Am cunoscut-o pe Magdalena Brătescu, romancieră și critic de teatru, cu vreo doi ani în urmă, la Târgul de carte Bookfest din București. Atunci avusese amabilitatea să-mi aducă, din partea regretatului estetician Andrei Strihan, ultima apariție editorială a acestuia. Și, iată, primesc acum, de data aceasta prin poștă, un impresionant, masiv și foarte frumos volum de articole de teatru, tipărit în limba română la Editura „Familia” din Tel Aviv.

„Rendez-vous cu teatrul israelian” (vol. I) reflectă activitatea de cronicar a Magdalenei Brătescu, desfășurată între anii 2013 și 2017, în ritmul susținut cerut de interesul viu, pasiunea autoarei pentru arta spectacolului, cât și de rubrica pe care o deține în săptămânalul „Gazeta românească”. Regăsim, astfel, în „Rendez-vous…” o amplă, competentă și sensibilă panoramă a vieții teatrale din Israel, cele zece capitole care o compun reflectând creații ale teatrelor Habima, Hacameri, Beit Lessin, Gesher, Idishpil, Teatrul de Operă, Hasifriya, precum și ale instituțiilor repertoriale din Beer Sheva, Haifa ori Ierusalim. Înțelegem că, timp de aproape patru decenii, Magdalena Brătescu a asistat la revoluția teatrală provocată de apariția, pe firmamentul scenei, a „fenomenului Gesher” care a stimulat repertoriul și interpretativa regizorală, arta spectacolului israelian.

Prima întrebare pe care mi-am pus-o, dintr-un unghi strict profesional, a fost: Cum arată teatrul israelian și cum se răsfrânge acesta în oglinda fidelă, profundă, subtilă și receptivă propusă de antologie? Parcurgând cele peste 300 de pagini, aflu că, în privința repertoriului, se manifestă o largă deschidere față de dramaturgia universală. Nu e uitat Sofocle, dar e mult prezentat Shakespeare ca un contemporan al nostru. De asemenea: Molière, Hugo și Rostand. De mare interes se bucură Ibsen, Strindberg, dar, mai ales- dată fiind prezența masivă a celor care au făcut ALIA din fosta URSS-, literatura rusă, prin Gogol, Dostoievski, mult Cehov, dar și Erdman. Îi mai aflăm pe afișe, pe consacrații scenelor americane, de la Tennessee Williams, E. O’Neill la Sam Shepard și David Mamet. Se joacă mult adaptări după Orwell („1084”, „Ferma animalelor”), Klaus Mann („Mefisto”), Beckett, precum și Marius von Mayenburg. Pe lângă piese grave, se află multe musicaluri și spectacole de divertisment (de la consacrații bulevardului francez la Alan Ayckbourn, Ray Cooney sau Willy Russell. Tradiția teatrului idiș se regăsește în „vizitarea” lui Șalom Alehem, Anski (Dibuk), I.L. Peretz, Iacob Gordin (Mirale Efrat).

Foarte evidentă este promovarea programatică, dar, probabil, și imperios necesară, a autorilor israelieni contemporani. Continuă cultul lui Hanoch Levin (care a scris 56 de piese, dintre care au fost jucate 33 numai la Teatrul Hacameri). Se bucură de atenție Hillel Mittelpunkt, Joshua Sobol, A.B. Yehoshua, Edna Mazya, Savyon Liebrecht, Maya Arad, Anat Gov-cei mai mulți jucați și în România, ori publicați în antologiile de traduceri apărute la noi. Evident, se ține o legătură firească și cu dramaturgii evrei care s-au născut sau care s-au stabilit în Africa de Sud, Australia, Canada, SUA.

În general, este de reținut puternica racordare a scriitorilor evrei (de limbă ebraică sau engleză) la istoria poporului lor, la tragismul secolului al XX-lea.

Și cu aceasta am ajuns la a doua întrebare la care mi-a răspuns „Rendez-vous”… Ce spune teatrul, ca fereastră spre lumea Israelului și a sufletului evreiesc? Despre ce vorbesc, ce povestesc, ce tensiuni și conflicte surpind piesele și spectacolele?

Mulți autori și creatori se arată profund marcați de istoria poporului evreu din tragicul secol 20 și deceniile care l-au precedat. Regăsim, pe diferite scene, evocări ale primei conflagrații mondiale, ale acțiunilor desfășurate sub mandat britanic. Alături de evocări ale lui Th. Herzl și ale unor manifestări ale idealului sionist. Sunt aduse în atenție evenimente, experiențe și confruntări din vremea războiului de independență. Sunt rememorate aspecte din viața în kibbutz. Există și texte care recreează atmosfera și dramele implicării în Războiul de Șase Zile, sau în Războiul de Yom Kippur, care sugerează dificultatea de a trăi în climatul de terorism cu care s-a confruntat Israelul după eșecul tratativelor de pace de la Camp David.

Holocaustul și efectele lui, până la generațiile de azi, revine obsesiv, prin noi și noi revelații documentare ori lucrări de ficțiune ce vorbesc despre familiile despărțite sau distruse, despre copii rătăciți și înstrăinați, despre complicități odioase ale unor vecini, ale localnicilor din zonele pogromurilor și cele ale maximei terori. Dar această temă obsedantă revine și prin numeroase texte ce îndeamnă la reflecții despre banalitatea răului și noi asumări de responsabilitate.

Mai aproape de anii noștri- scenele reflectă viața cotidiană a Israelului de azi, cu fețele multiculturalismului, cu diferențele culturale dintre evreii sabri și cei ce au făcut ALIA, venind din Europa de Est, sau Magreb, cu tensiunile dintre adepții unor atitudini extremiste și cei toleranți, cu diferențele dintre evreii laici și cei religioși. Nu sunt ocolite nici conflictele provocate de colonizare, nici problemele relațiilor cu arabii (existând creatori care au provocat chiar „scandal” prin atitudinile lor tolerante și pacifiste!)

Frecvente sunt radiografiile crizelor individuale, consecințe ale mutilărilor comise de istorie, precum și ale unor frământări de conștiință, ce activează nebănuite culpabilități. Nu lipsesc nici dramele cuplului modern, ale familiei pierdute și regăsite, fie și numai în plan moral sau imaginar. Și nici conflictele dintre generații. Nu lipsesc nici radiografii ale unor pasiuni distrugătoare ori ale unor deprimante obsesii ale inadaptării și declasării sau ale marginalizării ascunse sau provocator afișate.

Oprindu-se asupra spectacolelor, Magdalena Brătescu are meritul de a-și informa cititorul, succint și limpede, despre ceea ce reprezintă „viziunea regizorală”. Am reținut, ca o caracteristică distinctă, bine și atent urmărită, puternicul impact asupra actualității (nu știu, e drept, cât de „organic”, în raport cu opera și autorul), evident, mai ales, în transfigurarea operelor clasice. O forțare de impact, care este, deduc, mai apăsătoare decât în cea a majorității propunerilor românești. Dacă nu cumva nu e vorba de un merit al autoarei de a stabili canale de comunicare neașteptate! (Foarte interesant din acest punct de vedere „Coriolan”)

„Rendez-vous…” propune, integrat cronicilor (care conțin fișe concentrate ale autorilor, ale istoriei unor texte, ale împrejurărilor social-istorice ale celor la care se referă, ale specificului stilistic) și expresive profiluri de regizori: Omri Nitzan, Ilan Ronen (pe care l-am urmărit, fermecați, cu prilejul turneelor teatrului Hacameri în țara noastră), Hanan Snir, Yevgeny Aryeh, Alon Ofir, Itzhak Weingarten, Irad Rubinstein ori tineri deja consacrați: Gilad Kimhi și Shir Goldberg. Ni se transmit date despre înzestrarea și măiestria unor mari și carismatici actori formați la școlile de teatru din Israel, sau Statele Unite (Gila Almagor, Miriam Zohar, Sasson Gabai, Itay Tiran etc, etc), sau ale unora din generația mai tânără pregătită la Tel Aviv, Londra sau New York.

Formată la București, păstrând în suflet evenimentele artistice de la TES, precum faimoasele „Jurnalul Annei Frank” și „Dibuk”, cronicara acordă o atenție aparte artiștilor de origine română. Numele Liei König (mult aplaudată și înconjurată de onoruri și la București) revine firesc, deoarece, deși octogenară, artista rămâne prezentă pe mai multe scene. Regăsim consemnări ale reușitelor Tatianei Olier, ale Gitei Munte sau ale Sandrei Sade. Ar mai fi de menționat referințele la turneele unor teatre românești și, mai prețioasă, consemnarea viziunii asupra „Furtunii” lui Silviu Purcărete, cu scenografia lui Dragoș Buhagiar: „un spectacol ce e joc și imagine, lirism și magie” (reprezentat pe scena Hacameri la Festivalul Shakespeare).

Desăvârșită profesionistă, Magdalena Brătescu descifrează subtil și contribuția scenografilor la semiotica și impactul emoțional. De asemenea se oprește atent și asupra contribuției coloanelor sonore și a muzicii (deseori, originale!), precum și asupra sincretismului teatral ce și-a integrat, prin originale fuziuni, componente precum videoproiectorul și lighting-designul.

Abordările sunt pătrunzătoare. Cultura, inteligența și sensibilitatea cronicarei își dau mâna pentru a surprinde esențialul mesajului și specificul limbajului artistic, efectele personalității, ale profunzimii și pe cele ale sensibilității artiștilor. Reperele estetice ale Magdalenei Brătescu, sau de discernământ, funcționează inspirat în stabilirea „sunetului” și a „coloritului” specific fiecărei creații teatrale ori în apropierea comparatistă a argumentelor revelatoare. Judecata critică, întotdeauna, rămâne tranșantă, chiar dacă mereu elegant exprimată. Iar formulările sunt, întotdeauna, simple, concise, subtile și pătrunzătoare… Tot atâtea motive de a nu lăsa din mână „Rendez-vous cu teatrul israelian”, odată ce ai deschis acest impresionant volum de cronici.

––––––––-

Magdalena Brătescu: „Rendez-vous cu teatrul israelian” (vol I). Editura Familia, Tel Aviv, 2017.

––––––––-

Natalia STANCU

8 august 2018

București