Herodot a dat cu noroi în traci și apoi s-a retras în eternitate. Nu mai poate fi tras la răspundere pentru inepțiile pe care le-a scris. Asta e tactica, dacă nu o cunoșteați: dai cu piatra și fugi. Iar lumea te admiră că știi să spargi geamuri. Viața m-a învățat să fiu tolerant față de oamenii răi, să înțeleg ce îi roade pe suflet încât atacă oamenii buni și, de multe ori, am fost „avocatul diavolului”. Mi-am apărat colegii acuzați pe nedrept sau poate pe drept, cât și pe cei ce îi acuzau. Eu nu sunt judecător, ci sunt un om simplu, adică sunt cu inima alături de toți oamenii. Așa că i-am apărat și pe cei buni și pe cei răi, care și ei sunt tot oameni. Asta pentru că sunt român și așa am fost crescut. Dar nu toți românii sunt crescuți la fel. Nu mai știu ce gânditor spunea că misiunea oricărui scriitor sau publicist este de a fi umanist și de a apăra oamenii ce devin ținta unor invidii, calomnii, minciuni, nedreptăți sau alte răutăți ale… Ale răilor. De aceea rămân uimit când văd un scriitor și publicist renumit, conferențiar universitar de lingvistică, fost secretar PCR al Universității din București, ce dă cu pietre și cu noroi într-un conațional, pentru simplul motiv că strălucirea acestuia o eclipsează pe a lui. Nu spun cine. Persoană importantă. Latinii ziceau nomina odiosa, ceea ce nu înseamnă că numele lui a fost de la început la fel de odios cum este el. „Este un lingvist român, publicist și scriitor, militant politic naționalist” (zice Wikipedia). Cum naționalist, când el scrie împotriva celor ce iubesc și apără națiunea noastră? Cum naționalist când el atacă și denigrează un alt conațional, tot scriitor și publicist, care luptă cu dârzenie pentru apărarea identității noastre naționale și culturale? Stați să mă gândesc. Va să zică, un tânăr scriitor și publicist român luptă pentru restabilirea adevărului istoric și a valorilor românești, atacate de către dușmanii tradiționali din afara țării noastre, cât și de acoliții acestora, dinăuntrul națiunii, adică trădătorii. Iar un bătrân scriitor și publicist, tot român, își ascute coasa și o unge cu cele mai otrăvite cuvinte, ca să-l facă bucăți pe cel tânăr, pe cel care apără națiunea. Întrucât bătrânul îl atacă cu înverșunare și cu cuvinte ucigătoare pe cel care apără națiunea, eu îmi pun întrebarea: de partea cui este bătrânul? De partea națiunii sau de partea celor ce utilizează tot felul de tertipuri murdare, pentru a distruge apărătorii națiunii, ba chiar și națiunea? Dragi cititori, vă las pe dumneavoastră să decideți.

Unii universitari se cred mari și tari, scuipă în sus, dar cade pe ei. Așa ceva s-a mai întâmplat, și nu numai în lumea universitară. Întrucât mai sunt cazuri precedente, eu îl apăr pe bătrânul scriitor și publicist, și zic că poate nu își dă seama ce face când se dedă la mitocanii și vorbe otrăvite. Am auzit că ar fi un distins universitar, un intelectual de mare rafinament. De ce râdeți? Fără să îl cunosc, nu sunt de acord cu cei ce zic că e o coajă de cartof putrezit. Dacă alții îl stimează, de ce să nu îl stimez și eu, poate la fel de mult cum îl stimați și dumneavoastră? Desigur că o avea motivele sale personale, să îl distrugă pe colegul de breaslă mai tânăr, chiar dacă nu toți putem fi de acord cu motivele și cu metodele lui. Eu iau apărarea publicistului bătrân, pentru că viața m-a învățat să fiu avocatul diavolului. În apărarea dumnealui, constat că nicidecum nu este naționalist, cum zice Wikipedia, ba chiar dimpotrivă: e anti-naționalist, e contra națiunii. Și nu este nici vreun adevărat publicist, deoarece nu are etica și moralitatea necesară, iar în loc să informeze, dezinformează. El doar se crede și e luat drept publicist, fără să știe ce înseamnă această noțiune. Deci e nevinovat. În apărarea lui, susțin că nu știu să existe dovezi concrete că a luat bani de la cineva pentru a îi distruge pe cei ce apără națiunea și adevărul. De obicei, un trădător lucrează pe gratis, din simpla ură față de propria sa țară. Nu există niciun fel de dovezi concrete că este trădător, oricât de mult rău face, a făcut sau va mai face în jurul său, întrucât răutățile lui rămân fără rezultatul urmărit. Trădătorii trădează pe gratis, din plăcerea de a face rău colectivității în care trăiesc. În apărarea lui, susțin că doar s-a molipsit de la molima de mitocănie ce bântuie și face ravagii. Mitocănie pe care oricum nu o putea învăța de la profesorii săi, ci din cei șapte ani de acasă. Și are toate motivele să dea cu pietre în cineva mult mai tânăr decât el, a cărui popularitate îl deranjează și a cărui strălucire îl orbește. În apărarea lui — a celui vârstnic, întrucât cel tânăr nu are nevoie de nicio apărare — susțin, cu sau fără probe, că nu știe ce vorbește. Spune și el acolo ce spune orice om care se îneacă de invidie și mânie. Garantez că are toate motivele pentru a îl invidia pe cel tânăr, asupra căruia își varsă mânia. Nu poate fi vina lui, a celui bătrân, că s-a adaptat la moda care a extins mitocăniile din mahalale pe Internet. Așa e moda.

Manual pentru cei care vor să dea cu piatra și să rănească, fără prea mari riscuri de a fi dați în judecată și cu garanția de a obține aplauzele mitocanilor. Atacați mai întâi numele dușmanului dumneavoastră. Modificați-i o literă. Disprețul dumneavoastră față de acea persoană va fi evident și va contamina proștii să zică la fel. De exemplu, vă prefaceți că nu știți că îl cheamă Porțeanu și îi ziceți cu toată seninătatea Forțeanu sau Porcileanu. Structura asta lingvistică am auzit-o în gura unui celebru scriitor, pe vremea când scriitorii mai aveau bun simț și nu depășeau această limită, ci vorbeau prefăcându-se ca și cum nu voiau să rănească. Acum însă, avem mijloace tehnice mult mai eficiente prin care oricine poate murdări pe oricine și poate să dea cu piatra în capul cuiva, care nu i-a făcut niciodată nimic.

Desigur că activitatea patriotică a lui Daniel Roxin deranjează dușmanii tradiționali din afara țării noastre. Desigur că vor ca să înceteze orice activitate patriotică, atât a lui cât și a altora ca el. Bineînțeles că nu îl vor ataca pe limbi străine, de pe alte meridiane, ci îl vor ataca indirect, prin acoliții lor, prin trădători români, agenți în folosul unor interese potrivnice României. Agenții nu își scriu pe piept sau pe Wikipedia că sunt trădători ai națiunii, ci dimpotrivă se infiltrează printre conaționali sub acoperire de „militant politic naționalist”. Ca Vasile Roaită, care abia prea târziu a fost demascat că era agent al Siguranței, infiltrat printre muncitori. Nu divulg numele falsului „militant politic naționalist”, ca să nu pot fi acuzat că s-a înfuriat pe mine și a făcut hemoragie cerebrală sau s-a spânzurat din cauză că l-am demascat.

De exemplu, dacă dumneavoastră, drag cititor, sunteți un „militant politic naționalist” fățarnic și pseudo-patriot, un infiltrat printre patrioți, pentru a le da la glezne și faceți jocul nu știu cui, pe bani sau fără bani, aveți mai multe mijloace de a da cu piatra și cu noroi. Dacă ați primit misiunea să îl distrugeți pe Roxin, mai întâi, zăpăciți-i literele din nume, după propria dumneavoastră zăpăceală din cap. Atacați-l cu cele mai înjositoare expresii. Întrucât nu pot fi înjositoare pentru destinatar, ci pentru cine le emite, în mod garantat vorbele dumneavoastră murdare vor pune sub semnul întrebării intelectualitatea dumneavoastră cât și competența de examinatori a profesorilor care v-au dat o diplomă universitară. Însă la banii pe care îi primiți sau la avantajele pe care le veți avea, desigur că se merită să comiteți un fratricid. Au mai făcut-o și alți scriitori români, împotriva lui Eminescu, Blaga, Arghezi și a altora. Foarte bine că încercați să compromiteți chiar și pe profesorii pe care vă prefaceți că îi admirați, întrucât astfel vă compromiteți singur. Asta îmi dă mie posibilitatea să vă apăr și să vă scot basma curată.

Pe vremuri, secretarii PCR se luau de chica celor tineri, pentru că îi deranja. Iar fostul secretar de partid așa a rămas, ca pe vremea când tăia și spânzura la Universitate: se ia de chica lui Roxin. O veche zicală zice: râde chelul de pletos. Dacă sunteți chel și vă întristează chelia, nu râdeți, ci luați-l pe Roxin de chică. Dragi cititori, luați exemplu cum vă puteți pune în lumină ca un personaj al întunericului și ziceți cam așa, ca în citatul acesta: „Dacă mi-ar fi la îndemână l-aș lua de chică – cuvânt slav, pe neisprăvitul Doxin și i-aș pune în față oglinda: măi, pui de dac, de unde dracului ți-a răsărit în nume sunetul și litera X – doXin, care nu există în limba română decât în neologisme?!” Așadar regretă că nu îi e la îndemână să-l ia de chică, cum făcea cu studenții pe vremea când era secretar de partid.

Eu sunt născut și crescut la Caracal, dar nici măcar la Caracal nu se vorbea așa de necivilizat, cum scrie lingvistul universitar, decât poate prin mahalale, pe ulițele analfabeților. Și, fiindcă autorul acestui citat este lingvist, eu nu am competența să îl contrazic și nici nu avem nevoie să-i mai amintim că sunetul și litera X în limba română există atât în neologisme, cât și în nume care încep la fel, găsibile pe Google: Roxănescu, Ruxănescu și în mai multe nume vechi, așa cum scrie în Dicționarul onomastic românesc al lui N. A. Constantinescu, Editura Academiei, 1963. Nume ce conțin sunetul și litera X și încep la fel ca numele lui Roxin sau aproape la fel: Roxana — fiica lui Dimitrie Cantemir, Roxana — fiica unui Cantacuzino-Măgureanu, Roxanda — doamna lui Al. Lăpușneanu, Roxandra — în vechi documente câmpulungene din Bucovina, Ruxandra — fiica lui Basarab I, Ruxandra — fiica domnitorului Moldovei Vasile Lupu, bine-cunoscuta stradă Domnița Ruxandra din București, apoi nume derivate: Luxandra, Loxandra, Ruxa, Luxa, Luxița. Avem și alte nume cu X: Alexandru, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Docsănescu. În apărarea scriitorului care a terminat la București facultatea de litere și e conferențiar acolo, susțin că nu are cum să cunoască numele clasicilor literaturii noastre. De bună seamă că pe lingvistul nostru îl deranjează terminația –in din numele lui Roxin, care e un om dârz — cuvânt rămas de la daci. E inutil să precizez această etimologie, dar așa a precizat lingvistul etimologia slavă a cuvântului chică și nu am înțeles în ce scop. Nu sunt lingvist și nu știu de unde vine terminația –in din numele Roxin, așa cum nu știu nici de unde vine în vechi nume de oameni sau de locuri românești: Bolintin, Codrin, Constantin, Cosmin, Doclin, Florin, Marotin, Măcin, Mărin, Potopin, Săvârșin, Severin, Zeletin sau Moș Martin și sumedenie de altele. Asta ca să știm cât ne putem baza pe afirmațiile și pe competența unuia care predă lingvistica la universitate.

Aș vrea totuși să adaug o mică precizare, din cartea Marea Unire dela 1 Decemvrie 1918. Biblioteca Despărțimântului București al Asociațiunii „ASTRA” 1, București 1 Decemvrie 1943, cap. Parlamentarii Adunării Naționale dela Alba-Iulia care au votat unirea cu România la 1 Decemvrie 1918. Deputații de drept: […] PROTOPOPII ROMÂNI: […], p. 54, figurează și Florian Roxin, Buteni [jud. Arad] și Nicolae Roxin, Tinca  [jud. Bihor]. Așadar, doi protopopi, Florian Roxin și Nicolae Roxin, au votat la Alba-Iulia la 1 Decembrie, în calitate de deputați de drept, unirea cu România. Numai un secretar PCR rătutit la cap și fără obraz mai poate avea tupeul să insinueze că numele Roxin nu ar fi românesc. Oricine poate vedea pe Facebook și pe Google că există sumedenie de români pe care îi cheamă Roxin, răspândiți prin toată țara și prin diaspora. Sunt mult mai mulți Roxin decât cei cu numele secretarului PCR care îl atacă, habar n-având pe cine atacă. Nu mai divulg aici că acest secretar de partid a avut un nume de rușine. E suficient să spun că avea un nume de batjocură, pentru că ai lui erau bătaia de joc a satului. Înțeleg ce complexe de inferioritate are și că asta îi dă energia să arunce cu noroi și cu piatra în tot ce îi amintește de condiția jalnică din care s-a ridicat cu ajutorul PCR și s-a pripășit pe la Universitate. Însă eu sunt consecvent și îl apăr pe împricinatul fost secretar PCR fiindcă partidul lui nu mai este la putere. Oricât și-a vopsit lupul blana cu var alb, ca să creadă lumea că e oaie, năravul tot nu și l-a schimbat. Bietul de el. A rămas fără puterea de satrap, pe care a avut-o la Universitate, și îmi e milă de el, ca de orice om nenorocit: Orice om necugetat, la mânie, poate zice prostii. Are circumstanțe atenuante: nu poate suporta pe cine nu suportă el. Nu e nevoie să divulg eu numele lui actual și nici cel vechi. Se va divulga el însuși, când mă va ataca. Știu că mă va ataca, pentru că el nu e în stare să priceapă că eu îl apăr, în calitate de avocat al diavolului.

Eu îl apăr și îl voi apăra, până mă voi plictisi sau îmi va zice popa să-l las în plata Domnului. Nu știe ce vorbește. Nu-l poți învinui pe careva, pentru faptul că nu știe. Dacă nu știe, nu știe. Pe nimeni nu îl poate deranja lătratul câinilor și orăcăitul broaștelor. Dacă asta le place — să latre sau să orăcăie — n-au decât. Pe cine poate afecta? Noroiul cu care împroașcă ei împrejur nu poate cădea pe Daniel Roxin, ca de altfel nici pe mine, pe dumneavoastră sau pe altcineva, ci cade pe ei înșiși. Dacă ăștia sunt, ăștia sunt, au și ei dreptul să trăiască. Respectabilul nostru lingvist mă etichetează pe blogul său: „un român pripășit pe la Paris.” Întrucât este scriitor, publicist și lingvist, înseamnă că știe cum își alege cuvintele în mod conștient, ca să aibă efectul dorit de el. Citez din Dicționarul editat la Cartea Românească, în România interbelică, de la care pornește și actualul DEX și unde vedem că pripășit este un cuvânt depreciativ sau de ocară, folosit de către clasicii literaturii noastre, la fel ca și în limba curentă, în legătură cu câinii vagabonzi sau cu alte animale prăpădite, iar prin extensie e folosit și la oamenii pe care îi punem în aceeași categorie cu animalele disprețuite. Pripăși = a veni de aiurea și a se așeza undeva pe lângă alții, a se oploși. Exemple din clasici: „de unde l-ai mai pripășit și pe stricatul ăsta?” (I. A. Bassarabescu); „nu știu de unde, se pripășește pe acolo un calic” (Ion Creangă). Ca să-și sublinieze reaua voință, publicistul nostru pune ca motto la un eseu — pe care l-a copiat de nu știu unde și l-a publicat fără să mă fi întrebat — aiurelile scrise despre mine de către un rusofil marxist și totodată psihiatru psihopat, care mă acuză că aș fi zis despre marxism ceea ce nu am zis. Lumea n-are cum să verifice, așadar liber la minciuni. Această viclenie este una din manifestările descrise de psihiatrul francez Paul-Claude Racamier, simptomatice la bolnavii de narcisism pervers, boală incurabilă, dar foarte nocivă, nu atât pentru bolnavul respectiv, cât pentru cei atacați de bolnav, cu zâmbetul parșiv pe buze. Dacă poate nu știați, minciuna e o excelentă metodă a calomniei și este folosită chiar și de oameni aparent sănătoși la cap. Nu numai eu am văzut oameni care nu știu ce vorbesc. Sau poate că ei știu, dar eu nu știu ce are cu mine publicistul, care dezinformează cititorii săi în legătură cu mine. Nu știu în ce scop dezinformează. Eu nu locuiesc la Paris, cum dezinformează el cititorii, ci în celălalt capăt al Franței, într-o mică localitate, mai mică decât sunt satele românești de obicei. Nu am nevoie să mă apăr. Cei ce mă cunosc știu că eu nu vin de aiurea, nu sunt stricat, nici calic, nu sunt oploșit, nu sunt pripășit. Nu i-am dat importanța pe care și-o dă el însuși. Mi-am zis doar că era dezinformat. Și nu înțelegeam de ce l-a citat pe acel rusofil marxist, ca motto la articolul meu, prin care restabilesc adevărul istoric despre tracii denigrați de Herodot. Am înțeles abia după ce am văzut cu ce zoaie murdare l-a atacat pe Daniel Roxin. O simplă șmecherie de-a lui, ca să mă denigreze pe mine direct, cât și indirect articolul în care reabilitez tracii denigrați de Herodot, pentru ca cititorii să se îndoiască de credibilitatea mea și a argumentelor mele pentru reabilitarea tracilor.

Știm cu toții că energia pe care o au cei ce calomniază și debitează minciuni le vine de la invidie și de la otrăvurile care le macină inima. Mă bucur de faptul că invidioșii au pentru ce să mă invidieze. Bucurați-vă, dragi cititori, când alții vă invidiază și vă calomniază. Înseamnă că au motive. Mă bucur că nu am un cap ca al lor. De la un așa cap cum are bătrânul publicist sau acolitul său rusofil, știu la ce să mă aștept. Își vor vărsa asupra mea lăturile din capul lor. Bine că le vor arăta tuturor ce au în cap, fiindcă altceva nu au ce arăta. După vajnicele obiceiuri publicistice, din lipsă de argumente, vor veni cu atacuri la persoană. Sau mă vor ataca cu afirmații false, pe care lumea le va crede fără să le verifice. Cu ce poate să mă deranjeze? Metoda asta cu informații false se practică pe scară largă, de la Herodot încoace. Am mai văzut că așa știu unii să își etaleze capacitatea intelectuală. Fiecare scrie ce poate. Trăim într-o Europă liberă, unde ici și colo câte un publicist se șterge la fund cu degetele și mânjește apoi pe pereți. Asta e tot ce pot să scrie unii. Peretele nu se sinchisește. Dumnealor pot fi siguri că nu mă voi coborî într-atât, încât să le răspund. Câinii latră, trenul trece. Eu nu mă pun cu cei care și-au luat-o în cap că ar fi inteligenți și poartă hramuri false, de agenți infiltratori, ca Vasile Roaită, și trag sirene care derutează lumea. Ei nu își dau seama că eu nu depind de nimeni pe lume. Publicistul însuși pune în fruntea murdăriilor referitoare la Daniel Roxin un titlu care i se întoarce împotrivă ca un bumerang: „Te pui cu prostu’ ?!” Prost nu poate fi Roxin, ci acela care zice despre alții ceea ce i se potrivește lui, după metoda hoțului care strigă prindeți hoțul. Sau poate că îi voi apăra. Cei sărmani cu duhul și neajutorați mintal trebuie apărați. Dar cine îi mai poate apăra de ei înșiși?

———————————————–

Victor RAVINI

Franța/Suedia