Autor: logosadm

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Ora confuză

Ora confuză

 

am venit tăcut pe drumul cu flori
frunze cădeau agonic în vale
pășeam în toiag pe o cărare
sprijinind un gând obosit și beteag

ploua aprig afară, era frig
episod festival
în decor boreal, ireal
cu tragic sfârșit la final

uneori ajungeam până la mare
pas de înger trecând
decantam amintiri
pe țărmuri uscate de timp

ploaia vuia pe stropi trecători
afară nu era nimeni
mă ascundeam prematur
ipotetic trecând în alt val

priveam printre geamuri destinul
era dureroasă absența și chinul
se întuneca în case, clipe se sting
nu știam unde sunt, de ce plâng

am scris poemul ăsta
pe o cârpă murdară de gânduri
nu aveam timp de cuvinte
mi’era teamă, fugeam pe un rând

brațul era frânt de întrebări eșuate
eu scriam pe limba mea
ca ieri, ca altădată
povestea ce nu a fost vreodată

secundele se scurgeau triste pe calendar
știam că pleci și n’ai să vii
era ora, trecuse și vremea
deci, vii, pleci…

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

23 decembrie, 2018

Maria HOTEA: Sărbătoarea Nașterii Domnului (versuri)

Crăciunul

Crăciunul este candelă aprinsă ,
Ce-n suflet este veșnic nestinsă
Binecuvântări divine peste noi coboară,
Ne fac să trăim minunea ca prima oară.

 

Mirosul cetinii de brad iar ne seduce,
Nașterea Lui Iisus în curând ne-o aduce
Cu lumânări aprinse în mâini o așteptăm,
Lângă cei dragi cu daruri o petrecem.

 

Colindători…mari și mici cu dragoste îi primim
Cozonaci, covrigi ,nuci și mere dulci le dăruim
Ei Vestea Cea Mare ne-o aduc mereu în Ajun
E sărbătoare pe Pământ, e iarăși Sfântul Crăciun!

 

Sărbătoarea Nașterii Domnului

Mai e puțin până-n Ajun
și alergăm cu pregătiri ,
S-avem de toate noi creștinii ,
în noapte de ajun ce vine ,
E obiceiul strămoșesc ,
la orice casă-ai să găsești
Colaci și mere aurii,
gutui și nuci pentru copii
Dar și brăduțul cel frumos
pe care toți -îl împodobesc …
Și-n fapt de seară toți colindă ,
iar gospodării ies în tindă
Să îi primească-n casa lor
pe CEL SLĂVIT MÂNTUITOR,
Ce-n lume TATĂL LA TRIMIS
pe PREAIUBITUL FIU IISUS !

——————————-

Maria HOTEA

23 decembrie, 2018

Imagine internet

Alexandra GĂLUȘCĂ: Cadou

Cadou

 

Sub brad, cadou mi-ai pus,
Inima, într-un glob neprețuit
Sub aripa îngerului ascuns
Cu inel de diamant înlănțuit

Inima-ți voi săruta, mângâia
Cu multă tandrețe o voi alinta,
O voi descânta, o voi tămâia
Şi multe colinde îi voi cânta

Inima ta voi lipi de inima mea
Moş Crăciun va binecuvânta
Cu mir adus de mag pe-o stea
Și candela iubirii ne va planta

E cel mai minunat Crăciun!

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

23 decembrie, 2018

Valeriu CÎMPEANU: Amurguri târzii

AMURGURI TÂRZII

 

Caut. Mă caut întruna
Și-am cutreierat lumea
să mă găsesc
Dar n-am să mă opresc
Undeva știu însă
c-am să odihnesc
Va fi trist atunci
și târziu în târziu
Păsările -n crânguri
vor tăcea și ele
Doar gândurile mele
singure -n stihii
vor cutreiera
lăcrimând prin stele
amurguri târzii

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

23 decembrie, 2018

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu: Slăvită noapte de Crăciun

Slăvită noapte de Crăciun

 

E frig și ninge printre cuvinte
colindători la porți în nopțile sfinte
alb este drumul ,licăr de stea
Inima saltă, cântă și ea!

Se-aud iar colinde la geamu-nghețat
copiii spre satul străbun au plecat
bunicii zâmbesc de sus,dintre stele
și focul e vesel jucând prin nuiele.

Cântări de lumină în Noaptea de-Ajun
mirezme alese te-mbie pe drum
trec colindători cu răsplata în sac
merele roșii,covrigii cu mac.

Slăvită noapte, de Sfânt Crăciun
când fiecare e parcă mai bun
cu uși larg deschise și bucurie,
la mulți ani, cititorule, astăzi și ție!

                                        Dunia Palangeanu

 

DESPĂRȚIRE ÎN ZORI DE IARNA

De lângă mine vei pleca în zori ,
Noaptea aceasta ești aici întreagă
Se anunță ca vor izbucni ninsori ,
Zăpada de prin Ceruri stă să cadă.
Nimic nu te mai ține la-l meu piept,
Nici crivățul ce a început să urle ,
Ninsoarea ce în zori eu o aștept
E anunțată-n trâmbițe și surle.
Cum oi pleca tu goală, dimineața,
E-un frig ce tine fiarele-n bârlog ,
Te rog, gândește-te că altă viață ,
Nu ne e dată, asta ni-i zălog…
Când gheața va scrâșni sub pietre ,
Tu vei pleca în cizme lungi ,
Iar iarna va încerca să ierte
Că nu i-am fost doi Nibelungi.
Mai am în mine o comoară,
Căldura ta, ascunsă adânc ,
Mă va purta spre primăvară,
Când verdele se agață-n crâng.
Te prind de mână la plecare ,
O mână fără de inel…
Iubita mea, îți spun mai tare,
Să nu te mai întorci defel…

                   Cosmin -Ștefan Georgescu

—————————————————–

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu

Giurgiu – Paris

23 decembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU: Poesis

OM DE ZĂPADA

 

Cum trece timpul, e așa târziu
Și gândurile năvalnice m-au năpădit…
Pe-o bancă stau, e noapte, e pustiu,
De frig, mi-e trupul greu și-nțepenit…

Nici n-am băgat măcar de seamă,
Cum fulgii-n zbor, pe mine cad…
In inimă mă-nțeap-adânc o teamă,
Că n-ai să vii pe banca, lângă brad…

Din ceruri se deșartă neîncetat
Zăpada, în mormane de nămeți…
In suflet îmi pătrunde și-i păcat,
Că lipsești, cu vorbe să mă-mbeți…

Mă doare gerul aspru până-n os
Și fulgii-mi se lipesc parcă de suflet…
Doar inima-mi mai bate încă, ce folos,
Picioarele nu mă ascultă-n umblet…

Aud doar cântul iernii-n amintiri,
Refrenul nostru vechi, aceeași melodie,
Să-mi topească-n amorțitele trăiri,
Inghețate note-n cristali de simfonie…

Și ninge…ninge enervant, tulburător…
Cu viscol șuιerând, nămeții mă doboară…
In suflet țurțuri am, în gânduri și în dor…
Un trist Om de Zăpadă, agoniind să moară…

 

TRISTETEA OMULUI DE ZĂPADĂ…

 

Îmi pare că ești trist și singurel pe astă lume,
Om de Zăpadă, menit ești bucurii s-aduci !
Iernile te plămădim, dar nu iți dăm un nume
Prin nămeți rămâi, în frig și viscol să te culci…

Deși te facem zâmbitor, să ne distrezi, hazliu,
Să ne bucurăm, când te vedem în fiecare zi,
Eu știu prea-bine, că sufletul ți-i rece și pustiu,
Suspinul tău adânc, plânsul, doar eu-l pot auzi…

Doar eu te simt, când seri la rând, în ogradă,
Prin aburii-nghețați pe geam, adesea te privesc…
Văd lacrimile-ți cum picură, cristale în zăpadă,
Din ochii negri de tăciune, ce dureros clipesc…

Știm amândoi, că traiul ni-este scurt, himeră…
Soarele m-alină, mă usucă, pe tine te topește…
Viața, ni-i clipă în etere și-atât de efemeră,
Crezând utopia că omul pe pamânt domnește !

Insă, precum Domnul, ne-a dăruit nouă suflarea,
Voi încerca, să-ți-o insuflu la rându-mi și eu ție…
Că, Om de te-am făcut, ți-oi da un pic ardoarea,
Să simți, că ce simt eu, nu-i vreo minunăție !

De multe ori simțim durerea cum ne copleșește…
De multe ori, urâtă-i existenta, grea și sumbră…
Din păcate, alba inocenț-ades ni se-nnegrește
Și de rușini, am vrea să fim ascunși în umbră !

De-aceea-ți spun, să nu fii trist Om de Zăpadă,
Că tu esti alb și pur și-am să vin să stau cu tine…
Tu, in suflet lasă-mi, duioase picături să-mi cadă
Și eu, ți-oi da ce crezi că poate mai am alb în mine…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

23 decembrie, 2018

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

Corneliu NEAGU: Arinii Dornei

ARINII DORNEI

Arinii Dornei, peste ani,
cu amintirile la poartă,
așază dorul sub castani
să cânte pe viola spartă
un cântec fără început,
venit cu umbrele opace,
cândva lăsate în trecut
pe buza zilelor gonace,
cu brumele căzute jos
în nopțile cu lună plină
și ore care vin pe dos
dintr-o eroare sibilină.

Acolo toamnele ajung,
cu înzestrarea necesară,
când fetele afară strâng
bagajele făcute-n vară.
Dar pân-la gară să ajungi
distanța e atât de mare
că deodată vrei să plângi
chiar înainte de plecare.
Îmi zici acolo să rămân,
să ne iubim și peste iarnă,
să-ți fiu al inimii stăpân
de pică neaua pe lucarnă.

O, nicidecum, copila mea,
prea multe doruri adunate
la pândă stau pe undeva
și îmi vorbesc de libertate!

———————————————–

Corneliu NEAGU

23 decembrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme

Prin ochii sufletului

 

migrează tăceri
mi-e teamă de lume și fug
uitată e luna pe cer
pe drum colind, călător între ani
căutând mireasma pură a unui gând
dansează în mlaștină ceața
un nor se scurge
și plânge ploaia pe pământ
răspunde chemarea unui timp
eu, tu
ecou prelung
macină timpul anii rămași
rănile plâng
în sicrie, în gând
mai freamătă între veștede frunze o boare
sunt trist și viața mă doare
pasul răsună agonic pe drum
bolnav mi-e trupul acum
nu e nimic, timpul nu iartă
adio spun și plec mai departe
în țara care nu mai este
sunt plop stingher printre copaci retezați
înconvoiat de gânduri sub cer
cântă un cocor în vale
clipele se sting tragic, agale
iar în ape se reflectă chipul lunii îmbufnată
plâng îngeri pe umeri
cruci de gânduri în țintirim
ochii plâng, cer să vadă, necuprinsul
pe masă
o prescură pentru suflet și mătănii strâng în mâini bolnave
trupul se apleacă a rugă
fumul se înalță lin
dintr-un suflet chinuit
frigul mă arde și țip
sunt un om ce încă privește în sus

 

Aripi de foc

 

se înfiripă tăceri
din seri înfrigurate
sunt rază de lut
pe umeri povară
sunt țărm uitat între ape
azi evadez din țărână
se lovesc gânduri de pietre și urlă
mai strâng valuri în palme
aleargă timpuri în grabă, grămadă
eu scriu geneza înfrigurată
să sting durerea ce vine în noapte
adie necuprinsul pe pleoape
sunt aripă de foc rătăcit într-o mare
seara, decojesc astre pe cer
le îmbrac ușor în somn
frunze adormite pe ramuri
din degete să crească raze
să mângâi universul
cu un surâs, o floare
să scriu de clipa nesfârșită de iubire
să fiu o rădăcină în lumină
cu pașii mă plimb printre ape
încercând să țes din valuri, îmbrățișarea
să oglindesc în vers necuprinsul
să cresc pietre pe țărm din cuvinte
zidind în jur, o lume sub pleoape
ce învie-n moarte

 

Aripi arse

 

aici, o lume diformă, cu mâinile murdare de sânge
au ucis tot
iubire, speranță, visare
ajunge puțin circ și o coajă uscată de pâine în terapia uitării
nu mai pot să mai strig, cuvintele plâng pe crucile sufletului
boala a însingurării, a durerii și a tăcerii
lugubră tăcere
sufletele mor, în cuvinte nerostite
pentru acele zile ce nu vor mai fi
aș așeza cuvintele să rodească
viată și iubire
poate odată își vor desface aripile
dacă aș mai vorbi vreodată, aș opri un surâs în palme
mi-e dor să privesc, dincolo de zare Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme” →

Elena VOLCINSCHI: Povestea lui Brad-Crăciun (colind)

POVESTEA LUI BRAD-CRĂCIUN
(Colind)

 

Noaptea-o blândă și senină
Frigul nu o mai suspină
Fiindcă-i Seara de Ajun,
Când ivește Moș Crăciun
Și coboară-n multe case
Prin hornurile negricioase,
Daruri multe, jucării
Să le-aducă la copii.
……………………………………
Casă mică dar curată
La poală de crâng s-arată
Iar pe prag de ușă veche,
Fereastră fără pereche,
Șade Gheorghe trist, privește
Ș’-unui mândru brad-grăiește…
,,Bradule ce crești sihastru
Și te-nalți spre Cer albastru,
Știu că suflet de-ai avea
Durerea mi-ai asculta…
Am un prunc, abia născut
Lumină-n zori, a văzut.
Numai că s-a întâmplat,
Muma-i viață când i-a dat,
Dumnezeu la el s-o ia…
Pe Floarea, nevasta mea
Ș-acum sunt mamă și tată,
Pruncului adus de soartă…
Sunt sărac dar, nu pot cere
La bogat ce are-avere,
Fiindcă el, n-o să-nțeleagă
C-am iubit-o, mi-a fost dragă…
Bani ce-i dau pe-nmormântare
Îi păstram cu grijă mare
Pentru prunc , când o mai crește,
Să-l rânduim omenește.
De tristețe Gheorghe-ofta ,
Bradul, parcă-l asculta
Pe cel care-n suferință
Se-nhăma la rea credință
Din sărăcia-i prea mare
În Ajun de Sărbătoare.
………………………………………
Cor de îngeri lin cânta,
Șoaptă blândă cuvânta…
,,Dar ți-oi fi de Seară Sfântă
(Cerul te binecuvântă)
De la Domnul Nost’ Isus
Prunc născut, precum s-a spus
Într-o Seară de Ajun
În ieslea lui Moș Crăciun”…
Cetina și-a aplecat
Rugându-l pe om sărac…
,,Fă-mă Gheorghe un pătuț
Pentru pruncul tău micuț,
Somnul el să-l aibă lin
În nopți cu cerul senin,
Iar în cele vânturate
De ploi reci, ne’stâmpărate,
Ori cu gerurile care,
Crapă pietre pe cărare…
În pătuțul lui s-adoarmă
Fără umbră de sudalmă…
Pentru joaca de micuț
Să-i mai faci și-un legănuț…
Din tăcerea mea durută
Să-i mai faci și o lăută,
Să-și cânte durerea-n strună
Cu gândul la a sa mumă.
Un cuier într-o odaie,
Pentru scaldă, o copaie”…
Mâhnit s-apucă de treabă
Culcă bradul mare-n grabă
Care doar ce l-a rugat
Să-l despice… și de-ndat’
Sub noian de triste gânduri
A umplut curtea cu scânduri,
Vreascurile a adunat,
Cald să-i facă la băiat
………………………………………….
Dar pe Gheorghe îl durea
Fapta neagră, fapta rea…
Ani de zile lângă de casă
I-a privit coroana aleasă.
Și-ndurerat de-a sa faptă
Iertare-i ceru pe dată.
,,Mă iartă, tu brad frumos
Te-am tăiat de sus în jos
Mândrule copac sihastru
Ce-nălțai spre cer albastru
Am dormit la umbra ta,
Mi-ai știut durerea mea
Când n-aveam pe masă pâine,
Nici cu ce hrăni cel câine,
Ție suflet mi-am deschis,
Gândul când aveam închis
Doar la tine de priveam,
Mintea-ndat’ mi-o luminam.
Tu, mi-ai fost prieten drag,
Eu, călăul care-ți sparg
Suflet verde…Ce durere!
Simt că nu mai am putere…
Cu regrete eu te-oi plânge
Și lacrimi ce dor de sânge.
Mai promit că niciodată
Căt voi trăi,viața toată
Copac, n-am să mai despic
Iartă, un om de nimic…
Jur că-n locul tău voi pune
Pui de brad cu sfântul nume
Din ast’ Seară de Ajun
Și-o să-l cheme Brad-Crăciun,
Să-l cresc ca pe fiul meu
Cât m-o ține Dumnezeu’’.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,Desculț prin lumea slovelor ”, 2016)