Autor: logosadm

Vasile COMAN: Versuri

Femei cu fluturi

 

De aș fi fost Olarul Șef
Atunci când s-a făcut pământul,
Aș schimba reguli, așa-i drept
Și-aș pune mai apoi…Cuvântul.

Aș face prima dată…Omul,
Fără femeie…fără pomi
Și-apoi aș sta și eu ca Domnul
Picior peste picior…pe nori.

Pe urmă, aș face ploaia, vântul
Să-mi mângâie făptura mea
Și limpede să-mi fie gândul
Să nu gândesc deloc la EA.

Aș fi așa de liniștit!
Ce rost ar mai avea femeia?
Dacă n-am fost deloc iubit.
La mine-ar fi ușa …și cheia!

Dacă Olarul Șef a luat
O coasta și-a făcut femeia…
Atunci și-acum aș fi-ntrebat:
–De ce i-ai dat Doamne și cheia?

Dar mă gândesc că peste noapte
Cu cine dorm, ce strâng la piept…
Și cine-mi va zâmbi în șoapte…
–Îmi cer iertare! O să-ndrept!

Eu, două coaste-aș fi luat
Să-mi fac două femei…frumoase
Și dacă una nu e-n pat
Ar fi cealaltă lângă coapse!

Dar mă gândesc, când frământ Luturi,
Ce-aș face eu…și cum să fie
Dacă amândouă poartă fluturi?
– Cred c-am să plec eu în pustie!

11 august 2015, Ploieşti

Continue reading „Vasile COMAN: Versuri” →

Nicu GAVRILOVICI: Dincolo de scurgerea timpului (poeme)

Supraviețuire

Precum o fermecată liră,
amintirea îngână
pe malul îndoliat al nopții
șoapte de argint
venite parcă dintr-o îndepărtată,
scufundată lume.
Memoria,
o mereu nedescoperită atlantidă
îmi dăruie din când în când
câte o bucată
înverzită de algele durerii
din catargul
unui naufragiat vis.
O voi face arșice și după
ce le voi usca la soarele speranței,
în noaptea cruntă a deznădejdii
voi aprinde pe promontoriul existenței foc,
supraviețuind.

 

Eu numai un biet cioban

În strunga rotundă a minții
precum o turmă de oi seine
dau năvală înghiontindu-se
gândurile…
Mulg
în șiștarul de alamă al unei amintiri,
albe,
curgătoare cuvinte.

Abia după ce luna
se va cățăra pe cornișa boltită a cerului
oglindindu-se
în scurgerea viselor,
precum un nufăr
va înflori pe întinderea albă a hârtiei,
mireasmă a nemuririi,
poezia.

Păltiniș, 25 noiembrie, 2018

 

Ultima brândușă

Târziu,
îmi târâi umbra
pe mereu neumblate poteci…
Mă îngroapă vestejitele frunze
ale mereu tinerelor amintiri.
Undeva
printre mestecenii
cu scoarța albită de dor,
cu brațele deschise
picurând a uitare,
chipul tău reîncarnat
în ultima,
tremurândă brândușă… Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Dincolo de scurgerea timpului (poeme)” →

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Călătorie în doi…

CĂLĂTORIE ÎN DOI…

 

M-a dus viața cum a vrut, ca un tren pe căi ferate,
Ce-a pornit din zorii zilei, dintr-o anumită gară…
Îmi cătai locul în lume, printre multele-ocupate,
Dacă unul îmi găseam, parc-avea sârme ghimpate,
Călător parcă niciunul, să-mpart clipa-mi solitară,
Dintr-acei ce-mi alergară…

Și cu cin’ să schimb o vorbă ? Parcă n-am însoțitor,
Simțăminte să împart și oceanul meu de gânduri…
Să asculte ce-am de spus, de ieri, de-azi, de viitor,
La-ntrebări răspuns să-mi dea, la dileme-mi ghicitor,
Să aștepte, să îndrume, să citească printre rânduri,
Diamant făcând din prunduri…

Om să-mi fie de înțeles și să cred în el ca oarbă,
Să prevadă de-o putea, ce va fi să se întâmple…
Când o fi ca să vorbesc, din cuvinte să mă soarbă,
Chiar nainte de-a le spune, chiar din prima lor silabă,
De-oi simți vid de plictis, precum crește să mi-l împle,
Alungându-l de pe tâmple…

Să împrăștie din drum, de sub pașii-mi bolovani,
Lin să-mi fie, plin de flori, crânguri cu-nverzită cale…
Șerpi s-alunge, șobolani, teamă mi-e și de vulcani,
De dușmani, de șarlatani, de nevrednici, donjuani,
Dar, deși-mi vreau călătorul, să-mi fie și scut și zale,
Nu-i voi pune eu zăbale…

Cer eu poate-așa și-altfel, multe vreau și las puține ?
Vă par poate nesătulă, doar primesc și dau un pic ?
Eu aș spune că sunt bună, lăsând multe de la mine,
Cred că mă împart la toate, nu mă joc eu cu destine
Cred c-ofer ce am mai bun, chiar de n-aș primi nimic…
Dar… altul vede, ce să zic ?

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

25 noiembrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: În zbaterile punctului (poeme)

O clipă de neuitat

 

Haide, să ne întâlnim cu un vis!

Agățate de ancora cerului stau cuvintele vii,

o plimbare

pe vânturile gândului

acolo unde nu vom fi singuri,

scăldați de valuri trecem prin oglinzi paralele,

dintr-o realitate rece evadăm,

străbatem întinse câmpii neîngrădite,

într-o centură de timp ne cufundăm,

prin ierarhia îngerilor

un foc este mereu aprins,

un labirint se naște…

 

Să ne întâlnim cu un vis!

Să ne pierdem din nou în acel izvor…

Vom găsi un colț care va fi doar al nostru!

Pe râul vieții pluteşte

un cântec despre singurătate,

o lacrimă cade într-o grădină misterioasă,

o fată cântă acest cântec.

 

Cuminte şi răbdătoare,

o creangă de măr

surâde spre miezul mărului.

Fiecare moment îl promite pe celălalt.

O piesă vie se-aude din noi.

 

Să ne întâlnim cu un vis!

Pe roata cu caneluri se-nvârte un fir, din ceruri trimis.

Poate vom reuși din nou

și, pentru doi, cerul nu va fi de ajuns.

Un cântec ai adus înapoi

– licărirea unui vis…

 

În zbaterile punctului

 

Lumina și cuvântul în zbaterile punctului.

Visezi să-i atingi nimbul,

să te ardă purificator,

să-ți dea vieții un nou suflu.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: În zbaterile punctului (poeme)” →

Simina PĂUN-MOISE: Scrisoare către Moşu’

Scrisoare către Moşu’

 

Moşule, să nu mai vii!
Stai în lumea ta de vise!
Stai şi scrie poezii,
Poeziile proscrise.

Stai şi caută-te în sac,
De ai pentru mine, vreuna,
Sau de nu…. rămâi posac!
Mie una…mi-e totuna.

Mi-ai tot dat, iarnă de iarnă,
Poezii, poveşti țesute,
Însă n-ai ştiut, tataie,
De mine, dac-au fost vrute!

Mi le-ai îndesat pe horn,
Mi le-ai pus în şosetuță.
Eu… mă prefăceam că dorm,
De poveşti, mă lăsam dusă.

Ți-am dat lapte și furseacă,
Biscuit, cum mi-ai cerut.
Însă moşule prea triste-s,
Darurile ce-am pierdut.

C-am pierdut întotdeauna,
Orice dar, ce drag mi-era.
Sau de nu-mi plăcea, totuna!
Dar din dar, nu se făcea…

Nu te cert, nu cer nimic.
Însă doar atât aş vrea:
Renii când îi pui la sanie,
Nu le spune-adresa mea!

Lasă-i să alerge-n lume,
Du-i la case cu lumini,
Nu-i aduce-n casa tristă,
Unde chiar, şi tu suspini.

Nu-i aduce-n casa sumbra,
Unde nici gutui nu am,
Unde nu mai ştiu colinda,
Moşului ce-l colindam.

Moșule, de mă iubeşti,
Şi de vrei să-mi vii la noapte,
De la porțile cereşti,
Adu-mi giulgiul mai aproape!

Este tot ce îți mai cer
Într-o ultimă scrisoare:
Vorbă bună să îmi pui,
Morții să-i cer alinare.

Când ajungi cu dar la ea,
Când o fi, în noaptea sfântă,
Să o-ntrebi, de s-o putea,
Darul meu de o încântă.

Îi dau viața ce-o mai am,
Mă aşez la ea în cârcă,
Să mă plimbe de mă vrea,
Pe o vale care urcă.

Şi de-o fi, la anul iar,,
Când o fi să îmi mai vii,
Moşule, să nu mă uiti!
Darul tău să mi-l aduci,
Printre morți, nu printre vii!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

25 noiembrie, 2018

Alla TONU: Iertați-mă, iubiții mei

IERTAȚI-MĂ, IUBIȚII MEI

 

Sunt călător, lovit de valuri și vânturi durut,
În calea mea spini de mâhniri se înalță,
Cu roua ochilor ca pe flori îi stropesc, și tăcut
Înstrăinată și singură merg, spre nostalgic amurg
Fără popas, fără zâmbet, speranță.

Călător, cu-mpletite cărări, drum străin, neumblat,
Cu nămeți troieniți, zăvorâte cetăți, lanț pe ușă
Iartă-mă taică, mormântul tău depărtat și uitat
Mă cheamă din nou, dar cum drum să-mi croiesc
Printre valuri, furtuni și cenușă?

Iartă-mă maică scumpă, sufletul meu plin de dor,
Zboară spre tine mereu, visând cuibul nostru
Iertați-mă iubiții mei, eu sunt călător
Zbuciumat gândul meu, printre ceți răzbătând
E mereu lângă sufletul vostru.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

25 noiembrie, 2018

Foto – Internet

Corneliu NEAGU: Seară de toamnă

SEARĂ DE TOAMNĂ

 

Când seara de toamnă îmi bate la ușă
cu vântul sihastru venit dinspre nord,
văd flacăra zveltă urcând din cenușă
ieșind din tăciunii în plin dezacord.
Prin fanta rămasă din nou redeschisă
aruncă balauri de umbre-n tavan,
aduși dintr-o veche poveste nescrisă
uitată cândva într-un mitic rădvan.

Aș vrea să adorm dar gânduri păgâne
mi-alungă tăcerea dorită-ndelung,
iar umbra jucată-n perete îmi spune
să șterg neuitate-amintiri care plâng.
Dar somnul rămâne o pură dorință
pe marginea nopții oprită discret,
imagini turnante, pe nori de căință,
se lasă pe doruri în chip de regret.

Și parcă deodată aud dinspre sobă
un cântec ajuns pân-la ușa din hol
din jarul ce cântă romanțe de probă
cu note din care-a scăpat un bemol.
Dar liniștea nopții se-așterne îndată,
adorm și visez călărind un licorn,
din zare spre mine tu vii împăcată,
aud numai vântul cum bate în horn.

———————————————–

Corneliu NEAGU

25 noiembrie, 2018

Mariana Zorița TURDA: Îți voi lăsa amintiri

Îți voi lăsa amintiri

 

Îți voi lăsa atâtea amintiri
Încât să ai și dincolo de viață
Te voi iubi cum n-ai mai fost Iubit
Tu niciodată !

Îți voi lăsa atâtea amintiri
Că vei simți când bate vântul
Tu vei putea să le citești pe frunze
Mereu cu gândul !

Îți voi lăsa atâtea amintiri
Ca să te doară dorul
Și muzica dintr-un suspin
Să-ți fie somnul !

Îți voi lăsa atâtea amintiri
În ani și anotimpuri
Să poți să vrei cu drag
Să mai întorci odată timpul !

————————–

Mariana Zorița TURDA

24 noiembrie, 2018

Daniel BARBU: Cu gândul doar la tine

Cu gândul doar la tine

 

Adorm iubito cu iubirea ta,
Undeva, în visul meu tăcut,
Singurătatea mă vrea lângă ea
Cu amintiri din rostul petrecut!

Singuri şi trişti fugim din lumea noastră,
Dezgoliţi de propriul jurământ,
Ne tace totu-ntr-o privire-albastră
Când dorul orb ne-ngroapă în trecut…

Ne pierdem în tăcerea fricii noastre,
Şi într-un cer ce plânge-n absolut,
Te-ntruchipez din lutul unor astre
Când pe buze-ţi scriu cu un sărut!

Dar am rămas în clipa fără noi,
Dintr-o eternitate condamnată,
Ne osândim speranţa amândoi
Şi rătăcim prin dragostea furată…

Cu tine eu am adormit în gând,
Măcar în vis…tu să mă poţi avea!

——————————

Daniel BARBU

24 noiembrie, 2018