URCUȘ
Mângâiam timpul cu mâna
Timp prețios și infinit
Pe care-l străbăteam grăbit.
Voiam să las semne în urmă
Ca să se știe c-am trecut
În liniște și nevăzut.
Urcam impins de aspirații
Având bagaje doar povești
Spre unde eu credeam că ești.
Călcam pe clipe, pe minute
Atras de nevăzutul țel
Neclar și mișcător și el.
Și ani întregi am tot urcat
Înverșunat, încrâncenat,
Robot greșit programat.
Abia târziu am căpătat
O altă atitudine
Bazată pe certitudine,
Că nu urcușul este totul
Că-s multe opțiuni pe lume
Și accesibile și bune.
Iar după descrâncenare
A fost o perioadă calmă,
Că mi-am pus sufletul în palmă.
—————————————
Costache NĂSTASE
Bucureşti
12 ianuarie 2019