ZAMFIR ANGHEL DAN: Țara lui Eminescu (poeme)

ȚARA LUI EMINESCU

 

Când vii dinspre răsărit

îţi închipui că ţara aceasta

este o imensă câmpie

din al cărui grânar

ai putea hrăni lumea.

 

Peste un timp

privirea îţi urcă

pe dealuri domoale

pătate în culori nuanţate

unde calmul anotimpurilor

veghează veşnicia

de la începuturi.

 

In zare cresc munţii

pe sus pătaţi de zăpadă

mai jos

albiţi de pietre semeţe

toţi acoperiţi cu păduri neatinse

sau păşuni învelite

cu ierburi multicolore.

 

Dacă urci printre ape

găseşti izvorul înălţimilor

și poti sa privesti tara mea, țara lui Eminescu,

întinsa ca o culoare rotunda

peste imensitatea cerului

sub care sta neclintita

 

 

PLANETA ALBASTRĂ

 

Polenul ochiului stelar

concentrat în miresme de violet

cu nuanțe de gri cenușiu

șerpuind în șuvițe de unde

plutea în cosmice adieri

străbătând universal.

 

Pătruns în Calea-Lactee

întâlni unda unui conglomerat

îmbibat cu particule elementare

și se defractă în dispersii de radiații

albastre

violete

portocalii

până la roșu.

 

Atunci lumina a fulgerat privirea în curcubeu

și pe cer

s-a ivit o planetă albastră

creanga universală pe care stă cu chirie

un om.

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

 

Valeriu DULGHERU: 1 DECEMBRIE 2020 – 102 ANI DE LA MAREA UNIRE!

„Bat clopote cântând reîntregirea /Și sufletul ia foc în clopotari/
Întâi decembrie ne e unirea/ Și strălucirea României Mari!”

(A. Păunescu. Clopotul reîntregirii).

La 1 decembrie 1918 toată suflarea românească era cu gândul la Alba Iulia, care se transformase într-o adevărată Meka a Reîntregirii Neamului. Din toate colțurile Țării mii de „pelerini” țineau calea spre Alba Iulia cu care, cu trenul, pe jos. „…Au venit frații bucovineni, din Basarabia, de la Iași, au sosit legionarii Blajului, moții de la Abrud, din  Țara Bârsei… Sentimentul e prea puternic și prea sfânt. Într’un moment dat însă „Pe al nostru steag e scris Unire”  a izbucnit din pieptul mulțimii întregi, iar valul acordurilor mărețe lovea tavanul înalt al gării. Duhul sfânt parcă se coborâse de asupra noastră, a tuturora” scria Organul proclamării unității naționale, ziarul Alba – Iulia. Au venit o delegație inclusiv din Banat care încă se afla sub administrație sârbească, care împiedica participarea bănățenilor la acest important eveniment pentru toată suflarea românească. Este cunoscut un caz inedit că pentru a participa la Alba Iulia un grup de locuitori ai unui sat bănățean au mințit autoritățile sârbești că pleacă în satul vecin la o înmormântare, în realitate sosind la Alba Iulia. Unirea Banatului cu Țara mamă a fost proclamată de facto pe 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia însă realizată peste 8 luni, la 3 august 1919.

Bine ați venit, în sfânta cetate de slavă și durere a neamului nostru. S-a trezit iarăși glasul amuțit de veacuri și, la chemarea lui fermecătoare, au început să răspundă neamului. Ne-am deșteptat!!… Din umbra durerilor ferecate se înalță azi chiotul de bucurie al Dreptății așteptate de o mie de ani… Tresare sub glie Voievodul Mihaiu / Se scoală și Ștefan cel Mare!” a declarat protopopul Vasile Urzică, vicepreședinte al Consiliului Național local.

La 1 decembrie 1918 s-a întâmplat minunea mult așteptată de secole. În pofida opunerii celor trei imperii: Rusia, Turcia, Austro-Ungaria. La 1916, după doi ani de ezitări, România a întrat în război de partea Antantei pentru ași întoarce Transilvania. Luptând alături de ruși nici nu se punea problema Basarabiei. Dar la 1918 toate cele trei imperii, care timp de 400 de ani au tot ciordit din trupul românesc teritorii, s-au destrămat, deschizând ușile românilor pentru a se uni. Tonul acestei întregiri teritoriale l-a dat Basarabia, care la 27 martie prin votul majorității (86 pentru, 3 împotrivă, s-au abținut 36, absenți 13. ) membrilor Sfatului Țării a votat Unirea cu România, atunci când Țara se afla într-o situație critică, cea mai mare parte a teritoriului fiind ocupată de nemți. Dorința de revenire acasă a fost atât de mare încât nici chiar acest moment nu i-a oprit pe românii basarabeni – atât de urât era regimul de ocupație rusesc, care pe parcursul celor peste 100 de ani de ocupație a făcut tot posibilul (prin școala și biserica rusificate, prin administrația rusificată până la refuz) să suprime în basarabeni simțul apartenenței de s-au trezit și au făcut (primii) Unirea!

Continue reading „Valeriu DULGHERU: 1 DECEMBRIE 2020 – 102 ANI DE LA MAREA UNIRE!”

Galina MARTEA: Ziua Națională a României la a 30-a aniversare – importanță și necesitate

Dacă să pornim de la înțelesul cuvântului „necesitate”, atunci esența fenomenului exprimă latura fundamentală a unui lucru destul de important în existența individului. Acest lucru se plasează între utilitate și semnificație, aspecte ce satisfac anumite exigențe ale omului și societății acestuia. În contextul dat, fenomenul de necesitate și importanță are tangență majoră și cu zilele de sărbători ce au loc în cadrul unei societăți, – acestea satisfăcând cerințele spirituale ale cetățenilor. Sărbătoarea din cadrul unei societăți este o zi prin care se comemorează un anumit eveniment istoric, religios, cultural, iar omul este acel care își întrerupe activitatea obișnuită de muncă pentru a se bucura de manifestările organizate cu acest prilej. În asemenea mod se sărbătorește și așa-numita Ziua Națională – zi în care un popor își marchează o întâmplare foarte importantă din istoria propriei țări. Așa fiind, vom vorbi despre Ziua națională a României, 1 decembrie, eveniment sărbătorit de întregul popor român, eveniment de o mare pondere ce caracterizează și reprezintă identitatea unui stat și a unei națiuni.

Ziua națională a României este ocazia unde fiecare cetăţean se simte onorat de febra sărbătorilor, de febra emoţiilor de a fi român și, nu în ultimul rând, de febra afectivă faţă de valorile naţionale românești. Ziua de 1 decembrie, sărbătorită din 1990 și până în prezent, este o chestiune istorică ce se asociază cu ziua de 1 decembrie 1918, unirea Transilvaniei cu România, eveniment extrem de important pentru poporul român. Prin urmare, ziua de 1 decembrie a devenit sărbătoarea națională a României şi după evenimentele istorice petrecute de după anii 1989. Astfel, poporul român îşi sărbătorește cu multă demnitate ziua naţională, aceasta fiind deja la a 30-a aniversare. De fapt, în anii precedenți, de până la 1990, Ziua națională în România a fost marcată în diverse perioade, toate fiind corelate pe anumite evenimente istorice. Confirmarea poate fi următoarea: Ziua națională a României din anii 1948-1989 a fost sărbătorită la 23 august, – eveniment ce se asocia cu semnificatul de zi a eliberării României de către armata sovietică și, totodata, de răsturnare a regimului antonescian; iar Ziua națională a României din anii 1866-1947 a fost sărbătorită la 10 mai, zi festivă ce se asocia cu trei momente importante și anume: începutul domniei lui Carol I, independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

Cât privește ziua de 1 decembrie, înregistrată ca sărbătoare națională a României din anii 1990 și până în prezent, este un eveniment nespus de însemnat din istoria românilor, acesta fiind marcat în 1918 prin unirea Transilvaniei cu România. Deci, România timp de 30 de ani își marchează ziua națională în data de 1 decembrie, dată ce reprezintă coeziunea și unitatea tuturor românilor de pretutindeni. Unitatea poporului român, dobândită prin anii istoriei, reprezintă bogăția spirituală și culturală a națiunii române. Istoria, fiind un proces vital al unui popor, este o temelie de rezistență pe care se poate sprijini o societate, o țară. Corespunzător, se consolidează unitatea națională a românilor, iar semnificația zilei naționale reprezintă identitatea națiunii române. Totul este o construcție unitară-identitară trecută prin filtrul istoriei și prin viața strămoșilor noștri. În așa mod, generația de astăzi este obligată să cunoască integral istoria națională, – lucruri care trebuiesc știute și respectate cu mare sfințenie. Cât despre sentimentul și devotamentul național, acestea sunt aspecte pe care orice om de naționalitate și origine română trebuie să le valorizeze la cel mai înalt nivel. Numai așa se va oferi soliditate demnă în existență, numai așa se va câștiga respectul față de sine în corelație cu respectul față de întregul popor, consolidându-se reciproc fenomenul de unitate autentică națională.

Continue reading „Galina MARTEA: Ziua Națională a României la a 30-a aniversare – importanță și necesitate”

Al. Florin ȚENE: Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge…

   Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge… 

                                                                            României de ZIUA EI

 

Mi-e dor pe-un ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

E anotimpul când satul îl colind
Și-l înveșnicesc în vers pentru mâine,
Prin centenarul acesta suferind
Mă întorc acasă pe-o punte de pâine.

Ziua scrie cu lumină în brazde  poezie
Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n  chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.

Izvoarele susură imnuri sub nuci
Iar ceasul bate secundă de popas
Pe când ascult cânt de guguștuci
Și dorul nestins în vers rămas.

Mi-e dor pe ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Prin răscrucea de veac trec cirezi,
Dinspre ogradă urlă un câine,
Sunt singur și tu mă visezi
Întorcându-mă în Țară pe-o punte de pâine.

Ziua scrie cu lumină în brazde  poezie
Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n  chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.

Caut în Biblie vibrații de iubire
Și munții memoriei în noapte dor
Când sfinții îmi toarnă argint în potire
Nopțile albe își pun la vis tricolor

Din albastru aerului scriu acum
Călare pe-o lună roșie ce curge
Deasupra galbenului holdei pe drum
Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge….

Mi-e dor pe ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

———————–

Al.Florin Țene

 

Liliana DEREVICI: Rolul bisericii în realizarea Unirii

Marea Unire este procesul istoric din 1 Decembrie 1918 în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național ROMÂNIA. Etape preliminare au fost Mica Unire din 24 ianuarie 1859, a Țării Moldovei cu Țara Românească și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.

Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României, așa zisul Vechi Regat, a dus la constituirea României Mari. Ea a fost scopul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a fost favorizată de mai mulți factori istorici.

VASILE GOLDIŞ, fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al tuturor românilor  din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918 , a declarat că, e fericit să poată mărturisi că Biserica Ortodoxă Română era chemată “să stea și mai departe veghe neadormită credinciosului său popor și ușurată de sarcina apărării naționale să revină integral la chemarea ei impusă prin Mântuitorul, de a sădi și înrădăcina în suflete lumina cunoștinței de Dumnezeu, singurul izvor de adevărată fericire omenească.” Același strălucit om politic spunea că preotul  român “din luptător național va trebui să devină apostol al credinței, pildă strălucitoare a jertfei de sine pentru fericirea altora.” Deci îndemnul său este pentru ierarhii și preoții ortodocși din Transilvania și Banat de a se dedica în viitor în totalitate misiunii lor primordiale, de pastoraţie și de propovăduire a cuvântului Evangheliei, abandonând avangarda luptei național-politice.

Într-un text memorialistic redactat cu ocazia semicentenarului unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, marele fiu al Banatului românesc, crescut în cartierul Fabric din Timișoara, AUREL COSMA junior (1901-1983), scria: „Poporul român s-a născut creștin. De la începutul existenței sale a găsit în Biserica lui Hristos nu numai un loc de rugăciune, dar și un lăcaș de unitate etnică. S-a format în jurul Bisericii o solidaritate națională, fiindcă Biserica era și ea națională. Biserica era a poporului și stătea în slujba poporului. Biserica a avut un rol istoric în pregătirea biruinței românești. Preoții propovăduiau Evanghelia libertății și unirii. De pe amvoane, glasul lor se armoniza într-o sublimă simfonie a victoriei, cu acordurile acelorași sentimente ce vibrau pe coardele sufletești ale poporului credincios. Apostolatul românesc al preoților a fost îndreptat în direcția lămuririi poporului asupra mijloacelor de înfăptuire a voinței sale. Ideea libertății și a unirii a pornit de la popor, iar Biserica, alături de conducătorii națiunii, a susținut și a sprijinit acțiunile mulțimii de a realiza aceste postulate. Alături de preoți, și dascălii confesionali erau în subordinea consistoriilor episcopale. Învățător confesional era și cantorul din strană. În activitatea lui, în afară de școală și de biserică, s-a evidențiat prin organizarea și conducerea corurilor care au dat concerte sau reprezentații populare, unde ardea nestinsa flacără a idealului național”. Scrisă în anii orânduirii comuniste atee, de pana unui fost deținut politic – între anii 1960-1964 – al acelui odios regim de import sovietic, mărturia lui Aurel Cosma jr. este extrem de prețioasă pentru înțelegerea și conștientizarea noastră, a celor din societatea postmodernă secularizată, în legătură cu rolul determinant jucat de Biserica Ortodoxă Română nu numai în devenirea istorică și culturală a poporului român, ci mai ales a contribuției ei decisive în procesul de coagulare a națiunii române în modernitate și de făurire a statului român întregit. Când susțin acest lucru mă gândesc, desigur, mai ales la Biserica Ortodoxă Română din Transilvania, Banat și Bucovina, care și-a afirmat și articulat instituțional dimensiunea ei națională românească cu multe decenii înaintea anului astral 1918 prin strângerea împreună a românilor, risipiți printre diversele neamuri și confesiuni ale conglomeratului Imperiu al Habsburgilor, într-un organism comun: Mitropolia Națională Românească înființată în 24 decembrie 1864 pentru ardeleni, bănățeni și ungureni, și respectiv în 1873 pentru bucovineni.

Dacă ne punem întrebarea de ce Biserica (clerul) s-a implicat pentru realizarea Unirii , răspunsul este pentru că biserica este o biserică națională, a poporului român legată de națiune.

De menționat că în Vechiul Regat 252 de preoți au fost mobilizați în Armata Română în timpul Primului Război Mondial, activitatea lor fiind evaluată extrem de pozitiv după 1919, ceea e a dus la înființarea Episcopiei Armatei în 1920 cu reședința la Alba Iulia, episcopie desființată de comuniști în 1948.

În Basarabia de menționat că membrul cleric al Sfatului Țării care a votat unirea a fost preotul Alexandru Baltaga, omorât de sovietici după 1941. Arhimandritul Gurie Grosu a binecuvântat Sfatul Ţării şi a luat decizia de unire, la fel Dionisie Erhan, canonizat în anul 1919.

În Bucovina mișcarea unionistă a fost sprijinită de Mitropolia Bucovinei și Dalmaţiei, Ședința Congresului General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918 având loc în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir Repta.

In Transilvania 30% din cei 1228 de deputați ai Adunării Naționale au fost clerici, ortodocși si uniți, episcopii au fost cei ce au prezidat desfășurarea adunării, de aceea Miron Cristea si Iuliu Hossu (cei mai tineri) au si fost aleși în delegația celor 4 (Cristea, Hossu, Goldiș, Vaida Voievod) care au prezentat rezoluția de la Alba Iulia regelui la București.

Prezentarea delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

În fruntea Adunări Naționale care a decis la Alba Iulia ultimul act al Marii Uniri a tuturor românilor, la 1 Decembrie 1918, s-au aflat doi înalți ierarhi români, Miron Cristea și Iuliu Hossu, cel din urmă prezentând chiar, înaintea celor adunați acolo, Rezoluția de unire. Pentru a putea înțelege cum s-a petrecut acest lucru, este nevoie de o scurtă incursiune în istoria mai veche a românilor.

Prin urmare, exprimăm o realitate evidentă când spunem că glasul Bisericii a răsunat și răsună mereu la noi în Cetate, adică pe pământul României. Cum s-a văzut, Biserica a fost în fruntea românilor în toate marile momente ale luptei de emancipare națională și ale construirii statului național român, de la Supplex Libellus Valachorum (secolul al XVIII-lea), trecând prin 1848-1849 și prin Memorandum (1892-1894) și ajungând până la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Gândind acum la unitatea românească de-a lungul timpului, nu ne-o putem explica fără aportul credinței și al Bisericii. De aceea, la peste o sută de ani trecuți de la Marea Unire, se cuvine să aducem un prinos Bisericii, adică lumii noastre, universului credinței noastre, martirilor luptători și mărturisitori. Biserica, începând cu verbul Domnului răspândit în limba latină, stă la temelia poporului român, a națiunii și a statului național numit România.

În Istoria Neamului nostru întâlnim momente pe care le putem numi drept „pietre de hotar”, în context politic intern și internațional, precum:

  • Prima Unire politică a tuturor românilor din 1600 sub Mihai Vodă Viteazul,
  • Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, și
  • Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 19183.

Toate aceste etape s-au dovedit a fi rezultatul strădaniilor și jertfelor fiilor poporului nostru din toate provinciile românești.

Acțiunea patriarhului MIRON CRISTEA în favoarea Unirii celei Mari

 

  • Încă din tinerețe, prin cuvânt și scris, în periodicele vremii: Telegraful Român, Tribuna și Țara Noastră (din Sibiu); Familia (Oradea); Gazeta Transilvaniei (Brașov); Luceafărul (Budapesta); Românul (Arad); Foaia Diecezană (Caransebeș) ş.a., Miron Cristea a militat pentru drepturi naționale și libertăți sociale, pentru apărarea școlilor românești, a ființei naționale și pentru unitatea neamului nostru.

După cum s-a mai spus, după izbânzile armatelor române împotriva Imperiului Austro-Ungar, alături de Antanta, și unirea Basarabiei (în 27 martie 1918) și a Bucovinei (în 28 noiembrie 1918), era firesc să aibă loc și unirea Transilvaniei cu Patria-Mamă la 1 Decembrie 1918.

  • Toate aceste evenimente memorabile din viața românilor au fost așteptate și intuite și de Miron Cristea, prin cuvânt și scris.
  • Îl întâlnim pe Episcopul Miron Cristea al Caransebeșului, alături de alți reprezentanți ortodocși și uniți, dându-și adeziunea față de Consiliul Național. Român, nou constituit, în vederea demersurilor pentru înfăptuirea unității naționale.
  • În același timp, Miron Cristea, alături de alți ortodocși și uniți (mireni și clerici), a luat parte activă la constituirea gărzii naționale, și la diferitele adunări populare, ce vizau unitatea românilor.
  • De pildă, în cadrul constituirii Consiliului Național Român din Caransebeș, din 25 octombrie 1918, a ținut o impresionantă cuvântare în care a rememorat suferințele românilor și nedreptățile ce li s-au făcut de către „stăpânirile străine” în cele zece veacuri de asuprire; de asemenea, a mulțumit, din inimă, armatelor Antantei, ce împreună cu bravii ostași români au adus izbăvirea neamului nostru. După ce a dat sfaturi la moderație și la iertare, încheie cu un impresionant îndemn:

„Porunca Consiliului Central sau a Marelui Sfat Național Român trebuie să fie sfântă tuturor, și atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, uniți în cuget și în simțiri și bine disciplinați, vom ajunge acea mare zi cu soare, acea mare sărbătoare, în care cu toții vom înălța rugăciuni fierbinți de mulțumire către Cel de Sus, care ocârmuiește lumea și popoarele ei; apoi, cu lacrimi de bucurie vom încinge hora mare a unirii tuturor românilor din hotare în hotare”.

  • Și, iată că Hora Marii Uniri a sosit la 1 Decembrie 1918, iar alături de alți vorbitori mireni și clerici (ortodocși și uniți) a evocat, în sinteză, istoria zbuciumată a poporului român, care acum merită izbăvirea.
  • După ce a evocat unirea celor trei provincii românești: Basarabia, Bucovina și Transilvania cu Țara Mamă, Miron Cristea a militat pentru o reală unitate națională și politică, afirmând, între altele:

„Aceasta trebuie să fie singura noastră tendință firească, pentru că idealul suprem al fiecărui popor, ce locuiește pe un teritoriu compact, trebuie să fie unitatea sa națională și politică. Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și de râsul lumii, dacă în situația de astăzi am avea altă dorință. Numai din unirea tuturor românilor de pretutindeni vor putea răsări astfel de manifestări ale geniului nostru național, care prin însușirile lor specifice românești să contribuie la progresul omenirii”

În zilele care au urmat, în numeroase localități transilvănene s-au săvârșit slujbe de mulțumire în bisericile românești, dar, în locuri special amenajate, au avut loc și manifestări cultural-patriotice.

În 11 decembrie 1918, Consiliul Dirigent a adresat o proclamație românilor transilvăneni în care li s-a adus la cunoștință că:

„Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie (1 decembrie 1918), decretează unirea românilor și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii în România”.

Câteva zile mai târziu, în 14 decembrie 1918, „delegația «Marelui Sfat Național» din Transilvania, din care făceau parte Episcopii români Miron Cristea, Iuliu Hossu, precum și politicienii Vasile Goldiș și Alexandru Vaida Voievod”, a ajuns la București pentru a prezenta regelui Ferdinand I Actul Unirii Transilvaniei cu România.

La sosirea în Gara de Nord a celor „4 soli ardeleni”, unde au fost întâmpinați de înalte oficialități de stat și locale, clerici, Episcopul Miron Cristea a rostit un cuvânt emoționant, din care redăm următoarele:

„Noi – românii de dincolo de Carpați – am venit adeseori pe aici, am călcat de multe ori pe pământul sfânt al Patriei mame. Am venit toți îndemnați de o necesitate superioară de a ne recrea sufletește și a ne oțeli inima spre a rezista mai ușor asupririlor ce ne așteptau acasă, în patria ce până ieri, alaltăieri ne-a fost nouă patrie a noastră.

Când am fost pe aici ultima dată, nici unul dintre noi nu îndrăznea să viseze că venirea noastră viitoare în capitala românismului va avea misiunea epocală de a închina întreg pământul nostru strămoșesc – Ardealul, Banatul, Crișana și Maramureșul – Patriei mame, adică scumpei România”.

Când Actul de Unire a Transilvaniei cu România a fost înmânat de către Vasile Goldiș regelui Ferdinand I (la care au fost de față Miron Cristea și Iuliu Hossu), el a rostit, între altele:

„Unirea tuturor românilor într-un singur stat a trebuit să vie. Ea s-a înfăptuit prin suferințe și sacrificii. Istoria se face prin legile firii, mai presus de orice putere omenească, dar obiectul și mijlocul acestor legi este bietul muritor. Fericiți suntem noi, Românii, că, prin noi, istoria săvârșește actul măreț al Unirii tuturor românilor într-un singur stat și prea fericiți suntem că norocul tocmai acum a destinat statului român, domnia unui rege mare, care a înțeles chemarea sfântă și a istoriei și s-a făcut luceafăr conducător al sufletului românesc. Pentru aceea, Sire, noi îți aducem pământul strămoșilor noștri, dar tot atunci noi îți aducem și sufletul tuturor românilor de azi, care trăiesc în Transilvania, Banat și Țara Ungurească”.

 

La cuvântul lui Vasile Goldiș, a răspuns regele Ferdinand I:

„În numele românilor din Vechiul Regat, din Basarabia și din Bucovina, astăzi uniți, cu profundă recunoștință primesc hotărârea fraților noștri de peste Carpați de a săvârși unitatea națională a tuturor românilor și declar pe vecie unite la Regatul Român toate ținuturile locuite de români de la Tisa până la Nistru.

Cu dragoste nețărmurită mi-am închinat viața scumpului meu popor, plin de credință în menirea lui istorică.

Prin lupte și jertfe, Dumnezeu ne-a dat să înfăptuim azi aspirațiile noastre cele mai sfinte. Mulțumindu-i din adâncul sufletelor, ne îndreptăm gândurile către cei ce cu sângele lor au clădit noul temei al dezvoltării noastre naționale.

Prin devotament neclintit pentru opera lor, le vom arăta recunoștința noastră, prin el vom asigura roadele binefăcătoare ale crudelor încercări.

Pe acest temei al unei puternice democrații și al vieții frățești între popoare, vom răspunde totodată simțămintelor aliaților noștri, alături de care am luptat pentru marea cauză a dreptății și a libertății în lume.

Să trăiască România pe veci unită!”

În 24 decembrie 1918, în ajunul Crăciunului, printr-un Decret Regal, regele Ferdinand

a hotărât că:

„Ținuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naționale din Alba Iulia de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 sunt și rămân de-a pururea unite cu Regatul României”.

Continue reading „Liliana DEREVICI: Rolul bisericii în realizarea Unirii”

Virginia Vini POPESCU: 1 Decembrie – Ziua Națională a României (grupaj poetic)

SĂ NE UNIM DIN NOU, LA ALBA !  

 

Român frumos, născut din mare,

Din Dunăre şi din Carpaţi,

Ridică-ţi fruntea către Soare,

Adună-ţi mândru, ai tăi fraţi!

 

Să ne unim din nou, la Alba,

De ziua României Sfinte.

Să-i strângem, de prin lume, salba,

Să-i punem jerbe pe morminte,

 

Să ne cinstim înaintaşii,

Să ridicăm spre Cer, drapel,

Regii Unirii şi ostaşii

Să îi pictăm, din nou, pe el!

 

Să mai sorbim din Cer şi Mare,

Puterea de a înflori,

Să rezistăm la încercare

Şi să trăim spre a iubi!

 

 

ARGINTUL BRAZILOR CĂRUNŢI  

 

Argintul brazilor cărunţi

Depus pe fruntea milenară

Şi azi vorbeşte despre mulţi,

Care-au slujit această ţară.

 

Ş-acum îşi amintesc destui,

Prin datul Domnului rămaşi,

Cum în tranşee n-aveau cui

Să-şi plângă dorul de urmaşi.

 

Dorinţa pentru pacea gliei

Şi pentru tihna-n cuibul lor,

Pentru sădirea bucuriei,

Le-a fost marcaj învingător.

 

Continue reading „Virginia Vini POPESCU: 1 Decembrie – Ziua Națională a României (grupaj poetic)”

Emilia-Paula ZAGAVEI: Țara mea

Țara mea

 

Țara mea, poem și cântec
Cuvânt viu săpat în inimi,
Țara mea, iubit descântec
Sufletul aș vrea să-ți vindec.

Țara mea cu munți și văi,
Cu despletite cărări,
Doină ce răsună-n căi
De lumină și văpăi.

Țara mea, lacrimă arsă
De dureri apăsătoare,
Ne ești mamă, ne ești casă,
Hrană ce ne stai pe masă.

Țara mea, ne ești alean,
Mângâiere și lumină,
Tu transformă-mă-n oștean
Să înfrunt pe cel viclean.

Țara mea, ne ești poveste
Cursă-n istorii amare,
Mulți încearcă să conteste
Calitățile-ți oneste.

Mulți încearcă să dezbine
Scumpul tău popor bribeag,
Ura soră ne devine
Transformîndu-ne-n bovine.

Nu-i lăsa să ne ucidă,
Nu-i lăsa să ne-asuprească,
Nu-i lăsa să ne decidă
Soarta noastră translucidă.

Țara mea, adu acasă
Tot poporul tău cel sfânt,
Să te transforme-n crăiasă,
Să te facă iar mănoasă.

Adu frații iar în țară
Să nu mai fie străini,
Împărțeala să dispară
Țară și diasporă.

Rudele devin străine,
Frații azi nu mai sunt frați,
Dușmanii vor să îți termine
Idealuri vechi, creștine.

La mulți ani, iubită țară,
Binecuvântări cerești,
Sărutăm a ta comoară,
Cu dragoste ne-nconjoară!

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

1 Decembrie 2019

 

Marilena Ion CRISTEA: Emoții lirice

Scrisoare către țara mea 

 

Draga mea țară,

în ziua aceasta ce zboară,

lin, ca o pasăre rară,

gândul meu e aproape de tine,

și-aș vrea să-ți pot da,

tot ce-i mai frumos și mai bun

în inima mea!

 

Îți scriu o scrisoare,

că-i sărbătoare,

și vreau să cunoști,

ce gândesc despre tine,

mi-am pus și ia pe mine,

să pot să-ți vorbesc

în stil românesc!

 

Sunt românul târziu,

de aceea îți scriu,

că am încă spiritul viu,

și aș vrea să fac mai mult pentru tine,

dar timpul trece și vine,

mereu se atinge de mine,

iar drumurile îmi sunt serpentine!

 

De-aș fi o floare,

ți-aș aduce puțină culoare,

roșie, galbenă, albastră,

și m-aș așeza la fereastră,

ca să-ți văd strălucirea în soare!

 

De-aș fi o pasăre-n zbor,

aș urca pân’ la nor,

cu aripile mele cele mai noi,

și, fără să mă uit înapoi,

m-aș avânta către cer,

să pot admira,

privelistea ce se deschide în fața mea!

Îmi place să-ți admir munții,

izvoarele din dreptul frunții,

dealurile tale îndrăznețe,

cu crestele lor lunguiețe,

câmpiile-ntinse și verzi,

livezi inflorite, cât vezi,

râuri, pârâuri ce curg lin la vale,

și se îndreaptă către Dunărea mare,

și, cum, înfrățite, aleargă,

în armonie, spre Marea cea Neagră!

 

Dacă aș fi un pictor, chiar fără talent,

aș pune accent în lucrările mele,

pe strălucirea din stele,

pe descântul de iele,

și aș așeza printre ele,

cel mai pur și frumos sentiment,

iubirea-mi adâncă, de român întregit,

și un dor nesfârșit!

 

Dacă aș fi un umil cântăreț,

cu glasul suav de copil îndrăzneț,

ți-aș cânta cu candoare,

un cântec ce l-am furat,

fără să fiu condamnat,

din susurul izvoarelor tale,

atât de reci și vocale,

din freamătul pădurilor tale,

cu crengile mereu foșnitoare,

din murmurul apelor ce lin curg la vale,

într-o măreață splendoare..

și aș canta cu o octavă mai sus,

și pentru cel ce s-a dus,

pe alte meleaguri, străine,

cu gândul acasă, la tine,

că doar și el ți-aparține!

 

Și dacă istoric aș fi,

cu drag aș vorbi,

Continue reading „Marilena Ion CRISTEA: Emoții lirice”

Liliana DEREVICI: Aniversarea și comemorarea a 101 ani a zilei Naționale a României în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” având ca invitat special pe domnul dr. teolog, istoric și scriitor PAUL ERSILIAN ROŞCA-1 Decembrie 2019

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” plină de credincioși a adus astăzi 1 DECEMBRIE, mulțumiri lui Dumnezeu pentru unitatea românilor și rugăciuni de pace și recunoștință pentru înfăptuirea demnității noastre naționale.

Un sobor alcătuit din vrednicii slujitori ai altarului acestei parohii, în frunte cu entuziastul și inegalabilul părinte protopop paroh dr. DAN HOGNOGI a săvârșit slujba Sfintei Liturghii în cadrul căreia invitatul special domnul teolog, istoric și scriitor PAUL ERSILIAN ROŞCA a rostit un înțelept cuvânt de învățătură în care a împletit armonios cunoștințele sale teologice cu cele istorice. Domnia sa este un tânăr absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie și al Facultății de Teologie al Universității „Babeș Bolyai”, având și un masterat pe tema ortodoxiei românești și a vieții liturgice. Dânsul se ocupă și de literatură având în palmares un număr impresionant de premii și distincții la diverse concursuri în țară și străinătate fiind unul dintre cei mai apreciați și prolifici scriitori bistrițeni, fiind atras în special de proză și eseu pe teme științifice, teologie, istorie și filosofie dar debutând cu poezie, în special poezie creștină.  Este doctor în istoria bisericii fiind actualmente cadru universitar la Facultatea de Teologie din Cluj, îndrăgostit de istoria neamului, de tradiție, de tot ce înseamnă seva poporului român. A fost bursier al Fundației „Bartolomeu Anania”.

În cuvântul său de învățătură plin de elocvență și înțelepciune domnia sa după explicarea semnificației zilei de 1 Decembrie,  pornind de la pericopa evangheliei de astăzi, de la Pilda Talanților i-a îndemnat pe credincioși ca meditând fiecare la talanții săi aceștia trebuie să se gândească și la înaintașii lor care de-a lungul timpului și-au pus talanții la lucru, înmulțindu-i prin încredere și sacrificii fără a aștepta titluri, diplome și onoruri. Talantul este darul pe care Dumnezeu îl dă fiecăruia dintre noi după putința noastră, fiecare având unul sau mai multe daruri iar Dumnezeu ne cere să multiplicăm aceste daruri, să le punem în valoare astfel primind răsplată pentru munca depusă de noi. Astăzi în zi de sărbătoare suntem datori să ne amintim pentru o clipă că nu e numai sarcina instituțiilor statului să pună coroane pe mormintele eroilor și nici a preoților să-i pomenească la ectenie pe aceștia ci este și sarcina fiecăruia dintre noi să ne amintim și să luăm pilda lor, să ne înmulțim talanții noștri pe măsura capacității noastre.

A urmat slujba Tedeumului pentru eroii neamului românesc care prin jertfa lor au înfăptuit unitatea națională a României în 1918, eroi care au luptat pentru apărarea țării, credinței, libertății, unității și demnității naționale, noi având datoria să păstrăm și să cultivăm darul libertății și unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român în cooperare cu toate popoarele lumii. Slujba Tedeumului a fost săvârșit cu multă evlavie și frumusețe duhovnicească în preajma drapelului tricolor care a fost arborat în biserică, el fiind un prilej de meditație la ziua de azi, de sărbătoare națională pentru poporul român.

Să nu uităm și de vocile memorabile ale doamnei Lucreția Feneșan și Cristian Iosip care prin colindele interpretate în cadrul Sfintei Liturghii au făcut ca sărbătoarea de astăzi să fie mai emoționantă și mai aproape de suflet. Iar straiele tradiționale ale credincioșilor pe care aceștia și le-au îmbrăcat cu mândrie în zi de praznic ne-au adus mai multă bucurie și dragoste în suflet.

În final dragul nostru părinte dr. protopop paroh DAN HOGNOGI a adresat un cuvânt de mulțumire invitatului nostru, domnul dr. istoric filosof și  scriitor PAUL ERSILIAN ROŞCA afirmând că este un tânăr bătrân, o speranță pentru istoria și filosofia noastră, cu multe cunoștințe  științifice și teologice, invitându-l și la alte evenimente. Apoi a urat tuturor LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI în corabia lui Hristos!

Să mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Domnului că ne-am născut într-un popor cu atâtea daruri și virtuți, să mulțumim pentru binecuvântările care au fost lansate asupra poporului nostru deși au fost multe încercări prin care a trecut neamul românesc. Dar să nu uităm că luntrița neamului românesc este condusă de Maica Domnului, ocrotitoarea României.

—————————-

Liliana DEREVICI

Cluj-Napoca

1 Decembrie 2019

Camelia CRISTEA: La mulți ani România! (poeme)

Țara mea

 

Țara mea, plai de poveste
Rai ai fost, unde mai este?
Aveai cerul sfânt pe frunte,
Și doar tâmplele cărunte.

 

Glasuri de copii voioase,
Răsunau în mii de case.
Grâul bun, brodea câmpia
Și știam că-i România!

 

Focul viu ardea în vatră
Și viața era curată,
Mâinile trudeau mereu
Fără teamă că e greu!

 

Omul simplu știa rostul,
Liniștii și adăpostul,
Rugăciunea umplea zarea
Să treacă și supărarea.

 

Fără facebook și whatsapp,
Omul nu era sărac,
Avea timp de-ai lui copii
Și de rugă-n Liturghii.

 

Zorile croiau cărări
Fără pic de remușcări,
Zilele asudau de muncă
Și mutau din loc și-o stâncă!

 

Nopțile umpleau cu stele
Toate câmpurile grele,
Carul mare trecea cerul
Dezlegand ușor misterul!

 

Într-un muc de lumânare
Rugăciune era floare,
Somnul cobora pe gene
Și în vise moșul Ene!

 

Țara mea, plai de poveste,
Rai ai fost, unde mai este?
Omul trece îngândurat,
Tot mai singur și sărac.

 

S-a desprins de tot ce-i sfânt
Nu mai crede în Cuvânt!
Trăiește de azi pe mâine,
Fără trupul Tău de pâine!

–––––––––––––

Țara mea îți scriu o rugă,
Domnul Sfânt să te audă
Când îți plânge inima,
Să îți toarne mir pe ea!

 

Domni destoinici să se nască
Țara noastră să mai crească,
În virtuți și-n fapte bune
Toți românii să se adune!

 

Cei plecați prin țări străine
Să audă doar de bine,
Dorul casei să doinească,
Exodul să îl oprescă!

 

Brazi cu frunțile spre cer
Să m-ajute să mai sper
Că-ntr-o zi în țara mea
Frații toți, uniți vor sta!

 

 

Dragi români

 

Dragi români plecați prin lume
Vă trimit doar gânduri bune,
Nu uitați, aici e-acasă!
Viață-i grea, dar și frumoasă.

––––––––––-

Munții falnici urcă-n cer
Să dezlege a lui mister,
Apele învolburate,
Spală lumea de păcate!

 

Dunărea își poartă dorul,
Pescărușii înaltă zborul,
Mâini trudite, dospec pâine
Să mai credem și în mine!

 

Focu-n vatră este viu
Știu că nu este târziu
Să urcăm pe drum de piatră,
Pe o cale ce e dreaptă!

 

Mamele mai ard prin case
Sunt smerite și frumoase,
Poartă -n inimi doruri grele…
Se frâng nopțile prin ele.

 

Spicele de grâu în soare
Nu au parcă asemănare,
Câmpuri îmbrăcate-n maci
Spun că suntem noi săraci?

 

Marea Neagră e albastră
Doar aici, în țara noastră,
În Bucegi se înalt-o cruce
Cel pierdut, pe aici să- apuce!

 

Clopotele-n Litughie,
Trezesc Sfânta Românie,
Iar genunchii cei plecați
Poartă ruga către frați!

 

În biserici arde ruga,
Cel smerit e totuși sluga
Din icoane curge mir
Se înaltă cel umil.

–––––––––

Dragi români plecați prin lume
Va trimit doar gânduri bune,
Azi la ceas aniversar,
Pentru noi, nu e hotar!

 

 

Aici e România

 

Veniţi acasă! Aici e… România!
Albastrul cerului e mai senin,
În codrii se aude ciocârlia
Şi-n vârf de munte izvoare susurând.

 

Iar când viorile încep să cânte,
Baladele în corzi de inimi se topesc
Şi plânge neamul românesc,
În doinele ce încă mai jelesc!

 

Coloana este totuşi infinită
Şi stă Brâncuşi alăturea de ea,
La masa tăcerilor ascultă
Vorbele ce-s spuse în nopţi fără de stea.

 

Şi-n stihuri au pulsat emoţii,
Din leagăn, până la mormânt,
La ţărm de mare însuşi Eminescu
Ascultă valu-n şoapte suspinând.

 

E-atâta dor aici, iubire, dar şi jale,
Pământul sfânt să îl păstrăm,
Credinţa sfeşnic de nădejde să ne fie
Români uniţi în jurul gliei să ne adunăm !

—————————–

Camelia CRISTEA

1 Decembrie 2019

(foto sursa internet)

Continue reading „Camelia CRISTEA: La mulți ani România! (poeme)”