat,

Cusin şi Păunescu.

 

S-au prins cu toţi de mână

parcă dansează-o horă,

Ţepelea şi Nichita,

au Blandiana – sora!

 

Stau toţi în armonie,

Dinescu, Fruntelată,

Astaloş, Ivănescu,

şi nimeni nu se ceartă.

 

Totu-mi pare feeric

În dulcea Românie

fiindca aici şi iarna

murmură poezie!

 

 

PARODIE DE CRĂCIUN

 

Comunistul Moş Gerilă

De mult nu mai vine,

Toată lumea a sperat

C-o să fie bine!

 

Acum vine Moş Crăciun,

Aşteptat cu-ardoare,

Dar de-oamenii săraci

Nici în cot nu-l doare!

 

Copilaşii mititei

Nu îl mai salută,

Fiindcă nu le dă nimic

Dacă n-au valută!

 

Dorindu-ţi o jucărea,

Te uiţi la vitrine

Ca şi Nastratin Hogea

Şi să plângi îţi vine!

 

Continue reading „George ROCA: POEZII DE CRĂCIUN 2019”

Árpád TÓTH: Sărbători binecuvântate

Sărbători binecuvântate

 

Sfintele sărbători binecuvântate
Ne vor aduce mult bine în toate.
Vom promite solemn că vom fi mai buni,
Respectând iubitele datini din străbuni.

 

Degeaba cântă cocoșul dimineața,
Dacă nu știm să ne aranjăm viața!
Degeaba stă luna pe cerul înstelat,
Dacă sensul vieții nu l-am modelat!

 

Dacă în viață nu îl stimăm pe Divin,
Tot ceea ce facem va fi doar un chin.
Soarele poate să strălucească mereu,
Dacă ne irosim viața instantaneu!

 

Viața este foarte scurtă și frumoasă,
S-avem liniște și pace în casă!
Având în noi beatitudinea divină,
Clipele frumoase o să ne parvină!

 

Față de Domnul s-avem sfântul legământ:
Scopul vieții noastre pe acest pământ
Este dispersarea iubirii senine,
Și va ploua cu petale de flori divine!

 

—————————–

Tóth Árpád ( Artangel)

Covasna

Decembrie 2019

Cristian Petru BĂLAN: CUM A VENIT PE LUME PRUNCUL IISUS (povestire religioasă)

Era o noapte de la sfârșitul lui decembrie, o noapte deosebit de friguroasă pentru ținutul Palestinei unde iernile, de obicei, sunt rareori aspre. În noaptea aceea cerul era senin, iar luna plină strălucea poleind cu argint toate împrejurimile. Vântul începuse să bată cu putere de cum se înserase. Era un vânt destul de rece, pornit dinspre miazănoapte. Venind din Nazaret, Iosif și Maria străbătuseră un drum lung până la Betleem în vederea recensământului ordonat de stăpânirea romană.

Cu greu, găsiseră un lăcaș unde să înnopteze: un grajd care aparținea casei de oaspeți umplută și ea până la refuz de pelerini ca și dânșii, iar grajdul acesta semăna mai degrabă cu o peșteră. Pereții erau de piatră, tavanul de grinzi groase. În interior se afla o iesle de lemn, construită la nivelul podelei. Lângă iesle picoteau cinci animale cuminți: măgărușul cu care veniseră cei doi, un bou culcat pe paie, ce rumega liniștit, și două oițe cu un miel între ele.

Grajdul nu avea nici măcar o ușă, încât Iosif a trebuit să-și dezbrace mantaua de lână și să o fixeze la intrare ca pe o perdea pe care rafalele vântului o mișcau încoace și încolo. Aerul, bufnind, pătrundea când și când în încăpere. De aceea Iosif a trebuit să încropească un focușor din paie, din vreascuri uscate și coceni care se transformaseră repede într-o grămăjoară de jăratec. Ca să nu se stingă, peste jar trebuiau aruncate, din timp în timp, noi mănunchiuri de paie, din vreascuri uscate și coceni care se transformară repede într-o grămăjoară de jăratec. Ca să nu se stingă, peste jar trebuiau adăugate, destul de des, noi mănunchiuri de paie și surcele culese de pe-afară.

Flăcările erau singura sursă de lumină în acel grajd, și ele aruncau lumini tremurătoare care mișcau umbrele pe cei patru pereți. În jurul focului, cei doi pelerini stăteau cu mâinile întinse spre flamele jucăușe. Fumul se ridica spre tavan și numai o parte din el ieșea cu greu afară pe lângă fâlfâierile mantalei de la ușă. De vreo două ori, Iosif ieșise prin preajma grajdului de unde a revenit cu brațele pline de vreascuri și surcele. Când grajdul s-a mai încălzit puțin, soțul Mariei i-a improvizat acesteia un pat de paie aranjate uniform în ieslea de lemn, apoi și-a ajutat soția, cu multă grijă și delicatețe, să se lungească încetișor pe stiva de paie, învelind-o bine cu mantaua ei albastră de lână. Sub cap, în loc de pernă, i-a așezat o bocceluță cu câteva cârpe. Alte lucruri le țineau într-o lădiță de lemn meșterită de iscusitele lui mâini de teslar. Maria își privea cu dragoste soțul aflat în apropierea ușii.

El se chinuia în continuare să întrețină focul să nu se stingă. Iosif ținea ambele mâini întinse spre jar și se ruga cu ochii închiși. Capul îi căzuse încet spre piept. Bărbatul era îngrijorat de starea soției lui care purta o sarcină în ultima lună, însă nu era chiar atât de convins că Mariei i-a sosit timpul să nască. Sarcina mersese bine pănă acum, fără probleme deosebite iar, pe de altă parte, amândoi știau bine, din întâmplările supranaturale prin care trecuseră, că Pruncul ce se va naște se va chema Iisus și că El va fi Fiul Celui Preaînalt. Nu fuseseră oare preveniți din timp de așa ceva? De aceea, nu se îndoiseră nici o clipă că va urma un eveniment deosebit în viața lor. Simțind că picioarele i-au amorțit de frig în sandalele șubrezite de drum, Iosif se descălță ca să-și încălzească la foc tălpile înghețate. Soția lui simțise un fior în tot trupul, apoi ușoare dureri în pântece. De aceea s-a ridicat încet din patul de paie, îngenunchind lângă iesle ca să se roage. Þinea mâinile încrucișate la piept și începu să se roage cu ochii închiși. Încet, încet, chipul i se estompa în umbră, pe măsură ce flăcările se micșorau. La un moment dat, soțul nu o mai văzu. – Nu dormi, Maria? a întrebat-o el cu blândețe, dar nu a primit nici un răspuns. A repetat întrebarea… – Acum mă rog, dragă Iosif, a răspuns dânsa într-un târziu. Mă rog. – Spune, ai nevoie de ceva? – Nu, Iosif. – Încearcă totuși să dormi puțin. Ai nevoie de odihnă. – Am să încerc, dar vreau să știi că nu sunt obosită să mă rog. – Bine, Maria. Domnul să fie cu tine! – Și cu tine, Iosife. Mulțumesc.

Soția lui s-a cuibărit din nou în patul de paie, în timp ce Iosif a mai adăugat alte vreascuri și coceni pe foc. Flăcările se învigorară din nou, iar bărbatul Mariei s-a apropiat și mai mult de flăcări, cu mâinile întinse spre jar, și începu iarăși să se roage, ocolind focul în genunchi. Se auzeau numai trosnetul vreascurilor și tropăitul măgărușului ce se tot mișca în căutarea firelor de fân. Boul se ridică să caute și el paiele prin lumina semiobscură. Deranjate de forfota animalelor vecine care se porniseră să ronțăie cu poftă paiele, cele două oițe s-au mișcat de la locul lor și au venit până la ieslea Mariei. Mieluțul, fătat probabil cu câteva zile înainte, s-a apropiat și el cu blândețe de iesle, iar Maria i-a pus mâna pe cap și a început să-l mângâie, fiindcă puiul de oaie s-a apropiat cel mai mult de ea. Deasupra animalelor, hiberna o familie de lilieci, agățați pe tavan cu capul în jos.

O rază subțire de lună se strecură pe deasupra mantalei de la ușă, oprindu-se pe fața Mariei. Era fața unei fete de 16 ani, cu trăsături nespus de frumoase. Chipul ei părea atât de liniștit și feciorelnic, iar razele lunii îi lunii îi luminară pentru câteva minute fiecare trăsătură, cu mângâieri de argint. Dânsa deschise ochii de culoarea cerului, privind spre luna plină care o învăluia din ce în ce mai mult în unde de lumină. Fața i se transfigura într-un fel ciudat, supranatural, iar Maria privea spre lună zâmbind. Oare ce vede ea acum? Oare ce aude? Oare ce simte? Este singura care ar putea vorbi despre toate acestea, dar nu o face.

Razele lunii îi cuprind acum toată fața, apoi umerii, apoi îi învăluie tot corpul, mai mult, tot mai mult… Maria închide ochii și geme ușor. Nu vrea să fie auzită de soțul ei. Nu vrea să-l sperie, fiindcă observase cum a adormit cu bărbia sprijinită în piept. Era tare obosit, căci Iosif mersese mai mult pe jos ținând măgărușul de dârlogi și acum intrase într-un somn profund. Dar de ce lumina lunii nu se mai mișcă de pe chipul ei? Chiar, de ce? Căci – iată! – lumina ei tot crește și crește… Nu numai fața, dar și mantaua cea albastră cu care este acoperită sunt cuprinse de acea lumină misterioasă, blândă, care, clipă de clipă, devine din ce în ce tot mai puternică și mai puternică, luminând tot grajdul… Să fie oare numai razele lunii sau o lumină tainică, divină, îi învăluie de la pântece în sus, apoi, treptat, tot trupul?

Obiectele din jurul ei sunt cuprinse toate de aceeași strălucire miraculoasă. Până și mielul de lângă iesle strălucește ca argintul luminat de soare. Totul a devenit frumos în jur. Firele de paie strălucesc acum ca aurul; ele s-au transformat parcă în fire de aur adevărate și uluitor de luminiscente… Iosif a adormit de-a binelea lângă foc în timp ce toată încăpere continuă să se umple de splendoarea acestei lumini supranaturale care iată că devine din ce în ce mai orbitoare… Maria geme ușor în patul ei de paie, încovoindu-se din spinare și mușcându-și buzele. I-au apărut câteva broboane de sudoare pe frunte. Strânge la piept cu putere șomoioage de paie smulse din patul improvizat de Iosif. I se pare că aude în depărtare o muzică frumoasă cu ecouri… Oare aiurează? Se roagă din nou cu și mai multă intensitate. Dar muzica o aude la fel, parcă ceva mai tare și armoniile ei par a fi coruri de copii. Cere prin suspine greu reținute ajutor de la Dumnezeu. Și ajutorul vine. Dumnezeu o ascultă.

Câteva lacrimi i-au apărut în colțul ochilor închiși… Zâmbește și geme în surdină. Este cuprinsă atât de durere cât și de fericire în același timp. Numai ea știe. Se pare că totuși durerea este suportabilă. Dar iată, în clipele următoare, durerile contracțiilor dispar brusc, odată cu ecourile ciudatelor coruri. În schimb, un țipăt de copil se aude din paie. Continue reading „Cristian Petru BĂLAN: CUM A VENIT PE LUME PRUNCUL IISUS (povestire religioasă)”

Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: MAGIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

Vin sărbătorile de iarnă! E gata și bradul meu, doar să-mi vină Moșul, îl aștept și-acum, ca-n fiecare an! Adevărat, bradul meu e tare frumos, strălucește plin de luminițe, globuri și ghirlande, cu  steaua care clipește în vârf, înalt până în tavan… nu mă satur să-mi petrec serile pe lângă el, închid ochii și mă las furată de amintiri! Are și el istoria lui, un pom de vârsta fiului meu, cumpărat de mine  cu ani în urmă, din primii mei bănuți câștigați în Grecia! E atât de încărcat cu podoabe, că-i atârnă crengile până la poale, având pe el nu numai primele globuri cumpărate, ci și-acelea avute de fiecare în copilărie! Câteva sunt chiar aduse de mine din țară, păstrate ca amintire, altele din copilăria soțului, altele făcute serile împreună cu copiii mei, steluțe, coșulețe, fel de fel, precum făcusem mică la rându-mi cu mama mea, neexistând la acea vreme prea multe! În fiecare an adăugam câte ceva, oricât de mic să fi fost, așa, ca să ne meargă bine anul ce-avea să vină! Deci, poartă pe el toate amintirile noastre adunate, parte din copilăria fiecăruia dintre noi, de la mic la mare! De fiecare dată, după ce-l împodobesc, stăm cu toții în jurul lui să-l admirăm și să ne-amintim care sunt podoabele alese ale  fiecăruia de-a lungul anilor, care-s cele făcute de noi, când, cum, cu ce gânduri, ce vise, menit de-a ne aminti că, oricât anii ne-or zbura, rămânem tot copii, retrăindu-ne de fiecare dată basmul și copilăriei.

Peste tot am brăduți împodobiți, în fiecare cameră, colțișor, tot am câte ceva; îmi place noaptea să deschid ochii și printre gene să-mi văd pomișorul cum sclipește, cu globușoarele lui multicolore, cu mici jucărele atârnate de crenguțe, de când eram copil, dar atât de dragi mie, ca apoi, să închid ochii și zâmbind să mă prindă visele în mrejele lor, ducându-mă la anii de demult!  Am pus și-o scrisorică pentru  Moș Crăciun, așa cum fac în fiecare an, rugându-l să nu mă uite, chiar dacă anii-mi zboară, să-mi vină măcar în vis, ca semn că mi-a trecut! Parcă-l văd și-acum pe Moșul, pe la cinci anișori ai mei, când mi-a venit acasă pentru prima dată, la vreme de seară, pe cărăruia din ogradă, printre nămeții înalți, cu sacul în spinare, plin de daruri… Stăteam cu ai mei în prag, să-l întâmpinăm, cu obrăjorii  îmbujorați de emoție și mâini fremătânde, tremurând ca frunza de surpriză și nerăbdare! L-am condus timidă în odaie, lângă cămin, ca să-și încălzească la foc mâinile înghețate, lângă bradul cu artificii și lumânărelele colorate prinse pe crenguțe, așa cum era altădată, între timp aducându-i farfurioara cu dulciuri pregătite de mama și-un păhărel de țuică, așa cum îmi ceruse. M-a așezat apoi pe genunchii lui spunându-mi că-i tare bătrân și obosit, că vine de foarte departe, că știe că am fost cumințică, rugându-mă la sfârșit să-i spun o poezioară și-un cântecel. Apoi, a deschis sacul cel mare, doldora de daruri,  lăsându-mi și mie câteva pachețele, de mi-a săltat inima de bucurie, spunând că are drum lung de străbătut, pe la alți copii care-l așteptau, așa cum îl așteptasem și eu! Doamne, ce amintiri minunate…

Îmi venea Moș Crăciun în fiecare an, până când, brusc, a încetat să-mi mai vină, chiar în iarna aceea când s-a stins din viață tata! O întrebam deseori pe măicuța mea: „Mămică de ce nu mai vine pe la mine Moș Crăciun, n-am făcut nimic atât de rău (că doar copil eram, mai făceam câte-o boroboață), braduțul l-am pregătit și scrisorelele, ce, nu mă mai iubește? M-a uitat? Iarna mi l-a furat pe tata, mi l-a luat și pe Moș Crăciun? Am rămas fără niciunul, acum sunt orfană de-amândoi?” Îmi mai zicea sărăcuța de ea, căutând câte-un motiv: ba ca poate nu am fost așa de ascultătoare, ba din cauză că nu mâncam totul din farfurie și-o supăram, ba că n-am fost așa de silitoare la învățat precum ar fi vrut… fel de fel de motive înjgheba… ce să-mi mai spună? Sărăcuța de ea, Domnul s-o aibă în pază!

De-atunci nu mi-a mai venit, dar găseam totuși cadouri lângă brad când mă trezeam, deși încetasem să-i mai scriu! Eram dezamăgită de așteptări și-mi spuneam că, la urma urmei, să-mi aducă el ce-o vrea că doar îmi poate ghici gândurile! În iarna chiar când s-a prăpădit tata, îmi amintesc că, trezindu-mă, am găsit pe pernuța mea, învelite-n celofan, niște milieuri; m-am mirat tare mult și zâmbind i-am zis mamei că, se pare că Moșul, ajuns în cele din urmă și pe la mine și nerămânându-i poate altceva în sac să-mi dăruiască, mi-a pus la repezeală chiar milieurile brodate de dânsa, ce le apretase și călcase cu o seară înainte!?! Și azi le am păstrate, așa cum mi-au rămas atunci și, deseori, le scot la iveală, le miros adânc, îmi pare că încă mai poartă mirosul detergentului și-al mamei, ce le lucrase cu-atâta migală, ca să-și mai omoare serile, așa cum era pe-atunci, întristată și îndurerată, plânsă de pierderea tatălui; parcă văd până azi pe ele lacrimile ei scurse… Mare mi-a mai fost însă surpriza, înseamnă că totuși nu m-a uitat în anul acela, fiind o rază de lumină pe cerul înnourat al vieții mele, atât de devreme… În anul următor însă, îmi lăsase o pereche de ghetuțe speciale de patinaj și patine, cel mai frumos cadou, de nevisat, la care nici nu îndrăznisem să mă gândesc! Știa el pesemne cât le mai jinduiam când le vedeam la alți copii!

Au trecut în șir anii… am crescut, pom de iarnă n-am mai făcut, nici scrisorele n-am mai scris, chiar și pe Moș l-am uitat și m-a uitat și el se pare în vâltoarea vieții, până când, în pragul existenței mele mi-au apărut copiii, întâi băiatul, apoi, după ani fata, un dar minunat de la Domnul! Am simțit o mare binecuvântare, am dat la rându-mi viață și-atunci, odată cu ei, COPILUL din mine iar s-a trezit, mi-am amintit iar și de bunul meu Moș Crăciun! Ahh, Continue reading „Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: MAGIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ”