Născută în București în anul 1951, absolventă a liceului Matei Basarab, trăiesc în Israel din anul 1970, fiind cunoscută ca poetă de limba română și ebraică, publicistă și textieră. Fac parte din asociația „Acum” și „Asociația ziariștilor și a oamenilor de cultură de limbă română din Israel”. „Trăiesc” POEZIE practic, de când mă țin minte.

La început, mulți în jurul meu se amuzau de „copila ciudată” care vorbea în versuri. Nu înțelegeam singură cum găseam rime la tot ce îmi ieșea pe gură, de la cele mai copilărești banalități până la discuții cu părinții și copiii de vârsta mea. Totul era un interminabil „joc al rimelor și al metaforelor”.

Pe la șapte ani, când alți copii descopereau taina alfabetului, am început să aștern pe hârtie mici poezioare, la început simple, le-aș putea denumi azi catrene, apoi au devenit mai „bogate” în concept, s-au transformat în poeme, paginile caietului meu cu „lucrări” se umpleau zilnic, fără că multă lume în jurul meu să le bage în seamă, important pentru ai mei fiind faptul că aveam în sfârșit o ocupație care reducea vizibil „trăsnăile” ce se țineau lanț când nu scriam.

Scriam despre tot ce îmi trecea prin minte: anotimpuri, natură, familie, nimeni și nimic nu scăpa fără a primi un „portret” liric. Mai scriam și poeme care nu aveau nicio legătură cu vârsta mea: războaie trecute pe care eu nu le trăisem, țări pe care nu le vizitasem niciodată și despre care scriam poeme uitându-mă la ilustrații și chiar poeme de dragoste, mult prea mature pentru vârsta mea de atunci.

Când nu scriam, citeam… Eminescu!

Mă lăsam transportată către o lume ce mă vrăjea de fiecare dată din nou, visam cu ochii deschiși printre paginile citite și recitite, la infinit… Și azi, ca și atunci, mi se pare că nimeni și nimic nu-l va putea egala vreodată! Poate totul ar fi continuat așa dacă nu ar fi intervenit  persoana care mi-a marcat definitiv drumul meu în viață. Ţin să menționez că singurul entuziasmat de „lucrările” mele era tatăl meu, căruia îi citeam din când în când câte ceva.

La vârsta de opt ani, printr-o conjunctură a vieții, datorită tatălui meu am avut deosebitul privilegiu să o cunosc pe marea doamnă a poeziei românești, Nina Cassian. (Cu timpul am aflat că tata fusese deportat împreună cu ea, și se cunoscuseră în gettou, Nina fiind de etnie evreiască ca și noi).

De la Nina am auzit pentru prima oară expresia că „M-am născut cu pana în mână” fiind o „Saltimbancă a metaforelor”.  Dânsa a fost cea care a devenit mentorul meu. Sub îndrumările ei am început să pătrund tainele scrisului. Ne „ciocneam” deseori din cauza afinității mele pentru poezia clasică, „Eminesciană” și curentul „Avangardist” pe care ea dorea să mi-l transmită.

În fața mea s-a deschis o lume nouă, eram îmbătată de „elixirul magic” al poeziei, părea că cei ce scriu poezie aparțin altei lumi și au venit pe această lume cu o misiune: de a fi POEȚI! Nina mi-a deschis o ușă spre lumea bogată a poeziei în mod special și a literaturii în general. Am descoperit minunați poeți și scriitori precum Stănescu, Blaga, Coșbuc, Alecsandri, Rebreanu, Sadoveanu și mulți alții, deasupra cărora trona fără „drept de apel”…EMINESCU! Odată cu ei s-a născut în mine un imbold nestăpânit ce mă însoţeşte până azi, de a scrie, ca un testament primit în dar de la „EI”!

Debutul a fost la un program de televiziune pentru copii, ce se difuza duminică dimineață, unde am trimis prin poștă un poem numit „Primăvară”, poem care după ce a fost recitat de crainica Daniela Anencov a atras atenția și altora, care au contactat părinții și mi-au oferit din când în când câte un mic spațiu pentru a publica. Cu timpul, ca și mine, poezia s-a maturizat, stilul liric, eminescian îşi lăsa tot mai vizibil amprenta printre strofele poemelor, la asta contribuind și despărțirea de Nina, care a decis că nu mai avea ce să mă înveţe și m-a eliberat pe drumul meu, la vârsta de paisprezece ani, deși a continuat să fie prezentă în viața mea de câte ori aveam nevoie de un sfat. Am publicat la „Luceafărul”, „Flacăra”, „Gazeta tineretului”, și altele, părea că lumea era deschisă pentru mine, dar emigrarea în Israel a pus capăt visului…

Am emigrat în Israel, fără prea mult entuziasm, lăsam în urmă o carieră literară promițătoare și părea că totul se va risipi în lumea cea nouă spre care ne îndreptăm, azi știu că temerile de atunci nu și-au avut rostul…cine s-a născut poet va rămâne poet, indiferent în ce colț al lumi va trăi. În Israel am continuat să scriu sub îndrumarea altui mare scriitor, regretatul Shaul Carmel și să public la „Revista familiei”, una din publicațiile în limba Română, între timp învățând limba ebraică și continuându-mi studiile la facultatea de filologie.

Am făcut cunoștință cu scrierile poeților și scriitorilor de limbă ebraică de la Bialik, Rahel, Lea până la Cernihovski, Altherman, Amihai, fiecare din ei lăsând o mică sau mai mare amprentă… După aproximativ patru ani, am debutat și în poezia de limba ebraică, astăzi duc o activitate literară destul de echilibrată între ambele. Debutul în Israel a fost cu volumul „Ada – Viața în versuri”, urmat după trei ani de volumul „În vârf de pană”, ambele în limba română. În  limba ebraică, în Israel au apărut poeme într-o antologie ce apare la fiecare doi ani „Psifas Iotzrim” (Mozaic poetic) la care colaborez cu alți poeți. Anul acesta a apărut a noua ediţie – și volumul „Hanitzhit” editat la editura „Saga”,  iar în limba română au apărut volumele „Eterna” – editat la editura „Inspirescu” din Satu Mare, „Valsul muzelor” și „Întâlniri la Agora” – editate la editura „Saga”. Pot spune că am fost privilegiată de aprecieri din partea criticilor și a cititorilor, volumele publicate au avut și au succes atât în Israel cât și în România, unde am revenit cu diferite ocazii și m-am simțit ca acasă, fapt ce mi-a demonstrat din nou ce am știut mereu: că aparțin ambelor lumi.

Cu puțini ani în urmă am pătruns în lumea minunată a muzicii, devenind textieră, o ramură a poeziei ce îşi are particularitățile ei, un poem scris într-o carte diferă radical de un text ce urmează a deveni o melodie.

Taina scrisului!?

Nimeni nu va putea spune vreodată în ce constă, pentru mine e însăși „POEZIA”, nu cred că îmi va ajunge o viață întreagă să o pătrund până la capăt. E o lume infintă, un tablou ce poate fi colorat în mii de culori, o simfonie cu mii de acorduri, un univers cu mii de galaxii…

Taina scrisului!? Poate pentru mine e, poate, „punctual magic” unde poezia se întâlnește cu o altă mare artă: muzica! Când un poem scris se transformă în melodie… Taina scrisului!? E undeva între vis și realitate… Pentru că un poet va fi mereu un visător! Și dacă îmi este permis, deși este vorba de un eseu voi încheia cu o strofă din poemul meu „Viață de poetă”: „Muzele dansează valsul/ Eu, baiadera feeriei/ Le-aștern pe o filă dansul/ Pe veci, roaba poeziei//”

––––––––––

Ada SEGAL SHEFER

poet, scriitor, textier,  publicist

Gan Yavne (Israel)

8 Martie 2019