Marin BEȘCUCĂ: Dinspre Mneru (II)

DINSPRE MNERU (II)

 

… dar să lăsăm rădăcinile să soarbă sevă de neam,
să ne bucurăm că din acele rădăcini vin izvoarele cele cristaline, dar mai ales …
MNERULE !
am învățat din tradiția asta pe care ne-o hulesc acum,
copii de-ai noștri ce minune este să te fii totdeauna curat,
curat la haine, curat la port, curat la gând, curat la comport …
lacrima spală durerea sufletului, dar …
și asta n o spune oricine,
lacrima nu se murdărește niciodată …
NICIODATĂ !
cum niciodată n-am să uit strigarea Marianei:
-vezi că un profesor universitar …!
și n-am să uit această strigare care se venea pe un fond
al respingerii mele din toate cele patru vânturi …
MNERULE !
am știut mereu să disociez secretele din memoria apei, dar memoria asta m-a uluit,
Nanometric !… ai zice tu …
eu iau o vocabulă și trag de ea până ce reușesc să mi-o pun de rădăcină sufletului, iar sufletul nu se amestecă în năzbâtii, decât atunci când se amestecă inima …
MNERULE !
inima este amestecul de omenesc, aici este coprimat tot ce înseamnă om, dar inima a greșit, firesc:
e omenește !
și a greșit că n-a luat în calcul niciodată sufletul …
l-a rănit cu un astfel de comportament, dar, norocul ei …
hei tu, Cinstite Cititorule, ia spune tu, care e norocul ei ?
ha-ha !
norocul ăsta, că tot suntem pe comportament omenec,
norocul ei este că lacrima nu trădează !
oare, MNERULE,
ați putea voi în laboratorul vostru de prețiozități să măsurați
fie și nanometric loialitatea lacrimei ?
ce fericit obrazul sfâșiat de fiorul ei !
ce fericit colțul de gură care-i soarbe sarea,
ce fericită barba care o vede cum se aruncă spre țărână,
să ascundă teluric secretul ei …
Doamne,
cum de și pământului n-ai dat memorie ?
și atâtea voci se sugrumă sub mormânturi …
când magma mi se spoveduie, știu sigur că acolo este măcar un of tutankamonic, știu că măcar acolo sunt strigătele acelea care se descătușau pe tăișul morții …
știu,
dar, MNERULE,
am avut o tresărire cu SCUFUNDĂTORUL,
însă m-am lăsat păgubaș !
nu mi se luau în surâs sforțările eului
și din eu mi-am asuns atâtea ascunse, că s-ar da cu fundul de pământ chiar TRATATUL DE IUBIRE ASCUNSĂ … eh, eh, de v-aș spune ODATĂ povestea lui … poate chiar am s-o fac, sunt acolo două suflete aproape îngenuncheate care nu știu unul dinspre altul, însă era vorba de aceeași simțire …
MNERULE !
domnule …
când iubirea se intră în arenă, toții leii sunt niște cățeluși, apoi,
când povestea se dă pe față,
tot universul se crede cel puțin departe în dejucarea cosmică, tot universul …
miteamiubescul este acum un erou atât de cunosut, că zorii se storc de albastru bâlbâindu-mi-l …
MNERULE !
chiar acum mi se redau serenadele lui Shubert și sunt cal și călăreț, în luptă strâmbă cu sufletul compozitorului care-mi pune prin sânge încărcat de octave, cum se iubea el …
mi te-am iubesc !…
îi transmit și eu și telurul duce spre Shubert tresaltul sufletlui meu care duce pas de vals poezia pielii lui Mărțișor,
ea,
inima frământu-mi dă delirul cu care să mă răzvrătesc ție, să-ți sfarm prețiozitățile …
numai ea, Mărțișor !
și, apropos,
am dărâmat fără resentimente orice INTEMPERII SOCIALE,
am sfărâmat orice intruziuni …
nu mi-au plăcut pestilențialele, dar când s-a trebuit să ajung la
pamflet, i-am dat sacâzul …
orchestrațiile altora m-au pus în genunche atâta vreme cât nu le-am cunoscul originea, când s-a produs asta, am recuperat totul, plus încă ceva,
MNERULE,
n-am fost născut victorian, dar totdeauna am ieșit în câștig din război, iar când s-a trebuit să dau cota de sânge, am dat-o cu asupra de măsură … aparent n-am recuperat, dar s-a fost chiar o trecere prin curăție, ceea ce merită orice sacrificiu …
sacrilegiul s-a fost al clipei, prin moartea ei n-a fost de față să se bucure, dar am înțeles că-n lume lor ștafeta este mereu vie, deci feed-back-ul vine cu valențe de câștig …
vezi tu, Cinstite Cititorule, am luat de la MNERU teoriiile dinspre prețiozități, ceea ce mi-a permis o altă perspectivă întru dimensiunile performanței, iar lupta cu mine a meritat,
și când voi ați tăcut cu toții, am înțeles:
TĂCEREA E CONSIMȚIRE !
o consimțire nensemnând o tonă de likeuri reșapate, cât o reală apropiere de sensul cugetării mele, explicitările cu și despre ce reprezintă Șoapta în accepțiunea mea având darul spovedaniei, dar și imboldul din care și mai ales cum, mă raportez eu la întâlnirile cu DUMNEZEU …
să ai Credința că se va fi !
astfel Căpitanul mi-a trasat vectorul pe care l-am urmat dar
l-am urmat cu o sârguințoșenie de neabătut, dacă unele spirite s-au retras cu un pas din dreapta mea …
MNERULE,
nici eu nu strivesc domnule corola !
mi-i ciudă unori când se –nrățoie niște cotcodăcuitori, dar am
învățat că pisica oricât ar vrea nu poate învăța limba de ham
și cum să mă sperii de zgârieturile lor ?
am pus pastelul la locul lui și-am înțeles cavalcada turmelor la ceas de sară,
când se-ntorc și codanele,
de la pârâu !
cu coșurile vârfuite de rufe scrobite … eh, suflecatelor, cum v-am mai dat eu versului, iar pasul de doi l-am păstrat din fir de tradiție, chiar dacă Milcovul nu mai înseamnă ce-a însemnat,
și istoriile se rescriu, MNERULE !
iar tu ești Profesorul meu de prețiozități, cum domnule tainele
de Vatican să aducă alte elemente care să ne situieze pe noi peste ăștia care ne țin de 2000 de ani cu degetele-n ușă … uau, să te ții cum se răscolește Cantemirul, să te ții nu mai dau alte nume, să sară academia machidonului pe mine, iar aici chiar apar nevoi de ștaif gramatical …
câteodată mă uit cum sar cârmuitorii cu tunul în salve peste drapel la actori, pentru Poetul cel marginalizat de Cetate oare cine s-ar bate, că iar ajung la kkk și cerul sigur va cere o nouă
restituțio ad integrum …
ștaif am văzut la băieții care-au ciocnit 100 de pahare, dar aici, aici este deja o altă lume, cristalul izvoarelor nu se-nconfundă,
iar cu pluta pe Bistrița se trebuie îndemânare nu glumă, Nord
e peste tot,
și doar DUMNEZEU știe de ce toate sărăciile nspre sud …
a, uitasem,
c-așa e-n teniși !… CIOBURI DE NĂDUF … risipite la afumat
că, dacă vine comeata, să aibă nemul să vază curcubeul adus de American când a venit să ne dea suzeta …
cu care am și rămas !
iar unii fac din asta atâtea pațachine că legea valorii este iarăși sub bătaia plusvalorii, și poate că Moara lui Asan ve emerge-nspre momentul zero al scăienismului care era să ne ducă pe noi la răspopit …
și-am umbla toți cu pantalonii rupți în fund, măcar așa acela care a dat peste noi cu Evenimentul zilei să se întoarcă la origini, originile dacice să nu recunoască asemănare, iar dacă Revluția ce va să vină, va trebui să se lupte cu Crivățul, atunci
ne vom întoarce automat cu fața spre nord și fără de busolă !
VATICINAROIDICA dându-ne irodiada filă cu filă …
veniți băieți !
avem cozi cât pentru o mie de ani și vom scrâșni din dinți Marea Unire, după care iarăși am cobi … că mai bine ne e cu asociațiunile zonale, unde nu se mai dau mici și bere la ovine, nici sarmale de a nu știu câta paraschieva … Sfântul Ștefan ne va povesti cum mama lui l-a-ntors în curajul de război și se spune că Turcul n-a reușit vreodată să priceapă de ce nu și i-a putut înstruni din fugă și aduna pe ai lui …
dar se pare, MNERULE, că se va trebui să înțelegem din nou spiritul de vizionar, degeaba stăm cu pantalonii rupți în fund pe aur, Cloșca nu-și va mai înturna vreodată puii-n Tezaur !

-va urma –

—————————–

Marin BEȘCUCĂ

12 ianuarie 2019

One thought on “Marin BEȘCUCĂ: Dinspre Mneru (II)

  1. „mneru” – acea culoare vineție în vorbirea ardelenilor, atribuită sulfatului de cupru, în soluție, dar și pentru „tiatra vânătă”/„tiatră mnerie” … Culoarea se vede pe cerul însenitat, se vede pe frunza viței de vie, pe care soluția „mnerie” o apără de mănire. Așa rămâne mai sigură calea boabelor de struguri – roade pentru viață și trai … Minereul bine folosit ajunge să exprime imaginea libertății sigure și lupta apărătoare de vița/viață. Mă onorează numele moștenit. N-am niciun merit … Poetul este făcătorul de „prețiozități” poetice, El este creatorul, hărăzit de Dumnezeu, care, din nimicuriloe noastre cotidiene, (la care ținem câteodată în mod nejustificat paranoic de mult … ) șlefuiește în cuvinte mesaje emoționante care reușesc de multe ori să ne umezească ochii și ne-nmoaie inima. Așa ni se mai satură și sufletul ăsta … cu bunătățuri spirituale. Și lacrimi … bune. Mulțumesc!

Lasă un răspuns