Pândă
Aspră mustrare toarsă-n privire,
scrâşnet amarnic de trist regret
că-ncet alunec în risipire
şi nu-s în stare să mă repet.
Arderea vie piere-n cenuşă,
clipe bătrâne în cârje vin,
iar resemnarea ca o căpuşă
îmi soarbe vlaga şi-mi dă venin .
Ceasul din urmă-i tot mai aproape,
corbii lui negri îmi dau ocol
în timp ce-ngheaţă lacrimi sub pleoape,
iar prin artere curge nămol.
Mi-a dat destinul o grea osândă
când în tranşee-adânci m-a vârât,
primind porunca de-a sta la pândă
fără să spună de ce şi cât.
————————————–
Anatol COVALI
București
20 octombrie, 2018